Cu vreo 7-8 ani in urma, presat de sefii mei care vroiau un articol dedicat Zilei parasutistilor pentru "Curierul armatei 1" si in pana de inspiratie, mi-am amintit de un articol pe care un bun prieten de-al meu il publicase intr-unul din multele ziare care aparusera la inceputul anilor 90...Intre timp, batalionul la care se face referire a fost desfiintat, monumentul din curtea lui a fost mutat in fata unitatii de pompieri din Titu, iar pe suprafata de teren care a apartinut unei unitati care a scris ceva istorie se dezvolta "Proiectul Renault Technologie Roumanie"... Atunci aveam 19 ani, acum am aproape 40… Ce s-a ales de sperantele pe care le aveam cand am sarbatorit pe muteste in Televiziune Anul Nou 1990? Ce s-a ales de visele pe care le aveam cand, la doisprezece fara cateva minute locotenentul Popovici (il salut daca citeste randurile astea!) a venit in post, undeva pe unul din coridoarele etajului unu din corpul principal al Televiziunii, si dupa ce mi-a dat sa trag un gat dintr-o sticla de wisky (a fost prima data in viata mea cand am baut asa ceva!) m-a imbratisat si mi-a soptit: “La multi ani, ba Parvule! si poate vom trai si noi mai bine!” L-as mania pe Dumnezeu sa spun ca eu personal nu am trait mai bine, dar am doua mari gheare care ma zgarie pe suflet: una este faptul ca sunt o multime de lucruri care nu imi plac la Romania construita pe sangele si oasele celor morti atunci si a doua este ceata care inca pluteste deasupra momentului ce a insemnat sfarsitul copilariei mele…
Pe 10 iunie este ziua parasutistilor militari. Poate multi dintre dumneavoastra isi inchipuie ca legat de aceasta vor citi un articol scris in noua limba de lemn, in care sa gasesca binecunoscutele fraze despre semnificatia aparte a acestei zile, despre eforturile anonime pe care le-au facut oamenii etc etc… Evident, e voie si sa critici putin, mare atentie pe cine si cand, e voie si sa te plangi de faptul ca nu sunt suficienti bani, ca nu mai avem deloc parasute cu resursa si nici macar nu exista perspective ca am putea primi altele, ca orele de zbor sunt prea putine… Intr-un cuvant, exista satisfactii si neimpliniri, mai multe neimpliniri, dar… mergem inainte, speranta moare ultima! Dar nu despre asta vreau sa va vorbesc astazi, ci despre altceva mult mai tragic si mult mai profund. Daca, manat de cine stie ce intererese , cineva ar vizita Batalionul 64 Parasutisti, in fata comandamentului acestuia va intalni un momunent. Literele sapate in marmura spun ca zece militari din aceasta unitate au fost ucisi in lupta, in decembrie 1989. Potentialul vizitator ar trebui sa se opreasca, sa se descopere si sa sa taca. Privesc numele celor care au murit atunci, privesc campia crucificata de monument si cu ochii mintii vad franturi de viata Matei Petrisor striga la noi, nervos: “Culcat! Culcat! Culcat!” E suparat ca dupa sase ore de instructie “ca la cartea rosie” nu ne miscam cu peste 270 de pasi pe minut, atunci cand da comanda: “In balta, adunarea!”. E sergent si rostul lui e sa ne transforme “din niste racani prosti, in vajnici aparatori ai patriei” E doua noaptea, suntem rupti de oboseala si privim descurajati la gramada de aproape 200 de kile de cartofi care trebuiesc curatati in doua ore. Puiu Sorin, tuns chilug, cu un zambet pana la urechi pe fata lui latareata: “Lasa, ba, ca o scoatem noi la capat!