„Tot ceea ce este bun există datorită sabiei și în umbra sabiei! Oamenii nu pot fi făcuți ascultători fără sabie! Sabia este cheia către paradis, cel care poate fi deschis numai războinicilor sfinți! Sunt sute de alți psalmi coranici și hadithuri care încurajează musulmanii să prețuiască războiul și să lupte. Oare toate acestea înseamnă că Islamul este o religie care îi impiedică pe bărbați de a purta război? Scuip pe sufletele proaste care pot să susțină așa ceva!” – Ayatollahul Khomeini
„Lupta între Islam și false religii ca iudaismul, creștinismul, budismul și altele a fost întotdeauna grea, de când Allah l-a trimis pe Mohamed și până în zilele noastre. Islamul îi acuză pe evrei și pe creștini pentru faptele lor rele și le proclamă necredința numai pentru a-i preveni pe musulmani asupra lor” – Abd al-Aziz ibn Abd Allah ibn Baaz, marele muftiu al Arabiei Saudite
„Jihadul pe drumul lui Allah în scopul de a transmite cuvântul său cel mai elevat, a răspândi religia sa, înseamnă a apăra onoarea națiunii islamice (Ummah) și a riposta împotriva agresiunii contra musulmanilor pe întreg pământul. Este jihad când un musulman combate un necredincios, care nu beneficiază de un tratat de supunere, pentru a răspândi cuvântul lui Allah Preamăritul, luptând contra sa sau invadându-i țara, este o atitudine autorizată, potrivită cu acordul juriștilor. În sfârșit, este vorba de o obligație pentru toți musulmanii” – Abdul Fatah Idris, profesor universitar, președintele Departamentului de drept comparat al facultății de Sharia al universității Al-Azhar din Cairo
„Într-o zi, milioane de oameni vor părăsi emisfera de sud pentru a merge în emisfera de nord. Și nu vor merge acolo ca prieteni. Pentru că vor merge acolo ca să o cucerească. Și o vor cuceri cu ajutorul copiilor lor. Pântecul femeilor noastre ne va dărui victoria” – Houari Boumedienne
Teribilul document prezentat ca un crochiu al raului absolut care urmeaza sa se abata peste coliba Unchiului Arsenie zice , printre altele,ceva despre o politie europeana care ar urma sa faca si sa dreaga împotriva terorismului. N-ar fi rau ! Niste prefecti europeni (cava nemti, francezi, belgieni, orice) peste tinuturile pure dintre Nadlac si 2 Mai iar n-ar fi rai. Nu de alta, da' uite ca bastinasii cam sunt la capatul cursei, au sfârsit prin a-si alege reprezentantii dintre detinuti.
Si unde ar fi avantajul ca ar fi "poltisti" ceva francezi, belgieni, orice - la noi in tara? Ca eu sincer nu il vad. Or fi da o fi vizibil doar din partea aceea de lume. Si de catre voi cei care va ingrijorati atata "de mult" de treburile din tara. Si ce daca au ales reprezentatii dintre detinuti? A fost VOT valid? Cred ca da, ca nimeni nu a sarit sa il invalideze. Si atunci unde ii problema? Ca majoritatea a "pus botu"... asta este. Este la fel si cu englezii. Au constatat ca majoritatea a decis ceva care nu prea convine... asta este. A fost vot? A fost. A fost majoritate? A fost. Atunci este ok. Asa si la noi. Si ma repet. Fiecare dupa parerea mea este dator sa isi faca curat la el in gradina. Pana cand pute. Cand pute si deranjeaza vecinii, atunci il tragi de urechi si eventual il ajuti sa isi faca curat.
Nu am, dom'le, nicio problema cu alesii detinuti. E în traditia noastra, de la Dej la Basescu : electrician, cizmar, activist de partid, marinar... . Urmatorul o sa fie un lacatus, probabil. E o chestie de pepiniera...si de ce "prinde" la populatie. E bun detinutul, place, convine ? Bun ! Pai, bravo si...mult succes în "viata cetatii" Gluma-gluma, dar episodul asta spune mult despre "bazinul electoral".
