Proiect SEMPER FIDELIS
  • Prima pagina
  • FORUM
  • Despre noi
  • Statut
  • Galeria foto
  • Download-uri

Remember me      Forgot password?    Signup

Forums

Proiect SEMPER FIDELIS :: Forums :: Securitatea internationala :: International
 
<< Previous thread | Next thread >>
Criza (i)migranţilor
Moderators: ex-ad, colonelul, echo, truepride, dorobant, spk, Radu89, Pârvu Florin, justme, Mihais, Resboiu
Author Post
justme
Wed Feb 10 2016, 12:06AM

Registered Member #2073
Joined: Thu Aug 27 2009, 09:52PM

Posts: 2257
Thanked 197 time in 143 post
Nu avem un topic dedicat si, decat sa postam in alte topicuri, propun sa adunam aici tot ce tine de acest fenomen.

11.000 euro, preţul intrării în Europa. Refugiaţii sirieni şi irakieni dau bani grei pe acte false

Cel puţin 11.000 de euro. Atât costă un paşaport fals care le permite refugiaţilor să ajungă din Iordania în Europa, fără a-şi risca viaţa prin deşert sau pe mare. Oamenii sunt însă atât de disperaţi să ajungă într-o ţară sigură, departe de război şi persecuţii, încât sunt dispuşi să dea aproape tot ce au, ca să plece din Orientul Mijlociu.



În jur de un milion de refugiaţi sirieni şi irakieni sunt blocaţi în Iordania. Nu pentru că îi ţine cineva pe loc, ci pentru că foarte puţini dintre ei pot ajunge legal acolo unde doresc - în Europa. Prin urmare, înfloreşte piaţa neagră a paşapoartelor false, controlată de traficanţii de persoane. La ei a apelat şi un bărbat irakian, numit în continuare „Ahmed”, pentru a i se proteja identitatea. După şase ani petrecuţi în Iordania, în aşteptarea unei vize legale, el a apelat la un falsificator de acte.

„Ahmed”, refugiat irakian în Iordania: Bărbatul mi-a dat un paşaport maghiar ce părea autentic, mi-a spus că arată ca acelea legale şi că este exact ceea ce îmi trebuie pentru a ajunge la destinaţie.

Reporter: „Ce identitate ai primit?”

„Ahmed”: Eric Rosenberger.

Reporter: Cât urma să te coste?

„Ahmed”: 11.000 de euro.

Cazul lui „Ahmed” nu este nici pe departe singular.

Susan Ormiston, corespondent CBC News: „Ahmed a preluat această tactică de la doi prieteni irakieni. Ei au mers la Istanbul, unde cineva le-a procurat paşapoarte turceşti false. Amândoi ştiau cât de cât să vorbească turceşte, aşa că au reuşit să urce la bordul unui avion cu destinaţia Germania. Când au ajuns acolo, s-au declarat refugiaţi irakieni. Şi acum sunt tot în Germania”.

Ahmed a crezut că şi el va reuşi, dar n-a fost aşa, deşi a urmat toţi paşii. Traficanţii i-au spus să meargă la Istanbul, folosindu-şi paşaportul adevărat, irakian, ca să cumpere un bilet pentru Erbil, în Irak. După ce a trecut de filtrul de securitate, a mers la toaletă, şi-a ascuns paşaportul real în talpa pantofului, şi l-a scos de acolo pe cel fals, maghiar. Apoi, un bărbat i-a dat un bilet pe noul nume, Eric Rosenberger, cu destinaţia Stuttgart, Germania. Totul părea să meargă uns, până când unul dintre vameşii turci a intrat la bănuieli.

„Ahmed”, refugiat irakian: „Mi-a cerut să îi arăt paşaportul sirian. I-am spus că nu sunt sirian. El mi-a zis: Tu nu eşti ungur, eşti sirian!”

Ahmed a fost reţinut şi după câteva zile a fost deportat în Iordania, unde a primit înapoi o parte din bani pentru că nu a ajuns la destinaţie. Acum vrea să încerce din nou, pe altă cale.

