Melescanu (SIE): Sunt investitori interesati de Oltchim. Daca se poate mai ieftin prin altcineva, de ce nu? de R.M. HotNews.ro Vineri, 28 septembrie 2012, 13:38 Economie | Companii
Directorul SIE, Teodor Melescanu, a declarat vineri ca serviciul a realizat informari pe Oltchim ca urmare o solicitarilor oficiale ale Guvernului, precizand ca in continuare exista investitori strategici interesati, sugerand ca ar urmari un pret mai mic printr-un intermediar, relateaza Mediafax.
Melescanu a explicat vizita sa la Guvern pentru a se intalni cu premierul Victor Ponta, precizand ca este firesc din cand in cand sa se intalneasca pentru "lucruri care nu trebuie neaparat date intr-o forma scrisa, dar evident ca in contextul respectiv tema privatizarii Oltchim a fost unul din subiecte, care nici pe departe nu s-a referit la pe unde merge, pe unde umbla contributorul principal al stirilor pe aceasta tema".
Melescanu a precizat ca a discutat cu Ponta despre informatiile privind evolutia si perspectivele privatizarii Oltchim.
"Exista cativa investitori interesati, strategici. Dintr-un motiv sau altul nu au participat pentru moment la licitatie, dar eu cred ca exista un interes destul de mare pentru aceasta zona si sunt convins ca, daca lucrurile se fac cum trebuie, poate sa fie un succes aceasta privatizare", a mai sustinut Melescanu.
Directorul SIE a afirmat ca Oltchim este o tema care poate afecta securitatea nationala si este "firesc ca decidentii politici sa incerce sa cunoasca cat mai multe lucruri pentru a putea adopta deciziile corecte".
Melescanu a mai precizat ca actualul Guvern s-a aflat intr-o situatie dificila in cazul Oltchim, privatizare asumata in fata FMI, si ca "pe de o parte trebuia sa faca ceva, pe de alta parte era informat despre vulnerabilitatile pe care le avem".
Totodata, directorul SIE a mentionat ca serviciul nu se ocupa de privatizari, ci de informatii.
"Oricand ni se cere oficial sa obtinem informatii legate de activitatea unor companii externe, bonitatea lor, daca exista sau nu anumite incompatibilitati cu participarea la licitatii, o facem bineinteles, dar nu este tema noastra de baza ca serviciu", a explicat Melescanu.
El a fost intrebat daca celelalte companii mari care s-au retras au facut acest lucru pentru ca urma sa fie dusa in derizoriu licitatia privind Oltchim.
"Nimeni nu s-a retras - stiu la cine va ganditi - nu s-a retras dintr-un motiv sau altul decat legat de considerente de natura economica. Raman oamenii interesati. Sigur, daca se poate lua mai ieftin prin altcineva, de ce nu?", a raspuns directorul SIE.
Directorul Serviciului de Informatii Externe (SIE), Teodor Melescanu, a venit miercuri la sediul Guvernului, pentru a discuta cu premierul Victor Ponta despre situatia de la Oltchim, au declarat surse oficiale.
SRI a transmis Guvernului aproximativ 190 de rapoarte pe tema Oltchim, in decursul mai multor ani, iar toate guvernele au cunoscut foarte bine situatia combinatului, a declarat, vineri, directorul SRI, George Maior.
"S-au transmis rapoarte in privinta Oltchim de foarte multa vreme de catre SRI, aproximativ 190 de rapoarte in decursul anilor si situatia de acolo a fost foarte bine cunoscuta de toate guvernele", a declarat Maior.
El a fost intrebat ce aratau rapoartele SRI privind situatia Oltchim. "Sunt rapoarte secrete si bineinteles ca nu am sa discut acest lucru, dar situatia referitoare la Oltchim a fost dintotdeauna cunoscuta", a replicat Maior.
Intrebat cum vede intentia premierului Victor Ponta de a face publice o serie de rapoarte ale SRI privind Oltchim, George Maior a raspuns: "Este dificil sa faci public un raport fara sa-l desecretizezi, lucru care se desfasoara in anumite conditii, si nu cred ca e cazul de acest lucru, astfel incat misiunea unui serviciu secret este de a transmite informatii secrete, nu de a transmite informatii publice".
Dan Diaconescu a castigat licitatia pentru preluarea a 54,8% din actiunile Oltchim, dupa ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare pret, pentru titlurile detinute de stat.
Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca Dan Diaconescu are termen pana luni, 1 octombrie, sa plateasca pretul pe actiuni, caz in care acesti bani ar putea fi acordati Oltchim pentru functionarea combinatului., ca imprumut de salvgardare pentru maximum sase luni, pana la transferul actiunilor.
Premierul a precizat, totodata, ca Guvernul este pregatit sa numeasca un nou management la Oltchim si sa dispuna administrarea speciala a combinatului daca Dan Diaconescu nu achita pana luni pretul pe actiuni, iar in maximum sase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.
Joi seara, Victor Ponta a declarat ca informatia conform careia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro intr-o banca din Olanda, prezentata joi dintr-un document, este falsa, iar acesta nu a depus pana in prezent vreo dovada ca are banii pentru Oltchim.
Presa a relatat joi, citand un document oficial, ca firma Gliding din Amsterdam garanteaza ca Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro intr-un cont din Olanda al bancii HSBC.