În privinta "strainilor" care fac si dreg în/cu "organele" române, nu vorbeam despre ajutori de sectoristi care sa vorbeasca frantuzeste ori nemteste cu lumea pe strada ci despre un fel de cooperare, etc. Cooperare foarte importanta pentru toata lumea.
"Jihad-ul, pentru un musulman,nu e criminal,si asta e foarte important de retinut. Jihad-ul e o lupta cu sine , nu cu ceilalti si mai ales nu e cu moarte. Jihad-ul criminal e o crima si crimele sunt tratate ca atare, conform legii. "
Bernard Lewis, The Political Language of Islam, University of Chiacago Press, p. 72: While, however, the translation „holy war”, like ”holy law”, is in some measure a distortion, it is by no means, and are some other such attributions, a mere invention. Both renderings, ”holy war” and ”holy law”, rest on a certain basis of fact. In Western parlance, the adjective ”holy”, preceding the word ”law”, is necessary, since there are other laws of other origins. In Muslim parlance, the adjective is tautologous. The shari`a is simply the law, and there is no other. It is holy in that it derives from God, and is the external and unchangeable expression of God`s commandments to mankind. It is on one of these commandments that the notion of holy war, in the sense of a war ordained by God, is based. The term so translated is jihad, an Arabic word with the litteral meaning of "effort," "striving," or "struggle". In the Qur'an and still more in the Traditions, commonly though not invariably followed by the words "in the path of God", it has been usually understood as meaning "to wage war." The great collections of hadith all contain a section devoted to jihad, in which the military meaning predominates. The same is true of the classical manuals of shari'a law. There were some who argued that jihad should be understood in a moral and spiritual, rather than a military, sense. Such arguments were sometimes put forward by Shi'ite theologians in classical times, and more frequently by modernizers and reformists in the nineteenth and twentieth centuries. The overwhelming majority of classical theologians, jurists and traditionists, however, understood the obligation of jihad in a military sense, and have examined and expounded it accordingly.
Am mai scris despre aceasta si cu alta ocazie, dar eufemismele convenabile si edulcorante au rezistenta. Judecand din perspectiva locuitorilor secolului VII ai Peninsulei Arabice, este dificil de crezut ca acestia ar fi putut macar gandi respectivul cuvant intr-un sens atat de spiritualizat si de rarefiat. Evident ca intelighentsia PC s-a repezit vultureste asupra sensului "cosmetizat" deloc convingator de modernisti si reformatori si l-au transformat in dogma. In realitate, nu sta deloc in picioare, tot asa cum nu poti numi uraganul briza. Prin urmare, fundamentalistii (atentie, nu spun extremistii) au dreptate: nu poti reforma Islamul decat incetand sa mai fii musulman.
Pe de alta parte, stiu de sufiti. Inca din Renastere au incercat sa angajeze dialogul interconfesional. Astazi, insa, sunt nevoiti sa umble in varful degetelor si incearca sa treaca, pe cat posibil, cat mai neobservati, pentru ca intoleranta la adresa lor e mare.
Cum necum,sufismul nu au avut cine stie ce importanta in politica.Iar in ultimii 30 de ani,wahhabitii ii inghesuie pe unde-i prind.Caucazul era sufit in 95.In cativa ani s-a schimbat radical.
Hai ca î-am rezolvat si pe musulmani ! Ai dreacu', credeau ca scapa ei necititi de noi ? Pac-pac-pac, imediat i-am dibuit. Cum spunea domnul citat mai sus si adus ca argument, Suez-ul a fost nationalizat din ura fata de Occident. Sunt rai,dom'le ! Rai, ceva de speriat.
"wahhabismul este doar un pretext pentru destabilizarea tarilor din jur care ar putea contagia marele regat (Arabia Saudita) cu tot felul de erezii cum ar fi republicanismul, egalitatea in drepturi, libertatea de expresie si femeile la volan. E o arma pur politica prin care clanul bin Saud, format din cateva mii de insi, pastreaza in buzunar robinetul petrolului din Arabia si nimic mai mult".
