Un ofițer SRI face un raport către directorul acestei instituții prin care îi aduce la cunoștință că un ordin pe care l-a primit încalcă legislația în vigoare, este sancționat și trecut în rezervă, dă în judecată instituția în 2010, și când procesul ajunge la ÎCCJ, în vara lui 2013, aceasta stabilește primul termen în toamna lui 2014 (????), procesul fiind în desfășurare și prezent.
cam asta vroiam sa postez ieri , dar fiind la munca ....
"Execuția ofițerului Dedu într-o curte 6 May 2015 Doru Buşcu
George Maior, noul ambasador al României la Washington, reprezintă o soluție a cărei utilitate e greu de contestat. Politic, geopolitic, strategic și militar, Maior corespunde postului și momentului așa cum nimeni altcineva, cu excepția șefului CIA însuși, nu ar fi corespuns. Un buton diplomatic mai eficient în relația cu marele parteneriat strategic era imposibil de găsit. Ca dovadă, și președintele, și premierul, și Parlamentul, și presa, și rîul, și ramul s-au pus de acord că George Maior e cel mai nimerit pod de flori peste Atlanticul de Nord.
Acest cor pentru patrie a găzduit, însă, și vocea celei de-a treia puteri a statului, Justiția. Justiția nu avea ce să caute aici, ei fiindu-i menit să cînte singură și independentă, mai ales cînd vine vorba de Înalta Curte de Casație și Justiție.
George Maior, alături de alți șefi ai SRI, se află de ceva vreme în proces cu Ion Dedu, fost colonel activ al Serviciului. Acțiunea are turnura kafkiană a proceselor care implică un conflict între structuri militare și libertăți cetățenești. Dedu a dat SRI în judecată pentru privare ilegală de libertate, iar mașinăria juridică a scufundat totul în tărăgănare și absurd.
Deși secretul militar îl împiedică pe reclamant să vorbească, faptele se întrezăresc ușor: un colonel care se ocupa de interceptări a refuzat să execute dispoziții care îngrădeau drepturi și libertăți fundamentale ale societății. Pentru asta a fost arestat la domiciliu fără ca pentru un asemenea act să existe vreo lege. Ba, mai mult, legea din 1968, care permitea arestul, a fost abrogată în 2004.
Rînd pe rînd, completele de fond și de recurs s-au împotmolit în evidența cazului și au purces la amînări. Dosarul 37955/3/2010 a ajuns la ÎCCJ și a fost amînat cu aceeași nehotărîre cu care profeții creștini amînau sfîrșitul lumii.
În februarie 2015, ÎCCJ a rămas în pronunțare și așa a continuat să rămînă pînă azi, ca împietrită de o vrajă șoptită prin telefonul scurt. Poate că pronunțarea a așteptat numirea lui George Maior, poate că nu. Poate că dreptatea și-a cîntărit nuanțele și dialectele cu un cîntar calibrat în atelierele interesului național. Sau poate că nu.
Cert e că sentința, care e greu de întors împotriva lui Dedu, e dată după ce ambasadorul Maior se află la adăpostul noii și strategicei sale numiri.
Vă amintiți, probabil, tărăgănarea verdictului în procesul de incompatibilitate intentat de ANI lui Iohannis. ÎCCJ și CCR s-au invitat una pe alta, luni la rînd, să se pronunțe, dar abia după ce primarul Sibiului a ajuns președinte a venit un verdict. E clar pentru toată lumea, sper, că acel verdict nu putea fi de incompatibilitate.
Instituțiile statului și-au curbat mereu deciziile după corcodușii politicii. Sînt sute de astfel de exemple în trecut, în prezent și în viitor. “Interesul național” e o formulă care corupe mai tare decît teancurile de valută. Cînd istoria e organizată cu ajutorul structurilor, personajele secundare nu mai contează. Ele sînt ajutate să se sufoce și să dispară în zgomotul de fundal.
Dreptatea colonelului în rezerva Ion Dedu e lăsată baltă, așa cum e lăsat baltă un cerșetor cînd semaforul se face verde. E de presupus că George Maior va fi un ambasador bun, și cu asta putem relua discuția despre interesul național." LINK
tocmai buna apropos de :
În primul rând, lăcrimez la viitorul acestui popor când citesc "confuzii" între DSS şi SRI. LINK
" Războiul unui colonel cu SRI-ul din care face parte
Senatorul independent Valer Marian le-a adresat o interpelare premierului Victor Ponta și ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, intitulată „Abuzurile comise de către conducerea SRI şi instanţele judecătoreşti asupra colonelului (r) Dedu Ion".
INTERPELAREA senatorului, integral:
„Prin contestaţia ce a constituit obiectul dosarului Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal nr. 37955/3/2010, reclamantul Dedu Ion a chemat în judecată pârâtul Serviciul Român de Informaţii (reprezentat prin director George Cristian Maior, primul adjunct al directorului, general-locotenent Florian Coldea, adjunctul directorului, general-locotenent, Dumitru Cocoru şi şeful UM 0318 Bucureşti, colonelul Adrian Ţolescu), solicitând anularea Ordinului AP II nr. 0365/07.08.2009 şi a Comunicării 019032/07.04.2010, precum şi altor dispoziţii interne conexe actelor oficiale anterior precizate. Prin Ordinul AP II nr. 0365/07.08.2009, numitul Dedu Ion, având gradul de colonel, a fost eliberat din funcţia de şef sector în cadrul UM 0318 Bucureşti (funcţie de general de berigadă) şi a fost trecut pe o poziţie de execuţie, coroborat cu punerea la dispoziţia comandantului unităţii respective, fără a se preciza perioada punerii la dispoziţie, în vederea clarificării unor aspecte din activitatea sa considerate, în mod unilateral de către superiorii săi ierarhici, ca având unele elemente constitutive cu caracter nelegitim. Prin Comunicarea nr. 019032/07.04.2010 i-a fost adusă la cunoştinţă sancţiunea disciplinară de ”consemnare 9 zile”, care s-a aplicat începând din data de 08.04.2010, conform înscrierii în ordinul de zi pe unitate din data de 08.04.2010, iar ulterior a fost trecut în rezervă prin Ordinul nr. 0196/29.05.2010.
Până la data respectivă, colonelul Dedu Ion avea o vechime în muncă în cadrul Serviciului Român de Informaţii de 18 de ani şi nu a fost sancţionat niciodată, iar ca şef de sector, funcţie de conducere deţinută timp de 9 ani, a fost apreciat anual cu calificativul „foarte bun”, având permanent „soldă de merit” şi obţinând, în perioada septembrie 2008-martie 2009, in extenso, cu aprobarea conducerii Serviciului, şi „soldă de excepţional”.
Colonelul Dedu Ion consideră că ordinule contestate sunt lovite de nulitate absolută întrucât nu răspund cerinţelor de formă şi fond, respectiv de legalitate instituite de normele juridice naţionale aplicabile, precum şi datorită faptului că acuzaţiile care i-au fost aduse sunt neîntemeiate iar procedura de cercetare a fost profund viciată prin nerespectarea dispoziţiilor legale. În opinia sa, principala cauză ce a determinat reacţiile negative ale decidenţilor ierarhici superiori a fost elaborarea de către reclamant, în calitate de şef Sector 1 (cu atribuţii şi competenţe informativ-operative, având funcţia de general de brigadă, în cadrul UM 0296 Bucureşti, structură centrală a Serviciului) a unui raport personal cu nr. 001161278/11.05.2009, care a fost înaintat personal directorului SRI George Cristian Maior, spre justă analiză şi evaluare în vederea stabilirii măsurilor ce se impun.
Prin raportul în cauză, reclamantul a semnalat, cu argumente şi referinţe în fapt şi în drept, în condiţiile Legii nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, că o anumită prevedere dintr-o dispoziţie internă aprobată în luna ianuarie 2009 de către generalul de brigadă Florian Coldea, primul adjunct al directorului Serviciului, poate fi de natură a determina incidente în respectarea Constituţiei României şi a altor prevederi normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi protecţiei datelor personale. În opinia sa, ulterior acestui demers instituţional, realizat cu bună credinţă şi speranţă de rezolvare internă competentă, au fost întreprinse o serie de acţiuni abuzive asupra sa, începând din data de 20.05.2009.
Ciclul acţiunilor abuzive îndreptate împotriva reclamantului (eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţie ) s-a încheiat prin Comunicarea nr. 019032/07.04.2010 prin care a fost sancţionat disciplinar cu „consemnare 9 zile”, în care nu i-au fost relevate explicit, prin nominalizare şi concretizare, faptele imputabile pentru care a fost sancţionat, termenele, împrejurările şi condiţiile în care au fost săvârşite, inclusiv prejudiciul sau pericolul social al acestora şi nici termenul şi instanţa competentă la care poate înainta contestaţie împotriva acestei dispoziţii unilaterale de sancţionare.
Reclamantul consideră că actele emise împotriva sa sunt lovite de nulitate absolută, fiind încălcate mai multe acte normative, cum ar fi Constituţia României, Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, Ordinul MApN nr. 26/2009 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare, Ordonanţa nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi mai multe ordine interne ale Serviciului Român de Informaţii, care au fost nominalizate de reclamant în pachetul de documente de contestare internă.
