Cunosc oameni cu bacu' luat și chiar cu facultăți care scriu de 5-10 ori mai abominabil decât ultimu' 'scriitor' de pe acest FORUM. Așa că dragă PisicăNeagră, nu ai motive să îți fie rușine.
Am prins întâmplător pe Adrian Izvoranu (Confederaţia Patronală din Industrie, Servicii şi Comerţ) la Antena 3. Tema era anul şcolar 2014. Pe mine, poziţia lui, m-a uns la suflet. Nu manualele (existente sau inexistente) sunt problema, ci conţinutul lor, în general toată programa şcolară de după alfabetizare. Mi-am amintit de tinereţea mea revoluţionară, când am făcut facultatea la seral. Ziua lucram la serviciu pe un calculator Coral şi la facultate, afară de cursul antediluvian despre tuburile electronice, cursul de "calculatoare" era exemplificat pe o maşină de facturat şi contabilizat Felix. Nici nu se auzise pe acolo de circuite înalt integrate sau microprocesoare. După părerea mea (şi a lui Izvoranu), nici astăzi lucrurile stau altfel. Programa este în urma şi complet în afara cererilor pieţei muncii. Nu mai există vreo corelare între numărul de studenţi şi cererea "la intern". Cu cât mai mulţi, dacă se poate cu plată, cu atât mai bine. Dacă e plătit de la buget e bine şi aşa. Ce contează că mulţi absolvenţi vor pleca din ţară şi bugetul de stat va avea o gaură care trebuie umplută din taxe şi impozite plătite de alţii? Tot astăzi, premierul vorbea de o nouă restructurare a programelor de învăţământ. Restructurare în corelare cu ce? Cu cererea pieţei muncii, cu nevoile unei economii muribunde, sau se gândeşte să sprijine serios domeniul serviciilor, domeniu care la alţii contribuie vârtos la PIB? Nu cred! Probabil că se vor scrie alte manuale, mai colorate, mai scumpe, umplute cu aceleaşi banalităţi şi/sau inadvertenţe. Educaţia nu poate fi "restructurată" din 4 în 4 ani (chiar mai repede dacă au loc remanieri). Cineva trebuie să facă un studiu temeinic şi un "moratoriu" politic, care să interzică, măcar pentru un ciclu şcolar complet, modificări ale programelor şcolare şi ale regulilor examenelor. În alte ţări, muuuult înaintea noastră, admiterea la învăţământul superior se face pe bază de aptitudini şi nu pe verificarea memoriei. Se dau teste sau se cer nişte eseuri. Să vadă "cum merge mintea", nu cum funcţionează "papagalul". De aia la ei nu este nevoie de camere TV, jandarmi, poliţişti şi procurori la examene. Pentru că n-au ce copia, după cum cred că nici nu le trece prin minte să copieze! Se pregătesc pentru viaţă, nu să toace banii babacului sau să se lipească cu pile de un post de tăiat frunză la câini ...
Bine ca stim care e problema. Acum,rezolvarea ei nu e decât o chestiune de detaliu.
"Cineva trebuie să facă un studiu temeinic şi un "moratoriu" politic" . La studii temeinice situatia e buna (de la studii de fezabilitate la studii ad-literam,studiaza românasii pe rupte.Geme tara de doctori,de la prim-ministru la primari de sectoare !) iar cu moratoriul,imediat ce va exista unul capabil sa dea definitia fara Google,se va face si acela. Despre "politic"...numai de bine !
I.L. CARAGIALE ,,O SCRISOARE PIERDUTA" ,,Farfuridi: Atunci, iată ce zic eu, şi împreună cu mine trebuie să [sic] zică asemenea toţi aceia care nu vor să cază la extremitate , adică vreau să zic, da, ca să fie moderaţi... adică nu exageraţiuni!... Într-o chestiune politică... şi care, de la care atârnă viitorul, prezentul şi trecutul ţării... să fie ori prea-prea, ori foarte-foarte... încât vine aci ocazia să întrebăm pentru ce?... Da... Pentru ce?... Dacă Europa... să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... şi... idei subversive... şi mă-nţelegi, mai în sfârşit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact... vreau să zic într-o privinţă, poporul, naţiunea, România... ţara în sfârşit... cu bun-simţ, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie şi să recunoască, de la care putem zice depandă... precum, - daţi-mi voie - precum la 21, daţi-mi voie la 48, la 34, la 54, la 64, la 74 asemenea şi la 84 şi 94, şi eţetera, întru cât ne priveşte... pentru ca să dăm exemplul chiar surorilor noastre de ginte latine însă! Daţi-mi voie! Termin îndată! Mai am două vorbe de zis. Iată dar opinia mea. Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!"
