Moscova sub teroare. Putin îi va distruge pe inamici
Două femei kamikaze au dezvănţuit iadul la Moscova după ce şi-au detonat încărcăturile explozibile în două metrouri pline. Cel puţin 38 de oameni au murit în această dimineaţă şi peste 60 au fost răniţi. Primele bănuilei s-au îndreptat către rebelii ceceni. Vladimir Putin a declarat că oricine vor fi inamicii, aceştia vor fi nimiciţi.
Teroare la Moscova! Atentate la metrou: 38 de morti!
UPDATE - Autoritatile ruse au gasit la fata locului ramasite din trupurile femeilor kamikaze. Alte doua femei care le-au insotit au fost identificate cu ajutorul imaginilor suprinse de camerele de supraveghere.
Situatia din Moscova pe ore: 16:30 O centura cu explozibil intacta a fost gasita in statia de metrou Park Kulturi, din Moscova, a anuntat o sursa din Serviciul federal de securitate (FSB), care a solicitat anonimatul, relateaza RIA Novosti in pagina electronica. Mai mult, politistii care inspectau calea ferata din apropiere de statia Paliha (la 180 de kilometri de Moscova) au descoperit un dispozitiv exploziv amplasat intre sine. 16:00 Un site asociat separatistilor ceceni a revendicat atentatele comise luni dimineata la metroul din Moscova, relateaza CNN. Autoritatile ruse au deschis o ancheta pentru "terorism" dupa exploziile produse luni dimineata in doua statii de metrou din Rusia, soldate cu moartea a cel putin 38 de persoane si ranirea altor 60, relateaza AFP. 13:33 - Circulatia metroului, intrerupta in urma exploziilor, va fi reluata in trei ore si jumatate, a anuntat prim-viceprimarul Moscovei, Piotr Biriukov, citat de RIA Novosti in pagina electronica. 13:20 - Prim-vicepresedintele Consiliului Federatiei, Aleksandr Torsin, a declarat ca: "In opinia mea, actele de terorism de la metroul din Moscova reprezinta o razbunare pentru uciderea unor militanti din Caucazul de Nord, ca Said Buriatki si Atemirov. Acesti militanti au un comportament salbatic si razbunator". Inaltul oficial rus a mai spus ca: "Explozia de la statia Lubianka a fost extrem de indrazneata. Aceasta are un motiv ascuns, iar alegerea (statiei) Lubianka nu a fost accidentala, avand in vedere ca la acea ora veneau la serviciu agenti din cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB)”. 12:42 - Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate, citata de Interfax, un aviz de cercetare a fost lansat impotriva a doua femei care le-ar fi insotit pe kamikaze pana la metrou. Ele au fost identificate pe baza analizei inregistrarilor video surprinse de camerele de supraveghere. 12:41 - Atentatele au fost comise de "grupari teroriste" care ar avea legaturi cu regiunea Caucazul de Nord, a declarat seful serviciilor speciale ruse (FSB), Aleksandr Bortnikov, relateaza AFP. 12:17 - AFP : Potrivit unui nou bilant, cele doua atentate au facut 36 de morti, iar resturi din trupurile neinsufletite ale celor doua femei kamikatze au fost gasite de anchetatori. Informatia a fost data publicitatii de catre purtatorul de cuvant al comisiei de ancheta, Vladimir Markine. El a declarat ca 24 de persoane si-au pierdut viata si alte 17 au fost ranite in explozia de la statia Lubianka, in vreme ce la Park Kulturi, 12 oameni au murit si 15 au fost raniti. Din primele cercetari, in ambele explozii, femeile purtau explozibilul la brau. 12:13- Informatia potrivit careia un cetatean moldovean ar fi murit in atentate nu a fost confirmata. Potrivit Pro Tv Chisinau, autoritatile ruse au publicat o lista cu victimele atentatului din 2004, unde figura si numele lui Mircriucov Anton. 12:06 - Lupta impotriva terorismului va continua pana la capat in Rusia, a declarata presedintele Dimitri Medvedev, citat de AFP. El a cerut sporirea masurilor de securitate in toate mijlocele de transport din tara, dupa atentatele de la Moscova. 12:00 - Un cetatean moldovean a decedat in urma exploziilor de la Moscova, a anuntat newsru.com, citand Ministerul rus al Sanatatii, relateaza PRO TV Chisinau . Potrivit sursei citate, barbatul se numeste Micriucov Anton si este nascut in 1977. Lista celor decedati a fost publicata de autoritatile ruse. Ministerul de Externe de la Chisinau nu a confirmat deocamdata informatia. 11:59 - Presedintele rus Dmitri Medvedev şi premierul Vladimir Putin primesc permanent informatii de la fortele de ordine si serviciile speciale privind operatiunile de interventie, relateaza AFP. 11:57 - Zeci de locuitori ai Moscovei si turisti s-au prezentat la spitale in stare de soc sau cu atacuri cardiace, afirma surse medicale citate de pagina online a RIA Novosti. 11:23 - Aproximativ 400 de persoane si 180 de vehicule si alte echipamente participa la operatiunile de salvare, relateaza Interfax. 11:10 - Ministerul roman al Afacerilor Externe a anuntat, la solicitarea Mediafax, ca potrivit informatiilor existente pana in prezent nu exista cetateni romani printre victimele atentatelor produse la Moscova. 10:30 - Potrivit BBC, premierul rus, Vladimir Putin, aflat intr-o vizita la Krasnoiarsk, in Siberia, "primeste in permanenta informatii despre ceea ce se intampla la Moscova, de la agentii de securitate si de la serviciile speciale rusesti. El este la curent si cu operatiunile de salvare a victimelor exploziilor". 10:26 - Informatia potrivit careia atentatele au fost comise de femei kamikaze a fost confirmata, printr-un comunicat, de seviciile speciale (FSB). Anuntul fusese facut intial de primarul Moscovei. 