"Se estimeaza ca RAS (Regatul Arabiei Saudite) investeste in propaganda religioasa doua trei miliarde de dolari pe an. 87 de miliarde investite intre 1987 si 2007 reprezinta 90% din cheltuielile religioase din intreg islamul. Practic, baietii astia iesiti din desert inlocuiesc incet islamul cu o versiune nascocita de ei din interese strict tribale si numita cu afectiune de istorici petro-islam".
extremismul este un fenomen ce se autohraneste...De la un punct incolo, sauditii nici nu trebuie sa mai bage bani, e o investitie care se sustine prin forte proprii, cum s-a intamplat in siria si cu al qaeda in pakistan.
" ce e de facut? putem sa ii sunam pe aia 2000 de urmasi ai lui bin Saud si sa le spunem ca despotismul nu mai e la moda si a venit momentul sa isi faca bagajul si sa se intoarca inapoi in desert pentru inca cel putin o suta de ani".
Un text proaspăt, elegant şi echilibrat, semnat de Tereza-Brînduşa Palade: Pe cînd un examen de conștiință al islamului? înd Papa Ioan Paul al II-lea a invitat Biserica, cu tot clerul și credincioșii ei laici, în scrisoarea apostolică Tertio millenio adveniente (1994), la o examinare a conştiinţei pentru “intoleranţa şi folosirea violenţei în serviciul adevărului” din trecut, în particular de către inchizitori și cruciați, nu a presupus că el însuşi sau oricare din cei cărora li se adresa s-ar fi aflat în asentimentul lui Torquemada sau ar fi putut vota pentru exterminarea ereticilor în cadrul unui tribunal inchizitorial. El a vrut totuşi să sublinieze că există ceva din zelul Bisericii catolice pentru adevărul doctrinar care poate conduce/a condus la fundamentalismul şi violenţa represivă a Inchiziției. Altfel spus, chiar dacă un bun catolic e de obicei străin de fanatismul intolerant al Inchiziţiei, există ceva inevitabil catolic în fundamentalismul inchizitorial pentru care Biserica Catolică în întregul ei ar trebui să-şi facă un examen de conştiinţă. Pentru un catolic, examenul de conştiinţă este un exerciţiu cotidian, pornind de la premisa că este o fiinţă failibilă, ce are nevoie de o “purificare”, o luptă cu propriile vicii şi o îndreptare permanentă. La rîndul ei, Biserica, ca entitate colectivă, este umană şi failibilă, avînd nevoie de o întremătoare revizuire (periodică) a propriilor sale derapaje și excese. În zilele noastre, în care abundă mai curînd intoleranţa şi fanatismul celor care se revendică de la islam şi Profetul Mahomed (Statul Islamic, Al Qaeda etc.), auzim în principal mai multe interpretări ale responsabilităţii comunităţii musulmane pentru crimele şi barbariile islamiștilor. Una dintre variante, adoptată şi în discursurile preşedintelui Obama, este că Statul Islamic nu ar avea nici o legătură cu islamul, că în realitate n-ar fi deloc “islamic”. O alta este că foarte mulţi musulmani sînt la rîndul lor terifiaţi de fundamentalismul terorist al propriilor co-religionari – ceea ce e foarte credibil, dacă ne gîndim numai la urile sectare ale salafiștilor împotriva musulmanilor “diferiţi”. În fine, o alta este că islamul ar avea nevoie de un “iluminism” care să îl transforme într-o religie modernă, întrucît formele în care este de multe ori înțeles și practicat sînt retrograde şi arhaice. Să le discutăm pe rînd. În primul rînd, este fals că Statul Islamic n-ar fi deloc islamic. El valorifică mitul vechiului califat şi poartă un “război sfînt” ce se legitimează prin evocarea perioadelor belicoase din viața Profetului. În plus, toate fragmentele extrase din Coran şi profesiunea de credinţă islamică ale SI nu sînt o irealitate, chiar dacă aderenţii săi cultivă mai curînd o ideologie fanatică ce duce la ură primitivă decît o credinţă religioasă ale cărei roade sînt pietatea, iubirea și compasiunea. Dar este o ideologie ultra-islamică, aşa cum fundamentalismul inchizitorial a fost o ideologie ultra-catolică. În al doilea rînd, este limpede că, deşi foarte mulţi musulmani sînt străini de islamism şi fundamentalism islamic, mulţi alţii (luptătorii jihadişti din Siria, fanii SI din Occident ce pregătesc, de multe ori cu succes, atacuri teroriste împotriva populaţiei civile, profitînd de securitatea