“ Dragut Dumitru se clatina ca un plop batut de vant. Il sprijin cat pot de discret. E apelul de seara, si daca ofiterul de serviciu baga de seama ce se intampla, Mitica al meu s-a invartit de cateva zile de “tambal”… Dincolo de toate patimile care le-au bantuit sufletul, copiii acestia au avut o singura vina: au fost suficient de tineri sa creada ca cineva trebuie sa moara pentru adevar. Cand li s-a pus arma in mana li s-au spus cuvinte mari: : Libertate, Patrie, Adevar. Aceleasi cuvinte mari le rostesc si eternii supravietuitori, cei fara Dumenzeu, oamenii care nu cred nimic din ceea ce spun, dar ale caror suflete , dupa ce vor muri, se vor duce si vor arde vesnic in iad. Pentru ei, cuvintele acestea, ca si numele celor morti nu vor fi rostite decat ca un pretext pentru a aparea la televizor sau de a mai bifa o activitate intr-o agenda… Dar aceste cuvinte mari nu pot alina niciodata drama unei mame care isi ingroapa copilul, nu vor ostoi niciodata durerea pe care a incercat-o fiecare dintre ei in ultima clipa a vietii, regretul ca s-au bucurat prea putin de lumina acestei lumi, regretul ca a mangaiat de prea putine ori un trup de femeie. Figuri schimonosite de durere sau naclaite de sange, trupuri chircite in agonie, parinti care isi vad spulberate sperantele de ajutor al batranete, sotii care isi vor creste singure copiii, care se vor lupta cu o societate mult prea indiferenta si prea mercantila, copii care nu vor intelege niciodata de ce nu au cui sa spuna tata, iata ce a insemnat cu adevarat sacrificiul lor pentru libertate si pentru patrie! Nikos Kazantzakis spune ca inima omeneasca e un vas adanc, plin cu sange, iar cand e descoperit, toate umbrele neimpacate, insetate, pe care le-am cunoscut si le-am iubit, alearga sa bea si sa invie, se inmultesc in jurul nostru, intunecand zarea. Fac asta, pentru ca stiu ca alta inviere nu exista. Astazi cei zece alearga in fruntea tuturor cu pasi mari, impingandu-le pe toate celelalte umbre la o parte. Haideti, dragi cititori, sa ne deschidem inimile si sa le dam o picatura din sangele nostru, sa facem tot ce putem ca ei sa poata reveni la viata, sa facem tot ce putem sa mai traiasca acesti oameni care au dat totul pentru noi. Zece nume, zece vieti, zece destine. Toate avand ca punct terminus decembrie 1989. Avem o datorie fata de ei. Una singura. Sa facem in asa fel incat nimeni, niciodata, sa nu mai poata spune ca au murit in zadar.
Cei zece:
Barbu Petre Marian Data nasteri: 29.06.1969 Locul nasterii: Ghimpati, Dambovita Mort la Televiziune prin plaga impuscata craniana; dilacerare cerebrala
Cristea Adrian Data nasteri: 25.08.1969 Locul nasterii: Targoviste, Dambovita Mort la Televiziune prin plagi multiple prin impuscare
Dragut Dumitru Data nasteri: 29.10.1970 Locul nasterii: Matasaru, Dambovita Mort la Televiziune prin plaga impuscata toracala; hemoragie mixta
Matei Cristea Petrisor Data nasteri: 24.02.1969 Locul nasterii: Butoiu, Dambovita Mort la Televiziune prin plaga impuscata craniana cu dilacerare cerebrala
Puiu Sorin Data nasteri: 25.10.1970 Locul nasterii: Campina, Prahova Impuscat in zona Hotelul Bucuresti-Sala Palatului
Mihail Barbu Data nasteri: 09.06.1970 Locul nasterii: Bucuresti Mort la Televiziune
Dragomirescu Mihai Liviu Data nasterii: 10.10.1964 Locul nasterii: Teleorman Mort la Televiziune prin plaga impuscata craniana cu dilacerare cerebrala
Nae Ion Data nasterii: 01.05.1971 Locul nasterii: Targoviste Mort la Televiziune prin plaga impuscata toracala; hemoragie mixta
Dima Gabriel Data nasterii: 07 04.1968 Locul nasterii: Bucuresti Mort la Televiziune prin plaga impuscata regiunea toracala
Ionut Preda Data nasterii: 30. 01.1968 Locul nasterii: Varbilau, Prahova Impuscat in sold pe 23 decembrie 1989, in Bucuresti, zona Hotel Bucuresti, mort pe 01.01.1990 in spital
Dumnezeu sa-I ierte! si daca aveti drum prin Titu, dati-le cateva minute din timpul vostru!
