Apucături de DERBEDEU. Şeful Spitalului Militar din Cluj i-a rupt MANDIBULA unui alt colonel LINK Comandantul Spitalului Militar de Urgenţă din Cluj Napoca, colonelul Camilio Coste s-a pensionat "forţat" după ce a fost implicat în decursul timpului în mai multe scandaluri cu subalternii, unele dintre ele chiar şi violente, pentru care Instititul de Medicină Legală din Cluj a emis certificate medico legale.
Colonelul Coste la raportul ministrului Dusa. Da bine cu pumnul dar stie sa si explice cum stau lucruroile la fel de bine Colonelul Coste si-a scos certificat medico legal din care se atesta ca a fost victima unei agresiuni Victima colonelului Coste este tot un colonel doctor si a facut cunostiinta cu pumnii acestuia Ultimul scandal în care a fost implicat şeful SMU Cluj, şi care a pus capac a avut loc în urmă cu patru săptămâni, într-un scandal imens la care au asistat fără voia lor directorul administrativ al SMU Cluj Napoca, colonelul inginer Nicolae Podar şi un alt colonel, trimis în control la Cluj, de către Direcţia Medicală din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
"Colonelul de la Bucureşti a venit într-un control pe linie de protecţie a datelor cu caracter secret din cadrul SMU Cluj Napoca. La finalul controlului, directorul administrativ Podar l-a invitat pe colonelul de la Bucureşti la masă, la un restaurant din vecinătatea SMU Cluj. Comandantul SMU, colonelul Coste a aflat de acest lucru şi a mers la restaurant unde a făcut un scandal uriaş pe motiv că cei doi îl lucrează pe la spate. A doua zi, colonelul Coste a intrat, subit, în concediu", spune un medic din cadrul SMU Cluj.
După această poveste ţinută la secret, colonelul Coste a fost obligat să aleagă între demitere şi pensionare. A optat pentru a doua variantă, el fiind pensionabil de mai multe luni. Noul comandant al SMU Cluj, colonelul Doina Baltaru a confirmat că vechiul comandant s-a pensionat. "De azi, eu sunt comandantul interimar al spitalului. E cazul să ne amintim de lucrurile bune. Eu nu plec urechea la bârfe şi nu ştiu ce s-a întâmplat", a spus, diplomat, noul comandant al SMU Cluj.
Şeful SMU Cluj i-a rupt mandibuila unui alt colonel
Problemele de comportament ale comandantului SMU Cluj, colonelul Camilio Coste nu reprezintă o chestie de noutate pentru angajaţii spitalului. În urmă cu doi ani, acesta s-a luat la bătaie, la propriu, cu un alt colonel, la microrevelionul organizat pentru angajaţii spitalului.
Incidentul nu a fost făcut public, fiind ţinut la secret de cei implicaţi dar şi de ofiţerii Direcţiei de Informaţii Militare care au fost informaţi, dar cu toate astea nu au fost luate măsuri.
În prima fază, cei doi colonei şi-au scos certificate medico legale dar mai apoi, fiecare dintre ei a preferat să nu mai depună plângere pentru agresiune la Parchetul Militar.
EvZ a aflat identitatea victimei colonelui Coste, tot un colonel doctor, dar nu o va face publică din motive de reputaţie, acesta fiind doar victima şefului SMU Cluj. Semnele bătăii au fost consemnate de medicii legişti în două certificate medico legale, câte unul pentru fiecare dintre cei implicaţi, descrierea leziunilor indicând faptul că aceştia s-au bătut pe rupte. Primul care şi-a scos certificat medico legal a fost colonelul care este încă activ. Potrivit angajaţilor SMU Cluj, acesta a fost victima agresiunii colonelului Coste.
În certificatul medico legal emis în cazul colonelului, se arată că acesta a fost victima unei agresiuni şi a suferit un "traumatism maxilo facial prin accident. Fractură rebord alveolar (n.n. - fractură de maxilar). Echimoză roşie violacee ambe pleaope ... pe pleoapa superioară a OS şi inferioară două excoriaţii de 0.5 cm, fiecare. Moderată tumefaţie a buzei superioare ... echimoză violacee".
În acest caz, medicul legist Gheorghe Nicolau a stabilit că este nevoie de un număr de îngrijiri medicale de 16-18 zile. "Leziunile pot data din data de 4 ianuarie 2011", arată medicul legist, dată la care a fost organizat şi microrevelionul. n data de 12 ianuarie 2011, după cinci zile, de la data la care subalternul său şi-a scos certificatul medico legal, colonelul Camilio Coste se prezintă la Institutul de Medicină Legală din Cluj Napoca, unde de asemenea a declarat că "a fost victima unei agresiuni, leziunile pot data din 4.01.2011".
La examinarea medico legală, medicul legist a stabilit că acesta a suferit un "placard excoriat, pe fond tumefiat, cu sensibilitate la acest nivel. Necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale", se arată în certificatul medico legal.
Mandatul de comandant al colonelului Coste nu a fost presărat doar cu scandaluri. Acesta a reuşit să facă din Spitalul Militar din Cluj Napoca, una dintre cele mai moderne instituţii de profil din Transilvania. A reuşit să finalizeze construcţia unui corp de clădire cu şapte etaje în care funcţionează, în sistem integrat mai multe secţii medicale.
Un martor la incident a povestit, sub protecţia anonimatului, că şeful SMU l-a lovit cu pumnul în faţă pe subaltern în timp ce acesta ca să se apere l-a lovit, pe sub masă, cu piciorul în tibie. Colonelul Camilio Coste nu a putut fi contactat.
n data de 12 ianuarie 2011, după cinci zile, de la data la care subalternul său şi-a scos certificatul medico legal, colonelul Camilio Coste se prezintă la Institutul de Medicină Legală din Cluj Napoca, unde de asemenea a declarat că "a fost victima unei agresiuni, leziunile pot data din 4.01.2011".
La examinarea medico legală, medicul legist a stabilit că acesta a suferit un "placard excoriat, pe fond tumefiat, cu sensibilitate la acest nivel. Necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale", se arată în certificatul medico legal.
Mandatul de comandant al colonelului Coste nu a fost presărat doar cu scandaluri. Acesta a reuşit să facă din Spitalul Militar din Cluj Napoca, una dintre cele mai moderne instituţii de profil din Transilvania. A reuşit să finalizeze construcţia unui corp de clădire cu şapte etaje în care funcţionează, în sistem integrat mai multe secţii medicale.