Prin Sentinţa civilă nr. 252 din 22.01.2013, pronunţată în dosarul nr. 37955/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII de Contencios Administrativ şi Fiscal, a respins contestaţia reclamantului, cu o motivare lacunară, neconcludentă şi chiar ilogică, care frizează de multe ori ridicolul atât în ce priveşte analiza apărărilor reclamantului cât şi redactarea agramată. Astfel, deşi la pagina 6 din sentinţa pronunţată, judecătorul cauzei consemnează textual că ”începând cu data de 09.03.2010 am constatat că se exercitau noi abuzuri asupra sa, prin denaturarea aprecierii de serviciu pentru anul profesional 2009”, aceasta nu a analizat şi nu s-a pronunţat în motivarea hotărârii cu privire la apărările invocate de către reclamant la pagina 12 din sentinţa susmenţionată, judecătorul cauzei a consemnat faptul că sancţiunea disciplinară aplicată reclamantului s-a realizat „….prin interzicerea părăsirii domiciliului personal…”, această aserţiune relevând, fără echivoc, o situaţie inexplicabilă care intră sub incidenţa 98 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, întrucât, în calitate de judecător al Curţii de Apel Bucureşti, recunoaşte prin sentinţă un abuz exercitat asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unui cetăţean, dar, consideră fără argumente în drept şi în contradictoriu cu aspectele prezentate de reclamant prin contestaţie şi alte documente depuse în cauză, că actele administrative emise de conducerea SRI sunt legale, după cum se precizează la pagina 13 din sentinţă („cum în controlul de legalitate efectuat de Instanţa de Contencios Administrativ s-a confirmat legalitatea celor două acte administrative, …”).
Această situaţie este de natură a afecta prestigiul justiţiei din România, respectiv de a ridica mari semne de întrebare la nivelul forurilor Uniunii Europene şi ale NATO la care România este parte integrantă, deoarece, contrar legii, judecătorul nu s-a autosesizat, în baza rolului său activ de identificare a nelegalităţilor reclamate în cauză, că reclamantului i-au fost restrânse abuziv drepturi şi libertăţi cetăţeneşti protejate şi prin norme comunitare, în speţă prin Convenţia Europeană de Apărare a Drepturilor Omului, cu toate implicaţiile ce pot decurge din această stare de fapt negativă.
Mai mult, instanţa nu a invocat şi nu a combătut apărările reclamantului cu apărările din întâmpinarea pârâtului Serviciul Român de Informaţii ori cu documentele clasificate depuse de către pârât, la care reclamantul nu a avut acces, fiind pus astfel într-o situaţie de discriminare procesuală. Totodată, în cauză există suspiciuni întemeiate cu privire la independenţa şi imparţialitatea magistratului, impuse de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că preşedintele completului de judecată, judecătorul Horaţiu Pătraşcu, deţinea certificat ORNISS, care i-a fost validat de pârâtul Serviciul Român de Informaţii şi care îi asigura accesul la informaţiile clasificate la care reclamantul nu a avut acces, cu toate că acestea i-au fost opozabile cât a fost în activităţi în cadrul SRI. Un argument în acest sens este faptul că interogatoriile formulate de reclamanţi pentru pârâţi nu se mai regăsesc în dosarul cauzei, la filele 68-79, iar judecătorul cauzei, după ce a admis aceste interogatorii în probaţiune, nu a insistat în administrarea lor şi omite cu bună ştiinţă analiza acestora ca probatoriu existent la dosar.
Ce este şi mai grav este faptul că instanţa de judecată nu a luat în considerare că sancţiunea disciplinară denumită ”consemnare” era abrogată la data aplicării acesteia reclamantului, atât prin Constituţia României cât şi prin Legea nr. 345/2004 pentru aprobarea retragerii rezervei formulate de România la art.5 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4.12.1950, rezervă formulată prin Legea nr.30/1994 privind ratificarea Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor tradiţionale la această Convenţie. În art. 4 din această lege s-a stipulat că „Se ratifică Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalelor sale tradiţionale cu următoarea rezervă şi declaraţie: 1. Art.5 din Convenţie nu va împiedica aplicarea de către Romania a dispoziţiilor art.1 din Decretul nr.976/23.10.1968, care reglementează sistemul disciplinar militar, cu condiţia ca durata privării de libertate să nu depăşească termenele prevăzute de legislaţia în vigoare”. Art. 1 din Decretul nr.976/23.101968 prevede: „Pentru abaterile de la disciplina militară, prevăzute de regulamentele militare, comandanţii sau şefii pot aplica militarilor sancţiunea disciplinară cu arest până la 15 zile”.
Ca atare, într-un asemenea context legislativ naţional şi în baza jurisprudenţei CEDO, instituţia aplicării sancţiunii disciplinare cu consemnare, prevăzută de art.33 din Legea nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, ar fi trebuit după anul 2004 să fie abrogată tacit şi să nu se mai aplice în practică, având în vedere faptul că această prevedere legislativă nu a fost armonizată până la data eliminării sale, prin Legea nr.53/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.80/1995. Sancţiunea disciplinară ”consemnare” a fost prevăzută într-un ordin intern al Serviciului Român de Informaţii, fără a fi explicitată sau definită şi fără a fi reglementată procedura de aplicare.
Practic această sancţiune era aplicată prin conexare şi referire expresă la fostul „RG 3 – Regulamentul disciplinei militare”, care conţinea precizări în acest sens în articolul 48, dar acest act normativ a fost abrogat, începând cu data de 25.03.2009, prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. 26/06.03.2009 pentru aprobarea Regulamentului disciplinei militare. Sancţiunea cu consemnare nu a mai fost prevăzută în acest regulament printre sancţiunile disciplinare întrucât s-a considerat că această categorie de sancţiuni nu mai este conformă cu prevederile Constituţiei României şi cu legislaţia naţională şi jurisprudenţa europeană în materia apărării libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale persoanei. Este deosebit de grav că această sancţiune privativă de libertate a fost aplicată în România şi după aderarea la NATO la 01.01.2003 şi după integrarea în Uniunea Europeană la 01.01.2007.Pe de altă parte, judecarea contestaţiei reclamantului are deja o durată excesiv de lungă, de aproape 4 ani, în condiţiile în care au fost afectate major drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei.
Astfel, contestaţia a fost înregistrată în data de 09.08.2010 la Tribunalul Bucureşti, care a fixat primul termen de judecată în data 06.05.2011, adică la aproximativ 9 luni de la momentul înregistrării cauzei, când a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, ca urmare a excepţiei necompetenţei materiale invocate de pârâtul Serviciul Român de Informaţii, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a de Contencios Administrativ şi Fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în data de 22.06.2011, iar primul termen de judecată a fost fixat pe 22.11.2011, adică după 5 luni, moment în care pârâtul Serviciul Român de Informaţii a încercat prin diferite tertipuri juridice să întârzie judecarea pe fond a cauzei, în principal prin secretizarea documentelor puse în discuţie, cu concursul instanţei, care nu a dezbătut şi soluţionat acest aspect. Cauza a avut 11 amânări, între care unele cu termene stabilite între patru luni şi două luni, până la pronunţarea sentinţei în data de 22.01.2013, iar hotărârea a fost comunicată reclamantului după 140 de zile, respectiv în data de 11.06.2013. Reclamantul a înregistrat recurs în cauză la Curtea de Apel Bucureşti în data de 20.06.2013, iar dosarul cauzei a fost înregistrat în data de 03.07.2013 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a fixat primul termen de judecată în data de 23.10.2014, respectiv după un an, 3 luni şi 20 de zile de la înregistrare. Reclamantul a formulat în data de 25.07.2013 cerere de preschimbare a termenului de judecată, care i-a fost respinsă însă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea pronunţată în data de 19.09.2013 în dosarul nr. 37955/3/2010.
Domnule prim-ministru, având în vedere şi calitatea dvs. de vicepreşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), vă solicit să efectuaţi demersuri pentru verificarea cauzelor pentru care în România a fost aplicată sancţiunea privativă de libertate a consemnării şi după aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, personalului militar din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale ţi Serviciul de Informaţii Externe şi pentru sancţionarea persoanelor vinovate.
Domnule ministru al Justiţiei, având în vedere şi calitatea dvs. de membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, vă solicit să cereţi Inspecţiei Judiciare din cadrul CSM să verifice modul în care a fost soluţionată contestaţia reclamantului Dedu Ion în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII de Contencios Administrativ şi Fiscal nr. 37955/3/2010, prin prisma criticilor adresate, inclusiv tergiversarea judecării acestei cauze, urmând să-mi comunicaţi rezultatul verificărilor şi măsurile dispuse. Solicit răspuns scris şi oral"." LINK
"Noi victorii SRI pe frontul interceptărilor fără mandat 19 February 2014 Doru Buşcu Zoom George Maior și Florian Coldea pedepsesc un ofițer SRI cu arest la domiciliu. Acțiunea se petrece în 2010, este ilegală și reprezintă un abuz cauzat de refuzul ofițerului de a se implica în ascultări fără mandat. E vorba despre colonelul (r) Ion Dedu, fost șef Sector 1 din SRI, cu funcție de general de brigadă, trecut în rezervă după ce, pe scurt, s-a împotrivit ascultărilor fără mandat. În procesul care a urmat, toate aceste fapte comise de SRI sînt numite cu cuvinte alese din vicleanul dicționar de lemn al secretului de stat și de serviciu, al siguranței naționale și al completelor de judecată cu certificat ORNISS.