“Noi nu ne ocupăm de construirea imaginii României în străinătate, cu atât mai puţin de deteriorarea acestei imagini. Nu suntem firmă de relaţii publice, noi facem spionaj, obţinem informaţii, îi informăm pe decidenţi. Din momentul în care decidenţii politici au decis, noi nu avem ce comenta, punem în aplicare ceea ce s-a spus. Dacă ni s-ar fi solicitat oficial să ne implicăm într-o asemenea operaţie, puteam să o facem cu mijloacele de care dispunem, dar acest lucru nu ni s-a solicitat”, a spus Meleşcanu duminică la ProTV. Solicitat să precizeze în ce ar fi putut consta implicarea Serviciului, Meleşcanu a răspuns: “O analiză care să ne permită nouă să vedem care sunt principalele cauze”.
“Ori principala cauză pentru care eu cred că nu ni s-a solicitat niciodată e relativ simplă: imaginea se construieşte profesional de către firmele care se ocupă de PR, dar imaginea porneşte de la o realitate. Problema noastră principală a fost că în acea perioadă erau bătălii politice foarte ascuţite în România, care ajung instantaneu – asta nu se înţelege, noi nu mai trăim într-o lume în care România este izolată, trăim într-o lume în care declaraţiile care se fac la Bucureşti dimineaţa ajung în aceeaşi dimineaţă pe mesele tututor decidenţilor din alte zone, trebuie să ţinem seama de faptul că există câteva mii de funcţionari români la nivelul UE, în alte structuri internaţionale, care informează şefii lor zilnic, există Facebook, Internet, lumea are acces direct la informaţii, nu la informaţii pe care le transmitem noi sau alţii”, a susţinut el.
“Pentru mine, cel mai ingrat este ca, pe o parte, să cer tuturor oamenilor care lucrează în instituţie să respecte principiul neimplicării politice, să nu se implice în niciun fel în bătăliiile politice din ţară, nu numai direct, dar nici măcar prin exprimarea de opinii personale şi, pe de altă parte, să văd că se reproşează Serviciului implicarea politică şi oamenii pe bună dreptate mă întreabă: domnule director, dvs. ne spuneţi să nu ne implicăm în niciun fel, noi respectăm asta, dar pe de altă parte toată lumea vine la un moment dat sau altul, când are nevoie de o anumită temă, vine şi ne reproşează acest lucru. Şi tocmai de aceea am şi solicitat o anchetă, tocmai pentru ca oamenii să fie foarte clar şi încrezători că orice bănuială care ar putea plana asupra Serviciului va fi rezolvată într-un cadru instituţional, care este cadrul parlamentar”, a mai spus el.
Meleşcanu a mai spus că SIE, ca serviciu, lucrează “cu instituţii, nu cu oameni”. “Din ziua în care domnul Crin Antonescu a venit la Cotroceni, tot ce a însemnat informarare pentru preşedinte a mers la Cotroceni în continuare, schimbându-se numele de pe plic”, a mai spus el. El a precizat că fostul preşedinte interimar l-a chemat o singură dată la Cotroceni, “într-o discuţie foarte generală”, în care a explicat competenţele Serviciului. Meleşcanu a adăugat că în perioada suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu nu a avut loc niciun fel de informare a acestuia. În plus, el a susţinut că nu a avut nicio discuţie cu Traian Băsescu în perioada suspendării din funcţie, nici măcar la telefon.
Despre discuţiile în contradictoriu din şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării de pe 27 septembrie, Meleşcanu a declarat că sunt normale, chiar dacă premierul Ponta a părăsit în grabă reuniunea după o dispută cu Băsescu.
"S-au certat cred că e foarte mult spus. Însă eu aş vrea să subliniez altceva: sigur că în CSAT discuţiile sunt foarte libere, preşedintele şi prim-ministrul sunt practic cei doi piloni, preşedintele şi vicepreşedintele CSAT. Din punctul meu de vedere, la CSAT ar trebui să te baţi, să ai argumente şi să-ţi prezinţi poziţia foarte argumentat. Deci, eu nu cred că e o problemă dacă discuţiile în CSAT sunt în contradictoriu, dimpotrivă, e vorba de interese mult prea mari ca să credem că numai unul dintre noi sau o anumită parte dintre noi are dreptate. Discuţiile trebuie să fie până la urmă foarte deschise, dar şi cu dorinţa de a ajunge la o concluzie comună", a precizat directorul SIE.
Meleşcanu a mai declarat că deocamdată nu există elemente privind iminenţa producerii unui atentat în România în perioada următoare. Acest lucru a mai fost subliniat recent în contextul declaraţiilor făcute Omar Bakri care a atras atenţia că este posibilă oricând organizarea unui atentat în România.
Cand citesc titlul topicului ("Ce mai face SIE"), intotdeauna imi vine in minte momentul cand Claudiu Saftoiu, ca sef SIE, a aflat din ziare ca nevasta-sa ii pune coarne.
Am observat ca si Melescanu incepe sa dea interviuri prin presa despre despre ce si cum mai face S.I.E. E bine ca ne mai informeaza si pe noi , dar sa nu depaseasca limitele si sa-si strice imaginea de director spunand lucruri ce nu ar trebui spuse. Stiu ca nu e bine sa mor de grija altuia , dar ziceam si eu asa.