Un martor la incident a povestit, sub protecţia anonimatului, că şeful SMU l-a lovit cu pumnul în faţă pe subaltern în timp ce acesta ca să se apere l-a lovit, pe sub masă, cu piciorul în tibie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis definitiv, luni, să menţină condamnările la câte 12 ani şi 6 luni de închisoare dispuse de Curtea de Apel Bucureşti în luna iunie, instanţa supremă hotărând şi achitarea superiorilor lui Achim, deferiţi justiţiei în acelaşi dosar. Astfel, ÎCCJ a decis definitiv, luni, să respingă contestaţia lui Floricel Achim şi a lui Zikolov Marinov împotriva deciziei din iunie a Curţii de Apel Bucureşti, care i-a condamnat pe cei doi la câte 12 ani şi 6 luni de închisoare, în dosarul de trădare şi spionaj. Pe de altă parte, instanţa supremă a admis contestaţiile lui Mihai Fercheluc şi Dragoş Petrişor, superiorii lui Achim, pentru care a dispus achitarea pentru infracţiunea de neglijenţă în păstrarea secretului de stat, pe motiv că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii. Curtea de Apel Bucureşti a decis, pe 18 iunie, condamnarea lui Floricel Achim şi a bulgarului Zikolov Marinov la câte 12 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în dosarul de trădare prin transmitere de secrete şi spionaj, însă decizia a fost contestată de cei patru inculpaţi din dosar. Magistraţii CAB au decis condamnarea lui Achim la 12 ani şi 6 luni de închisoare, din care se va deduce perioada din arest, dar şi la interzicerea mai multor drepturi. Totodată, instanţa a decis degradarea militară a subofiţerului, dar şi confiscarea a 315 lei şi 1.270 de euro. În ceea ce îl priveşte pe bulgarul Zikolov, acesta va petrece tot 12 ani şi 6 luni în închisoare, dacă decizia este menţinută, instanţa confiscând, totodată, mai multe sume de bani, aflate sub sechestru, respectiv 600 de dolari, 7.400 de euro, 2.000 de leva, dar şi sumele din conturile de la o bancă. Superiorii lui Achim, respectiv Mihai Fercheluc şi Dragoş Petrişor, trimişi în judecată pentru neglijenţă, au fost condamnaţi la plata unor amenzi penale în valoare de 5.000 de lei. Procurorii DIICOT au dispus, prin rechizitoriul din data de 24 iunie 2009, trimiterea în judecată, în stare de arest, a subofiţerului Floricel Achim şi a bulgarului Zikolov Marinov, cei doi fiind acuzaţi de trădare prin transmitere de secrete respectiv spionaj. DIICOT i-a mai trimis în judecată în acelaşi dosar şi pe doi superiori ai militarului român Floricel Achim – Mihai Fercheluc şi Dragoş Petrişor – care sunt acuzaţi de neglijenţă în păstrarea secretului de stat. Procurorii au reţinut că, în perioada 2002 – 2008, Floricel Achim şi Zikolov Marinov au dezvoltat un sistem clandestin în baza căruia subofiţerul român procura din reţelele informatice ale unităţii militare unde îşi desfăşura activitatea informaţii secrete de stat sau documente ori date care, prin caracterul si importanta lor, fac ca fapta să pericliteze siguranţa statului român. „Acesta le transmitea inculpatului bulgar care, la rândul său, le înmâna reprezentanţilor statului Ucraina. Metoda de sustragere a documentelor folosite de Floricel Achim era una relativ simplă, facilitată şi de neregulile existente în sistemul de protecţie a informaţiilor clasificate de la unitatea unde acesta îşi desfăşura activitatea”, potrivit Parchetului General. În urma materialului probator administrat în cauză, procurorii au constatat că sustragerea se realiza în două modalităţi :în timpul executării serviciului (24 de ore cu 72 de ore) subofiţerul avea acces la unul dintre calculatoarele unităţii şi sustrăgea informaţiile în mod direct, cu ajutorul unor suporţi de memorie externă. Floricel Achim îşi crea oportunităţi de obţinere a informaţiilor militare din calculatorul inculpatului Dragoş Petrişor (şeful său direct), utilizând parola şi contul de utilizator al acestuia din urmă. „În ceea ce priveşte faptele inculpaţilor Mihai Fercheluc şi Dragoş Petrişor , probele administrate în cauză de procurori au condus la concluzia potrivit căreia aceştia, din neglijenţă, au încălcat normele legale privind lucrul cu documente „secret de stat” şi prin aceasta au permis sustragerea de către Achim Floricel a unor documente clasificate”, se mai arată în comunicatul de presă al Parchetului General din vara anului trecut. Alături de sesizarea instanţei cu judecarea acestor fapte comise de cei patru, procurorii au mai dispus disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, în vederea efectuării de cercetări faţă de învinuiţii militari Costică Lupu, Adrian Mîndroiu, Costel Munteanu, Ovidiu Mihai Baba şi făptuitorii militari Aurel Chiriţă şi Nicolae Dohotaru, toţi aceştia fiind acuzaţi de neglijenţă în păstrarea secretului de stat. LINK
Nu-ș ce să să zic... povestea asta pute... nu în sensul că dobitocu' ăla nu ar fi făcut ce a fost acuzat că a făcut, ci în sensul că în branșa asta nu te apuci să faci scandal și să arăți cu degetul când depistezi unul ca el, dacă-l cunoști și știi cine e deja nu mai e periculos, că-i servești ce vrei tu, e mai util să îl folosești ca vector de dezinformare, totul evident încadrat într-un plan mai amplu, nu intru în detalii acum fiindcă nici eu nu le stăpânesc foarte bine, dar oricum ar fi, îl ții acolo, că nu știi niciodată când ai nevoie de el... Poate își dă cu părerea cineva mai deștept ca mine, că-s destui pe aici.
Gura pacatosului adevar graieste... Dusa a afirmat ca cele 12 avioane F-16 SH sunt achiziţionate din SUA şi Portugalia si vor veni in 2015. Si apropo de avionica, avem o veche cunostinta de-a romanilor care se ocupa de asa ceva - BAE Systems LINKBAE Systems sees a huge market worth billions of dollars in upgrading the avionics of the F-16 fighter flown by air forces around the world... Iar ajungem la mana lor, cu informatii greu de verificat despre comisioane suspecte de milioane de lire sterline? LINK
Toate bune si frumoase, dar de ce MApN are in plan si achizionarea unui avion echipat pentru stingerea incendiilor, care poate fi folosit la stingerea unor incendii de pădure? Are armata misiunea asta in ROF-ul ei, stingerea de incendii (si mai ales de padure)? In MAI exista un Inspectorat General de Aviatie LINK care la capitolul misiuni LINK are Stingerea incendiilor de suprafaţă cu ajutorul instalaţiilor speciale de la bordul elicopterelor. Foarte bine, extinde si la avioane. Oricum personalul de acolo este scolit la MApN: Academia Forţelor Aeriene "Henri Coandă" Braşov Academia Tehnică Militară Bucureşti Şcoala Militară "Traian Vuia" Bobocu-Buzău Şcoala Militară "Basarab I" Piteşti, cum singuri anunta la Recrutare admitere 2013 - LINK .
Piloţii români vor fi pregătiţi în SUA Duşa: Avioanele F-16 din Portugalia vor veni în 2015
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, spune că avioanele F-16 achiziţionate din Portugalia pentru înzestrarea Forţelor Aeriene Române vor fi aduse în ţară în 2015.
Până atunci urmează să aibă loc pregătirea piloţilor, în SUA, şi modernizarea infrastructurii pentru a fi compatibilă cu acest tip de aparate.
Mircea Duşă a afirmat, duminică, într-o declaraţie de presă susţinută la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii, judeţul Cluj, că Ministerul Apărării derulează două programe importante, primul privind realizarea capabilităţii militare de transport cargo şi militar şi celălalt privind aviaţia de vânătoare.
"Avem două programe importante, primul privind realizarea capabilităţii militare de transport cargo şi militar şi celălalt privind aviaţia de vânătoare. Din acest an, începe programul de modernizare în domeniul aviaţiei de vânătoare şi prevede dotarea flotilelor noastre cu avioane multirol F-16. Acesta este unul complex care vizează nu numai achiziţia de avioane, ci şi modernizarea acestora din punct de vedere mecanic şi a avionicii, care va fi de ultimă generaţie. În acelaşi timp, vizează modernizarea infrastructurii din ţară care să fie compatibilă cu avioanele F-16 şi achiziţia armanentului şi muniţiei pentru misiuni aeriene şi pregătirea personalului tehnic - piloţii, personalul de întreţinere. Această capabilitate nu se poate realiza de la o zi la alta, ci în timp. Vor fi aduse în România, în prima etapă, 12 avioane F-16, urmând ca programul de înzestrare cu avioane multirol să continue. Este un efort serios al Guvernului României şi al bugetului pentru a asigura o asemenea capabilitate militară. Avioanele F-16 vor veni în ţară, probabil, în 2015. Chiar dacă le aducem astăzi, le ţinem pe aeroport, trebuie pregătiţi piloţii, iar pregătirea va avea loc în SUA, pe aparatele pe care le achiziţionăm", a spus Duşa, potrivit Mediafax.
Dușa a spus că, în ceea ce priveşte programul de transport cargo, acesta este în derulare, Ministerul Apărării având cinci avioane de tip Spartan, cu ajutorul cărora s-au desfăşurat misiuni umanitare.
"Urmează să mai vină două avioane, probabil până la sfârşitul acestui an, unul Medevac pentru misiuni sanitare şi unul echipat pentru stingerea incendiilor, care poate fi folosit la stingerea unor incendii de pădure", a spus Duşa.
Ministrul Apărării Naţionale a participat, duminică, la Flotila 71 Aeriană Câmpia Turzii, la manifestările organizate pentru sărbătorirea Zilei Forţelor Aeriene şi a Centenarului Aeronauticii Militare şi a asistat la un spectacol aerian susţinut de opt avioane MIG 21 Lancer, 6 elicoptere IAR-330 Socat, un avion IAR-99 Şoim, avioane de la Aeroclubul României şi paraşutişti sportivi.
România va achiziţiona din SUA şi Portugalia 12 avioane vechi tip F-16, pentru care va plăti 628 de milioane de euro.
Intrebari interesante pe tema luptei impotriva terorismului. Una dintre temele pe care daca nu le abordam inseamna ca nu exista (precum olteanul cand a vazut prima oara girafa - Asa ceva nu exista!)
Care este (sau ar trebui să fie) rolul militarilor în operaţiunile împotriva terorismului? Este admisibil acceptabil sau/şi recomandabil ca forţele armate, prin diversele lor componente, să ia parte direct la asemenea acţiuni în interiorul sau exteriorul teritoriului naţional?