Ion Dedu a fost arestat ilegal la domiciliu în baza unui regulament intern de serviciu, bazat pe un decret dat de Nicolae Ceaușescu în 1968. Acest decret e abrogat de legea 345, adoptată de Parlamentul României în 12.07.2004. Arestul la domiciliu e confirmat și de instanța Curții de Apel în care, în naivitatea ei, Curtea recunoaște ca atare măsura luată de Maior împotriva lui Dedu, dar nu-și dă seamă că e scoasă în afara legii. Pentru ca și judecătorii mai slabi la memorie să afle că arestul la domiciliu n-a existat din punct de vedere legal în România anilor 2004 – 2014, în noul Cod Penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, e INTRODUS arestul la domiciliu.
Cauza lui Ion Dedu n-a fost judecată niciodată pe fondul complet al faptelor, fiindcă SRI a invocat secretul pecetluit cu șapte sigilii al instituției. Ca și cum, ca să afle cum sînt ascultate telefoanele fără mandat, judecătorii trebuie plimbați ca poporul lui Moise, 40 de ani prin deșert, ca să moară toți cei născuți în democrație. Viciere de procedură, ascunderea unor fapte, nedezvăluirea unor detalii din rațiuni, cică, secrete, și amînarea termenelor pînă la îmbătrînirea reclamantului – nimic nu a rămas străin, ca mod de operare, forțelor secrete care se ocupă de caz. Ion Dedu nu va muri dintr-atîta, dar România va agoniza multă vreme din cauza interceptărilor ilegale. " LINK
"Udrea versus Coldea, Dedu versus SRI
Iată ce spune un prieten al Bursei Zvonurilor. „Este posibil ca într-un scenariu bine pus la punct, la sfârșitul bătăliei Udrea vs Coldea să se reformeze și ultimul bastion nereformat, adică SRI. Încercați căutări pe Google după cuvinte-cheie precum ion dedu colonel sri în rezervă, ion dedu dă în judecată sri, ion dedu vs coldea etc. și o să rămâneți surprinși de faptul că în urmă cu cinci ani, un colonel SRI care a deținut o funcție de general a avut curajul de a se lua de piept cu Florian Coldea și sistemul. Acum au ajuns la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie și, atenție, lui Dedu nu i se impută nimic, el acuză un sistem corupt din interiorul celui mai influent serviciu de informații din România. Merită să încercați acest exercițiu...”.
Bursa Zvonurilor a încercat exerciţiul şi iată unul dintre rezultate: Colonelul Ion Dedu, șef sector UM 0318, cu funcție de general de brigadă, a blocat timp de doi ani un ordin strict secret, emis de conducerea SRI, de supraveghere totală a reprezentanților clasei politice, de la persoana premierului până la cea a oricărui primar de oraș sau comună din România. Întrucât supravegherea politicului era parte esențială a doctrinei Băsescu, colonelul Dedu a fost eliberat din funcție prin Ordinul AP II nr. 0365/07.08.2009 semnat de generalul-maior Dumitru Cocoru, fost șef al Institutului pentru Tehnologii Avansate al SRI, actualmente (2013 – n.red.) director adjunct al SRI.
"Ultima execuție a ofițerului Dedu a provocat moartea unor drepturi și libertăți
24 June 2015 Doru Buşcu
Ofițerul SRI Ioan Dedu a fost executat în dimineața zilei de 7 mai 2015,
într-o curte. De astă dată a fost Înalta Curte, care a confirmat gloanțele trase de Curtea de Apel. Rănit, cu moralul și cariera ciuruite, colonelul în rezervă Dedu a ales să se tîrască spre CEDO cu ultimele puteri, lăsînd în urma lui o dîră simbolică de sînge, care a fost linsă, la adăpostul nopții, de dulăii statului modernizat.
Colonelul SRI Ioan Dedu a avut nesăbuința să se pună cu sistemul. În 2009, ocupa de șapte ani funcția operativă de șef sector 1 în cadrul UM 0296 București, o structură denumită Directoratul de Comunicații și Tehnologia Informației. I s-ar fi putut spune, mai clar, Departamentul Ascultărilor Naționale, Biroul Stenogramelor Strategice, Direcția Interceptărilor Pe Alese sau Cooperativa Ochiul și Timpanul, dar SRI a preferat o formulare mai nord-atlantică. Această unitate militară desfășura activități secrete în dulcele stil românesc, urmînd ca șefii cei mari ai serviciului să decidă cine e terorist și cine adversar politic.
În mai 2009, colonelul Ioan Dedu a refuzat să execute un ordin care ar fi dus la încălcarea Constituției. Deși secretul militar limitează accesul publicului la acest ordin, nu e greu să ne imaginăm ce i se cerea unui ofițer SRI aflat la conducerea DCTI. Dedu a ținut partea libertății individuale, drepturilor omului și Constituției, iar sistemul și-a ieșit din minți. Din acel moment, împotriva lui Dedu s-a dezlănțuit represiunea sincronizată a structurilor. A fost destituit fără explicații scrise, a fost apoi arestat ilegal la domiciliu, iar în cele din urmă trecut în rezervă.
Cînd Dedu și-a căutat dreptatea la curțile de justiție,
chemînd în judecată patru șefi SRI, între care George Maior și Florian Coldea, sistemul a vărsat asupra lui un potop judiciar care a măturat pe jos cu legi și evidențe, făcîndu-i scăpați definitiv pe pîrîți. Un detaliu care ține de tortura prin proceduri: ÎCCJ a așteptat cu publicarea motivării sentinței pînă cînd postul de ambasador în SUA a devenit o certitudine pentru George Maior.
Epopeea luptei judiciare a unui biet colonel cu valul seismic al sistemului e lungă și tristă ca un pomelnic. Ioan Dedu a fost arestat la domiciliu în 2010, deși o lege din 2004 abroga decretul din 1968, în baza căruia militarilor le putea fi aplicată această pedeapsă. I-au fost încălcate drepturile și libertățile și, mai ales, dreptul la un proces echitabil.
Toate aceste lucruri sînt recunoscute oficial de Ministerul Justiției într-un răspuns dat la interpelarea parlamentară a unui senator. Dar lucrurile rămîn neschimbate pentru cel nedreptățit, fiindcă nimeni nu se poate pune cu sistemul. De la un cap la altul, operațiunile întreprinse de SRI și instanțe împotriva unui om singur care a îndrăznit să-și apere conștiința și Constituția, sînt demonstrabil ilegale. Aceste ilegalități, greșeli și sentințe strîmbe sînt recunoscute în scris de judecătorul Curții de Apel, de Ministerul de Justiție și de legile în vigoare, dar asta nu înseamnă, după cum se vede, nimic.
Cazul ofițerului Dedu a adus la lumină practicile negre din domeniul interceptărilor,
vidul legislativ care există aici și abuzurile care se consumă în mod curent. A fost o voce solitară, scufundată în tăcerea unei societăți indiferente, și, ca urmare a acestei tăceri, un model de eșec. Confruntarea lui cu aparatul puterii nevăzute a fost o încleștare sinucigașă, iar înfrîngerea lui e o rușine pentru noi toți.
Statul român nu se mai face bine. E în puterea unei boli cu chipiu și diagonală, care vine din trecut și se îndreaptă nestingherită spre viitor. Simptomele sînt așa de cunoscute, încît nimeni nu le mai bagă în seamă. Nu mai miră pe nimeni nici paralizia indusă economiei, nici senzația de vomă a societății. Parametrii de avarie ai democrației – abuzul și complicitatea instituțională – au valori peste limitele normale, dar asta e nimica toată pe lîngă principala manifestare patologică: un procent periculos al organelor oficiale prezintă sindromul ochilor albaștri.
Umbra fostei Securități se preumblă cu răceala și mucegaiul ei peste realizările democrației. Peste puterile statului, peste instituțiile lui, peste toate entitățile care ar trebui să garanteze fiecăruia dintre noi o cantitate decentă de libertate. E ca și cum cineva a avut grijă să injecteze cu otrava lui Tudor Postelnicu administrația, magistratura și politicul, fără să mai punem la socoteală mediul de afaceri, presa și societatea civilă. Instituțiile care modelează România par invadate de zombi cu epoleți, de idioți sub acoperire, care lucrează în dauna progresului economic și social, în dauna libertății individuale și a secolului XXI.
Sincronizarea între structuri ca SRI, DNA, DIICOT, PG, ÎCCJ, CCR, CSM, SIE, DGIPI, STS și multe altele trece astăzi dincolo de necesitatea impusă de lege. Simetria mișcărilor are o viteză care bate la ochi. Dacă lăsăm la o parte implicarea acestor instalații tăioase în lupta pentru putere, în selecția și lichidarea liderilor, nu putem închide ochii la răfuiala lor cu oameni de rînd. Căci acolo nu există nici speranță, nici alinare și nici publicitate, ci doar o liniște de mormînt. LINK
Lumea justiţiei, sub presiunea generalilor Coldea, Stoica şi Dumbravă
La mai puţin de 24 de ore de la votul negativ al Parlamentului în dosarul corupţiei lui Victor Ponta, războiul anti-Ponta a reînceput.