Pentru domnul M. acest Serviciu e doar o reîntoarcere la serviciu. Stie el ce sa spuna sau sa nu spuna. Cu facutul e o treaba,dar asta e alta discutie.
Au experienţă, iar funcţiile de comandă le dau posibilitatea să vadă lucrurile „de sus“. Aşa că ceea ce îmi spun diferă, uneori, de ce-am aflat de la subordonaţii lor, care cunosc doar sfera lor de activitate. În esenţă, însă, temele importante coincid. Şi constat că – şi pentru subordonaţi, şi pentru şefi – cele mai importante sînt dilemele profesiei. Nu pot apărea în public să vorbească despre ce fac – de altfel, capacitatea de acceptare a anonimatului este o condiţie pentru a putea lucra în branşă –, dar consideră că, totuşi, publicul trebuie să ştie mai multe despre meseria lor, aşa încît au acceptat o discuţie pentru Dilema veche. „Ca naţie, nu avem o cultură a securităţii, învăţăm din mers.“ Beneficiarii informaţiilor nu ştiu adesea ce să facă, de fapt, cu ele. Dacă se schimbă, durează ceva pînă cînd noii demnitari ajung să înţeleagă importanţa informaţiilor secrete şi să le utilizeze eficient. Asta se întîmplă şi la case mai mari: şi în alte ţări „oamenii din servicii“ sînt frustraţi uneori că decizia politică nu e „pe fază“. Dar asta nu-i împiedică să-şi facă treaba cît pot de bine. Cît de bun e SIE? – întreb. „Depinde cu ce instrumente îl măsurăm. Pentru serviciile partenere cu tradiţie, sîntem «prea buni» raportaţi la resursele pe care le avem. Nu sîntem atît de buni pe cît am vrea, dar mult mai buni decît speră duşmanii noştri.“
● Un caz ca-n filme. Mă gîndesc la început că ar putea fi inventat sau „coafat“, pentru „impresie“, dar din felul cum e povestit, din ton, din detalii, îmi dau seama că e autentic. Pe scurt: într-o ţară parteneră, e recrutat un agent al unei terţe ţări. Pentru a se ajunge la asta, se înscenează arestarea ofiţerului nostru, exact după momentul-cheie cînd i-a livrat străinului un document (contrafăcut, desigur). O întreagă echipă fusese trimisă acolo, sub acoperire. Într-un restaurant, membrii echipei îl „saltă“ pe al nostru, iar unul dintre ei îi spune străinului că a încurcat-o, are în buzunar un document compromiţător, mai bine colaborează. Străinul strigă „Poliţia!“ şi al nostru îi arată că în faţa vitrinei sînt doi poliţişti, nu-i o problemă. (De fapt, sînt tot oameni de-ai noştri, în uniforme închiriate de la un magazin specializat.) Chelnerul pleacă în bucătărie. (De fapt, e chiar patronul, „convins“ să intre în joc.) Cei cîţiva clienţi din restaurant se ridică de pe scaune şi fug speriaţi (şi ei sînt de-ai noştri, acţionează conform planului). Străinul se ridică şi fuge. E filat, iar filajul anunţă că omul s-a oprit într-o parcare şi stă în maşină. Recrutarea pare ratată. Va ieşi scandal. Ba nu – zice cel care comandă operaţiunea. Dacă stă în parcare, în loc să meargă la ai lui să raporteze înseamnă că are ezitări. Daţi-i un sms de pe telefonul omului nostru („arestatul“) şi imploraţi ajutorul („Nu mă nenoroci! Colaborează!“). Zis şi făcut. Străinul se răzgîndeşte şi acceptă să coopereze. Rezultatul? Nu doar că a fost evitat scandalul – care la un moment dat părea inevitabil –, ci s-au primit felicitări de la serviciul din ţara parteneră: „Nu ne-am închipuit că se poate face aşa ceva; dacă vindeţi povestea asta la Hollywood, o să iasă un film pe cinste“.