Care sunt modalităţile prin care componente ale armatei pot fi antrenate în asemenea operaţiuni alături de forţele speciale antiteroriste aparţinând serviciilor de informaţii? Nu există un răspuns evident deoarece opţiunile naţionale sunt, cel puţin la nivel teoretic, încă împărţite, dar realitatea ultimilor ani a arătat că, din ce în ce mai mult, acest tip de operaţiuni implică o cooperare din ce în ce mai intensă, pe măsura complexităţii situaţilor care necesită asemenea intervenţii, extrem de sensibile din punct de vedere politic şi foarte complicate deoarece implică o combinaţie timp/coordonare logistică cu totul specială. Vă recomand un studiu exhaustiv asupra problemei, interesant şi bine documentat, raport realizat pentru Centrul francez de studii asupra conflictelor de un grup de şase cercetători, text pe care-l puteti accesa aici în integralitatea sa. Studiul analizează „efectele retoricii războiului împotriva terorismului asupra transformărilor practicilor militare, observând că : „există un clivaj între actorii care tind să promoveze ideea unui angajament mai intens al forţelor militare în lupta împotriva terorismului – bazându-se pe capacitatea lor de a răspunde primejdiei pe care o reprezintă ameninţarea respectivă - şi cei care tind să se opună acestui timp de angajament...se desenează un clivaj destul de clar între luările de poziţie ale oamenilor politici, mai degrabă înclinaţi să justifice un angajament operaţional al militarilor şi militarii înşişi, adesea reticenţi faţă de aceste misiuni pe care nu le consideră ca revenindu-le ca primă urgenţă. Este cazul mai ales în Franţa şi Marea Britanie – chiar dacă raţiunile acestei rezistenţe sunt diferite - şi într-o mai mică măsură în SUA unde se stabileşte o alianţă tacită între politicile Casei Albe şi cele ale lui National Security Council pe de o parte şi doar o parte a militarilor de cealaltă parte – cei care plasează în centrul doctrinei lor ameninţările asimetrice, în opoziţie cu lecturile mai tradiţionaliste asupra ameninţărilor care se îndreaptă mai degrabă asupra rolului Rusiei, Chinei sau a unor puteri regionale precum Iranul”. Un context în evoluţie extrem de rapidă, pe măsură ce decidenţii politici asistă nu numai la internaţionalizarea fenomenului terorist, dar şi amplificarea situaţiilor de criză potenţiale pe diverse teritorii naţionale, alimentate de crize de pe alte teritorii care pot să potenţeze diverse celule teroriste aflate în Europa, spre exemplu…aşa cum este cazul evenimentelor din Siria care, prin extensie, ar putea trimite unde de şoc dar şi personal specializat în diversele ţări de origine ale celor care se află acum pe fronturile pro şi anti Assad. Aceasta face ca şi cadrul juridic care reglează acţiunile (interne şi externe) ale unităţilor antiteroriste sau angajate în aceste operaţiuni (autorizate sau nu) să devină din ce în ce mai lax şi permisiv căci, cum se notează în acest studiu, „retorica războiului împotriva terorismului confirmă la mod clar caducitatea grilelor de lectură tradiţionale bazate pe distincţia intern/extern şi duce la reconfigurarea sistemelor de securitate, mai ales a celor militare, tocmai pentru a răspunde necesităţilor luptei împotriva terorismului”. Multe dintre sursele noastre confirmă că această discuţie va deveni prioritară în perioada următoare, pe măsură ce statele au devenit conştiente că este imperioasă nevoie de mecanisme mult mai suple, rapide şi rapid manevrabile sau proiectate fulgerător în spaţii aflate la mare distanţă, pe teatre de luptă convenţionale sau nu, cu o mare viteză de adaptare faţă de acţiunea inamicului. Reprezentat, în acest caz, de unităţi foarte mici, adesea de câţiva oameni, super-mobile, foarte bine antrenate şi cu armament de ultimă generaţie (donate cel mai adesea de ţări-sponsor ale terorismului sau deturnate din stocurile trimise de ţări UE şi SUA în dorinţa de a ajuta şi fideliza grupări ostile guvernelor dictatoriale, aşa cum a fost odată cazul în Afganistan, cum se întâmplă acum în Siria) şi acţionând pe un teritoriu vast şi din ce în ce mai ostilizat ideologic la nivelul populaţiei. Există în acest moment asemenea unităţi anti-teroriste şi, dacă subiectul vă interesază, poate fi continuată prezentarea unora dintre ele, a modului de cooperare cu comandourile de profil ale armatelor naţionale dar şi a celor care lucrează acum în cooperare în cadrul sistemului integrat al Uniunii Europene.
Care este (sau ar trebui să fie) rolul militarilor în operaţiunile împotriva terorismului? Este admisibil acceptabil sau/şi recomandabil ca forţele armate, prin diversele lor componente, să ia parte direct la asemenea acţiuni în interiorul sau exteriorul teritoriului naţional?
Asta e o tema pe care -cred- câtiva umflati si niste gospodine deghizate-n cadre militare ar putea sa-si dea un doctorat. Ca sa nu ramâna cestiunea nerezolvata si autorul articolului fara raspuns,îmi permit sa-i dau solutia la dilema : achiesând la "razboiul împotriva terorismului",care ar fi participantii ? Cum ar veni,cine (mai) duce razboaie,în afara de militieni,securisti si pompieri (termeni generici) ? Si ca sa nu se piarza-n gânduri,raspunsul este sol-da-tii.
Multe femei-politician aspiră la bastonul de mareşal Elena Udrea a fost exmatriculată de la doctoratul militar
Zeci de politicieni sau înalţi funcţionari publici, bărbaţi, dar şi foarte multe femei, se înghesuie să obţină titlul de doctor în ştiinţe militare, la Şcoala Doctorală din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare (UNAp) “Carol I”. De cele mai multe ori, profesia sau activitatea de bază a celor care aspiră la bastonul de mareşal nu are nici o legătură cu ştiinţa militară, cum este cazul Elenei Udrea.
Doctoranda “repetentă…”
Favorita preşedintelui a terminat dreptul la o universitate particulară, a fost susţinută de Băsescu să ajungă pe scena mare a politicii şi, probabil dintr-un impuls freudian mai greu explicabil, a vrut, din 2008, să obţină şi titlul de doctor în ştiinţe militare, “să se facă geostrategă”. Numai că la UNAp lucrurile nu merg ca la o universitate particulară sau ca în cabinetul de la Cotroceni! Adică trebuie să fii serios şi să studiezi sârguincios. Fiind însă ocupată cu susţinerea totală a lui Băsescu, Udrea nu s-a ţinut de treabă, nu şi-a întocmit referatele de an la timp, astfel că, în final, după aproape patru ani de doctorandură, a fost dată afară de la studiile de doctorat de la UNAp. Dar se poate consola, vorba cântecului studenţesc de odinioară, “… e studentă repetentă, în dragoste eminentă”!
Hăineală se lasă pe tânjală
O altă feroce susţinătoare a lui Băsescu, procuroarea Oana Andrea Schmidt-Hăineală, controversata şefă a Consiliului Superior al Magistraturii, din septembrie 2011 studentă-doctorandă în domeniul “informaţii şi securitate naţională, asimilată la centrul de cercetare ştiinţifică în domeniul euroatlantic”, nu stă deloc bine cu lucrările planificate să le susţină în cadrul studiilor doctorale. ”Din câte am auzit, doamna Hăineală a fost atenţionată şi i s-a recomandat să-şi facă referatele şi lucrările la timp şi în bune condiţiuni, să nu mai întârzie cu prezentarea acestora, să se prezinte la examene, pentru că dacă nu respectă condiţiile Universităţii noastre, nu poate ajunge la rezultatul dorit!”, ne-a spus unul dintre ofiţerii de la UNAp. În acest moment, preocupată din cale afară şi în afara principalelor sale atribuţii de serviciu, cu o plăcere cvasiorgasmatică, să pună botniţă presei antibăsiste şi, de ce nu?!, chiar s-o aresteze, procuroarea Hăineală riscă să piardă mult râvnita diplomă. Rămâne însă întrebarea de ce un procuror, fost şef de Parchet şi actualmente în fruntea CSM, nu vrea să-şi dea doctoratul în ştiinţa Dreptului?!
Aliodor, doctorand în flăcări violete
Din 2011, coleg de doctorandură cu Oana Schmidt-Hăineală este şi Aliodor Manolea, vrăjitorul lui Băsescu, cel care l-a pocnit în cap pe Mircea Geoană cu pase energetice, l-a pârlit cu flăcări violete şi i-a transmis multă blegeală, la marea confruntare cu Băsescu din 2009. Dacă Hăineală este doctorandă la “informaţii şi securitate naţională”, Manolea este doctorand în domeniul “ştiinţe militare, asimilat la centrul de cercetare stiinţifică în domeniul euroatlantic”. De asemenea, colegă de an în doctoreală militară cu Hăineală este şi Livia Adriana Sauliuc, consiliera lui Iulian Chifu, consilierul prezidenţial al lui Băsescu.