10:23 - Expertii rusi studiaza inregistrarile camerelor de supraveghere de la metroul din Moscova care au surprins imagini cu exploziile produse luni dimineata, a declarat o sursa din cadrul agentiilor de securitate, citata de Itar-Tass. Procurorul general al Rusiei, Iuri Ceaika, a preluat personal controlul investigatiei. 10:20 - "Politia a intensificat controalele in metrou, statii si zone aglomerate, identificarea persoanelor se face, de asemnea, mai strict", a declarat seful administratiei din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Viktor Biriukov. Sistemele de securitate au fost intarite si pe aeroporturile Capitalei ruse, dar si in marile gari. Pe de alta parte, Mihail Grisankov, vicepresedintele Comisiei pentru Securitate din cadrul Dumei (Camera inferioara a Parlamentului rus), a declarat ca exploziile au ca scop destabilizarea situatiei din Rusia, care in prezent se confrunta cu o amenintare terorista de razboi. "Este absolut clar ca cei care se afla in spatele exploziilor sunt finantati de organizatii teroriste interntionale", a adaugat acesta. El a facut apel la serviciile speciale rusesti sa creeze mecanisme mai eficiente de lupta impotriva terorismului. 10:13 - Exploziile au fost provocate de explozibil avand echivalentul a doua kilograme de TNT fiecare, a declarat procurorul Iuri Siomin, citat de RIA Novosti, in pagina electronica. 10:07 - CNN anunta ca oficialii ii suspecteaza pe separatistii ceceni de explozii. In august 2004, un atentat sinucigas cu bomba a dus la moartea a 10 oameni, inclusiv a femeii care a produs explozia, iar alti 51 de oameni au fost raniti. In februarie 2004, tot un atentat sinucigas cu bomba intr-unul dintre trenurile metroului din Moscova a ucis 40 de persoane si a ranit alte 100. In 2003, 15 oameni au murit in urma unui atentat la un concert din capitala Rusiei. Potrivit CNN, teroristii ceceni au ucis in 2004, peste 300 de oameni la o scoala din Beslan, majoritatea fiind copii. Tot ei au fost suspectati ca au deturnat doua avioane rusesti, 89 de oameni fiind ucisi. Cecenia este situata in sud-vestul Rusiei, in regiunea Muntilor Caucaz. Cecenii s-au luptat ani de zile pentru a obtine independenta fata de Rusia. Populatia Ceceniei este de aproape 800.000 de oameni si este in majoritate musulmana. Mii de ceceni au fost ucisi si 500.000 de oameni au fost stramutati de-a lungul conflictului cu Moscova. 9:59 Politia din Moscova actioneaza in conditii de urgenta din cauza celor doua explozii care au avut loc la metroul din capitala rusa, a anuntat luni un reprezentant al Ministerului rus al Afacerilor Interne, citat de RIA Novosti in pagina electronica. 9:51 Atentatele sinucigase de la metroul din Moscova au fost comise de femei, a declarat luni primarul capitalei ruse, citat de AFP. 9:30 Exploziile produse luni dimineata la metroul din Moscova, soldate cu moartea a 37 de persoane, sunt atentate sinucigase, a declarat procurorul Moscovei Iuri Siomine, citat de AFP. 9:22 -Comisia de ancheta a Parchetului a declarat ca a fost deschisa o ancheta pentru terorism. 8:45 - Gazeta.ru informeaza ca o a treia explozie a avut loc la statia de metrou Prospect Mira. Informatia nu a fost, insa, confirmata. Va reamintim ca prima explozia s-a produs in statia Lubianka. Potrivit ultimelor informatii, 22 de persoane au fost ucise in in urma acestei deflagratii si alte 12 au fost ranite, a declarat pentru AFP un purtator de cuvânt al Ministerului pentru Situatii de Urgenta. O a doua explozie s-a produs la 40 de minute dupa aceea, la ora locala 08.38 (07.38 ora Romaniei), in statia Parkl Kulturi. 12 persoane au murit si alte 15 au fost ranite. Potrivit agentiei Interfax, citata de Mediafax, prima explozie a fost declansata de un kamikaze si a avut loc intr-o garnitura de metrou care se afla in statia Lubianka, din centrul Moscovei, la ora 07.56 (06.56 ora Romaniei), a anuntat purtatoarea de cuvant a Ministerului rus pentru Situatii de Urgenta, Irina Andrianova, citata de Itar-Tass. Sediul serviciului rus de securitate, FSB, se afla in apropierea acestei statii. "Nu s-a declansat un incendiu. Echipele de salvare si pompierii lucreaza la locul incidentului", a adaugat ea. Capitala rusa a fost afectata in ultimii zece ani de o serie de explozii mortale revendicate de militantii ceceni, dar acestea au devenit mai rare in ultimul timp
Atentatele de la Moscova, opera premierului Putin?LINK Atacurile de la metroul din Moscova ar putea fi rezultatul tensiunilor între grupările de la Moscova sau chiar opera premierului Vladimir Putin sau a unor persoane din domeniul securităţii, pentru a justifica o reprimare violentă a islamiştilor înaintea JO de la Soci, comentează STRATFOR.
Extremiştii musulmani reprezintă alegerea cea mai probabilă a Moscovei privind autorii acestor atacuri, pe de o parte, insurgenţii din Cecenia şi din alte state din Caucaz aflându-se în spatele a nenumărate atacuri comise în ultimii zeci de ani în capitala rusă, iar pe de altă parte, militanţii islamişti atacând de obicei primăvara sau vara, eventual în urma unor raiduri ale forţelor armate şi serviciilor de securitate ruse în această zonă.
Subliniind că situaţia din Rusia este tensionată politic, economic şi social, în contextul unor "lupte între clanurile de la Kremlin", al unei contracţii economice importante din cauza crizei globale, al şomajului şi inflaţiei, agenţia citează surse potrivit cărora "există două grupări care ar beneficia, în afară de musulmanii ruşi, de aceste atacuri", precizând că nu deţine dovezi pentru niciuna dintre aceste două ipoteze.