„Ahmed”, refugiat irakian: „Trebuie să stau un an în Iordania, apoi voi încerca să mă întorc în Turcia şi să urc pe o barcă. De acum, este singura modalitate şi cea mai ieftină. Dacă mă prind, le voi spune că sunt sirian. Este singura soluţie ca să încerc din nou”.

LINK
Back to top
Boribum
Wed Feb 10 2016, 04:02AM
boribum
Registered Member #2395
Joined: Tue Dec 22 2009, 12:31PM

Posts: 6905
Thanked 1075 time in 755 post
Apreciez forma titlului (serios): de la un timp, venind vorba despre oamenii astia, se spune migranti. Nu emi/imi , adica ei doar migreaza asa, de nebuni, de placere, si nu stie nimeni unde se duc. Novlangue, cum se spune.
Back to top
djebel
Wed Feb 10 2016, 10:34AM
Registered Member #3603
Joined: Thu Jan 06 2011, 12:32PM

Posts: 2103
Thanked 516 time in 373 post
Sper sa ma insel, dar cred ca e cam tardiv topicul asta, desi ideea e/era buna. Cine a avut de spus pe tema asta a cam spus pe celalalt topic (cu geopolitica), taberele s-au format, acum e doar un armistitiu care o sa tina pana in primavara . Decat ca atunci n-o sa mai aiba cine sa scrie, multi de aici fiind prea ocupati. Cu imi/emi-grantii.
Back to top
1 User said Thank to djebel for this Post :
 Terentius (10 Feb 2016, 12:30)
djebel
Sat Feb 20 2016, 06:03PM
Registered Member #3603
Joined: Thu Jan 06 2011, 12:32PM

Posts: 2103
Thanked 516 time in 373 post
Primii REFUGIAŢI ajung în ROMÂNIA

Primii 15 refugiati din cota impusa nouă, de Comisia Europeană vor ajunge în câteva săptămâni în Romania. Anul acesta ţara noastră ar trebui să primească aproximativ 2000 de imigranţi.

Autorităţile au personalul pregătit, însă nu este rezolvată încă problema centrelor de cazare.Alte trei unităţi ar fi trebuit construite însă planurile au stagnat.

Primii refugiaţi care vor ajunge în România sunt sirieni, palestinieni, afgani şi irakieni plecaţi din Orientul Mijlociu, odată cu escaladarea violenţelor grupării teroriste Daesh. Aceştia vor fi cazaţi în centre situate în Bucureşti, din care pot pleca oricând doresc, însă au interdicţia de a părăsi localitatea. Ca solicitanţi de azil au dreptul la asistenţă medicală gratuită si la consiliere psihologică. Primesc lunar produse pentru igiena personala si 16 lei pe zi pentru hrana si imbracaminte.

“Trebuie sa fim foarte atenti persoanelor care le acordam interviu sa nu reprezinte un pericol pentru siguranta Romaniei din niciun punct de vedere.", declară chestor Vasile Viorel, şeful IGI.

Dacă totul va fi pus la punct conform planului, refugiaţii ar putea intra într-un program de integrare pe o durată de un an de zile iar la cerere vor putea avea acces la cursuri de limbă şi cultură. Suma de bani pe care o vor primi lunar va fi de 540 de lei iar dacă au unde să locuiască, statul le va plăti jumătate din chirie şi întreţinere. De asemenea, copiii vor primi alocaţii şi vor putea merge la şcoală.

Ultima etapă în procesul de integrare a refugiaţilor va fi obţinerea permisului de şedere. Acesta se va reînnoi o dată la doi ani şi va oferi permisul de a călători oriunde în Uniunea Europeană.

Alţi 115 migranţi din Italia şi încp 120 din Grecia sunt aşteptaţi să vină în România în următoarea perioadă. Peste 2000 de refugiaţi trebuie să primească România, toţi făcând parte din cota de 2362 de migranţi, informează stirileprotv.ro


LINK LINK
Back to top
djebel
Sat Feb 20 2016, 09:38PM
Registered Member #3603
Joined: Thu Jan 06 2011, 12:32PM

Posts: 2103
Thanked 516 time in 373 post
Deutsche Welle: UE - Schengen sau sârmă ghimpată?