Urmam calea fireasca a lucrurilor? intelegem ca vietati sau fenomene isi manifesta putintele asa cum le dicteaza trebuintele? ...la un moment dat, cineva imi spunea ca n-ai cum sa te ratacesti intr-o padure,daca gasesti cea mai mica urma de drum e clar ca duce undeva si ca cineva a facut sa duca undeva....cand proiectezi un parc,lasa intai oamenii sa circule in voia lor si timpul iti va arata pe unde ar trebui sa fie construite aleile...cei ce nu fac astfel, vor avea un parc cu alei nefolosite si poteci batatorite strabatand gazonul ....cam asa se petrece si cu educatia: avem multe alei ,pe care le pavam, le imbogatim,le inmultim....dar si mai multe cai batatorite pe langa ele.
Nu mai pot....sunt aşa de scârbit .... Eu cred că-i timpul ca toţi părinţii să se mobilizeze pentru că este o necesitate într-o tara cu incompetenţi la guvernare.... Cum să începi anul şcolar făra manuale mai ales la clasa I şi vine idiotul mă refer la ...asta cu ....vulpea... şi spune că cei de clasa I să înveţe după fişe ,dar ştie ce presupune chestia asta ce costuri sunt ....... iar în Constituţia acestei tări se specifică clar ARTICOLUL 32 pct. (4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii.
De ce se mai plătim taxe....
Cum ar fi dacă la restaurant (n-am alt exemplu la îndemană) ciorba vine rece şi trebuie să cumperi cu cinci lei un primus să o reîncălzeşti? Taxele pe care le plătesc ar trebui să fie suficiente pentru a menţine un sistem de educaţie şi sănătate funcţional. Nu cer ceva bonus. Vreau să ştiu cât costă pachetul de bază şi ce oferă. Simplu. De acolo, eu decid. Daca mi se pare prea puţin sau prost, nu e nici o problemă, merg în altă parte (învătământ privat, alt sistem de educatie din alta tara etc.). Dar, costurile învăţământului de astăzi sunt ascunse în diverse "artificii": cretă, materiale, tablă, curaţenie,licitaţii preferenţiale care duc banii la partid... etc etc. Exact la fel este şi cu sistemul sanitar. Nu am nimic împotrivă să mi se spună: în preţul de bază sunt două injecţii şi trei gândaci, dacă nu îţi place, du-te altundeva. Şi plec. Am preferat sistemul de sanatate privat, pentru ca acolo plătesc o taxă şi sunt tratat omeneşte. Nu trebuie să ghicesc eu în ochii asistentei dacă suma dată este OK sau nu. Este o taxă, o plătesc şi gata. Costa mai mult? Probabil, nu sunt chiar sigur. Poate un 20-30-50% mai mult. Dar, sigur este cu 100 de ani mai civilizat.Dacă nu vreau să dau banii mă duc la gândaci... Vreau să fiu tratat ca o fiinţă umană, nu ca o bucată de carne în trecere..... Exact aceeaşi paradigmă se aplică şi sistemului de învăţământ de stat. Ba, mai mult decât atat, pentru ca eu cred că oricare dintre noi ar prefera să patească el ceva mai mult decât să i se întâmple ceva rău copilului lui.... Statul are bani, bine mersi. Nu banii sunt problema ci JAFUL care se produce pana la destinatar....ăsta este punctul meu de vedere ... Concluzie: Deci dragi părinţi şi profesori de toate categoriile pe acolo pe unde sunteti şi care mai simţiţi un pic româneşte mobilizaţi-vă şi dati-le peste bot la agramaţii aştia care s-au cocoţat la minister ca să facă fel şi fel de şmenuri cu licitaţii şi alte porcării, dar acum că subiectul este fierbinte pentru că dacă-l lăsaţi să se răcească ...aţi scăpat trenul.