O primă ipoteză ar fi că atacurile ar putea fi orchestrate de "orice grupare care doreşte să îl umilească pe premierul Vladimir Putin", agenţia citând "opoziţia, comuniştii sau grupul adjunctului şefului de personal din cadrul Kremlinului, Vladislav Surkov, un apropiat al preşedintelui Dmitri Medvedev", admiţând, totuşi că aceasta este o "ipoteză extinsă". Recentele proteste antiguvernamentale au accentuat tensiunile la Moscova, aducând avantaje pentru partidele de opoziţie şi comunişti, subliniază STRATFOR.
"Aceste grupări sunt foarte interesate să dovedească faptul că (Vladimir) Putin şi Guvernul rus nu asigură siguranţa populaţiei ruse şi tolerează atacurile teroriste", afirmă STRATFOR. Potrivit unor surse de la Moscova, acestea ar putea avea legătură cu amplificarea unor tensiuni între Surkov, care l-ar putea determina pe Medvedev să candideze, peste doi ani, la următoarele alegeri, şi Putin.
O altă posibilitate, în pofida faptului că agenţia o consideră "îndepărtată", este ca "Putin sau persoane din domeniul securităţii ruse să se afle în spatele atacurilor", care s-ar folosi de această scuză, având în vedere ipoteza lansată a islamiştilor, pentru a-i "zdrobi" pe musulmanii din Caucaz, o dată cu apropierea Jocurilor Olimpice din 2014, de la Soci. "O asemenea mişcare ar îndepărta, de asemenea, atenţia de la Guvenul Putin, criticat în prezent pentru gestionarea crizei economice", mai afirmă agenţia.
Atentatele de la Moscova, posibilă răzbunare pentru operaţiunile din CaucazLINK
Nou atentat în Rusia: 9 morţi în Daghestan LINK Prima explozie, cu automobil-capcană, a avut loc la ora 06.45, ora României, iar a doua explozie, sinucigaşă, s-a produs cu 20 de minute mai târziu. În urma celor două explozii, nouă oameni au murit şi alţi şase au fost răniţi. "Potrivit primelor informaţii, o maşină Niva plină cu explozibil a sărit în aer. Când poliţia şi ambulanţa au ajuns la faţa locului a avut loc a doua explozie", a declarat un poliţist local, care a adăugat că a doua explozie a fost declanşată de un sinucigaş îmbrăcat în poliţist
Ala a fost de mult.2 blocuri locuite de familii de militari au facut bum.Rezultatul a fost al doilea razboi cecen si razbunarea pt. umilinta din primul.Cei acum sunt doar chestii ieftine.Fie cativa insi care prea disperati sa renunte la lupta,fie magarii politice ale rusilor,fie ambele.
sa nu excludem nici pista Gerogiana, sunt convins ca pe Rusi ii "mananca" inca acea zona pe care o "iubesc" la cativa ani
Georgia ar putea avea o legătură cu atentatul de la MoscovaLINK Secretarul Consiliului rus de Securitate, Nikolai Patruşev, a anunţat, marţi, "progrese" în ancheta asupra dublului atentat sinucigaş în care au fost ucise, luni, 39 de persoane, la metroul din Moscova, apreciind că nu este exclusă o pistă georgiană.
"Forţele de ordine şi-au făcut treaba. Un număr important (dintre acestea) se ocupă de anchetă. Există deja progrese", a declarat Patruşev pentru agenţia Interfax.
"Sunt sigur că toţi cei care au legătură cu acest atentat, cei care l-au comandat (...), dar şi executanţii, vor fi pedepsiţi conform legii (...). Nimeni nu va scăpa de urmăriri", a apreciat el.
Patruşev s-a referit la o posibilă pistă georgiană în acest atentat, despre care serviciile speciale ruse (FSB) afirmă că a fost comis de două femei kamikaze care ar avea legături cu grupări rebele din Caucazul de Nord, regiune care se confruntă cu o instabilitate după cele două războaie cecene din 1990.
"Deţinem o informaţie potrivit căreia anumiţi membri ai serviciilor speciale georgiene erau în contact cu organizaţiile teroriste din Caucazul de Nord . Vom studia şi această ipoteză", în legătură cu atentatele de la Moscova, a spus acesta.
" Există Georgia şi conducătorul acestui stat, (Mihail) Saakaşvili, al cărui comportament este imprevizibil (...). El a declanşat, deja, un război. Nu este exclus să facă acest lucru din nou ", a adăugat Patruşev.
Georgia respinge ipoteza implicării în atentate Această ipoteză a fost dezminţită imediat de Tbilisi.
"Nici măcar nu este nevoie să spunem că aceste acuzaţii sunt lipsite de fundament", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului georgian al Afacerilor Interne, Şota Utiaşvili.
" Noi nu credem că ei (ruşii) se pot lăsa duşi atât de departe încât să ne acuze că am avea legături cu acest atac terorist oribil ", a declarat Utiaşvili, adăugând că acest lucru este "foarte alarmant".
Rusia şi Georgia s-au confruntat, în august 2008, în cadrul unui război de scurtă durată pentru preluarea controlului asupra regiunii georgiene separatiste proruse Osetia de Sud.
Postul georgian privat de televiziune Imedi a difuzat la jumătatea lui martie imagini din această perioadă, afirmând că tancuri ruseşti s-ar fi aflat în drum către Tbilisi şi că preşedintele Saakaşvili a fost ucis.
Un scurt avertisment dinaintea difuzării emisiunii anunţa că era vorba despre o "simulare", dar reportajul nu conţinea nicio menţiune în acest sens.
LINK NYC mayor: SUV found in Times Square had 'bomb-making material' From Susan Candiotti and Jeanne Meserve, CNN May 2, 2010 -- Updated 0713 GMT (1513 HKT)
Uncomfortable Truths and the Times Square Attack By Ben West and Scott Stewart LINK STRATFOR
Faisal Shahzad, the first suspect arrested for involvement in the failed May 1 Times Square bombing attempt, was detained just before midnight on May 3 as he was attempting to depart on a flight from Kennedy International Airport in New York. Authorities removed Shahzad, a naturalized U.S. citizen of Pakistani descent, from an Emirates Airlines flight destined for Dubai. On May 4, Shahzad appeared at the U.S. District Court for the Southern District of New York in Manhattan for his arraignment.