Deputatul UNPR de Tecuci Laurenţiu Chirvăsuţă s-a vrut a fi şi el „euroatlant”, fiind admis odată cu Aliodor, Hăineală şi Sauliuc, dar e renunţat după câteva luni pentru că i s-a părut prea greu.
Barangă ai lu’ Oprea, familie de doctori în ştiinţa milităriei
În 2007 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare şi Dan Cornel Barangă, unul dintre prietenii şi executanţii lui Gabriel Oprea, preşedintele UNPR şi naş şi actual locţiitor al premierului Ponta. Barangă este specialist în cazarmament şi marmite ca şi şeful său de partid, fiind, între 1985 şi 1998, “ofiţer pe probleme administrativ-economice în diverse unităţi militare din cadrul MApN” iar din 2000 s-a cerut în rezervă. Barangă a urmat aproximativ acelaşi traseu al funcţiilor administrative ca şi Oprea, fiind plantat de acesta subprefect al Capitalei, prefect al judeţului Ilfov, vicepreşedinte la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor iar acum şeful Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat. Şi dacă Barangă şi-a luat doctoratul, de ce să nu fie doctor în ale războiului şi nevasta lui, Carmen Barangă, şi ea maior în rezervă şi actualmente funcţionar la o bancă cu capital austriac?! Şi uite aşa a mai crescut prestigiul Apărării, cu Carmen Barangă doctor în ştiinţe militare, cu ziariştii-colonei avansaţi de Oprea - “patru stele pe izmene”.
Doctoru’ Pandele, mareşal de Voluntari
În 2008 îşi ia doctoratul în militărie şi Pandele V. Florentin Costel, primarul oraşului Voluntari. Marinar comercial ca şi Băsescu, Pandele, între două afaceri dubioase cu terenuri în Voluntari-Pipera, a ţinut să devină doctoraş în arta războiului. Şi Costel Pandele este unul dintre locotenenţii fideli ai lui Gabriel Oprea.
De la ministrul liberal Atanasiu la Udrea şi Băsescu
O altă fată pasionată de uniforma militară este şi Kohalmi-Szabo V. Luminiţa Doina, consilieră a fostului ministru liberal al Apărării Teodor Atanasiu. De baştină din Alba Iulia, ca şi binefăcătorul său Teodor Atanasiu, Kohalmi şi-a luat doctoratul în ştiinţe militare în 2008. Chiar dacă Atanasiu a făcut-o om, numind-o, cam ilegal sau cel puţin nepotrivit, în funcţia de director al Direcţiei Relaţii Publice şi Comunicare din cadrul MApN, după ce Atanasiu a rămas fără portofoliul Apărării, drept recunoştinţă şi cu multă verticalitate, moaţa Doina Kohalmi a trecut cu arme şi salariu mare la cabinetul Elenei Udrea, consilieră de taină a acesteia. Iar când a picat şi guvernul Boc, Kohalmi-Szabo a fost luată consilier de însuşi marele Băsescu la Administraţia Prezidenţială.
Ivăşchescu, discretul şi superbogatul doctor în militărie de la Muncă
Nicolae Ivăşchescu, secretar de stat şi ministru interimar în Ministerul Muncii din guvernarea Boc, şi-a luat doctoratul în ştiinţe militare în 2008. Muncitor la fosta întreprindere Semănătoarea între 1986 şi 1992, Ivăşchescu are specializare în inginerie şi management agroturistic luată la “Universitatea Bioterra” în 2001, la vârsta de 34 de ani. Dacă la capitolul studii universitare Ivăşchescu nu stă prea bine, în schimb diplomele postuniversitare luate de la serviciile speciale îi strălucesc precum nişte stele ascunse pe umeri: în 2004 “specializare conducere strategică în domeniul securităţii naţionale” la UNAp, în 2005 “specializare siguranţă naţională” la Colegiul Superior de Siguranţă Naţională din cadrul Academiei Naţionale de Informaţii a SRI, în 2008 o diplomă de master în securitate şi apărare naţională la UNAp. Şi, ca o vipuşcă imaginară la haine civile vine, tot în 2008, titlul de doctor în ştiinţe militare! De remarcat mai este şi faptul că Ivăşchescu a fost unul dintre extrem de bogaţii demnitari ai cabinetului Boc, conform declaraţiei de avere din 2010: el deţinea trei terenuri în Ilfov (unul de 782,9 mp în Voluntari, două în Corbeanca, de 5.566 mp, respectiv 3.875 mp), trei terenuri în Predeal, de 558,77 mp, 947,3 mp, 1.705 mp şi două terenuri în Prahova, ambele la Cornu, de 806 mp şi 849 mp. Mai avea un apartament de 146,3 mp plus o grădină de 113,79 mp, apartamentul aflându-se la parter, o casă de locuit de 346,2 mp în Voluntari, precum şi bijuterii şi metale preţioase în valoare de 20.000 de euro şi ceasuri tot de 20.000 de euro.
În declaraţia de avere a mai scris că a împrumutat mai multe persoane fizice, despre care precizează că "nu sunt persoane publice, în sensul prezentei legi", cu 380.000 de euro, precum şi o persoană juridică cu 414.752 euro. De asemenea, Ivăşchescu avea şase credite la patru bănci, în valoare totală de 575.230 de euro, un împrumut de 150.000 de euro de la o persoană fizică despre care spune că "nu sunt persoane publice, în sensul prezentei legi", precum şi o datorie către o persoană juridică, în valoare de 122.297 euro.
Nicolicea, frate de deputat PSD/UNPR şi doctor de Turnu-Severin
Leat de „doctoreală militară” cu alde Pandele, Ivăşchescu şi Kohalmi-Szabo este şi Nicolicea V. Liviu Gabriel – fratele deputatului PSD-UNPR Eugen Nicolicea şi fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi. Prin 2010, Gabriel Nicolicea a fost băgat de influentul său frate şi în funcţia de expert în cadrul Corpului de Control al MAI.
La grămadă, îi mai amintim ca doctori în militărie din 2008 pe Dumitraş H. Dorel – fost locţiitor şef secţie la SPP şi ex-director la RA-APPS – Sucursala “Triumf”, implicat în afaceri ilegale cu prestări de servicii medicale în Mehedinţi, şi pe un anume Gîscă P. Cristian – şef la poliţia comunitară Galaţi şi fost consilier judeţean, un personaj pitoresc al Galaţiului.
Lili de la Loterie şi Jugănaru de la Mediu
În 2009, Liliana Ghervasuc (Mincă) şi Anne Rose Marie Jugănaru şi-au luat doctoratul în ştiinţe militare. Nici una nu are legătură cu ştiinţa militară. Lili Mincă, fostă şefă a Loteriei Române, ar putea replica prin faptul că a fost asistenta generalului Victor Athanasie Stănculescu la grupul Balli, demult, pe vremea când generalul era verde şi-şi purta cu semeţie bastonul de mareşal fără grad sau, poate, că a fost şefa Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor.
“Doctoriţa” pesedistă Anne Marie Jugănaru este adjuncta Rovanei Plumb, fiind numită de premierul Ponta secretar de stat la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice. Jugănaru este un personaj influent în PSD, numărându-se printre pupilele lui Ion Iliescu. Este membră a Consiliului Naţional al PSD, director executiv al Institutului Social Democrat “Ovidiu Şincai” şi a fost asistenta eurparlamentarului Adrian Severin. De asemenea, este urmărită penal în dosarul privind presupusa fraudare a bugetului Uniunii Europene, în care este implicat Severin. Anne Marie Jugănaru a mai fost şi membru al CA al TVR mai mulţi ani.
Adrian Semcu, specialist militar de Urlaţi
În 2010, îşi ia doctoratul în ştiinţe militare Adrian Semcu, fost parlamentar liberal de Prahova. Specialist în îmbunătăţiri funciare şi fost director la “Dealu Mare” din Urlaţi, Semcu a simţit nevoia să se pregătească pentru apărarea de după dealuri a plantaţiilor de vie! Semcu a părăsit PNL şi a trecut la fantomatica Forţă Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Tot în 2010 îşi ia doctoratul şi Marinică Cazacu, lider PDL şi fost prefect de Ialomiţa, un afacerist implicat în scandaluri locale cu oferirea unor posturi în administraţia locală contra bani pentru partid. În afară de postul de prefect, PDL central l-a mai răsplătit cu funcţia de director al transporturilor în Compania Poşta Română.
“Rambo 5”, doctorul în ciomăgeală al lui Băsescu
În 2011, unul dintre şefii gărzii pretoriene a lui Băsescu, generalul SPP Gabriel Creţu, prim adjunct al Serviciului, supranumit “Rambo 5”, a primit şi el diploma de doctor în ştiinţe militare, chiar dacă, spun unii dintre foştii camarazi, Creţu nu prea ştie decât să rupă oase!