5 octombrie- Ziua Mondiala a Educatiei Din cand in cand, cineva isi mai aduce aminte de cei care fac posibila curgerea fireasca a anilor printre manuale,auxiliare, caiete,copii, parinti,documente in muuulte randuri(care mai de care mai stufoase)...Am luat parte la o manifestare frumoasa dedicata acestei zile - un prilej de a intalni oameni minunati ,de a asculta muzica rar raspandita...copii talentati, laureati nationali si internationali ...o placere de vineri seara,cu un tenor ce a umplut sala de vibratie emotionala. La multi ani,educatorilor!
Monstruoasele sisteme de educaţie şi angajare din Romania. Umilirea unei absolvente
Mesajul unei absolvente a Universitatii “Al.I.Cuza” din Iasi, după ani de luptă cu sistemele de educaţie şi angajare: “Introducerea va fi mai lungă, pentru a stabili contextul şi cadrul desfăşurării evenimentelor. Mulţi se vor recunoaşte în această istorisire. Din păcate. Să o luăm cu începutul. Am absolvit un liceu foarte bun, de prestigiu chiar, cu note foarte mari. Sistemul încă nu tăbărâse peste mine şi, naivă fiind, crescută la sfârşit de comunism şi început de „libertate”, aveam sufletul plin de speranţe, de credinţă în Dumnezeu, în dreptate, în oameni.
Ştiam că după examenul de bacalaureat urmează anul I de facultate, apoi anul al II-lea, apoi anul al III-lea, apoi anul al IV-lea, apoi un loc de muncă în învăţământ, indiferent de domeniu, aprofundându-mi studiile în paralel. Vis de om mărunt, cu destin mărunt, cu resemnare-n suflet. Ştiam că nu voi ajunge pe Wall Street, ştiam că părinţi-mi sunt bătrâni şi bolnavi şi că nu-i voi putea abandona după tot ajutorul lor, plecând să-mi fac rostul în altă parte a lumii, umplându-le cardurile de pensii periodic cu euro în semn de afecţiune. Pe atunci încă ştiam că există ceva înaintea mea, încă răzbeam prin ceaţa care se lăsa încet-încet.
Am dat examenul de bacalaureat. Un şoc a venit încă de la prima probă, cea orală de limba română. Un coleg trecea prin faţa fiecărui elev din curtea liceului, cu lejeritate, având un plic alb în mâinile-i curate, cerând bani pentru o comisie „indulgentă”, notând cu atenţie într-un caiet numele celor care donau. Mai lipsea să taie şi chitanţă, această impresie mi-a lăsat-o. Nu venisem cu bani la mine, ci cu o groază de emoţii, că doar urma să intru la examen, nu la supermarket să fac cumpărături. Lumea a început să tragă de mine; mi s-a spus să nu fac figuri, să nu fiu eu cea care strică planul. Aşa că am făcut rost de bani din scurt şi am dat. Suma era modică. Exact cum era de aşteptat, comisia a fost indulgentă, dar nu cu mine, ci cu băiatul care strânsese banii.
Următorul şoc l-am avut la afişarea rezultatelor. Tot la limba română, aveam o notă incredibil şi imposibil de mică (sub 8). Familia m-a tratat cu dispreţ, mi-a aruncat vorbe de ocară; nu am fost crescută conform ideilor moderne. Ai mei au avut dreptul să mă „traumatizeze” psihic prin certuri şi pedepse. Ciudat a fost că inclusiv profesorii, dar şi alţi cunoscuţi m-au îndemnat să nu depun contestaţie, sub pretextul că enervez noua comisie sugerând imparţialitate şi gândire eronată. Mi s-a zis clar că risc să primesc o notă şi mai mică. Lumea se deşira sub picioarele mele. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Sistemul mă atinsese. Din disperare, am zis să încerc să lupt. Şi am contestat acea notă. Surpriză! Am primit 1,5 puncte în plus. Am fost… mulţumită. Şi dezamăgită. Am aflat că mai mult de atât nu se poate obţine fără să se sesizeze cineva „de sus”. Adică e posibil să fi meritat mai mult. Era posibil să trec de nota 9, aşa cum simţeam că meritam. Dar nu am mai avut ce face. Mi-am văzut de înscrierea la facultate, încercând să uit acele zile.