Politica sârmei ghimpate dorită de statele din grupul Vișegrad sporește tensiunile în zona Schengen. Ce poziție au față de noile evoluții din criza refugiaților țările care nu fac parte din Schengen: Bulgaria, Croația și România?

Cele patru state din așa-numitul grup Vișegrad - Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria - sunt în prezent cei mai vehemenți critici ai politicii față de refugiați aplicate consecvent în UE de cancelara germană Angela Merkel.

Cele patru țări resping repartizarea refugiaților în interiorul Uniunii conform unor cote fixe și amenință acum cu izolarea totală, prin ridicarea de garduri de sârmă ghimpată la granițele lor. Aceste țări ar putea primi ajutor de la Bulgaria și Macedonia, care s-au declarat deja dispuse să ridice bariere din sârmă ghimpată la frontierele lor cu Grecia, dacă Atena nu va reuși să aducă sub control situația refugiaților pe care îi lasă să tranziteze teritoriul elen.

Aceste măsuri riscă însă să provoace un întreg efect de domino: nu doar Grecia ar fi exclusă astfel de facto din zona Schengen, ci întregul acord de liberă circulație în interiorul comunității ar deveni maculatură. Din punct de vedere tehnic, această evoluție nu ar fi o catastrofă pentru cele mai noi membre ale UE, care nu sunt membre Schengen: România, Bulgaria și Croația. România și Bulgaria îndeplinesc încă din 2011 condițiile tehnice pentru a deveni membre ale acestui spațiu fără controale la frontierele interne. Ele nu au fost acceptate să se alăture grupului din cauza problemelor din sistemul judiciar și combaterii defectuoase a corupției.

Pregătiți de închiderea granițelor

Croația a solicitat oficial vara trecută admiterea în spațiul Schengen. La Bruxelles se spune că primirea Croației în grup se va petrece cel mai devreme în 2017. Tema nu este prea dezbătută în Croația. Un interes mult mai mare suscită politica sârmei ghimpate invocată de țările vecine. “Dacă Slovenia și Austria își vor închide granițele, vom face și noi la fel“, a declarat încă din ianuarie Tomislav Karamarko, șeful formațiunii conservatoare HDZ, aflată la guvernare. Karamarko a explicat că țara sa va folosi aceleași metode și mijloace utilizate de vecinii ei. El a subliniat însă că Zagrebul va discuta despre această situație "cu partenerii noștri din UE". Croația nu are voie să devină "apendicele Europei".

Discuția despre Schengen este mult mai activă în Bulgaria și România. Cetățenii acestor două țări se simt membrii de mâna a doua a comunității, din cauza interminabilei așteptări de a deveni parte a zonei Schengen. Dar tocmai acest statut a făcut ca România să fie puțin afectată deocamdată de criza refugiaților, opinează Silviu Mihai într-un studiu recent al Fundației Friedrich Ebert. Țara nu este pe placul azilanților, pentru că un drept de ședere pe teritoriul românesc nu permite de regulă azilanților accesul în spațiul Schengen.

La fel stau lucrurile în cazul Bulgariei, dar aceasta este, spre deosebire de România, o țară de tranzit pe așa-numita rută balcanică. Bulgaria a ridicat în 2014 un gard protector la granița cu Turcia, acum ar urma să mai construiască unul la frontiera cu Grecia, urmând să primească sprijin financiar și de personal în acest sens.

Schengen, pe bucățele

Prin pozițiile adoptate în criza refugiaților, România și Bulgaria speră într-o rapidă “reglare de conturi“ cu Bruxellesul. Ambele țări sunt monitorizate atent încă de la aderarea lor în 2007 în domeniile justiției și combaterii corupției. Cu puțin înaintea summitului UE de joi, 18.02, șeful Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a promis premierului român Dacian Cioloș că mecanismul de monitorizare va fi anulat în mandatul actual al Comisiei, adică până în 2019 cel târziu. Bulgaria și România speră desigur că aceasta se va întâmpla mai curând și folosesc această chestiune în negocierile de pe marginea actualei crize a refugiaților.

