https://www.semperfidelis.ro/ en-gb 2026-05-16T16:38:38+03:00 proiect@nospam.com hourly 1 2000-01-01T12:00+00:00 https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 M-am gandit sa incep un nou topic pe acest subiect. Exemple negative avem destule din lumea intreaga cred ca e timpul sa vorbim si despre oameni adevarati-buni romani care prin faptele lor ne fac sa fimi mandriPt.inceput atasez urmatorul articolACTUALITATEA - 25 ianuarie 2009, 21:48EROU „Bunul samaritean Dumitru de pe strada Sf. Dimitrie”Un român a oprit doi mafioţi georgieni care jefuiau o bancă26 IANUARIE 2009Dincolo de graniţe, mai există şi români ale căror gesturi valorează mai mult decât milioanele de euro aruncate de guvern pe evenimente care nu produc nicio schimbare în percepţia cetăţenilor din ţara-gazdă. Unul dintre aceşti români care s-au transformat în “ambasadori” ai bunului renume este Dumitru Hârşenie din Mangalia, stabilit acum în Grecia.Românul de 33 de ani a intervenit, vineri, pentru a-i opri pe autorii unui jaf. Cei doi hoţi georgieni încercau să jefuiască o bancă din Salonic, dar au luat-o la goană când au fost “interceptaţi”. Dumitru Hârşenie se afla în apropiere şi i-a zărit pe cei doi georgieni care încercau să scape. A sărit pur şi simplu pe ei. “El face box şi are o fire mai curajoasă”, a explicat, pentru Gândul, consulul României la Salonic, Dumitru Hriţuleac.Le-a venit de hac unor tâlhari georgieni ce terorizează de mai mulţi ani Salonicul“Cazul meu nu a prea fost mediatizat aici, pentru că nu s-a vrut, din raţiuni de securitate. Hoţii fac parte dintr-un clan georgian foarte periculos, am aflat după aceea. Unul dintre cei pe care am sărit are 30 de ani, iar celălalt – 39. Unul dintre ei a mărturisit deja 25 de jafuri armate şi celălalt 9, dar va mai mărturisi şi altele azi. Sunt cunoscuţi de ani de zile în Salonic ca “tâlharii cu BMW-uri” pentru că furau întotdeauna şi plecau în BMW-uri”, a declarat, de pe patul de spital, Dumitru Hârşenie.Georgienii terorizează Salonicul de mai mulţi ani, comiţând “atacuri gemene” – atacă în două locuri simultan, pentru ca poliţia să se mobilizeze mai greu. De această dată, când au ieşit însă din bancă, nu le-au mai pornit motocicletele. “Când a avut loc incidentul, mă aflam nu departe, pe stradă. Eram în timpul serviciului, voiam să montez o ţeavă de gaz undeva aproape de locul unde se afla banca. A fost ceva spontan. Ei aveau căşti de motociclist, eu nu am observat armele, dar am auzit oamenii care strigau “Prindeţi bandiţii”. Nu am observat nici că ieşiseră din bancă. Nimeni nu a acţionat, restul lumii ştia că sunt înarmaţi, aveau şi o grenadă şi pistoale.Eu mă aflam la o distanţă de vreo 500 de metri de ei şi m-am gândit că a cazul să fac ceva. Am alergat spre ei, am făcut un salt în aer şi i-am lovit concomitent pe amândoi cu picioarele în spate şi i-am dărâmat de pe motocicletă. Când s-au ridicat, m-au ameninţat cu armele şi au vrut să mă împuşte. Pentru un moment, mi-a cam pierit cheful de a acţiona”, recunoaşte Dumitru H, tată a trei copii.“Am avut iluzia că sunt arme de jucărie”“Dar am sărit de partea cealaltă a motocicletei. Au tras focuri după mine şi nu m-au nimerit. Iar asta mi-a dat iluzia că ar avea doar arme de jucărie. M-am reîntors, i-am atacat din nou, i-am dărâmat şi unul dintre ei s-a ridicat şi m-a împuşcat de la 30 de cm, undeva la încheietura dintre picior şi bazin. Din cauza adrenalinei, nici nu mi-am dat seama că am fost atins şi am continuat să îl lovesc pe unul dintre ei. Celălalt a fugit. Ceilalţi când au văzut că am fost împuşcat şi că nu am păţit nimic, au început şi ei să creadă că armele erau false. Eu am reuşit să îi iau arma şi apoi ceilalţi oameni au tăbărât pe cel de-al doilea. Dacă nu l-ar fi imobilizat şi pe acela, m-ar fi făcut ciur. Însă aşa, după câteva secunde, toată zona era împânzită de poliţie”. Cei doi georgieni vor lua fiecare cam 25 de ani de închisoare, estimează Dumitru Hârşenie.Erou “în serie”“Slavă Domnului că nu am păţit nimic. Culmea, strada unde s-a întâmplat totul se numeşte sfântul Dimitrie, aproape de Biserica Sf. Dimitrie, iar pe mine mă cheamă Dumitru”, constată, încă surprins, românul. După ce georgienii au fost reţinuţi, românul a dorit pur şi simplu să plece acasă şi doar să lase o carte de vizită poliţiei pentru a fi chemat la declaraţii. “Au vrut să cheme salvarea. Când le-am spus că nu am nimic, mi-au arătat că sângerez. Am desfăcut pantalonul şi atunci am văzut că e găurit şi am văzut şi rana. M-au operat timp de opt ore. Nu reuşeau să scoată glonţul, pentru că era un unghi dificil, lângă artera femurală”.Printre alte, românul mărturiseşte că nu este la “prima abatere”. A mai intervenit într-un jaf, tot la Salonic, în urmă cu şapte ani numai că, atunci, tâlharii nu erau înarmaţi. Pe unul, a reuşit tot aşa, să îl dea jos de pe motocicletă, îşi aminteşte el. Românul se află acum în afara oricărui pericol, urmând să fie astăzi externat.Tot astăzi, Consulatul României la Salonic îl va răsplăti cu o diplomă de excelenţă, iar banca asupra căreia s-a produs atacul i-a promis o recompensă. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 kaliber si multumesc pt.sprijinul acordat de "ex-ad" https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 pui_mic tot respectul!!!!..kanibal...!!!bravo lui!! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 kaliber Braşoveanul care a plătit cu viaţa încercarea de a-l imobiliza pe asasin a fost decorat pentru spirit civicde Adrian POPESCU | 30 IANUARIE 20091 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiereBraşoveanul care a plătit cu viaţa încercarea de a-l imobiliza pe asasin a fost decorat pentru spirit civicGheorghe Lala, braşoveanul de 56 de ani care a plătit cu viaţa încercarea de a-l imobiliza pe asasinul de la casa de schimb valutar din Braşov, fiind împuşcat în inimă în momentul în care s-a repezit asupra lui, a fost decorat de preşedintele Basescu, cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler.Iniţiativa în acest sens i-a aparţinut însuşi preşedintelui Băsescu, drept care, vineri la prânz, conducerea IPJ Braşov a anunţat că lucrează deja la un raport ce va fi înaintat ministrului de Interne, în care se va propune acordarea post-mortem a unei asemenea recompense.Totodată, primarului George Scripcaru i se va solicita să propună Consiliului local acordare titlului de cetăţean de onoare al Braşovului, precum şi suportare, din bugetul primăriei, a cheltuielilor de înmormântare. Inginer mecanic de profesie, absolvent al Facultăţii de Mecanică din Braşov, promoţia 1977, Gheorghe Lala era angajat de câţiva ani la o firmă privată din urbea de sub Tâmpa, atât patronul, cât şi colegii de serviciu având numai cuvinte de laudă la adresa lui. Soţia sa, juristă de profesie, este consilier juridic în cadrul Inspectoratului Judeţan de Jandarmi Braşov, cu grad de căpitan, iar despre uciderea soţului ei a aflat la câteva ore după ce acesta fusese împuşcat mortal, când poliţiştii i-au anunţat nenorocirea. Acum, aceştia au încă o sarcină ingrată: să le dea cumplita veste părinţilor victimei, în vârstă de peste 80 de ani, care locuiesc la Predeal şi nu ştiu încă nimic despre cele întâmplate fiului lor. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 apkah Kaliber felicitari pentru topic . https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Alexander kaliber wrote ...Braşoveanul care a plătit cu viaţa încercarea de a-l imobiliza pe asasin a fost decorat pentru spirit civicde Adrian POPESCU | 30 IANUARIE 2009-> LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 kaliber EVZ-06.02. 2009Cine este domnul Aurescu? Vlad StoicescuAndrei Crăciun Sâmbătă, 07 Februarie 2009Oamenii care au stat în spatele succesului diplomatic de la Haga, în cazul “România versus Ucraina”, vin cu metroul la serviciu şi mănâncă din pachetul adus de acasă. Bogdan Aurescu are 35 de ani şi un curriculum vitae care se întinde pe zece pagini. Dintr-acelea “strânse” în tăcere, cu ani de şcoală în spate, cu puţin timp liber şi multă pasiune. Tânărul diplomat, şef al unei echipe româneşti transformate în ultimele zile în eroul colectiv preferat şi anonim al publicului românesc, poartă un nume, multe referinţe şi un noian de nebuloase. Aurescu lucrează într-un birou minuscul, care se umple atunci când intră şi doi dintre colaboratorii cu care a învins la Haga, co-agentul Cosmin Dinescu şi cartograful Octavian Buzatu.Călcând pe culoarele întortocheate ale Ministerului Afacerilor Externe, Olivia Horvath, ofiţerul de presă al echipei care ne-a reprezentat la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, ne duce spre biroul acestui domn pe care niciun oficial nu s-a înghesuit să-l întâmpine la aeroport, la revenirea în ţară. România s-a mulţumit să se exalte mediatic, revenind rapid şi previzibil la normalitatea cu aer tabloid şi gust de cancan.EVZ vă prezintă dimensiunea umană a unei echipe care ne-a oferit una din cele mai rare mostre reperabile în spaţiul românesc: gustul succesului. “Cine sunteţi dumneavoastră, domnule Aurescu?”, l-am întrebat pe juristul ale cărui argumente şi ţinută au adus ţării cea mai mare extindere de drepturi suverane şi jurisdicţie din 1918 încoace.Răspunsurile au developat imaginea unui om care crede cu tărie în normalitatea sa şi a muncii pe care o depune. Încă ceva: pariază pe România şi generaţiile sale viitoare. Şi nu s-a gândit niciodată să plece spre zări mai primitoare: “Mă simt mai util aici, îmi place profesia mea, călătoresc mult oricum. Aşa sunt eu făcut. N-aş putea părăsi definitiv România.”O echipă prea mare pentru un birou atât de micDacă verdictul de la Haga în cazul delimitării graniţelor maritime dintre România şi Ucraina ar fi avut dimensiunile biroului în care lucrează zi de zi Bogdan Aurescu, atunci ţara noastră ar fi primit, cel mult, câţiva metri cubi de gaze şi ceva litri de petrol. Recent numitul secretar de stat în ministerul condus de Cristian Diaconescu se ocupă de dilemele juridice ale Afacerilor Externe într-un spaţiu care primeşte cu greu mai mult de patru persoane, obligând la exerciţii de echilibristică şi la multă, multă răbdare.Asta nu l-a împiedicat pe Bogdan Aurescu să construiască un dosar impecabil, punând bazele unei pledoarii care a convins Curtea de la Haga că dreptatea este, mai mult, de partea României. “Lumina cade pe Agent, care este şeful echipei, dar de fapt este vorba despre un efort comun, o s-o spun până n-o să mai audă nimeni”, precizează încă din start Aurescu, încercând parcă să alunge demonii mediatici care i-au atribuit personal succesul din Olanda.În septembrie, la audieri, delegaţia României a fost compusă din 18 persoane, colegi din minister, doi coagenţi, câteva persoane de la Oficiul pentru Frontiere şi Delimitări Maritime, oameni de la Ministerul Apărării plus câţiva experţi străini, cu etichetă de Cambridge sau Oxford, recrutaţi pe post de consilieri. “Se lucrează de generaţii întregi la cazul ăsta, gândiţi-vă că toată povestea a început în 1967”, aminteşte Bogdan Aurescu.“Merg cu metroul, nimic deosebit”Omul din spatele profesionistului? Un tip absolut comun. “Nu am foarte mult timp liber, de acum înainte o să am probabil şi mai puţin. Ce mi-aş dori? Timp liber!”, ne dezvăluie tânărul diplomat din dilemele omului căruia cele 24 de ore ale unei zile nu îi mai ajung de mult. “Îmi împart săptămâna între facultate şi minister”, ne spune Aurescu-profesorul, care dezvăluie din tainele dreptului studenţilor de la Universitatea din Bucureşti.Admite jovial: “Acum sunt mai norocos, că e perioadă de sesiune şi nu trebuie să mă duc la cursuri”. Pentru diplomat, normalitatea se poartă în subteranele metroului bucureştean, pe o rută zilnică care-l fereşte de nebunia cotidiană de la suprafaţă. Omul care a pledat pentru victoria de la Haga nu are şofer şi maşină la scară – asta e o ştire cu care demnitarii României nu s-au împăcat niciodată prea bine.Aurescu e altfel. Explică simplu şi dezarmant: “Vin cu metroul la minister, mă întorc cu metroul acasă, în Militari. Şi nici nu vreau să schimb ceva. Nu e nimic deosebit”. Nu mănâncă nici la fast-food, nici la resaturante luxoase: “Vin cu pacheţelul de acasă, cu câte un sandwich”.EPILOG”După ce s-a terminat faza orală, m-am simţit rău”Bogdan Aurescu recunoaşte că la mijlocul lui septembrie, după ce s-a terminat faza orală a procesului, s-a simţit rău: “Eram obişnuit să fiu mereu în priză, nu-mi mai găseam rostul. Stresul nu s-a văzut la audieri, dar a fost, credeţi-mă. Am pierdut multe nopţi”. Expertul român lucrează la acest caz de opt ani, din 2001. În cei peste patru ani în care a reprezentat România în faţa Curţii, ucrainienii au schimbat trei agenţi.Aurescu a rămas pe poziţii, în prima linie a unui diferend vechi de două generaţii. Cum au reacţionat, la aflarea verdictului, omologii din statul ex-sovietic? “Ne-am strâns mâinile, civilizaţi. Erau şi ei fericiţi că s-a terminat procesul”. Cum au sărbătorit românii? “Nu în sensul în care îşi imaginează toată lumea. Ne-am adunat în ambasadă, am mâncat ceva şi am vorbit chestiuni tehnice, am făcut informări, pe canalele oficiale, către centrala Ministerului Afacerilor Externe. Am muncit, ne-am făcut datoria”.“N-am apucat să bem o bere”Au avut timp pentru un pahar de şampanie? “N-am băut nimic, nici şampanie, nici măcar o bere. N-am apucat”. Când a revenit în ţară, miercuri seară, echipa României (a cărei medie de vârstă e uluitoare: 32 de ani!) a fost aşteptată doar de familii. Pe Bogdan Aurescu l-au deranjat abordările “de stadion” ale cazului de la Haga: “N-a fost o victorie ca la fotbal, n-am bătut Ucraina cu 8-2. A fost o victorie a dreptului internaţional, în primul rând. Am primit ce ni se cuvenea, nu mai mult, nu mai puţin”.Există şi “o parte de amărăciune”, cum îi spune diplomatul: “Noi, românii, nu ştim să ne bucurăm. Imediat transformăm un succes într-un eşec, găsim conotaţii oculte. Presa a alunecat imediat pe panta mediatizării intereselor economice din zonă, catalogate în fel şi chip”. Marele câştig nu sunt miliardele de dolari pe care le-ar putea obţine România în urma exploatării resurselor naturale care ne revin după verdictul de la începutul lunii, crede Aurescu.“Cel mai mult mă bucură că am reuşit să depăşim tragismul nostru ‘mioritic’. Eram obişnuiţi să spunem mereu că nouă nu ni se dă drepate, nici atunci când avem, că toţi conspiră împotriva noastră. Generaţia mea nu mai gândeşte aşa. Am văzut şi pe forumurile ziarelor că mulţi au început să gândească la fel ca noi. O văd şi la studenţii mei, de aceea sunt optimist”.1.713 pagini au însumat documentele scrise din dosarul înaintat de România la Haga în diferendul cu Ucraina400 de pagini de pledoarii a elaborat echipa României în faza orală a procesului de la HagaFALŞII SPECIALIŞTI“Ne dăm cu părerea, contraproductiv”Bogdan Aurescu nu agreează butada clasică: românii se pricep la orice şi comentează în consecinţă. Întors de la Haga, diplomatul s-a “lovit” de aprecierile “specialiştilor”. “Citeam declaraţiile unor aşa-zişi experţi prin presă care spun ‘linia pe care Curtea a dat-o e exact linia propusă de URSS în 1987’. Total fals! În 1987 noi am fi primit în jur de 4000 de km2 din circa 8000 aflaţi în dispută. Curtea dă României astăzi 9700 de km2, deci este clar că linia actuală este mult mai bună decât cea mai favorabilă propunere sovietică”, arată Aurescu.“Altcineva spunea că dacă am lua doar 80% din totatul zonei disputate, ar fi un eşec. Fals! Fac o afirmaţie ipotetică: poate că partea română a înaintat şi ea cereri mai mari în raport cu realitatea obiectivă, din teren. Dar poziţia noastră a fost mai rezonabil apropiată de ceea ce aveam cu adevărat dreptul efectiv. Ce a fost înainte, că unul a pretins mai mult, altul mai puţin, că unul e mulţumit, altul nu, asta e. Ăsta e şi farmecul jocului juridic”, crede diplomatul.Tuşa finală: “Facem aprecieri contraproductive, şi nu doar acum, ele au fost şi înainte de anunţarea verdictului. Se spunea că Haga va da o soluţie ‘fifty-fifty’, că va fi un compromis politic. Iată că nu a fost deloc aşa”. Decizia de la Haga, in originalÎn presa ucraineană s-a scris că “victoria” ar fi fost, de fapt, a lor. Aurescu nu e mirat: “Fiecare încearcă să-şi minimizeze dimensiunea eventualelor dezamăgiri. Eu am remarcat că se spune că instanţa de la Haga a confirmat că Insula Şerpilor aparţine Ucrainei, ceea ce este o formulă stranie şi falsă, pentru că procesul nu s-a referit la Insulă. Doi, ei au scris că Haga a decis că Insula este insulă, ceea ce este iarăşi fals.Curtea nu s-a pronunţat, pentru că ea stabilise deja că Insula nu poate fi punct de delimitare. Trei, am vazut că ei aduc în discutie faptul că s-a admis că, coastele relevante ale Ucrainei sunt mai lungi. E adevărat că la Haga s-a acceptat acest lucru, dar dincolo de asta nu a existat niciun efect. Curtea a arătat că asta nu are nicio relevanţă în influenţarea liniei de delimitare.”“Ne-am făcut datoria. Atât şi nimic mai mult. Cred că, dacă fiecare în ţara asta, acolo unde îi este locul, şi-ar face treaba, fără eroisme şi patetisme, lucrurile ar merge mult mai bine”Bogdan Aurescu, şeful delegaţiei României la Haga“Uneori, oamenii care-şi fac treaba bine sunt ignoraţi. Este o ocazie foarte bună pentru a arăta că, în ciuda a ceea ce se spune public, există şi în zona de funcţionărime foarte mulţi profesionişti adevăraţi. Ei nu sunt sub focus sau flashuri şI nici nu vor să fie”Bogdan Aurescu, şeful delegaţiei României la HagaVRĂJITORUL CARTOGRAFMomentul decisiv: valurile de la SacalinOctavian Buzatu este o mică legendă printre membri echipei. I se spune „Tavi- Vrăjitorul”, cu afecţiune şi admiraţie, fiind „ţinut” responsabil pentru munca cartografică desfăşurată mai mereu în condiţii de criză. Hărţile care au desenat în permanenţă pretenţiile teritoriale româneşti sunt mâna acestui om pentru care orice greşeală, fie ea şi milimetrică, ar fi fost fatală.„Să zicem că am făcut minuni, dacă am obţinut rezultatul ăsta. Oricum, nu ne puteam aştepta să primim 100%”, admite, cu modestie, Octavian. Asta deşi mâna şi calculele nu i-au greşit niciodată, în ciuda unui stress enorm.Povestea cea mai suculentă ne-o spune la urmă. Când s-a făcut proiecţia ţărmurilor, partea română s-a lovit de o dilemă: „Se tot punea problema punctului de inflexiune, pentru că la Sacalin ţărmul românesc ia o turnură spre vest bruscă. Şi pentru a aduce argumentele necesare mi-a venit ideea să generez pe calculator nişte valuri care s-au întâlnit exact pe linia noastră de echidistanţă. Cred că asta a avut un impact deosebit”. TRIO. Cosmin Dinescu (stanga), Bogdan Aurescu si Octavian BuzatuPetrol, gaze şi încă cevaCosmin Dinescu a fost co-agent în cadrul echipei. Lucrează cot la cot cu Bogdan Aurescu, şi în cazul „canalului BĂstroe”. Secretul succesului: „Toţi suntem şi prieteni, stăm atâta timp împreună în minister, ne ştim dintotdeauna, ne unesc pasiunea, vârsta, preocupările comune”.Dinescu e mândru că munca lui va aduce bani României: „Sunt estimate resurse însemnate de acum. Poate peste o sută de ani, cu noi tehnologii, vor fi şi mai importante. Iar regimul juridic al zonei implică mai mult decât simpla exploatare energetică, după petrol şi gaze. Putem vorbi şi de pescuit, puţin practicat acum”.IMPECABILTalentatul domn Aurescu- născut pe 9 septembrie 1973 la Bucureşti- licenţiat în drept şi istorie la Universitatea din Bucureşti- doctor în drept, titlu obţinut în 2003 cu o teză coordonată de Adrian Năstase- ascensiune fulminantă în Ministerul Afacerilor Externe: de la referent al Direcţiei Juridice în 1996 la secretar de stat, în prezent- profesor la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti- autor a zeci de studii şi lucrări juridice- consilier al lui Petre Roman în perioada ministeriatului său la Externe de la sfârşitul anilor ’90. O poză, surprizându-l pe Aurescu într-o vizită la Vatican, alături de Papa Ioan Paul al II-lea, e păstrată cu sfinţenie astăzi în biroul liliputan al diplomatului. Alături de ilustrată, o icoană.„Am o amărăciune: mai avem de lucrat la capacitatea noastră de a ne bucura de un succes măcar o zi sau două. Iată discuţiile care se poartă pe tema colaterală a petrolului şi a firmelor implicate în exploatarea sa. Poate că ar trebui să ştim să ne şi bucurăm de o victorie, mai ales atunci când este una de o asemenea anvergură, fără să o transformăm într-o înfrângere”Bogdan Aurescu, şeful delegaţiei României la Haga„Nu mă simt singur în România, sunt foarte mulţi tineri foarte bine pregătiţi. Ar trebui să-i vedem mai mult, dar ce e important e că prin munca invizibilă a acestor tineri lucrurile se vor schimba vizibil”Bogdan Aurescu, şeful delegaţiei României la HagaEchipa care a reprezentat România la Haga în procesul contra Ucrainei a avut următoarea componenţă: Bogdan Aurescu, Cosmin Dinescu, Călin Fabian, Liviu Dumitru, Ioana Preda, Mirela Pascaru, Catrinel Brumar, Irina Niţă, Octavian Buzatu, Eugen Laurian, Ovidiu Neghiu, Gicu Boroşi, Mihai German. În plus, din echipă au mai făcut parte şi cinci consilieri străini: prof. Allain Pellet (Universitatea Paris Ouest Nanterre-La Defense), prof. James Crawford (Universitatea Cambridge), prof. Vaughan Lowe (Universitatea Oxford), Daniel Muller (cercetător la Centrul de Drept Internaţional din Nanterre), Simon Olleson (membru în Baroul Angliei). https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 kaliber de am avea vreodata un asemenea OM la conducerae MAI sau IGPR https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 ronin Felicitari kaliber..., buna ideea !Chiar zilele astea vorbeam cu niste prieteni de nevoia care se "simte" in aer, de a avea PROPRII NOSTRII EROI...!Nu am nimic cu "eroii" altora, ne-am 'hranit' cu ei prin intermediul "Holywood-ului"..., cred ca avem nevoie de aparitia unui volum imens de scrieri (desigur si video) unde sa putem vedea imaginatia romanului la lucru in lupta sa cu "inamicul"...! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Witt Avem şi noi eroii noştri dar cam nebăgaţi în seamă, uneori chiar denigraţi... O cercetare mai atentă a istoriei noastre ar stoarce multe lacrimi de mândrie, dar ce să faci, când mulţi se scaldă într-o mare îngnoranţă? https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 kaliber In memoria lui Petre TiberiusEroul din Afganistan-ZIUA 04.04.2009 Capitanul Petre Tiberius care facea parte din Batalionul 1 Forte pentru Operatii Speciale "Vulturii" din Afganistan a fost ucis ieri dimineata. Tragedia a avut loc in timpul unui schimb de focuri cu insurgentii talibani, a anuntat Ministerul Apararii Nationale.Militarul roman conducea o misiune de interventie rapida in sprijinul unei subunitati aliate atacate de insurgenti. In jurul orei 04.00 (ora Romaniei), la aproximativ 80 de kilometri sud-vest de Kabul, o echipa de interventie rapida romano-americana a actionat in sprijinul unei subunitati aliate. In schimbul de focuri, ofiterul roman a fost impuscat. El a fost evacuat de urgenta cu un elicopter MEDEVAC, iar in jurul orei 4.30 a decedat pe timpul transportului catre spital.Ofiterul avea 33 de ani, era casatorit si avea o fetita de un an si jumatate.Maiorul Constantin Spanu, purtatorul de cuvant al MApN, a declarat ca familia capitanului ucis in Afganistan va primi 80.000 de euro asigurare de viata, din partea firmei de asigurari, precum si circa 100.000 de lei din partea Ministerului Apararii Nationale."Din partea Ministerului Apararii vor fi acordate echivalentul a 100 de solde lunare brute, pensie de urmas, ajutor de deces, contravaloarea concediului anual de odihna neefectuat. In total este vorba despre o suma cuprinsa intre 80.000 si 100.000 de lei", ne-a declarat maiorul Spanu.Camarazii il plangCapitanul Petre Tiberius participa pentru a doua oara in teatre de operatii, a declarat, ieri, maiorul Dorel Danciu, ofiterul de presa de la Batalionul de Operatii Speciale "Vulturii" din Targu Mures. Potrivit sursei citate, Petre Tiberius era incadrat din anul 2000 in Ministerul Apararii, iar din 2003 facea parte din Batalionul de Operatii Speciale "Vulturii" din Targu Mures. "Era un om deosebit, un camarad deosebit, un om de echipa, foarte bine pregatit, era pentru a doua oara intr-un teatru de operatii, si-a asumat in mod constient plecarea, isi iubea meseria pe care o facea.Era policalificat, era scafandru, parasutist, era un foarte bun alpinist", a spus maiorul. Danciu. "Este prima noastra pierdere, este un moment destul de greu, dupa cum stiti au mai fost patru militari raniti in misiuni similare. Camarazii nostri isi continua activitatea, s-au refacut si isi duc viata de zi cu zi, o parte din ei, in aceasta unitate", a subliniat Danciu.Ministrul Apararii Nationale a semnat, la propunerea sefului Statului Major General, ordinul de inaintare la gradul de maior (post mortem) a capitanului Petre Tiberius. La randul sau, presedintele Romaniei a semnat Decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului National "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler, cu insemn de razboi, maiorului Petre Tiberius.Traian Basescu a transmis un mesaj de condoleante la incetarea din viata a ofiterului roman. "Imi exprim durerea si regretul profund la incetarea din viata a capitanului Petre Tiberius, cazut la datorie. "Memoria capitanului Petre Tiberius va dainui prin curajul si devotamentul exceptional de care a dat dovada. Transmit sincere condoleante familiei sale pentru pierderea suferita", se precizeaza in comunicatul de presa transmis presei de Administratia Pre­zi­dentiala. Ofiterul din fortele speciale este cel de-al doilea militar roman ucis in Afganistan in acest an.Moartea nu se saturaDin 2003, de la inceputul participarii Romaniei la misiunea NATO din aceasta tara, zece militari romani au fost ucisi in Afganistan: Iosif Silviu Fogorasi (11 noiembrie 2003), Mihai Anton Samoila (11 noiembrie 2003), Narcis Sonei (24 aprilie 2005), Ionel Gheorghita Dragusanu (20 iunie 2006), Aurel Marcu (6 octombrie 2007), Ionut Cosmin Sandu (20 martie 2008), Claudiu Marius Covrig (13 iunie 2008), Dragos Traian Alexandrescu (31 august 2008), Claudiu Chira (26 ianuarie 2009) si Petre Tiberius (3 aprilie 2009). In prezent, Romania are in Afganistan 956 de cadre, potrivit MApN, iar militarii romani din fortele pentru operatii speciale actioneaza in cadrul ISAF in zona de est a Afganistanului.Doru DRAGOMIR https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Pârvu Florin LINKPuteti sa ziceti ce vreti, dar eu o iubesc pe femeia asta!!! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 kaliber Descoperirile unui român din SUA în tratarea cancerului Mirela Ciucur,EVZ Vineri, 01 Mai 2009Românul Victor Velculescu a emigrat în SUA când avea aproape şapte ani. La vârsta de 20 de ani a început să fie cunoscut la nivelul comunităţii americane de medicină, ca urmare a unei metode revoluţionare pe care acesta a realizat-o în studiul celulelor care produc cancerul.Descoperire sa va permite depistarea cancerului încă din formele sale incipiente. Dezvoltat pe parcursul carierei sale, studiul său în analiza moleculară a cancerului i-a adus recunoaştere şi mai multe finaţări prin care să-şi poată continua studiile, printre care şi un premiu de 25.000 de dolari.Născut la Bucureşti, în 1970, actualul profesor universitar la Universitatea John Hopkins din statul american Maryland, de pe coasta de est a Statelor Unite, a emigrat împreună cu familia în 1977. Are un doctorat în genetică umană şi biologie moleculară şi este Directorul Programului de Genetica de Cancer la “Ludwig Center for Cancer Genetics and Therapeutics”.În opinia sa, în viitor vom putea asista la tratamenteindividualizate în tratamentul cancerului, astfel că medicamentaţia pentru fiecare persoană în parte va fi stabilită în funcţie de rezultatul testului ADN realizat pe cancerul pe care l-a dezvoltat. Referitor la viitorul României în acest domeniu, acesta consideră că ţara noastră “are şanse mari să devină o putere ştiinţifică în acest domeniu, în viitorul apropriat”.Mirela Ciucur: În 1990, ca student al Universităţii John Hopkins US, aţi realizat prima metodă revoluţionară în studiul celulelor care produc cancerul. Cum funcţionează această metodă şi care sunt efectele ei?Victor Velculescu: Metoda SAGE, Serial Analysis of Gene Expression, a fost dezvoltată în 1995 şi a permis, pentru prima dată, o analiză în ansamblu a activităţii genelor într-o celulă umană sau de oricare altă specie. Metoda este bazată pe analiza rapidă a unor secvenţe scurte de la fiecare moleculă de RNA care este activă într-o celulă.Cuantificarea acestor secvenţe rezultă într-o analiză cantitativă a colecţiei de gene exprimate şi permite identificarea genelor care sunt active într-un mod diferit între ţesuturi normale şi cele afectate de diverse boli. De exemplu, SAGE a fost folosit pentru a dezvălui, pentru prima dată, panorama de gene activate în diverse cancere umane, inclusiv cancerul de colon şi de pancreas.Patru ani mai târziu aţi obţinut premiul “Science” pentru tineri oameni de ştiinţă, acordat studenţilor doctoranzi care şi-au dezvoltat lucrarea de cercetare în biologie moleculară. Ce a însemnat acest premiu de 25.000 de dolarişi cât de mult v-a propulsat în cariera de cercetare?Acest premiu a fost o onoare pentru mine şi a recunoscut munca mea şi a colaboratorilor noştri care, prin dezvoltarea metodei SAGE, au făcut posibile nenumarate studii care au aplicat această metodă pentru a înţelege diferenţele moleculare în boala de cancer.Deşi rezultatele ştiintifice, ca şi în oricare domeniu, sunt rezultate ale efortului personal şi talentelor individuale, cred că o mare parte depinde şi de şansa în viaţă. Sunt recunoscător pentru multele şanse pe care le-am primit în cursul carierei mele de cercetare, cât şi pentru influenţa profesorilor şi a mentorilor mei.Aţi fost ales de Universitatea John Hopkins să vorbiti membrilor legislaţiei de stat în Maryland, la o conferinţă sustinută de Cigarette Restitution Fund, care administrează fonduri oferite de industria de tutun pentru cercetări de cancer. Aţi obţinut o finanţare care a stat la baza demarării studiilor la care lucraţi şi analizei genomice a cancerului. Ce efect a avut această susţinere pe temen lung? Cât de importantă este legatură dintre cercetarea biomedicală şi politicile în domeniul sănătăţii?Industria de tutun americană a fost obligată, acum aproximativ zece ani, să plătească o mare despăgubire statelor americane, inclusiv Maryland-ului, pentru efectul dăunător pe care tutunul îl are asupra diverselor boli umane. O mare parte dintre aceste fonduri sunt administrate în Maryland pentru cercetare şi ca un tânăr profesor am beneficiat de aceste fonduri pentru cercetarea mea iniţială.Aceste fonduri au fost extrem de folositoare pentru a iniţia studiile mele asupra defectelor genomice ce cauzează iniţierea şi dezvoltarea cancerului şi au rezultat în multe alte fonduri pentru cercetarea noastră, generând descoperiri care au ajutat apoi pacienţii. Acest exemplu arată de ce este important pentru guvernele naţionale şi locale să administreze cu înţelepciune fondurile primite şi să asigure o sumă constantă şi semnificativă pentru sănătate şi cercetare biomedicală.Cancerul este o boală genetică, ceea ce face ca pacienţii să reacţioneze diferit în funcţie de profilul genetic individual. Putem vorbi astăzi de şansa de a identifica similarităţi între genele modificate la pacienţi diferiţi? Este această bază către o medicină individualizată, bazată pe reacţiile genelor modificate la diferiţi pacienţi să fie posibil un tratament, o combinaţie personalizată de medicamente?Studiile noastre asupra genomului cancerului arată, foarte clar, că boala de cancer este una complexă şi heterogenă. Pe de-o parte, desigur, sunt gene comune care sunt mutate frecvent în diverse cancere. De exemplu, o genă pe care chiar noi am descoperit-o, PIK3CA, este mutată în peste 30% din cancerele de colon şi de sân şi la un nivel mai mic în alte cancere.Această gena este hiperactivă când este mutată şi din această cauză reprezintă o nouă ţintă pentru noi medicamente anti-cancerigene. Eforturi la John Hopkins şi la mai multe companii farmaceutice sunt în proces de a dezvolta noi tratamente bazate pe oprirea activităţii acestei gene în mai multe cancere.Pe de altă parte însă, studiile noastre indică existenţa multor diferenţe între diferite tipuri de cancer, dar chiar şi între două persone cu acelaşi fel de cancer. Aceste diferenţe genetice explică, în parte, de ce două persoane cu aceeaşi stare de sănătate şi cu acelaşi fel de cancer pot avea rezultate foarte diferite. Speranţa este că, în timp, noile tratamente să fie focusate pe cauza cancerului, adică genele mutate, şi aceste tratamente să fie individualizate, bazat pe felul de mutaţii care sunt existente la fiecare pacient.O boală individualizată necesită tratament individualizat. Ce impact are testul ADN în identificarea celulelor canceroase?Cred că, în viitor, o să existe metode de diagnostic ce sunt bazate complet pe analiza de ADN a cancerului la pacient. Aceste teste o să permită depistarea cancerului la un punct suficient de devreme ca să se poată face intervenţii chirurgicale cu mult mai mult succes. De asemenea, o să se folosească tratamente individualizate bazate pe genele mutate în aceste feluri de teste.Care mai sunt legăturile dumneavoastră cu Romania şi ce gând aveţi pentru membrii comunităţii românilor expatriaţi?Am avut plăcerea să am o legătură afectivă cu România bazată pe copilăria mea frumoasă în ţară, vacanţele acolo şi legătura cu rudele. De asemenea, în ultimii ani am avut plăcerea să am legătură cu diverse persoane în domeniul meu ştiinţific prin Facultatea de Medicină din Bucureşti şi la diverse conferinţe internaţionale organizate în România.Sunt impresionat de progresele rapide în cercetarea biomedicală din România şi aş sugera românilor expatriaţi specializaţi în acest domeniu să continue să ajute la dezvoltarea eforturilor din ţară, pentru că prevăd că România ar putea fi o putere ştiinţifică în acest domeniu, în viitorul apropriat https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 kaliber Initial am vrut sa includ aceasta postare in ceva legat de invatamantul romanesc. Dar m-am gandit ca atat timp cat sunt romani, sunt un foarte bun exemplu de 'legionari'.Nu sunt sigur daca este singurul roman ( onestean ca si mine, avand de-a lungul timpului acelasi profesor de fizica) intre cei 5 admisi "la buget" la Oxford, anul acesta, dar stiu sigur ca isi dorea o cariera la N.A.S.A.LINKSperand sa nu jignesc nici un semperist roman, in numele SEMPER FIDELIS as dori sa multumesc acestor ambasadori pentru serviciului adus tuturor romanilor!Desi recunostinta Statului Roman pentru aceste categorii de tineri lasa de dorit, as dori ca cei care intr-adevar se simt romani sa raspunda la acest topic cu : " CINSTE LOR ! "Cinste lor! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 kaliber Mi-am permis sa preiau comentariul lui 8523-sper sa ma scuzi dar e fbuna https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 just me Felicitari, kaliber, pentru initiativa. Vin si eu cu un exemplu:Elevii români au câştigat, pentru al doilea an consecutiv, premiul I la un concurs organizat de NASAElevii români au cucerit din nou Occidentul cu ideile lor. De data aceasta, constănţenii de la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, i-au impresionat pe specialiştii de la NASA. Două zile au muncit în SUA la un concurs internaţional şi au construit cel mai bun proiect pentru o aşezare umană în spaţiul extraterestru. Pentru asta, au primit Marele Premiu de la Agenţia Spaţială Americană.Elevii români au învins peste 1.000 de echipe din toată lumea. Potrivit profesorului de fizică Ion Băraru, coordonatorul echipei, concursul a devenit tot mai dificil, de la an la an, mai ales de când au început să apară acolo echipele de români.Aşa au ajuns elevii români să viziteze centrul spaţial al NASA. Mai exact, locul în care se pregătesc profesioniştii care pleacă în spaţiu.Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a fost, la ultimele două ediţii ale acestui concurs, alături de câştigători. Câştigătorii au mai primit un premiu de excelenţă de 10.000 de euro pentru că au reuşit să pună România pe harta ştiinţifică a lumii la concursul organizat de NASA unde au câştigat de două ori, consecutiv, premiul I.Antena3, LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 just me Un roman e platit de americani ca sa gaseasca un leac pentru SIDAProfesor asociat in Departamentul de Medicina Tropicala al Universitatii Tulane din New Orleans, Cristian Apetrei se afla in fata uneia dintre cele mai mari provocari ale medicinei contemporane.Românul incearca sa gaseasca un antidot impotriva SIDA, boala responsabila, numai in 2005, de moartea a trei milioane de persoane. Pe fir a intrat si Institutul National de Sanatate al SUA care i-a oferit un "grant" de trei milioane de dolari. Copilul de la Universitatea din IasiCând vorbeste despre copilarie, Cristian se insufleteste. "Copoul cu tei mi-a ramas in memorie atât de pregnant incât intotdeauna sunt melancolic primavara. Cele mai dragi amintiri legate de România privesc familia, unde am gasit intotdeauna intelepciune si intelegere. Sora mea a contribuit decisiv la formarea mea intelectuala. Atmosfera din liceul internat din Iasi era extraordinara. Am avut un corp de dascali fabulos, care ne-au invatat sa pretuim valoarea si sa gândim liber. Am petrecut ani frumosi in Universitatea de Medicina din Iasi. Inca mai copilaream", spune profesorul. Aproape fara sa realizeze, lucrurile au inceput sa se precipite. In timpul studiilor postdoctorale a cercetat diversitatea HIV in numeroase tari, iar in Gabon a studiat infectiile cu virusuri inrudite cu HIV la maimute. Autor a peste 60 de articole in reviste de prestigiu, care au fost citate de aproape 1.000 de ori, Cristian Apetrei spune ca, desi aceste animale sunt infectate cu echivalentul HIV in proportie de pâna la 60a, ele nu fac SIDA. Intelegerea mecanismelor care stau la baza acestei rezistente naturale la boala ar putea constitui o cale de actiune pentru controlul infectiei cu HIV la om. Cred ca suntem departe de un vaccin eficientEVZ: Când se va realiza un antidot eficient impotriva SIDA?Cristian Apetrei: Un raspuns realist ar fi ca nu stiu. Cel mai ciudat raspuns ar fi sa va intreb: "Ce fel de antidot?". Cred ca suntem inca departe de un vaccin pentru ca nu stim ce anume ar putea proteja organismul de efectele daunatoare ale virusului. Noi avem un grup de animale care au controlat infectia. Din pacate, nu intelegem de ce anume au controlat-o. Poate ca ar trebui sa incercam sa controlam raspunsurile imune aberante mai curând decât sa urmarim eradicarea virusului din pacientul infectat. Realitatea este ca nu prea stim inca incotro trebuie sa ne indreptam. Eu incearc sa inteleg modul de adaptare a lentivirusurilor la noi specii, proces responsabil de emergenta infectiei cu HIV.Cum a fost posibila epidemia de HIV in România?In 1990, România a fost confruntata cu o criza fara precedent, prin identificarea unui numar foarte mare de cazuri de infectie cu HIV la copii. Acestia proveneau in special din orfelinate. Epidemia a fost un produs al sistemului comunist si nu trebuie pierduta din vedere atunci când se va face un proces al comunismului. Lipsa acuta de resurse corelata cu hotarâri aberante -interzicerea totala a avorturilor si a mijloacelor contraceptive - au dus la aparitia unui numar mare de copii abandonati. Spitalele erau lipsite de mijloace de ingrijire adecvata. Pe atunci, nu medicamentele erau problema, ci lipsa alimentelor de baza: carne, oua, lactate, absolut necesare pentru o buna dezvoltare a copiilor. Si atunci, in clinici s-a recurs, in disperare de cauza, la administrarea de sânge la copiii cu probleme de sanatate. Aceasta metoda era prezentata in cartile de medicina mai vechi, fiind considerata eficace pentru asigurarea unor factori de aparare si nutritie a organismului. A fost vorba doar despre ignoranta?Pe vremea aceea, SIDA era o boala "capitalista". Din acest motiv nu se efectua controlul sângelui in centrele de transfuzii. O ipoteza este ca unul dintre derivatele de sânge a fost contaminat. Administrarea acestui produs ar fi putut fi responsabila de patrunderea virusului in orfelinate. Regretabil a fost insa faptul ca transmiterea a continuat si dupa 1990. Dupa parerea mea, primele guverne ar fi trebuit sa ia masuri mai ferme pentru stoparea acestui fenomen. ControverseTeoriile conspirative legate de HIV sunt falseStudiile efectuate in ultimii ani, unele chiar de mine, demonstreaza ca cele doua virusuri responsabile de producerea SIDA au patruns in circulatia umana pe la inceputul secolului al XX-lea ca urmare a transferului la om de la gazda lor naturala - cimpanzeul. Daca tinem seama ca virusuri inrudite cu HIV infecteaza masiv maimutele din Africa si ca acestea au fost consumate ca hrana in decursul istoriei, ca si in zilele noastre, apare paradoxal ca boala a aparut abia in secolul al XX-lea.Raspunsul rezida in dezvoltarea umanitatii. Secolul XX a insemnat urbanizare, defrisari, cresterea densitatii populatiei, razboaie post-coloniale. In aceasta perioada, medicina a devenit mult mai interventionista decât inainte. Administrarea injectiilor a devenit un obicei, transfuziile de sânge de asemenea. Campaniile majore de vaccinare au fost contemporane cu toate aceste aspecte si au implicat un numar considerabil de subiecti. A devenit posibila trecerea accidentala a virusului prin aceste metode invazive. Nu sustin teoriile conspirative cu privire la originea HIV.CarieraDoctor in microbiologie1964, Iasi - se naste Cristian Apetrei 1991 - absolvent al Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii Iasi1991 - preparator la Catedra de Microbiologie1993 - sustine doctoratul in microbilogie1994-2001 asistent universitar in cadrul aceleiasi universitati1994 - 1995/1996-1998 studii postdoctorale la Spitalul Bichat - Claude-Bernard Hospital, Paris1999-2001 cercetator principal la Centrul International de Cercetari Medicale din Franceville, Gabon2001-2002 cercetator-asociat la Aaron Diamond AIDS Research Center New York 2002-2006 cercetator, Centrul National de cercetari Primatologice, Universitatea Tulane, New Orleans2006 - profesor asociat in cadrul acestei universitati "Europa nu ne va salva de lene si incompetenta" Traiti in SUA. Ce ar trebui sa invatam de la americani?Românul ar trebui sa evite sa-si piarda ingenuitatea. Familiarismul. Felul de-a fi in care daca vrei sa-ti vezi un prieten te duci la el si nu programezi o intâlnire cu luni inainte. Ar trebui sa invatam sa ne respectam pe noi insine si tara noastra. Daca o sa va uitati in jur, o sa vedeti ca toate marile natiuni au cetateni care sunt mândri de apartenenta lor. Atunci când m-am prezentat la interviu la Spitalul Bichat-Claude Bernard, sefa laboratorului m-a intrebat despre România.I-am raspuns, asa cum am fost invatat si indoctrinat, ca România este o tara mica... M-a intrebat ce suprafata are. Când i-am spus, reactia a fost instantanee: "E jumatate din Franta. Nu-i mica deloc". Cum ne va influenta intrarea in Europa?Europa n-o sa ne poata salva de lene, suficienta si incompetenta. Europa n-o sa ne salveze nici macar de mentaliatatea noastra ilustrata in literatura populara de zicala: "Da-mi Doamne mintea românului cea de pe urma". Europa n-o sa fie in stare sa ne explice ca Miorita nu este un mit al resemnarii. Baciul Moldovean a fost omorât pentru ca era mai ortoman si avea oi mai multe. Nu neaparat pentru ca era un bleg lipsit de personalitate.Unde trebuie cautate "reperele" societatii?Inca n-au fost inventate alternative la Biblie, Codul Manierelor Elegante, codul moral si codul social. Presedintele Basescu mi-a fost multa vreme simpatic. I-am facut campanie cât am putut in decembrie 2004. Când a devenit presedinte, cetateanul Basescu si-a asumat rolul de model. Or, un model nu le spune copiilor la deschiderea anului universitar ca are oroare de profesori, ca nu s-a omorât cu scoala fapt care nu l-a impiedicat sa ajunga presedinte.Un model nu fumeaza in spitalul vienez in care s-a operat ca sa se sustraga riscurilor comune ale poporului. Vazându-l, imi revine in minte intrebarea: "Mai, Adriane, oare ce blestem o fi pe capul poporului asta...?".Poate fi "intelighentia" motorul României?Evident. Asistam totusi la o glisare a atitudinii "Nu ne vindem tara" din spatiul proletar in cel cultural. Am citit luari de pozitie ale unor personalitati culturale care m-au oripilat.Incepând cu "Oierii mintii" de Mircea Mihaies, in care intelectualii români din afara tarii erau socotiti la gramada ratati, si terminând cu "Imigrantii" lui Andrei Plesu, in care acesta, mai nuantat, lasa a se intelege ca aceia plecati din tara sunt lipsiti de personalitate. Am sperat sa vad o cultura româna vie si productiva, intrata intr-un circuit mondial, asa cum s-a intâmplat intre cele doua razboaie mondiale. Dar intelectualii români prefera sa apara la Pro TV sau Realitatea in loc de editurile consacrate din Europa sau in librariile de pe Boulevard Saint Michel pe care le place atât de mult sa-l cutreiere. 11 mii de români au HIV-SIDAPeste 11.000 de bolnavi infectati cu HIV-SIDA sunt in acest moment in tara noastra, potrivit statisticilor Comisiei Nationale de Lupta Anti-SIDA, din Ministerul Sanatatii. Aproape 500 dintre ei au sub 14 ani, iar restul peste aceasta vârsta. Pe de-o parte, exista copiii infectati in 1987-1990, si, pe de alta parte, tineri, mai ales, care s-au imbolnavit pe cale sexuala.In ultimii ani, specialistii Comisiei Nationale Anti-SIDA afirma ca tendinta este de crestere a incidentei bolii la tinerii intre 19 si 39 de ani. Multi bolnavi nu apar insa in statistici.La nivel mondial, la sfârsitul anului trecut, in lume erau inregistrate 38,6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV, dintre care doua treimi in Africa. In cei 25 de ani de la aparitia sa, epidemia de SIDA a facut 25 de milioane de morti.Evenimentul Zilei, 2 august 2006LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 just me Alte exemple de romani care fac cinste tarii:LINK LINK LINK LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 un jandarm Da,ioane avem si valori (pozitive) in tara asta minunata dar din ce in ce mai putine...Despre SIDA am fost zilele trecute la un Ambulatoriu de boli infectioasa sa caut daca un proxenet este inregistrat la ei ca purtator activ de SIDA.Mi s-a spus ca ar exista un tratament impotriva Sida care azi permite celui ce il urmeaza o viata lunga...Dar uite ce fac bunii romani care sunt infestati cu Sida si care au parte de tratament gratuit din banii nostri alocati prin Guvern...infesteeza si pe altii!Doar prostitutia este mama tuturor veniturilor in tara asta... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 DESTEPTUL Ma uitam la un afis din Belu si ma gandeam la Tatiana saraca...sa nu ai tu un loc pentru asa valoare...off Doamne... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 just me Matematica la feminin: O româncă şi performanţa ei istorică Dan ArsenieEvenimentul zilei, Duminică, 09 August 2009Ioana Dumitriu este prima femeie laureată a concursului de matematică William Lowell Putnam, mai mult decât o olimpiadă printre matematicienii americani şi canadieni.Au trecut 13 ani de la această performanţă, iar românca de 33 de ani a devenit doctorîn matematici aplicate şi a atras atenţia celor de la National Science Foundation, care au considerat-o tocmai potrivită pentru un program de cercetare.Într-un interviu acordat evz.ro, Ioana Dumitriu îşi exprimă părerea despre românii care aleg să se realizeze “afară” şi despre locul pe care se află şcoala românească de matematică.În plus – poate ciudat din partea unui specialist din domeniul ştiinţelor exacte – profesoara de la University of Washington, Seattle, vorbeşte despre bolile sociale ale României şi despre drumul ţării sale natale spre comunitatea europeană.Evz.ro: Când ai plecat din ţară si de ce ai ales să faci acest pas?Ioana Dumitriu: Am plecat din România în august 1995, pentru a-mi continua studiile la New York University. Motivele au fost multiple; România trecea printr-o perioadă destul de tulbure atât din punct de vedere social, cât şi economic şi politic. Pe de altă parte, tocmai apăruse posibilitatea de a aplica pentru studii (şi de a fi acceptat, cu bursă) la universităţi de prestigiu din Statele Unite şi din Franţa. O foarte mare parte dintre cunoscuţii şi prietenii mei, olimpici la matematică, fizică, informatică au plecat atunci (după liceu) şi s-au răspândit prin toată lumea.Crezi că România are probleme în păstrarea tineretului valoros în ţară?Practic, orice ţară are astfel de probleme, cu excepţia celor din Europa de Vest, a Statelor Unite, a Marii Britanii şi poate încă alte câteva. Am să includ, poate surprinzător, China, care produce un număr uriaş de talente.Aş spune însă că România suferă de "brain drain", dar mai puţin decât în anii '90. Două fapte sunt semnificative: primul este că am prieteni care, după ce au studiat în Statele Unite, s-au întors în România (deşi au avut de luptat foarte mult cu birocraţia românească pentru a li se echivala studiile). Al doilea, poate chiar mai semnificativ, este faptul că numărul de doctoranzi români de la universităţi de rangul New York University, Massachusetts Institute of Tehnology şi Berkeley pare să fi atins un plafon la începutul decadei, iar acum este în scădere. Când eram la doctorat la MIT, în Departamentul de Matematică erau, la un moment dat, nouă studenţi români. În ultimii ani, numărul a scăzut la doi sau trei.Este greu de spus dacă acest fapt reflectă o reorientare spre alt gen de studii (economice, umaniste, etc.) ale tineretului român, sau lipsa unei motivaţii puternice de a studia "în afară" (stare generată de un climat social şi economic satisfăcător în România). Înclin să cred că amândouă.Care este momentul din carieră la care ţii cel mai mult?Nu am o ierarhie. Multe dintre premiile primite au fost, la vremea respectivă, cele mai importante. Începând cu câştigarea concursului Putnam, apoi menţiunea la concursul Householder, premiul Leslie Fox şi anul acesta, un grant "CAREER", pe cinci ani de zile, de la National Science Foundation. Fiecare dintre aceste distincţii a fost neaşteptată şi m-a făcut să mă simt foarte onorată şi mândră.Fiecare premiu mi-a "deschis uşi" şi le sunt recunoscătoare tuturor celor ce m-au propus şi m-au susţinut în obţinerea lor. Însă cel mai important factor din cariera mea (şi, de altfel, din dezvoltarea mea ca om) a fost faptul că am avut ocazia de a studia şi de a lucra cu matematicieni de rangul lui Joel Spencer, Alan Edelman şi James Demmel. Când va veni vremea (mulţi ani de acum înainte, sper eu) să trag o linie şi să fac o sumă a vieţii mele, suportul, aprecierea şi prietenia acestor oameni vor fi mult mai importante decât premiile pe care le-am primit.Ce înseamna premiul Putnam în lumea matematicii şi ce înseamnă el pentru tine?Premiul Putnam se acordă primilor cinci clasaţi la competiţia cu acelaşi nume, cea mai veche şi prestigioasă competiţie anuală de matematică pentru studenţii universitari din America şi Canada. Mulţi dintre laureaţii acestui concurs au devenit ulterior matematicieni de marcă; ca atare, prezenţa pe un CV a unei astfel de performanţe are darul de a atrage atenţia unui evaluator. În 1996, am avut onoarea de a mă număra printre câştigători. Premiul a avut o dublă semnificaţie, fiindcă am fost prima fată (în istoria de 57 de ani a concursului) care a atins acel nivel. Ca atare, am beneficiat de mai multă publicitate decât cei mai multi dintre ceilalti laureaţi. Sigur, asta mi-a folosit în carieră, dar a creat şi o eticheta care nu îmi este totdeaună confortabilă, fiindca după 1996 am avut realizări care pentru mine sunt cel puţin la fel de importante.Numeroşi români şi românce sunt printre laureaţii competiţiei. Ai ţinut legătura cu ei?M-am bucurat imens când Melanie Wood şi apoi Ana Caraiani (tot o româncă!) au câştigat concursul în 2002, respectiv 2003 şi 2004. Iar faptul că Ana a câştigat de mai multe ori (ceea ce o pune într-o clasă foarte restrânsă de persoane) m-a umplut şi de mândrie naţională. Bravo ei!Trebuie spus că printre câştigatorii acestui concurs (chiar şi de mai multe ori) sa afla un număr respectabil de români; pe unii am onoarea să îi cunosc, despre alţii numai am auzit. Ovidiu Savin (n.r unul dintre câştigători) şi cu mine am petrecut trei ani în Berkeley ca Miller Research Fellows. Aceste fellowships sunt în număr de 9-10 pe an, şi se împart între toate ştiinţele; ele reprezintă burse de cercetare pe trei ani la University of California, Berkeley. În 2003, Ovidiu şi cu mine am fost singurii matematicieni care au primit acest gen de bursă – amândoi români. Ne cunoşteam dinainte, de la olimpiadele de matematică şi ne-am înnoit camaraderie. Între timp, Ovidiu s-a căsătorit cu o prietenă foarte bună de-a mea (italiancă) şi sunt amândoi profesori la Columbia University, în New York. Mai vorbim din când în când.Pe Şerban Nacu şi Dragos Oprea (n.r. alţi doi foşti studenţi români distinşi cu premiul Putnam) îi cunosc tot de pe la olimpiade; la un moment dat am petrecut cu toţii ceva timp în Bay Area (eu la Berkeley, ei la Stanford) şi ne vedeam atunci ceva mai des. Altfel, ne mai întâlnim pe la conferinţe. Şerban este încă în Stanford, din câte ştiu eu, iar Dragoş tocmai a fost angajat de University of California, San Diego.Dor de ţară cu Eminescu şi PredaDin CV, am văzut că eşti Assistant Professor? Pe când postul de Associate Professor?Curând.Te-ai gândit la o întoarcere în ţară? Ce te îndeamnă să revii şi ce te opreşte?Când mă loveşte dorul de România, citesc din Eminescu, din Marin Preda... Alte ori, intru pe Internet şi citesc ziare româneşti sau îmi caut foştii colegi de liceu. Câteodată sun acasă (părinţii mei trăiesc în Bucuresti) sau, dacă diferenţa de fus orar cu România nu îmipermite, sun câte un prieten român din State. Oricât de mult succes ai avea şi oricât de bine adaptat ai fi la societatea în care trăieşti, experienţa imigrantului conţine şi dor, şi nostalgie.Viaţa mea este însă aici. Mediul academic în care trăiesc este, pentru mine, perfect. Am reuşit în carieră mai bine decât am îndrăznit să visez. Soţul meu este american şi am avut norocul de a trăi în locuri care mi-au satisfăcut nevoia de cultură, de conexiuni umane, de natură, de confort... nu pot să mă plâng de nimic.Pe ce loc ai clasa scoala românească de matematică? Se poate vorbi de o comunitate ştiinţifică românească în State?Ierarhiile nu sunt specialitatea mea. Aş spune însă că sunt câteva ţări din lume care contribuie mai mult la matematica mondială decât media. România este printre ele. Ca atare, valoarea şcolii româneşti de matematică este recunoscută şi apreciată.Ca să raspund la restul întrebarii, am nevoie să nuanţez puţin. Şcoala românească are reprezentanţi de marcă în Statele Unite, la toate disciplinele (nu numai cele ştiinţifice). Ca români în America, avem o experienţă comună, o cultură comună, de multe ori avem chiar şi un trecut comun (de pe la cercuri şi olimpiade) care ne apropie. Aş spune că, pe cât posibil, ţinem legătura unii cu alţii. Dintre prietenii mei cei mai apropiaţi, un număr mare sunt români pe care i-am intâlnit în propriul periplu academic. Însă, în acelaşi timp, eu cred că există o singură comunitate ştinţifică, ai cărei membri suntem cu toţii, indiferent de unde venim şi în ce limbă visăm.Boli sociale comune pentru România şi Statele UniteCe impresie ai despre România de acum? De când nu ai mai fost acasă?În ultimii ani am fost în România cam o dată, de două ori pe an. Parinţii şi bunicii mei trăiesc în Bucureşti, dar am mai fost şi prin ţară. S-au schimbat multe, multe au rămas la fel, dar per total transformările sunt foarte mari. S-ar putea să fiu acuzată de naivitate, dar, din perspectiva mea, România a ajuns la un anumit nivel de normalitate, în ciuda exasperării cotidiene (de multe ori justificată!) pe care o înregistrez printre mulţi români. Scandalurile, corupţia la nivel înalt, lipsa de educaţie sau norme morale a unor lideri, situaţia economică proastă, absenţa justiţiei sociale - toate aceste "boli" ale societăţii sunt prezente în Statele Unite ca şi în România şi induc şi aici exasperare cotidiană.Accept ca unele dintre aceste rele s-ar putea să fie mai acute în cazul României, mai ales acum, când valul de speranţă şi încredere în ideea de progres social care a făcut posibilă preşedintia Obama încă învigorează naţiunea americană. Dar aş spune că diferenţa este mai mult de nuanţă sau de grad, decât de fond. Asta nu înseamnă ca trebuie să ne obişnuim cu aceste "boli" sociale sau să le acceptăm. Dimpotrivă, este datoria noastră faţă de societate să le combatem. Tot ce vreau să spun este că, deşi din punct de vedere economic, social şi politic drumul României către societatea europeană este încă lung, el nu mai este pieptiş. Reiterez: s-a atins un anumit nivel de normalitate.CVNăscută pe 6 iulie 1976, Ioana Dumitriu a ales să plece din ţară în 1995. A primit o bursă de studii la University of New York, iar, după doar un an în State, reuşea să devină prima femeie laureată Putnam. După terminarea facultăţii, a urmat doctoratul la Massachusetts Institute of Tehnology (MIT) şi, după absolvire, a fost cercetătoare la Universitatea din Berkeley.Din 2006, este assistant professor de matematici aplicate, la Universitatea din University of Washington, Seattle. Între timp, premiul Putnam a fost dublat de alte performanţe. Dintre cele recente, sunt de amintit premiul Leslie Fox pentru Analiză Numerică (2007) şi o distincţie primită în 2005, când teza sa de doctorat în algebra numerică era considerată cea mai valoroasă din intervalul 2002-2004. În 2009, a primit un grant CAREER din partea National Science Foundation.LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 just me Un roman, erou in SUA, dupa ce a salvat de la inec o familie intreaga!Romanul era pe o autostrada, din Kansas cand a vazut cum o masina se prabuseste intr-un canal cu apa. Dan Florin Peteanu n-a stat pe ganduri si i-a scos teferi pe cei aflati in pericol.In masina se aflau un bebelus de patru luni, o fetita de sapte ani si doua femei, care si-au revenit cu greu din soc. Cu lacrimi in ochi i-au multumit compatriotului nostru.Iar cand Dan Florin Peteanu a ajuns acasa, televiziunile erau deja in fata usii.Dan are 27 de ani si a plecat din Cluj in America acum sapte ani. S-a casatorit in Kansas City, unde a pornit si o afacere cu parchet. Dupa ce a aparut pe toate canalele de stiri, profitul i-a crescut simtitor: "Au fost multi oameni care au vazut stirea si am primit zeci de telefoane si de e-mail-uri de la oameni. In primul rand imi multumeau si avand lucrari ce trebuiau facute, au apelat la firma mea."Barbatul tine acum legatura cu familia pe care a salvat-o. Romanul este modest si spune ca nu se condisera un erou si crede ca oricine ar fi facut la fel.Sursa: Stirile Pro TVLINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 DESTEPTUL Zeci de batrani in ingrijire, sute de copii trimisi in tabere gratuite, mancare pentru saraci, plus o scoala pentru tinerii fara posibilitati. Sunt doar o parte dintre binefacerile pe care le gestioneaza un singur om.n Buzau, toata lumea il stie drept "parintele de la bisericuta copiilor". Spunem"Jos palaria" in fata celui care, de dimineata pana seara tarziu, alearga pentru altii.I se spune "samariteanul din Buzau". Cat e ziua de lunga merge dupa batrani si copii nevoiasi.A pornit la inceputul anilor 90. A inceput o catedrala care nu se mai termina pentru ca, spune el, oamenii sunt mai importanti decat zidurile si o cantina pentru aurolacii din Buzau. Si asa a transformat un loc mizerabil din centrul Buzaului intr-o scoala de meserii pentru copii saraci sau abandonati si a pus bazele unui sistem caritabil. El ii ajuta pe copii sau tineri, tinerii, la randul lor, au grija de batrani.La Ulmeni, alt centru... Totul se bazeaza pe autogospodarire si voluntariat. Langa fiecare camin functioneaza si o microferma. Multi au avut probleme cu alcoolul sau violenta si voiau sa incheie socotelile cu viata. O minune sau nu, de cand l-au intalnit pe parintele Milea s-au calmat.Bisoca, muntii Buzaului. Aici a ridicat o biserica si o tabara pentru copii. Anul trecut, au fost cazati aici gratis, cate o saptamana, peste 1.500 de copii.In Delta, mai are o tabara la Maliuc. Si acolo copii sunt cazati si hraniti gratis.Zambeste tot timpul si imparte binecuvantari. Sub acest zambet, il macina insa zeci de ganduri. 24 de persoane cazate la Campeni, 18 la Ulmeni, 50 de copii in Delta si alti 70 la Bisoca, plus o cantina la care manca zeci de oameni, 18 copii la scoala de meserii si lista pare ca nu se mai termina. Masinile de aprovizionare i s-au stricat, luna aceasta nu are bani sa plateasca utilitatile pentru caminele si taberele pe care le conduce. Dar, asa cum spune el, "Mare este Dumnezeu" si de fiecare data aceste amanunte si-au gasit rezolvarea fara ca batranii si copii sa simta vreun neajuns.Stirea din seara asta de pe Protv la "Jos palaria"....ma gandeam la cei care se tot plang ca nu vad BOR in social ....Ar trebui spus ca toate aceste realizari prezentate, nu sunt rodul chiar al unui singur om....ca mai sunt cativa care il ajuta in aceasta munca infernala a preotului acestuia, insa ei prefera anonimatul, asa cum multi altii o fac prin tara. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Jos palaria in fata tinerilor din Alexandria, iubitori de teatru!ProTV spune "Jos palaria!" in fata catorva pusti din Alexandria, care fac festival de teatru intr-un oras unde nici macar nu exista teatru sau cinematograf. "Jos palaria" pentru ca o saptamana pe an transforma discoteca orasului in sala de spectacole.Actorul Jeremy Irons le-a trimis un salut inregistrat, Marcel Iures le este parinte spiritual de vreo patru ani, Horatiu Malaele si-a dus ultimul spectacol la ei, Angela Gheorghiu ii admira si ii sustine, iar primarul din oras le deschide usa cu respect.Alexandria este un oras din sudul Romaniei. Din sudul extrem. Un oras in care te plictisesti usor, daca nu cumva esti un om care se distreaza stand pe o banca intr-un parculet sau la o terasa. Are peste 50.000 de locuitori, dar nici macar un cinematograf. Teatru, nici atat. Dar este orasul caruia ii vorbeste Jeremy Irons.Actorul britanic a auzit de la soprana Angela Gheorghiu ca in Alexandria este un festival grozav de teatru pentru tineri. Nu stie si paradoxul romanesc: totul se petrece mascand un tapet cu sclipici, niste candelabre si un glob de discoteca.Alexandru Ion, director Ideo Ideis, declara: "Facem un festival de teatru care acum e la a patra editie, pe numele lui Ideo Ideis. Festivalul a pornit tocmai de la ideea asta ca nu avem nici teatru, nici cinema aici si atunci ne-am razvratit".Razvratirea s-a intamplat cand Alexandru avea 18 ani, iar Andreea Bortun 15. El era in clasa a 12-a, ea intr-a 9-a. Aveau trupa de teatru in liceu, dar festivalurile de prin tara nu erau pe gustul lor, toate in limba engleza.N-au prea inteles asta, de ce sa joace in engleza? Asa ca au avut ideea sa-si faca propriul festival, in limba romana, la ei acasa, in Alexandria, Teleorman. I-au zis Ideo Ideis.Cu doua saptamani inainte de festival, Andreea si Ion au fost sunati de Marcel Iures, care a spus ca vrea sa li se alature.De la telefonul acela s-au schimbat multe. De atunci, lumea s-a uitat mai atent la ei. Daca Marcel Iures garanteaza, sponsorii sunt mai ingaduitori, primaria mai amabila, actorii mai voiosi.Acum Ideo Ideis a bifat a 4-a editie, iar Andreea si Alexandru sunt manageri de festival. Bordul conduce 6 departamente, 50 de voluntari pun umarul, 10 dintre ei vin an de an tocmai din Iasi.Anul acesta au avut in festival 9 trupe de adolescenti din toata tara. Peste 180 de oameni de cazat, de hranit, de mangaiat la orgolii.Un regizor canadian a venit sa-i antreneze. Actorii Marius Manole, Vlad Zamfirescu si Andi Vasluianu s-au mutat cateva zile in Alexandria sa jurizeze.LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Erou român, în Spania! Un maramureşan a murit salvându-i pe alţiiŞi-a dat viaţa încercând să îi salveze pe alţii! Este vorba despre un român care a ajuns erou post mortem în Spania. Maramureşanul a murit în vreme ce se străduia să salveze de la înec un copil şi un turist german.Videonews.ro LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Ar fi pacat sa treaca stirea asta cu vederea, desi multi am auzit de ea...Un roman salveaza un copil, la New YorkUn roman, Cretan, a salvat un copil dintr-un incendiu, in New York. E ceva mai linistitor sa auzi si de bine despre imigrantii romani.Videonews.ro LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Diploma de merit pentru romanul care a salvat un copil de la moarte in SUAUn adevarat fiu al Bronxului. Asa il descriu new-yorkezii pe romanul care a infruntat flacarile, ca sa salveze un baietel de 4 ani. Horia Cretean a fost rasplatit de autoritatile americane, cu o diploma de merit.Acasa, la Bucuresti, mama si sora lui sunt coplesite de emotii. Isi aduc aminte foarte bine tragedia asemanatoare, prin care au trecut in 1988, cand au supravietuit unui incendiu, tot gratie lui Horia."Noi ii iubim pe romani. Voi, cei din Romania, veniti sa ne vizitati. Il puteti vedea pe Horia si pe noi toti. In districtul Bronx, veti fi primiti ca acasa."Ruben Diaz, presedintele districtului Bronx"Bunul samaritean", stabilit la New York in urma cu 15 ani, a primit cu emotie diploma inmanata de presedintele districtului Bronx. Ruben Diaz a venit chiar in magazinul romanului, situat la parterul blocului in care a izbucnit incendiul, si l-a laudat pentru curajul de care a dat dovada. Horia a raspuns cu modestie.Pentru new-yorkezi, Horia a devenit, se pare, nu doar un erou, ci si un adevarat ambasador al romanilor.La ceremonie a spus prezenta si Desiree, logodnica romanului. Este convinsa ca atat viata ei, cat si a lui Horia, care tocmai a cerut-o in casatorie, s-au schimbat radical.Dupa aproape o zi de la cumpana traita in doi pe o scara de incendiu din Bronx, Horia si pustiul originar din Guyana s-au revazut, pentru cinci minute. Asa au hotarat medicii, pentru ca niciunul dintre cei doi n-are voie sa faca prea mult efort, pana cand nu vor scapa de efectele intoxicarii cu fum.Ceea ce a uimit pe toata lumea este ca Horia Cretean, nu este la prima lupta cu focul. Cand traia in Romania si avea doar 12 ani, familia lui a trecut printr-o tragedie asemanatoare. In 1988, casa lor a luat foc din cauza unei prize defecte. Horia a reusit sa-si salveze sora din flacari, dar tot atunci l-a pierdut pe tatal sau.Mama si sora lui, care traiesc modest in Bucuresti, sunt convinse ca tot soarta l-a adus pe roman in preajma focului.PRO TV LINKDiploma de merit pentru romanul care a salvat un copil de la moarte in SUAStirileProTV.ro https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 1\* poate mie mi-a scapat, insa nu am vazut vreo figura publica spunand doua vorbe despre un fapt ce a facut inconjurul lumii...si daca nu te intereseaza soarta unui conational ce-i mediatizat in tara de adoptie, ar fi trebuit sa-i intereseze fapta acestuia, ce-i una de exceptie, salvarea unui copil care ar fi fost o victima sigura...insa sunt prea ocupati cu scenariile alegerilor si cu prinderea unei bucati de ciolan, din partea mea sa le fie rusine , despre al nostru roman simplu, cuvintele mele sunt de prisos...Dumnezeu sa-l aibe in paza... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme @pana&candAi dreptate, de aceea spuneam ca stirea nu trebuie sa treaca neobservata. Daca era vorba de un viol, jaf sau omor comis de un roman in afara granitelor tarii, urla toata presa, vedeam exclusivitati si asa mai departe, timp de o luna, pe prima pagina... Intr-adevar, romanul nostru este cel mai bun ambasador peste Ocean - FELICITARI! -, caci politicienii nostri freaca menta si-i doare fix undeva de imaginea tarii. Noroc de adevaratii oameni... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 1\* ceva ce nu trebuie sa ne scape... Herta Muller - de la cenzura din România la premiul Nobel pentru literatură[...]Herta Muller s-a născut pe 17 august 1953, la Niţchidorf, lângă Timişoara. În 1987, ea a emigrat în Germania, fiind la ora actuală o prezenţă apreciată la superlativ în spaţiul literaturii în limba germană, dar şi în alte ţări europene LINK LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme O româncă a uimit juriul unui concurs muzical din Germania (VIDEO)La 17 ani, Barbara Colceriu a reuşit să uimească juriul unui un concurs din Germania, care caută talente. Deşi suferă de o boală care o împiedică să crească, adolescenta româncă a demonstrat că are puterea să zâmbească şi o voce atât de puternică încât să impresioneze o sală plină de oameni.Barbara a ales să cânte melodia "Mercy", a lui Duffy. Deşi o sală întreaga a aplaudat-o în picioare, Dieter Bohlen, fostul component al trupei Modern Talking, s-a lăsat mai greu impresionat. "Cred că ai cântat foarte bine acest cântec al lui Duffy, dar nu ştiu dacă ai putea cânta altceva la fel de bine".Românca a zâmbit şi i-a spus că poate oricând să cânte şi altceva, la fel de bine. Aşa a şi făcut! Optimismul şi talentul ei i-a convins pe toţi că merită să treacă la următoarea etapă a concursului.Aceasta este şansa de care Barbara avea nevoie ca să-şi schimbe viaţa! Mama ei a părăsit-o în momentul când a aflat că are boală a coloanei vertebrale care o împiedică să crească.Visul cel mai mare al Barbarei este să devină cântăreaţă sau actriţă. Dorinţa ei se poate îndeplini odată cu participarea la acest concurs.Barbara Colceriu nu este prima româncă care a impresionat Germania cu talentul său. Petruţa Cecilia Kupper a participat la concursul Supertalent 2009 şi s-a remarcat din cei 37.000 de concurenţi din ţări ca Olanda, Germania, Elveţia, Austria şi Marea Britanie.Românca a interpretat la nai melodia The Lonely Shepherd, compusă de James Last şi cântată de Gheorghe Zamfir. Ea a povestit că îşi doreşte să o ajute pe sora ei, bolnavă de schizofrenie, rămasă în România.Publicul şi juriul au fost extrem de impresionaţi de melodia interpretată de româncă.Antena3 LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Gest eroic! Si-a riscat viata ca sa salveze un om cazut in lacul inghetat!Un adevarat miracol, in care nici cei mai vechi dintre pompierii-scafandrii ai Bucurestiului n-au crezut o clipa, s-a intamplat totusi pe lacul Tei din Capitala.In el au fost cat pe ce sa piara un barbat, care a considerat locul suficient de inghetat pentru un pescuit la copca, dar si salvatorul trimis dupa el.De trei ori a cedat pojghita cu militarul pornit sa-l scoata pe pescar din apa-bocna, dar nu s-a dat batut. Gheata a crapat apoi cu ambii, moment in care victima i-a spus eroului sau ca nu are de gand sa-l lase sa moara - ori scapa impreuna ori nu scapa niciunul.Inghetat si la un pas de inconstienta, pescarul reuseste sa ramana pe colacul de salvare, pana cand este adus la mal in siguranta.Intre timp, scafandrul salvator incerca si el sa iasa teafar. S-a intins pe burta si s-a tarat pe lacul inghetat. Scafandrul reuseste si el sa ajunga la colac si este tras la mal de colegii care il felicita apoi. Desi din cale afara de riscanta, misiunea a fost un succes.LINKGest eroic! Si-a riscat viata ca sa salveze un om cazut in lacul inghetat!StirileProTV.ro https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 apkah M-au enervat foarte tare politistii aia si in special burtosul ala care isi da duhul cu targa parca el ar fi fost in apa.A trebuit sa strige pompierii sa vina sa ii ajute ...Si mai era si agent , adica la inceputul carierei burtosul ... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Pârvu Florin justme wrote ...Gest eroic! Si-a riscat viata ca sa salveze un om cazut in lacul inghetat!Un adevarat miracol, in care nici cei mai vechi dintre pompierii-scafandrii ai Bucurestiului n-au crezut o clipa, s-a intamplat totusi pe lacul Tei din Capitala.In el au fost cat pe ce sa piara un barbat, care a considerat locul suficient de inghetat pentru un pescuit la copca, dar si salvatorul trimis dupa el.De trei ori a cedat pojghita cu militarul pornit sa-l scoata pe pescar din apa-bocna, dar nu s-a dat batut. Gheata a crapat apoi cu ambii, moment in care victima i-a spus eroului sau ca nu are de gand sa-l lase sa moara - ori scapa impreuna ori nu scapa niciunul.Inghetat si la un pas de inconstienta, pescarul reuseste sa ramana pe colacul de salvare, pana cand este adus la mal in siguranta.Intre timp, scafandrul salvator incerca si el sa iasa teafar. S-a intins pe burta si s-a tarat pe lacul inghetat. Scafandrul reuseste si el sa ajunga la colac si este tras la mal de colegii care il felicita apoi. Desi din cale afara de riscanta, misiunea a fost un succes.LINKGest eroic! Si-a riscat viata ca sa salveze un om cazut in lacul inghetat!StirileProTV.roIl cunosc pe Felix si pot sa va spun ca si in particular e un om absolut deosebit! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Pârvu Florin Un om care a creat o multime de legende, un personaj absolut pitoresc, dupa cum mi-au povestit cei care l-au cunoscut si au lucrat cu el si pe care eu i-am prins in pragul pensiei la Boteni in '89, un personaj al carui nume desemneaza in argoul ostasesc mult mai academicul "lider militar"...LINKBAŞTAN, GrigoreA început paraşutismul militar în anul 1941 cu gradul de sergent. Apoi, prin muncă, perseverenţă şi dăruire a urcat din treaptă în treaptă, din şcoală în şcoală, până la gradul de general maior aviator paraşutist.La insurecţia naţională din august 1944, a participat împreună cu Batalionul de paraşutişti la luptele grele date în sectorul de Nord, Pipera, Băneasa, Tunari, Otopeni, împotriva trupelor hitleriste, pentru apărarea capitalei, unde, prin fapte strălucite de arme s-au acoperit de glorie, fiind citat cu unitatea sa prin două ordine de zi şi decorat cu cea mai înaltă distincţie ce se putea acorda atunci gradului său: "Virtutea militară de război, clasa a II-a".În octombrie 1950 este numit comandant al primei unităţi de paraşutişti din armata populară.Timp de peste 30 de ani a organizat, a dezvoltat pe baze ştiinţifice şi a condus paraşutismul militar.Peste 20 de ani s-a ocupat de paraşutismul sportiv, ca preşedinte al Comisiei centrale de paraşutism, aducându-şi contribuţia la răspândirea fără precedent a acestui sport de extrem curaj.A realizat diferite îmbunătăţiri în construcţia de paraşute: stabilizator, dispozitiv de largarea voaliurei, declanşator mecanic de largarea stabilizatorului.Lui Baştan i se datorează şi realizarea unui nou tip de paraşută. Valoarea acesteia constă în următoarele caracteristici: 1. Este prevăzută cu un stabilizator, astfel că poate fi utilizată în lansări din avioane cu viteză mai mare de 200 km/h; 2. Are un sistem de pilotare, realizând pe orizontală o viteză de 2 m/sec; 3. Viteza ei de coborâre este de 4-4,5 m/sec; 4. Poate suporta o sarcină maximă de 150 kg; 5. Din prima secundă după părăsirea avionului, paraşutistul poate lua o poziţie ordonată, stabilă, în picioare, puţin oblic, datorită stabilizatorului. Ea oferă astfel, mai ales pentru începători, avantajul de a nu intra în evoluţii periculoase până la deschiderea paraşutei; 6. Este prevăzută cu un dispozitiv de largarea veliurei, anulând astfel efectul de velă, pe vânt puternic. Lipsa acestui dispozitiv expunea la multe accidente.Această frumoasă realizare românească, recunoscută şi brevetată cu brevetul de invenţii nr. 2458/41559/1960, a intrat în 1961 în dotarea armatei noastre. [Extras din "Vulturii cerului" de N. Pangică, p. 333-336]În primăvara lui 1957 a încercat o nouă experienţă - care i-a reuşit - sărind dintr-un Junkers-52 călare pe o motocicletă de 500m3.La aerodrom, în afară de motocicletă, au mai fost transportate şi un tun antitanc şi o placă de bază a aruncătorului de mine de calibrul 120 plus echipamentul de paraşutare.Generalul Baştan a sărit şi din turboreactoare. Primul salt l-a făcut în primăvara lui 1969 împreună cu alţi colegi. Mai întâi s-au făcut zboruri de aclimatizare, pentru că era ceva diferenţă între aparatele care-i transportaseră până atunci, şi turboreactoare. Să vorbim despre viteză: 450 km/h faţă de 170! Teoretic, ştiau cu toţii că se poate sări în siguranţă, dar când le venea în minte această cifră...Baştan a fost primul care a părăsit aeronava. Singurul lucru nou ce l-a simţit a fost intensitatea mult mai mărită a şocului în clipa intrării în funcţiune a stabilizatorului paraşutei. După el au mai sărit Neagu Oţeleanu şi toţi ceilalţi, totul terminându-se fără nici un incident.În 1971 a sărit de la 10.000 metri, astfel doborând recordul naţional de 7.100 metri stabilit în urmă cu aproape 20 de ani de talentatul paraşutist Traian Dumitrescu-Popa. Pentru aceasta s-a pregătit 11 luni şi 20 de zile. Avionul AN-24 T era pilotat de Mihai Iacob, navigator Gemene Bratu şi inginer de bord Florin Bejan.Cunoşteau o serie de fenomene, greutăţi şi incidente ce puteau să apară şi cum trebuiau învinse. Orice om cu experienţă trebuie să le ia în calcul. Pe la 8.000 de metri se făcuse foarte frig. Aparatul nu era prevăzut cu instalaţie de climatizare pentru altitudini mari.Clipa paraşutării se apropiase. Ajunseseră la 10.000 de metri. Şi-a tras ochelarii, trapa s-a deschis şi la semnalul verde, s-a aruncat în gol. La început a simţit dureri vii în vârfurile degetelor de la mâini şi de la picioare, de parcă l-ar fi lovit cu obiecte tari. Aceasta din cauza celor -56 de grade Celsius! Pe măsură ce cobora, durerile scădeau din intensitate, până ce au dispărut cu totul. Era tot timpul cu ochii pe cadranul cronoaltimetrului. Când a trecut de 5.000 de metri avea senzaţia că era într-o cameră cu aburi. Când indicatorul altimetrului a atins sectorul roşu - 3.000 de metri faţă de sol, cronometrul arăta 180 de secunde de cădere liberă! Deci cei 7.000 de metri fiind străbătuţi a acţionat comanda paraşutei principale şi după câteva secunde comunica prin radio cu cei de jos.Aterizarea a avut loc în condiţii bune, în apropierea punctului de conducere a zborului, plin de gheaţă pe echipamentul său.Recordul naţional a fost omologat. Înălţimea: 10.000 de metri şi deplasarea pe orizontală: 11 km.I s-a oferit titlul de maestru emerit al sportului la paraşutism.Nici o istorie a paraşutismului românesc, atât militară cât şi sportivă, nu poate omite numele lui Grigore Baştan, pentru că el se identifică, pe parcursul întregii vieţi, ca animator şi administrator, cu paraşutismul naţional.La 8 februarie 1983 generalul maior în rezervă aviator-paraşutist Baştan S. Grigore a trecut în lumea drepţilor, regretat de toţi cei care l-au cunoscut.(notă biografică redactată de Elena Şenchea-Popescu).....S-a născut la data de 23.01.1922 la Coşcodeni Buzău.A absovit Şcoala de Pilotaj în 1941, Şcoala de paraşutişti (iun. - oct. 1941), Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie (1946 - 1948), Cursul academic superior la Academia Militară Generală (1953 - 1954) şi Academia Militară Generală - Facultatea de Arme Întrunite (1964 - 1967).Copil de trupă, sergenet în 1941, adj. stagiar - 1942, adjutant - 1944, slt. av. - 1948, lt. - 1949, lt. maj. - 1949, cpt. - 1950, mr. - oct. 1952, lt. col. - 1954, col. - 1956, general maior - mai 1971.Comandant de grupă în Compania de Paraşutişti (oct. 1941), compania 8 paraşutişti (1942), comandant secund al Plutonului de acţiuni speciale din Batalionul 4 Paraşutişti (1944), devenit Bataşionul de Pază (oct. 1944 - febr. 1945), Centrul de Instrucţie al Aviaţiei.Educator politic (1945 - 1946) şi locţiitor politic al comandantului Centrului de Instrucţie al Aviaţiei (1948 - 1950). Şef de stat major (nov. 1950 - febr. 1951) şi comandant al Batalionului 597 Paraşutişti (febr. 1951 - nov. 1952), comandant al Regimentului 246 Aerodesant (nov. 1952 - oct. 1964), locţiitor al şefului de Stat Major al Armatei a 2-a (1967 - 1968), comandant al Trupelor de Paraşutişti şi locţiitor pentru Paraşutişti al Comandantului Aviaţiei Militare (1968 -1982)A decedat la 08.02.1983 la Bucureşti.(completare biografica primita de la dl. Eugen Spataru-email-) https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Toata cinstea generalului-maior Grigore Bastan! Dumnezeu sa-l odihneasca! Un adevarat comandant, un adevarat lider, un adevarat roman!Multumesc din suflet, Florine! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Darkness Un român, arhitectul înălţimilor din „paradisul” DubaiCristian Gavrilescu, designerul Palm Tower - construcţia ce va depăşi ca înălţime Burj Dubai (828 metri)-, dezvăluie povestea din spatele coloşilor care spintecă cerul în Orientul Mijlociu. Un articol foarte interesant...eu zic ca merita citit. LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Pârvu Florin LINKGabriela Szabo, o expresie a reusitei prin munca, vointa si inteligenta!!! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Pârvu Florin justme wrote ...Toata cinstea generalului-maior Grigore Bastan! Dumnezeu sa-l odihneasca! Un adevarat comandant, un adevarat lider, un adevarat roman!Multumesc din suflet, Florine!Stie cineva unde e inmormantat? https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 1\* APLAUDATĂ LA CASA ALBĂ. Cum a lăudat Barack Obama „talentul şi creativitatea” unei românce de 35 de ani. Gândul v-o prezintă pe Rada Mihalcea, inclusă în topul 100 cercetători americanide Daniel BEFU | 16 IANUARIE 2010 LINKimi permit sa completz titlul, "Aplaudata la Casa Alba"...si ignorata de Ambasada sau reprezentantii Romaniei in USA Joi seară, la Casa Albă, preşedintele Barack Obama primea în salonul de ceremonii 100 de tineri cercetători "americani" de top, consideraţi cei de care depinde pe viitor supremaţia tehnologică şi economică a Americii. Între ei şi românca de 35 de ani Rada Mihalcea, automatistă clujeancă, coautor al "textrank", brevet ale cărui rezultate au fost incluse în algoritmul de căutare "Google Book Search". Cercetătoarea a absolvit în 1997 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, iar un an mai târziu a plecat la doctorat în SUA. După ce a obţinut titlul ştiinţific de doctor în automatizări şi calculatoare, a devenit profesor asociat şi cercetător la University of North Texas. Barack Obama declara despre cei 100 de cercetători de elită, între care se regăseşte şi Rada Mihalcea, care nu a obţinut încă cetăţenia americană: "Aceşti extraordinar de dotaţi tineri oameni de ştiinţă şi ingineri reprezintă ceea ce e mai bun în ţara noastră. Cu talentul, creativitatea şi dedicarea lor, sunt convins că vor conduce domeniile lor spre noi descoperiri şi că ne vor ajuta să utilizăm ştiinţa şi tehnologia pentru ridicarea naţiunii şi a lumii noastre". Premiul "Presidential Early Career Awards for Scientists and Engineers" este cea mai înaltă distincţie pe care un cercetător sau inginer o poate primi din partea preşedintelui SUA şi vine după o suită de alte premii pe care românca le-a obţinut în decursul timpului. Între acestea menţionăm: "CAREER award", primit în 2008 din partea prestigioasei National Science Foundation (NSF) , Google Awards Grant, obţinut în 2005 (grant de cercetare în valoare de 107.000 dolari, pentru îmbunătăţirea procesării de către computere a limbajului natural), a fost inclusă în ediţia 2008-2009 a anuarului: "Who's Who of American Women", care reuneşte cele mai importante figuri feminine din politică, ştiinţă, administraţie, artă şi cultură etc.Nonconformistă, cercetătoarea a stârnit un val de aplauze la Casa Albă"La ceremonia de decernare a premiilor de către consilierul preşedintelui, întrucât era vorba de o sută de premianţi, pentru a nu se lungi evenimentul s-a stabilit ca să nu se aplaude după fiecare înmânare de premiu. În momentul în care a apărut fiica mea cu Zara-zisă şi Dodolica- în braţe, toată sala a izbucnit în aplauze", povesteşte ce s-a întâmplat pe 13 ianuarie la Casa Albă Dumitru Mihalcea, tatăl Radei, prodigioasa cercetătoare româncă inclusă între cei mai buni 100 de tineri oameni de ştiinţă ai Americii.Decernarea premiilor a fost complexă, fiind împărţită în trei evenimente desfăşurate pe parcursul a două zile: "În 12 ianuarie a avut loc prima ceremonie la Fundaţia Naţională de Ştiinţă (NSF) din Washington care a asigurat finanţarea proiectelor la care lucrează fiica mea, unde s-a elogiat activitatea ei şi a primit o diplomă", explică Dumitru Mihalcea. Mai concret, înseamnă că Rada Mihalcea, care activează ca profesor asociat la catedra de "Computer Science and Engineering" a "University of North Texas", are finanţarea proiectelor de cercetare garantată pentru următorii cinci ani, indiferent de costuri.În ziua următoare, românca a fost primită de Barack Obama: "În prima parte a zilei de 13 a avut loc vizitarea Casei Albe, la mijlocul zilei a fost o festivitate la care i s-a înmânat o diplomă de către consilierul preşedintelui pe probleme de ştiinţă şi un senator de Texas şi a avut loc o recepţie, iar după-amiază au fost primiţi de către preşedintele Obama".Bebeluşa Dodolica a dat peste cap procedurile de securitate ale Casei AlbeAutomatista clujeancă a reuşit să dea peste cap protocoalele de securitate foarte stricte ale Casei Albe: "La ceremonia de la Casa Albă nu s-a dat voie persoanelor premiate să fie însoţite la festivitate decât de două persoane din anturajul apropiat". În cazul clujencei e vorba de soţul ei, cercetătorul Mihai Burzo, şi de fratele ei, Caius Mihalcea, inginer la un institut de proiectare din Italia. "Însă pentru ea, în mod excepţional, în urma unei proceduri specifice, a mai fost lăsată şi o a treia persoană: Dodolica". Bebeluşei de numai şapte luni i-a mers şmecheria doar până la intrarea în salonul de protocol în care se afla preşedintele Statelor Unite "la care au avut acces numai premianţii. Nici măcar reporterii n-au avut acces"."Mai sus de preşedintele Obama este Dumnezeu"Tatăl Radei Mihalcea n-a apucat să vorbească decât pe fugă cu fiica lui despre momentul în care s-a aflat faţă în faţă cu Barack Obama: "Ştiu numai că a stat lângă preşedinte şi întâlnirea s-a rezumat numai cu o strângere de mână cu cei din jur şi câteva cuvinte pentru a destinde atmosfera. După festivitate mi-a spus în glumă ce impresie i-a lăsat întâlnirea: «Mai sus de preşedintele Obama este Dumnezeu şi acolo nu doresc să ajung încă, fiindcă mai am mult de lucru aici pe pământ»".Ambasada României a ignorat-o pe româncăTatăl Radei Mihalcea e supărat pe un singur lucru: "Am informat din timp toate autorităţile din România în speranţa că vor trimite măcar pe ambasadorul din SUA la eveniment. Sunt mâhnit că tăcerea autorităţilor este totală. Întrucât bunica dinspre mamă a fiicei mele a fost născută şi crescută în Italia, am considerat de cuviinţă să informez şi autorităţile italiene. Spre ruşinea noastră, am primit două semnale din Italia".A colaborat cu MIT şi are brevete folosite de Google, cercetările ei revoluţionând căutările pe internetRada Mihalcea e doctor în automatizări şi calculatoare şi a început un al doilea doctorat în comunicare, fiindcă e convinsă că o va ajuta în studiile sale asupra limbajului. Clujeanca are numeroase cercetări în domeniul comunicării om-maşină, după cum explică decanul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare de la Cluj, dr. Sergiu Nedeschi, care i-a fost şi profesor până în 1997: "E implicată în dezvoltarea de algoritmi de înţelegere de către computere a limbajului natural, atât vorbirea cât şi scrisul. Algoritmii dezvoltaţi de Rada uşurează comunicaţia om-maşină pentru ca accesul să fie mai liber şi la cei neinstruiţi în domeniu. Mai simplu spus, înseamnă democratizarea accesului la informaţie". Preocupările româncei în domenii de frontieră precum "machine learning", în separarea informaţiei relevante de pe web de balast pe baza algoritmilor complecşi de calcul şi faptul că e coinventator al "textrank" au atras atenţia Google, care au inclus metoda brevetată de româncă în algoritmul de cautare "Google Book Search". De altfel Rada Mihalcea lucrează cu Microsoft şi Google. De asemenea, a colaborat cu departamentul "Media Arts and Sciences" din cadrul Massachusetts Institute of Technology în cadrul proiectului: "Artificial Intelligence Approaches to Beauty and Happiness".Decanul Sergiu Nedeschi şi-o aminteşte pe studenta Rada Mihalcea ca fiind: "o nonconformistă. Ăsta era indiciul că e o minte sclipitoare. Întotdeauna şi poziţia şi atitudinea ei nu era uşor de prevăzut. Era o fire neconvenţională. Asta îi era caracteristic". Deşi clujeanca e stabilită de 13 ani în SUA, ţine legătura pe diverse proiecte de cercetare cu profesorii de la Facultatea de Automatică din Cluj, însă tatăl ei ne mărturiseşte că Rada speră la ceva mai mult: "Are încrederea că locul ei este numai lângă aceia dintre care provine. Îşi doreşte ca undeva într-un sat de munte unde copiii nu se pot educa deoarece nu au şcoală şi mai ales dascăli, să creăm o clasă de micuţi şcolari care din laptopurile proprii să facă şi dascăl şi tablă de scris. Este un vis al ei care din cauza timpului şi a distanţei nu va fi uşor de pus în practică".CITAT:"La ceremonia de decernare a premiilor de către consilierul preşedintelui, întrucât era vorba de o sută de premianţi, pentru a nu se lungi evenimentul, s-a stabilit ca să nu se aplaude după fiecare înmânare de premiu. În momentul în care a apărut fiica mea cu Zara-zisă şi Dodolica- în braţe, toată sala a izbucnit în aplauze. Sunt mândru că nepoata mea Zara Mihalcea, datorită destoiniciei mamei ei , a ajuns să fie prima româncă care ajunge la Casa Albă. Sunt convins că acest noroc o va urmări pe Dodolica toată viaţa şi va fi la înălţimea evenimentului, părinţilor ei şi a ţării părinţilor şi bunicilor ei".Dumitru Mihalcea - tatăl cercetătoarei românce premiată de preşedintele SUA la Casa Albă https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 ex-ad doamne, ca bine e cind citeste asta ceva... si rau e cind realizezi ca oamenii astia nu mncesc pentru tara lor... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum Un foarte bun român.LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 1\* ma scuzi ACH ca pun intreg articolul, dar chiar merita...tu ne-ai spus de el, tre' sa fie aici PORTRET/Paul Anastasiu - Pictorul oficial al Armatei Franceze LINKSuceveanul a fugit din ţară în comunism şi s-a înscris în Legiunea Străină, pe care a servit-o timp de 16 ani, cu singurul gând de se împlini artistic.Pictorul de talie internaţională a moştenit pasiunea pentru arte de la tatăl său, fost pilot de vânătoare, care a abandonat armata în urma unei intervenţii chirurgicale. Paul Atanasiu a urmat şcoala normală la Suceava, perioadă în care a început să sculpteze în marmură. După ce a absolvit liceul cu profil pedagogic a lucrat timp de un an în oraşul natal. Apoi a hotărât să-şi continue cariera într-o ţară în care arta să nu fie condiţionată, aşa că într-o perioadă de restrişte încearcă imposibilul şi fuge din ţară. Singura soluţie care i-ar fi permis intrarea în Franţa ar fi fost intrarea în Legiunea Străină.Trimis tocmai în Africa pentru prima misiuneSuceveanul face si acest ultim pas spre îndeplinirea visului de a deveni artist şi semnează contractul care l-a transformat în legionar vreme de 16 ani. Prima misiune, după perioada de instrucţie, a fost în Africa. A avut peripeţii şi aventuri la un pas de moarte în ţări precum Somalia, Republica Centrafricană, fosta Iugoslavia, Erythreea-Etiopia şi Insulele Mayotte.„Au fost multe momente cruciale în timpul misiunilor din Legiune. Aventurile din Somalia au lăsat o amprentă adâncă în conştiinţa mea“, susţine pictorul. În 2006 renunţă la viaţa militară, după ce în prealabil obţine titlul onorific de Pictor Oficial al Armatei Franceze, o situaţie excepţională, fiind pentru prima dată când un astfel de statut onorific este atribuit unui militar activ.Ulterior, s-a dedicat în totalitate carierei artistice. Lucrările sale sunt realizate în culori pe bază de ulei pe pânză. Temele predominante ale operelor de artă sunt legate de viaţa militară. „Am început prin picturi murale, pe ruinele din Somalia“, explică suceveanul. Prima expoziţie a avut-o în 2000 la Paris, la Salonul Societăţii Artiştilor Francezi, unde a fost premiat de Institutul Franţei şi medaliat de salon.În 2005 a câştigat premiul I la Salonul de Pictură al Armatei Franceze. Un an mai târziu a fost distins cu marele premiu al oraşului Castelnaudary pentru pictură. În 2008 a fost premiat la Cannes cu Placa de Aur, pentru premiul II.Zeci de expoziţii pe tot MapamondulO altă distincţie, poate cea mai importantă din viaţa sa de artist, a fost Medalia de Aur primită la Salonul Internaţional al Lumii Culturale şi Artistice, la Cannes, în 2005. A avut zeci de expoziţii pe întreg Mapamondul. „Datorită pasiunii mele, am reuşit să vizitez locuri istorice din toată lumea. Îmi place foarte mult să călătoresc şi să aflu totul despre civilizaţie“, spune artistul. A avut expoziţii în Japonia, China, Canada, dar mai ales în Franţa, la Paris. Trei muzee din ţara sa adoptivă au achiziţionat şi expus lucrările sale.ProfilNăscut. 21 iulie 1971, Suceava.Studii. Liceul Pedagogic „Emil Bodnăraş“ Suceava.Familie. Căsătorit,are trei copii.Întrebări şi răspunsuriCum v-au marcat anii din Legiunea Străină?A fost un moment destul de tensionat în Djibouti, capitala unui stat Cornul Africii, unde am stat într-un sejur de doi ani. Mă aflam împreună cu mai mulţi colegi într-un camion care a sărit în aer după ce a trecut peste o mină. Câţiva colegi au plătit tribut cu viaţa în această încercare. Eu am avut mai mult noroc. Ce satisfacţii v-a adus cariera de pictor?Este o onoare pentru mine să fiu desemnat Pictorul Oficial al Armatei Franceze, un titlu obţinut în premieră pentru un militar activ. Cu ajutorul picturii am devenit membru al unor societăţi artistice şi culturale care îmi aduc satisfacţie spirituală.ce-i place„Îmi doresc să cunosc istoria lumii şi de aceea îmi place să vizitez muzeele. În timpul liber ascult muzică şi călătoresc pentru a vedea locuri istorice“, spune pictorul.ce nu-i place„Nu-mi place ipocrizia. Oamenii care nu se ţin de cuvânt şi sunt mincinoşi nu-şi pot câştiga respectul“, crede suceveanul Paul Anastasiu. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum Cu mentiunea ca în calitate de Pictor Oficial,caporalul-sef a fost promovat la gradul de capitan. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 1\* o antiteza intre doua ambasade Romanesti [cu referire la cercetatoarea romanca din SUA]Franta VS SUALINKsi site-ul oficial al bunului roman LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 1\* corect, Un foarte Bun Roman https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 1\* Profesor Doctor Dan Mircea Enescu, seful Clinicii de Chirurgie Plastica Reconstructiva Pediatrica din cadrul Spitalului de Urgenta pentru Copii-Grigore Alexandrescu Bebelusul ars si-a revenit! LINKArs pana la os. Asa a ajuns pe masa de operatie Alexandru Dragomir, copilul de cinci zile uitat in incubator de o asistenta de la Maternitatea "Bucur". La numai o saptamana de la nastere, bebelusul a fost operat de patru ori de medicii de la Spitalul "Grigore Alexandrescu".Acum, dupa doua luni de la tragedie, micutul este tinut in continuare in spital de frica gripei porcine. Desi medicii ii dadeau sanse mici de supravietuire, micutul este un adevarat luptator. A facut fata arsurilor, operatiilor de reconstructie a zonelor afectate si a sfidat pe toata lumea, recuperandu-se in proportie de 90%. "Starea sa este foarte buna, dar avand in vedere vremea si faptul ca exista o pandemie de gripa porcina il tinem internat. Asa evitam orice risc si ne asiguram ca se va recupera total", ne-a declarat prof. Dan Enescu, medicul care l-a operat pe micut si managerul Spitalului de copii "Grigore Alexandrescu". https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum Saracul piticot,ce venire pe lume a putut sa aiba ! Un omulet total nevinovat.Noroc cu medicii aceia. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 v-twin Vin si eu cu un domn pe care-l stimez enorm si caruia putem ajunge sa-i datoram intr-o zi viata.*drum roll*Doamnelor si domnilor, Raed Arafat. Defapt Raed Arafat povestind cum s-a chinuit sa porneasca SMURD-ul. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Sun_tzu Românca - erou în America, declarată Europeanul Anului 2010de Diana MARCU | 21 IANUARIE 2010Şi-a dedicat viaţa salvării copiilor - victime ale traficului de fiinţe umane. De la o adresă secretă din Piteşti, Iana Matei (51 de ani) demonstrează tuturor că sclavia şi comerţul cu oameni sunt de mult abolite4 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiereIana Matei este cea de-a 15-a deţinătoare a distincţiei Europeanul Anului. În cei 11 ani de activitate ai organizaţiei sale „Reaching Out“, ea a salvat 420 de victime. Cheltuielile anuale ale ONG-ului sunt în valoare de 80.000 de dolari, fiind acoperite de Make WayAm arestat trei târfe împuţite şi nu vrem să le băgăm în maşina noastră aşa. Puteţi aduce haine curate?". Telefonul primit de la poliţist, în ianuarie 1999, i-a schimbat Ianei Matei viaţa. A luat haine cu ea şi s-a dus să le întâlnească pe "târfe". Trei fete speriate de 14, 15 şi 16 ani. "- Cum aţi ajuns în halul ăsta?", le-a întrebat Iana. "- Am fost vândute şi cumpărate", a fost răspunsul uneia dintre ele. Iar povestea celei mai mici dintre fete i-a dat fiori Ianei Matei.Ameninţată cu violul de tatăl ei, a fugit la o prietenă care lucra într-un bar şi care cunoştea o familie care voia pe cineva la curăţenie. După o noapte petrecută în casa "oamenilor de bine", fata a fost dusă într-un restaurant la şosea şi vândută patronului. 100 de dolari a costat copila de 14 ani. Sechestrată în spatele unei uşi care se deschidea doar atunci când un camionagiu era dornic de sex, fata a reuşit să fugă şi să ajungă la poliţie. I s-a spus să se întoarcă repede, căci altfel o încurcă. A fost arestată împreună cu două alte fete, după câteva zile, la o razie a poliţiei. Şi aşa le-a întâlnit Iana. La acel moment, era abia întoarsă în ţară, după o absenţă de 8 ani. Stabilită în Piteşti, lucra în adăposturi pentru copiii străzii, majoritatea fugiţi din orfelinate.Nu avea alături decât o echipă de voluntari şi totuşi devenise cunoscută în oraş pentru munca ei. Când le-a văzut pe fete, tratate ca prostituate, deşi erau doar nişte copii, s-a decis. Avea să înfiinţeze un centru pentru "cei care nu reuşesc să scape din coşmar". În câteva zile a creat cu acte în regulă ONG-ul "Reaching Out", iar cu cei 300 de dolari primiţi donaţie a închiriat pe trei luni un apartament. Cele trei fete - care azi au copii la rândul lor - au fost primii locatari. În cei 11 ani trecuţi de la acel telefon, Iana Matei a adunat sute de poveşti.Şi a retrăit tot atâtea ascultându-le pe adolescentele şi tinerele care i-au trecut pragul. "Nicio poveste nu e mai tragică sau mai impresionantă", spune. "Toate sunt la fel, pentru că toate distrug". Refuză să spună poveşti, după cum refuză să spună nume. "Le spun fetelor, odată ajunse la noi, că gata, acum s-a terminat. Le spun să uite. N-am niciun drept să le spun să retrăiască coşmarul în care au trăit.""Peştii cred că eu sunt concurenţa"Iana Matei a ajutat peste 420 de victime ale traficului de fiinţe vii. Dintre acestea 84 la sută ţin legătura în mod constant cu reprezentanţii "Reaching Out". Le-a luat de pe stradă şi nu le-a mai lăsat să revină acolo. În adăpostul ei - devenit astăzi o casă cu două etaje, a cărei adresă este secretă - au ajuns sute de copile şi adolescente. Cea mai tânără victimă are 13 ani, iar cea mai bătrână - 29. Acum, în centrul din Piteşti se află 10 fete şi un bebeluş, de doar trei săptămâni. Pentru că una dintre copile abia a născut. La adăpost, fetele stau un an de zile, timp în care merg la şcoală şi au îngrijire, hrană, asistenţă medicală şi consiliere psihologică la centru, care le devine astfel casă. Dacă sunt minore însă, rămân până la 18 ani. Urmează cursuri de calificare profesională, li se găseşte un loc de muncă, iar banii câştigaţi li se depun într-un cont bancar.Adesea li se schimbă şi identitatea, fie prin hotărârea procurorului, fie pe cale administrativă. Niciun traficant ori peşte nu renunţă la fetele lui uşor, aşa că Iana Matei se bate pentru ele. La propriu. Are contract cu o firmă de pază şi securitate, care asigură protecţie adăpostului. Adesea însă, femeia le adună pe fete din stradă ori din baruri, unde sunt trimise de traficanţi. Cu metode doar de ea ştiute, le ia cu o maşină şi le duce direct la adăpost. "De regulă, ele vorbesc cu alte fete, aflate la noi în adăpost. La început, fiecare crede că sunt o altfel de traficantă, dar mai cumsecade, că nu le bat şi nu le pun să muncească. Vin pentru că au încredere în fetele cu care vorbesc. Nu în mine. Nu de la început."Decorată de Departamentul de Stat al SUA în 2006Născută în Orăştie şi crescută în Transilvania, unde tatăl ei era antrenor de fotbal, Iana Matei şi-a petrecut studenţia la Bucureşti, unde a studiat Artele. De la restaurarea operelor de artă a ajuns, peste câţiva ani, să restaureze suflete. Aşa i-a fost destinul. După Piaţa Universităţii, în '90, a ajuns să fie căutată de poliţie, aşa că a decis să părăsească ţara, ca refugiat politic. Din Iugoslavia a ajuns în Australia. Era singură, proaspăt divorţată şi cu un copil de doi ani după ea, fiul său - Ştefan. A vrut să-şi continue studiile şi aşa a ajuns să deţină o licenţă în Psihologie şi să dezvolte proiecte pentru copiii străzii din Australia.În urma unui concediu petrecut în România, în 1998, decide să revină în ţară, speriată de numărul mare de copii abandonaţi în România, pentru a se implica în proiecte de ajutorare. "Îmi făcusem planuri pentru doi ani. Atât voiam să stau. De atunci au trecut 11 şi sunt tot aici", spune cea care a demarat o puternică campanie pentru recuperarea şi reabilitarea victimelor traficului de fiinţe umane, colaborând cu agenţiile internaţionale care activează în domeniu. Iana Matei a descris situaţia din România pentru guvernul SUA, a lucrat cu agenţii ca UNODC (Biroul Naţiunilor Unite pentru Lupta împotriva Drogurilor şi a Crimei Organizate) şi a făcut parte dintr-o comisie de experţi ce consiliază NATO în lupta împotriva traficului de fiinţe umane.Pentru "activitatea ei excepţională" de salvare a victimelor traficului de fiinţe umane şi de educare a oficialităţilor, Iana a fost declarată, în 2006, "Eroul Anului" de către Departamentul de Stat al SUA. În anul următor, în Marea Britanie, a primit Premiul pentru Aboliţionism din partea Camerei Lorzilor, iar ieri, 20 ianuarie, a fost desemnată Europeanul Anului de către revista Reader's Digest. În istoria de 15 ani a acestui premiu, acordat de cele 19 ediţii europene ale publicaţiei, este pentru prima dată când distincţia se acordă unui român.-email- https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Cine deseneaza Romania pentru Google Earth? Liceenii 3DDoi adolescenti romani reconstruiesc Romania din temelii. Casa Presei, Palatul Cotroceni, Universitatea de Arhitectura "Ion Mincu" si Cazinoul din Constanta se numara printre lucrarile lor minutioase. Cum este posibil? Prin intermediu computerului, care le permite lui Ciprian Nutescu si Razvan Mitre sa remodeleze realitatea cu ajutorul imaginilor tridimensionale.O intreaga retea mondiala de desenatori 3D lucreaza astazi la reconstructia virtuala a planetei. Una dintre cele mai cunoscute aplicatii este ilustrarea cladirilor din marile orase ale lumii, care pot fi vizualizate cu programul Google Earth. Modelatorii folosesc fotografiile reale ale cladirilor pe care vor sa le ilustreze si apoi, cu ajutorul unui program special, realizeaza copiile tridimensionale ale imobilelor pe care ulterior, prin intermediul internetului, le ofera spre vizionare lumii intregi. Orasele din Romania au intrat si ele in acest proces de reconstructie virtuala cu ajutorul unor pasionati ai tehnologiei 3D, multi dintre ei aflati la varsta adolescentei, precum Nutescu si Mitre."Am intrat in legatura cu firma americana in 2007, prin e-mail. Mi-au spus sa le trimit niste imagini si apoi m-au bagat in reteaua lor de modelatori 3D din toata lumea", povesteste Ciprian Nutescu. Tinerii spun ca dupa ce le-au aparut modelele pe Google Earth au inceput sa primeasca si oferte de contracte. Sumele primite au fost mici, dar, dupa cum singuri recunosc, cariera lor este abia la inceput de drum.Lumea se reconstruieste de cativa ani incoace. Din temelii. Orase, cetati, biserici, drumuri. Dar nu se mai folosesc piatra, caramida, betonul, sticla sau otelul. Iar constructorii nu mai utilizeaza lopata si mistria. E suficient mouse-ul. Zidurile sunt creionate pe calculator. Dintr-un click este sapata fundatia viitoarei cladiri, apoi dintr-o alta comanda a tastaturii sunt conturati peretii, acoperisul, ferestrele. Pe urma apar strazile, magazinele, parcurile. Poti chiar sa te intorci cu mii de ani in urma, tot printr-o simpla comanda a computerului, sa dai o fuga in Roma antica. Ai privilegiul sa patrunzi in intimitatea vietii din timpul imparatului Constantin, vizitand case, temple, brutarii, ba chiar si bordeluri. Vorbim in acest caz de un program oferit de catre Universitatea din Virginia, SUA.27 de ore pentru construirea unui oras virtualUn oras virtual se naste aproape cat ai bate din palme. Venetia a fost remodelata in numai 27 de ore. S-au folosit 250.000 de fotografii ale tuturor cladirilor si monumentelor din acel loc. Imagini transpuse apoi intr-un proiect conceput de specialisti ai Universitatii din Washington. Romania a intrat si ea in mijlocul acestui "santier" deschis la scara planetara, dupa ce Sibiul, Pitestiul, Constanta, Iasiul, Brasovul, Clujul si Bucurestiul au fost incluse in noua lume animata de unghiuri drepte, culori si lumini.Doi liceeni si un absolvent de facultatePrintre atatia constructori de factura moderna, risipiti prin toate ungherele Internetului, am intalnit trei bucuresteni. Doi dintre ei sunt elevi de liceu, iar al treilea e ceva mai "batran" – are 24 de ani. Sunt totusi oameni cu state vechi, de vreme ce fac parte, de peste doi ani, dintr-o retea mondiala de modelatori 3D. Este o adevarata "armata" de meseriasi care lucreaza pentru programul Google Earth. Unul dintre ei este Ciprian Nutescu, elev in ultima clasa de liceu la Colegiul Tehnic "Traian". De la el am aflat dupa aceea si de prietenii sai: Razvan Mitre – care se pregateste in acest an sa absolve Colegiul National Bilingv "George Cosbuc" –, la care se adauga decanul de varsta al grupului – Razvan Preda –, absolvent al studiilor universitare de Management, in prezent angajat la o firma din domeniul vanzarilor. Toti trei sunt dispusi sa vorbeasca in detaliu despre hobby-ul lor.O lectie despre lumea virtualaCiprian Nutescu si Razvan Mitre se asaza in fata unui calculator si incep sa dea tot felul de comenzi. Vor sa ma familiarizeze cu lumea din interiorul computerului, prezentandu-mi diverse schite facute de ei. "Nu e chiar atat de greu sa faci un desen in format 3D", incearca sa ma convinga Ciprian ca pasiunea e pe primul loc, apoi capacitatea de a vedea in spatiu, atunci cand te apuci sa construiesti o cladire virtuala. Sunt introdus in tehnologia "santierului". Primul pas e sa intri pe Google Earth. "Acolo poti vedea imaginea din satelit a cladirii care te intereseaza", zice Razvan. Accesezi un program gratuit de editare."Desenezi conturul sau amprenta casei", adauga colegul sau. Dupa care "sapi" fundatia. "Trebuie sa ai si fotografiile din realitate ale cladirii, ca sa estimezi proportiile." Dupa ce au fost prelucrate, pozele originale sunt "lipite" pe structura virtuala a imobilului. "Pe urma incarcam imaginea pe Internet." La final, definitia 3D – "daca 2D inseamna lungimea si latimea, atunci la 3D se adauga si inaltimea", isi finalizeaza Ciprian scurta lectie.Cartierul Tineretului, reconstruitPasiune din clasa a X-a la Razvan. La inceput, a reconstruit o parte din propriul cartier – Tineretului. Admiram imaginea pe calculator. Un cvartal inconjurat de strazi si arbori. Cu cat detaliezi imaginea, cu atat totul ti se pare mai real. "Iata si blocul meu", ne arata baiatul. Se vede balconul de la apartamentul in care locuieste. Aproape ca te astepti sa te salute cineva de la fereastra. La randul sau, Cirpian a inceput cu Circul Globus, pe care l-a mesterit abia dupa ce-a aflat de la diverse cunostinte de pe Internet cu ce se "mananca" tehnica 3D. "Nu te invata nimeni ce si cum sa faci. Esti autodidact. Fiecare e pe cont propriu in Romania." Prietenii pe care i-am intalnit acum – Ciprian si cei doi Razvani – au fost uniti la un moment dat de pasiunea lor comuna.Autorii imaginilor virtuale, din orice parte a lumii ar fi ei, isi dau unii altora note de la 1 la 5 pentru calitatea si acuratetea muncii lor. "Asa ne-am intalnit noi trei", spune Cristi. Tot el povesteste cum a intrat in dialog cu cei de la Google. Asta s-a intamplat in luna februarie din 2007. "Am vorbit cu cei din America pe e-mail. Mi-au spus sa-mi alcatuiesc o colectie de imagini, ca sa fac parte din reteaua lor de modelatori 3D din toata lumea."Ciprian avea la vremea aceea zece cladiri in portofoliu, iar Razvan Mitre – 20. "Cerinta principala a celor de la Google a fost ca fiecare cladire sa fie pozitionata perfect pe harta, acolo unde este ea in realitate, in cadrul unui oras, pe strada respectiva. si sa existe o descriere exacta a locului, ca sa-si dea seama oricine la ce adresa este locatia respectiva", aud de la Razvan. Fiecare detaliu al cladirii este important – usile, ferestrele, acoperisul. Totul trebuie sa fie "montat" la locul lui. Daca "arunci" vreo fereastra pe acoperisul cladirii, imaginea isi pierde valoarea.Unda verde de la Google EarthAi terminat desenul, il trimiti la Google Earth. Trec cel putin doua saptamani pana cand din America iti vine raspunsul – negativ sau pozitiv. Daca imaginea ta este in regula, atunci ea va fi postata in reteaua Google. Iata si statistica celor trei tineri de care vorbim acum: pana in prezent, lui Ciprian Nutescu i-au fost acceptate 63 de cladiri, care pot fi vizitate pe Internet. Fiecare a fost "plantata" in orasul din care face parte, pe strada unde o poti gasi si in realitate, cu toate explicatiile necesare, referitoare la adresa cu pricina. Mergem mai departe: Razvan Mitre are 39 de case deja construite, vizitabile tot in reteaua informatica, in timp ce Razvan Preda, care e cel mai nou in bransa, dintre cei trei prieteni, are si el 27 de reusite arhitecturale.Palatul Cotroceni si Ateneul RomanCladirea Prefecturii judetului Dolj, Teatrul National din Craiova, Ateneul Roman si Hotelul Intercontinental. Sunt doar cateva dintre reusitele lui Razvan Mitre. Colegul sau Ciprian Nutescu se mandreste, intre altele, cu Palatul Cotroceni, Universitatea de Arhitectura "Ion Mincu" din Bucuresti si Cazinoul din Constanta. Iar de la Razvan Preda avem doua lucrari de anvergura: Casa Presei si turnul BRD de pe Calea Victoriei. "Mai e mult de lucrat in Bucuresti. Cred ca acum cel mult 20% din cladirile Capitalei sunt transpuse in imagini 3D, dar sunt multe proiecte in derulare", spune Ciprian.Oferte din strainatateDupa ce ai iesit in lume cu lucrarile tale si ti-ai demonstrat talentul, incep sa apara si ofertele. Asa e si cazul lui Ciprian. Prima comanda a venit de la o firma cu profil 3D din Viena, in 2008. Nu s-a legat nimic pana la urma, ce-i drept. Ar fi insemnat ca adolescentul sa plece in Austria, pentru realizarea imaginii unui stadion. "As fi primit 100 de euro pentru treaba aia", spune tanarul. Alta propunere, nici ea finalizata, i-a batut mai tarziu la usa, din aceeasi tara. De data asta, ar fi trebuit sa faca niste modele 3D ale unor cladiri, pe care firma austriaca le-ar fi transformat in ipsos, la scara mica, vandute ca suveniruri.Salarii de pana la 10.000 euroPrima afacere concretizata a venit din Romania: modelul virtual al unui hotel din Mamaia, pentru care Ciprian va primi 25 de euro. Apoi, solicitari pentru reconstruirea virtuala a unor pensiuni turistice din Transilvania, la care s-a adaugat redesenarea unui proiect rezidential, pentru care tanarul s-a ales cu 100 de euro. "Daca iti apar modelele intr-o retea mondiala, cum e Google Earth, incepi sa ai si oferte", recunoaste baiatul. La randul sau, Razvan Preda a fost contactat de o firma dintr-o tara asiatica, fiind intrebat cat ar cere pentru un proiect. Dar el vrea sa pastreze activitatea asta la nivel de hobby, fiind interesat de o cariera in management.Mai tinerii sai prieteni, Razvan Mitre si Ciprian Nutescu, vor si ei, dupa liceu, sa urmeze cursuri universitare de marketing, turism si automatica. Cu toate astea, cand i-am intrebat pe cei trei cum ar raspunde unei propuneri de a lucra in strainatate, in domeniul 3D, toti mi-au raspuns diplomatic: "Buna intrebare!". Am vrut sa le stiu parerea, dupa ce discutasem cu Ciprian despre salariile din Occident ale modelatorilor si animatorilor care lucreaza cu imagini virtuale. "Se castiga cel putin 4.000 euro, ba chiar si 10.000 euro pentru cei care fac lucrari de anvergura", stie liceanul, dupa ce a tratat subiectul pecuniar cu omologi de-ai sai de pe tot globul. Asa ca o eventuala oferta de peste granita are sanse de a schimba planurile de viitor ale celor trei bucuresteni…LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Campionii matematicii sunt din RomâniaProfesorul Daniel Breaz din Alba Iulia este declarat matematicianul anului 2009 în lume, un elev din Baia Mare uimeşte Europa la olimpiade, iar studenţi români sunt apreciaţi la Harvard. Profesori renumiţi în matematică sunt urmaţi îndeaproape de tineri cu performanţe extraordinare. Omer Cerrahoglu învaţă la 14 ani materia de liceu.Tânărul profesor Daniel Breaz (35 de ani) din Alba Iulia este declarat de Universitatea din Kyoto cel mai bun matematician al anului 2009, în teoria geometrică a funcţiilor. „Se poate face performanţă în România. Dar pentru asta este nevoie ca cercetarea să primească mai mulţi bani. Este condiţia fundamentală pentru ca oamenii care lucrează în acest domeniu să nu mai fie tentaţi să plece în străinătate", a spus matematicianul care nu a vrut niciodată să părăsească România. „Am avut aici toate condiţiile pentru a face performanţă. Îmi place ceea ce fac şi voi continua să susţin evoluţia pozitivă a cercetării româneşti", a mai adăugat acesta. Cel mai bun în „teoria geometrică a funcţiilor"Ultima realizare a profesorului din Alba Iulia este obţinerea distincţiei de cel mai bun matematician din lume în „teoria geometrică a funcţiilor", pe anul 2009, acordată de Institutul de Cercetare pentru Ştiinţe Matematice din cadrul Universităţii Kyoto, Japonia. „Teoria face parte din analiza complexă şi se ocupă cu studiul unor funcţii cum ar fi funcţiile multivalente, funcţiile univalente, studiind anumite proprietăţi geometrice, dar utilizând un aparat analitic. Adică mai mult bazat pe studiul unor inegalităţi, egalităţi, condiţii, restricţii. Este o subramură a analizei matematice", a explicat profesorul domeniul său de activitate. Daniel Breaz va primi distincţia oferită de japonezi la 21 mai, la Osaka. „Premiul este acordat anual de universitatea niponă, pe baza unei selecţii. Eu am fost nominalizat pentru anul 2009 şi am şi câştigat. În acest domeniu lucrăm aproximativ 4.500 de matematicieni", a spus profesorul universitar. Universitatea din Kyoto, pe locul 24 în lumeŞcoala românească de teorie geometrică a funcţiilor este printre cele mai bune din lume, consideră doctorul Daniel Breaz. „În România este o şcoală foarte bine dezvoltată de teoria geometrică a funcţiilor, recunoscută pe plan mondial, alături de cele din Japonia, Turcia, Malaysia, India şi Canada", a mai precizat profesorul.În luna august, timp de zece zile, Daniel Breaz va participa la o şcoală de vară organizată de Universitatea Kultur din Istanbul, unde va ţine cursuri pentru 50 de doctoranzi din întreaga lume. În prezent, Breaz predă la Universitatea din Alba Iulia disciplinele Analiză complexă şi Analiză matematică şi este director al Departamentului de Cercetări Ştiinţifice. Universitatea din Kyoto este una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ din lume situându-se pe locul 24 din cele 500 ale Clasamentului Shanghai. Nicio universitate românească nu se află în acest top. Cel mai bun student, un matematicianCel mai bun student al Anului în America de Nord, desemnat de Liga Studenţilor Români în Străinătate, este Corina Tărniţa din Craiova, unul dintre cei mai buni doctoranzi în matematică la Departamentul de Matematică, Universitatea Harvard. Corina a absolvit, în 2006, cu Magna Cum Laudae. A continuat să studieze matematica în cadrul unui masterat la aceeaşi universitate. De anul trecut, ea este doctorand. Anul trecut, elevii români s-au clasat pe locul trei în Europa la Olimpiada Internaţională de Matematică, cu două medalii de aur, două de argint şi două de bronz. Mădălina Persu, absolventă a clasei a XII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, şi Omer Cerrahoglu, absolvent al clasei a VIII-a la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu" din Baia Mare, au obţinut câte o medalie de aur. Performanţa lui Omer Cerrahoglu este cu atât mai importantă, cu cât a fost obţinută la 14 ani, vârsta participanţilor de la acest concurs fiind de 18-19 ani. Micul as din Baia MareOmer Cerrahoglu, un adolescent de 14 ani din Baia Mare, a reuşit să-şi uimească profesorii cu performanţele pe care le-a obţinut la matematică. O zi din viaţa tânărului înseamnă în medie trei ore de matematică. „Am zile când sunt «prins» de câte o problemă mai dificilă şi pot să ajung să lucrez câte şase ore numai ca s-o rezolv", a spus adolescentul. Omer Cerrahoglu este olimpic internaţional la matematicăOmer şi-a impresionat colegii şi profesorii la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Bremen, Germania, din 2009, când a concurat cu elevi de clasa a IX-a, el fiind în clasa a şaptea. „A fost alegerea mea să particip la o clasă superioară vârstei mele, dar ideea a fost de fapt a părinţilor mei", a spus Omer. Ultimul concurs câştigat a fost săptămâna trecută, olimpiada americană de matematică, unde a obţinut punctajul maxim. Omer a fost invitat de două licee din Bucureşti „International Computer High-School of Bucharest" şi Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu" să le devină elev, dar a refuzat. De trei ani, adolescentul nu mai participă la orele de matematică de la clasă. El se pregăteşte cu un profesor de colegiu şi studiază deja materia de clasa a XI-a.LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 dorobant ... romanii care "dau clasa" LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 ronin Concert de pian: Matei RogozLINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Doi români - creierele spectacolului de lasere din deschiderea Jocurilor Olimpice de la Vancouverde Daniel BEFU | 11 FEBRUARIE 2010 Locuitorilor din Sfântu Gheorghe nici că le-a trecut prin gând că Zsolt (30 ani) şi Ştefan (29), băieţii care acum câteva luni au făcut show-ul de lasere din piaţa centrală cu ocazia zilelor oraşului, sunt creierele din spatele spectacolului de lumini din deschiderea Jocurilor Olimpice de la Vancouver, megalaser-show-ului de Revelion din Central Park (New York) şi a lansării noului model de Mini Cooper de către BMW în 2008 Uneori, lucrurile bune încep la supărare: "Lucram programatori la o firmă unde şi-au bătut joc de noi şi ne-am săturat. La un contract la care au câştigat pe spatele nostru 100.000 de euro, am primit 150 de euro. Atunci am zis: «Hai să ne facem firma noastră»". Era acum trei ani când Nagy Ştefan Szilamer şi Rakosfalvy Zsolt, doi tineri din Sfântu Gheorghe, şi-au dat demisia şi au înfiinţat firma SC Savvy SRL. În 2010 au ajuns să se bată cu firma unui milionar american pentru poziţia de lideri mondiali în domeniul softului care coordonează megaspectacolele de lasere: "Nu vreau să par naiv sau lipsit de modestie, dar suntem pe primul loc acum. Suntem doi pe podium: o firmă din America - cu 20 de ani de activitate în spate, care e condusă de un milionar şi unde lucrează 20 de oameni plus tehnicieni, şi noi - care suntem la acelaşi nivel, deşi suntem o firmă micuţă din Sfântu Gheorghe, România, cu numai doi oameni". Softul lor e utilizat de un partener german, un fel de "firmă soră", care dispune de hardware-ul necesar pentru show-urile de mari proporţii. Cu softul lor au fost controlate mai multe show-uri de lasere la evenimente importante din lume, de la inaugurarea unor hoteluri de lux în Dubai, la lansarea noului model de "Mini Cooper" de către BMW în Germania şi până la numărătoarea inversă din noaptea de Anul Nou, în Central Park, New York. Iar mâine programul dezvoltat de la zero de către Zsolt şi Ştefan va dirija mişcarea pe cer a razelor laser din spectacolul de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă Vancouver 2010.Au contribuit la salvarea de la faliment a firmei nemţeştiCe face programul? "E un software profesional din aceeaşi familie cu cele de mixare folosite de televiziuni, unde se mixează şi în timp real dar pot fi şi premixate anumite funcţii ca imagini, sunete, lumini inteligente, şi e foarte asemănător cu programele de pirotehnică". Când au încheiat contractul de colaborare cu firma nemţească de laser-show-uri ca să le furnizeze platforma software, cei doi covăsneni habar n-aveau ce e acela laser: "La început am avut o problemă foarte mare, pentru că noi nu cunoşteam laserele. Laserele din păcate nu fac ceea ce vrei pentru că atunci când îi zic să tragă o linie pe cer, el o să tragă poate jumătate de linie din cauză că inerţia propriu-zisă a laserului e foarte mare şi reacţionează mai lent. Astea sunt chestii tehnice la care am avut probleme foarte mari, dar acum deja ştim cum funcţionează fiecare tip de lasere până la ultima componentă".Noroc că nici partenerii nemţi nu erau mai breji: "Compania lor are 12 ani, însă până acum trei ani a avut un program destul de şubred şi era aproape falimentară. În primul an de colaborare am îmbunătăţit programul lor şi acum doi ani ne-am apucat de versiunea nouă, care e făcută 100% de noi de la zero. Acum, firma nemţilor nu mai e în faliment". Programul propriu-zis de mixaj, cu tot cu interfaţa de comunicare între laser şi software, e ieftin, costând un pic peste 3.000 de euro, însă Zsolt şi Ştefan oferă şi consultanţă permanentă organizatorului de laser-show-uri, pentru născocirea în permanenţă de coregrafii tot mai complexe cu lumini pe cer: "Teoretic, numărul maxim de lasere comandate independent ce pot fi folosite la un show este de zece, însă eu în viaţa mea n-am văzut un show care să fie făcut pentru zece lasere, pentru că în general sunt câteva lasere de bază şi restul sunt lasere pentru umplere. Laserele pentru umplere sunt de tip master-slave, adică două sau trei lasere fac acelaşi lucru în acelaşi timp. 90% dintre show-uri, indiferent de producătorul software-ului, sunt pentru două sau trei lasere".La Vancouver, fiind vorba de un eveniment cu rezonanţă planetară, vor fi folosite 14 lasere, o parte dintre acestea fiind însă legate în paralel. Din păcate, Ştefan şi Zsolt nu vor vedea decât la televizor jocurile de lumini din deschiderea Jocurilor Olimpice: "Mulţi cred că suntem folosiţi de firma germană, dar nu este adevărat, pentru că suntem foarte buni prieteni şi ne-au ajutat foarte mult şi ei, îi ajutăm foarte mult şi noi. E o colaborare nu numai pe bază de contract, ci şi pe bază de prietenie. Ne-am fi dorit să mergem şi noi la Vancouver, însă din păcate n-am putut pentru că în martie o să fie iar la Frankfurt Pro Sound&Light, care este cea mai mare expoziţie din lume în domeniu, unde o să prezentăm noul nostru software, o continuare de la software-ul acesta şi mai avem lucruri nepuse la punct. De-aia nu ne-am dus noi în Vancouver, pentru că altfel am fi fost acolo".Dezvoltă inclusiv software pentru jocurile de noroc din Las VegasInventivitatea covăsnenilor are preţul ei: "O dată pe lună primim oferte să ne mutăm în străinătate şi să lucrăm acolo. Am primit o grămadă de oferte de muncă bine plătite inclusiv în România, însă, după ce începi să lucrezi pentru buzunarul tău, nu-ţi mai vine să redevii salariat, mai ales că la noi e o bătaie de joc şi la salarii, şi la condiţii de muncă, şi la organizare". Cuminţi, cei doi îşi văd însă de contractele lor: "Am făcut şi jocuri de noroc pentru Las Vegas". Clauzele de confidenţialitate din contractele încheiate cu beneficiarii nu le permit să ne spună despre ce jocuri e vorba. Ce ne pot dezvălui însă e că: "Garantat nu se poate măslui din software ca să câştige cineva şi pot să vă spun sigur că toate softurile pentru jocurile de noroc, cel puţin în România, sunt făcute în aşa fel că nu se poate câştiga cu ele. Dacă vine un om şi câştigă 100 de milioane, garantat alea 100 de milioane au fost puse înăuntru înainte de alţi jucători care au pierdut. Per total în timp, pe termen lung nu se poate câştiga cu jocurile astea. De-aia noi nici nu jucăm, fiindcă ştim chestiile astea".Nişte "dezordonaţi" care îşi mâniază soţiileSuccesul are laturile lui neştiute. De pildă, începuturile carierei de IT-ist a lui Zsolt stau sub semnul ilegalităţii: "Primul software dezvoltat de mine l-am vândut în urmă cu 12 ani actualului primar al municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (n.r. care pe atunci făcea sondaje de opinie, fiind de profesie sociolog). N-a fost chiar legal, că n-am plătit impozit însă după 8 ani nu mai există nici o hârtie şi nimeni nu are ce să-mi facă. Sper". Şi dacă de fisc mai reuşeşi să scapi, de gura nevestei mai greu: "Pentru că lucrăm extraordinar de mult, că v-am zis, în domeniul laser-show-urilor noi concurăm cu o firmă care are 20 de angajaţi şi 20 de ani vechime, suntem luaţi la întrebări de soţii: «Noi când o să vă vedem? Când veniţi şi pe-acasă?»". Până acum două zile, când Edit Kiss, corespondenta Mediafax de Covasna, a dat drumul pe flux ştirii că jocul de lasere din deschiderea Jocurilor Olimpice are drept "coregrafi" doi băieţi din Sfântu Gheorghe, aproape nimeni nu bănuia ce năstruşnicii au născocit Zsolt şi Ştefan: "Sincer, prietenii noştri nu prea ştiau până acum foarte bine la ce lucrăm noi. Problema este că în general oamenii vor dovezi şi eu degeaba zic că jocurile de lasere de la numărătoarea inversă din Central Park au fost controlate de programul nostru, pentru că nu ne-ar fi crezut nimeni, aşa că am preferat să stăm în banca noastră şi încercăm să nu facem prea multă agitaţie".Când i-am sunat prima oară să le propun un interviu, s-au cam codit: "Ştiţi, de dimineaţă nu prea avem când, că noi suntem cam dezordonaţi şi mâine la prima oră ne gândeam să facem ceva curăţenie, fiindcă la 11.00 ne-au anunţat că vin de la Antena 1, la 13.00 de la Pro TV, la 15.00…"-email- LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme O sportiva romanca, vedeta la HollywoodFlorina Petcu, fosta campioana mondiala la kickboxing amator, a jucat in filme alaturi de mari actori, precum Denzel Washington sau Jodie Foster. Multi oameni viseaza sa se realizeze in Statele Unite ale Americii, insă putini reusesc. Romanca Florina Petcu (30 de ani) face parte dintr-o categorie distincta: cea a tinerilor de mare succes. Plecata din tara in urma cu 12 ani, ea s-a stabilit si consacrat pe taramurile americane dupa ce a jucat alături de actori celebri la Hollywood, precum Denzel Washington sau Jodie Foster, dar si dupa ce a devenit campioana mondiala de kickboxing la amatori. (AS Media)LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 1\* Fostul preşedinte al INMS Ioan Drăgan a încetat din viaţă LINKFostul preşedinte al Institutului Naţional de Medicină Sportivă şi cel care a pus bazele Agenţiei Naţionale Antidoping, profesorul doctor Ioan Drăgan a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 80 de ani, se arată într-un comunicat al Federaţiei Române de Atletism.Ioan Drăgan s-a născut la 26 februarie 1930, a fost directorul Centrului Naţional de Medicină Sportivă, între anii 1966-1986, şi a înfiinţat şi coordonat întreaga reţea de profil din România. În anul 1986, după ce fiica sa s-a stabilit în străinătate, prof. dr. Drăgan a fost retrogradat ca director al Policlinicii pentru Sportivi Vitan din Capitală, pentru ca în anul 1990, după Revoluţia din Decembrie, să fie repus în funcţie.De remarcat că în anul anul 1987, prof. dr. Ioan drăgan a primit titlul de Doctor Honoris Causa Purkinje la Praga.