Authorities say that Shahzad is cooperating and that he insists he acted alone. However, this is contradicted by reports that the attack could have international links. On Feb. 3, Shahzad returned from a trip to Pakistan, where, according to the criminal complaint, he said he received militant training in Waziristan, a key hub of the main Pakistani Taliban rebel coalition, the Tehrik-i-Taliban Pakistan (TTP). Authorities are reportedly seeking three other individuals in the United States in connection with the May 1 Times Square bombing attempt.
Investigative efforts at this point are focusing on identifying others possibly connected to the plot and determining whether they directed Shahzad in the bombing attempt or merely enabled him. From all indications, authorities are quickly collecting information on additional suspects from their homes and telephone-call records, and this is leading to more investigations and more suspects. While the May 1 attempt was unsuccessful, it came much closer to killing civilians in New York than other recent attempts, such as the Najibullah Zazi case in September 2009 and the Newburgh plot in May 2009. Understanding how Shahzad and his possible associates almost pulled it off is key to preventing future threats.
Shahzad’s Mistakes
Uncomfortable Truths and the Times Square Attack U.S. Department of Justice via Getty Images (click here to enlarge image)
While the device left in the Nissan Pathfinder parked on 45th Street, just off Times Square, ultimately failed to cause any damage, the materials present could have caused a substantial explosion had they been prepared and assembled properly. The bomb’s components were common, everyday products that would not raise undue suspicion when purchased — especially if they were bought separately. They included the following:
* Some 113 kilograms (250 pounds) of urea-based fertilizer. A diagram released by the U.S. Department of Justice indicates that the fertilizer was found in a metal gun locker in the back of the Pathfinder. The mere presence of urea-based fertilizer does not necessarily indicate that the materials in the gun locker composed a viable improvised explosive mixture, but urea-based fertilizer can be mixed with nitric acid to create urea nitrate, the main explosive charge used in the 1993 World Trade Center bombing. (It is not known if the fertilizer in the Pathfinder had been used to create urea nitrate.) Urea nitrate is a popular improvised mixture that can be detonated by a blasting cap and does not require a high-explosive booster charge like ammonium nitrate does; 250 pounds of urea nitrate would be enough to destroy the Pathfinder completely and create a substantial blast effect. If detonated near a large crowd of people, such an explosion could produce serious carnage. * Two 19-liter (5-gallon) containers of gasoline. If ignited, this fuel would have added an impressive fireball to the explosion but, in practical terms, would not have added much to the explosive effect of the device. Most of the damage would have been done by the urea nitrate. Reports indicate that consumer-grade fireworks (M-88 firecrackers) had been placed between the two containers of gasoline and were detonated, but they do not appear to have ruptured the containers and did not ignite the gasoline inside them. It appears that the firecrackers were intended to be the initiator for the device and were apparently the source of a small fire in the carpet upholstery of the Pathfinder. This created smoke that alerted a street vendor that something was wrong. The firecrackers likely would not have had sufficient detonation velocity to initiate urea nitrate. * Three 75-liter (20-gallon) propane tanks. Police have reported that the tank valves were left unopened, which has led others to conclude that this was yet another mistake on the part of Shahzad. Certainly, opening the tanks’ valves, filling the vehicle with propane gas and then igniting a spark would have been one way to cause a large explosion. Another way would have been to use explosives (such as the adjacent fertilizer mixture or gasoline) to rupture the tanks, which would have created a large amount of force and fire since the propane inside the tanks was under considerable pressure. Shahzad may have actually been attempting to blast open the propane tanks, which would explain why the valves were closed. Propane tanks are commonly used in improvised explosive devices (IEDs) in many parts of the world. Even without detonating, the propane tanks would have become very large and dangerous projectiles if the fertilizer had detonated.
That none of these three forms of explosive and incendiary materials detonated indicates that the bombmaker was likely a novice and had problems with the design of his firing chain. While a detailed schematic of the firing chain has not been released, the bombmaker did not seem to have a sophisticated understanding of explosive materials and the techniques required to properly detonate them. This person may have had some rudimentary training in explosives but was clearly not a trained bombmaker. It is one thing to attend a class at a militant camp where you are taught how to use military explosives and quite another to create a viable IED from scratch in hostile territory.
However, the fact that Shahzad was apparently able to collect all of the materials, construct an IED (even a poorly designed one) and maneuver it to the intended target without being detected exhibits considerable progress along the attack cycle. Had the bombmaker properly constructed a viable device with these components and if the materials had detonated, the explosion and resulting fire likely would have caused a significant number of casualties given the high density and proximity of people in the area.
It appears that Shahzad made a classic “Kramer jihadist” mistake: trying to make his attack overly spectacular and dramatic. This mistake was criticized by al Qaeda in the Arabian Peninsula (AQAP) leader Nasir al-Wahayshi last year when he called for grassroots operatives to conduct simple attacks instead of complex ones that are more prone to failure. In the end, Shahzad (who was probably making his first attempt to build an IED by himself) tried to pull off an attack so elaborate that it failed to do any damage at all.
As STRATFOR has discussed for many years now, the devolution of the jihadist threat from one based primarily on al Qaeda the group to one emanating from a wider jihadist movement means that we will see jihadist attacks being carried out more frequently by grassroots or lone wolf actors. These actors will possess a lesser degree of terrorist tradecraft than the professional terrorists associated with the core al Qaeda group, or even regional jihadist franchises like the TTP. This lack of tradecraft means that these operatives are more likely to make mistakes and attempt attacks against relatively soft targets, both characteristics seen in the failed May 1 attack.