Site-urile de ştiri, televiziunile şi ziarele au fost inundate de dosare noi, de stenograme ale negocierilor purtate în Prahova. Toate au dezvăluit şi continuă să bombardeze cititorii cu alte afaceri care duc la Victor Ponta, la cumnatul său sau la Dan Şova. Doar ici-colo delicate trimiteri la Sebastian Ghiţă, pe care ambele tabere îl protejează ca pe un ou de aur. Ce ne arată asta? Că războiul PSD- DNA-SRI-PNL-Klaus Iohannis continuă şi mai vârtos şi că SRI, chiar dacă îl protejează pe Sebastian Ghiţă, se implică şi mai violent în disputa pentru putere. De la anticorupţia din România s-a trecut rapid la demolarea obligatorie a premierului şi a majorităţii din jurul PSD, semn că ordinele date sunt clare şi categorice. În mai puţin de o zi am aflat că DNA şi SRI au nenumărate dosare Ponta, Şova, PSD etc. şi că următoarele proiectile de rezervă au început să fie trase fără nici un pic de jenă. Grosolănia operaţiunii trădează fermitatea deciziei. Totul este în văzul lumii şi fără nici un soi de preocupare pentru argumente şi păstrarea unei minime aparenţe. Strategia DNA-CSM condusa de SRI a suferit o umilitoare înfrângere. Din politeţe nu l-am adăugat şi pe Klaus Iohannis, deşi felul în care funcţionează democraţia de comandă din România şi rigoarea cu care instituţiile amintite au executat ordinele pe vremea lui Traian Băsescu ne obligă să credem că noul preşedinte al României era şi este la curent cu toată desfăşurarea. Nici nu se putea altfel. Tăcut nu înseamnă inactiv.
La puţine minute după anunţarea rezultatului votului din parlament, Klaus Iohannis a ieşit la rampă cu o declaraţie de preşedinte-jucător, semănând cu un Traian Băsescu mai îngândurat. Adevărul este că votul negativ din parlament, pregătit cu tot tacâmul de SRI-DNA-CSM, a căzut ca o lovitură de trăsnet peste o mişcare ce vizează demolarea premierului şi schimbarea majorităţii. Şi preşedintele a ieşit rău cu ale sale două cereri de demisie, egale cu o pereche de palme pe care şi le-a dat singur.
Cum s-a ajuns la acest război politic izbucnit pe neaşteptate? PNL-ul nu mai suportă opoziţia iar Klaus Iohannis se consideră legat de mâini fără proverbialul ”guvernul meu”. O privire spre culisele luptei politice şi informative, mai ales îndărătul cortinei, este mai mult decât obligatorie, chiar dacă timpul scurt avut la dispoziţie ne-a obligat şi la un număr de presupuneri. Evident, rezonabile!
Ofiţerii SRI, în toate dosarele
Practicile ilegale pe care Traian Băsescu le-a impus structurilor secrete şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie au atins cote exagerate. Începând cu anul 2007, Serviciul Român de Informaţii a implementat procedurile de investigaţie penală în acţiunile informative de documentare a ameninţărilor cu potenţial infracţional. În acest fel, contrar prevederilor legii, SRI a început să desfăşoare sistematic activităţi specifice parchetelor şi poliţiei, iar documentele de finalizare a acţiunilor informative prin sesizarea organelor de aplicare a legii au căpătat forma şi conţinutul rechizitoriului. Din anul 2007 şi pânăîn prezent au fost deschise şi sunt pe rol circa 15.000 de acţiuni informative cu finalitate prezumatăîn rechizitorii, a căror soluţionare este prioritizată în funcţie de termenul prescripţiei penale. Cele 15.000 de acţiuni privesc întreg spectrul funcţionarilor din autorităţile publice, din administraţia centralăşi locală, persoane încadrate de generalul SRI Dumitru Dumbravă în categoria “persoane vulnerabile la corupţie”. De la consilierii comunali până la membrii Guvernului, Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, chiar şi la judecători ai Curţii Constituţionale. După unele informaţii există dosare care îi privesc pe Valer Dornean, Daniel Morar, Mona Pivniceru, Augustin Zegrean. Aceleaşi surse vorbesc despre dosare care privesc şi membri ai CSM. Doar trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii nu sunt, încă, îndosariaţi sau nu se află în reţelele de ofiţeri acoperiţi ale generalului Marius Stoica.
În ce măsură aceste practici folosesc SRI-ului este din ce în ce mai greu de aflat. După felul în care sunt gestionate, există din ce în ce mai puţineşanse ca ele să servească unor scopuri precis definite prin lege. Mai nou, ele servesc grupurilor de interese reprezentate de elemente din conducerea SRI.
Pentru a răspunde vârfului de sarcină din campania anticorupţie, Direcţia Juridică a Serviciului Român de Informaţii a crescut numeric, de la vreo doua-trei duzini la 200 de ofiţeri specializaţi în activităţi de suport al cercetării penale. Ingineri ultraperformanţi în construcţii au fost integraţi în SRI pentru a evalua proiecte sau pentru a penetra echipele lucrărilor de mare valoare şi importanţă strategică.În plus, aceştia participă şi la activităţi de cercetare şi la anchete penale, descinderi şi percheziţii, secrete ori cu mandate. Concomitent şi în acelaşi scop, Direcţia Naţională Anticorupţie a fost “dotată” cu un Departament de Informaţii şi Investigaţii, cuprinzând o schemă de 700 de oameni din care o treime ofiteri acoperiţi. Departamentul de informaţii şi investigatii (cuplă a Direcţiei Juridice a SRI) este coordonat de prim adjunctul directorului SRI, din cabinetul de lucru special pus la dispoziţie de Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA. Pentru ca accesul la informaţii să fie cât mai rapid, companiilor de comunicaţii (telefonie mobilăşi Internet) le-a fost impus ca o treime din angajaţi să fie operatori acoperiţi ai SRI şi STS, care să asigure monitorizarea implicată de aşa-numitele legi ”Big Brother”. Sub pretextul luptei antiteroriste, a fost creată o bază specială de supraveghere. Într-o incintă rezervată din complexul Peris, generalul Florian Coldea şi-a instalat “Direcţia Specială”… O structură para-instituţională, care monitorizează comunicaţiile unor vizaţi prin reţeaua de sateliţi. Cum s-ar zice, din spaţiul extraterestru şi cu mijloace care nu ar intra sub incidenţa restricţiilor legislaţiei naţionale. Direcţia Specială “Periş” “digitalizează” redările audio-video, adică produce pe bandă rulantă probe, care să susţină rechizitoriile anticipate de generalii Coldea, Stoica şi Dumbravă. De asemenea, Arhiva SIPA, depozitată nu întâmplător la Periş, a fost preluată spre valorificare de o structură a SRI, care, contrar dispoziţiilor legii, a preluat atribuţiile fostei structuri informative departamentale a Ministerului Justiţiei, ilegal desfiinţată de Monica Macovei. Materialele compromiţătoare din această arhivă au adus “la ordin” pe foarte mulţi judecători. Şi sub ordin servesc la Consiliul Superior al Magistraturii, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Curţile de Apel…
O curiozitate: “Serviciile specializate” au fixat audio-video, în secret, scene mult prea deocheate din viaţa intimă şi privată a mai multor magistraţi neînfrânaţi în pofte şi vicii sexuale, satisfăcute inclusiv prin incintele oficiale, dar şi în locuri-capcană special amenajate pentru obţinerea “bazei compromiţătoare a punerii în dependenţă”.
Odată realizată colecţia de magistraţi prelucraţi specific, sau “brichisiţi”, după cum se exprima senilul general Pleşiţă, a urmat plasarea lor în “punctele nodale” vizate ale puterii judecătoreşti.
Câtă vreme a funcţionat SIPA asemenea mizerii nu au fost posibile. Doar o singură doamnă din justiţie, în travesti, a fost surprinsă în flagrant de felaţie în Parcul Operei, dar taina a fost bine păstrată, în interesul suprem al stabilităţii guvernului.
Cum s-a declanşat răboiul Guvern-Preşedinţie?
În scopul acoperirii ilegalităţilor moştenite de la regimul Băsescu, atotputernicii din servicii au încercat să-i impună premierului Victor Ponta adoptarea prin Ordonanţă de Urgenţă a modificărilor de lege operate prin hotărâri ale CSAT. Spre surprinderea tuturor, vulnerabilul, plagiatorul şi mincinosuul premier Victor Ponta a refuzat! Fie a considerat că plagiatul nu-l mai apasă, că Sebastian Ghiţă este o vulnerabilitate a sa cât şi a SRI-ului şi nu va fi dată în vileag, fie a socotit că sprijinul partidului său este mai important şi mai solid decât cel al SRI. Oricum, a refuzat să îşi asume jongleriile juridice produse de Traian Băsescu în CSAT.
După unele surse, premierul “indignat” s-ar fi prezentat în faţa preşedintelui României, unde ar fi exclamat: “Aşa nu se mai poate, domnule preşedinte! Vă propun schimbarea preşedintelui şi vicepreşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a procurorului sef al DNA!”. Imediat, chiar din preajma preşedintelui Iohannis, propunerea premierului a fost raportatăşefului operativ al celor vizaţi, generalul Marius Stoica, coordonatorul şef al reţelelor acoperite ale SRI, şi lui Florian Coldea.
Generalii Marius Stoica şi Dumitru Dumbravă au trecut de îndată la “reevaluarea întregului material informativ deţinut în legătură cu suspectul Victor Ponta”, rezultând că acestuia i se pot imputa mult mai multe fapte penale. Generalul Coldea ar fi dispus măsuri în consecinţăşi a transmis personal nota de sarcini procurorului şef al DNA. Procurorul şef al DNA a raportat coordonatorului extern şi preşedintelui României. Mai mult, Laura Codruţa Kovesi a ieşit repede la declaraţii presă cu propoziţii privind rolul neînsemnat al SRI în toate dosarele de corupţie şi în activitatea DNA.