● Rutina şi încrederea. De ce s-a răzgîndit străinul? Omul nostru („arestatul“) ajunsese să-l cunoască destul de bine, se apropiaseră. Ştia că străinul are anumite frustrări profesionale şi personale. O lungă muncă de rutină a unei echipe din centrală îi depistase vulnerabilităţile, iar planul a fost făcut în funcţie de ele. Înscenarea arestării a fost doar „spuma“ – adică ceea ce vedem de obicei în filme. În rest – o lungă activitate monotonă, cu planificarea fiecărui detaliu. Adică ceea ce, dacă ar apărea în filme şi în romane, ar fi plicticos pentru public. Dar meseria aceasta e făcută în cea mai mare parte din aşa ceva: muncă de furnici tenace, pregătire pînă la ultimul detaliu, inclusiv „modul de acţiune în caz de eşec“. Căci „noi trăim cu eşecul zi de zi, face parte din planul oricărei acţiuni, în care se prevede şi varianta de retragere“. Iar în spionaj există doar două certitudini: 1) oricum, la un moment dat, vei face o greşeală; 2) dacă faci o greşeală, va ieşi foarte rău. În rest, numai dileme? – întreb. Da. Şi o echipă în spate, care nu te lasă, te ajută, te scoate din încurcătură, nu eşti niciodată abandonat. Aşa că încrederea e fundamentală: trebuie să ai încredere în colegi, în şefii care îţi cer o anumită informaţie (şi trebuie să fii convins că ei o folosesc corect), în beneficiarul/decidentul politic al informaţiilor. În şcoala de spionaj înveţi să minţi, să furi, să manipulezi, să înşeli, să obţii prin orice mijloace informaţia care îi poate fi de folos ţării tale. În misiune, încalci sistematic legile ţării în care te afli. Dar în „ai tăi“ trebuie să ai încredere, în timp ce pe „ceilalţi“ trebuie să-i convingi să trădeze. Şi nu apar dileme morale? Ba da, apar. În perioada de pregătire, unii spun că „distrugem oameni“, pentru că îi recrutăm, îi facem să trădeze. În fapt, trădează cei care sînt predispuşi să facă asta. Dacă omul din serviciul advers sau funcţionarul dintr-un minister al altei ţări sînt corecţi, nu vor trăda, nu vom reuşi niciodată să-i convingem. Cedează doar cei vulnerabili – iar ofiţerul de informaţii asta trebuie să facă, să le identifice şi să le exploateze vulnerabilităţile. Asta ia timp, energie, resurse. Un alt caz, deloc ca în filme: după un an în care au avut loc 14 întîlniri cu o potenţială ţintă, „s-a reuşit permanentizarea contactelor“. N-am obţinut încă nici o informaţie, dar permanentizarea contactelor e un succes important. ● Pericolele şi planificarea. Există un mit despre „gradul de pericol“ al muncii de spionaj. De fapt, mersul cu trenul ori cu maşina prezintă un grad de pericol mult mai mare, îmi spun interlocutorii mei. În activitatea de spionaj, totul e planificat, altfel nu porneşti la drum. Iar lucrul în echipă e esenţial. Fiecare caz şi fiecare acţiune sînt analizate – iar în analiza cazurilor toţi sînt egali cînd îşi exprimă opiniile, e o relaţie care trece dincolo de poziţiile ierarhice, şeful doar îşi asumă răspunderea pentru echipă. Dar cît de detaliată poate fi planificarea, cît de mult poţi „lupta“ contra imprevizibilului? Contează şi şansa, şi hazardul, evident. Dar li se lasă cît mai puţin loc. „De exemplu, într-un caz ajuns în punctul în care trebuie să ne dăm seama dacă putem merge mai departe, îi dau ordin omului nostru din teren «să i se sugereze subtil ţintei că ne interesează cutare problemă». Or, pentru ca subtilitatea să poată fi transpusă în fapt, trebuie să ţinem seama că omul nostru vorbeşte în engleză cu ţinta, nici ţinta nu are engleza ca limbă maternă (deci va traduce mental în mintea lui şi va retraduce în engleză răspunsul), aşa că trebuie să mă asigur că prin aceste traduceri succesive nu va ieşi un schimb de mesaje «brutal», care să strice tot. În plus, trebuie ţinut seamă şi de anumite trăsături ale culturii din care provine ţinta, subtilitatea se exprimă diferit şi e percepută diferit de la o naţie la alta.“ „Pericolul“, în acest caz, nu e reprezentat de gloanţe (ca-n filme), ci de riscul ca, dacă „omul nostru“ e inabil, să dea de bănuit şi, astfel, să compromită munca de un an a întregii echipe. ● Un corp de elită? Este meseria de spion una de succes? „Oamenii vin cu şabloane în instituţie. Lunga serie de teste preliminare arată anumite abilităţi în stare incipientă, care vor fi dezvoltate prin pregătire.“ Uneori sînt respinşi oameni care par în regulă şi nu înţeleg de ce nu au fost primiţi. Dar nu întrunesc acea sumă de însuşiri care să meargă bine împreună. Spionii nu sînt supraoameni, sînt doar diferiţi. Iar unicitatea instituţiei le poate da sentimentul de elită, îi poate face să se simtă speciali. „Dar ideea de corp de elită nu e pe deplin justificată. Dacă media de vîrstă în instituţie e de 34 de ani, asta înseamnă că avem foarte mulţi tineri care n-au ajuns – prin performanţele profesionale – la stadiul de elită, dar aspiră în acea direcţie.“ Dar e foarte importantă solidaritatea în cadrul instituţiei: „Cineva spunea că solidaritatea este atinsă atunci cînd numărul convingerilor comune îl depăşeşte pe cel al convingerilor personale“.
Şi „trecutul recent“? Fosta Securitate? Căci în spaţiul public tot revine această temă. Nu există dileme morale şi la acest nivel? „Un serviciu de informaţii este tot atît de moral pe cît este decizia politică. Noi culegem informaţii; iar noi, ca şefi, le putem judeca legalitatea – dacă anumite solicitări de informaţii se înscriu în prevederile legale privind siguranţa naţională. Şi apoi, depinde în slujba căror valori ne este pusă munca. Azi, trăim într-un stat de drept. Iar cînd am început, în anii ’90, parteneriatele cu alte servicii din lumea democratică, oamenii de acolo nu au avut o problemă cu noi şi cu trecutul nostru ca lucrători în informaţii, ci cu sistemul politic trecut.“
***
Cît contează cultura pentru un spion?