Tot din 2011 este doctoriţă în ştiinţe militare şi procuroarea Simona Frolu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Şi istoricul Stejărel Olaru posedă un doctorat în ştiinţe militare obţinut tot în 2011.
Pedelistul Narcis Teodor Godeanu, şeful organizaţiei portocalii din Topoloveni, Argeş, şi-a luat doctoratul militar în 2011. Numai bine, pentru că Godeanu a fost răsplătit, în ianuarie 2012, de premierul Boc cu postul de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale petru Restituirea Proprietăţilor, la câteva luni după scandalul de corupţie din septembrie 2011 în care a fost implicată conducerea instituţiei. Nici portocaliul Godeanu nu are vreo legătură cu ştiinţa militară: absolvent de drept la particulara Spiru Haret, în 2000, Godeanu ajunge printre cadrele didactice de aici, în paralel colaborând şi la Agenţia Naţională pentru Romi (ANR). În schimb, se pare că şi el aspiră să fie luat în seamă de servicii: face un master la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, cursuri de securitate la Colegiul Naţional de Apărare şi ulterior, cum spuneam, doctor în informaţii la UNAp.
Tot în 2011 a obţinut titlul de doctor în ştiinţe militare şi Ilie Schipor, ministru consilier la Ambasada României de la Moscova.
Hadtudomanyi Attila
Anul trecut şi-a luat doctoratul în ştiinţe militare şi un udemerist, Dezsi Attila, fost prefect de Hunedoara şi apoi Secretar general al Guvernului, după concedierea Danielei Andreescu de la şefia SGG.
Inadmisibil,dom'le,fac de râs armia natiunii ! Armie luata în serios în ziare si alte publicatiuni internationale,care-i atesta valoarea si zic numai de bine.
Un exemplu despre cum patrimoniul proprietatea statului aflata in administrarea armatei a fost traficat cu concursul unor personaje din interiorul ministerului, nu mai pun la socoteala prefecti, primari si judecatori pe post de sacali. Sub pretextul reorganizarii s-a desfasurat un adevarat jaf, fie prin privatizari intortocheate, fie prin abandonare, urmata de degradare.
Poligon strategic al Armatei Române, jonglat în văzul lumii
Febra retrocedărilor abuzive sau ilegale a ajuns la cote alarmante. Tăvălugul care nu ţine cont de nimeni şi de nimic a băgat în corzi până şi Armata română. Centrul de Instrucţie al Infanteriei din Sfântu Gheorghe, înfiinţat prin Decret Regal, constituit prin exproprieri după 1921 şi plătit până la ultima centimă, teren considerat zonă strategică a Armatei, a ajuns să fie parcelat pentru case de vacanţă. Unităţile militare din împrejurimi (atâtea câte au mai rămas) îşi deplasează soldaţii la trageri cu hârburi care consumă motorină „la greu”, cu căruţe, sau cu ce le mai dă mâna, tocmai la Braşov. Probabil din motive de reduceri de costuri şi eficienţă „maximă”!
Poligonul se află - sau bine zis se afla - lângă drumul care duce la Şugaş-Băi, o zonă feerică, râvnită de granzii locali. Graţie interpretării legilor (anti)româneşti, comisiile locale şi judeţene de aplicare a legii fondului funciar din Sfântu Gheorghe au hotărât să dea armata afară de pe propriu-i poligon, care deservea toate unităţile militare din regiune. Primarul Antal Arpad declara nu de mult că etnicii maghiari din Sfântu Gheorghe sunt „intimidaţi” de prezenţa poligonului în apropierea oraşului. Zis şi făcut; beneficiind de lipsa de reacţie a diriguitorilor Armatei din 2003 încoace - de când a început „ruperea” poligonului bucată cu bucată - şi a prefecţilor - cozi de topor -, „şmecherii” din UDMR, prin primarii din Sfântu Gheorghe şi Arcuş (fostă Valea Crişului), au intrat abuziv în posesia poligonului. Cum? Prin atitudinea defetistă şi uneori cu largul concurs al comandanţilor de garnizoană, al miniştrilor apărării şi al guvernelor instalate după 2003.
Centrul de Instrucţie al Infanteriei - Poligonul de la Sfântu Gheorghe era un punct strategic pe harta României, un platou de peste 1.200 de hectare la înălţime, care străjuia întreaga depresiune. Armata a permis unor unităţi zootehnice să-şi desfăşoare păşunatul pe o parte a poligonului, în zilele în care acesta nu era folosit de trupe. Încet, încet, după revoluţie, în baza contractelor de dare în folosinţă cu unităţile respective, au început presiunile asupra unităţii militare care gestiona poligonul, proprietate a MApN încă din perioada interbelică. Nici vorbă de vreo confiscare de către comunişti a vreunei proprietăţi. Însă comisiile locale din Sfântu Gheorghe şi Arcuş au trecut peste adresele MapN în care se dovedea faptul că poligonul este proprietatea Armatei. În joc au intrat apoi prefecţi, comandanţi de unitate şi Cadastrul. Poligonul a fost luat bucată cu bucată şi împărţit „pe sprânceană”, lotizat, împrejmuit cu sârmă ghimpată, iar în anumite cazuri revândut.
Există şi cazuri în care comisia funcţionează corect. Un domn din Sfântu Gheorghe, de etnie maghiară, a depus şi el un dosar pentru a primi niscaiva teren. A fost refuzat de comisie deoarece nu avea dreptul, bunicii fiindu-i expropriaţi în perioada interbelică, şi-ar fi primit banii şi - spune el - nici nu făcea parte din UDMR. Pe la colţuri se vorbeşte că terenurile au fost atribuite în mare parte unor baroni locali, „susţinători” ai primarului Antal Arpad şi ai preşedintelui Consiliului Judeţean. La o verificare atentă, se poate observa că niciun român nu a primit teren în poligon. Românii care aveau drept la retrocedare sunt trecuţi pe o listă specială şi li se spune că primăria nu mai are teren şi că vor fi despăgubiţi în bani de la Fondul Proprietatea. Revenind la poligon; în perimetru există o carieră de piatră, pădurea începe să se rărească pe zi ce trece, iar după spusele unor cunoscători ar exista şi mari rezerve de uraniu în subsol.
Bomboana pe colivă!
Fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea, semnatarul actului de „deces” al ultimei porţiuni rămase din poligon, a avut o întâlnire de taină cu primarul Antal. Ce a urmat?
După hăcuiri succesive, poligonul mai rămăsese cu o suprafaţă mare de pădure şi lac, unde se desfăşurau diverse aplicaţii militare specifice. Tripleta Boc-Udrea-Oprea a dat însă lovitura decisivă, prin ricoşeu, terenul şi pădurea intrând iniţial în administrarea Romsilva, ca mai apoi să se facă pierdute.
Ce se-ntâmplă în zona de pădure? Apar garduri de sârmă ghimpată, maşini luxoase, case de vacanţă. Cine a intrat în posesia „gurii de rai”? Un politician şi om de afaceri prosper care face „legea” în zonă, abonat la contracte de multe milioane de euro cu statul, şeful unei armate private aflate sub umbrela unei firme de pază şi protecţie, „stăpânul” Băilor Şugaş, Reti Odon. Precum Mazăre la Mamaia, Reti, „omul din umbră”, a pus barieră la Şugaş, staţiunea funcţionând practic în circuit închis, fiind locul unde se ţin întâlnirile „de taină” ale „baronetului” zonal şi unde se fac şi se desfac jocurile din Harghita şi Covasna şi nu numai.
Şi în cazul în care poate nu ştia, îl informăm pe actualul ministru al Apărării, Mircea Duşa, că urmează revendicări chiar din incinta unor unităţi militare din Sfântu Gheorghe!
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, spune că a trimis Corpul de Control la Craiova pentru a face verificări la Batalionul "Scorpionii Roşii", întrucât există suspiciuni privind modul în care a fost făcută selecţia militarilor pentru misiuni în Afganistan.
Duşa a spus, joi, la Craiova, că există mai multe sesizări cu privire la faptul că selecţia militarilor de la Batalionul 26 Infanterie "Scorpionii Roşii" nu ar fi "decurs normal", astfel că a decis să trimită acolo Corpul de Control al Statului Major al Forţelor Terestre pentru a face verificări.
"Am unele sesizări, sunt şapte sesizări, că nu fiecare concurs, nu fiecare selecţie, pentru că acolo se face o selecţie, ar fi decurs normal. La selecţiile care s-au făcut pentru completarea posturilor batalionului care pleacă în Afganistan nu s-ar fi respectat ordinul ministrului cu privire la criteriile de selecţie. Am dispus Statului Major al Forţelor Terestre un control, este în curs de desfăşurare. Dacă voi constata că nu s-a respectat ordinul ministrului privind metodologia de selecţie a militarilor, desigur că voi lua şi măsurile prevăzute de lege.