De asemenea, două misiuni diplomatice, ambele eşuate, au încercat să uzeze de persuasiuni pentru pregătirea climatului votului în Camera Deputaţilor. Şi acestea au eşuat, în ciuda tărăboiului stârnit. Unii au contestat amestecul, alţii au invocat presiunile străine, lăsându-i pe beneficiari cu buza umflată.
Cum s-a ajuns la o ţară controlată de Servicii?
Pentru “legalizarea” încălcărilor de lege de către Servicii, Traian Băsescu a impus Consiliului Suprem de Aparare a Ţării adoptarea a cel puţin 17 hotărâri prin care s-au operat completări şi modificări de competenţe şi atribuţii în contra prevederilor legilor organice. Într-o spirală a aberaţiilor, “Serviciul” a impus Înaltei Curţi de Casaţie şi altor instanţe “protocoale de colaborare interinstituţională”, care au fost semnate cu “ochii închişi”. Semnatarii, fără excepţie, erau şi ei colaboratori apropiaţi sau ofiţeri acoperiţi! Între nefastele consecinţe ale acestor “protocoale”, trei sunt de-a dreptul criminale:
a. judecarea cauzelor pe baza anexelor secrete ale rechizitoriilor (dosarelor) puse la dispoziţie de SRI şi la care nu are acces decât preşedintele completului de judecată, care, la rândul său, le foloseşte pentru “convingerea” numărului de membri ai completului necesar impunerii sentinţei prestabilite;
b. acceptarea ca mijloace de probă, dar şi ca “suport martor” al autenticităţii, a “duplicatelor digitale editate” ale înregistrărilor audio / video, a căror conformitate cu originalul este imposibil de stabilit;
c. experţi în materie de înregistrări audio-video ai Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, agreaţi de instanţe, sunt numai cei care provin de la structura tehnică de specialitate a Serviciului Român de Informaţii.
Alte forme de penetrare a justiţiei de către SRI
Circulă de mai multa vreme, deja ca o legendă “horror”, ştirea constituirii “completului damelor de negru”, de la cea mai înaltă instanţă a justiţiei, pentru care piesele dosarelor judecate nu au nici o relevanţă. “Damele de negru” nu judecă, fiindcă ordinul lor de misiune este să execute. Să execute adversari politici condamnaţi în afara instanţelor puterii judecătoreşti. Ele desăvârşesc procesul poliţiei politice. Un proces adeseori lung şi obositor şi pentru poliţia politică secretă, deoarece nu întotdeauna aceasta reuşeşte realizarea înscenării, care să-l agaţe pe inamic de o cauză penală.
Cum în cauzele înscenate nu există o instrucţie penală conformă rigorilor procedurale, nu există nici mijloace de probă realizate cu respectarea legii. Dosarele unor astfel de cauze, in mod firesc, ar trebui restituite Parchetului.
Mijloacele de probă lipsă din dosarele regizate sunt suplinite cu note “strict secrete” ale “serviciilor specializate”, care nu sunt parte a dosarelor.
Notele “strict secrete” după care judecă “completul negru” sunt de mai multe categorii :
1. Note cu informaţii obţinute în secret şi care nu au întrunit calitatea, cerinţele şi condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi realizate mijloacele de probă;
2. Note cu informaţii în totalitate ori în parte false, prin care inculpaţilor li se pun în sarcină acuzaţii extrem de grave, cel mai adesea imposibil de dovedit, dar din surse secrete imbatabile. Aceste note pun o mare presiune asupra magistraţilor “brichisiţi”. Conform notelor, ei au în faţă un infractor extrem de abil, de regulă manipulat de foşti securişti odioşi de rang înalt, susţinut de servicii străine inamice, cu conturi şi averi ascunse, realizate pe seama afacerilor veroase cu şeici şi emiri, chiar cu Emirul Dubaiului, că tot este acesta o destinaţie preferată. Mai nou, şi a lui Victor Ponta şi Sebastian Ghiţă, plecaţi în deplasare pentru a primi niscaiva instrucţiuni din partea liderului informal al “băieţilor deştepţi”. S-au ascuns degeaba, zice câte o notă. Fouche-ul lui Băsescu i-a monitorizat, “la chiloţi”, printr-o agenţie internaţională de detective. Notele de acest fel descriu inculpaţi cu trăsături diabolice, pentru care orice pedeapsă este prea mică.
3. Note de evaluare psiho-comportamentală a inculpatului. Pentru a facilita dominarea unei ţinte ajunse în faţa completului de judecatăşi pentru a-l timora în timpul interogatoriului şi al confruntării, SRI pune la dispoziţia completelor de judecată analize prihologice ale acuzaţilor.
O altă categorie, mai specială, a notelor “strict secrete”, prin care se conduce procesul penal priveşte scenariul, regia şi elementele de tactică ale anchetei. De o asemenea îndrumare au nevoie procurorii care au ars etapele de formare profesională temeinică, proveniti dintre avocatele care-si făceau veacul la celebra bodegă “Z” din spatele Palatului de Justiţie.
Mai nou, vizitele generalilor Coldea şi Dumbravă la preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu, au devenit o practică frecventă. Oameni de tribunal spun că ori de câte ori trebuie dată o sentinţă pe care probatoriul nu o poate susţine, pac, aceştia îşi fac apariţia pentru consultări. Trebuie spus că Livia Stanciu este un produs al acestui tip de justiţie “made SRI”. Colonelul Fusi Doru, fost şef al Filialei SRI Galaţi, a urmărit îndeaproape evoluţia profesională a multor judecători. Mai apoi, aceştia au fost promovaţi în funcţie de garanţiile politice primate din partea unor politicieni influenţi. Promovarea Liviei Stanciu la ÎCCJ a fost rezultatul recomandărilor făcute de deputatul de Galaţi Mircea Nicu Toader.
De ce nu cade Victor Ponta?
Vocaţia infracţională a fostului procuror, actualmente prim-ministru, a fost pusăîn evidenţă de mai multe ori: ca plagiator, ca susţinător în funcţii guvernamentale a unor prieteni politici certaţi cu legea, ca premier discreditat, tocmai ca urmare a creditului acordat foştilor miniştri trimişi în judecată pentru corupţie, evaziune, spălare de bani, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi multe altele. Când “imaculatul” Traian Băsescu spunea repetat şi apăsat că ”Victor Viorel Ponta este un prim-ministru profund corupt”, nu făcea afirmaţii total gratuite şi nici declaraţii politice bombastice. Ştia suficient de bine în ce afaceri este implicat prim-ministrul. Dar se temea că un război deschis cu acesta ar putea să-l determine pe vocalul premier să dea în vileag toate învârtelile preşedintelui.
În mediile avizate, nu se punea problema dacă Victor Ponta va fi debarcat, ci numai când urmează re-convocarea lui V. Ponta la DNA.
Cunoscători ai jocului de culise din politica românească susţin că Victor Ponta, dacă nu intra în coliziune cu binomul Coldea-Kovesi, nu ar fi fost nici acum deranjat de afacerile sale cu Şova, Sebastian Ghiţă, OMVşi Rompetrol. Rămânea cu ale lui şi nu mai aveam parte de aceste diversiuni pe agenda publică.
Problema reală şi gravă constă în derapajele sistemului instrucţiei penale, materializată într-un parteneriat toxic cu şefii serviciilor secrete. Anumiţi şefi ai serviciilor secrete a căror predispoziţie către chestiuni neonorabile a dus lucrurile la limitele inimaginabilului şi mult dincolo de limitele legii. Cu asemenea practici, România poate ajunge într-o criză politică majoră, ca urmare a abuzului de putere al unei “cuple”, în care Florian Coldea se crede cel mai puternic om din ţară, iar Laura Codruţa Kovesi, o zeiţă a dreptăţii, bună şi pentru alte dregătorii importante din România.
stirea postata de @chimistul nu-mi apare decit ca o alta incercare securista de a obtine in sfirsit controlul asupra internetului . Asa ca printr-o lege ambigua , initiata de un turnator imbecil si votata de alti imbecili , sri se pregateste sa intre cu cizmele murdare de noroi pe persanele din sufrageria fiecarei case . Daca n-a mers vrajeala cu lupta antiterorista o s-o inghita bizonul pe aia cu lupta antifascista , ca doar serviciile nu doarme niciodata , ele vegheaza
LINK "LEGEA TURNĂTORULUI NICA VA DUCE LA INTERZICEREA LUI ELIADE, CIORAN ȘI GYR
Categorie: Dezvăluiri Creat: Duminică, 21 Iunie 2015 19:54 Scris de Dorina Lascăr
Dupăce am dezvăluit că fostul colaborator al Securității ca poliție politică sub numele de turnător Bratosin, PSDistul Ciprian Nica a susținut cu argumente mincinoase și a trecut prin Comisia juridică a Camerei Deputaților un amendament la legea pentru modificarea Ordonanței 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și al promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii prin care "mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 - 1941 sub denumirea de Legiunea "Arhanghelului Mihail", Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară, un grup de juriști-patrioți români ne-au trimis o analiză a consecințelor devastatoare ale acestei legi: Vor fi interzise scrieri precum “România în eternitate” a lui Mircea Eliade, “Schimbarea la faţă a României” de Emil Cioran sau “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” de Radu Gyr.
„Cine şi-ar putea închipui că în România anului 2015, stat membru al Uniunii Europene, drepturi fundamentale ale omului ar putea fi încălcate de instituţii ale statului, fără ca cetăţenii vizaţi să se poată opune în vreun fel?