El: „În mod curent, din momentul cînd ştii cu certitudine unde vei pleca peste un an, începe o muncă asiduă de informare în legătură cu ţara în care îţi vei desfăşura activitatea. Dacă ai fost pasionat de ţara respectivă, ai un avantaj, dacă nu – o iei de la zero. Zona aceasta o numim «cultural intelligence». Trebuie să înveţi trăsături, caracteristici ale naţiei, ce anume poate fi o bază de dialog cu oamenii de acolo, ce să faci şi ce să nu faci în anumite împrejurări etc.“.
Ea: „Orice activitate se pregăteşte – şi probabil că acesta este un avantaj al profesiei noastre, faptul că avem obişnuinţa de a ne documenta. Dacă trebuie să te întîlneşi cu o persoană care are anumite afinităţi, citeşti ceva din domeniul respectiv înainte – chiar dacă, desigur, nu ajungi la o cunoaştere profundă, dar măcar îţi permite un punct de plecare în dialog“.
El: „Sînt lucruri pe care le facem în virtutea profesiei, indiferent dacă plecăm în misiune sau stăm în ţară. Citim foarte mult din ceea ce se întîmplă worldwide, aşa că în fiecare zi şi în fiecare săptămînă se adaugă cîte ceva care s-ar putea să-ţi fie folositor.“
In noaptea de 25 spre 26 octombrie 2012 o echipa de agenti ai serviciului francez de informatii externe, Direction Generale de la Securite Exterieure, s-au infiltrat in Bulgaria. Doi au venit ca "turisti", cu avionul de linie, apoi au inchiriat un SUV si s-au dus sa-i astepte pe ceilalti 3, pe un camp la 40 km sud de frontiera romana. Ceilalti 3 au sosit cu parasutele, aducand si echipamentul de comunicatii, localizare si scufundare autonoma. Misiunea lor era sa se strecoare pe Dunare, peste frontiera tripartita, spre Mehedinti, pentru a demonstra ca Romania nu este capabila sa asigure securitatea spatiului Schengen pe Clisura Dunarii, dinspre Serbia.
Pe la miezul noptii cele doua componente ale echipei DGSE (asigurare si penetrare) s-au reunit, pe respectivul camp, si la acest moment au survenit... pandarii bulgari care pazeau recolta. 3 pandari bulgari contra 5 agenti DGSE.
Doi agenti francezi au fost impuscati cu sare, unui al 3-lea i-au spart nasul. Pe nr. 4 si 5 i-au znopit bine, dar au reusit sa scape cu fuga, abandonand echipamentul.
Pe la ora 1 noaptea cei 3 agenti DGSE, raniti, au ajuns in arestul Politiei din Plovdiv, ca suspecti de terorism (erau in combinezon de scafandru, aveau harti, etc.). A doua zi, atasatul militar francez i-a scos pe cei trei din arest, in timp ce nr. 4 si 5 ieseau tiptil din tara, tumefiati de lovituri, cu alt set de acte false (un set il pierdusera pe camp se pare).
Deci cam asa cu Schengen. Aici se rade de o saptamana, in Franta de cateva zile, de cand LE POINT a publicat o succinta relatare asupra "cazului".
@Strauss Păcat că nu aţi citat şi sursa, ca să ocolesc cu grijă publicaţia respectivă. Astăzi, când se poate trece graniţa în orice parte cu paşaportul sau buletinul, să verifici posibilitatea de penetrare a graniţelor prin paraşutare pare ceva de "noaptea minţii". Aventuri din anii 50'!
Bănuiesc că paraşutiştii, plus cei doi cu SUV-ul, erau niste adepţi ai sporturilor extreme şi că autorităţile române şi bulgare (şi/sau sârbe) erau informate din timp (că doar nu trecea un avion neobservat), doar că aterizarea s-a petrecut într-un loc şi la o oră "nepotrivite". Vreau să vă spun că şi eu când plec pe afară, plec cu GPS-ul (localizare) după mine, cu echipament de comunicaţii (telefon mobil cu două SIM-uri) şi, dacă eram cu trei decenii mai tânăr, aş fi avut şi echipament de scufundare. Adică, exact ca un "spion" franţuz ...
Sper ca analiza asta si completarea spatiilor lipsa (din informari) e opera unui caporal-ospatar.
strauss wrote ...
Misiunea lor era sa se strecoare pe Dunare, peste frontiera tripartita, spre Mehedinti, pentru a demonstra ca Romania nu este capabila sa asigure securitatea spatiului Schengen pe Clisura Dunarii, dinspre Serbia.