Jihadist Attack Models
Under heavy pressure since the 9/11 attacks, jihadist planners wanting to strike the U.S. mainland face many challenges. For one thing, it is difficult for them to find operatives capable of traveling to and from the United States. This means that, in many cases, instead of using the best and brightest operatives that jihadist groups have, they are forced to send whoever can get into the country. In September 2009, U.S. authorities arrested Najibullah Zazi, a U.S. citizen who received training at an al Qaeda camp in Pakistan in 2008 before returning to the United States to begin an operation that would involve detonating explosive devices on New York City subways.
Zazi’s journey likely raised red flags with authorities, who subsequently learned through communication intercepts of his intent to construct explosive devices. Zazi had no explosives training or experience other than what he had picked during his brief stint at the training camp in Pakistan, and he attempted to construct the devices only with the notes he had taken during the training. Zazi had difficulty producing viable acetone peroxide explosives, similar to what appears to have happened with Shahzad in his Times Square attempt. Zazi also showed poor tradecraft by purchasing large amounts of hydrogen peroxide and acetone in an attempt to make triacetone triperoxide, a very difficult explosive material to use because of its volatility. His unusual shopping habits raised suspicion and, along with other incriminating evidence, eventually led to his arrest before he could initiate his planned attack.
Other plots in recent years such as the Newburgh case as well as plots in Dallas and Springfield, Ill., all three in 2009, failed because the suspects behind the attacks reached out to others to acquire explosive material instead of making it themselves. (In the latter two cases, Hosam Smadi in Dallas and Michael Finton in Springfield unwittingly worked with FBI agents to obtain fake explosive material that they thought they could use to attack prominent buildings in their respective cities and were subsequently arrested.) In seeking help, they made themselves vulnerable to interception, and local and federal authorities were able to infiltrate the cell planning the attack and ensure that the operatives never posed a serious threat. Unlike these failed plotters, Shahzad traveled to Pakistan to receive training and used everyday materials to construct his explosive devices, thus mitigating the risk of being discovered.
A much more successful model of waging a jihadist attack on U.S. soil is the case of U.S. Army Maj. Nidal Hasan, who shot and killed 13 people at Fort Hood in Texas in November 2009. Instead of traveling to Yemen or Pakistan for training, which would have aroused suspicion, Maj. Hasan used skills he already possessed and simple means to conduct his attack, something that kept his profile low (although he was under investigation for posting comments online seemingly justifying suicide attacks). Ultimately, Hasan killed more people with a handgun than the recently botched or thwarted attacks involving relatively complicated IEDs.
With AQAP leader al-Wahayshi advocating smaller and easier attacks against softer targets in the fall of 2009 (shortly before Maj. Hasan’s attack at Fort Hood), it appears that the tactic is making its way through jihadist circles. This highlights the risk that ideologically radicalized individuals (as Shahzad certainly appears to be) can still pose to the public, despite their seeming inability to successfully construct and deploy relatively complex IEDs. Slipping Through the Cracks?
It is likely that U.S. authorities were aware of Shahzad due to his recent five-monthlong trip to Pakistan. Authorities may also have intercepted the telephone conversations that Shahzad had with people in Pakistan using a pre-paid cell phone (which are more anonymous but still traceable). Such activities usually are noticed by authorities, and we anticipate that there will be a storm in the media in the coming days and weeks about how the U.S. government missed signs pointing to Shahzad’s radicalization and operational activity. The witch hunt would be far more intense if the attack had actually succeeded — as it could well have. However, as we’ve noted in past attacks such as the July 7, 2005, London bombings, the universe of potential jihadists is so wide that the number of suspects simply overwhelms the government’s ability to process them all. The tactical reality is that the government simply cannot identify all potential attackers in advance and thwart every attack. Some suspects will inevitably fly under the radar.
This reality flies in the face of the expectation that governments somehow must prevent all terrorist attacks. But the uncomfortable truth in the war against jihadist militants is that there is no such thing as complete security. Given the diffuse nature of the threat and of the enemy, and the wide availability of soft targets in open societies, there is simply no intelligence or security service in the world capable of identifying every aspiring militant who lives in or enters a country and of pre-empting their intended acts of violence.
stau si ma gandesc, cum Americanii, cu asa experti se mai impiedica de maimutoi ca Faisal Shahzad, care fie vorba intre noi, era primar si total nepregatit dupa cum reiese din postul anterior
Dupa mine intrebarea e cati au depistat in stadiile premergatoare.Nu astept raspuns decat peste vreo 30 de ani.Altfel,asa cum indica ultimele pasaje din articolul Stratfor,e imposibil sa-i gasesti pe toti tembelii.Iar ce se poate face,dar nu se intampla in practica e ''profiling''.E politically incorect.Prea ar fi numai intunecati luati in vizor.Acum 60-70 de ani solutia era simpla:expulzarea uratilor in masa. Multa desteptaciune,dar si multa prostie se gasesc in Vest.
ce se misca lucrurile, exact unde le "place" ,dar cum nu le place americanilor
Breaking Yemen Apart: Al-Qaeda Exploits Social Divisions to Further its AgendaLINK[issue]=19
Publication: Terrorism Monitor Volume: 8 Issue: 19 May 13, 2010 11:27 AM Age: 6 days Category: Terrorism Monitor, Global Terrorism Analysis, Terrorism, Middle East By: Sarah Phillips
Since its emergence in January 2009, al-Qaeda in the Arabian Peninsula (AQAP) has become much more ambitious in carrying out international terrorist operations. The group’s ambition quickly grew beyond its stated desire to overthrow the Yemeni regime, reaching first into Saudi Arabia and then into the United States with an attempted airline bombing last December.