Şi totuşi, acest lucru este teoretic posibil, şi din păcate pe cale să se întâmple şi aievea.
Întâi teoria. Să presupunem că o anumită opinie, sau concepţie de viaţă a unei categorii de oameni, nu este pe placul unora dintre aleşii poporului. Sau mai precis a unor cercuri care au capacitatea şi mijloacele de a face un lobby eficient şi total pe lângă unii din aceşti aleşi. Concepţia respectivă poate genera şi forme de manifestare politică, fără ca acest lucru să fie numaidecât obligatoriu. Ceea ce importă este faptul că unii parlamentari sunt încredinţaţi că reprezentanţii ei constituie un pericol atât de grav pentru societate, încât drepturi fundamentale consfinţite de Constituţie, cum ar fi cele la asociere, libertatea de opinie şi de exprimare, trebuie trecute pe un plan secund. În opinia iniţiatorilor devine astfel absolut necesară o lege punitivă împotriva acestor oameni, care să-i nominalizeze explicit. Aceasta pentru că până acum ei nu au putut fi încadraţi în niciuna din infracţiunile catalogate de actualul Cod Penal.
Nu importă nici dacă acel presupus pericol e real sau nu. Ceea ce contează este combinaţia dintre hotărârea şi consecvenţa unora care urmăresc trecerea cu orice preţ a proiectului de lege prin toate fazele de rigoare ale procesului legislativ, şi indiferenţa, ignoranţa sau reţinerea celorlalţi, încât proiectul trece prin Parlament fără o opoziţie semnificativă din partea cuiva.
Urmează, bineînţeles, promulgarea de către Preşedintele României şi publicarea în Monitorul Oficial, moment în care legea profund restrictivă de care vorbim intră în vigoare.
În ţări cu adevărat democratice cetăţeanul obişnuit are în acest moment posibilitatea de a se adresa Curţii Constituţionale pentru a contesta legea cu pricina, cu argumentul că această lege este de natură să încalce drepturi fundamentale ale omului. Ei bine, în România acest lucru nu este posibil! Legea poate fi contestată prin invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate doar de persoane implicate într-un proces, inculpate în temeiul acelei legi. Adică doar dacă se intră în următorul ciclu de domeniul absurdului: cetăţeanul afectat este obligat mai întâi să comită o infracţiune, pentru a intra astfel deliberat sub incidenţa legii şi a putea ajunge în faţa tribunalului. Desigur, dacă ar exista o organizaţie care ar fi dizolvată în urma acelei legi, s-ar ajunge din start în această situaţie. Dar dacă în prezent NU există o asemenea organizaţie (cele care eventual au existat în trecut încetându-şi activitatea din motive de altă natură)? Pe lângă remarca ce vizează atunci oportunitatea acestei legi (dacă nu există niciun pericol iminent din partea vreunei grupări constituite oficial, se justifică atunci augumentarea legislaţiei cu noi prevederi restrictive?) se poate pune întrebarea dacă cetăţeanul are totuşi vreo şansă să-şi apere în cadrul actualului sistem democratic drepturile fundamentale în faţa unor posibile abuzuri ale instituţiilor statului?
Are … şi nu prea! Dacă instituţii ale statului cum ar fi Preşedinţia, Guvernul, un anumit număr de parlametari sau Avocatul Poporului ar sesiza Curtea Constituţională asupra posibilei neconstituţionalităţi a proiectului de lege, ar mai exista o şansă teoretică de a stopa această lege aberantă. Cetăţeanul nu poate sesiza de la sine Avocatul Poporului căci, conform statutului acestei instituţii, actele emise printre altele de Camera Deputaţilor sau de Senat nu pot face obiectul unei petiţii.
E de presupus că numitele instituţii ale statului nu vor face o asemenea sesizare, pentru că le lipseşte informaţia necesară şi baza argumentativă pentru a contesta apriori acest proiect de lege la Curtea Constituţională.
O singură şansă ar părea să existe, una infimă. Dar e singura modalitate prin care Avocatul Poporului s-ar putea autosesiza. Anume mediatizarea cazului descris în presa care are un anumit impact la nivelul opiniei publice româneşti. Mediile de informare respective şi Avocatul Poporului nu trebuie să-şi însuşească argumentaţia celor care se consideră îndreptăţiţi să susţină că proiectul de lege le încalcă drepturile cele mai elementare. Ci doar să susţină principiile statului de drept şi să facă tot posibilul pentru împiedicarea unui posibil abuz împotriva unor cetăţeni care până acum s-au manifestat cu deplină loialitate, fără să poată fi inculpaţi de vreo altă lege, decât de cea care se preconizează a fi una “cu dedicaţie”, croită expres pe seama lor.
Rămâne deci doar acest fir subţire, de care atârnă însăşi temelia democraţiei şi a statului de drept în România. Va fi în stare instituţia Avocatului Poporului să înţeleagă adevărata miză a evenimentelor? O întrebare cu un răspuns deschis…
Cazul descris mai sus nu e unul ipotetic. E unul cât se poate de real. Categoria de cetăţeni care se doreşte a fi incriminată e a celor care împărtăşesc concepţia legionară. Sunt oameni care apreciază autori de frunte ai culturii româneşti precum Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Nae Ionescu, Ion Barbu, Radu Gyr şi care îi cinstesc pe cei supranumiţi “sfinţi ai închisorilor” precum Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim, Pr. Gheorghe Calciu, Pr. Justin Pârvu, Pr. Arsenie Papacioc. Sunt incriminaţi în bloc oameni care nu au încălcat până acum nicio lege, care doar cred în valori spirituale şi morale, precum şi în frumuseţea sufletească ce caracterizează specificul neamului lor.
Iar argumentele pe care ei le aduc împotriva acestui proiect de lege aberant, care îi incriminează în bloc, fără discernământ, sunt cât se poate de pertinente şi de solide.
„Observaţii critice asupra proiectului de lege PL-x 193/2014
Asupra proiectului de lege PL-x 193/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se pot face următoarele observaţii critice. Punctul esenţial al completării îl reprezintă interzicerea „organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter legionar“ precum şi incriminarea „promovării concepţiilor legionare“, termen adăugat în mod deliberat alături de „fascist, rasist şi xenofob“, în mod evident datorită lipsei sale de suprapunere cu aceste concepţii deja incriminate de legislaţia actuală. Acest proiect de lege, care are în vedere o culpabilizare colectivă la scară istorică, denotă un caracter abuziv şi arbitrar, datorită următoarelor considerente: 1. Nu există nicio bază creată de o comisie imparţială de istorici, care să fi studiat în mod obiectiv fenomenul legionar pentru a ajunge la concluzia caracterului funciar criminal al acestuia. 2. Proiectul legislativ nu este fundamentat nici pe o bază juridică de genul celei create de procesele de la Nürnberg care au condamnat regimul nazist şi structurile sale, şi care de fapt au scos legionarismul de pe lista inculpaţilor. 3. Mai mult, procesele intentate în România în ultimii ani împotriva unor organizaţii legionare sub acuzaţia de « fascism » s-au soldat cu achitarea învinuiţilor, tribunalele din România neputând găsi o încadrare cu caracter penal a legionarismului. 4. Retragerea cetăţeniei de onoare a lui Valeriu Gafencu, acordată iniţial de Consiliul Local Târgu-Ocna, pe motive de pretinsă apartenenţă a celui supranumit « Sfântul închisorilor » la o « organizaţie fascistă », a fost între timp contestată în justiţie şi a fost anulată, sentinţa fiind definitivă. Titlul de cetăţean de onoare post-mortem acordat lui Valeriu Gafencu a fost astfel restabilit. Tocmai această imposibilitate de a încadra concepţia legionară în legile cu caracter penal existente, şi care se află la toate standardele internaţionale, i-a determinat pe autorii proiectului de lege şi pe consilierii acestora să propună, în mod evident abuziv, incriminarea legionarismului ca atare, asimilându-l prin expunerea de motive iarăşi cu « fascismul », cu toate că justiţia din România a respins până acum de fiecare dată această etichetare, iar DEX în versiunea sa actualizată o evită la rândul său. Astfel, un amendament al Comisiei Juridice a propus formularea: “mișcarea legionară este considerată o organizație fascistă care a activat în perioada 1927 - 1941 sub denumirea de Legiunea "Arhanghelului Mihail", Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară” bazată pe DEX ediţia 1998, ignorând faptul că în ediţia revizuită 2009 termenul de “legionar” este definit astfel: “membru al mișcării social-politice de extrema dreaptă, reprezentată de partidul Garda de Fier; gardist”, eliminându-se prin urmare atributul de “fascist”. Astfel, însăşi expunerea de motive a iniţiatorilor conţine o serie de contradicţii. Pe de-o parte se susţine : În România fascismul a luat denumirea de Mişcarea legionară sau titulaturi sub care aceasta a funcţionat până în ianuarie 1941(Legiunea Arhanghelului Mihail, Garda de Fier, Totul pentru Ţară). Dacă această etichetare de “fascism” ar fi corectă pe plan obiectiv (căci termenul e folosit adesea drept insultă sau etichetare ideologică, numai că aceste opinii subiective ale unora nu au relevanţă juridică), nu ar mai fi fost nevoie de completarea legii care să includă “legionarismul” ca atare în categoria infracţiunilor. Însuşi faptul existenţei acestui proiect de lege denotă lipsa de suprapunere a celor doi termeni, aşa cum constată dealtfel şi iniţiatorii săi: După decembrie 1989, mişcări, asociaţii sau partide politice şi-au revendicat ideologia legionară şi desfăşoară în spaţiul public acţiuni de promovare a ideilor legionare. Practica juridică a demonstrat că neincluderea termenului “legionar” într-o reglementare care se referă la riscurile ce le poate produce extrema dreaptă identificată numai ca fascism, facilitează promovarea imaginii Mişcării legionare ca mişcare naţionalistă diferită de fascism. Astfel, Mişcarea legionară nu ar intra sub incidenţa unor reglementări limitative pentru extremismul de dreapta. Prin urmare, după ce am putut constata că înşişi iniţiatorii legii au dificultăţi în a asimila în mod obiectiv legionarismul cu fascismul, constatăm de asemenea că astfel de dificultăţi apar şi în cazul asimilării legionarismului cu rasismul, incitarea la ură naţională, xenofobia. Aceasta pentru că toate aceste delicte sunt deja prevăzute în legislaţia existentă, numai că persoane sau grupări de orientare legionară nu au fost condamnate până acum pentru asemenea infracţiuni. În viziunea autorilor proiectului de lege, concepţia legionară ar urma să fie condamnată astfel printr-o formulare cu dedicaţie expresă, doar pentru că este asimilată “extremisemismului de dreapta”, cu toate că până acum nu s-a făcut pasibilă de încălcarea normelor legale în vigoare. Cu alte cuvinte, în mod paradoxal legionarismul se află în situaţia de a fi condamnat în mod explicit, tocmai pentru că până acum NU a încălcat nicio lege românească, înţelegând să se încadreze în toate normele statului de drept! În continuare ne vom referi la anumite articole din proiectul legislativ în discuţie. Art.1 - Pentru prevenirea şi combatarea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii, prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de infracţiuni contra păcii şi omenirii. Art.2 a) Prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea, temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum şi ura sau violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist. În mod indubitabil, cheia problemei o constituie aşa-numita “concepţie legionară”. Promovarea acesteia, fie de către persoane fizice, fie de organizaţii, ar intra prin urmare sub incidenţa legii penale. Dat fiind ca “organizaţia” este definită drept un grup constituit cu scopul de a promova “concepţia legionară”, devine limpede că acest termen trebuie definit şi circumscris cu exactitate. O întrebare esenţială la care trebuie dat un răspuns este dacă această concepţie legionară, odată definită cu precizie, are într-adevăr un caracter malign şi reprobabil, menit să justifice criminalizarea ei explicită, de vreme ce în legislaţia existentă nu s-au putut găsi alte temeiuri pentru a-i condamna pe cei care o împărtăşesc.