Viaţa nu bate filmul. E altfel - o discuţie cu doi spioni
"Cînd pleacă în misiune, spionul trebuie să se adapteze la un mediu care îi este ostil. Şi în care de multe ori e singur. Încerc să aflu mai multe pe această temă, dar constat că ostilitatea e la îndemînă. El: „Întîlnim ostilităţile chiar la noi acasă. Pînă să ajungem să ne confruntăm cu un serviciu advers, cu forţe similare nouă, pe chestiuni de siguranţă naţională în afara României, ne confruntăm cu problemele de aici. Ostilitatea se poate manifesta, de pildă, la bancă: atunci cînd soliciţi un credit şi trebuie să furnizezi un angajator şi să-ţi susţii altă calitate, alt loc de muncă, nu poţi spune unde lucrezi de fapt, sau în alte împrejurări în care nu-ţi poţi declina adevărata calitate, deşi este un serviciu onorant şi poate că ai fi mîndru să spui unde lucrezi, dar nu poţi“. Şi totuşi, şi totuşi: cînd pleci „dincolo“, ce (te) faci? Ea: „Trebuie să aperi valorile unui spaţiu juridic încălcînd valorile altui spaţiu juridic. Cam asta e. De cînd se urcă în avion să plece în misiune, ofiţerii operativi sînt deja «pe lîngă» legea statului în care se duc. Pentru că în toate ţările spionajul e pedepsit“. El: „Orice cod penal îl incriminează, inclusiv Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice. Sînt şi unele ţări unde orice nou venit ca lucrător în ambasadă e automat privit cu suspiciune ca potenţial spion – mai ales în zona de Est, în fosta Uniune Sovietică“. Ea: „Am avut situaţii în care colegi de-ai noştri cu o acoperire foarte bună au fost luaţi de pe stradă, împinşi într-o maşină aşa cum vedeţi în filme, duşi într-o clădire de la marginea oraşului şi interogaţi. Într-o astfel de situaţie, trebuie să ştii să-ţi păstrezi acoperirea, să nu ai nici un moment de slăbiciune, să strigi după consul, să declari că eşti ceea ce scrie în acte...“ Aha, în sfîrşit ceva ca în filme – de care imaginarul colectiv e plin... Încă un pas pînă la Bond. James Bond.
„Aşa da“ şi „aşa nu“
N-apuc să spun că mă uit cu plăcere la filmele cu Bond, şi cei doi îmi răspund într-un glas şi într-un zîmbet: „Şi noi“. Dar...
El: „Era pe vremuri o împărţire între «aşa da» şi «aşa nu». Bond e la «aşa nu». Spionul trebuie să se contopească cu mediul; or, Bond iese totdeauna în evidenţă. Activităţile de spionaj necesită foarte mare precauţie: protejarea unor gesturi, măsuri, deplasări, persoane pe care le întîlneşti; nu vii cu flash-uri, I’m a spy, watch me! Nu se poate aşa. Bond e interesant, e spectaculos, e captivant. La noi, e mai mult o problemă de şah şi de lucru cu oamenii, nu atît în forţă, spectaculos, «cu muşchi»“. Ea: „Există foarte multă rutină, anumiţi paşi care trebuie urmăriţi riguros un timp îndelungat, şi există un moment scurt – cîteva minute – în care, de exemplu, are loc o recrutare. În spatele ei pot fi doi ani de muncă în care mai mulţi oameni au lucrat la birou, fiecare făcîndu-şi bucata lui. Acţiunea spectaculoasă durează, aşadar, cinci minute şi la ea, evident, nu poate fi prezentă toată echipa care a muncit. După care totul revine la rutină. În filme sau în cărţi e doar sparkling“. Dar în cărţile bazate pe documente, în biografiile sau amintirile foştilor spioni? El: „Cele mai interesante sînt cazurile de trădare, pentru că trădătorii au fost duşi la tribunal şi judecaţi, iar în rechizitoriu se găseşte tot parcursul lor, cu elemente concrete, cu bileţelele primite, cu locurile în care se făcea schimb de documente etc. Amintirile unor foşti spioni sînt de multe ori romanţate. Există o carte foarte interesantă, Spy Handler, scrisă de un jurnalist american pe baza memoriilor lui Viktor Cerkaşin (n. red.: ofiţerul KGB care i-a recrutat pe agenţii americani Aldrich Ames şi Robert Hanssen), în care sînt devoalate în mod realist anumite lucruri pe care le făceau ruşii acum vreo douăzeci de ani. Sigur, actualitatea sa e discutabilă, dar din carte se pot extrage anumite indicii despre cum lucrau unii, cum lucrau ceilalţi, şi nu e deloc James Bond: e foarte multă activitate rutinieră, de căutări, de ipoteze de lucru, de piste greşite. E foarte greu să alegi ţinta, după care e foarte greu să te apropii de ea, după care e foarte greu să o convingi să treacă de partea ta. Sînt baraje, trepte, chestiuni de acumulare, nu vine nimic uşor. Mai ales în situaţia unei ţări ca România: noi nu tipărim nici dolarii, ca să vină lumea spre noi, nici nu producem vreo tehnologie pe care să încerce alţii să ne-o fure. Noi sîntem nevoiţi să ne facem interesanţi ca să ne putem apropia de ţinte. Americanii sau ruşii sînt interesanţi prin ei înşişi, aşa că vin ţintele către ei. Foarte multe cazuri de trădare dintre cele evocate în cărţi au început bătînd la uşă – la ambasada americană sau la ambasada rusă. La ambasadele noastre nu prea vine nimeni să-şi ofere serviciile“. Ea: „Vasili Mitrohin, de pildă, a fost întîi la ambasada americană; americanii au crezut că e o provocare, aşa că a mers la britanici, care au înţeles valoarea arhivei sale“.