The group’s online magazine, Sada al-Malahim, articulated this shift in August 2009, apparently perceiving its battle against the Yemeni regime as largely won. “We concentrate on Saudi Arabia because the government of [Yemeni President] Ali Abdullah Saleh is on the verge of collapse.” That month an AQAP operative attempted to assassinate Saudi Arabia’s Deputy Interior Minister, Prince Muhammad bin Nayif (see Terrorism Monitor, September 17, 2009). While the attempt was unsuccessful, it demonstrated the group’s willingness to undertake brazen attacks outside of Yemen and advertised itself as a new vanguard group for al-Qaeda internationally. Since the attempted bombing of a U.S. passenger jet on Christmas Day, 2009, a number of significant planned operations have been linked to Yemen, including a thwarted attack on Saudi oil facilities and, seemingly, an elaborate plan involving a British Airways employee who was passing inside airline security information to AQAP leaders in Yemen (al-Arabiya, March 24; Daily Mail, March 12). As the Yemeni state becomes more dysfunctional, AQAP is attempting to wedge the cracks wider and position itself as a legitimate political actor against a regime that is widely seen as corrupt. As it simultaneously becomes more aggressive internationally, it is welcoming foreign recruits with Western passports to join its fight against the West (AP, March 17; Al-Sharq al-Awsat, March 9).
While Yemen’s problems extend far beyond those involving al-Qaeda, AQAP’s traction is symptomatic of the wider fragmentation within the country’s political and economic system. The level of decay apparent in the economy is providing a window for AQAP in the short/mid-term, although it faces a number of likely obstacles in the longer term. [1] In the short/mid term, AQAP has been provided with a combustible mix of economic decline, widespread perceptions of injustice, wayward foreign recruits to militant teachings of Islam and, perhaps most concerning, a steady rise in communally framed violence in parts of the south.
Economic Decline Threatens Political Stability
To understand the interconnectedness of these issues, a brief explanation of Yemen’s political economy is in order. Like many oil-based economies, the Yemeni political system is based on patronage relations and functions according to the regime’s ability to maintain a wide network of elites who are reliant upon the largesse from the center. The less money the regime has to distribute through its networks, the less influence it has with stakeholders around the country. In a nation with few functional formal institutions, it is this informal “influence” that keeps the center connected to the periphery and thus keeps the country running. The regime now has less money to distribute through its networks—around three-quarters of the government’s operating budget comes from oil revenues but these reserves are rapidly depleting. Oil revenue dropped by around 40% last year, further crippling the government’s already anemic budget. The influence of the regime is therefore waning.
Yemen has always been a poor country and its people are certainly resilient, but something significant has shifted in recent years. The gravitational center of this shift is the highly visible disparity of income between those included in the regime’s networks and those excluded from them. Perceptions of injustice are now rife—something that AQAP has proven adept at articulating in its propaganda. For example, an article in the August 2009 issue of Sada al-Malahim argued that, “The inhabitants of [the oil rich areas, Marib, Shabwa and Hadramaut] are paying for their own oppression” with the oil wealth misappropriated by their government. This was an important shift in the way that oil is usually discussed in al-Qaeda propaganda; the argument was not about the West greedily obtaining oil at any cost, but rather about local communities not receiving what was rightfully theirs because the government is corrupt and unjust. This deep sense of injustice is helping to create to an environment in which violence may make more sense against a perceived threat than it did just a few years ago. However, what is most striking in Yemen today is that legitimate grievances, including those from southerners against the northern-based regime, appear to be metastasizing into communally framed animosities to the extent that vigilantism is on the rise. It should be noted that the Yemeni government also established its own vigilante militias in the south, purportedly in defense of unity (The National [Abu Dhabi], July 6, 2009).
A Rapid Security Shift in the South
The unfolding of these events has been disturbingly rapid. Just two years ago it was possible for a foreigner to travel relatively freely throughout most of the former south; now Yemenis report fearing vigilante gangs, particularly in Shabwa, Dhala’e, Lahj, and Abyan. In July 2009, for example, four members of a family in the southern governorate of Lahj were kidnapped by their neighbor, who accused them of being spies for the northern regime. The father, one of his sons and his brother-in-law were executed while the other son escaped (Yemen Observer, July 18, 2009).
If these murders had occurred in isolation, it would not necessarily be indicative of a broader trend, but crimes of this nature have since been on the rise. Shortly after the murders, a northerner was found dead hanging from a tree in the south and a northern contractor was kidnapped and tortured in Hadramaut. He was only freed when he promised to leave the south. In the southern governorate of al-Dhala’e, where anti-regime sentiments are particularly high, stores belonging to northerners are regularly burned down and threats are made against northerners who refuse to leave the area and return to the north. This type of violence carries the very clear potential of providing a spark for much wider unrest.
An editorial in the Yemen Post last year illustrated the degree to which these sorts of attacks have increased:
"The country’s discouraging situation does not mean that southern mobility followers [i] have the right to attack a northerner just because he is one. It does not mean that any car passing by a southern governorate with a car plate showing that he is a northerner should be attacked and have rocks smashed through its windows. This is what southern mobility followers have been doing over the last month as they killed a number of people just because they did not agree with their way of thinking or because he was a northerner. [2]"
One northern Yemeni reported traveling in a shared taxi throughout the south in March 2009, during which time he was told that because he was from the north he was putting the entire car at risk. The driver informed him that people are establishing makeshift checkpoints, searching cars for northerners and that some have even been killed on this basis. He described driving through towns where locals told him they have been operating under a self-imposed curfew for the past two months because crime has become so pervasive in the hours of darkness. [3] While this may be a further indication that identity politics are taking hold in a new way, it is possible that anti-northern animosity is also sometimes being used as a cover for simple banditry. However, this caveat does not belie the fact that this is remarkably new and almost certainly related to the same political decay that AQAP is attempting to manipulate.
Changing Perceptions of North and South
These animosities are not a re-emergence of old cross-border tensions that unification attempted to paper over. The pre-unification border between north and south Yemen was a product of Ottoman and British colonial intervention, not communal feelings of “otherness” between Yemenis on either side of the border. The sporadic conflict between the former northern and southern states prior to unification in 1990 was based on divisions that were largely between the competing elites in each state, not communal identities relating to either state. When unification was announced in 1989, both northern and southern Yemenis welcomed the decision and both regimes correctly perceived unification as a way of enhancing their popular legitimacy. One obvious illustration of this is the fact that the opening sentence of South Yemen's 1970 constitution began: “Believing in the unity of the Yemen, and the unity of the destiny of the Yemeni people in the territory…” [4] The feelings of cultural and historical unity were strong on both sides of the border, as was the belief that the main obstacle to Yemen’s ascendance in the Arab world was the fact that its people – the Yemenis – remained artificially divided.