anemică din țările europene şi de o presă tandră și împăciuitoare, ce le justifică actele pe baza “depresiilor” şi “frustrărilor” personale) sînt foarte sensibili la îndoctrinarea salafistă. Cei care devin “sectanţi” salafişti nu fac decît să absolutizeze nişte fragmente extrase, de multe ori fără a ţine cont de contexte istorice şi culturale, din aceeaşi carte sfîntă respectată de orice bun musulman. În al treilea rînd, miopia faţă de schimbarea contextelor culturale, în raport cu lumea tribală în care a trăit Profetul, în care războiul nu era chiar “ultima soluţie”, e într-adevăr un argument pentru nevoia de un “iluminism islamic” care să situeze lucrurile în raport cu momentul lor istoric. De pildă, în protestantism şi catolicism se acceptă că obligaţia femeilor de a intra în biserică cu capul acoperit este anacronică, fiind adecvată contextului în care a formulat-o Sf. Pavel, dar nu şi epocii contemporane. O femeie care lucrează, de pildă, într-o metropolă modernă, la o companie care impune o ţinută “business” ar trebui să poarte permanent în geantă un batic ca să poată intra într-o biserică, în raport cu litera Sf. Pavel. Bisericile creştine au însă mai multă îngăduinţă faţă de convenţiile vestimentare moderne şi pentru că, într-adevăr, creştinismul nu este o religie a cărţii (“litera ucide, spiritul dă viaţă”) în aceeaşi măsură ca şi islamul sau chiar iudaismul. Isus însuşi a fost acuzat de blasfemie pentru că încălca Sabatul şi alte obligaţii scrise în Torah. Dacă femeia îmbrăcată “business” intră în biserică să se roage pentru un copil sau un prieten bolnav, rigorismul de a îi pune piedici seamănă cu furiile fariseilor indignaţi că Isus vindeca bolnavi în timpul Sabatului. Să revenim însă la islam. Chiar nu se poate admite, de pildă, aşa cum s-a întîmplat şi în multe ţări arabe pînă nu de mult, că o femeie musulmană modernă poate purta hijab fără a fi nevoită să se drapeze cu haine lungi şi negre precum o călugăriţă? Chiar nu e mai important ce face acea femeie în spiritul carităţii, credinţei în Dumnezeul milostiv şi compasiunii faţă de semeni decît cîţi centimetri are mantoul ei all-seasons deasupra gleznei? Este islamul o religie atemporală? Dacă creştinismul ar pretinde că e o astfel de religie, călugăriţele ar trebui să poarte şi acum pe cap nişte văluri albe cu aripi îndoite asemenea celor din filmele cu Louis de Funès. Și toți bărbaţii şi femeile creştine ar trebui probabil să umble îmbrăcaţi ca evreii din timpul lui Isus. În privinţa responsabilităţilor pentru terorismul islamist, e limpede că o mare parte din comunitatea musulmană nu are nici o implicare directă sau indirectă. Totuşi, în condiţiile în care islamul produce atîtea patologii violente în ultimele decenii, ce lasă în urmă atîtea mii de victime nevinovate, nu ar fi oare momentul unui examen de conştiinţă al întregii comunităţi musulmane, aşa cum au făcut catolicii în privinţa cruciadelor şi Inchiziţiei, la invitaţia Papei Ioan Paul al II-lea? Statul Islamic este evident un cancer al fundamentalismului islamic. Este o subcultură islamică profund degenerată și violentă. Dacă musulmanii nu conştientizează la nivel comunitar că un islam neraportat la contexte poate produce, chiar la nivelul subculturilor marginale, extremisme de acest gen, va rămîne în continuare religia cea mai “problematică” sub raportul convieţuirii culturale într-o lume globalizată. Deja majoritatea glasurilor seculare din Occident se situează defensiv și polemic în raport cu islamul în general. Islamul de care se tem aceşti occidentali nu este, o ştim cu toţii, islamul lui Rumi sau cel al pacifiştilor contemporani de genul Malalei Yousafzai. Dar aceste diferențe și distanțări ar trebui precizate din interiorul comunităţii musulmane și printr-un examen de conştiinţă public: ne pare rău pentru toate actele teroriste comise în numele islamului. Islamul are, cum scria Andrei Pleşu într-un articol recent, dreptul de a se simţi vinovat. LINK
Asemenea referinta nu poate exista decât la domnul acela, Ghitiu. A scris si dânsul dupa ureche, a compilat ce a crezut ca a înteles si a nascut un text prost si rau.