Dar, în acelaşi timp, vreau să vă spun că batalionul care urmează să plece în Afganistan, pe teatrele de operaţiuni, este un batalion cu efectivele complete. Un batalion este format din 500 de oameni, asta este regulă militară şi legală. La un batalion care urmează să plece, sigur că atunci când sunt posturi care nu sunt ocupate, se face selecţie. Dar vă fac precizarea că dacă postul este de conducător auto de MRAP, adică de un transportor dintr-acela blindat pe care armata le pune la dispoziţie, calificarea trebuie să fie pentru acel post, nu se poate să faci selecţia pentru acel post a unei alte persoane militar", a declarat ministrul Apărării.
El a spus că dacă va constata că au fost încălcate prevederile ordinului ministrului, vor fi luate măsurile de rigoare.
"Din verificările de până acum, dintr-un singur caz, am constatat că s-au inversat notele şi s-au luat măsuri de remediere şi vom verifica şi alte cazuri. Cât despre vinovaţi, vor stabili cei care sunt în Corpul de Control al Statului Major al Forţelor Terestre dacă există vinovaţi sau nu", a afirmat Mircea Duşă.
Întrebat de jurnalişti dacă erau mai mulţi aspiranţi decât posturile, ministrul Apărării a explicat: "La orice concurs sunt mai mulţi aspiranţi. Numărul de posturi care trebuia însă completate era foarte mic, iar pe aceste posturi sigur că s-au prezentat mai mulţi doritori de a se deplasa în teatrele de operaţiuni".
O chestie similara am postat eu (tot de cei de la Craiova), acum ceva timp... Cazul e de cel putin 2-3 ani. Se pare ca s-a rezolvat in stil romanesc. Tin minte ca am avut contre cu unii de pe aici care ziceau ca nu se da spaga ca sa mergi in misiune sau ca sa intri in sistem. Cu tot respectu`, da` cred ca cei care sustin lucrul asta probabil n-au fost la un concurs organizat de MApN. Si nu numai la MApN, ca peste tot, in sectorul public e asa. Ca suntem in Romanistan.
Sub presiunea ultimelor evenimente din viața mea, cu toate că știam când va avea loc, am uitat să vorbesc despre concursul militar aplicativ "Roza Cercetașului", faza pe MApN.
În amintirea unor vremuri de care mi-e dor și a unor oameni pe care-i prețuiesc necondiționat, o fac acum, invitându-vă să urmăriți un reportaj difuzat de emisiunea Pro Patria pe 14.07.2013 LINK și un set de fotografii de la o ediție mai veche.
SINDROMUL NU. Cum tratează Armata română stresul posttraumatic
Peste 30.000 de militari români au fost în misiune în Irak şi Afganistan. Potrivit datelor făcute publice de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), 135 dintre aceştia s-au întors răniţi. 23 au murit. La începutul lunii septembrie, mai aveam 1.033 de militari în Afganistan.
Spre deosebire de alte ţări alături de care am mers în aceste misiuni, la noi nu a existat niciodată raportat un sindrom al stresului posttraumatic*. Mai mult, ca nicio altă ţară aliată, noi nu am avut nici măcar un diagnostic de stres posttraumatic. Această statistică albă a atras atenţia doctorului Paul Fink, fost preşedinte al Asociaţiei Americane de Psihiatrie, unul dintre cei mai buni specialişti din lume în domeniul stresului posttraumatic, care spune că este imposibil să nu existe cazuri de TSPT când vorbim despre 30.000 de militari trimişi în misiune în ultimul deceniu: „În mod cert, nu este posibil să nu existe niciun caz”.
Şi atunci unde este problema? A găsit România formula magică prin care trimite în teatrele de operaţii doar „oameni tari”, solizi din punct de vedere psihic, perfect pregătiţi să facă faţă unei traume? Sau este vorba despre o raportare în stil românesc?
În spatele acestei realităţi stă nu doar o pasare a responsabilităţii între psihologii militari şi psihiatri, dar şi o teamă a militarilor de a purta stigmatul unei „boli mintale” şi o teamă a Armatei că-şi va păta blazonul cu slăbiciuni omeneşti. După cum aveam să descoperim la finalul unei investigaţii care s-a întins de-a lungul unui an de zile, pentru a proteja o imagine (în) uniformă şi de teama că s-ar putea crea impresia că există şi la noi un sindrom al stresului posttraumatic (vezi Sindromul Golfului) care ar dezonora Armata română, am ajuns să dăm naştere unui alt fenomen: Sindromul NU. Conform experţilor români şi străini consultaţi de noi, Sindromul NU este chiar mai periculos pentru militarii şi pentru familiile lor decât primul. Mai rău, Sindromul NU depăşeşte graniţele mediului militar, afectând societatea românească, per ansamblu.
Sindromul NU - Documentarul rănilor invizibile ale Armatei
*Scurt context: Stresul posttraumatic (TSPT sau PTSD, în abrevierea de limbă engleză) este reacţia firească a creierului uman la o traumă profundă, o situaţie în care o persoană s-a simţit în pericol de moarte, depăşită, neajutorată. Cele mai frecvente simptome sunt coşmarurile, retrăirea traumei, porniri violente, izolarea, refuzul verbalizării traumei. Inhibată, trauma se agravează. Nediagnosticat şi netratat, stresul posttraumatic poate distruge vieţi, nu doar ale celui care prezintă tulburarea, ci şi ale celor dragi. Foarte important, stresul posttraumatic nu este o tulburare a lumii militare. Cele mai comune cazuri sunt în rândul victimelor accidentelor de rutiere, violurilor, violenţei domestice, catastrofelor naturale.
Mai jos, regăsiţi concluziile anchetei desfăşurate de gândul în ultimul an, structurate pe 10 puncte. Fiecare dintre aceste concluzii este detaliată în interviurile alăturate acestui articol:
1. Armata României nu raportează niciun caz de stres posttraumatic şi este mândră de asta
„Din datele la care am eu acces, din informaţiile pe care le deţin eu, nu există militari diagnosticaţi cu stres posttraumatic”, spune col. psih. dr. Adrian Prisăcaru, şeful Laboratorului psihologic (fosta Secţie de psihologie militară) din cadrul Statului Major General (SMG). „Ne bucurăm că nu avem astfel de cazuri”, subliniază Prisăcaru.
„Oficial, nu există cazuri de tulburare de stres posttraumatic”, întăreşte, într-un interviu acordat gândul, şi Maria-Magdalena Macarenco, psiholog militar, încadrat la UM01783 Murfatlar.
2. Există însă un studiu oficial al Armatei care semnalează nu doar simpome de stres posttraumatic, ci şi cazuri. Acum, unul dintre semnatarii studiului, ajuns şeful psihologilor militari, neagă, din această poziţie oficială, existenţa TSPT în Armată
Documentul, semnat de fostul şef al psihologilor militari, Edmond Cracsner, şi de actualul şef al Laboratorului Psihologic, Adrian Prisăcaru, a fost făcut public în 2005 (în numărul 3/2005 al revistei „Spirit Militar Modern”, poate fi văzut AICI) şi vorbeşte despre existenţa stresului posttraumatic în rândul a patru loturi (Iaşi, Focşani, Dej, Craiova) de militari români aflaţi în Afganistan şi Irak între 2003 şi 2004 care au fost monitorizate pe o perioadă lungă de timp. Sunt descrise simptomele („amintiri recurente, vise cu conţinut terifiant” etc.), este „confirmată” „existenţa şocului posttraumatic”, dovadă stând şi „refuzul sau incapacitatea unora dintre cei evaluaţi de a relata un anumit aspect al evenimentului traumatizant sau de reactivitatea fiziologică a acestora la stimuli ce evocau evenimentul”. Concluzii normale, mai ales dacă luăm în calcul că, în 2003, în perioada în care a fost monitorizat, lotul Iaşi a pierdut în Afganistan, în urma unui atac, doi oameni, tragedie care i-a afectat şi pe colegii lor, care s-au confruntat mai ales cu coşmaruri şi flashback-uri. De precizat că, în aceeaşi perioadă, Adrian Prisăcaru se afla în Afganistan, alături de militarii români.
Col. Adrian Prisăcaru // FOTO: Gândul
În ciuda formulării care nu lasă loc de interpretări făcute în urmă cu zece ani, Prisăcaru spune acum că, de-a lungul timpului, militarii care au participat la misiuni internaţionale şi care ulterior au parcurs şi etapa de evaluare postmisiune „au relatat că există o serie de manifestări, însă acestea nu conturează tabloul clinic al TSPT”.