Am fost admisă la universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi pe locurile finanţate de la buget. Am primit şi loc în cămin. Pe vremea mea liceenii nu plecau la Cambridge. Şi de atunci am descoperit treptat ce înseamnă mizeria „academică”. Am avut noroc de colegi minunaţi de cameră, însă cine nu ştie cum sunt băile din cămine, cu rahaţi pe pereţi şi în cabinele de duş, cu apa caldă furnizată (atunci, nu demult) după un program foarte scurt, cu vizitele între adulţi efectuate sub legitimare şi mită (ţigări sau 10 lei la portar pentru statul peste noapte)? Trăisem altfel până să devin studentă.
Au urmat ani nenorociţi petrecuţi la gazde cu idei stranii – de a nu trage apa la WC de prea multe ori, de a nu da drumul la căldură, de a nu primi vizitatori, de a nu lăsa petale din crizanteme să curgă pe scară, de a nu ţine lumina aprinsă. Universitatea de moft şi prestigiu nu avea locuri în cămin nici măcar pentru toţi studenţii de la buget (cu rezultate bune).
Am trăit aşa, cu senzaţia că sunt mereu pusă la încercare, hăituită, că sistemul vrea să scape de mine, nicidecum să mă susţină, să mă formeze, să mă „ocrotească” (măcar din punct de vedere al potenţialului intelectual). Era nevoie de competiţie, de luptă, de parcă mă pregăteam ca după absolvire să plec în Irak, unde trebuia să fiu doar puternică.
Ar fi multe de spus despre clanurile didactice de la diverse facultăţi, dar acesta e un alt subiect. Însă nu trebuie uitată metoda absolut nedreaptă de a impune o taxă zdrobitoare obligatorie pentru cursurile din cadrul modulului psihopedagogic (partea a doua). Ce primesc eu pentru banii pe care-i dau? Informaţii? Atâta costă o diplomă? E cazul ca în vremurile acestea să-i impui unui student de la buget o taxă absurdă? Dar o maşină de spălat în camera de cămin se pune de pe urma atâtor taxe acumulate sau tot cu zolitorul se face spălatul hainelor, ca în 1860? Dar cămine suficiente pentru studenţi se construiesc?
Am absolvit, mi-am dat licenţa (fără să am computerul meu, tehnoredactând pe la colegi, pe la net-cafe-uri). Apoi m-am trezit cu adevărat adult în căutarea unui loc de muncă. Planul meu de a da un examen corect pentru un post în învăţământ, plan cultivat timp de 20 de ani în mintea mea, s-a prăbuşit în câteva zile. Ce să vezi? Posturile bune nu se scot la concurs, ci se lasă moştenire. Iar oficial, cele ce nu sunt scoase la concurs sunt cele ocupate. Noroc că nu am creierul prea lin şi că nu cred în minciunile ordinare aruncate de responsabilii şi ocrotitorii educaţiei din România. E ciudat cum de câţiva ani buni, nu se mai scot posturi la şcolile din oraşe sau în cele din localităţile în care o navetă nu e inutilă şi istovitoare. Nu mai e nevoie de profesori. Prezentările din fiecare toamnă se fac global, adunând catedrele sutelor de educatoare cu ale învăţătorilor şi cu ale profesorilor şi pare că sistemul merge strună. Apoi se văicăresc inspectorii că în satele uitate de lume, în care te devorează câinii şi în care trăiesc câteva familii dezaxate nu vor să meargă nici suplinitorii, în condiţiile în care nu-şi pot face norma şi nici naveta nu le e decontată. Cum nu vor profesorii să primească 600 lei şi să cheltuiască mai mult pe transport şi să circule cu microbuze îngheţate în zori şi pe înserat sute de kilometri de dragul meseriei – brăţară de aur, vorba aceea! Cum e nevoie ca tot sărmanii pensionari să ajungă la catedră, iar profesorul de sport să predea şi matematică şi desen…
M-am orientat de nevoie spre altceva. Mi-am luat ziarul cu anunţuri în fiecare zi şi am început să dau telefoane. Au urmat ani de dezamăgiri. 98% dintre posturile scoase la concurs erau pentru videochat, construcţii şi vânzări. Or eu eram pui de masterand sensibil, plătitor de chirie absurdă în estul României. Au urmat interviuri aberante cu aceleaşi întrebări-cheie profunde: Aşa serioasă sunteţi mereu? Nu aveţi deloc experienţă în domeniu? Ce salariu vreţi?