Conclusion
The threads keeping the Yemeni state together are under increasing stress. While AQAP is not a natural alternative contender to power, its willingness to prey on the social trauma caused by injustice and exclusion gives it certain advantages in the prevailing climate. The potency of AQAP rests on its ability to offer only slightly more to communities in crisis than what the government is offering. If the regime is not willing to negotiate a more inclusive political settlement with its citizens, there is little likelihood that the country’s situation will improve in the foreseeable future. It is in the regime’s own self-interest to respond to the threat that it faces by becoming less extractive and more inclusive, and it is on this point that external pressure might be usefully applied.
În 1974 a terorizat Anglia, aruncând în aer obiective civile. În 2010, învârte contracte de 11,5 milioane de euro cu statul român.
După ce a executat 15 ani de închisoare pentru terorism, irlandezul Cornelius Michael Mc Fadden şi-a pus costumul de afacerist, a înlocuit bomba artizanală cu registrul contabil, kalaşnikovul cu telefonul mobil şi cagula cu ochelarii de citit.
Şi-a păstrat însă fanatismul de insurgent Provisional IRA (Armata Republicană Irlandeză Provizorie) - gruparea paramilitară care a marcat istoria cu peste 1.800 de cadavre. Acum, Mc Fadden dă tunuri imobiliare şi construieşte în România pe bani publici. Are afaceri şi-n Libia - ţara în care, pe vremuri, se antrena în taberele de instrucţie ale Intifadei.
Londra. 1974. Brigăzile Provisional IRA lovesc programat în capitala imperiului britanic. Ofensiva e mai cruntă ca niciodată.
Ianuarie. Prima bombă topeşte instantaneu figurile de ceară dintr-o aripă a muzeului Madame Tussaud’s. A doua explozie declanşează panica în animatul cartier Earl’s Court, iar a treia distruge casa unui ofiţer al armatei regale. Sunetul sirenelor paralizează oraşul. În perimetrele închise cu bandă galbenă, geniştii Scotland Yard dezamorsează alte două maşini infernale.
Aprilie. Şapte bombe aruncă Uxbridge Shopping Center în haos. Iahtul strălucitor expus la intrare se rupe, pur şi simplu, în două. Printre cioburi, în fum şi moloz, oamenii sunt evacuaţi pe ieşirile de urgenţă. Inaugurat cu doar un an înainte, mallul se închide prematur pentru renovare.
Mai. Când trupele speciale ale poliţiei metropolitane încercuiesc o casă de pe Penyston Road, Maidenhead, ofiţerii din comandă ştiu deja că înăuntru vor găsi un uriaş arsenal IRA: zeci de explozivi de mare greutate, declanşatoare electrice, dispozitive de detonare, fitile, mine şi substanţe inflamabile. O fabrică de bombe artizanale, improvizată în secret pe o stradă liniştită de suburbie.
Zeci de ani de închisoare
În două luni, MI5 - serviciul britanic de contrainformaţii neutralizează comandoul IRA care a organizat atentatele. Format din opt terorişti şi condus de Cornelius Michael Mc Fadden, detaşamentul face parte dintrun batalion operativ al Provisional IRA.
Anul următor, în martie 1975, Cornelius Michael Mc Fadden este condamnat la 72 de ani de închisoare. De prima instanţă. În tradiţia justiţiei anglo-saxone, Tribunalul Penal al Curţii Coroanei îi aplică matematic pedepse lui Mc Fadden: 20 de ani de închisoare pentru atentatele din centrul Londrei, plus 18 pentru exploziile din mallul Uxbridge, plus 14 pentru posesie de substanţe explozive şi dispozitive de minare şi încă 20 pentru implicarea sa în „fabrica de bombe” din Maidenhead.
Ceilalţi şapte membri ai comandoului terorist irlandez, Eddie O’Neill, fraţii Hugh şi Robert Cunningham, John Mells şi fraţii Patrick şi Andrew Mulryan, primesc, fiecare, minimum 20 de ani de puşcărie.
De la începutul procesului, Mc Fadden îşi recunoaşte senin participarea în atentate, legitimându- se prin cauza republicană. După recursuri şi apeluri, sentinţa finală sună implacabil: 15 ani de închisoare. Când a fost arestat, Mc Fadden abia împlise 21 de ani. Va fi eliberat la 36.
Verdictul din Ziua Sfântului Patrick
Zeci de ani mai târziu, în 2010, într-un pub irlandez din centrul Bucureştiului, Cornelius Michael Mc Fadden pretinde: „Procesul ăla a fost o execuţie în toată regula. Conspiraţie - asta a fost principala acuzaţie! Judecătorul era celebru pentru că dădea 100% condamnări. Îmi amintesc că am fost găsiţi vinovaţi de Ziua Sfântului Patrick (patronul spiritual al Irlandei - n.r.). Fiindcă nu a vrut să ne dea satisfacţia de a ne condamna de Sf. Patrick, a amânat pronunţarea pedepsei”.
19 MARTIE 1975. Ziarul londonez „The Times” a relatat procesul lui Cornelius Michael Mc Fadden şi al complicilor lui
OMUL CARE AR REPETA ISTORIA
Dacă s-ar întoarce în timp, Mc Fadden ar pune, din nou, bombe în Londra
Bucureşti, 2010. Dreamer’s Pub. Inexpresiv, Cornelius Michael Mc Fadden îşi reglează conturile cu al şaselea draft de bere. E abia la început.
„Teroriştii unora sunt eroii altora. Depinde din ce perspectivă priveşti. Înţelegi?”. Când înfige paharul gol în masă, între cele două telefoane şi cheia de la Tuareg, figura lui capătă duritate de oţel. Doar tonul îi rămâne neutru.