Mic curs practic de jihad pentru acasa : În mod fundamental, radacina J H D implica sensurile vecine travaliului asiduu si efortului, al epuizarii de sine si chiar al starii de rau pricinuite de acest efort. Si sensul de efort este cel care a prevalat si prevaleaza în limba araba pâna în zilele noastre. Termenul jihâd a functionat ca un catalizator, caci din profuziunea asta de sensuri fiecare l-a luat pe care îi convenea, fiecare din ratiuni diferite. Juristii Islamului au blocat acest termen, jihâd, restrângându-l unei aceptiuni militare sau/si cel putin activiste, pe când ascetii Islamului si alti oameni de spirit au luat sensul luptei interioare si purificator. Printre ultimii îi gasim, de exemplu, pe Ibn Hanbal (nu nu a inventat handbalismul) sau Sufyan Thawrî. Ecartul asta de perceptie al sensurilor termenului jihâd a dat nastere unor derivate conceptuale : unul cu conotatie juridica - ijtihâd (adica efortul, munca de interpretare a Legii) si altul cu conotatie spirituala – mujâhada ( disciplina ascetica, munca cu sine însusi). Mai multe hadîth-uri întaresc, dealtfel, punctul de vedere al celor din urma : Abû Dâwûd spune ca siyâha comunitatii lui consista în a practica jihadul pe calea lui Dumnezeu iar Ibn Hanbal spune ca monahismul, pentru comunitatea lui, înseamna practicarea jihadului. În acest fel, jihadul a fost considerat de catre Profet (Mahomed, cum îl chema în buletin) al saselea Stâlp al Islamului (ceilalti Stâlpi fiind marturisirea credintei, cele cinci rugaciuni zilnice, postul ala luuung, zakât-ul – adica datul de bani celor mai saraci si pelerinajul la Mecca). Toti acesti Stâlpi, zice Profetul, cer un efort si o întoarcere catre Dumnezeu (Allah îi zice în limba araba). De aceea termenul de jihâd e tradus si înteles prin efort sfânt si nu prin razboi sfânt. Fara a cunoaste contextul Revelatiei si principalele interpretari ale versetelor, Coranul, care e si sursa de calauzire (hudâ) si de discriminare (furqân) poate deveni si sursa de pierzanie (la propriu : unii se duc cu capul, altii fac prostii si omoara oameni, dupa cum vedem). Si pentru unii devine din pacate doar sursa de pierzanie, ca orice Carte Sfânta.
Noua poate sa ne sune „la ureche” la fel (jihad, mujdei, gigi, jena si alte j-isme) dar asta nu înseamna nici ca e asa, nici ca zicala „nu seamana , da' rasare” poate functiona. Nu în ultimul rând, înainte de a-i trata pe altii drept salbatici criminali cu doctrine ucigase, sa nu uitam ca noi am avut nevoie de inventarea doctrinei socialiste ( ) pentru a beneficia de conceptul de zakât în societatile noastre si ca cruciadele au fost declansate de un Papa si duse de sfinti (da, da, da!). Cool, deci, cu pianu' pe scari, ca e periculos cu cartile astea sfinte. Fiecare gaseste în fiecare dintre ele fix ce-i mai aproape de natura lui si mereu se gaseste careva care sa traga un fel de profit din ele.