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace! si sa ne dea noua gandul de a reusi candva sa le indeplinim macar unul din idealurile pentru care au murit, Dreptatea!
imi permit sa reamintesc aici pe unul din cei cu care am copilarit pana la disparitia prematura, camarad de arme la vremea aceea...chiar daca serveam in locuri diferite
Datcu George Daniel
Soldat in termen la UM 0865 Campina, Sublocotenent post-mortem Data nasteri: 16.11.1970 Data mortii: 23 decembrie 1989 Locul mortii: Bucuresti, Aeroportul Otopeni Impuscat ar fi usor de spus, ciuruit pur si simplu
si ca sa-l citez pe Dan Iosif "destinul meu a fost hotarat de soarta" diferit de al lui Dan amandoi servindu-ne tara in acele momente numai soarta a facut sa nu fim amandoi in aceeasi unitate
momente greu de descris, extrem de bine definite de tine"[...]ceata care inca pluteste deasupra momentului ce a insemnat sfarsitul copilariei mele…" as completa eu, si a celor ce nu mai sunt azi cu noi
Da Florine... De asta ma mir si eu cat de lipsit de cunoastere poti sa fi (nu tu, lumea in general...) sa-ti mai doresti oameni ca Iliescu si toti "copiii" lui la conducerea tarii asteia...
La mine, la revolutie, nu a murit o singura sau mai multe persoane, au "murit" toti !!!
Asa suna stirea bomba din ziarul local al acelei vremi (1989) despre UM-ul unde ma "arunca-se" viata.
nu stiu cati dintre istoricii tineri sau jurnalistii tineri vor reusii vreodata sa intre in arhivele militare si ale sri sa scrie despre revolutie cu documente nu doar ep baza istoriei orale, mai ales ca multi dintre cei care atunci au dat ordin sa se traga azi sunt in functii inalte din statul roman sau inca activeaza in structuri militare si de informatii ale Romaniei
au fost sefi de unitati militare (in Braila, PLoiesti, Pitesti) care au dat ordin oamenilor din subordine sa nu iasa din cazarma - din unitate desi primisera ordin sa plece sa apere dispozitive anumite de asa numitii teroristi, iar acesti oameni care si-au salvat astfel subordonatii merita astazi toata lauda si respectul nostru
mai grav este ca ei nu prea sunt prezentati
sau si mai grav este ca astazi striga si acuza comunistii unii care au fost chiar ei comunisti sau au beneficiat de pe urma vechiului regim
A fost o Revolutie sau o aplicatie a unor Servicii? Este o intrebare pusa azi. Si totusi atunci nu mai puteam suporta. Se adunase prea mult. Nu vreau sa fac comparatii cu astazi,ma gandesc la cei care au murit la tinerii cu care atunci eram de o seama... Dumnezeu sa-i odihneasca!
Azi am iesit in strada cu Timisorenii Am marsaluit, ne-am rugat, am strigat si am pus lumanari la Cimitirul Eroilor. Dumnezeu sa ii odihneasca pe eroii nostrii !
S-au scurs 20 de ani de când mii de oameni reuşiseră să se coalizeze pentru prima dată împotriva regimului comunist. Au trecut barierele religiei şi s-au strâns în faţa casei pastorului Laszlo Tokes. Ziua de 16 a fost motorul Revoluţiei, iar imaginile care li s-au imprimat manifestanţilor nu sunt doar amintiri. Astăzi, zeci de timişoreni au retrăit evenimentele de atunci. LINK
Imagini document: Primul mort al Revoluţiei în Bucureşti
Imagini dintr-un film document realizat în 1992 de Sorin Ilieşiu, în care apare prima victimă a Revoluţiei în Bucureşti. Este vorba despre Radu Alexandru Ionescu, un adolescent de numai 17 ani, a cărei poveste o aflăm chiar de la mama sa. LINK
18 decembrie 1989 - A fost decretată legea marţială la Timişoara
Acum 20 de ani, pe 18 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu pleca în Iran, nu înainte de a se întâlni la reşedinţa sa din cartierul Primăverii cu şefii Securităţii, Armatei şi Ministerului de Interne. La Timişoara era decretată legea marţială, care interzicea orice adunare publică. Totuşi, mai mulţi tineri s-au adunau în faţa Catedralei, iar forţele de ordine au deschis focul. LINK
18 decembrie '89 a fost ziua in care fortele de represiune au pierdut teren in fata multimii dezlantuite de la Timisoara. A fost si va ramane insa o zi neagra pentru istoria recenta a Romaniei. tAGurI: Revolutie, Mihai Chitac, Ion Iliescu, Ion Coman, Emil Constantinescu, Mihaela Ferkel
Exact acum 20 de ani, oamenii regimului comunist, hotarati sa stearga urmele crimelor din data de 17, au furat cadavrele timisorenilor impuscati.