„Suntem naţionalişti. Luptăm pentru libertate. Am fost a cincea generaţie, şi cred că ultima, de luptători unionişti. Tatăl meu a fost ucis de englezi într-o ambuscadă. Străbunicul meu l-a omorât pe proprietarul de terenuri englez care ne exploata familiile. Eu puneam bombe şi îmi plăcea foarte mult. Iubeam asta!”. Accentul irlandez din „fucking- love-it!”-ul scuipat printre dinţi sună foarte la el acasă, în pubul de pe strada G-ral. Berthelot.
Escortat de Scotland Yard
Pentru Mc Fadden, al şaptelea draft de bere e doar rutină căpătată în cei 57 de ani ai săi. Minus 15, când a zăcut într-una dintre puşcăriile Coroanei britanice.
„Mi-am executat întreaga pedeapsă. 14 ani şi nouă luni de închisoare. Am fost eliberat în 1989. Nu mi-au dat drumul în faţa penitenciarului, ci m-au urcat, cu cătuşe, într-un avion. Am fost escortat de doi ofiţeri Scotland Yard. Abia pe aeroportul din Dublin am fost eliberat”. Atunci, în capitala Republicii Irlanda, Mc Fadden a fost primit ca un erou de camarazii IRA cu care a făcut turul de onoare al oraşului.
În acelaşi război
Cornelius Michael Mc Fadden intră în tiparul clasic de irlandez get-beget, care populează, în mod tradiţional, puburile din Belfast sau Dublin. Respiră vitalitate şi, dacă berea ar curge la robinet, ar pleca cu chiuveta la subraţ. De înălţime medie, roşcovan spre blond, puţin îndesat, Mc Fadden are acea robusteţe montană, de celt pe care nu-i bine să-l enervezi dacă nu ai un motiv serios.
Aparent, e construit în tuşe groase, relaxat, fără mofturi, fără complicaţii inutile, fără dileme cronofage. Însă, după o oră şi opt beri, consumul interior care-l obligă pe irlandez să pândească discret tot ce mişcă în jurul său devine sesizabil. La fel, şi atitudinea de veteran într-un lung război de uzură, pentru care cauza politică şi codul militar au rămas nealterate.
„Aş face acelaşi lucru, dar n-aş mai fi prins”
În ansamblu, Mc Fadden e mulţumit de sine şi de „serviciul” în gherilele urbane ale Provisional IRA. Ar lua-o oricând de la capăt: „Dacă ar fi să mă întorc în timp, cu mintea de acum, aş face aceleaşi lucruri, cu diferenţa că acum n-aş mai fi prins. Atunci eram tânăr, teribilist, ştiam că mă urmăresc, dar nu mi-a păsat. La moment dat, mă urmăreau cu două maşini. Şi tot reuşeam să scap de ei. Ulterior, au pus două motociclete pe urma mea. Ştiam că sunt filat, dar nu am renunţat”.
Gălăgia din bar e mai asurzitare ca oricând, televizorul e dat pe un meci de fotbal, iar Mc Fadden e ca peştele în apă. Pentru el, trecutul şi prezentul sunt liniare: „Şi aici, în România, sunt urmărit. Odată, la Ploieşti, am fost filat şi fotografiat de SRI-ul vostru. Pozele au ajuns în Anglia. Le avea, ulterior, MI5. (…) Oricum, tu de unde îţi iei al doilea salariu?”.
Camuflaţi cu un zâmbet din colţul buzei, ochii înguşti ai irlandezului scanează atent orice tresărire fizionomică.
„Puneam bombe şi îmi plăcea foarte mult. Iubeam asta! Dacă m-aş întoarce în timp, aş face aceleaşi lucruri, dar acum n-aş mai fi prins“. CORNELIUS MC FADDEN, membru IRA, afacerist irlandez
„Urăsc Coroana Britanică!”
Lui Mc Fadden îi repugnă cam tot ce e englezesc, de la obiceiuri sociale şi sărbători, până la stilul în care supuşii reginei ciocnesc paharele în baruri. Totuşi, nuanţează: „Da, urăsc Anglia, Coroana Britanică, dar cu englezii civili n-am nimic. N-am omorât nicio persoană. Doar am produs pagube. Multe. Şi de multe ori, când puneam o bombă, anunţam autorităţile cu o oră înainte, ca să aibă timp să evacueze populaţia. Uneori, au şi reuşit să le dezamorseze. Alteori, le lăsau intenţionat să explodeze, ca să ne poată incrimina”.
„Jihad, da! Evrei, nu”
Timpul nu i-a înmuiat deloc fanatismul lui Mc Fadden. Crede că Jihadul fundamentaliştilor islamici e un război corect, de eliberare. Se simte solidar cu grupările teroriste arabe, în aceeaşi măsură în care îi urăşte pe evrei: „Ei controlează toate băncile din lume. Ai văzut ce le-au facut palestinienilor în Fâşia Gaza? I-au lăsat să moară ca pe nişte câini, pe copii, pe femei. Sionişti ne norociţi! Fuck them!”.
Antisemitul Mc Fadden e la fel de pătimaş şi în privinţa americanilor. Logica lui e previzibilă: „Sunt aliaţii tradiţionali ai englezilor şi ai Israelului. Merg numai la profit”. Şi ca să nu existe confuzii politice, irlandezul se disociază, în schimb, de orice formă de rasism.
„IRA are o cauză nobilă”
Deşi patronează afaceri de milioane de euro în România şi în Libia, are convingeri socialiste. Ofiţer în garda veche a „armatei republicane”, Mc Fadden rămâne fidel ideologiei IRA: „Sunt de stânga, unionist şi republican. IRA e de stânga, are o cauză nobilă, patriotică, naţionalistă. Luptam pentru libertate!”.
Pe masa din pub, paharele goale de bere s-au adunat într-un număr imposibil de calculat. Lucid ca un computer, Mc Fadden, care nu şi-a făcut nici încălzirea, rânjeşte contrariat în direcţia barmanului: „Where is my fuckin’ beer?”.
Forums