După zeci de întâlniri cu angajatori care au absolvit cursuri de resurse umane şi care se cred psihanalişti, dorind să cunoască doar persoane sociabile, joviale, pozitive, „pro” şi „ultra”, nicidecum persoane serioase, am obţinut cu greu un job decent. Şi am căpătat experienţă.
Au urmat alte interviuri, la care experienţa nu era suficientă sau relevantă. Dacă eram căsătorită, nu era bine, deoarece aveam un soţ care mă aştepta acasă şi nu puteam sta după program, făcând ore suplimentare. Dacă nu eram căsătorită, nu era bine, că eram prea liberă şi iresponsabilă. Dacă aveam copii, nu era bine, că pretenţiile salariale şi contractuale erau mari. Dacă nu aveam copii, nu era bine, că riscam să rămân gravidă şi să-i pun pe angajatori să mă plătească degeaba.
Au urmat examene pe post la care candidaţii aveau de dat răspunsuri fixe, la obiect, tip grilă, dar la care toţi participanţii au luat note cu zecimale – pentru a exista o ierarhie (stabilită dinainte).
Au urmat job-uri fără contract, la care am muncit câte 12 ore pe zi, fără să mi se adune vechime, pregătindu-mă doar moral pentru bătrâneţe, când voi fi un caz social.
Recent a fost la Iaşi (dar şi în alte oraşe din ţară) un târg de job-uri pentru absolvenţi, însă 95% dintre posturi erau pentru cei cu studii medii. E adevărat că nu era precizat pentru absolvenţii căror cursuri s-a organizat acea bursă – poate pentru absolvenţii de liceu. Dar din denumire şi din locaţia aleasă de organizator (Casa Studenţilor) se înţelegea altceva.
Angajarea era şi încă este o problemă ce în România, în special în zona Moldovei, nu se rezolvă nici cu creierul, nici cu forţa, ci doar cu bani şi „pile”. E un sistem perfid, găunos, poleit cu aur. E un sistem în care se aplică principiul „anything you say can and will be used against you”.
Acum sunt blamată pentru că nu mă duc la muncă „în afară”, pentru că nu sunt suficient de puternică să stau cocoşată în câmp la cules căpşuni, pentru că nu sunt indiferentă la bătrâneţea părinţilor, pentru că am ales cu inima, nu cu mintea. Bineînţeles că în aceşti ani nu am fost ferită de nenorociri – de morţi ale celor dragi, de pierderi pe toate planurile. Bunici, prieteni, rude nu au apucat să mă vadă pusă pe un drum drept, realizată cât de cât. De ei (cei dragi ai mei), de mine nu i-a păsat sistemului. Însă există o preocupare majoră pentru copiii bolnavi de SIDA şi de Ebola din Africa. E uşor să compătimim ceea ce nu e în responsabilitatea şi în puterea noastră doar ca să părem luminoşi.
Mereu când mi-am cerut drepturile mi s-a spus că trebuie să dovedesc că le merit. De parcă aş fi cerut pomană. Şi toate nopţile şi weekendurile şi sărbătorile pierdute, fără contract, fără plată, ce au însemnat? Obligaţii de serviciu? Voi încerca să demonstrez în continuare că merit mai mult decât ocară din partea celor plini de drepturi şi de indignare. Până atunci, voi trăi cu ajutorul părinţilor pensionari.
L-am cunoscut pe un băiat mai tânăr decât mine, care vorbea stâlcit limba română, român fiind, care avea un accent de Bucureşti, în Iaşi fiind născut şi crescut, care după o şcoală profesională chinuită a făcut un an de pregătire pentru a deveni angajat al ministerului de justiţie în Iaşi, purtător de uniformă şi de armă, cu drepturi uluitoare: 40 de zile de concediu anual, weekendurile şi sărbătorile libere, orele peste program plătite, salariu de peste 2.000 lei lunar la care se adaugă bani de haine şi de mâncare, toate serviciile medicale decontate, chiria decontată (!) şi ridicare automată în grad la fiecare doi ani cu toate beneficiile aferente. La nici 23 de ani, prea puţin şcolarizat, necizelat, îmi spunea că a ştiut să se orienteze în viaţă, uitându-se compătimitor la mine, o biată absolventă de masterat la „Cuza”, lucrând când şi când,cu pauze de luni întregi, cu salariul dat pe chirie şi curent electric, cu împrumut din pensiile părinţilor pentru extracţia unei măsele şi pentru deodorant.