Trupurile au ajuns la Bucuresti. In ciuda acestei situatii, pe Bega populatia a ramas pe strazi. S-au auzit din nou focuri de arma. Orasul a intrat in doliu pentru a doua oara.
43 de cadavre furate din Timisoara au fost trimise la Bucuresti pentru a fi arse la crematoriu. Cenusa aruncata apoi intr-un canal. Vorbim despre ordinul diabolic al Elenei Ceausescu , dat in 18 decembrie '89. Un plan criminal care socheaza si azi, dupa 20 de ani.
Cat de greu este sa traiesti fara tata, fara mama sau fara sot. Dar cat de multa tarie iti trebuie sa admiti ca nici macar nu ai cui sa aprinzi o lumanare? Cimitirul din Calea Lipovei, aranjat si ingrijit, este doar un simplu monument ridicat in memoria celor cazuti si nicidecum locul unde odihnesc trupurile celor mai multi dintre eroii Timisoarei.
Mihaela Ferkel traieste una din cele 43 de drame. Pe 17 decembrie si-a dus sotul la spital, ranit in abdomen. Inca era constient si, chiar daca rana era grava, spera ca va scapa. A fost alungata din spital si nu a mai stiut nimic de el pana pe 21 decembrie.
I-a fost greu sa accepte ca e mort, dar si mai greu i-a fost sa admita ca trupul sotului ei nu mai exista. A fost ars la crematoriu si aruncat la canal. Impreuna cu alti 43 de morti. Transportati la Bucuresti, precum halcile de carne, cu masini izoterme.
In dimineata zilei de 18, orasul parea asediat. Oamenii fierbeau pentru ca nimeni nu le spunea nimic de mortii si ranitii impuscati in 17. Bilantul exista, il avea comitetul judetean de partid: 58 de morti, 200 de raniti si 700 de retinuti. Majoritatea ranitilor se aflau la Spitalul Judetean. Pe fisele tuturor scria: "plaga impuscata". Nici una dintre ele nu a mai fost gasita.
Cladirea era bine pazita de fortele de ordine. Nimeni nu intra… nimeni nu iesea. Familiile mortilor ii bleastama si astazi pe Ioan Corpodeanu si Iosif Veverca, doi fosti ofiteri de militie care nu i-au lasat sa-si ia mortii acasa.
Spitalul Judetean a devenit astfel unul dintre cele mai fierbinti locuri din Timisoara. In paralel, lucrurile s-au precipitat si la Bucuresti. Ceausescu a plecat in dimineata zilei de 18 in Iran, intr-o vizita de lucru programata cu mult timp inainte. Elena Ceausescu a preluat comanda tarii. Ea a fost cea care a decis apoi arderea cadavrelor. Sinistrul ordin s-a plimbat de la Emil Bobu catre Ion Coman si inapoi.
"Pe la ora pranzului, Emil Bobu da un telefon la judeteana de partid si spune urmatorul lucru: 40 de insi dintre cei care au fost decedati sa fie adusi la Bucuresti pentru incinerare. Eu ma supar si-i spun dar ce vor spune familiile care stiu ca sunt morti si sunt in morga spitalului din Timisoara. Aveau raspunsurile pregatite, ca au fugit peste granita. Pai cum sa fuga peste granita cand l-a vazut pe ala ca este mort. ...ii smulge probabil telefonul Elena Ceausescu care mai nervoasa, mai isterica, nu stiu cum sa ma exprim, repeta si ea acelasi lucru," isi aminteste Ion Coman, fost general.
Intre timp, in centrul orasului au continuat protestele. La ora 18.00, in fata Catedralei, s-a tras din nou. Timisoara a intrat pentru a doua oara in doliu. Zeci de tineri au murit atunci pe scarile catedralei din cauza ordinelor date de generalul Mihai Chitac.
"El insusi a luat o arma de la un soldat, un automat si a fugit impreuna cu altii. Erau trupe de securitate acolo, in jurul Catedralei, in Parcul Central, pentru a-i aresta pe revolutionari si a trage in ei," spune Ioan Savu, martor.