Și în dosarul Schengen se speculează cu privire la admiterea parțială a celor două țări: mai întâi vor fi anulate controalele la aeroporturi și porturi navale, în al doilea pas ar urma anularea controalelor la granițele terestre. Comportamentul celor două țări în chestiunea refugiaților ar putea influența această decizie de admitere în Schengen. Bulgaria caută astfel sprijinul statelor Vișegrad, acceptând politica lor privitoare la refugiați. România respinge construirea de garduri de sârmă ghimpată, dar nici nu vrea să accepte necondiționat cotele obligatorii propuse de cancelara germană.

Împotriva unei "politici a noilor garduri"

Cancelara Merkel se vede nevoită să caute cu zăhărelul, mai degrabă decât cu nuiaua o soluție comună la summitul de joi. La Bruxelles s-au făcut deja auzite mai multe voci care au atras atenția că multe țări membre din est ar fi printre cele mai mari beneficiare nete ale fondurilor europene. Tocmai aceste țări se opun însă acum primirii de refugiați. Să ameninți aceste state cu sancțiuni este varianta greșită, crede deputatul social-democrat Dietmar Nietan, în dialog cu DW.

“Dacă ne dorim o soluționare solidară a problemei refugiaților, atunci nu o putem realiza cu amenințări“, spune Nietan, membru al comisiei de afaceri europene și externe din Bundestag. Înaintea summitului UE de joi, el a pledat pentru găsirea unei soluții comune: "Să ridicăm noi garduri, cum se face deja în anumite țări europene, nu este calea corectă“, arată Nietan. Acum este nevoie de o Uniune Europeană mai unită și mai puternică, fără egoisme.

Autor: Robert Schwartz (Deutsche Welle)


LINK
Back to top
Undeva
Thu Sep 13 2018, 02:15AM
Registered Member #10932
Joined: Wed Aug 31 2016, 08:44PM

Posts: 53
Thanked 3 time in 3 post
Acești Imigranti vin la pachet cu petrolul. Livrările se fac asa: petrolul merge in SUA și Imigranții in Europa. Dar mai ajunge petrol și în Europa la companii care sunt acționate și de Americani. Nu am dovezi dar exista. Eu o afacere buna când te gândești că Americanii schimba preturile la pompa. Dar totul este o afacere transparenta.
Domnul Președinte al USA sau SUA parca face un zid la granița cu Mexico. De ce ? Sa nu vina Imigranți din sud?? Dar nimeni nu vede.
Și nimeni nu știe că Acest om care îl aplauda toți că cică conduce lumea în direcția bună este un afacerist. A avut firma de construcții înainte se devină Președinte dar la băgat la fund Datoriile.

Și prietenii lui cu firme de construcții au nevoie sa construiască ceva să facă bani. Și au găsit soluția cea bună un zid mare cu mult beton sa nu intre Imigranții.
Gluma mea:
,, Mă ăștia vor să-i depășească pe chinezi" Marele zid American. Și micul zid Chinezesc.

Sa ne bucuram.
Back to top
 

Jump:     Back to top

Syndicate this thread: rss 0.92 Syndicate this thread: rss 2.0 Syndicate this thread: RDF
Powered by e107 Forum System uses forum thanks

More links

Imnul SEMPER FIDELIS
Arhiva stiri
Trimite-ne o stire
Marsuri
Articole
2% pentru voi
Directia Generala Anticoruptie din MAI
Resboiu blog
Asociatia ROMIL
InfoMondo
Fundatia Pentru Pompieri
Liga Militarilor
Politistul
SNPPC
NATOChannel TV
Forumul politistilor
Forumul pompierilor
Asociatia "6 Dorobanti"
© 2006-2015 Proiect SEMPER FIDELIS
Site protejat la copierea cu soft-uri dedicate. Banare automata.Opiniile exprimate pe forum nu reprezinta si pozitia asociatiei fata de persoane, institutii si evenimente. Regulile de functionare a forumului sint formulate in baza prevederilor constitutionale si legilor in vigoare. Asociatia isi exprima pozitia fata persoane, institutii si evenimente prin fluxul de stiri publicat in prima pagina a site-ului.