3. Realitatea raportată de Armată este negată de fostul şef al psihologilor militari, care spune că au existat cazuri, dovadă stând inclusiv studiul din 2005
Uitându-se la cazul românesc, dr. Paul Fink, fost preşedinte al Asociaţiei Americane de Psihiatrie spune că este imposibil să nu existe cazuri de stres posttraumatic când vorbim despre 30.000 de militari trimişi în misiune în ultimul deceniu. „În mod cert nu. Am avut această tulburare în toate războaiele”, explică Fink, într-un interviu acordat ziarului gândul în Atlanta, SUA.
Dr. Paul Fink // FOTO: Gândul
Ba mai mult, acelaşi răspuns ni-l dă şi psiholog dr. Edmond Cracsner, fost şef al psihologiei militare şi cosemnatarul studiului din 2005, care se arată neîncrezător când îi spunem că structura pe care a condus-o până acum cinci ani, când a fost înlocuit de Adrian Prisăcaru, susţine că nu există stres posttraumatic în Armata română, ci doar simptome individuale, insuficiente pentru un diagnostic. „Fără discuţie (există cazuri individuale de stres posttraumatic, n.red.) - şi dvs. realizaţi acest lucru şi oricine poate să înţeleagă aspectele acestea”, explică psih. Cracsner.
„Raportându-ne statistic, procentele nu relevă fenomenul ca atare, dar indivizi care să fie afectaţi sunt cu siguranţă”, adaugă el. „Simptomele sunt prezente. Acum, dacă el este încadrat sau nu în acel tip de tulburare, e discutabil”, mai spune Cracsner, într-un interviu acordat gândul.
4. Problema este pasată medicilor psihiatri, care nu pun diagnosticul de TSPT
De vreme ce ne vorbeşte cu atâta convingere despre cazurile individuale de stres posttraumatic din Armată, îl întrebăm pe psih. dr. Cracsner câte diagnostice au fost puse între 2000 şi 2008, perioada în care a condus psihologia militară. Zâmbeşte şi ne spune: „Aici este problema la care ajungem. Eu nu am ştiinţă de astfel de diagnostice, dar cu siguranţă, elemente care au putut conduce la astfel de diagnostice au existat. Că ele nu au fost puse sau în ce măsură au fost puse, eu nu am o statistică (...). Poate că diagnosticele au fost puse sub o altă formă, sub o altă tulburare, fie de depresie, fie de anxietate generalizată (...) Dar cu siguranţă există (cazuri de TSPT, n.red.)”, continuă psihologul. În rezumat, problema se prezintă astfel: atunci când militarii cu simptome sunt trimişi mai departe la medicul psihiatru pentru diagnostic, se pune un alt diagnostic (de obicei depresie sau anxietate), lucru uşor de făcut tocmai că, potrivit experţilor, trebuie să existe între trei şi cinci (părerile sunt împărţite) simptome care să se manifeste simultan. „Că nu a fost pus un diagnostic, aici nu este problema mea, este problema medicului psihiatru. Dar în studiile pe care le-am făcut, noi am identificat o serie de caracteristici, elemente de specificitate ale stresului. Numai că psihologul nu are calitatea de a lua o decizie, de a pune un aviz de această manieră”. Şi responsabilitatea este pasată cu succes.
Psih. dr. Edmond Cracsner // FOTO: Gândul
Aceeaşi problemă există, însă, şi în civilie, potrivit psih. dr. Diana Vasile, preşedinta Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei di Bucureşti: „Este interesant că în România noi nu prea folosim ca diagnostic tulburarea de stres posttraumatic. Este mult mai uşor să identificăm depresia, să identificăm tulburările de anxietate, este mult mai uşor să diagnosticăm dependenţele de substanţe care apar în urma experienţelor traumatice”.
5. E o problemă a militarilor: „Suntem mai puternici ca americanii”
La fel ca civilii, militarii români încă socotesc un semn de slăbiciune mersul la psiholog şi atunci când sunt nevoiţi să o facă dau răspunsurile conformiste pe care psihologul doreşte să le audă. „Nu sunt foarte deschişi”, admite psih. Maria-Magdalena Macarenco, cu referire la atitudinea militarilor faţă de psihologi. „Prima reacţie este să răspundă dezirabil. Adică să spună ce vrei tu să auzi”. Stereotipiile despre tulburările mintale sunt larg răspândite printre militari. La fel şi frica de stigmatizare.
Proiectului „Sindromul NU” îi lipsesc, din păcate, vocile militarilor cu simptome ale stresului posttraumatic, pentru că oficial ei nu există. Anul trecut, în cadrul altor interviuri cu patru militari întorşi din misiune, am vorbit cu ei şi despre ce ştiau pe tema stresului posttraumatic. Ne-au spus că nu există aşa ceva: „noi suntem mai tari decât americanii”, a fost una dintre explicaţiile primite. De asemenea, soldaţii români spun că preferă să practice „terapia de grup” mersului la psiholog.
6. E o problemă a Armatei: „Nu avem şi nu vrem probleme”
Reprezentanţii MApN au monitorizat atent acest proiect şi au dorit să asiste la toate interviurile. De-a lungul ultimului an, au manifestat o grijă obsesivă de a-i proteja pe militari de întrebări civile. De asemenea, am remarcat teama Armatei de a nu se spune că „avem probleme”, de a nu critica „ce nu e de criticat”. Din interviurile şi cercetarea făcute în ultimul an, raportarea Armatei la problema stresului posttraumatic este mânată şi de o mândrie naţională prost înţeleasă şi nocivă.
„Ne bucurăm că nu avem astfel de cazuri, pentru că ar fi dramatic să auzim că au participat în teatru, au fost repatriaţi şi au parcurs această etapă de evaluare psihologică, de evaluare medicală, sunt trimişi în familie şi acolo să dezvolte acte de violenţă asupra membrilor de familie sau chiar să ajungă la un suicid. Dacă nu sunt tratate, nu sunt luate în serios aceste simptome, se pot dezvolta astfel de comportamente. Avem astfel de experienţe în exterior (în armatele altor state, n.red.) din care învăţăm şi ne preocupă acest gen de problemă”, ne asigură conducătorul psihologiei militare.
Experienţele din exterior pot fi cuprinse în următoarele statistici: potrivit unui studiu RAND Corporation din 2008, devenit de referinţă (îl puteţi citi AICI), până la 20% dintre militarii americani (1,64 de milioane la momentul efectuării studiului) s-au întors din Irak şi Afganistan cu simptomele necesare unui diagnostic de TSPT. Alte cercetări vin şi ele cu statistici: 8% dintre militarii canadieni mobilizaţi în Afganistan între 2001 şi 2008 au fost diagnosticaţi cu stres posttraumatic, britanicii au o rată estimată la 4% şi că 2,9% dintre germanii mobilizaţi în Afganistan între 2009 şi 2010 sufereau, la un an după întoarcere, de TSPT (se crede că 45% dintre cazurile de TSPT din Armata germană rămân nediagnosticate şi netratate).
Psih. dr. Edmond Cracsner nu pune absenţa unor statistici similare pe seama dorinţei Armatei de a ascunde ceva. Nici nu ar putea, spune el. „Cred că, per ansamblu, ideea aceasta de existenţă a unui fenomen sau teama că am putea să vorbim despre un fenomen ar putea crea anumite reticenţe. Cred că aici există această teamă: să nu cumva să creăm impresia că la nivelul unei structuri poate să apară un anumit fenomen. (...) A crede şi a spune că nu avem persoane afectate e puţin probabil”, mai spune Edmond Cracsner, adăugând mai târziu că, dacă ne referim la cazuri individuale, „cu siguranţă, este imposibil să spui că nu există”.
Explicaţia lui Adrian Prisăcaru pentru posibilitatea logică, matematică, de a nu fi avut, în rândul a peste 30.000 de militari trimişi în Afganistan şi Irak, cazuri de stres posttraumatic este programul foarte bun de pregătire şi asistenţă psihologică pe care l-a clădit „de la 0” în Armata României. Adrian Prisăcaru este foarte mândru de modelul de asistenţă psihologică oferit militarilor români. Spune că este „fiabil, funcţional şi premiat” în afara ţării şi subliniază că „l-au vrut şi sârbii”. Din păcate, „nu s-a putut adopta”. Potrivit şefului psihologiei militare din România, oamenii sunt selecţionaţi atent, sunt evaluaţi înainte, în timpul şi după misiune, sunt foarte bine pregătiţi, iar comparaţiile cu situaţia altor armate nu îşi au locul, pentru că sunt multe diferenţe.