Elena Ceausescu si-a pus in aplicare planul diabolic. In timpul noptii, 43 de trupuri au fost transportate la Bucuresti. Generalul Constantin Nuta a fost cel care a scos mortii din morga spitalului, i-a incarcat in masini frigorifice si i-a transportat la crematoriul din Capitala. A urmat arderea acestora. Cenusa a fost aruncata intr-un canal din zona Popesti Leordeni.
Aceasta fapta abominabila i-a impartit pe copiii eroilor martiri din Timisoara in doua tabere: cei care pot plange la mormintele parintilor si cei care se reculeg in fata unor placi memoriale.
Fostul general Mihai Chitac se afla acum in inchisoare. Are de executat o pedeapsa de 15 ani pentru reprimarea Revolutiei de la Timisoara. Se considera nevinovat si condamnat pe nedrept. In data de 17 decembrie '89, Chitac s-a aflat in avionul generalilor trimisi sa reprime Revolta timisorenilor. Zece zile mai tarziu a fost numit de catre Ion Iliescu ministru de interne in Guvernul Roman, unde a rezistat pana la mineriada din 13-15 iunie 1990.
Ion Coman, condamnat mai intai la 25 de ani de inchisoare si mai apoi la 15, se afla acum in libertate. A fost gratiat in anul 2000 de Emil Constantinescu. A executat aproape trei ani de inchisoare. Acum este pensionar. 18 decembrie '89: 43 de cadavre furate si arse. Cenusa aruncata la canal!
Generalul de militie Constantin Nuta, cel care s-a ocupat de arderea cadavrelor, nu mai este in viata. A murit in zilele Revolutiei, pe 23 decembrie. A fost arestat, urcat intr-un elicopter si trimis catre Alba Iulia. Aparatul a fost doborat de militari pe motiv ca in el s-ar afla teroristi.
Lovita de Dumnezeu, Mihaela Ferkel a invins durerea si a crescut singura trei baieti. Primul are 29 de ani si lucreaza ca sa-si intretina familia. Cel mijlociu, in varsta de 24 de ani, a absolvit arte plastice. Cel mai mic e student si are 23 de ani.
Consulul general al Iugoslaviei la Timişoara, aflat în funcţie în decembrie 1989, a pus la dispoziţia jurnaliştilor străini sediul reprezentanţei diplomatice pe care o conducea.
Mirko Atanaţcovici, fost consul general al Iugoslaviei la Timişoara, între anii 1988 şi 1992, dezvăluie pentru „Evenimentul zilei”, după 20 de ani, presiunile care s-au făcut asupra sa şi a familiei sale de către fosta Securitate, pentru a-l împiedica să transmită informaţii despre revolta din decembrie 1989.
Cu toate acestea, reflectarea în mass-media internaţională a evenimentelor de stradă de la Timişoara se datorează, într-o măsură semnificativă, informaţiilor furnizate de consulul de la acea vreme al Iugoslaviei.
La 20 de ani de la acel moment, Atanaţcovici este reprezentantul Camerei de Comerţ a Serbiei la Timişoara.
A ajutat reprezentanţii presei internaţionale
Izbucnirea revoltei de la Timişoara, la 16 decembrie 1989, a făcut ca atenţia lumii să fie concentrată asupra evenimentelor ce se succedau cu repeziciune în oraşul de pe Bega. Devenise aproape închis din punct de vedere al „scurgerilor” de informaţii. Încă din acea zi, reporteri de la zeci de posturi de televiune, radio şi presă scrisă care s-au îndreptat către graniţele României au fost opriţi să intre în ţară.
Principala sursă oficială de informaţii a rămas singurul consulat care funcţiona atunci în capitala Banatului. Reprezentanţa diplomatică pe care o conducea Mirko Atanaţcovici a devenit, din 22 decembrie 1989, un fel de centru internaţional de presă, pentru corespondenţii străini.
Aceştia au găsit aici un loc sigur, unde aşa-zişii terorişti n-au tras nici măcar un foc de armă.
„Ştiam că sunt ascultat. Eram urmărit tot timpul. Securitatea îmi tăiase linia telefonică cu Belgradul. Când i-am cerut telefonistei să-mi facă legătura cu capitala Iugoslaviei, aceasta mi-a spus, plângând, că nu poate. A fost prima manevră prin care fosta Securitate a încercat să stopeze scurgerea de informaţii despre revolta de la Timişoara”, rememorează Atanaţcovici.