Şi atunci, literatura documentară le e de folos, în timp ce literatura de ficţiune, nu? Documentară, da. Ficţiune – doar dacă e scrisă de autori care au lucrat în sistem, de exemplu John Le Carre, şi care se pricep la tehnici sau metode de lucru. Altfel, sînt simple lecturi de timp liber. De plăcere. Ca pentru toată lumea.
„Noi nu defilăm, nici nu ne lăudăm“
Filmele îşi au totuşi importanţa lor pentru că induc în public anumite percepţii. Pentru publicul american, agenţii secreţi – CIA, FBI sau de orice fel ar fi – sînt întotdeauna the good guys. La asta a contribuit cantitatea enormă de filme cu spioni. România este acum în NATO şi în UE, deci „ai noştri“ sînt de partea cea bună, sînt aliaţi cu the good guys, participă la acelaşi gen de misiuni, apără aceleaşi valori. Şi totuşi, la noi stăruie în percepţia publică anumite conotaţii negative – de la fantoma Securităţii comuniste pînă la senzaţia că „băieţii cu ochi albaştri“ se ocupă cu nişte lucruri dubioase ori se amestecă în jocurile politice. Asta nu creează frustrări printre angajaţii care ştiu că ei fac ce trebuie, dar nu pot să spună asta, nu pot ieşi toată ziua la televizor să se apere ori să spună ce fac? „Ba da“, spune Ea (şi cred că a fost răspunsul cel mai rapid pe care l-am primit în cursul întregii discuţii). „E clar că ne afectează. Noi sîntem un sistem închis. Efectul unor aprecieri din exterior e mult amplificat, cu atît mai mult cu cît nimeni nu iese vreodată să ne spună «vă mulţumim că nici astăzi n-a sărit nici un metrou în aer», de exemplu. Nimeni, niciodată, nu apreciază că e cazul să spună că poate, totuşi, «fac şi oamenii ăia ceva bun». Şi atunci, frustrarea este mare, mai ales cînd apar o serie de acuze care pot fi evaluate şi de sublocotenentul care a intrat ieri în unitate şi care ştie că ce se spune la televizor e o aberaţie. Dar ne-am obişnuit. Asta e societatea. Sîntem uşor dezadaptaţi faţă de principiile după care funcţionează societatea românească: poţi să fii în faţă, la un kilometru de pluton, dar dacă plutonul se întoarce, rămîi ultimul. Există frustrarea determinată de faptul că sînt foarte mulţi care acuză serviciul bazîndu-se pe faptul că noi nu putem răspunde. De exemplu, ideea că ICR e plin de spioni, aruncată cu seninătate pe piaţă şi propagată. Dar nimeni nu-şi pune o problemă logică: pe noi, acoperirea ne ajută să putem pătrunde în mediile care deţin anumite informaţii – într-un minister de Externe străin, într-un minister de Finanţe, în mediile politice ori de afaceri etc. La ce ne-ar folosi o eventuală acoperire de la ICR?...“
El: „Produsul muncii noastre are grade diferite de valorificare şi în funcţie de asta ne extragem şi noi feedback-ul, ne dăm seama că am făcut ceva bun. În momentul în care apar tot felul de acuze din astea la televizor, ar putea să apară discuţii sau întrebări: pentru cine lucrăm noi, nu cumva serviciul e tras într-un joc politic? În momentul de faţă, cu certitudine nu se întîmplă aşa ceva. Sigur, ne-ar plăcea să fim lăudaţi, dar în spionaj nu se poate“. Ea: „E foarte important pentru noi cînd, pe notele pe care le trimitem la beneficiarii de nivel înalt, apare măcar un văzut – căci asta înseamnă că ţi-a fost citită nota. Iar dacă apare şi un comentariu, asta ne dă energie pentru următoarea perioadă. E interesant să vezi, la un moment dat, o poziţie oficială a României pe o anumită problemă şi să-ţi dai seama că această poziţie se bazează şi pe informaţia pe care ai adus-o tu de la o anumită sursă“. El: „Acesta e job-ul nostru – să aducem informaţii pe căile acestea ilegale ale spionajului. Iar dacă reuşim asta înseamnă că am lucrat bine, ne bucurăm că n-a apărut nici un scandal în legătură cu noi, n-a «crăpat» nimic. Ce se întîmplă mai departe cu informaţiile, dacă ele sînt folosite sau nu pentru interesul ţării, e o altă discuţie şi, desigur, pot să apară frustrări. Noi ştim că am trimis informaţiile, am anticipat ceva şi nu s-a luat nici o decizie – aşa că pot să apară nemulţumiri. Din fericire, noi nu ne luăm feedback-ul din presă sau din imaginea publică. Avem un trecut moştenit cu care tot luptăm să-l infirmăm în părţile lui rele şi să-l confirmăm în părţile lui bune: n-a fost tot trecutul prost, nici n-a fost tot trecutul excepţional. Trebuie să ne ţinem departe de reflectoare pentru că expunerea în media nu e bună pentru noi. Am întrebat de curînd un tînăr venit la noi să se angajeze şi trecut de o primă fază a selecţiei: de ce ai venit, tu nu vezi ce se spune la televizor şi în ziare despre noi? Mi-a răspuns, mucalit: «da’ ce, dumneavoastră credeţi tot ce se spune la televizor?». Percepţia exteriorului despre noi e neomogenă. Pe noi ne interesează decidenţii care beneficiază de informaţia culeasă de noi şi folosită în politica externă, în politica de apărare şi de securitate; aceia trebuie să ne spună dacă sîntem buni sau nu. Publicul percepe foarte greu ce facem noi: nu avem maşini pe care să scrie «Brigada Antitero a SIE», nu defilăm de 1 Decembrie pe sub Arcul de Triumf, aşa cum fac Armata, Jandarmeria, Pompierii sau SRI. Dar problemele cu care se confruntă România în momentul de faţă au un foarte important vector extern, care intră în competenţa noastră“.