7. E o problemă a societăţii: soţiile şi copiii militarilor cer ajutor
Chiar dacă nu există cazuri raportate de TSPT în rândul militarilor, există cazuri de soţii şi copii care au cerut ajutorul specialiştilor. Diana Vasile, preşedinta Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei din Bucureşti, spune că a a avut de-a face cu apropiaţii acestor militari, iar interacţiunea cu ei tinde să contrazică poziţia Armatei. „Ceea ce am observat este că vin mai degrabă rudele – copii şi parteneri. Am lucrat cel mai mult cu copiii celor care au lucrat în Armată. Şi au consecinţe”, dă asigurări Diana Vasile.
Psih. Diana Vasile // FOTO: Gândul
Şi psihologul militar M.M. Macarenco spune că a fost contactată în câteva situaţii de soţii de militari care aveau nevoie de ajutor.
„Noi suntem un popor agresiv, pentru că noi suntem un popor cu multe răni – atât la nivel personal, cât şi la nivel social, dar şi la nivel naţional. Şi noi negăm încă acest lucru sau încă nu suntem pregătiţi să ne uităm la ceea ce ni s-a întâmplat cu adevărat, ca să ne eliberăm de această forţă, chiar şi a revoltei”, spune, într-un interviu acordat gândul, psih. dr. Diana Vasile. Se arată sceptică la posibilitatea de a nu avea militari cu stres posttraumatic. „Mi-e greu să cred”, reacţionează ea la trauma inexistentă. „Îmi este greu să cred pentru că, în general, în lumea militară, soldaţii sunt confruntaţi cu pierderea vieţii, măcar cu posibilitatea asta. Ei văd asta. Deci îmi este greu să cred că nu sunt afectaţi”, ne spune Diana Vasile.
Psihologul accentuează că, şi dacă nu există o tulburare de stres posttraumatic exact aşa cum este ea descrisă în manual, „există răni, există consecinţe, pe care militarii aceia le vor resimţi, soţiile de militari le vor resimţi, copiii de militari le vor resimţi, familiile de militari le vor resimţi – acest lucru pot să îl spun cu siguranţă”.
8. Există un singur caz de sinucidere în teatrul de operaţii. De ce s-a sinucis caporalul Lili Dobre
Primul militar român care a murit în Irak s-a sinucis, în 2006. În vârstă de 28 de ani, din comuna vrânceană Năruja, caporalul Lili Dobre era angajat la Batalionul 280 Infanterie Focşani. Cu o logodnică însărcinată şi un tată paralizat acasă, s-a împuşcat în cap, în cort, după o misiune. În perioada premergătoare, comportamentul lui a atras atenţia psihologilor, însă nu a fost extras la timp şi, mai ales, nu s-au luat toate măsurile pentru a nu-i oferi acces la o armă. Este singurul caz de suicid consemnat de Armata română în timpul unei misiuni internaţionale. Edmond Cracsner conducea, la acea vreme, Secţia de Psihologie şi se referă la acest caz ca la o dublă pierdere: „o pierdere în primul rând de ordin emoţional, dar şi o pierdere profesională, în ideea în care până la urmă modul în care am gestionat acest eveniment, împreună cu psihologul din teatrul de operaţii...”.
Înmormântarea cap. Lili Dobre // FOTO: Ziarul de Vrancea
După această tragedie, s-a constituit o comisie de anchetă, numită de lt.col. Ştefan Bălan, comandantul batalionului, care s-a limitat la următoarea explicaţie: caporalul s-a sinucis „din motive numai de el ştiute”.
Îl întrebăm pe Edmond Cracsner care au fost, totuşi, rezultatele acestei anchete. De ce s-a sinucis Lili Dobre? Nu îşi aduce aminte detaliile, dar spune că „problemele au fost de trăire, de emoţie, de înstrăinare, însingurare, dorul de casă, probleme în viaţa personală”.
La momentul respectiv, caporalul Lili Dobre nu avea simptome asociate stresului posttraumatic.
9. De ce trebuie Armata să se vindece de Sindromul NU
Într-o ţară care nu se îngrijeşte de sănătatea mintală (aproape 70% dintre români nu au mers niciodată la psiholog), în care Armata este una dintre instituţiile cu cea mai bună imagine în ochii populaţiei, există o teamă clară de pete pe această imagine uniformă. De frică să nu se înţeleagă că există un sindrom al stresului posttraumatic, un fenomen care afectează în masă Armata, s-a ajuns la un alt fenomen: negarea din start, Sindromul NU. În cazul tulburării de stres posttraumatic, am aflat de la specialişti că NU-ul este mai periculos decât orice.
Una dintre cel mai des întâlnite atitudini ale persoanelor care au trecut printr-o traumă puternică este să îşi ţină trăirile pentru ele însele. De aici începe un cerc vicios. Ele nu îşi dau voie să proceseze ce au trăit; inhibată, trauma se acutizează; răspunsul la această traumă, stresul posttraumatic, devine şi el cronic şi afectează, prin ceea ce se numeşte traumă secundară, persoana şi pe oamenii din jur pe toate planurile. De aceea, uneori, copiii şi partenerii de viaţă pot ajunge chiar mai afectaţi de stresul posttraumatic decât cel care a trecut prin acea traumă. În plus, indiferent de cultură şi de trecutul persoanelor, dependenţele, mai ales de alcool, sunt printre cele mai comune consecinţe ale netratării traumelor.
„Sunt dificultăţi de relaţionare, pentru că aceşti părinţi, după ce au trecut prin război, au venit acasă transformaţi şi s-au raportat foarte diferit la copiii lor – în primul rând pentru că au lipsit, dar pe urmă s-au manifestat „ciudat”, una dintre „ciudăţenii” fiind izolarea, fie dependenţele lor de alcool şi medicamente, care au transformat cu totul relaţia, fie agresiuni”, descrie Diana Vasile urmările pe care stresul posttraumatic le are, din experienţa ei, asupra copiilor de militari români. Un lucru care este greu de înţeles pentru noi, spune ea, şi pe care vrea ca lumea să îl afle este că în momentul în care suferim o agresiune vom repeta această agresiune cu noi şi ceilalţi. „Este o iluzie să credem că n-o s-o facem. Şi da, lucrând cu aceşti copii care au experimentat războiul în diverse maniere, au recunoscut în manierele lor de manifestare, fie comportare, fie ca trăire, părţi din ce a însemnat teamă imensă, furie – aproape până la pierderea controlului - , dependenţă de toate tipurile”, mai spune psihologul.
Psih. Maria-Magdalena Macarenco // FOTO: Gândul
„Să ţii în tine un eveniment traumatizant este o greşeală. Pentru că asta spune ceva despre persoana respectivă. Înseamnă că vrea să evite din nou să povestească despre situaţia respectivă şi asta previne vindecarea. Nu poţi să ţii în tine şi să speri că timpul le va rezolva. Timpul nu vindecă trauma”, atrage atenţia şi psihologul militar Maria Macarenco.
În ceea ce priveşte Sindromul NU, lecţia altor armate este, după cum ne-a explicat, într-un interviu din Kabul, jurnalistul american Martin Kuz, reporter pentru publicaţia militară Stars and Stripes, să accepţi că nu totul poate fi controlat. Atunci începi să găseşti rezolvări, spune el.
10. Ce am reuşit să facem
Am început anul în care am lucrat la acest proiect cu o dorinţă de normalitate. Nu eram în căutarea unui fenomen: studiind misiunile militarilor români în teatrele internaţionale, îţi dai seama cu uşurinţă că nu se poate ajunge la un sindrom al stresului posttraumatic. Dar, de asemenea, comparând statisticile româneşti cu cele ale aliaţilor NATO, nu poţi să nu constaţi că Armata română nu raportează cazuri de TSPT şi nici nu-şi doreşte asta. Am vrut să vedem de ce, în dorinţa de a deschide discuţia despre traume şi consecinţele lor în România. De ce ne interesează dacă există cazuri de stres posttraumatic în Armata română când militarii care pleacă în misiuni sunt o pondere atât de mică din populaţia ţării? Anul trecut, la fiecare patru ore, un român a murit într-un accident rutier. În urma lui, a rămas o familie, au rămas răniţii. Câţi dintre ei au ştiut că pot cere ajutor pentru coşmarurile, flashback-urile şi toate trăirile cu care au rămas în urma tragediei? La fel, câţi dintre militari conştientizează că stresul posttraumatic nu este o ruşine, ci o reacţie firească a omului la o situaţie extremă? Câţi ştiu că pot găsi ajutor în interiorul sau în afara Armatei, ajutor care să le folosească nu doar lor, ci şi propriilor familii? În absenţa unei discuţii sincere, mature, responsabile despre stresul posttraumatic, această reacţie firească la o experienţă nefirească, Sindromul NU afectează întreaga Românie.
Discuţia este deschisă şi este publică acum. O vom purta în continuare, primul pas fiind susţinerea Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, în această toamnă, în organizarea unor seminarii despre traumă şi stres posttraumatic.
Forums