În anul 1993, prof. dr. Drăgan a devenit profesor la Catedra de Medicină Sportivă a Facultăţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila, din cadrul Universităţii Bucureşti, iar până în anul 2001 a fost şef al Institutului Naţional de Medicină Sportivă, şi, totodată, preşedinte al Societăţii Române de Medicină Sportivă.Un alt punct de reper în cariera celui supranumit "părintele medicinei sportive româneşti" a fost planul de înfiinţare a actualei Agenţii Naţionale Antidoping şi a avut un rol important în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale Antidoping, la realizarea unei medicaţii specifice pentru susţinerea efortului şi refacere.Prof. dr. Ioan Drăgan a participat la zece ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară, începând cu anul 1964, la Tokyo, ultima sa olimpiadă fiind cea de la Sydney, în anul 2000. Un an mai târziu, profesorului Drăgan i s-a acordat Crucea Serviciul Credincios clasa I.În cariera sa a publicat peste 45 de monografii şi mai bine de 200 de lucrări de cercetare în ţară şi străinătate.Dumnezeu sa-l odihneasca. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Pârvu Florin Horia ColibasanuLINKsi nu pentru performanta de a cuceri Annapurna, cu toate ca e una absolut notabila, ci pentru faptul ca nu a uitat sa fie OM!Alaturi de Constantin Lacatusu, care a renuntat in 1994 la cucerirea Everestului pentru a participa la o actiune de salvare, il consider unul dintre marii alpinisti romani.LINK"Viaţa unui om este mai presus decât orice munte, decât orice performanţă. Fără această solidaritate nu ar mai exista nimic, iar eu aş abandona definitiv escaladele”Ca sa intelegeti e util sa vedeti si "Touching the void", e un film absolut extraordinar despre supravietuire cind totul e impotriva ta!LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Cine este tenorul român care a smuls aplauzele lui Domingo4 Mai 2010de MANUELA GOLEA Ştefan Pop, un tânăr student al Academiei de Muzică din Cluj, în vârstă de 23 de ani, a câştigat prestigiosul concurs „Operalia", înfiinţat şi condus de Placido Domingo. Tenorul român Ştefan Pop a câştigat duminică, pe scena Scalei din Milano, unul dintre cele mai importante concursuri europene pentru soliştii de operă, Operalia, într-o finală care a fost dirijată de marele tenor spaniol Placido Domingo.Ieri, în drum spre casă, proaspătul câştigător a declarat pentru România Liberă că se simte emoţionat, dar şi obosit în acelaşi timp. Cu exact o săptămână mai devreme a câştigat şi marele premiu la cel mai important concurs de canto din Asia. „Am dormit două ore, sunt obosit după o lună de umblat prin lume şi sunt foarte fericit. Am prins vârful! Ce mai poţi să-ţi doreşti?!? După ce am câştigat concursul din Coreea, acum am luat vârful concursurilor chiar pe scena de la Scala. Operalia se organizează în fiecare an în altă ţară, iar eu am avut şansa să fiu şi pe scena de la Scala şi să câştig marele premiu!", ne-a declarat Ştefan Pop, al cărui vis dintotdeauna a fost să cânte pe scena milaneză. Asaltat cu propuneriTânărul tenor spune că acest concurs i-a adus consacrarea, iar de acum trebuie să analizeze ofertele primite de la marile companii de operă ale lumii: „Nu mai poţi participa la alte concursuri. Toate sunt, ca nivel, mult mai jos decât Operalia. A venit toată spuma cea vestită - directorii celor mai mari opere din lume, de la Covent Garden la Metropolitan Opera. Toţi m-au ascultat şi m-au asaltat cu propuneri, în afară de Opera din Paris, unde deja am dat audiţie", a mai adăugat proaspătul laureat, care nu s-a decis încă ce va face în viitor. Deocamdată, se întoarce în ţară, unde, din 20 mai, va începe la Timişoara repetiţiile pentru spectacolul „La Traviata" de Verdi. Despre Placido Domingo tânărul povesteşte că s-au înţeles bine din prima clipă: „A fost foarte bine, ne-am înţeles de la prima vedere, a fost foarte cald. La final, pe scenă, a început să cânte cu mine, a fost foarte OK. După concurs am vorbit cu el şi mi-a zis că ar vrea să ţinem legătura, că mă va suna să mai vorbim şi poate o să ne mai auzim cântând". Placido Domingo: „Pot ajunge mari vedete de operă"Ştefan Pop a câştigat marele premiu alături de soprana bulgară Sonya Ioncheva (28 de ani). La ediţia aceasta au fost 40 de participanţi. „Toţi sunt câştigători. Mulţi dintre ei vor pleca cu oferte şi pot ajunge mari vedete de operă", a declarat pentru AP tenorul spaniol. Concursul Operalia a fost lansat de către Placido Domingo în 1993 şi este destinat tinerelor talente din lumea muzicii, concurenţii trebuind să aibă vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani. Ediţia aceasta a avut loc pentru prima dată pe o scenă italiană. Printre câştigătorii ediţiilor anterioare se numără nume celebre astăzi: bas-baritonul Erwin Schrott şi soprana Maija Kovalevska. Student la ClujŞtefan Pop a studiat la Liceul de Muzică din Bistriţa, iar acum este student al Academiei „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, secţia Canto. În ultimii ani a câştigat diferite festivaluri de gen din ţară, iar în urmă cu o săptămână a primit Premiul I la Concursul Internaţional de Canto de la Seul (pe lângă trofeu a fost recompensat şi cu suma de 50.000 de dolari). Aici, Ştefan Pop a participat alături de trei colegi de la Opera din Timişoara, în finală România prezentându-se cu cea mai mare delegaţie (patru din opt preselectaţi), după cum ne-a informat Corneliu Murgu, directorul general al Operei Naţionale Române din Timişoara. La Seul, România a ocupat locul III la „bursa artei lirice" din Asia, fiind devansată doar de Coreea şi China.LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Târgu-Jiu: Povestea gimnastei Amelia Racea, campioana europeană la bârnă care îşi vede părinţii o dată pe lunăAmelia Racea a ales acest sport datorită prestaţiei Andreei Răducan de la Olimpiada de la Sydney din 2000. Are 15 ani, îi plac prăjiturile şi chiftelele, ascultă muzică şi iese la un suc cu prietenele. De duminică este campioană europeană la bârnă. Ea este Amelia Racea din Târgu-Jiu.Foarte puţină lume ştia până duminică de existenţa gimnastei române Amelia Racea. Sportiva din Târgu Jiu a uimit lumea când a cucerit medalia de aur la bârnă, dar şi medalia de bronz pe echipe, în cadrul Campionatului European de la Birmingham (Anglia). Mai ales că este prima ei participare la o competiţie majoră de senioare. Povestea micuţei de 15 ani a început în anul 2000.Fascinată de evoluţiile entuziasmante ale Andreei Răducan, Simonei Amânar sau ale Mariei Olaru, Amelia s-a decis să se apuce de acest sport dificil. „A fost alegerea ei. N-avea nici şase anişori şi urmărea la televizor Jocurile Olimpice de la Sydney. A spus atunci: «Vreau să merg şi eu la gimnastică!». Noi nu ne-am opus şi am dus-o la clubul din Deva, iar de atunci, de zece ani, munceşte pentru visul ei", a spus, ieri, pentru „Adevărul", Marius Racea, tatăl campioanei, care este şef de post în comuna gorjeană Plopşor. Îşi vede părinţii o dată pe lunăFlorin Cotuţiu, antrenorul junioarelor de la CS Cetate Deva, spune că Amelia este un copil normal. „Îi place să asculte muzică, să iasă cu prietenele la un suc, să-şi cumpere un parfum bun când mai iese din ţară, să navigheze pe Internet", a spus Cotuţiu.Gimnasta a avut un model şi-n familie. Carmen Racea, mama ei, a practicat acelaşi sport, dar la nivel de amatori. „Are potenţial şi este foarte muncitoare. A plecat de lângă mine să facă această disciplină. O văd o singură dată pe lună, dar sunt foarte mândră de ea", ne-a spus Carmen Racea. LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 ronin Dumitru PrichiciLt. col. Dumitru Prichici, ofiter tehnic operativ in DSS, trecut in rezerva in 1987, avea o obsesie. Stia ca va urma o vanatoare de vrajitoare si ii era teama ca vor fi atacate unitatile tehnice. Acolo se afla aparatura performanta, absolut necesara sistemului de siguranta nationala. Daca ar fi fost distrusa, tara ar fi fost "deschisa" oricarei operatiuni straine. In plus, s-ar fi putut intampla o tragedie. "In depozitele de la Tonola, se afla o cantitate substantiala de cianura, care se utiliza in timpul procesului de productie a circuitelor imprimate aurite, in baile de aurire. Daca ar fi fost incendiate aceste stocuri, norii de cianura ar fi ucis orice fiinta vie intalnita in cale. Imposibil de apreciat cati morti ar fi fost", scrie Dumitru Prichici in cartea sa "Condamnati la tacere". Ei bine, acest lucru era sa se intample, pentru ca strategia oculta prevedea lupte intre unitatile MApN si cele ale DSS. Exista un astfel de scenariu conceput de fanatici activisti PCR, inclus si in strategia loviturii de stat, ceea ce ar fi dus la un razboi civil. Pe 22 decembrie, la pranz, lt. col. Prichici il cauta pe Iulian Vlad la C.C. ca sa-i comunice temerile sale.LINKSite-urile domniei sale :LINKLINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - Olimpica internaţională Letiţia Tudorin: vinde îngheţată pentru bani de meditaţiide Alina BĂDĂLAN TURCITU | astăzi, 20:04Campania "România are şansă!"Începând din 17 Mai, ziarul Gândul vă va prezenta 20 de poveşti ale unor tineri (sau copii) de succes, care fac cinste României: unii dintre ei sunt olimpici, alţii au câştigat alte concursuri importante. La finalul campaniei noastre, cititorii vor putea vota pe site-ul ziarului una dintre cele 20 de poveşti, iar tânărul câştigător va primi suma de 2.500 de euro. Sponsorul campaniei este "ING Asigurări de viaţă".Olimpica Letiţia Tudorin (19 ani, clasa a XII-a) s-a bătut pentru România cu sute de elevi din Europa, la concursul internaţional de limba latină din Arpino, Italia. În plus, mai are şi trei premii la olimpiada naţională. Când colegele ei colindau barurile, ea traducea din textele veritabile ale lui Caesar sau Cicero, de dinainte de Hristos. Pentru performanţele sale, ministerul a "recompensat-o" cu câte 50 şi 75 de lei. Ca să-şi câştige banii de manuale, Letiţia vinde vara la mare îngheţată şi gogoşiDin garsoniera ei unde locuieşte cu părinţii şi fratele, micuţa latinistă Letiţia Tudorin a ajuns bun naţional. Anul trecut a fost selectată în lotul naţional şi s-a bătut pentru România cu peste 500 de elevi din întreaga Europă. Asta s-a întâmplat acasă la Cicero, în orăşelul Arpino de lângă Roma, loc de pelerinaj pentru îndrăgostiţii de limba latină din toată lumea. Din '80, acolo se ţine an de an concursul internaţional «Certamen Ciceronianum Arpinas». E crema competiţiilor de limba latină pentru elevi şi regula e strictă: n-ai voie să participi decât o singură dată, atât! Nici nu e nevoie să câştigi măcar, simplul fapt de a fi ajuns acolo e un mare premiu în sine. Dacă rezişti în cele cinci ore de examen, fără pauză, să-l traduci şi să-l comentezi perfect pe Cicero şi apoi să n-o iei şi razna, poţi să spui, pe urmă, că ai trecut unul dintre testele cele mai grele ale vieţii tale.La noi, copiii buni pentru Arpino sunt păsări rare şi apar greu de tot; din acelaşi liceu se iţesc unul, doi, la câţiva ani. De pildă, Colegiul Naţional "Radu Greceanu" din Slatina (Olt), unde învaţă Letiţia, a trimis în ţara lui Cicero patru elevi, din '98 şi până acum, toţi instruiţi de aceeaşi profesoară. Pe lângă Arpino, eleva mai are încă trei premii la olimpiadele naţionale de limba latină. De fapt, niciodată nu i s-a întâmplat să meargă la vreun concurs şi să vină cu mâna goală.Victorii cu Caesar răsărit dintre salate şi cartofi prăjiţiAcolo şi-a pregătit ea performanţele, pe masa minusculă din bucătărie, traducând Caesar şi Cicero printre salate şi cartofi prăjiţi.Nu din exerciţii închipuite, ci din autorii cei reali, din textele lor adevărate, de dinainte de Hristos. E ca atunci când vine chirurgul şi taie nu pe un cadavru, ci în carnea vie a unui om. Camera Letiţiei e jumate dormitor, jumate bucătărie - dacă e masa ocupată, atunci scrie pe genunchi, în pat. Pe măsuţa de calculator n-ar putea, e prea mică, pe ea de abia dacă au loc monitorul şi tastatura. Şi aşa a învăţat ea pentru toate olimpiadele - continuu, de la începutul anului, fără pauzele lungi din vacanţe. E adevărat, de vreo două ori a vândut îngheţată şi gogoşi la mare, în sezon, să-şi plătească meditaţiile la engleză din timpul anului. A doua oară, cu banii câştigaţi (3.000 de lei în trei luni) şi-a cumpărat cărţi şi şi-a ajutat părinţii. Unul e şomer, celălalt pensionat."Totul a pornit de la prima teză la latină, cea din clasa a noua. Ţin minte şi acum, am avut, printre altele, nişte conjugări şi nişte declinări care nu erau tocmai simple, aşa că le învăţasem ca pe tabla înmulţirii. Am luat zece, iar doamna dirigintă Adriana Hernest, care îmi este şi profesoară de latină, m-a întrebat dacă aş vrea să merg la olimpiadă", ne povesteşte Letiţia.Şi de aici a început aventura. A urmat învăţatul pe brânci, căci gramatica latină este logică şi strictă ca matematica, iar fără dicţionar e imposibil să pricepi mare lucru dintr-un text. Şi la olimpiade se lucrează cu dicţionarul pe masă, aşa e de complexă limba. Letiţia învăţa pe unde apuca - ori venea profesoara Hernest la ea acasă, ori invers. Se mai întâmpla să găsească împreună şi câte o oră liberă pe la şcoală. Apoi, fata mai căuta texte clasice pe internet, le traducea şi i le trimitea dirigintei pe e-mail, să i le controleze. Orice metodă era bună. Mai târziu, ce cărţi nu găsea eleva în librărie, i le aducea profesoara - un Cicero din volume îngălbenite, cu aer de anticariat, din care studiase ea însăşi în tinereţe, era comoară adevărată pentru Letiţia. "Când m-am întors cu menţiune la naţională, în clasa a noua, mama mi-a pregătit un tort pe care scrisese: «bravo, campioana mea». Numai că a avut aşa de mari emoţii, încât l-a mâncat pe «p» şi a ieşit «camioana». Mă uitam în frigider şi râdeam şi ea nu înţelegea ce m-a apucat"."Lecţia de şah" - să traduci o zi întreagă trei fraze latineAnul următor, deja ţintea mai sus: "Mă apucasem să traduc din textele lui Caesar şi am stat la trei fraze de dimineaţă de la 10 până după amiază la ora 5. Înţelegeam toată gramatica din text, dar nu reuşeam să îi redau sensul în română. Aveam acolo cazul ablativ, iar el are 1001 de funcţii. Şi mă întrebam: dacă e complement de loc? Ba nu, dacă e complement cauzal? Apoi, când am mai descoperit la ore şi subiectul în acuzativ, chiar că mi s-a părut totul aiurea".De data asta a luat direct premiul trei la naţională. A urmat Arpino şi acum, în ultimul an de liceu, o menţiune naţională care a însemnat ceva mai mult decât atât: a fost atât de greu, încât premiul trei nici nu s-a mai dat. Ministerul a "recompensat-o" şi el cu 50 de lei pentru menţiune şi 75 de lei pentru premiu.Ea, mică şi firavă la 19 ani ca o boboacă de liceu, oftează sincer: "Şi aşa a fost.... frumos. Nici nu-mi vine să cred că s-a terminat". O ambiţionau emoţiile alea unice când se afişau rezultatele la olimpiade: "Când am luat premiul trei, la Iaşi, rezultatele s-au afişat la 12 noaptea, pe geamul cantinei Liceului Teologic. Eu n-am citit primele nume, căci nu-mi imaginam că m-aş putea găsi acolo. Am citit şi eu de la jumătate în jos. Şi când am terminat prima pagină, parcă îmi venea să plâng că nu sunt nici măcar acolo. Când, în sfârşit, m-am văzut, nu-mi venea să cred. Am sunat-o atunci, la miezul nopţii, pe doamna dirigintă şi i-am spus că eu cred că am luat locul trei. «Crezi sau eşti sigură?», m-a întrebat. Nu ştiam ce să-i răspund. «Spune-mi exact ce scrie pe listă», a zis. Altă dată, la Vaslui, s-au afişat rezultatele la trei dimineaţa", îşi aminteşte olimpica. Nu are de gând să meargă la facultate la Limbi Clasice, unde ar intra fără nici o admitere, ci la Limbi Străine, unde ar da examen. Căci, spune Letiţia, latina o studiază numai aşa, de drag... şi fiindcă are mister.Profesoara de latină: "Mi-a fost bine acasă la Cicero"Dar ce anume îi motivează pe olimpicii latinişti să facă performanţă într-o limbă aşa-zis moartă? Adriana Hernest, profesoara care a pregătit-o pe Letiţia, ne explică: "Pentru mulţi elevi, un stimulent este concursul de la Arpino, când ei se văd în patria lui Cicero".Până acum patru ani, nici Adriana Hernest nu apucase să vadă patria lui Cicero, deşi predă din '74. Trimisese deja trei elevi la Arpino, dar profesoara rămăsese acasă, văzând oraşul cu ochii minţii, din poveştile copiilor. Într-un final, i-a venit rândul să o trimită ministerul ca însoţitor pentru lotul naţional. "Şi am ajuns acolo datorită elevilor mei", precizează. "Şi mi-a fost bine acasă la Cicero".LINKLINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Astora ar trebui sa le pupe Berceanu si picioarele, la cat de bune sunt soselele noastre... Pe de alta parte, cred ca tinerii sunt alte valori pe care Romania le ve pierde in favoarea Occidentului.Doi tineri români au născocit avertizorul de accidente / Aparatul scanează drumul şi în caz de pericol frânează!Andreea Costea, Simona SoareVineri 21 mai 2010Elevii Cristian Roşu şi Paul Şucală i-au uimit pe americani cu dispozitivul care îi scapă pe şoferi de evenimente rutiere grave. Cei doi tineri de clasa a XII-a au câştigat premiul I la Concursul Internaţional de Ştiinţe şi Inginerie INTEL, organizat zilele trecute în California, SUA.Tema competiţiei INTEL a fost ca participanţii să propună o rezolvare pentru o problemă cu care se confruntă oamenii zi de zi. „În fiecare concurs te adaptezi după cerinţe. Aceasta a fost prima competiţie în care m-am hotărât să fac o invenţie non-robotică", explică orădeanul Cristian Roşu (18 ani). Aşa se face că, împreună cu prietenul său din Zalău, Paul Şucală (18 ani), Cristian s-a gândit să vină în sprijinul conducătorilor auto. „Ne-am gândit să facem un sistem pentru prevenirea accidentelor rutiere, mai ales că aflasem că România este pe primul loc în Europa ca număr de accidente", spune elevul.Timp de trei luni, cei doi au muncit în atelierul din casa părintească la construirea unui dispozitiv care să scaneze şoseaua din faţa maşinii. „Am găsit cu greu câţiva senzori şi am construit prototipul. Iniţial, am folosit un senzor cu ultrasunete. Pentru că nu aveam la îndemână o maşină pe care să facem experimentul, am făcut rost de un ATV", a mai spus Cristian. Dispozitivul are un senzor care se instalează în partea frontală a maşinii. Băiatul spune că invenţia poate fi aplicată pe orice fel de maşină, indiferent de tonaj. Senzorul scanează drumul şi trimite informaţii către un computer instalat pe bord. Posibilitatea de a se produce un accident este calculată în funcţie de distanţa faţă de maşina din faţă şi în funcţie de ce face şoferul în acel moment. „Am dotat fiecare pedală a maşinii cu motoraşe. În urma semnalelor transmise de senzor, dacă şoferul nu frânează, se porneşte sistemul de frânare din motoraş", explică Cristian. Astfel, controlul maşinii este preluat parţial de aparatură, iar tragedia este evitată prin frână. „Dacă sistemul nostru ar fi implementat, s-ar reduce circa 70% din numărul de accidente care au loc în România", a mai spus Cristian Roşu. Această invenţie le-a adus orădeanului şi prietenului său locul I la Concursul Internaţional de Ştiinţe şi Inginerie INTEL, o medalie de aur şi un premiu de 3.000 de dolari.Mândru de creaţia sa, Cristian spune că vrea să o dezvolte. „Acum nu ar putea fi scoasă pe piaţă pentru că nu i s-au făcut toate testele. Dar specialiştii spun că pentru perfecţionarea dispozitivului şi pentru scoaterea lui pe piaţă ar fi necesară o investiţie de aproximativ 50.000 de euro", explică Paul Şucală.Dedicat inventiciiCristian Roşu este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu" din Oradea. Tânărul are o pasiune pentru invenţii încă din şcoala generală. Talentul şi l-a descoperit în clasa a VII-a, când profesoara de fizică l-a îndrumat către un concurs naţional din Cluj. „Atunci am inventat un aparat care poate hrăni animalele de companie, în lipsa stăpânilor, prin intermediul telefonului", povesteşte Cristian. Prima competiţie i-a adus direct calificarea la concursul internaţional de invenţii din Grenoble, Franţa. De atunci, băiatul este nelipsit din concursurile de profil. „Particip la cinci competiţii internaţionale pe an şi de fiecare dată urc pe podium", spune Roşu.Deşi pare greu de crezut, Cristian nu a făcut pregătiri cu profesori de specialitate. „Eu sunt un autodidact şi sunt foarte pasionat de ceea ce fac. La fiecare competiţie aflu unde am minusuri, care sunt cerinţele, ce trebuie să dezvolt. Mă duc acasă şi mă apuc să studiez. Fac proiecte şi apoi le pun în aplicare în atelierul din casa părintească", explică elevul. Cristian are nenumărate medalii şi diplome la concursurile naţionale şi internaţionale de gen. Târgul mondial al inventatorilorConcursul Internaţional de Ştiinţe şi Inginerie INTEL, California, este cel mai mare târg de ştiinţe pentru liceeni din lume. Cu o tradiţie de 50 de ani, fiecare ediţie a târgului înseamnă o investiţie de milioane de dolari. Evenimentul este organizat de INTEL, cea mai mare companie de semiconductoare din lume, primul producător al memoriilor de tip SRAM şi DRAM. De asemenea, INTEL este lider pe piaţă în industria microprocesoarelor şi PC-urilor. Prin târgul de invenţii, corporaţia urmăreşte descoperirea tinerelor talente care pot duce tehnologia mai departe. Anul acesta, competiţia s-a desfăşurat în perioada 9-14 mai. Premiul şi diploma obţinute de cei doi elevi la concursul susţinut de INTEL le garantează angajarea în domeniul cercetării în cele mai importante institute de profil din lume. De asemenea, ei pot accesa unul dintre locurile de muncă oferite de corporaţia INTEL, fiind avantajaţi de distincţia pe care au obţinut-o. Softul care le ştie pe toateUn alt proiect apreciat de americani a fost cel al vâlceanului Ionuţ Budişteanu (foto), elev în clasa a X-a, care a câştigat o menţiune în valoare de 500 de dolari şi premiul oferit de cea mai cunoscută asociaţie de informatică la nivel internaţional, Association for Computing Machinery, de 1.000 de dolari. Softul reuşeşte, printre altele, să facă predicţii la bursă, la meteo, să recunoască amprentele sau vocea. „Reţeaua neuronală a învăţat valorile zilelor precedente şi reuşeşte, cu o mică eroare, să prognozeze ce se va întâmpla în ziua următoare la bursă. De pildă, pentru recunoaşterea oamenilor, reţeaua neuronală artificială a softului a fost învăţată cu anumite feţe. La mijloc e o adevărată matematică", a explicat Ionuţ, căruia i s-a popus să fie membru în Association for Computing Machinery. (Dorel Ţîrcomnicu)LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Enigma bolilor fără leac, provocarea unei românce din CanadaAutor: Ana ZidărescuAlexandra Păun a plecat din România când abia împlinise 18 ani. A ajuns printre francezi, unde a studiat Bioinformatica, iar pasiunea pentru medicină a purtat-o peste Canalul Mânecii, în Marea Britanie, unde a făcut un stagiu la Medical Research Council.Înainte de a pleca peste Ocean, în Canada, a mai făcut un popas în Franţa, unde a spus “Da” logodnicului său. Împreună, au ajuns la Montreal, unde românca este în cel de-al treilea an de doctorat în genetică umană. În spatele unui aparenţe fragile se ascunde o ambiţie puternică de a descoperi secretul acelor boli pentru care medicina modernă nu are acum o soluţie.EVZ: Te-ai născut în Romania, te-ai căsătorit în Franta, ai trecut prin Marea Britanie şi apoi ai decis că ţi se potriveşte mai mult Canada. Ce poţi spune despre aventura ta de până acum? Care dintre aceste ţări ţi-a plăcut mai mult?Alexandra Păun: Am dus o viaţă destul de nomadă, până acum doi ani. Am stat patru ani în Franţa, la Lyon, unde mi-am făcut studiile universitare. În anul cinci am petrecut şapte luni în UK, pentru un stagiu la Medical Research Council, apoi am plecat în Canada pentru doctorat. În 2009 m-am căsătorit cu Dani, pe care l-am cunoscut în Franţa, în anul I. Am decis să facem nunta în Franţa pentru a fi mai aproape de toţi foştii noştri colegi de facultate care rămăseseră în Lyon după universitate. Da, viaţa mea a fost o aventură. Nu a fost uşor, chiar deloc. Atunci când nu ştii unde o să fii anul următor, în ce ţară sau pe ce continent, nu ai cum să te faci comod undeva, nu poţi să formezi rădăcini nicăieri. Dar, aceste aspecte negative sunt prea neînsemnate, comparat cu cele pozitive. Cei patru ani petrecuţi în Franţa mi-au deschis ochii şi mintea către lucruri şi idei la care nu aş fi avut acces în România. Apoi, faptul că am făcut facultatea în străinăte mi-a deschis multe uşi - am putut găsi stagii şi apoi doctoratul foarte uşor, am lucrat cu mulţi cercetători renumiţi şi am cunoscut mulţi oameni valoroşi.Franţa mi-a plăcut şi îmi place încă foarte mult. Este o ţară frumoasă, însă francezii nu sunt foarte primitori. Se ştie că sunt destul de naţionalişti şi nu sunt foarte deschişi faţă de străini. Însă, atunci când ajungi să îşi faci prieteni francezi, îşi dai seama că fiecare e diferit şi depinde foarte mult de tine viitorul acestor relaţii. Anglia nu m-a încântat. Englezii sunt şi mai reci. Înainte de 2007 nu s-au sfiit să îmi spună că intrarea Românie în UE îi cam sperie, să nu fie „invadaţi”. La Montreal, în Canada, mă simt ca acasă. Pentru că oamenii sunt foarte primitori, prietenoşi şi nu se pretind superiori faţă de nimeni, indiferent de ţara de origine. Montrealul este un oraş extrem de viu, multicultural. Aici găseşti de toate, de la mâncare asiatică, până la apa minerală Borsec, importată din România. Vara, străzile şi terasele sunt pline şi festivalurile gratuite sunt în fiecare weekend.Este Canada destinaţia finală pentru tine?Aş vrea să fie. Depinde de unde îmi găsesc un loc de muncă după ce termin doctoratul.Ai studii în bioinformatică. De ce tocmai acest domeniu? Iar acum eşti doctorand în genetica umană. Ce anume te-a atras spre aceste domenii?Am terminat facultatea de Bioinformatică în Franţa, la INSA Lyon. Este un domeniu nou, am fost a 5-a promoţie care termina Bioinfo la INSA. Am ales acest domeniu pentru că îmbina perfect matematica şi biologia (mai ales genetica), două materii care m-au atras încă din liceu. Acum sunt doctorand în genetică umană, un domeniu fascinant care îmi permite să folosesc cunoştinţele mele în bioinformatică, dar şi tehnicile de laborator.Întotdeauna mi-am dorit să lucrez în medicina experimentală, să fac cercetare într-un domeniu legat de bolile umane şi să contribui la descoperirea unui tratament pentru bolile pentru care, actualmente, nu există un remediu, cum ar fi cancerul.Care sunt obiectivele pe care ţi le-ai propus în genetică?În ceea ce priveşte obiectivele doctoratului meu, aş vrea să descopăr una din genele care predispune la apariţia fibrozei pulmonare în urma radioterapiei. Acesta este scopul proiectului meu. Pe termen scurt mă concentrez pe publicarea a cât mai multor articole în jurnale de specialitate. Pe termen lung, după ce termin doctoratul, aş vrea să continui cercetarea într-un domeniu şi mai apropiat de oncologie.Ce ne poţi spune despre cercetările tale?După cum spuneam, proiectul meu de PhD vizează decoperirea genelor care predispun unii pacienţi la dezvoltarea fibrozei pulmonare (o boală incurabilă din care se moare după 2-3 ani de la diagnostic) după ce au făcut tratament cu radiaţii pentru cancere din cavitatea toracică (cancer de plămân, cancer de sân). Suntem mai mulţi studenţi în laborator care lucram pe proiecte asemănătoare, dar fiecare studiază aspecte diferite ale bolii. Domeniul în care lucrez avansează foarte repede şi trebuie să fim, în permanenţă, la curent cu noile metode, noile analize şi articole publicate. Citesc, în medie, 2-3 articole pe zi, din care învăţ mereu, şi aflu lucruri noi. Petrec jumătate din timp în laborator, făcând experimente, iar cealaltă jumătate în faţa calculatorului, pe analize de bioinformatică, analizând datele obţinute din experimente.Câţi ani de studiu mai ai?Sunt în anul trei de doctorat şi mai am încă trei ani. În Canada, doctoratul durează 5 ani, şi se aşteaptă ca studenţii să publice cel puţin trei articole în reviste de specialitate pentru a-şi putea susţine teza.Ce îţi lipseşte cel mai mult din România?