***
Familia
Ce se schimbă în viaţa de familie a unui om care lucrează în aceste condiţii – cu alt nume, cu „o poveste“ în spate, care pleacă în misiune şi n-are voie să spună unde, nici nu poate fi sunat de-acasă?... Şi cît are voie să ştie partenerul de viaţă? Are voie să cunoască situaţia de ansamblu, dar nu şi elementele concrete ale activităţii. Ea, zîmbind: „Deşi toţi semnează iniţial un angajament că nu au voie să spună, realitatea încadrării din ultima vreme arată că absolut toţi băieţii din ziua de astăzi se consultă cu prietenele...“ Şi partenerul de viaţă nu are frustrări pentru că nu ştie mai mult? El: „Partenerul de viaţă trebuie să fie cetăţean român. Altminteri, nu sînt constrîngeri. Frustrări apar – pentru că nu mai ai timp pentru familie, dar trebuie să găseşti soluţii“. Ea: „Nu cred că sînt mai dramatice decît în alte profesii. Iar organizaţia se străduieşte să fie atentă la oameni şi să întindă o mînă de ajutor cînd e nevoie. Şi apoi, dacă nu poţi gestiona relaţia cu propriul partener de viaţă, cum vei putea gestiona, în misiuni, oameni necunoscuţi, din altă cultură, care vorbesc altă limbă, şi pe care trebuie să-i convingi să-şi trădeze ţara?“ "
Având în vedere ca platsc abonament la Dilema Veche,astept ca fiecare cititor al post-ului de mai sus sa-mi vireze 0,0000000000000000000001€ într-un cont din Insulele Lacoste.
Sper ca analiza asta si completarea spatiilor lipsa (din informari) e opera unui caporal-ospatar.
strauss wrote ...
Misiunea lor era sa se strecoare pe Dunare, peste frontiera tripartita, spre Mehedinti, pentru a demonstra ca Romania nu este capabila sa asigure securitatea spatiului Schengen pe Clisura Dunarii, dinspre Serbia.
Bine punctat Boribum! Trebuie sa ai o problema cu imaginatia ca sa te gandesti ca e nevoie de 5 agenti DGSE pentru o verificare de dispozitiv la frontiera si care sa puna un biletel cu indiciu de trecere pe triplex confinium .
strauss wrote ...
Deci cam asa cu Schengen.
Mare idiotenie! E un roman sau un strain cel care a spus-o?
Meleşcanu vrea mai mulţi bani la SIE, susţinând că Serviciul ar trebui să primească măcar cât a luat anul trecut. În 2012, SIE a beneficiat de o majorare de aproximativ două milioane de lei, faţă de alocarea bugetară iniţială.
Potrivit Ministerului Finanţelor, SIE a avut în 2012 un buget iniţial de 193.946.000 de lei, execuţia preliminată pentru anul precedent fiind de 196.073.000 lei. Bugetul propus SIE pentru anul 2013 este de 177.615.000 de lei.
Directorul Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat marţi că SIE şi-ar dori îngheţarea bugetului instituţiei la nivelul celui de anul trecut şi că a prezentat comisiei parlamentare de control al activităţii Serviciului necesitatea suplimentării propunerii de buget pe anul în curs pentru achiziţii IT şi conservarea unor lucrări de profil începute.
“Am prezentat colegilor din comisie care sunt sarcinile Serviciului şi necesităţile noastre. În urma discuţiilor pe care le-am avut şi a argumentelor pe care le-am prezentat, comisia a decis să examineze posibilitatea prezentării unui amendament la capitolul care priveşte bugetul SIE de creştere a cheltuielilor, mai ales materiale care ne sunt foarte necesare. Urmează ca în cursul zilei de astăzi sau de mâine (miercuri -n.r.) să se convină asupra mărimii acestei creşteri propuse şi să vedem care va fi decizia plenului”, a declarat directorul SIE, citat de Agerpres.
Teodor Meleşcanu a precizat că suma cerută suplimentar este destinată investiţiilor, bunurilor de capital, “în principal tehnologie IT, comunicaţii şi finalizarea unor lucrări începute sau măcar conservarea lor în perioada următoare”.
Întrebat despre suma avansată ca suplimentare la bugetul Serviciului pe 2013, Meleşcanu a spus că “s-au avansat cifre, dar, pentru moment, întrucât nu s-a decis, noi am vorbit de necesităţile noastre”. “Noi am dori o îngheţare a bugetului pe 2012, dar, probabil, nu se va ajunge aici. La ora actuală, aşa cum ştiţi, în medie, SIE are o scădere a bugetului de aproximativ 10% “, a adăugat directorul SIE.
Forums
.