Jihâd placut întru pricepere !
(@ Apkah : te rog frumos sa nu vii cu cine stie ce alte explicatii despre termenul folosit de boul ala de la ziar. A zis el o prostie, n-ai zis-o tu. Tu l-ai crezut, asta este, n-ai stiut, acum poate ca ai înteles cum stau lucrurile si data viitoare vei fi mai circumspect ).
Mno,ce sa-i faci?A durat vreo 5 secole pana cand au facut crestinii ce trebuiau sa faca,iar la vremuri de restriste apar sfintii si eroii.Cam atunci cand ai cate un raid masiv la cateva luni in Franta si Italia,un razboi anual in Spania,iar mai nou ai unii care darama imperiul de Rasarit.Agresori,da-i dreacu de stramosi.Cum au brutalizat monstrii europeni pe sarmanii muslimani... O carte cel putin interesanta,mult mai veche decat coranul explica frumos cum e cu iubirea de semeni si milostenia.Sa asociezi socialismul cu ceva bun...
Nu prea inteleg unde vreti sa ajungeti cu insistenta asupra originii termenului de jihad.Este interesanta discutia in sine,dar vorbim aici de intelesul termenului de catre europeni,de la primele contacte cu sarazinii.Si indiferent cum o intoarceti,islamul e unica dintre religiile majore ale lumii care are intre preceptele sale de baza expansiunea prin razboi.Daca,prin absurd si intorcand ce spun ei insisi pe dos,ajungem la concluzia ca termenul jihad se refera la ce concepte filosofice vreti,tot trebuie gasit un termen pt conceptul de expansiune pe cale violenta.
Tarile crestine,de la Imperiul Roman pana astazi,sunt prin definitie incluse in Dar al Harb.Asta este raportarea islamului la noi.Restul devine prea putin relevant.Ca intelegem mai bine sau mai rau la nivel de masa nus' ce concept dintr-o civilizatie ostila,asta e.
N-am o problema per se cu discutia,interpretarile diverse.chestiune de cultura si educatie.Numai ca interpretarile sunt de multe feluri si sunt oglinda interpretarilor musulmanilor insisi.Noi nu inventam nimic,doar traducem.E treaba lor ca numesc cu acelasi cuvant lupta cu ispitele si decapitarea crestinilor. Despre calea pierzaniei in timpurile vechi si noi,e asa.La noi nu exista ideea asta de razboi sfant.Unii filosofi bizantini ar fi dorit sa aiba asa ceva,dar marea majoritate au respins conceptul ca o abominatie.In vest,prima chemare la cruciada a fost pe la 840.Au trecut 250 de ani si s-a pierdut Anatolia ca sa se urneasca.
Noi traim cu falsa impresie ca in vechime nu se intelegeau reciproc.Vezi Doamne,neintelegerea e mama conflictului.Din contra,se intelegeau prea bine unii pe altii.De aia ne si confruntam.
Mihais, explicatia despre jihad e una de cultura generala si general valabila. Am facut-o cât de simplu am putut. Fiecare întelege cât poate si "trage" pe ce stie el mai bine (clisee rasiste românesti, am fost crescuti cu astea si acum am aflat ca mai putem sa-i urîm si pe altii. În mare, asta este.).Sper sa nu se supere nimeni dar eu nu am de gând sa mai particip la nicio discutie generala si generalista despre "aia buni" si "aia rai". Motivul e simplu : se spun (în spatiul public, în general, si asta nu face exceptie) atâtea enormitati fara nicio aplicabilitate practica reala despre musulmani, Islam, terorism, solutii de rezolvare a crizelor, strategii si tactici în general încât ma pomenesc eu însumi gândind foarte radical Si asta nu face bine la ten, înfunda chakrele si strica echilibrul
Termenul de jihad e de explicat ca sa stie si Nelu, sculer-matriter "la baza" , ce e aia de fapt. Sigur ca Nelu e mereu si peste tot si incult, si îngâmfat, si manipulabil, si manipulat si prost se naste, prost traieste si prost o sa moara. Asta-i viata. Dar macar o încercare, din când în când, de influentare a destinilui, nu strica. Mai ales ca e facut cu marinimie, nu altfel.