Îmi lipsesc cei dragi de acasă. Dacă aş putea să îi am cu mine aici, aş fi complet fericită!Care este cea mai mare împlinire a ta, de până acum?Pe plan personal, mă simt împlinită că mi-am creat o familie alături de Daniel, soţul meu, un om minunat, care mă face mai fericită în fiecare zi. Pe plan profesional, deşi parcursul meu încă acum începe, sunt mulţumită cu alegerea mea în ceea ce priveşte domeniul în care voi lucra mai departe. Faptul că voi contribui într-o măsură mai mică sau mai mare la descoperirea unui tratament pentru bolile care macină azi omenirea îmi dă o satisfacţie nemaipomenită. Evident, nu fac asta pentru propriul orgoliu, dar faptul că voi contribui la ceva important pentru omenire este un stimul intelectual important.Ce poti spune despre comunitatea de români din Canada? Ai prieteni români cu care obişnuieşti să te întâlneşti?Comunitatea de români din Canada este foarte mare, mai ales la Montreal şi Toronto. Însă, cei cu care ne întâlnim de obicei sunt foşti colegi de la INSA, care au venit şi ei, după facultate, în Montreal.Nu cunoaştem alţi români în afară de aceşti foşti colegi... Şi eu, şi soţul meu, suntem prieteni cu colegii de la lucru, nu am căutat neaparat să ne facem noi prieteni printre români...Care este locul preferat din Montreal?Pentru că sunt şi un fotograf (în devenire), mă atrag locurile „colorate”. De aceea, îmi place foarte mult strada Saint Denis din Montreal. Este o stradă care face parte din cartierul latin, plină de buticuri inedite, anticariate, magazine de antichităţi şi cafenele. Casele sunt în stilul specific montrealez, cu scările de fier la intrare, scările de incendiu în spatele casei şi acoperişurile colorate în roşu, mov, albastru sau galben. O plimbare de dumincă dimineaţă pe Saint Denis, un brunch la una din cafenelele cu terasa afară şi apoi câteva ore de frunzărit cărţile din librării sau admirat obiectele de decor din zecile de magazine de design interior nu au cum să nu mă binedispună.Ce sfat ai da unui tânăr care se pregăteşte să plece din România spre Canada?Canada este o ţară cu doar 30 de milioane de locuitori. Caută imigranţi. Dar oameni de primă mână, intelectuali. De aceea, procesul prin care obţii o viză este destul de complicat.Canada este o ţară primitoare, multiculturală, este uşor să te integrezi şi nu te vei simţi inferior. Însă, pentru un licenţiat în România este mult mai greu să îşi găsească de lucru în domeniul lui în Canada pentru că diplomele din România nu sunt foarte apreciate aici la adevărata lor valoare. De aceea, cel mai bine este să faci facultatea în străintate şi apoi să emigrezi în Canada. De asemenea, nu este posibil să pleci în Canada fără să ai un job asigurat. Ai nevoie de un work permit pentru a obţine viza şi acel work permit îţi poate fi dat de autorităţile canadiene doar după ce ţi-a fost oferit un loc de muncă.LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 ALM ronin wrote ...Pe 22 decembrie, la pranz, lt. col. Prichici il cauta pe Iulian Vlad la C.C. ca sa-i comunice temerile sale.Interesant! Deci Prichici il cauta pe seful DSS sa-i comunice temerile sale. Ca si cum Iulian Vlan nu stia in amanunt ce se afla la Tonola, la circa o luna dupa bilantul la care participase si, in "avanpremiera" caruia, vizitase unitatea de cercetare si productie. Mda, erau cateva bidoane cu cristale de cianura de potasiu, folosita in toata lumea in procesele de gavanizare (cromare ca aurirea era interzisa prin decretul de substituire al materialelor strategice). Si faza cu tancurile e tare. Probabil ca le-a deturnat direct de la garaje ca altfel ar fi tras in proprii militari MApN, care preluasera paza unitatilor din perimetrul Tonola. Dar ceva despre fuguta la gruparea PNTCD si implorarea Seniorului Coposu sa vina la AB13 ca sa vada cum securistii ascultau toata tara pomeneste? Dar despre mertzanu lui Lica Gheorghiu, cumparat de la baza CC-ului pomeneste? Atunci cand colegii lui n-aveau voie sa cumpere decat din Valea Cascadelor? Uite d-aia imi place mie istoria! E dinamica si fluida ... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Constanţa: Premii NASA pentru locuinţe în cosmosIoana PopaAdevarul.ro, Luni 24 mai 2010Colegiul „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa a cucerit noi medalii la competiţiile de proiectare de staţii orbitale. Elevii constănţeni şi-au adjudecat şapte distincţii la concursul internaţional organizat de NASA.Adrian Sav şi Adrian Velicu învaţă în clasa a XII-a C la Colegiul „Mircea cel Bătrân" şi sunt doi dintre elevii premiaţi la concurs. „Elevii noştri au uimit încă o dată", spune, mândru, profesorul de fizică Ion Băraru, care coordonează din 2004 echipele constănţene la competiţiile Administraţiei Naţionale pentru Aeronautică şi Spaţiu (NASA). De atunci, elevii Colegiului „Mircea cel Bătrân" sunt nelipsiţi de pe podium, cucerind de mai multe ori marele premiu, chiar cu două echipe de participanţi.Proiecte spaţiale câştigătoareAnul acesta, elevii au câştigat două premii II, două premii III şi trei menţiuni. Proiectele lor au constat în realizarea de staţii orbitale pe care se poate locui. Mai exact, este vorba despre minioraşe în care trăiesc comunităţi de specialişti care asigură funcţionarea staţiei şi traiul populaţiei.Liceenii şi-au dedicat proiectelor tot timpul liber şi chiar mai mult de atât, lucrând la acestea în fiecare oră de studiu al ştiinţelor reale.O altă constănţeancă, Ana-Maria Oancea,elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic „Ovidius", a realizat împreună cu o colegă un proiect cu care au câştigat premiul de onoare la competiţia organizată de NASA.„Acest concurs a constat în găsirea unui design potrivit, amplasarea staţiei în spaţiu, precum şi găsirea unor soluţii originale pentru crearea condiţiilor de pe pământ, pe staţie, asta însemnând gravitaţie, aer, apă, clădiri, mijloace de transport şi multe altele. Staţia trebuia să fie independentă de pământ şi să asigure dezvoltarea speciei umane pe viitor", povesteşte tânăra.Cum niciuna dintre fete nu avea cunoştinţe aprofundate în anumite domenii, a fost nevoie de foarte multă muncă.Occidentul importă laureaţi NASADatorită acestor performanţe obţinute de elevii şi dascălii săi, colegiul constănţean „Mircea cel Bătrân" a fost desemnat anul trecut, de Ministerul Educaţiei, drept cel mai bun liceu din ţară, clasamentul fiind făcut public între-o festivitate televizată. Majoritatea laureaţilor NASA sunt admişi ca bursieri la facultăţi din străinătate, fiind apoi recrutaţi de firme din Occident.LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Descoperire. Metoda expertului a trezit interesul FBICine este românul care ajută FBI să afle adevărul3 Iunie 2010de ANDREI LUCA POPESCUCriminalistul Cătălin Grigoraş a descoperit cum, din zumzetul reţelei electrice, poate stabili dacă o înregistrare a fost măsluită.Becurile, prizele sau aparatele care consumă curent electric pot deveni martorii care îi spun adevărul despre o înregistrare audio-video expertului criminalist Cătălin Grigoraş. Când judecătorii, procurorii sau chiar unele servicii străine de securitate îi cer lui Grigoraş să stabilească ziua şi ora la care a fost făcută o înregistrare sau dacă cineva a şters ori a adăugat ceva nelalocul lui, expertul are de făcut un singur lucru: să asculte zumzetul reţelei electrice.„De opt ani stochez semnalul"Reţeaua emite un semnal neregulat de foarte joasă frecvenţă, în jurul valorii de 50 de hertzi (Hz). Nu e perceput de urechea umană, dar este captat de orice aparat de înregistrat. „Este ca o amprentă electrică a timpului, cauzată de reţeaua electrică şi de radiaţia electromagnetică. De 8 ani eu stochez, 24 de ore din 24, acest semnal într-o bază de date. Nu am altceva de făcut decât să compar semnalul de pe înregistrare cu cel din baza mea de date", face el ca totul să sune simplu. Nimeni nu-l poate păcăli pe expert: „Variaţia de 50 de hertzi este aceeaşi şi la mine acasă, şi la tine acasă, fie că facem înregistrarea în Bucureşti sau oriunde în Europa Continentală. E complet aleatorie, nimeni nu o poate prezice nici măcar peste 10 secunde. Asta îi ajută enorm pe criminalişti". Metoda lui Cătălin Grigoraş, denumită analiza ENF (Electrical Network Frequency), a început de curând să fie folosită de Poliţia Metropolitană din Londra, la începutul acestui an salvând procesul în cazul unei crime ce a făcut vâlvă. Reprezentanţii poliţiei au explicat, marţi, pentru publicaţia britanică „The Register", că metoda lui Grigoraş i-a ajutat până acum în cinci cazuri importante şi că este vitală pentru anchetele în care autenticitatea probelor audio-video este pusă la îndoială. Profesorul Alan Cooper, unul dintre cei mai titraţi criminalişti britanici, a declarat pentru „The Register" că „americanii sunt foarte interesaţi" de metoda lui Grigoraş şi că „este, poate, cea mai importantă descoperire în domeniu de când au fost dezvoltate tehnici pentru analiza casetelor Watergate".Când îi pomeneşti de colaborarea cu FBI, Grigoraş zâmbeşte şi nu spune mai nimic: „No comment. Nu pot să vorbesc despre cazuri reale. Tehnica mea este folosită din ţări ca SUA sau Marea Britanie până în Cipru, Polonia, China sau Brazilia".Telenovela celor 50 de hertziCătălin Grigoraş şi-a făcut publică tehnica în 2003. Momentul descoperirii seamănă însă cu povestea mărului care i-a picat în cap lui Isaac Newton. În 1991, era student şi voia să capteze semnale de frecvenţă foarte joasă. „Mă loveam de limita celor 50 de hertzi. Mă încurca la măsurători", îşi aminteşte Grigoraş. Fisa i-a picat abia în 1996, când, lucrând ca expert la SRI, a avut de analizat o înregistrare: „M-am reîntâlnit cu acelaşi semnal de 50 de hertzi, care mi-a permis să văd discontinuităţi. Erau de fapt ştergeri, alterări ale informaţiei audio. Se spune că de la ură la dragoste e doar un singur pas. Am început să îndrăgesc instantaneu acest semnal, pentru că nu mă mai încurca, ci îmi era extraordinar de util". De atunci până în 1999, când a părăsit SRI pentru laboratorul Ministerului de Interne, Grigoraş se amuza văzând cum mari şefi din SRI îi trimiteau uneori la analiză probe audio-video gata măsluite, cu pasaje şterse sau cu mixaje incriminatoare. Tehnica mea este ca o amprentă electrică a timpului.LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 ronin https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 un jandarm Nuți de Romania(the Land of Choices)este o buna romancă.Ea ține la Tara ei.Am aflat azi ca Ministerul Dezvoltarii Regionale se okupa de dezvoltare regională si că,Canalul Bucuresti-Dunare va lega Dunarea de Bucuresti.Fireste sunt oportunitati pentru includere a celebrelor localitati de Romi (Budesti+Oltenița)in circuitul turistic international.Proiectul Bucuresti-port la Dunare va relansa turismul romanesc in perioada de CRIZA.Asa da roman!Sarut-mainile doamnei cu astfel de ganduri pline de patriotism... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 msimula Aici, vreau sa adaug doua nume care fac cinste Romaniei si sunt “buni romani”.Ticu Lacatusu si Cornel Coman, au traversat Groenlanda, in premiera,pe cel mai lung traseu parcurs pana acum, aceasta aventura, devenind astfel o premiera mondiala (650 km in 37 de zile). https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Un roman, erou in SUA. A salvat dintr-un incendiu o fetita de opt aniInger pazitor, cu nume de roman. Un conational a ajuns erou la Detroit, dupa ce a salvat o fetita de 8 ani dintr-o casa cuprinsa de flacari. Asta, in timp ce parintii copilei parasisera deja locuinta.Din pacate, fetita a suferit o grava intoxicatie cu fum, iar acum este mentinuta in viata cu ajutorul aparatelor.Cu putin timp inainte de ora 5 dimineata, cladirea a fost cuprinsa de flacari. In timp ce capul familiei si sotia sa au reusit sa iasa, impreuna cu patru dintre copiii lor, o alta fetita, Tahani, de 8 ani, a ramas inauntru.Liviu Talos, un vecin care i-a auzit strigatele de ajutor, a spart o fereastra cu o bata de baseball, si-a pus pe fata o masca de protectie si n-a renuntat pana n-a gasit-o. Totul, intr-un fum gros si inecacios, prin care nu se vedea mai nimic."La un moment dat, i-am atins un picior, apoi ea a gemut usor. Atunci am luat-o, m-am intors spre iesire, m-am impiedicat de ceva, in cele din urma am ajuns la fereastra. Le-am inmanat-o celor aflati afara, sper ca o sa fie bine", povesteste Liviu Talos.Fetita este internata acum intr-un spital din Detroit. Medicii sunt rezervati in privinta sanselor ei de supravietuire, mai ales ca la un moment dat a intrat in stop cardiac. Doctorii au reusit s-o resusciteze, dar deocamdata o mentin in viata doar cu ajutorul aparatelor.LINKUn roman, erou in SUA. A salvat dintr-un incendiu o fetita de opt aniStirileProTV.ro https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Ce scriu americaniiRescued Girl On Life Support Neighbor Rescues Girl From Home POSTED: Thursday, July 15, 2010UPDATED: 5:47 pm EDT July 15, 2010DETROIT -- An 8-year-old girl who was rescued by neighbors from a house fire on Detroit's southwest side Thursday morning is on life support. The girl was transported to Children's Hospital in critical condition. She was put on life support a few hours later. Neighbor Liviu Talos pulled the girl from the blazing home on Trenton Street after a fire broke out on the main floor around 5 a.m. Thursday. The girl's father, mother and four other siblings were able to make it out, but she was trapped on the first floor. Talos, who goes by the name of Lee, sprung into action and went into the burning home and pulled her out. Talos said he was awakened by the screams of the family and when he looked out, he saw his neighbor's home on fire. VIDEO: Fire Hero Talks About Tense Rescue LINKVIDEO: Girl, 8, Clings To Life After Fire LINK "I crossed the street and the owner Willie was in the back with his wife and some of his kids. I asked if everyone was out and he said, 'My daughter.' He was crying, so I asked, 'Where?'" Talos said. Talos said he used a baseball bat to break out the window, but when he tried to enter the home he was overcome by fire, so he ran back to his home and got a blanket to put over his head. Once again, he tried entering the home but there was too much smoke. He said he then ran back to his home and found a painting mask. He then entered the burning home through the side window. "I crawled down. I knew the window was behind me. I found a leg. As soon as I reached her she made a little noise. I knew she was alive and it felt so good when I had her in my hands," said Talos. Talos brought her to the window where the girl's father and neighbor Terrance Stonestreet performed CPR. "She was not really moving but as I gave her CPR she responded. She made few little noises. She coughed up some black smoke," said Stonestreet. CPR was given to the girl until the ambulance arrived. She was taken to Children's Hospital and put on a ventilator, according to her family. Doctors told the girl's family that at some point, her heart had stopped, but they were able to revive her. She remains on life support. It may take a few days to determine if and how much brain damage the girl has, doctors said. Meanwhile, the tight knit and diverse community continues to pray that the girl pulls through. "I hope to God she is OK," said Stonestreet, who said his daughters are the girl's playmates. The family is from Yemen and has been living in the home for at least five years. The girl has been identified as Tahanne Shohatee. When asked if Talos would go into a burning home to try and rescue someone again, he said yes because it was his job as a community member. "You got to do something when you see that they are in a fire. It's a human being. You do something, you do it smart. I knew what I was doing," said Talos, who is from Romania. Stonestreet said Talos was quick on his feet and acted like a true hero Thursday. "I don't know where he got the smoke suit, but he pulled her out in less than five seconds," he said. "Lee is the real hero." The girl's father was treated for minor injuries. Fire investigators are trying to determine what caused the fire. However, they said it does not appear to be suspicious. LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Pârvu Florin LINK„Este imposibil să schimbi ceva într-o ţară plină de probleme, cu o clasă politică sub orice critică şi un popor lipsit de speranţă." Astfel de păreri sunt frecvente în zilele noastre şi, probabil, mulţi dintre români sunt de acord cu ele. Există însă tineri care se zbat pentru a dovedi contrariul. Fac parte din asociaţii care încearcă să cureţe România de gunoaie, să încurajeze lectura şi studiul, să promoveze proiecte de infrastructură ori să elimine corupţia din măduva statului. România liberă vă prezintă persoanele şi poveştile din spatele mai multor asemenea grupuri de iniţiativă.Să o luăm de la zero. De la Kilometrul 0: Piaţa Universităţii din Bucureşti.Acolo, într-o seară dogoritoare de sfârşit de august, câţiva tineri făceau marcaj om la om trecătorilor. Ei sunt "Asociaţia Română pentru Educaţie, Cultură şi Normalitate", ARCEN (a-r-c-e-n.blogspot.com/)."Astăzi, 23 august, lansăm o campanie pentru schimbare. România se pregăteşte să moară...", apucă să spună liderul grupului, Edmond Nuculuşcă, unui cuplu după care se ţine în pas grăbit, dar păstrând distanţa. "Şi noi ce să facem?!", vine replica pe jumătate amuzată, pe jumătate plictisită. "Să citiţi manifestul pentru început", răspunde Edmond, răbdător şi păstrându-şi zâmbetul. Apoi le întinde o foaie de hârtie. Ei acceptă, după care se îndepărtează, vag interesaţi. În fapt, e o mică victorie. Încă două persoane care au aruncat un ochi pe mesajul transmis de ARCEN. În două ore, tinerii au împărţit 400 de manifeste, sperând că vor fi citite "măcar 20".Pe deplin conştient de fatalitatea pe care o anunţă, Florian Mitrea, un alt "oficial" a grupului, se pune pe explicat. "România se pregăteşte să moară din mai multe motive. Este şi vina stăpânirilor din ultimii ani, dar şi a cetăţenilor care nu se mobilizează. Noi încercăm să promovăm normalitatea", spune Florian, 20 de ani, care studiază pianul la Academia Regală de Muzică din Londra.Primăria nu agreează manifestaţiile la Kilometrul 0Apoi, vorbind despre "indiferenţa totală din ţara asta", îşi aduce aminte de atitudinea autorităţilor faţă de acţiunea lor."Noi vrem să facem o seară de lectură în faţa Teatrului Naţional. Cei de la Primărie ne-au transmis că nu ştiu ce fel de autorizaţie ne trebuie. Dacă citim pe iarbă, ar fi o problemă de mediu. Dacă stăm pe trepte, e spaţiu public. Ca şi cum iarba n-ar fi tot spaţiu public", încearcă Florian să-şi dea seama de logica municipalităţii.A doua zi, cei de la ARCEN au fost convocaţi la sediul Primăriei Generale pentru a afla decizia. După patru ore de aşteptat, li s-a comunicat că primarul Sorin Oprescu nu vrea să încurajeze folosirea Kilometrului 0 pentru fel de fel de manifestaţii, aşa că le mută acţiunea peste drum, lângă fântâna arteziană de la Universitate.Cum se deturnează un ONGCu stilul său pedant, grijuliu, Edmond, 20 de ani, student la Teologie Ortodoxă, rememorează: "Am pornit în 2006, la 16 ani, pe când eram elevi la Şcoala Centrală. Se pregătea atunci integrarea în Uniunea Europeană şi ne-am dat seamă că ţara asta are probleme. Aşa că am format Asociaţia Elevilor pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate. Trebuia să implicăm profesorii pentru că noi eram minori, nu aveam dreptul juridic să conducem o asociaţie cu acte în regulă. Însă în curând profesorii au început să folosească asociaţia în interesul lor, aşa că am zis să facem alta".Aşa s-a înfiinţat Asociaţia Tinerilor pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate. Însă Edmond, Florian şi prietenii lor tot nu aveau vârsta necesară să o conducă, aşa că au numit preşedinte o doamnă jurist. Nu vor să-i dezvăluie numele. Amintirile despre această persoană nu sunt prea plăcute."În 2008 am fost oarecum acaparaţi de Primărie pentru că doamna despre respectivă era în staff-ul lui Oprescu. Aşa ne-am trezit că prin asociaţia noastră a fost finanţat concertul lui Brian Adams. Se întâmplau lucruri pe care noi nu le înţelegeam, aşa că ne-am retras şi din această asociaţie", adaugă Edmond.Aşa au ajuns el şi colegii lui la a treia descălecare: ARCEN. Sunt 50 de membri, dintre care doar jumătate activi. Se finanţează cu o cotizaţie individuală de 50 de lei pe an. Şi cu ce mai primesc, ca donaţii, de la persoanele cărora le prezintă centrul Capitalei, în fiecare sâmbătă şi duminică, de două luni încoace, în turul "Cu bastonul prin Bucureşti"."Ei şi?"Prin aproape tot ceea ce fac, ARCEN-iştii degajă o nostalgie faţă de perioada interbelică. Aşa că nu a fost o prea mare supriză când, în seara de 25 august, şi-au dat întâlnire la "arteziană" pentru a citi din Mircea Eliade şi nu numai.Primul text, "Invitaţie la bărbăţie", scris în 1933. În lectura lui Edmond: "Cred că nu mai este nevoie să vorbim despre noi, toată lumea ştie că ne îneacă laşitatea şi cinismul...Ne lamentăm fără niciun orgoliu, ne risipim energia în critică...În faţa acestor adevăruri aş vrea ca o duzină de tineri să strige: Ei şi?!...Este o invitaţie la voie bună, la curaj".S-au adunat 10-20 de curioşi, după care lecturile s-au mutat, din cauza ropotului apei, sub lumina felinarelor de lângă Arhitectură. Au urmat discuţii pe text şi luări de cuvânt, totul oscilând între meditaţii asupra istoriei recente şi critici faţă de situaţia din prezent. Ca într-o maşină a timpului făcând mereu naveta.Însă mergem înapoi în viitor, vorba filmului.Biblioteca din metrouUn apel la lectură mai modern, o abordare de tipul "Ţi-e sete? Ia o carte". Este vorba despre iniţiativa "Lecturi Urbane" (bucuresti.orasulciteste.ro), care împlineşte un an în luna octombrie.În toamna lui 2009, câţiva prieteni au reuşit să adune 150 de voluntari pentru ceea ce avea să devină acţiunea lor distinctivă: cititul în metrou. Au fost o plimbare dus-întors între staţiile Aviatorilor-Tineretului."Ne-am împrăştiat în tot metroul aşa încât, pe oriunde intrai, vedeai mai mulţi oameni citind. Efectul era foarte mişto. Ţin minte că la un moment dat a intrat un grup de tineri veseli. Au rămas blocaţi. 'Bă, aici e bibliotecă', ziceau între ei", îşi aminteşte Dan Dumitrescu, unul dintre iniţiatorii proiectului.Ideea de bază - spune el - este că "lectorii urbani" oferă cărţi. În Bucureşti se dau cam 200-300 la fiecare ediţie, iar astfel de activităţi au loc o dată la două sau trei săptămâni. Toate cărţile au pe spate un sticker pe care scrie "Citeşte şi dă mai departe"."Vrem producem o schimbare de atitudine. Să-ţi dai seama că ai nişte timpi morţi, mai ales în transportul în comun. Cu o carte în mână devii mult mai inspirat, ţi se schimbă mimica", continuă Dan Dumitrescu.Iar mimica sa spune multe. E relaxat, destins, îl amuză "haterşii, cei care urăsc din principiu, care sunt invidioşi pe astfel de acţiuni" şi este optimist în privinţa proiectului."Am ajuns de la doi oameni la 1000 în doar un an", spune Dan, completat de colega sa, PR-ul Lecturilor Urbane, Andreea Burlacu: "Suntem deja extinşi în 22 de oraşe. Urmează Vălenii de Munte şi Paşcani. Avem şi oameni care sunt la liceu. Spre exemplu, în Tecuci este o fată de 17 ani care coordonează acţiunile. Iar colegii de la Câmpina sunt în clasa a 9-a şi ne-au uimit prin organizarea lor"."Dăm cărţi până devenim inutili"Lecturi Urbane este un grup informal, fără personalitate juridică. Materia primă cu care lucrează - cărţile - o obţin prin diverse înţelegeri de principiu. Au parteneriate cu librăriile Cărtureşti, cu British Council sau cu Asociaţia Bibliotecilor şi Bibliotecarilor Publici. Dar primesc fără fasoane volume de la orice binevoitor. Iar unele persoane le dăruiesc biblioteci întregi.Aşa au ajuns "să dea mai departe" cam 10.000 de cărţiLa o asemenea efervescenţă, un deznodământ al proiectului pare departe. "Ne vom opri când vom deveni inutili. Totuşi, cred că lăsăm misiunea mai departe copiilor noştri", estimează Dan, fără nicio urmă de descurajare.Şi, dacă tot e vorba despre scrieri, se cuvine o adnotare cu privire la contextul în care "lectorii urbani" simt că îşi desfăşoară activitatea. "Conjunctura este proastă. Nu există educaţie civică în ţară. La noi, spaţiul public era în comunism locul de unde fiecare putea să fure câte ceva. Iar după Revoluţie a fost lăsat de izbelişte. Acum trebuie să-l înviem"."Şi cum anume?", vine întrebarea. "Cu membri ai comunităţii responsabili şi activi. Cu MCRA-uri", răspunde Dan, după care el şi Andreea încep să râdă de prescurtarea inventată ad-hoc."Premiem cetăţenii care au schimbat ceva"Dacă s-ar face un clasament al ONG-urilor care se bucură cel mai tare când întâlnesc MCRA-uri, atunci "Centrul de Resurse pentru Participare Publică" - CeRe (www.ce-re.ro/home) ar fi sigur în top.CeRe a fost înfiinţat în 2006 de un grup de tineri care lucraseră pentru biroul din România al ONG-ului american National Democratic Institute, retras din ţară anul acela.În cazul acestor "membri activi şi responsabili", bucuria nu este doar o stare de spirit, ci un fapt: Gala Premiilor Participării Publice, iniţiativă CeRe ajunsă la a doua ediţie, dedicată "organizatiilor sau cetăţenilor care au schimbat ceva în comunitatea lor".Anul trecut, unul dintre premii a fost câştigat de Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din Craiova, care a reuşit, după sute de întâliri cu autorităţile, să obţină din partea Consiliului Judeţean Dolj un spaţiu în care 22 de copii cu autism primesc îngrijire de specialitate. De asemenea, au atras atenţia opiniei publice asupra greutăţilor cu care se confruntă familiile care trebuie să aibă grijă de astfel de copii.În 2010, gala va avea loc pe 23 septembrie.Segregarea din Merişani"Noi cam asta încercăm să facem aici: să dăm concreteţe problemelor reale ale cetăţenilor", explică Ioana Popa, PR-ul CeRe.Un exemplu este proiectul "În căutarea Bucureştiului pierdut". Pornind de la observaţia, lesne de făcut, că nu există un efort susţinut pentru a împiedica distrugerea zonelor istorice ale Capitalei de dezvoltarea imobiliară, cei de la CeRe s-au pus pe discuţii cu cetăţenii afectaţi de acest fenomen.A rezultat o aşa-numită zi de explorare urbană, când 66 de persoane au făcut fotografii cu zonele problematice şi au cules mărturii de la locatari."Am ajuns astfel la lucruri punctuale. Cum ar fi faptul că pe strada Căderea Bastiliei este nevoie de stâlpi care să delimiteze trotuarele astfel încât maşinile să nu mai ocupe tot spaţiul pietonal, cum se întâmplă în prezent", menţionează Ioana Popa.O scurtă privre la finanţatorii proiectului intrigă imediat: Guvernele Islandei, Principatului Liechtenstein si Norvegiei prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European.Lămurirea este următoarea: pentru că nu dispune de o finanţare permanentă, CeRe lucrează pe proiecte; monitorizează aşa-zisele linii de finanţare interne şi externe şi aplică, prezentând planuri şi strategii concrete.Reuşitele nu contenesc. "Am determinat Ministerul Educaţiei să intervină pentru a opri segregarea romilor dintr-o şcoală din comuna argeşeană Merişani. Am reuşit asta pentru că am trecut peste discuţiile sterile cu autorităţile - despre discriminare şi marginalizare - şi i-am învăţat pe copiii de acolo să folosească aparatulfoto şi să-şi scrie poveştile. , ne-a scris o fetiţă. Povestea asta a ajuns şi la autorităţile europene", mai spune Ioana.Românii, profund neîncrezătoriColega sa, Nicoleta Chiriţă, organizator comunitar, spune însă că în spatele reuşitelor stă o mare, şi adesea ineficientă, muncă de convingere. "Mulţi oameni nici nu ştiu ce e acela un ONG. Nivelul de neîncredere este profund. Destui sunt suspicioşi în privinţa finanţării noastre. Dar pe cei care vor îi invităm la sediu şi le explicăm cu documente", precizează Nicoleta.În ciuda dificultăţilor, "este ca un drog munca aici, îţi dă dependenţă pentru că vrei să faci din ce în ce mai multe proiecte", conchide Ioana.Însă, mai mult decât un stupefiant, CeRe este şi un loc de muncă. Nicoleta, Ioana şi colegii lor au carte de muncă şi un salariu care corespunde programului full-time.Curăţenie naţională într-o ziNu este cazul "dependenţilor" de la "Let's Do It, Romania"(www.letsdoitromania.ro), care îşi propun ceva ce nu s-a mai făcut niciodată în România: să strângă 250 de mii de metri cubi de gunoi, adică peste 4.000 de mormane de deşeuri localizate la marginea oraşelor, într-o singură zi - pe 25 septembrie, contând pe suportul a 300 de mii de voluntari.Liana Buzea, Anamaria Hâncu, Mihai Dragotă şi încă 200 de organizatori din toată ţara lucrează fără nicio pretenţe financiară la această iniţiativă."Eu mi-am dat demisia de la jobul pe care îl aveam ca să lucrez numai aici. Din luna iulie fac numai asta. Am discutat cu părinţii mei, le-am explicat că sunt foarte motivată să duc proiectul ăsta la capăt şi m-au înţeles. Am renunţat la lucrurile care nu-mi trebuiau neapărat şi îmi duc visul mai departe", spune Anamaria Hâncu, coordonator al echipei de comunicare.Cei de la "Hai s-o facem" - cum glumesc între ei - sunt împărţiţi în echipe cu scopuri specifice.Dacă Anamaria stă toată ziua trimiţând şi răspunzând la mail-uri, promovând proiectul, Liana Buzea, care coordonează echipa de conducere, ţine legătura cu autorităţile şi ONG-urile atrase în proiect."Eu am renunţat cu 3 ani în urmă să mai lucrez undeva full-time tocmai pentru proiecte de genul ăsta. Mi-a fost greu la început, am trecut printr-o grămadă de şocuri financiare. Eu sunt în criză de mult timp. Dar mă susţine mama, chiar dacă la început mi-a tot zis că îmi pierd timul", se destăinuie şi Liana.Iar Mihai Dragotă, cel care, facând parte din echipa de logistică, stabileşte întâlniri cu potenţiali sponsori şi creionează bugetul, spune că a fost atras de ţelul "provocator şi inovativ"."Am fost sceptic într-o primă fază, dar după ce am avut o întâlnire cu coordonatorii m-am convins. Din martie am început să lucrez full-time aici. Oricum, eu şi familia plecăm din ţară la sfârşitul anului, aşa că am zis s-o lăsăm mai curată", zice Mihai.Însă această dată reprezintă doar un punct din calendarul proiectului."Let's Do It, World"Totul a început în septembrie 2009, când un grup de 30 de persoane, atât membri de ONG-uri, cât şi persoane fizice, s-au hotărât să continue mişcarea "Let's Do It, World" în România. Prima ţară care "a făcut-o" a fost Estonia, în 2008. Au urmat Letonia, Lituania, Portugalia şi Slovenia.Urmând aceste modele, voluntarii români au început să carteze mormanele de gunoi. Aidcă le-au localizat, au estimat greutatea şi compoziţia lor şi, folosind gps-ul, le-au pus pe hartă naţională.Între timp, au încercat să atragă persoane publice şi sponsori care să susţină proiectul. Până acum, cea mai mare cotribuţie primită a fost de 2.500 de euro, de la compania care i-a ajuat să-şi facă un spot difuzat acum pe tv.Moment după care susţinerea a crescut, iar acum organizatorii speră să adune între 500 de mii şi un milion de euro."Să fie clar, nu vorbim despre ecologie, ci despre bun-simţ, despre necesitatea unei infrastructuri pentru deşeuri şi a unei legislaţii solide pentru mediu", punctează Liana.Iar Anamaria clasează subiectul: "Nu vrem să fim doar ecofriendly. Vrem cel mai mare proiect de implicare socială".Amenzile "Noilor Golani"Despre implicare din convingere este vorba şi în cazul grupului de iniţiativă "Noii Golani" (www.noiigolani.ro), 40 de tineri din toată ţara care încearcă să cureţe palierul naţionalismului de discursurile exaltate sau xenofobe.Ce-i drept, nici "golanii" nu sunt scutiţi de situaţii contondente. Liderul George Simion - un tip înalt, tuns scurt, cu pasul apăsat, genul de imagine care îţi poate crea probleme - a reuşit să fie reţinut şi amendat şi în România, şi în Republica Moldova.În niciunul dintre cazuri nu a făcut mai mult decât să participe la proteste."Odată m-au amendat cu 100 de lei pentru că am scris cu creta pe trotuar. Bineînţeles că am contestat amenda. Când m-am prezentat la tribunal, râdea şi judecătoarea de mea. Mi-a zis să nu mai fac", spune George Simion, 24 de ani.El este cel care a iniţiat grupul, în 2006. "Eram câţiva prieteni cu tot felul de iniţiative legate de eroii Revoluţiei din '89, de Basarabia sau de Tiraspol. Ne-am luat numele după un cântec al lui 1QSapro, ceva de genul ", îşi aminteşte George.Prima lor acţiune a fost refacerea bornei Kilometrului 0 de la Universitate.Au urmat, an de an, marşuri în memoria Revoluţiei şi a Mineriadelor şi proteste în semn de solidaritate cu cetăţenii Republicii Moldova.