Legionarii nu au fost condamnaţi nici în ţările occidentale după anul 1945, nici în România anilor 1990-2015 pentru delicte care ţin de “crime contra păcii şi umanităţii, fascism, rasism, xenofobie, antisemitism”, etc. În aceste condiţii, prezenta iniţiativă legislativă ridică un mare semn de întrebare: pe ce temei mai este atunci incriminat legionarismul, din moment ce s-a demonstrat că nu a încălcat nicio normă democratică şi nicio lege în niciunul din statele (incluzând România) unde legionarii au activat până acum în deplină legalitate? Art. 5 – Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de infracţiuni contra păcii şi omenirii, crime de război sau crime contra umanităţii, precum şi fapta de a promova în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art.2 lit. a) se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Incriminarea “promovării concepţiilor legionare” are un caracter vag, imprecis şi pasibil de abuzuri nesfârşite. Însuşi acest statut de incertitudine, datorită lipsei unor repere şi limite clare în aplicare, are menirea de a induce nesiguranţă, de a promova intimidarea, restricţionând astfel în mod inadmisibil drepul fundamental la libertatea de expresie şi de conştiinţă garantată de Constituţia ţării. Se pot astfel ridica o serie de obiecţii absolut legitime. În aplicarea legii, o concepţie ar urma să fie asimilată celei legionare numai dacă ea dă dovadă de o autoasumare explicită şi deplină a acestei identităţi? Adică doar dacă foloseşte explicit şi simbolurile, uniformele, formulele de salut, etc., prezente la Legiunea interbelică? Sau orice concepţie naţional-creştină, care are în mod evident puncte de intersecţie cu cea legionară, dar nu conţine toate elementele acesteia, ar putea fi astfel inclusă în mod automat în categoria nfracţiunilor? În urma adoptării acestei legi se va institui cenzura? Vor fi cenzurate toate cărţile unor autori care au avut de-a face cu fenomenul legionar? Vor fi interzise scrierile memorialisticii concentraţionare şi ale rezistenţei anticomuniste, care de fapt reprezintă o contribuţie esenţială la istoria şi identitatea românească, sub pretextul că reprezintă “promovarea concepţiilor legionare”? Vor fi interzise scrieri precum “România în eternitate” a lui Mircea Eliade, “Schimbarea la faţă a României” de Emil Cioran sau “Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane” de Radu Gyr, sub acelaşi pretext? Cum se va proceda în aplicarea concretă a legii? Se va alcătui o “listă neagră” a cărţilor interzise şi una “albă” a celor “licite”? Care din martirii temniţelor comuniste vor avea dreptul la cinstire din partea noastră şi care nu? Se vor alcătui şi aici două categorii de liste? Ne facem prin urmare datoria de a semnala acest potenţial caracter abuziv al unui proiect de lege de natură să afecteze drepturi fundamentale ale cetăţenilor României. Aspectele anticonstituţionale ale sale încalcă fără niciun temei juridic, istoric şi legal, drepturile la libertatea conştiinţei, la asociere precum şi libertatea de exprimare. Un alt aspect problematic şi contradictoriu îl constituie statutul foştilor deţinuţi politici legionari. Pe de-o parte statul român le recunoaşte suferinţa şi jertfa, acordându-le compensaţii materiale ca victime ale unui regim represiv. Dar, pe de altă parte, dacă s-ar vota o asemenea lege care ar culpabiliza legionarii în bloc, doar pe seama acestui statut, fără să se ţină seama dacă e vorba sau nu de o culpă individuală, s-ar ajunge iarăşi la o situaţie paradoxală: cei care pe de-o parte sunt omagiaţi şi recompensaţi, sunt pe de altă parte condamnaţi moralmente din nou, legitimându-se astfel sentinţele abuzive ale justiţiei sistemului comunist "
Legea care le pune lui Arsenie Boca, Noica, Ţuţea sau Steinhardt stigmatul de fascişti
de Ioana Lucacel si Mircea Crisan
Sub pretextul apărării drepturilor omului, Camera Deputaţilor a legiferat istoria, încălcând dreptul la liberă exprimare şi, mai ales, punând sub semnul întrebării cinstirea eroilor, valorilor culturale şi „sfinţilor închisorilor”. De acum, pe lege, Arsenie Boca, Radu Gyr, Noica, Eliade, Steinhardt, Bartolomeu Anania, Ţuţea şi mulţi alţii nu sunt elite, ci fascişti. Iar cultul „extremiştilor” se pedepseşte cu închisoarea! La 25 de ani de la Revoluţie, comunismul şi totalitarismului sunt din nou legitimate în România, tocmai prin votul celor care ar trebui să fie pilonul democraţiei, „organul reprezentativ suprem”, Parlamentul. O propunere de modificare a Ordonanţei de Urgenţă 31/2002, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, care a trecut săptămâna trecută prin Camera Deputaţilor, aruncă în derizoriu, sau după unele păreri chiar interzice cultul unor personalităţi de marcă din perioada interbelică: Eliade, Cioran, Gyr, Noica, Steinhardt, Vulcănescu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Justin Pârvu, Ţuţea şi mulţi alţii. Pornită dintr-un principiu lăudabil, pe care nu-l contrazice nimeni, acela de a interzice extremismul, antisemitismul şi xenofobia în toate formele lor şi de a interzice negarea Holocaustului, legea este extrem de interpretabilă şi lacunară şi tranşează simplist o problemă istorică complicată. Practic, prin actul normativ adoptat, este pus semnul egal între Mişcarea legionară, fascism şi Nazism, asta în ciuda unui verdict clar de disculpare a Mişcării Legionare de către Tribunalul internaţional de la Nurnberg şi a studiilor existente pe această temă. Printre articolele legii, care au stârnit numeroase dezbateri, sunt: „Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, crime de război sau crime contra umanităţii, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în sensul dat de art. 2 lit. a) din prezenta ordonanţă de urgenţă, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi” şi „Se interzice ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea infracţiunilor contra păcii şi omenirii.” Practic, ce înseamnă acest lucru? Şi cine decide dacă persoanele respective au fost criminali de război sau au săvârşit infracţiuni contra păcii şi omenirii? În baza sentinţelor comuniste, Mircea Vulcănescu a fost criminal de război, în baza noii legi, i se poate demonta statuia? Ziarişti, cercetători, istorici de renume susţin că, în baza acestor articole, titlurile de cetăţeni de onoare date unor personalităţi cu simpatii legionare, ca şi Justin Pârvu sau Steinhardt, ar putea fi retrase, că numele unor străzi botezate după personalităţi legionare ar putea fi schimbate, memoriile şi mărturiile multor deţinuţi politici ar putea cădea în derizoriu, operele unor oameni de cultură ar fi prohibitive, iar comemorarea unor eroi sau „sfinţi ai temniţelor comuniste” ar putea fi considerate manifestări legionare şi pedepsite cu închisoarea. Şi că, mai mult, canonizarea „Sfinţilor închisorilor” sau a lui Arsenie Boca ar fi definitiv blocată. Mai mult, cea mai importantă critică adusă actului normativ e faptul că extrema stângă, comunismul, nu e interzis. Ba mai mult, dosarele şi procesele măsluite de Securitate pot fi luate drept sursă veridică pentru „condamnarea post-mortem” a unor elite. Pentru că legea nu face nicio diferenţă între legionarii care au comis acte de violenţă sau antisemite şi cei care au avut doar simpatii legionare, sau pur şi simplu au primacest stigmat pentru a fi condamnaţi de securitate şi nici între adevăraţii criminali de război şi soldaţii români care n-au avut altă vină decât aceea de a asculta ordinul militar şi de a lupta alături de nemţi până la 23 august. Deputaţii de Maramureş nu văd lucrurile atât de sumbru. Mircea Man spune că: „Ştiu despre ce lege vorbiţi şi tot grupul PNL a votat pentru această lege. Dar legea asta nu merge aşa departe încât să influenţeze promovarea unor personalităţi din cauza simpatiilor lor legionare. Nici nu mi-a trecut prin cap aşa ceva când am votat, că această lege nu ar mai permite să vorbim despre Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Justin Pârvu, Ţuţea, Steinhardt etc. Crede-mă că nu s-a gândit nimeni că ai face propagandă legionară dacă vorbeşti de aceste personalităţi. Nu merge aşa departe că legea asta ar influenţa canonizarea lui Arsenie Boca sau de exemplu titlurile de cetăţean de onoare acordate post-mortem lui Steinhardt sau altora. Sincer, nu am citit proiectul de lege că nu-i treaba mea, dar a trecut de comisia de specialitate. Ştiu cum s-a pus problema în grup şi nu s-a gândit nimeni la aşa ceva. Legea a intrat la partea de discuţii generale şi n-a fost mai mult de 5 minute toată discuţia. Vă spun sigur că legea asta nu are asemenea influenţe încât să i se retragă lui Steinhardt titlul de Cetăţean de Onoare, o spun sigur!”