Pai e simplu.Noi suntem buni.Ei sunt rai.Si invers.Dar noi suntem noi.Avem destui dintre noi carora le plac ei,drept urmare se convertesc.E dreptul lor.Invers mai greu,nu prea au dreptul.Deci e simplu:ei sunt rai,iar cei dintre noi care devin ei,devin totodata rai.
Fara a avea aceasta simpla categorisire,disparem.Ca suntem prosti,ca suntem destepti,culti sau nu,avem nevoie si de unii si de altii pt a dainui.Cam asta e scopul in viata.
Ratiunea poliloghiei era ca interpretarea jihadului ca razboi de expansiune nu e una eronata.Ca are intelesuri multiple e bine de stiut pt cultura.Intrebarile sunt 2.E razboi sau nu?Cum ne ajuta intelegerea culturii lor sa-l castigam,daca totusi suntem in razboi?
..... Islamul are, cum scria Andrei Pleşu într-un articol recent, dreptul de a se simţi vinovat. LINK
Cred ca comentariul asta la articol este raspunsul cel mai bun:
Paralela pe care autoarea încearcă să o facă între excesele unei ramuri a creștinismului (semnificativă procentual, ce-i drept) și violența islamică e cel puțim deplasată. Iar asta din cel puțin câteva motive: - Niciunde în Noul Testament nu există îndemnuri la violență, la ucidere sau subjugarea cuiva. Dimpotrivă. Cine are curiozitatea să caute îndemnuri la uciderea în Coran le va găsi cu sutele. Ca să nu mai vorbim de Hadith, colecția de fapte ale lui Mahomed. Acolo sângele orcui s-a opus veodată profetului curge în valuri.
- Datoria creștinului e să răspândească cuvântul Evangheliei. Cea a musulmanului e să cucearească, să distrugă, sau măcar controleze lumea neislamizată. Islamul nu cunaște noțiunea de toleranță și pace. Islamul admite doar armistiții temporare cu cu nemusulmanii. Rolul oricărui musulman fiind acela de a-i converti pe nemusulmani prin convingere, însăciune sau violență, dacă altceva nu funcționează.
- Intreaga viața a profetului Mahomed, așa cum reiese din Hadith, e împotriva principiilor moralei lumii noaatre, bazată pe toleranță și compasiune. În zilele noatre Mohamed ar fi un criminal periculos vânat ca un șobolan turbat. Pe lângă el, ade Osama bin Laden sau Abu Bakr al-Bagdadi par niște amatori amărâți. Profetul, orfan sărac, șe căsătorește din interes în tinerețea sa cu o vădană bogată ce-i putea fi mamă. Ajunge administratorul afacerilor ei bazate pe comerț cu caravanele. Odată ce începe să aibă „revelații” (probabil crize de epilepsie) devine tot mai violent și intolerant. Ucide fără ezitare pe oricine nu se alătură sectei lui. E alungat de la Mecca și e primit de triburile din Medina. Pentru a se întreține se ocupă de jefuirea caravanelor meccanilor. La început nu are prea mult succes. Apoi însă îi convinge pe adepții săi că dacă pier în luptă pentru el au un loc garantat în paradis +72 de virgine durdulii, + vauri de miere și siropuri cu care să se îndoape pentru eternitate. Dintr-odată jaful caravanelor concurente începe să aibă succes.
Profetul devine putred de bogat. În acelasi timp triburile din Medina și împrejurimi (ce-l primiseră cu doar câțiva ani înainte pe bietul refugiat) sunt terorizate de musulmani. Înjunghierile fără motiv și la întâmplare ale necreincioșilor (nu sună cunoscut?) se înmulțesc, terorizându-i pe cei încă neconvertiți. Bărbații unui întreg trib ce refuză convertirea sunt decapitați unul câte unul în public de adepții lui Mohamed ce asistă răbdător la execuții.