În timpul unei asemenea manifestaţii a fost săltat de pe stradă, fără vreun temei, la Chişinău, de poliţişti îmbrăcaţi în civil. A fost amendat a doua zi şi condus până la ieşirea din ţară.În România nu au fost trataţi mai blând de forţele de ordine. Cel mai recent exemplu: George Simion şi colegii au fost bruscaţi de jandarmi, apoi duşi la poliţie şi amendaţi pentru că s-au contrat verbal cu Ion Iliescu, la evenimenul Bookfest ţinut în luna iunie, unde fostul preşedinte şi-a lansat o carte."Jandarmii, mai ales, comit tot felul de abuzuri. Încearcă să creeze agitaţie aiurea şi-şi infiltrează oameni pe la marşurile noastre. Noi de fiecare dată îi fotografiem şi-i prezentăm pe net ca . Apoi, ultima oară când am vrut să organizăm un miting de ziua lui Ion Iliescu, pe care îl considerăm principalul vinovat pentru ce s-a întâmplat la Revoluţie şi la Mineriade, primarul Oprescu a scris pe foaia de aprobare, cu pixul, , unde îşi are reşedinţa Iliescu", mai spune George Simion."Adoptaţi" de revoluţionari"Noii Golani" îşi coordonează activităţile dintr-o cameră ceva mai mare decât una de cămin studenţesc - aflată într-o clădire veche de pe strada Batiştei - pusă la dispoziţie de Asociaţia 21 Decembrie.Acolo au reuşit să-şi asambleze trei calculatoare opraţionale, dintr-un morman de vechituri care încă tronează în mijlocul camerei.Când au câte o acţiune, se pun pe trimis mail-uri. Au 3.500 de adrese primite de la cei care s-au arătat interesaţi de activităţile lor. Apoi scriu sms-uri, fiecare în funcţie de ce reţea îi este mai convenabilă. Au găsit şi o tipografie care le face reduceri la printarea manifestelor. Banii îi strâng din cotizaţiile individuale de 80 de lei pe an şi din vânzările materialelor promoţionale - tricouri, hanorace, insigne - cu cromatică roşie-galben-albastră şi mesaje anticomuniste sau patriotice."Însă cel mai greu e să strângi oamenii. Multora trebuie să le reaminteşti de 10 ori ca să speri că vin", precizază George.În ciuda multor "momente de disperare" pornite din eşecul unor acţiuni, George e mulţumit că el şi colegii săi au reuşit, printre altele, să doteze cu calculatoare mai multe licee româneşti din Tirasol şi să-i ajute pe "bobocii" moldoveni să se integreze în România, odată intraţi la facultate."M-am săturat să mă leg de balenieră"Un punct de vedere leagă toate grupurile de iniţiativă prezentate anterior. Acela că e nevoie de nervi tari, multă răbdare şi o dorinţă de fier pentru a porni şi continua munca de ONG-ist.E uşor de dedus că nu toţi voluntarii rezistă să facă o astfel de muncă."Prefer banii decât să mă leg în continuare de balenieră", explică Ioana, jurnalistă implicată vreme de câţiva ani în mai multe proiecte filantropice sau artistice, menite să trezească interesul pentru cultură şi exprimare liberă sau să ajute diverse comunităţi sau categorii sociale."Nu mai am energia necesară momentan. M-a dărâmat faptul că nu prea funcţionează iniţiativa pură. Pe de o parte, când ai de lucru cu vreo autoritate, dai peste oficiali care îţi cer şpagă pentru a te ajuta. Pe de alta, toate aceste acţiuni se reduc la marketingşi PR - chestii abstracte, care te îndepăprtează de la subiect", plusează Ioana.După care ridică un semn de exclamare: "Până la urmă, în grupurile astea sunt aceleaşi tipuri de orgolii ca la job. Am realizat că eu sunt singura arma a mea"."Nu renuţăm, munca voluntară e copilulnostru"Perspectiva umbroasă asupra activităţii ONG-urilor este împărtăşită şi de Asociaţia Komunitas, formată acum patru ani de "un grup de cercetători în domeniul ştiinţelor sociale cărora ne pasă de lumea în care trăim", după cum anunţă pe site-ul lor, komunitas.ro."Uneori suntem enorm de frustraţi când vedem că numeroase ONG-uri sunt doar maşini de făcut bani, manevrate de diverşi . Aceştia atrag proiecte pe bandă rulantă şi-şi construiesc salarii exorbitante, în timp ce ei doar mimează activitatea", spune Miruna Tîrca, reprezentanta Komunitas."Activitate" pare un cuvânt cheie şi în cazul acestei organizaţii. Care a încercat să popularizeze, prin puterea exemplului, concepte poleite precum educaţia non-formală, adică iniţierea elevilor din şcoli în fotografie, film ori teatru, sau educaţia urbană, adică plimbări şi activităţi în inima oraşului din care elevii să înţeleagă ce este acela spaţiu public şi care sunt drepturile şi responsabilităţile lor ca cetăţeni.Printre cele mai reuşite acţiuni ale lor se numără cinematograful mobil organizat pentru romii din comuna mureşeană Cipău sau atelierele artistice pe care le-au ţinut timp de 4 ani în Şcoala 136 din Ferentari.Miruna recunoaşte că ea şi colegii s-au gândit şi încă se mai gândesc să renunţe la astfel de iniţiative sau măcar să ia o pauză.Însă în final împărtăşeşte ce îi face, democadată, să continue: "Ne gândim de fiecare dată că asociaţia noastră este o alternativă infinit mai bună decât munca într-o corporaţie. Şi că avem şansa să clădim ceva bun şi pozitiv, ceva care e ca un fel de copil al nostru".Definiţiile societăţii civileDan Dumitrescu, Lecturi Urbane: "Societatea civilă trebuie să fie un grup mare de oameni responsabili şi curajoşi. Deocamdată însă, mai ales în faţa cazurilor de violenţă în public, societatea românească rabdă. Nu se bagă nimeni. Nu ştiu de unde atâta răbdare? Am înţeles că sunt vreo 200 de mii de ONG-uri în România. Credeţi că sunt active mai mult de 5000?"Nicoleta Chiriţă, Centrul de Resurse pentru Participare Publică: "Ce încerc eu să le spun tuturor este că ei sunt societatea civilă, ei se pot organiza, chiar şi într-un grup informal. Asta înseamnă societate civila: foate mulţi cetăţeni organizaţi, activi, interesaţi de ce se întâmplă. Dar sunt destui care au tendiţa de a trânti uşa si de a-şi vedea doar de spaţiul lor privat, nu de spaţiul public".Miruna Târcă, Komunitas: "Auto-organizare, spirit de do-it-yourself (fă-o chiar tu), activarea de parteneriate între oameni şi diverse structuri sociale, axarea pe principii cum ar fi schimbul şi cooperarea, dar nu profitul" https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 DESTEPTUL Preşedintele Comitetului ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Ex­traatmosfe­ric (COPUOS), primul şi singurul român care a zburat în spa­ţiul cosmic, Dumitru Pru­na­riu, împlineşte astăzi 58 de ani. La mulţi ani! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Pârvu Florin Mergem in Cosmos!!!ARCA a lansat, cu succes, prima rachetă spaţială românescăAsociaţia Româna pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) anunţă lansarea sâmbătă a primei rachete spaţiale româneşti, Helen 2. Racheta a decolat de la bordul navei NSSL 281 Constanţa, aflată în largul Mării Negre.Racheta, împreună cu balonul cu aer cald care a fost folosit la ridicarea acesteia în aer au fost încărcate pe vas încă din şapte septembrie, împreună cu aparatura necesară îndeplinirii misiunii.Prima încercare de lansare a rachetei a avut loc anul trecut, dar a eşuat din cauza vremii nefavorabile.LINKLINKStirea e cu atat mai frumoasa cu cat vine dupa anuntul cu ziua de nastere a domnului general maior Dumitru Prunariu. Indrazniti sa visati, copii!!! Puteti realiza orice va trece prin cap!!! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 JC Denton Nascut la Timisoara, in 1986, intr-o familie cu origini unguresti, Zoltan Mesko a emigrat la 11 ani cu familia in SUA. A ajuns in statul Ohio unde a avut primul contact cu fotbalul american. A studiat administrarea afacerilor la o universitate din Michigan unde a continuat sa joace fotbal american. Are 1,95m inaltime, 105 kg si vorbeste 5 limbi, iar vara aceasta a fost selectat sa joace pentru echipa profesionista New England Patriots, fiind probabil singurul roman care joaca in NFL.In momentul de fata, atat comunitatea romaneasca cat si cea ungureasca din State sunt mandre de el, desi ambele comunitati il revendica ca fiind roman sau ungur. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 alexius Acum, depinde ce părere are el despre originile sale. Dacă el se pretinde a fi doar un bun american ? Ambele comunităţi română şi maghiară vor rămâne cu buza umflată https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 msimula Un nume si o personalitate uriasa, cunoscut in intreaga lume, pentru “Buni romani”, marele artist, castigator “fara numar” a numeroase discuri de platina si aur, romanul, virtuozul, naistul Gheorghe Zamfir, un adevarat brand de tara. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 rlegione Tot un sportiv o sa "prezint" si eu...din seria povesti de succes!!Lucian Bute (n. 28 februarie 1980) este un pugilist român la categoria supermijlocie, campion mondial în versiunea IBF. S-a născut la Galați, iar în anul 2003 a devenit boxer profesionist, semnând un contract cu clubul canadian Interbox. Are în palmares 27 victorii din 27 meciuri, dintre care 22 prin KO. Locuiește în orașul Montreal, fiind antrenat de Stephane Larouche, cel care i-a antrenat și pe foștii campioni mondiali Eric Lucas și Leonard Doroftei.Nu trebuie sa-ti placa boxul, ca sa admiri o astfel de poveste de viata. Clasica de altfel. Un roman necajit(normal) care prin talent, daruire si multa munca, se elibereaza din ghiarele sistemul care nu il sprijina cu nimic si reuseste sa se afirme printre straini.Pumnul lui Bute - piesa de muzeu!Campionul IBF la super-mijlocie, Lucian Bute a fost invitat pentru a doua oara consecutiv la cea mai importanta sarbatoare a boxului profesionist.Daca in primul an a participat din postura de "mare promisiune", anul acesta a fost una din vedetele de la festivitatea de includere in International Boxing Hall of Fame a unor fosti pugilisti, manageri si antrenori."Mi s-a luat un mulaj din ghips la ambii pumni. Amprenta va fi aurita si expusa apoi in muzeu. Este o mare onoare ca pumnul meu sa stea in vitrina alaturi de cel al lui Lennox Lewis sau Roberto Duran." a declarat LucianUn antrenament de profesionist!Pentru un pusti din comuna Pechea jud.Galati, este formidabila realizarea...mereu cand ma uit mi se face pielea de gaina.Priviti ce walk-in show i-au facut canadienii...restul e tacere!! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 truepride In opinia mea, un om deosebit:"Am văzut că nu mai există speranţă pentru copii, nu se mai vede luminiţaMă doare de când am văzut că nu mai există speranţă pentru copii, nu se mai vede luminiţa. Lumea trebuie să înţeleagă că nu trebuie să facă gesturi ca al meu. Eu tremuram, nici nu mai ştiu ce am făcut", a declarat Adrian Sobaru, joi seară, la Sinteza Zilei. Adrian Sobaru este angajatul Televiziunii Române care s-a aruncat de la unul din balcoanele sălii de plen a Parlamentului, la sfârşitul anului trecut.Adrian Sobaru a spus că gestul să a fost unul de revoltă faţă de ceea ce se întâmplă în acest moment cu copiii din România. "Banuiesc că nu sunt singurul, primul sau ultimul. Începem să nu scoatem capul afară pentru că ne e frică pentru ziua de mâine, devenim roboţi. Să nu ai dreptul să spui nimic este rău pentru societate". Adrian Sobaru, în lacrimi la Sinteza Zilei“Mă doare pentru că am început să devenim nişte numere, ei nu gândesc că a da un om afară din servici nu însemnă să pierzi un salariu, în cazul meu înseamnă să pui o familie în imposibilitatea de a trăi. Nu vreau să înţeleagă lumea că am făcut gestul pentru mine, ci pentru că vreau să existe o speranţă pentru copiii noştri. Hoţia şi minciuna sunt o virtute în ţara asta, e mai bine să nu le mai ai”.Adrian Sobaru a ţinut să mulţumească personalului din spital, care l-a îngrijit. “Acum zâmbim, ne luăm bombonelele, mulţumesc mult personalului din spital pentru că au avut grijă de mine, au fost extraordinari”, a spus el.Adrian Sobaru a explicat cum se descurcă familia sa cu banii şi s-a declarat enervat de măsurile de austeritate care se iau "cu zâmbetul pe buze". “Cu o familie de 6 persoane avem 3.000 de lei, scăzând medicamentele mai rămân 300 de lei de persoană, pentru o lună de zile. Vreau să existe o speranţă, dar noi avem speranţa ucisă. Dar când se ia câte o măsură parcă se ia cu zâmbet aşa, a început să mă enerveze acest zâmbet”.Adrian Sobaru are 42 de ani, este născut în 16 august 1968 şi lucrează ca electrician la postul naţional de televiziune. Angajatul TVR s-a aruncat de la unul din balcoanele sălii de plen a Parlamentului la sfârşitul anului trecut (23 decembrie), în timp ce era dezbătută moţiunea de cenzură.În timpul intervenţiei premierului, Adrian Sobaru avea în mână o bilă portocalie cu numărul 13 şi a strigat de la balcon "Boc, aţi luat drepturile copiilor", apoi s-a aruncat, în cădere strigând "Libertate". El a purtat un tricou pe care scria "Ne-aţi ciuruit/Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri/ Libertate". https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 fire.chief Ce a spus tatal unul militar mort in Afganistan https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum Pentru un om care îsi pierde copilul,orice motivatie e buna pentru a trece prin momentul respectiv. Inclusiv cea prezentata de domnul de mai sus,chiar daca e o aberatie. Credinta ajuta,mai ales atunci când nimic altceva nu ajuta. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 0050 https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 0050 Isabela Neamţu, de la Piatra la New York, via MetrorexExistă unele persoane pentru care viaţa personală este sinonimă cu cea profesională. Iar Isabela Neamţu este una dintre aceste persoane. Un om ce merită statutul de vedetă, dar care duce o viaţă modestă, ascunsă de ochii publicului larg."Atenţie, se închid uşile!", spunea banda cu vocea Isabelei Neamţu acum câţiva ani în staţiile de metrou din Capitală. Pe atunci era tânără şi naivă, spune Isabela. De aceea, în urma colaborării cu cei de la metrou a rămas cu buza umflată şi cu un proces în care încă îşi cere drepturile financiare.Dar Isabela este mai mult decât fosta voce a metroului.Persoana din spatele vocii este o talentată actriţă la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ.A ales să rămână în România, deşi în cale i-a ieşit, în urmă cu 2 ani, o ofertă care nu putea fi refuzată: oportunitatea de a-şi continua cariera la New York, unul dintre marile centre teatrale din lume.În schimb, îşi trăieşte viaţa pe scenă în fiecare zi. O face în ţara ei natală, în oraşul ei natal, Piatra Neamţ.Munceşte pentru supravieţuire dar cea mai mare satisfacţie a ei este bucuria publicului.Apariţia în Cold Mountain, film premiat cu Oscar în 2004, a însemnat pentru actriţă contactul cu profesionalismul marca Hollywood în materie de producţie cinematografică.Dacă nu ar fi actriţă ar putea lucra în domeniul asistenţei sociale, crede Isabela.În afară de actorie îşi doreşte cel mai mult să îşi întemeieze o familie.LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Stel Chiar mai da valori tara asta! Sau ... NU! Traim doar pe picioarele mortilor... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum Pai e normal sa dea si valori,e chiar o chestie de statistica. E imposibil sa nu dea si valori. Acuma,ca doamna voce de la metrou e o duduie talentata etc.,nu vad în ce masura asta o face buna românca. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 S.W.A.T. Tomi Petrescu (22 de ani) este un fotbalist de origine română, dar care a jucat deja pentru selecţionata de tineret a Finlandei. A devenit foarte cunoscut în ţara sa de adopţie în 2003, când a evoluat, împreună cu echipa Finlandei, la Campionatul Mondial rezervat jucătorilor sub 17 ani. Cariera fotbalistică a lui Tomi Petrescu începea acum şapte ani, când tânărul de 15 ani semna cu gruparea englezească Leicester. Totuşi, timp de patru ani, mijlocaşul ofensiv de origine română nu a prins decât o singură dată prima echipă a englezilor. În 2005, a ajuns "acasă", la echipa finlandeză de primă divizie Inter Turku, pentru care a marcat zece goluri în 44 de meciuri. În 2007, a prins un transfer la Tampere United. În acel an, Tampere, cu Petrescu mai mereu printre titulari, a câştigat campionatul. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 S.W.A.T. Roxana Daniela Popa, de numai 11 ani, este considerată noua Nadia Comăneci si una dintre cele mai promiţătoare gimnaste din Spania. După ce a fost înscrisă la un club de gimnastică din Constanţa, Roxana Popa a emigrat în Spania, în 2004, unde a continuat să practice acest sport la Clubul de Gimnastică Artistică Pozuelo.După şapte luni de la înscrierea în clubul spaniol, românca a participat la Campionatul Naţional, în cadrul căruia a luat medalia de aur la paralele. Însă, din cauză că nu avea naţionalitatea spaniolă, nu a putut primi medalia. Cu ocazia celui de-al doilea Turneu al Federaţiei de Gimnastică Madrid, din iunie 2008, Roxana a obţinut medalia de aur la sol, bârnă, paralele şi sărituri. Acum trei luni, Consiliul de Miniştri a decis să acorde naţionalitatea spaniolă Roxanei Daniela Popa. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 S.W.A.T. Nicoleta Chiorean, noua "Miss Figure Ireland" reprezintă în concursurile de culturism Irlanda. Românca a câştigat acest titlu după numai doi ani de antrenamente. Stabilită în Irlanda din 2000, aceasta a participat la diverse concursuri, printre care "Ms Universe 2007" (locul 8), "NABBA Irish Open 2008" (locul 1), "NABBA Ms Ireland 2008" (locul 1), "IFBB Spring Classic 2008" (locul 1), "Campionatul Mondial din Grecia 2008" (locul 7). Soţul Nicoletei este tot român, un sportiv recunoscut în străinătate, iar în palmaresul său are şi titlul de "Mr. Ireland". https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 S.W.A.T. MISS FITNESS WORLDUna dintre cele mai importante gimnaste românce de la începutul anilor '90,vicecampionă olimpică la Barcelona, în 1992, Vanda Hadărean a reuşit în urmă cu două săptămâni să obţină titlul de Miss Fitness World 2008, pentru a doua oară consecutiv. În anul 2002 românca a pozat pentru Playboy, iar la scurt timp a emigrat în Canada. După plecarea din România, sportiva a adăugat palmaresului său mai multe premii în concursurile de fitness din SUA şi Canada, "Fame World Championship" (2006), "Neutron Canadian Nationals" (2006), "Fitness Atlantic" (2006), "Miss Fitness Canada" (2004, 2005, 2006, 2007 şi 2008). https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Pârvu Florin Crina Coco Popescu a intrat în istorieLuni, râşnoveanca de 16 ani a ajuns pe culmile Mt Sidley - ultimul vârf ai celor mai înalţi vulcani din lume, stabilind un nou record mondial de vârstă şi de sex. Va fi greu ca cineva să o mai depăşească: nicio femeie nu a încheiat până în prezent acest circuit, iar dacă cineva se va încumeta să-i bată recordul, va trebui să aibă maxim 15 ani. „Bună Ziua, Braşov!” a reuşit să ia un interviu Crinei Coco Popescu şi liderului expediţiei, rusul Alex Abramov, ambii aflaţi în Punta Arenas, ChileCrina Coco Popescu este prima alpinistă care a ajuns pe un munte neumblat de om până în prezent – Mount Sidley (4.285 m) din Antarctica, dar şi prima şi cea mai tânără alpinistă din lume care a urcat pe cei mai înalţi vulcani de pe cele 7 continente. Recordul a fost stabilit luni, când râşnoveanca de 16 ani a ajuns pe culmile vulcanului din Antarctica. „Expediţia în Antarctica a fost o experienţă nouă pentru mine. Am simţit că a fost o şansă unică pentru mine de a merge în Mount Sidley, de a fi primii care ajunge acolo. Am văzut locuri neexplorate de nimeni până acum”, ne-a declarat Coco, într-un interviu derulat aseară pe internet.Un munte retrasCoco a pornit în escaladarea vulcanului în urmă cu două săptămâni, alături de o echipă internaţională condusă de alpinistul rus Alex Abramov, din care a mai făcut parte italianul Mario Trimeri şi Scott Woolams – un ghid american. „A fost dificil, pentru că pe acel munte nu au mai fost expediţii. Este un loc îndepărtat, aflat la 1.000 de kilometri de orice localitate locuită, astfel că o expediţie aici este foarte scumpă. Acesta este motivul pentru care nu se aventurează alpiniştii aici. Au mai fost făcute doar trei expediţii în scop ştiinţific, cu ajutorul mijloacelor de transport specifice. Au fost recoltate pietre şi s-au făcut măsurători pentru desenarea de hărţi. A fost o provocare pentru noi, mai ales că nu existau locuri cunoscute, deci nu ştiam unde să aterizăm cu avionul. Am dat mai multe ocoale muntelui, iar în cele din urmă am făcut o aterizare destul de riscantă. Norocul nostru a fost vremea frumoasă, prielnică”, a declarat Alex Abramov, liderul expediţiei, special pentru „Buna Ziua, Braşov!”.„O alpinistă puternică”Fiind un teren virgin, alpiniştii nu ştiau unde ar trebui să fie cel mai înalt vârf. Au parcurs toată creasta, urmărind altimetrul, pentru a găsi cel mai înalt punct. Echipa a identificat două vârfuri apropiate ca înălţime şi, din spirit de fair-play, cei patru alpinişti s-au aşteptat unii pe alţii şi au pus piciorul pe vârf toţi în acelaşi timp, împărţind bucuria premierei. „Au fost nişte părţi de gheaţă, mai dificile, foarte abrupte. A fost o parte tehnică. Dificil a fost pentru noi sentimentul că nu a mai fost pe acolo”, a precizat Coco. Deşi ceilalţi coechipieri au de două-trei ori vârsta Crinei, puştoaica a fost la înălţime. „Recunosc că la început mi-a fost frică, fiindcă am crezut că este doar un copil. Pe parcursul expediţiei mi-am dat seama că este o alpinistă foarte puternică, este inteligentă şi ştie să se orienteze pe munte. Cu siguranţă aş avea curaj să merg pe orice munte cu ea şi cu tatăl ei, Ovidiu”, a apreciat Abramov.Expediţia internaţională organizată de Seven Summits Club a luat sfârşit, însă Coco va rămâne în Chile pentru antrenamente uşoare. Ea se va întoarce în ţară la sfârşitul lunii februarie. LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 rlegione Asta da!! Felicitari si taticului ei!! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 mihaius Parvu Florin wrote ...Un om care a creat o multime de legende, un personaj absolut pitoresc, dupa cum mi-au povestit cei care l-au cunoscut si au lucrat cu el si pe care eu i-am prins in pragul pensiei la Boteni in '89, un personaj al carui nume desemneaza in argoul ostasesc mult mai academicul "lider militar"...LINKBAŞTAN, GrigoreA început paraşutismul militar în anul 1941 cu gradul de sergent. Apoi, prin muncă, perseverenţă şi dăruire a urcat din treaptă în treaptă, din şcoală în şcoală, până la gradul de general maior aviator paraşutist.La insurecţia naţională din august 1944, a participat împreună cu Batalionul de paraşutişti la luptele grele date în sectorul de Nord, Pipera, Băneasa, Tunari, Otopeni, împotriva trupelor hitleriste, pentru apărarea capitalei, unde, prin fapte strălucite de arme s-au acoperit de glorie, fiind citat cu unitatea sa prin două ordine de zi şi decorat cu cea mai înaltă distincţie ce se putea acorda atunci gradului său: "Virtutea militară de război, clasa a II-a".În octombrie 1950 este numit comandant al primei unităţi de paraşutişti din armata populară.Timp de peste 30 de ani a organizat, a dezvoltat pe baze ştiinţifice şi a condus paraşutismul militar.Peste 20 de ani s-a ocupat de paraşutismul sportiv, ca preşedinte al Comisiei centrale de paraşutism, aducându-şi contribuţia la răspândirea fără precedent a acestui sport de extrem curaj.A realizat diferite îmbunătăţiri în construcţia de paraşute: stabilizator, dispozitiv de largarea voaliurei, declanşator mecanic de largarea stabilizatorului.Lui Baştan i se datorează şi realizarea unui nou tip de paraşută. Valoarea acesteia constă în următoarele caracteristici: 1. Este prevăzută cu un stabilizator, astfel că poate fi utilizată în lansări din avioane cu viteză mai mare de 200 km/h; 2. Are un sistem de pilotare, realizând pe orizontală o viteză de 2 m/sec; 3. Viteza ei de coborâre este de 4-4,5 m/sec; 4. Poate suporta o sarcină maximă de 150 kg; 5. Din prima secundă după părăsirea avionului, paraşutistul poate lua o poziţie ordonată, stabilă, în picioare, puţin oblic, datorită stabilizatorului. Ea oferă astfel, mai ales pentru începători, avantajul de a nu intra în evoluţii periculoase până la deschiderea paraşutei; 6. Este prevăzută cu un dispozitiv de largarea veliurei, anulând astfel efectul de velă, pe vânt puternic. Lipsa acestui dispozitiv expunea la multe accidente.Această frumoasă realizare românească, recunoscută şi brevetată cu brevetul de invenţii nr. 2458/41559/1960, a intrat în 1961 în dotarea armatei noastre. [Extras din "Vulturii cerului" de N. Pangică, p. 333-336]În primăvara lui 1957 a încercat o nouă experienţă - care i-a reuşit - sărind dintr-un Junkers-52 călare pe o motocicletă de 500m3.La aerodrom, în afară de motocicletă, au mai fost transportate şi un tun antitanc şi o placă de bază a aruncătorului de mine de calibrul 120 plus echipamentul de paraşutare.Generalul Baştan a sărit şi din turboreactoare. Primul salt l-a făcut în primăvara lui 1969 împreună cu alţi colegi. Mai întâi s-au făcut zboruri de aclimatizare, pentru că era ceva diferenţă între aparatele care-i transportaseră până atunci, şi turboreactoare. Să vorbim despre viteză: 450 km/h faţă de 170! Teoretic, ştiau cu toţii că se poate sări în siguranţă, dar când le venea în minte această cifră...Baştan a fost primul care a părăsit aeronava. Singurul lucru nou ce l-a simţit a fost intensitatea mult mai mărită a şocului în clipa intrării în funcţiune a stabilizatorului paraşutei. După el au mai sărit Neagu Oţeleanu şi toţi ceilalţi, totul terminându-se fără nici un incident.În 1971 a sărit de la 10.000 metri, astfel doborând recordul naţional de 7.100 metri stabilit în urmă cu aproape 20 de ani de talentatul paraşutist Traian Dumitrescu-Popa. Pentru aceasta s-a pregătit 11 luni şi 20 de zile. Avionul AN-24 T era pilotat de Mihai Iacob, navigator Gemene Bratu şi inginer de bord Florin Bejan.Cunoşteau o serie de fenomene, greutăţi şi incidente ce puteau să apară şi cum trebuiau învinse. Orice om cu experienţă trebuie să le ia în calcul. Pe la 8.000 de metri se făcuse foarte frig. Aparatul nu era prevăzut cu instalaţie de climatizare pentru altitudini mari.Clipa paraşutării se apropiase. Ajunseseră la 10.000 de metri. Şi-a tras ochelarii, trapa s-a deschis şi la semnalul verde, s-a aruncat în gol. La început a simţit dureri vii în vârfurile degetelor de la mâini şi de la picioare, de parcă l-ar fi lovit cu obiecte tari. Aceasta din cauza celor -56 de grade Celsius! Pe măsură ce cobora, durerile scădeau din intensitate, până ce au dispărut cu totul. Era tot timpul cu ochii pe cadranul cronoaltimetrului. Când a trecut de 5.000 de metri avea senzaţia că era într-o cameră cu aburi. Când indicatorul altimetrului a atins sectorul roşu - 3.000 de metri faţă de sol, cronometrul arăta 180 de secunde de cădere liberă! Deci cei 7.000 de metri fiind străbătuţi a acţionat comanda paraşutei principale şi după câteva secunde comunica prin radio cu cei de jos.Aterizarea a avut loc în condiţii bune, în apropierea punctului de conducere a zborului, plin de gheaţă pe echipamentul său.Recordul naţional a fost omologat. Înălţimea: 10.000 de metri şi deplasarea pe orizontală: 11 km.I s-a oferit titlul de maestru emerit al sportului la paraşutism.Nici o istorie a paraşutismului românesc, atât militară cât şi sportivă, nu poate omite numele lui Grigore Baştan, pentru că el se identifică, pe parcursul întregii vieţi, ca animator şi administrator, cu paraşutismul naţional.La 8 februarie 1983 generalul maior în rezervă aviator-paraşutist Baştan S. Grigore a trecut în lumea drepţilor, regretat de toţi cei care l-au cunoscut.(notă biografică redactată de Elena Şenchea-Popescu).....S-a născut la data de 23.01.1922 la Coşcodeni Buzău.A absovit Şcoala de Pilotaj în 1941, Şcoala de paraşutişti (iun. - oct. 1941), Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie (1946 - 1948), Cursul academic superior la Academia Militară Generală (1953 - 1954) şi Academia Militară Generală - Facultatea de Arme Întrunite (1964 - 1967).Copil de trupă, sergenet în 1941, adj. stagiar - 1942, adjutant - 1944, slt. av. - 1948, lt. - 1949, lt. maj. - 1949, cpt. - 1950, mr. - oct. 1952, lt. col. - 1954, col. - 1956, general maior - mai 1971.Comandant de grupă în Compania de Paraşutişti (oct. 1941), compania 8 paraşutişti (1942), comandant secund al Plutonului de acţiuni speciale din Batalionul 4 Paraşutişti (1944), devenit Bataşionul de Pază (oct. 1944 - febr. 1945), Centrul de Instrucţie al Aviaţiei.Educator politic (1945 - 1946) şi locţiitor politic al comandantului Centrului de Instrucţie al Aviaţiei (1948 - 1950). Şef de stat major (nov. 1950 - febr. 1951) şi comandant al Batalionului 597 Paraşutişti (febr. 1951 - nov. 1952), comandant al Regimentului 246 Aerodesant (nov. 1952 - oct. 1964), locţiitor al şefului de Stat Major al Armatei a 2-a (1967 - 1968), comandant al Trupelor de Paraşutişti şi locţiitor pentru Paraşutişti al Comandantului Aviaţiei Militare (1968 -1982)A decedat la 08.02.1983 la Bucureşti.(completare biografica primita de la dl. Eugen Spataru-email-)Ai lucrat cumva la batalionul 500 misiuni speciale ? https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 ex-ad O exemplară lecţie de eroism la Iaşi LINKO tânără studentă şi-a dat viaţa pentru a scoate o necunoscută din flăcări.Autor: CRISTINEL C. POPA24 ianuarie 2011 Sorina Mihaela Ferari, eroina care a sărit să ajute sacrificându-şi viaţa Restaurantul ieşean care a căzut pradă flăcărilor şi o dată cu el şi tânăra studentăAstăzi când s-ar părea că ne-am pierdut pentru totdeauna reperele, când modelele par să vină doar din zona manelelor, a kitschului, a egoismului şi a lipsei de umanitate, când lipsa de compasiune a inundat nu numai casele, ci şi înaltele foruri politice naţionale, o tânără moldoveancă a oferit ţării o pilduitoare lecţie de viaţă.De două zile, un altar închinat unei tinere eroine a luat fiinţă lângă ruina unui club din campusul studenţesc ieşean Tudor Vladimirescu. Acolo, o studentă de doar 21 de ani şi-a jertfit viaţa pentru a salva o necunoscută. Sorina Mihaela Ferari, cum se numea eroina, a intervenit acolo unde nimeni nu îndrăznea s-o facă, deşi zeci de oameni priveau cum arde ca o torţă un local din inima campusului.Deşi doar trecea pe acolo, fata de 21 de ani a sărit imediat în ajutorul unei alte tinere care cerea ajutorul pentru a stinge un incendiu ce abia izbucnise. Au intrat amândouă în încăperea plină de fum, pentru a căuta extinctoare. Alexandra Chelaru, de 21 de ani, n-a mai rezistat şi a reuşit să se apropie de uşă, de unde a fost scoasă afară de câţiva bărbaţi. Sorina însă n-a mai găsit calea, poate şi pentru că nu ştia cum arată interiorul, şi a rămas pradă flăcărilor. Câteva minute mai târziu, pompierii i-au găsit trupul carbonizat.Acum, flăcările continuă să pâlpâie lângă clubul Pub 75. Dar nu pentru a mistui în continuare localul, ci în memoria Sorinei Ferari. Nu doar studenţi, ci şi ieşeni din toate colţurile oraşului trec pe acolo pentru a-i arăta tinerei că gestul ei a însemnat ceva. Iar printre lumânările pe care nici zăpada nu le-a putut stinge se află şi cele ale mamei şi fratelui ei, care au venit să vadă locul în care s-a stins fiinţa bună pe care o iubeau.Sorina Mihaela Ferari era o tânără căreia viitorul i se arăta luminos. Din Gura Humorului de ori­gine, studia la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi şi era la Drept. "Era în anul II, integralistă şi bursieră. Sorina ne-a dat tuturor o lecţie de eroism cu un final atât de dramatic, încât orice comentariu pare inutil şi golit de sens. Nu putem spune decât că va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre, ale profesorilor şi ale colegilor", a spus rectorul UPA din Iasi, prof. univ. dr Doru Tompea, care a precizat că universitatea va suporta cheltuielile cu înmormântarea.Joi, pe 20 ianuarie, Sorina tocmai se întorsese la Iaşi de la Gura Humorului, unde locuia doar cu fratele său, pentru că mama lor este plecată la muncă în Italia, iar de tată nu mai ştia prea multe, pentru că părinţii sunt despărţiţi. A mers apoi în Tudor Vladimirescu să mănânce împreună cu două colege şi aşa s-a aflat acolo atunci când i s-a cerut ajutorul.Nenorocirea care i-a curmat viaţa Sorinei a avut loc seara joi seara. La ora 21:30, când în Pub 75 nu mai era nici un client, cei trei angajaţi au zărit cum ies flăcări şi fum dintr-un tablou electric. În doar câteva secunde, mirarea s-a transformat în coşmar. După cum au descoperit pompierii, imediat au luat foc toate cablurile electrice de jur împrejurul restaurantului, care s-a umplut de fum. A urmat panica, iar toţi s-au înghesuit spre ieşire, fără a avea curaj să intervină pentru a stinge focul. Poate tocmai acesta a fost norocul lor...Ajunsă afară alături de ceilalţi, Alexandra Chelaru, o angajată la negru, s-a temut, probabil, ca vina pentru incendiu să nu cadă pe ea, aşa că a început să se roage de cei care priveau nenorocirea s-o ajute să caute un extinctor şi să încerce să facă ceva până la venirea pompierilor. Însă toţi au privit-o neputincioşi. Sorina, care doar trecea pe acolo, a fost singura care a răspunse apelului. "Eu pe fata aceea nu am văzut-o niciodată. Era pe stradă, trecea pe acolo. Eu i-am zis unui băiat de pe acolo să vină să mă ajute, dar el a zis: «Eu nu intru, că mi-e frică». Si ea a zis: «Lasă, că intru eu»", şi-a amintit Alexandra Chelaru. Împreună, fetele au intrat în club. Era plin de fum, după cum povesteşte Alexandra, cea care a supravieţuit şi care, în ciuda şocului, este acum în afara pericolului. Au început să caute extinctoare. La un moment dat, s-a auzit zgomot de sticlă, pentru că cei de afară, vrând să le ajute după ce au văzut curajul Sorinei, au spart geamurile ca să iasă fumul. Atunci, însă, a fost cumplit: curentul de aer a ajutat focul, care deodată s-a transformat în vâlvătaie. Nemaiputând să respire şi să vadă nimic, Alexandra s-a apropiat de ieşire, iar câţiva tineri au zărit-o şi au ajutat-o să iasă. Au încercat s-o zărească şi pe Sorina, dar se pare că tânăra n-a mai nimerit calea către uşă şi a rămas pradă flăcărilor. Mai târziu, un coleg a identificat trupul ars în totalitate doar datorită lănţişorului pe care îl purta la gât...După ce s-a aflat de fapta de eroism, la intrarea în clădirea Universităţii "Petre Andrei" din Iaşi a fost pusă poza Sorinei cu doliu deasupra, iar colegii şi oficialii instituţiei au aprins mai multe lumânări.