. Şi Gheorghe Şimon spune că: „Cum am votat? Normal că nici nu te poţi gândi că în România pot să mai existe la ora actuală organizaţii cu caracter rasist, fascist sau xenofob. Simpatiile legionare la un anumit moment au fost chiar foarte populare. Nu cred că se poate duce până acolo încât să nu se mai promoveze personalităţi ale Neamului Românesc din cauza simpatiilor legionare. Nu mai putem însă să vorbim astăzi de o epocă Zelea Codreanu, nu cred că mai poate exista aşa ceva, şi nu cred că cineva poate să judece să-i retragă post-mortem lui Steinhardt anumite distincţii, sau să poată cineva să-l urască de mâine, pe el sau pe Arsenie Boca sau alţii. S-a discutat în plen de legea asta, nu a fost o chestie băgată pe sub masă. Suntem în 2015 şi nimeni nu poate să conceapă că se mai poate întoarce o situaţie gen Zelea Codreanu, care, pe un anumit segment a devenit chiar popular şi chiar a fost nevoie la acea vreme de Zelea Codreanu. Dar la fel nu poate nimeni să vină şi să traducă în baza textului de lege că Steinhardt a fost un fascist etc. Eu zic că prin legea asta nu se va schimba nimic în felul în care ne cinstim noi valorile Neamului Românesc. E tragic că au existat, dar la acea vreme acele curente au existat şi şi-au făcut treaba şi au fost foarte populare. Nu ni le dorim să le avem astăzi, dar asta nu înseamnă că toţi oamenii de valoare, de cultură, care au avut o anumită activitate spre un asemenea curent, astăzi să-i tragem pe dreapta. Sunt chestiuni aberante să nu mai putem vorbi de Noica, Vulcănescu, de Ţuţea, Steinhardt etc., nici nu pot să mă gândesc la aşa ceva!” Opozanţii legii vorbesc de contestarea ei, la Curtea Constituţională şi CEDO. De fapt, lucrurile ar fi mai simple dacă textul ar fi fost clar. Şi ar fi arătat că promovarea unor oameni care au fost valoroşi, nu pentru că au avut simpatii legionare, ci prin cultura sau credinţa lor şi care au fost condamnaţi politic, nu de drept comun, nu înseamnă defăimarea altora. LINK
Salutari, sper ca am nimerit cel mai corect topic pentru intrebarea mea... O sa incerc in acest an sa intru la Academia Nationala de Informatii Mihai Viteazul, pentru accederea ulterioara in SRI ca ofiter. Am de compus un eseu de minim 6 pagini privind legătura între activitățile aferente problematicii protecției infrastructurilor critice și activitatea profesională proprie. Intrebarea mea este : ce pot sa scriu incat sa fie relevant, si sa indeplinesc conditia de minim 6 pagini ? Eu mi-am pus pe hartie ideile si nu pot depasi 3-4 pagini.
"Cele mai scumpe banalități În 2014, Serviciul Român de Informații a avut un buget de 1.100.000.000 de lei, fără majorările survenite pe parcursul anului, din diverse fonduri aflate la dispoziția Guvernului sau a premierului. Vorbind despre buget, George Maior, pe vremea aia încă șef al SRI, spunea că este mulțumit, pentru că, printr-o planificare riguroasă, suma de un miliard și o sută de milioane ar putea acoperi “exercitarea principalelor funcțiuni ale serviciului”. Desigur, suma a fost majorată la rectificările bugetare, iar planificarea riguroasă a dus SRI spre noi și noi succese. Unul dintre aceste succese, desigur, este creșterea cu 15,11% a numărului de interceptări telefonice autorizate în 2014 față de 2013. Dacă te uiți în raportul SRI care a fost sifonat către presă înainte de prezentarea oficială în Parlament, ai un moment de firească stupoare. Nu pentru că interceptările telefonice legale au crescut cu 15%, ci pentru că numărul lor vorbește despre o lume care, cu bună știință, ne este cu desăvârșire ascunsă. În 2014, SRI a executat 2.496 de mandate de interceptare telefonică pe probleme de siguranță națională. Asta înseamnă nu 2.496 de discuții telefonice, ci 2.496 de persoane care au fost bănuite că atentează la siguranța națională și ale căror discuții telefonice au fost interceptate de către SRI. Să spunem că siguranța națională nu e o glumă și că se justifică orice măsuri luate pentru apărarea ei. Să spunem că nu se fac abuzuri (da, să ne imaginăm și asta,oricât de greu ar fi). Dar nu numărul de mandate de siguranță națională e îngrijorător, ci cel al mandatelor de interceptare emise în beneficiul Parchetelor și al DNA. Pentru că, în 2014, SRI e executat 42.263 de mandate de supraveghere tehnică. 42.263. Atâția oameni au fost interceptați direct, cu mandat, plus alte câteva zeci sau sute de mii care au fost înregistrați în timp ce vorbeau cu suspecții. Să spunem că fiecare suspect ar fi vorbit, pe perioada interceptării, cu zece oameni. Am ajunge la 422.630 de români ale căror voci au gâdilat urechile rafinaților de la SRI. E cam mult. Mult prea mult, în condițiile în care DNA a trimis în instanță, în 2014, doar 731 de dosare de corupție. Dacă pentru astea a fost nevoie de ascultarea unei jumătăți de milion de români, e mai mult decât exagerat. Dar există și o parte bună. Folosind aceste interceptări și sfertul de miliard de euro băgat în curul lor, bravii ofițeri ai SRI au aflat și au comunicat Parlamentului că infrastructura rutieră a României se află “într-o stare avansată de degradare”, că avem probleme cu accesarea fondurilor europene și că s-au înregistrat probleme pe piața energiei electrice, pe cea a gazelor, pe cea petrolieră, în sectorul nuclear și în cel carbonifer. Aceste banalități trecute într-un raport care ne costă peste 250.000.000 de euro anual sunt, de departe, cea mai scumpă bătaie de joc pe bani publici. "
Un articol mai lung si imi cer scuze ca pun numai link-ul, dar riscam sa umplu toata pagina cu articolul asta: SRI şi justiţia. Decizia CCR nr. 51 din 16.02.2016 şi resetarea unei paradigme LINK
În timpul unei șuete cu un medic psihiatru, acesta ne-a spus (erau mai multe persoane care asistau la discuție) că cei mai mulți politicieni au nevoie de serviciile lui. Pe-asta am crezut-o, că pe ăia nu-i verifică nimeni la mansardă, dar militar, frate? și nu orice fel de militar???
Mă întreb ce va fi gândind James Clapper sau John Brennan dacă pe Coldea îl apucă bâțâiala și clipiceala în timpul unei discuții cu unul dintre ei...
Cand nevasta-ta e fata de general de Securitate, poti sa fii nebun, nu-i nicio problema. Cititi traiectoria zarzavagiului din Arad, am postat-o pe-aici, acum ceva ani...
Am o intrebare legata de SRI .Aproximativ cata treaba ai cu politsti si magistrati?Iti poti face relatii serioase cum isi fac magistratii si politistii?
@Bogdanel, bag de seama ca exact aceeasi intrebare, cu exact aceleasi cuvinte, a mai pus-o un alt user cam acum un an in urma. La voi asta e intrebarea de securitate trecuta in fisa postului?
Forums
, eu zic că se poate și mai mult mai băieți ce naiba..