Se căsătorește cu Aișa, un copil de 6 ani și consumă mariajul când Aișa avea vreo 9 ani. O vede fără văl pe noua soție (Zainab) a fiului său adoptiv (Zaid). Ea îl excită și atunci Zaid divorțează rapid de ea, pentru ca Mahomed să o poată adăuga colecției sale de neveste. Profetul le recomandă adeptilor săi să utilizeze minciuna fără rezerve dacă asta folosește cauzei. Cei ce-i asasinează inamicii au locul garantat în aradis + virginele+ mierea + siropurile. Profetul le cere adepților săi să înjunghie ei înșiși rudele ce refuză conevertirea la islam.
Există ceva măcar pe departe cât de cât similar în Evangjeliile ce descriu viața și faptele Lui iisus?!
Catolicii ce duc războaie religioase și înființează apoi Inchiziția nu au NICI UN SUPORT în cărțile sfinte ale creștinismului. Nu există nici măcar un singur cuvânt în Noul Testament care să justifice aceste fapte abominabile. Pe de altă parte terorismul islamic contemporan are nenumărate justificări în Coran și Hadith. Teroriștii islamici de azi nu fac decât să repete ceea ce făceau primii adepți ai profetului. Sigur că cei de azi sunt tot mai eficienți pentru că în zilele noastre pe lângă iatagane, topoare, foc și cuțite mai au mitraliera și bomba…
E razboi sau nu?Cum ne ajuta intelegerea culturii lor sa-l castigam,daca totusi suntem in razboi?
E razboi. Cu cine e razboi ? Nu cu o religie, nu cu o civilizatie, nu cu un concept (pentru ultima oara : declararea "razboiului împotriva terorii" a lui G.W.B a fost o idiotenie majora. Te lupti cu teroristii, cu prostii, cu rusii, nu cu terorismul în general, cu prostia în general, cu sufletul rus în general). E razboi cu niste teroristi. Dar asta nu e nimic nou, chiar daca multora le pare ceva nemaivazut. Nemaivazute sunt unele strategii si tactici, dar astea deja sunt lucruri tehnice.
Întelegerea culturii lor ajuta în primul rând la desemnarea inamicului, ca sa nu ne ducem în balarii si sa declaram razboaie planetare pe care le pierdem instantaneu. Când te bati, e preferabil sa stii cu cine o faci.
Sigur, daca suntem Nelu despre care vorbeam sau tanti Nela care sta pe banca si se uita cum trec soldatii, atunci orice concept format din mai mult decât o propozitie simpla e prea mult. Si avem si Nelu si Nela cât cuprinde. Si pe unii care sa-i orienteze cum vor ei avem. Sigur ca daca si Nelu si consoarta lui, Nela, ar fi mai putin prosti, ar fi de mare ajutor si ar fi înspre binele lor. Dar omul e ce e, et on fait avec
Si cum se zice: multi da prosti sau prosti da' multi? Ca nu se prea intelege care ar fi cea mai buna care de a rezolva o dilema. Si pana la final suntem la mana majoritatii. Daca majoritatea de Nelu/Nela indiferent cat de prosti ar fi sau nu ar fi decide ca "aia" sunt rai, apoi sunt rai. Si gata. Si mai este o chestie: daca majoritatea "e" prosti/inculti/lenesi/sculeri-matriteri atunci normalitatea este raportata la ei. Si restul putini de altfel sunt exceptiile. Si acei putini trebuie sa constientizeze ca sunt minoritari.
Forums
Gluma-gluma, dar episodul asta spune mult despre "bazinul electoral". 
) pentru a beneficia de conceptul de zakât în societatile noastre si ca cruciadele au fost declansate de un Papa si duse de sfinti (da, da, da!). Cool, deci, cu pianu' pe scari, ca e periculos cu cartile astea sfinte. Fiecare gaseste în fiecare dintre ele fix ce-i mai aproape de natura lui si mereu se gaseste careva care sa traga un fel de profit din ele. 