La următorul interviu voi zâmbi, în timp ce amicul meu îşi va mai adăuga o stea pe epoleţi”. (Ziarul de Iasi)
E adevarat! Multi au trait experiente, au fost pusi in situatii de a decide, s-au poticnit in bariere, au vazut ca realitatea e una dar nu aceeasi cu visul... Si eu imi imaginam ca ,dupa o scoala vocationala care m-a invatat cum sa educ niste copii perfecti,totul va fi perfect.N-a fost asa, pentru ca scoala si copiii din realitate dau peste cap programe, metode, strategii ideale.Niciun curs nu te va invata exact cum sa faci sa te descurci cu bagajul de cunostinte si abilitati pe care le-ai acumulat; tu esti singurul ce poate intelege ca nu altii decid cum vei trai si munci...E vorba de alegeri si decizii! daca aleg sa astept sa mi se propuna un job bun, sa spun ,,ok" atunci cand mi se spune ca nu sunt viabil pentru un post si nu ,,bat cu pumnul in masa" ,spunand ca vreau sa muncesc,ca vreau sa daruiesc din bogatia mea altora( in centrul orasului sau la marginea judetului),asta e! Am avut in primii ani de invatamant (care s-au prelungit mult) un salariu asemanator cu cel al debutantilor de azi( nimeni nu facea un caz din asta, e firesc sa obtii mai multi bani odata cu examene, experienta).... am avut clase cu 46 copii, am facut naveta cativa ani(dormeam in autobuz, de mama focului), mi-am completat veniturile avand un alt job liber(pentru care aveam abilitati demonstrate, inainte de '89),dar nu m-am lamentat si nici n-am condamnat sistemul pentru ceva.Sistemele astea nu pot fi perfecte, oamenii sunt diferiti si au conceptii diferite,felul in care le percepem cred ca este defectuos. Da,nimic nu e usor in viata asta; daca noi am putea fi perfecti, probabil ca si sistemele si legile pe care le organizam ar fi la fel...pana atunci,incercam sa ne demonstram noua insine ca nu traim degeaba.
Da, este o adevarată problemă că plătim taxe pentru învăţământ şi primim în schimb o mizerie cu pretenţii de educaţie. Asta se întamplă în toate domeniile, nu doar în educatie. Turma e multumită, ţara te vrea prost, viaţa merge mai departe. Daca vrei să îţi fie bine, va trebui să iesi din turma şi să te autoeduci, să îti educi copii cu home-school, etc. Iar home school nu înseamnă să-l laşi de capul lui, ci să îl ghidezi şi să-l ajuţi să îşi dezvolte aptitudinile. Poti sa-i iei şi meditator la mate, ca nu e interzis. Majoritatea oamenilor care gândesc critic, şi-au folosit singuri creierul şi nu au avut nevoie de instrucţiuni de folosire. Nu poţi aştepta să se deştepte ciurda din prostie, ca să evolueze şi astfel să primesti şi tu servicii de calitate : iar asta nu se va întampla nici o data, pentru că ,,stăpânii de sclavi,, investesc în menţinere stării de prostie în rândul populaţiei şi nu în promovarea inteligentei.....pentru că este mare nevoie de sclavi moderni Concluzie după ce am albit: Vitele încălţate sunt multe, sunt majoritari şi în funcţie de comportamentul lor, sistemul face regulile.PUNCT. Nu există decât varianta să renunţi la turma şi să mergi pe drumul tău, dacă vrei calitate .
Este iluzorie iesirea din turma...daca invatamantul nu-ti ofera calitate, ai variante....daca circuli cu autobuze care ,,curg" pe strada, ai variante...daca stai la cozi pentru taxe si platesti la un ghiseu,dai informatii la un altul pentru a-ti primi chitanta de la al treilea, ai variante?....daca gasesti in magazine produse ce-ti pun sanatatea in pericol, ai variante? ...daca mergi la doctor fiind bolnav si primesti atentie doar daca dai atentie, ai variante...daca votezi o data la 4 ani si tot prost traiesti, ai variante? ...sa nu fim carcotasi,sclavia nu este intotdeauna recunoscuta(sau identificata)
Forums
