Borchard C-93

Nu am de gând să fac istoria acestei arme, apărută prin reproiectarea inginerească a pistolului Borchardt C-93, o armă plină de inovaţii dar imposibil de utilizat. Hugo Borchardt a imaginat închizătorul cu “genunchi”, dar nu a fost în stare să înglobeze mecanismul decât într-un “guguloi” dispus la vreo 10cm în spatele mâinii trăgatorului. Istoria “naşterii” Luger-ului este extrem de interesantă, dar nu-mi propun să fac copy-paste după sutele de articole care pot fi găsite pe Internet. Ce trebuie totuşi menţionat? Luger-ul P-08 a fost primul pistol automatic, perfect funcţional, cu multiple elemente de siguranţă, uşor de încărcat, armat şi rapid pus în condiţia executării focului. A fost pistolul care a întrerupt “cariera” revolverelor, păstrând unul din punctele forte ale acestora: utilizarea judicioasă a gazelor produse de cartuşe.


Acest ultim aspect vreau să-l dezvolt, constatând unele interpretări eronate chiar în articole cu pretenţii. Armele elaborate până prin 1880 nu “furau” din puterea gazelor pentru rearmare, fie că erau revolvere, fie că erau pistoale cu mai multe ţevi. Într-un fel, putem spune că aveau un randament de 100% în ceea ce priveşte utilizarea substanţelor explozive înglobate în cartuşe (atunci când se foloseau cartuşe). Totuşi, unii constructori de arme, observând că arderea continuă şi după ce glonţul a părăsit ţeava armei, şi-au pus problema recuperării gazelor “suplimentare” şi a utilizării lor pentru anumite automatizări. Primul care a realizat un mecanism funcţional, bazat pe recuperarea gazelor suplimentare şi folosire a forţei lor pentru reîncărcare şi armare, a fost Sir Hiram Stevens Maxim, inventatorul mitralierei care-i poartă numele.

Cum a fost elaborat mecanismul închizătorului Luger-Borchardt, astfel încât să se comporte ca un revolver (arma de comparaţie al vremii) în ceea ce priveşte utilizarea judicioasă a energiei gazelor? În primul rând, a fost elaborat conceptul de “culată blocată în ţeavă”, concept care face ca prima fază după “darea focului” să fie similară cu aceea a revolverelor sau a pistoalelor fără închizător. Expansiunea gazelor are loc într-un spaţiu închis, într-un capăt de culată şi în celălalt capăt de glonţ. Evident că glonţul fiind singurul element mobil, acesta începe să se deplaseze către “gura” ţevii şi, până când acesta nu părăseşte ţeava, singura forţă de recul simţită este dată de forţa de rezistenţă a aerului din faţa glonţului şi “jocul” între masa glonţului şi masa armei, ambele aproape neglijabile în economia energiei arderii (similar cu ce se întâmplă în cilindrul unui motor cu ardere internă). Din momentul în care glonţul a părăsit ţeava armei, surplusul de gaze transformă arma într-un motor cu reacţie, presiunea gazelor acţionând în două direcţii principale: masa de aer din faţa armei şi culata ţevii. Forţa care acţionează asupra culatei este ceea ce numim forţa de recul (blow-back) şi poate fi, chiar trebuie, “exploatată” pentru acţionarea mecanismului de reîncărcare şi armare a armei (va urma).

Domnule Radu, Luger-ul nu a fost niciodată arma infanteristului, decât accidental. A fost arma ofiţerilor şi aspiranţilor. Aceştia nu prea se tăvăleau prin noroi. Luger-ul, afară de sensibilitatea la murdărie, era greu de uzinat şi tot timpul s-au căutat soluţii pentru înlocuirea lui cu arme mai simple. În timpul WW1, existau deja pistoale mai simple şi robuste, cum ar fi Bergmann Mars şi Bergmann Bayard, Mauser C96, Mauser 1910 şi 1914, plus arme importate din Belgia şi Austro-Ungaria.
În timpul WW2, Luger-ul era o raritate, un fel de armă pentru promenadă. Era în dotarea unor ofiţeri superiori, generali şi mareşali. Mai puteau fi găsite în dotarea comandanţilor trupelor SS. Cu toate acestea, Luger-ul se manufacturează şi astăzi pentru colecţionari. O colecţie de arme fără o suită Luger, este "Vax Albina Crema Puka". Sunt colecţionari care deţin peste 100 de modele de Luger, fie celebre prin originea lor (unele unicate), fie opere de artă prin gravurile cu care sunt încrustate, fie piese extrem de rare (Luger Parabellum Carabine), dar originale.

Stimate coleg, în general am proprietatea cuvintelor şi am să vă spun motivul pentru care am folosit cuvântul "recuperat" în loc de "împrumutat". Nu ştiu ce scrie în manualele româneşti, aşa că vă rog să folosiţi cuvântul care l-aţi învăţat. După părerea mea, când vorbim de un împrumut, rezultă că creditorul îşi micşorează rezerva din care a împrumutat. În cazul nostru, cantitatea de gaze este excedentară (fără modificarea cartuşului 7.62 x 39mm), dovada fiind mărimea "flăcării" la gura ţevii şi reculul semnificativ. Atunci când din "ceva care se aruncă" se mai foloseşte ceva, acţiunea se numeşte recuperare. Vă rog să ţineţi seama că recuperarea începe după ce glonţul a depăşit canalul de transfer, dispus aproximativ la 10cm de gura ţevii. Chiar şi după ce glonţul a părăsit ţeava, gazele acţionează asupra pistonului închizătorului până când presiunile se echilibrează.

În limba engleză, principiul de funcţionare al AK47 se numeşte "Gas operated". În germană, acelaşi lucru "Gas-betriebene". Noi am dezvoltat ceva concis, ca să iasă mai mult "bla, bla" la cântar.

Din unele surse (ex. http://www.worldwar2.ro/arme/?article=768 ) au fost trei SMG-uri ruseşti, cred că spre sfârşitul WWII:
- PPD-40 (Degtiarov)
- PPSh-41 (Şpaghin)
- PPS-43 (Sudaev)

Cu SMG-ul Mauser este un mister. Se pare că este vorba de C-96 Broomhandle, cu cartuşe 7.63x25mm, trecut din eroarea editorilor în categoria SMG.

Nu cred că putem vorbi de o ceartă. Eu sunt de vină că nu am accesat link-ul. Desenul îl am de multă vreme şi l-am studiat în amănunt. Are o gaură la detaliul "foc cu foc" dar, din fericire, asta nu împiedică înţelegerea mecanismului. Cred că mai sunt puţine documente publice despre această armă, oricum este prima variantă (1941), modificată ulterior cu "reclamaţiile clienţilor".

@Luger
Ştiam că există două variante de Mauser C-96, din punct de vedere al modului de încărcare, dar n-am ştiut că una din variante putea să execute foc automat, chiar dacă indicativul "Schnellfeuer" trebuia să mă facă mai atent. Adevărul este că Mauser-ul nu m-a atras, având, după părerea mea, cea mai nefericită ergonomie, începând cu mânerul ca o pară de toaletă ...