„Securitatea a vrut să mă elimine”
„Până în data de 20 decembrie eu nu am mai putut folosi telefonul în relaţia cu Belgradul. Cei de la Securitate, care m-au ţinut sub ob servaţie tot timpul, nu au tăiat însă legătura telefonică cu ambasada iugoslavă de la Bucureşti. Aşa că am reuşit, prin intermediul ei, să comunic Ministerului de Externe de la Belgrad situaţia din oraş şi faptul că se află în desfăşurare o revoltă populară îndreptată împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului comunist de la Bucureşti. Totodată am trimis, tot prin ambasadă, un telex pe 40 de adrese către diferite agenţii de presă şi pu blicaţii din străinătate”, spune Mirko Atanaţcovici.
Consulul Atanaţcovici spune că, între 16 şi 20 decembrie 1989, a trimis rapoarte scrise către oficialităţile de la Begrad, despre situaţia de la Timişoara, prin punctul de frontieră de la Stamora-Moraviţa.
„Eu personal le-am predat celor din Ministerul de Externe sârbesc, chiar în vama de la Moraviţa”, povesteşte oficialul.
Familia emisarului sârb a fost greu pusă la încercare. „Abia în data de 20 decembrie, zi în care Timişoara s-a declarat primul oraş liber al României, am putut să-mi pun familia la adăpost. Am îmbarcat soţia şi cele două fiice ale mele în maşină şi le-am trimis în Iugoslavia, prin punctul de frontieră de la Jimbolia. La puţin timp după ce au intrat în ţară, o roată a maşinii s-a desprins brusc, iar soţia a pierdut controlul volanului. Maşina s-a răsturnat într-un şanţ, iar soţia şi fetele au fost rănite. Poliţia sârbă a constatat la verificarea tehnică a maşinii că a fost vorba de un sabotaj, în urma căruia cineva a slăbit şuruburile de la roată. Securitatea a vrut să mă elimine pe mine, dar n-a ştiut că pleacă doar familia mea. Eu am aflat de accident abia a doua zi”, declară fostul consul sârb.
„Ştiam din iulie că Ceauşescu va cădea”
Încă din luna iulie 1989, Atanaţcovici a trimis un raport scris la MAE din Iugoslavia, prin care îşi exprima un punct de vedere de spre faptul că regimul comunist de la Bucureşti nu va rezista până la sfârşitul acelui an.
„Am scris că Ceauşescu nu va rămâne la putere până la Revelion. Am fost convins că în Banat situaţia politică se va încălzi peste măsură şi că lumea din regiune nu va mai accepta, multă vreme, prelungirea comunismului. Din surse sigure ştiam că Nicu Ceauşescu, fiul dictatorului, urma să vină primsecretar la Timiş, ca să mai ţină situaţia în mână, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat”, îşi aminteşte Atanaţcovici.
După ce a trimis nota scrisă, el a fost convocat la Belgrad ca să-şi susţină punctul de vedere, însă superiorii sârbi nu l-au crezut.
„Cei din Ministerul de Externe au avut mai multă încredere în ambasada de la Bucureşti, decât în mine. Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor mi-a dat dreptate mie”, spune fostul consul. După 20 de ani de la căderea regimului comunist condus de Nicolae Ceauşescu, fostul consul al Iugoslaviei este convins că în oraşul de pe Bega a fost o revoluţie adevărată.
„Nu am niciun dubiu că la Timişoara a fost o revoltă populară îndreptată împotriva unui regim dictatorial şi chiar terorist”, explică Mirko Atanaţcovici.
Imi pare rau ca am iesit din sistem si n-am apucat sa-i spun:"Domnule Presedinte acest tribunal este legal constituit". Se stie ca istoria nu se scrie cu "daca" si totusi, daca Ceausescu era judecat intr-un proces,civilizat, cu aparare,televizat ,ce ar fi spus in cuvantul lui despre noua conducere:Iliescu,Militaru&comp.,eu cred ca iesea urat pentru ilici si nu mai ajungea in veci presedinte.Iata de ce a fost asasinat Ceausescu ,nu ca nu ar fi meritat sa moara dar merita un proces corect ,de ce a ales bolsevicul iliescu tocmai ziua de craciun pentru asasinat?
Forums
Am marsaluit, ne-am rugat, am strigat si am pus lumanari la Cimitirul Eroilor. Dumnezeu sa ii odihneasca pe eroii nostrii ! 