În plus, conducerea Universităţii se gândeşte la înfiinţarea unei burse care să poarte numele Sorinei Ferari. "Gestul pe care Sorina l-a făcut este un act de implicare socială. Ne gândim ca printr-o decizie a Biroului Senat să înfiinţăm o astfel de bursă la Universitate", a spus Sorin Bocancea, preşedintele Universităţii "Petre Andrei".Şi colegii Sorinei consideră gestul ei ca fiind unul eroic. "Era într-adevăr omul care îşi dădea haina de pe el ca să te ajute dacă simţea că ai nevoie de ajutor. Foarte sociabilă, se implica în tot ce făcea. Nu exagerăm cu nimic când spunem că ceea ce a facut ea este un act de eroism", a afirmat Viorel Huţanu, preşedinte al Ligii Studenţilor de la Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi şi coleg de an cu Sorina.Poliţiştii au deschis dosar penal în cazul tragediei de joi seara. "A fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă. În momentul în care se vor finaliza cercetările se va înainta la Parchet, iar procurorul va decide soluţia. Pe lângă activităţile care ţin strict de munca Poliţiei în astfel de cazuri, mai sunt şi alte instituţii care fac verificări şi aşteptăm rapoartele lor de control pentru a fi depuse la dosar", a spus comisarul-şef Ioan Scripniciuc, comandantul IJP Iaşi. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 S.W.A.T. Alina Cojocaru - cea mai tanara prim-balerina din istoria Baletului Regal Englez Alina Cojocaru a inceput baletul dupa ce, initial, parintii o dadusera la gimnastica. Un accident la genunchi a indepartat-o definitiv de acest sport, dar, la indemnul unor prieteni, s-a prezentat la o selectie pentru ansamblul Rapsodia Romana. Avea noua ani si nu vazuse niciodata un spectacol de balet. Un an mai tarziu, a fost aleasa pentru Scoala de Balet de la Kiev, impreuna cu alti noua copii. Aici a urmat sapte ani de scoala, iar in ianuarie '97 a castigat "Prix de Lausanne", ajungand in acest fel la Londra cu o bursa de 2 ani la Scoala Regala de Balet. Pentru ca la o varsta atat de frageda (16 ani) i s-a propus sa danseze ca prim-balerina, s-a intors la Kiev, unde timp de un an a fost rasfatata cu roluri in cele mai importante spectacole: "Frumoasa din padurea adormita", "Giselle", "Don Quijote", "Spargatorul de nuci". Revenita la Londra si asistata in premiera de tatal ei, Alina Cojocaru triumfa in "Simphonic Variations". E distribuita mai apoi in "Giselle", "Lacul Lebedelor" sau "Romeo si Julieta". Din 2002 are onoarea sa danseze ca prim-balerina la Covent Garden, unde concureaza cu dansatori de la Balsoi, Kirov sau New York City Ballet. A avut turnee in toate tarile Europei, a dansat la Theatre des Champs Elysees in show-ul "Gala Stelelor dansului din sec. XXI", iar vara trecuta a aparut in Gala pentru Jubileul Reginei Elisabeta a II-a in spectacolul "Frunzele ingalbenesc". In luna mai va dansa la Metropolitan - New York. Alina Cojocaru a fost considerata de specialisti cea mai buna dansatoare in rolul "Giselle" din toate timpurile. In ianuarie 2003 a fost rasplatita cu premiul pentru cea mai buna dansatoare, acordat de Cercul National al Criticilor de Dans din Marea Britanie. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 msimula Astazi 19 Februarie, ne aducem aminte de bunul roman, fauritorul (printre multe alte capodopere de care ne putem bucura ochii zi de zi) domnisoarei Pogany si a Pasarii Maiestre, Constantin Brancusi. Alte cuvinte sunt de prisos. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum Brâncuşi…să le cerem voie francezilor să îi fotografiem atelierul şi să vedem tuciul în care îşi concepea mămăliga. De buni ce suntem…noi https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 S.W.A.T. Ioan Davidoni (52 de ani), un bănăţean sărac material dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogăţie: inteligenţa şi inventivitatea. Angajat al fabricii de sticlă din Tomeşti (Timiş), pentru care a realizat, în câţiva ani, 45 de invenţii şi inovaţii, el a fost disponibilizat când a îndrăznit să‑şi ceară drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adică… de 4 ori greutatea sa în aur!) şi apoi a fost reangajat ca muncitor… „din milă”!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat două invenţii de excepţie: un recuperator de peliculă de ţiţei şi pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani… Prima invenţie valorează miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat‑o inutil la OSIM, pentru că atât chinezii cât şi americanii i‑au furat şi folosit invenţia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s‑au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari… În acest timp, statul român ignoră în continuare o invenţie, într‑adevăr de miliarde… https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 S.W.A.T. Mihai Ruşeţel a inventat motorul cu apă! „Cazul Ruşeţel”, este elocvent pentru geniul românesc dar şi pentru „talentul” cu care ne risipim forţele şi putem să ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 şi a fost brevetat în …ianuarie 2001. Până atunci, Securitatea l‑a şicanat pentru refuzul de a cesiona invenţia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca şi consilier tehnic la „Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea invenţiei… Motorul său se bazează, ca principiu de funcţionare, pe „cazanul Traian Vuia”, invenţie folosită încă la locomotivele Diesel‑electrice pentru încălzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre şi navale, în locul turbinelor din termocentrale, şi chiar a centralelor termoelectrice.În lume, mai există două brevete în domeniu (Japonia şi SUA), dar acestea nu depăşesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. „Motorul Ruşeţel” foloseşte drept combustibil doar apa, şi are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie iniţială fiind o banală baterie de maşină. Datele tehnice preconizate de a patra sa machetă (10 l/100 km consum de apă, 70 km/h viteza maximă) pot fi îmbunătăţite la realizarea prototipului: un motor cu apă montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaşte acest proiect chiar din 1980, a afirmat că este dispus să ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului şi a declarat, încântat. „Reuşita ar fi un miracol, şi cred că în asemenea caz ar trebui să se inventeze pentru acest om Premiul Super‑Nobel”. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 kaliber LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Antonescu Din cate stiu eu de pe Discovery, s-a renuntat la proiectul motorului care functioneza cu apa pt ca are nevoie de mult oxigen pt 'fuziune'. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 truepride Astazi ar trebui probabil decretata ca zi de sarbatoare, ziua Romanilor de Exceptie, intre niste dive de ocazie, prostituate de meserie si trei grohaituri manelistice in microfoane iata ca mai avem timp sa vorbim si despre putinii romani exceptionali:"Manuscrisele lui Cioran, donate Academiei RomâneAntena 3 | 12 Apr 2011, 10:56Foto: romania-insider.comOmul de afaceri George Brăiloiu a decis, marţi, să doneze Bibliotecii Academiei Române, manuscrisele lui Emil Cioran pe care le-a achiziţionat săptămâna trecută, la o licitaţie organizată la Paris, transmite Agerpres."Am promis că astăzi (marţi - n.r.) voi anunţa cine este beneficiarul fondului Cioran. Am considerat că Academia Română, care are datoria de a conserva limba română, trebuie să păstreze aceste manuscrise", a spus George Brăiloiu.Omul de afaceri George Brăiloiu urmează să primească Meritul Academic, pentru că a recuperat aceste manuscrise şi a decis să le doneze statului român."A fost o veste extraordinară care ne-a plăcut tuturor şi a plăcut tuturor celor interesaţi. Este un gest formidabil", a apreciat acad. Eugen Simion.Cele 123 de manuscrise şi documente personale ale lui Emil Cioran au fost vândute pentru 500.000 de euro. Suma a fost considerată prea mare de Ministerul Român al Culturii, care nu a participat la licitaţie. "Statul a avut 2 reprezentanţi - TVR şi Biblioteca Centrală Universitară. Felicit gestul lui Brăileanu şi alţii să-i urmeze exemplul", a spus premierul Emil Boc.De ce nu a participat Ministerul Culturii la licitaţieMinisterul Culturii s-a scuzat pentru neparticiparea la licitaţia pentru manuscrisele lui Cioran."Nu am ştiut de licitaţie, în ultima clipă am aflat şi nu am avut cum să participăm la licitaţie", a explicat ministrul Culturii, Kelemen Hunor.Statul român nu a participat nici la licitaţiile pentru operele lui Brâncuşi. Mai mult de 80% din opera sculptorului a ajuns în străinătate. Potrivit Ministerului de Externe, repatrierea rămăşiţelor lui Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade şi Emil Cioran trebuie analizată în virtutea rolului pe care aceştia l-au avut pentru patrimoniul cultural universal."Eventuala repatriere ar scoate numele celor trei de pe lista figurilor culturale internaţionale care îşi găsesc odihna în aceste locuri", a declarat Doris Mircea, directorul departamentului de Comunicare din MAE.Academia Română se pregăteşte să editeze în celebra ediţie de tip Pleiade, în două volume, toate scrierile româneşti ale lui Emil Cioran."sursa: antena 3.ro "Dumitru Prunariu, decorat de preşedintele rus Dimitri MedvedevObservator | 12 Apr 2011, 13:37Foto: scoalaweb.roconsumabile imprimante inkjet si laser | SkyPrintDumitru Prunariu a fost decorat, marţi, de preşedintele rus Dimitri Medvedev, alături de alţi cosmonauţi care au zburat la bordul navelor spaţiale sovietice.Ceremonia a avut loc loc în contextul marcării a 50 de ani de la primul zbor al omului în spaţiu, realizat pe 12 aprilie 1961 de Iuri Gagarin.Dumitru Prunariu este, până acum, singurul român care a ajuns în spaţiul cosmic.În urma misiunii sale, România devenea, în 1981, cea de-a noua ţară din lume care şi-a promovat capacitatea ştiinţifică prin trimiterea unuia din cetăţenii săi în spaţiul extraatmosferic."sursa: antena3.roDomnilor, cu deosebit respect va salut si multumesc pentru ca faceti ceea ce faceti. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 S.W.A.T. 1) Rachetele expediate de la Cape Kennedy şi aripile "Delta" au fost inventate la Sibiu încă din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amănuntele necesare şi cu o firească uimire că "istoria oficială" a "reuşit" să neglijeze acest lucru... Racheta spaţială cu trei etaje de carburant solid ("model Cape Kennedy") a fost inventată în 1529 şi trimisă în spaţiu cu succes în 1555, în prezenţa a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, şeful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550-1570). Această informaţie şi următoarele provin dintr-un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista invenţiilor menţionate în manuscris conţine: rachetă cu două etaje de ardere (1529); rachetă cu trei etaje (1529), baterie de rachetă (1529), căsuţă zburătoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555)... "Căsuţa zburătoare", propulsată în aer de rachetă, nu era nimic altceva decât anticiparea cabinei spaţiale folosită de cosmonauţi începând cu anii 50!... În lucrare erau menţionate şi pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 S.W.A.T. In 1920 ing. Gheorghe Botezatu a calculat traiectoriile posibile Pământ - Lună, folosite la pregătirea programelor "Apollo" (al căror părinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost şi şeful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei "Apollo" care a dus primul om pe Lună (ca un fenomen de sincronicitate Apollo a fost unul dintre Gemenii Divini...) Gheorghe Botezatu (1883-1940) şi-a dobândit celebritatea în S.U.A, unde figurează ca inventator al unuia dintre primele elicoptere din lume. Este prima persoană care a susţinut o teză de doctorat cu un subiect din domeniul aviaţiei: "Studiu asupra stabilităţii aeroplanului". La Muzeul Naţional al Aerului şi Spaţiului din Washington sunt expuse şi astăzi părţi din elicopterul său. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 S.W.A.T. Smaranda Brăescu s-a născut în 1897, în zodia recordurilor. Primul record pe care l-a doborât a fost cel mondial feminin stabilit în America, 5384 metri (2 oct. 1931). Românca a sărit cu paraşuta de la 6000 de metri, stabilind un nou record mondial feminin. Pentru aceasta realizare a fost răsplătită cu Ordinul Virtutea Aeronautica, clasa Crucea de Aur. La 19 mai 1932, în America, Sacramento, Smaranda a doborât recordul mondial absolut, sărind de la 7200 metri înălţime. Recordul va fi doborât cu greu, abia peste 20 de ani, de un alt român, Traian Demetrescu-Popa, în 1951. Smaranda a devenit prima europeană care a obţinut un brevet de pilot in S.U.A. În 1933 a fost primită de ministrul italian al aviaţiei, mareşalul Italo Ballo. Apoi a mers la Roma, fiind invitată de către Papă. Şi-a cumpărat un avion pe care l-a botezat "Aurel Vlaicu", iar la 19 mai 1936 a reuşit în premieră mondială traversarea Mării Mediterane. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 truepride Oameni deosebiti cu totii.Sun curios cum reactioneaza institutia prezidentiala fata de acesti oameni.O decoratie, oa avansare in grad ceva...nimic? Se poate desigur ca eforturile lor sa nu fie pe mausra realizarilor generalului Oprea sau primul ministu Boc. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Hannibal https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Povestea Arianei, violoncelista trupei ScorpionsRomânia nu le este deloc străină nemţilor de la Scorpions care se pregătesc să concerteze pentru ultima oară în Bucureşti, pe 9 iunie. Puţini ştiu însă că, la începutul anilor 2000, împreună cu ei în concerte a mers, timp de un an, o violoncelistă româncă, alături de care au înregistrat şi albumul unplugged „Acoustica“. Filmuleţe cu Ariana Arcu cântând cu Scorpions faimoasele „Dust in the wind", „You and I" ori „Loving you Sunday morning" sunt peste tot pe YouTube, graţia şi talentul cu care ea mânuieşte arcuşul pe violoncel fiind apreciate de milioane de oameni.Ariana e plecată de aproape zece ani în Statele Unite ale Americii. Tânăra, originară din Cluj, este doctorandă la University of Alabama, predă violoncelul la University of North Alabama şi cântă la Huntsville Symphony.Cum i-a cunoscut pe ScorpionsAu trecut ani buni de la „perioada Scorpions", dar amintirea colaborării cu o trupă rock într-un turneu mondial e vie: „În 2000 eram studentă la Conservator la Bucureşti, în ultimul an. De asemenea, făceam parte dintr-o orchestră de cameră înfiinţată de George Angelescu, un muzician român stabilit de mult timp în Germania. George, cunoscându-l pe managerul trupei Scorpions, mi-a spus că au nevoie de o violoncelistă pentru noul lor album «Acoustica». Le-am trimis o casetă video cu mine dintr-un concert şi le-a plăcut", a spus Ariana pentru „Adevărul de Seară".Limuzine, concerte, avioaneAu urmat săptămâni de repetiţii în Hanovra, iar apoi un an întreg de concerte. În acel turneu, Ariana şi ceilalţi „guest artists" au avut mult timp să-i cunoască bine pe membrii trupei - au fost în cluburi, au dansat, au stat mult de vorbă. Concluzia? „Sunt foarte prietenoşi. Despre Klaus (solistul trupei), pot să spun că e un tip foarte drăguţ şi destul de timid. Foarte respectuos, calm. Rudolf Shenker, cel care a compus multe dintre piesele celebre ale trupei şi de fapt compozitorul de bază al formaţiei, compune din instinct, fără a avea cunoştinţe de teoria muzicii. De fapt, nici nu cred că citeşte notele...", a mai povestit Ariana.După „anul scorpionilor", artista a revenit la pasiunea ei, muzica clasică. „Dar experienţa cu Scorpions m-a ajutat şi în acest domeniu, făcându-mă să mă simt mult mai liberă şi dezinvoltă pe scenă. În 2003 am cam pierdut contactul cu ei, deoarece am plecat în SUA", a mai spus artista. LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum Fara suparare,dar unde este românismul în chestiile astea ? E vorba mai degraba despre recuperarea româneasca a unor oameni care si-au croit vietile aiurea (aiurea=în alte parti de lume) si nicidecum despre niste oameni cu sânge tricolor !!! Cioran,a fost un bun român,nu-i asa ? "Al nostru...",mda. Dar nimeni nu si-a pus vreodata întrebarea de ce oare omul acela nu a mai vrut vreodata sa revina în România ..?!? Prin paginile topicului e plin de "buni români",tot soiul de oameni care nu au nici o legatura cu România,alta decât ceva-ceva prin starea civila. Oricum,bunii români pe care îi recuperam noi întru automultumirea noastra ,atunci când reusim sa-i aducem cumva înapoi,devin negresit victime ale rau-românilor care populeaza plaiurile natale. Buni români ? Am câteva exemple la-ndemâna,oameni care au cadere si greutate în fata familiei Grimaldi (aia de sunt printi pe la Monaco) sau iau masa la prânz,de vreo 5 ori pe saptamâna,cu crema bancherilor elvetieni. Da,numele lor se termina deseori în "-escu" dar rareori (niciodata,de fapt) acei oameni nu aduc vorba despre tara lor de origine. De ce ? Raspunsul e mai mult decât evident. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 kaliber Printre multe "mizerii" avem si exemple pozitiveCapul sus,privirea inainte si nu va lasati doborati,viata e frumoasa ,fiti optimistiGeniul chirurgiei pentru copii, la Terapie-IntensivăAutor: Cristina LicaReputatul chirurg Alexandru Pesamosca se zbate să trăiască pe patul de spital. Viaţa lui e o poveste despre zeci de mii de copii salvaţi şi multe miracole.Profesorul Pesamosca cerea, la inaugurarea Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul „Marie Curie”, ca în spital să se facă o secție de chirurgiecardiacă. Visul lui va deveni realitate din această toamnăSursa: EVZŞi-a pus aproape şapte decenii din viaţă în slujba medicinei, iar în ultimii 12 ani s-a mutat într-o cămăruţă din Spitalul de Copii "Marie Curie", aproape de sala de operaţie. A salvat zeci de mii de copii urâţiţi de malformaţii, a rezolvat mistere la care alţi medici au ridicat din umeri şi are la activ operaţii în premieră mondială.Acum, salvatorul, ajuns la 81 de ani, îi lasă, vrând-nevrând, pe alţii să-l salveze. Este internat la secţia de Terapie-Intensivă a Spitalului Floreasca şi este inconştient."Domnul profesor respiră singur, iar valorile funcţiilor vitale se îmbunătăţesc de la o zi la alta. Am reuşit să-l stabilizăm, acum urmează consolidarea. Este diabetic vechi, iar ei au de toate. Suferă de insuficienţă cardiacă, respiratorie şi renală. E ca-ntr-un ceas, s-a stricat o rotiţă, se strică toate şi trebuie reechilibrate", ne-a declarat prof.dr.Mircea Beuran, chirurg la Spitalul Floreasca, unde profesorul a fost adus la sfârşitul săptămânii trecute.Împlinirea visului de-o viaţă al profesorului Pesamosca, înfiinţarea unui departamentul de chirurgie cardiacă în Bucureşti, îl găseşte pe patul de spital.A locuit în spital după ce a rămas văduvProfesorul Pesamosca este genul de medic care nu se hrăneşte cu titluri şi medalii, nu ia şpagă, nu are vile şi maşini scumpe şi nu-şi umileşte pacienţii. Tandru cu copiii şi rece în timpul operaţiilor."Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă şi milă. Cu zâmbetul acela îmi cereau toată mila din lume. Şi, totuşi, n-aveam voie să greşesc, eram obligat să ignor orice emoţie", declara profesorul acum câţiva ani.S-a căsătorit cu spitalul din tinereţe şi aproape că nu a văzut un concediu. Într-o zi, în anul 1999, după ce rămăsese văduv, s-a hotărât să se mute oficial în spital, într-o cămăruţă, pe care a mobilat-o cu lucrări de doctorat, cărţi, fotografii, desene ale unor copii, un pat şi un televizor."Să repari un copil-păianjen, asta împlinire!"La el ajungeau cazurile la care medici din întrega ţară se cruceau şi, ca-ntr-un scenariu demn de "Dr. House", nu avea linişte până nu le găsea rezolvare.Acum vreo 15 ani, au venit la el părinţii unui copil grav bolnav. Din câţi medici îl văzuseră, doar unul îşi călcase pe orgoliu şi-l trimisese la profesorul Pesamosca. Profesorul a rămas uluit: băiatul de şapte ani avea esofagul plin de tumori şi se putea sufoca oricând în somn. Cu toată experienţa, cazul l-a dat peste cap şi a acceptat să-l opereze. Au urmat ore întregi de zbateri sufleteşti, de căutări prin tratatele de medicină. N-a aflat nimic şi a intrat în operaţie la hazard şi a făcut ce nu s-a făcut niciodată."Dumnezeu mi-a dat atunci forţa să iau poate cea mai grea hotărâre din viaţa mea. I-am înlăturat tot organul bolnav şi-am început să fac altul, din colon. Adică, i-am luat un segment de colon din care i-am facut un esofag nou-nouţ", declara profesorul în presă.Un alt caz spectaculos a fost acela al unei fetiţe care se născuse fără sfinctere, cel anal şi cel uretral. Deşi nedormit de două zile, profesorul a reuşit o altă premieră mondială. A luat din pulpa fetei un mănunchi de fibre musculare, din care a confecţionat două noduri, pe care le-a prins, unul în dreptul anusului, celălalt în dreptul uterului. Nodurile erau noile sfinctere. După vreo 12 ani, a primit o invitaţie la botezul copilului fetei pe care o operase. "Astea împliniri, domnule. Nu vile, maşini sau mai ştiu eu ce rahaturi. Să repari un copil-paianjen, care merge în patru labe, să-i înnadeşti şi să-i cârpeşti tendoanele şi ligamentele şi să-l faci biped, să alerge la tine, asta înseamnă fericire!".La un pas să fie dat afară din spital în urmă cu cinci aniCând a început să simtă oboseala, a hotărât să se ocupe doar de cazurile mai grave, lăsând intervenţiile curente pe seama ucenicilor lui. Mai târziu însă, boala început să-şi arate colţii, iar rolurile s-au inversat: el se limita la operaţii mai uşoare, iar cele dificile au rămas în grija chirurgi lor şcoliţi de el.Acum cinci ani, ministrul Sănătăţii de atunci, Eugen Nicolaescu, a considerat că nu mai este "doctor destul". Un ordin ministerial le interzicea medicilor de peste 70 de ani să mai profeseze. În plus, a deranjat şi prezenţa profesorului în cămăruţa din spital. A făcut însă un memoriu către ministru în care cerea să i se permită prelungirea activităţii medicale şi a fost lăsat să rămână în spitalul despre care îi plăcea să spună a fost făcut de el. "Nu am nimic cu reformele lui Nicolaescu. Dar spitalul ăsta este practic făcut de mine. Realizez ca nu mai sunt verde. Sunt veşted. De aceea, nu mai fac operaţii de 6-7 ore", îşi exprima chirurgul revolta."Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă şi milă. Cu zâmbetul acela îmi cereau toată mila din lume. Şi, totuşi, n-aveam voie să greşesc, eram obligat să ignor orice emoţie."PROF. DR. ALEXANDRU PESAMOSCA, "Părintele" chirurgiei pediatrice româneşBIOGRAFIELauri în carieră, lacrimi în familie * În copilărie visa să ajungă marinar, ca tatăl lui. În 1948, când toţi cei din Marina Regală au fost aruncaţi în stradă, visul lui s-a năruit şi s-a hotărât să încerce la Medicină. A învăţat pe rupte şi a intrat printre primii. * După facultate, a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sătuc de lângă Feteşti, unde a rămas trei ani, după care s-a transferat la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti. Aici a rămas 27 de ani, timp în care nu şi-a luat niciun concediu. A muncit pe brânci, a operat de la copii de nomenclaturişti la copii de ţigani. Pe toti i-a îngrijit la fel. * În 1984 s-a mutat la Spitalul Budimex. Pe cât de satisfăcătoare şi plină de laurit i-a fost viaţa în halat, pe atât de nefericită i-a fost viaţa de familie. Soţia a murit acum 12 ani, iar ambii băieţi i-au murit de cancer. Băiatul cel mare a murit de cancer la creier la 39 de ani, iar acum trei ani, i-a murit şi băiatul cel mic. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 truepride Simt nevoia sa il mai trec inca o data pe Lucian Bute pe acest topic, dar de data acesta nu pentru rezultate(care sunt exceptionale) ci pentru comportamentul manifestat inainte de meci, in timpul meciului si dupa meci.Am vazut un om ce multumea cu lacrimi in ochi unei tari ce nu a facut nimic pentru el, pentru talentul sau si pentru munca sa.Intradevar un mare patriot.Bravo Lucian, suntem mandrii ca ne-ai reprezentat cu cineste. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Rafale https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Radu89 Românul-erou din Marea Britanie: „Mi-a spus un poliţist că, dacă nu tac, mă arestează”Românul Adrian Manu (38 de ani) a devenit erou peste noapte în Marea Britanie, după ce mare parte a presei londoneze a publicat pe prima pagină o fotografie în care poate fi văzut salvând o femeie care sare de la etaj, dintr-o clădire în flăcări. „Nu sunt un erou. Eram pur şi simplu acolo“, a povestit românul pentru „Adevărul“. „Nu o cunoşteam pe femeie. Locuim în zona Craydon (din Londra) amândoi, dar până atunci nu o mai văzusem“, povesteşte Adrian, pentru „Adevărul”. „Când am observat că blocul din vecini este în flăcări, m-am dus împreună cu un prieten, tot român, să dăm o mână de ajutor. Nu doar noi. Tot cartierul se strânsese. Şi o găleată de apă dacă aruncam fiecare, tot era bine“, spune bărbatul.Poliţiştii care se aflau la faţa locului au format un cordon în faţa intrării clădirii în flăcări şi nu au lăsat pe nimeni să intervină până la sosirea pompierilor. „Cineva din mulţime a strigat că o perdea de la etaj se mişcă. Atunci le-am spus poliţiştilor că este cineva în clădire şi am şi vrut să intrăm. Dar au început poliţiştii să strige la noi, să ne vorbească urât“, povesteşte Adrian, supărat pe poliţiştii britanici, care nu au vrut să intervină.„M-am certat cu ei. I-am zis unuia să-şi dea uniforma de poliţist jos, să se ducă să plimbe câini prin parc, să spele maşini, dar nu să fie poliţist. I-am zis că la noi, în România poliţiştii ştiu să-şi facă treaba“, a mai adăugat vâlceanul.Adrian a reuşit să treacă de cordonul de poliţie, moment în care femeia, disperată că nu o poate lua pe scări, pentru că acolo, dacă nu ardea, era foarte mult fum, se pregătea să sară pe fereastră. „Erau acolo pe jos saltele, cârpe şi nişte perne, aruncate de locatari. Le-am pus unele peste altele. Femeia a sărit şi eu am prins-o în braţe. Atât“, spune românul cu modestie. Femeia, o poloneză de 32 de ani, n-a scos câteva clipe niciun cuvânt. „Plângea , era foarte speriată. Sărise aşa, în pijama, cum a prins-o incendiul“, spune Adrian, care nu aşteaptă mulţumiri de la nimeni pentru fapta sa. S-a mirat că poliţia nu a făcut nimic după ce femeia a fost salvată, că nimeni nu a chemat nicio salvare, să vadă dacă e bine. „A venit un prieten şi a luat-o aşa, în pijama cum era. Mie mi-a spus un poliţist că, dacă nu tac, mă arestează“, povesteşte bărbatul. A rămas pe străzi până la ora 4.00 dimineaţa de frica huliganilor care au devastate cartiere întregi din Londra. „Mi-era frică că vine vreunul şi îmi dă foc în somn“, spune el. Este extrem de intrigat de violenţele şi actele de vandalism din ultimele zile, petrecute în mai multe oraşe din Regatul Unit. „Ăştia nu sunt infractori, nici măcar găinari. Trebuie să fii nebun, să spargi un magazin doar ca să furi o sticlă de vin de trei lei“, povesteşte Adrian. Sursa : link https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 DESTEPTUL https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 emi Rafale wrote ...LINKL-am auzit pe Lucian Bute ca a acuzat dureri la nerv in mina cu care a lovit. Pentru asta e necesar sa mearga la un curs shaolin de spart scinduri in prima faza, si apoi sa avanseze daca doreste.Edit: asta poate sa insemne totusi si sfirsitul lui Bute. Adica nu mai poate boxa cu o mina. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 emi ^ Foarte bun reportajul. Pacat ca nu stie in ce ape se scalda politicienii actuali. In rest doar de notat, cuvinte si idei interesante.Edit: Omul a suferit suficient. A fost modificat mai mult decit sperau cei care l-au inchis. Aveti un pic de mila. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme O orădeancă a descoperit secretul tinereții şi a fost medaliată cu aur la un salon internaţional de inventică17 noiembrie 2011, 08:31 | Autor: Claudia VidicanOrădeanca Simona Bișboacă a uimit savanții de la Salonul Internațional de Inventică de la Varșovia (3-5 noiembrie), fiind medaliată cu aur şi argint pentru două produse originale, o „bombă“ de antioxidanţi şi propolis dizolvat în apă, fără alcool. Salonul Internațional de Inventică (3-5 noiembrie) de la Varșovia a marcat împlinirea a 100 ani de la acordarea premiului Nobel pentru chimie, Mariei Sklodowska Curie. Deși s-a aflat la prima participare la un astfel de eveniment, orădeanca Simona Bişboacă, în vârstă de 32 de ani, a uimit cu produsele sale elita cercetătorilor. Pentru produsul desemnat „cel mai puternic antioxidant" denumit „Antioxi Vita", Simona Bişboacă a fost medaliată cu aur şi i s-a acordat un premiu special din partea Asociaţiei Inventatorilor din Coreea de Sud. Al doilea produs prezentat de către Simona Bişboacă a fost cel intitulat „Propolis dizolvat în apă", care i-a adus medalia de argint şi un premiu special, oferit de către Asociaţia Asiatică pentru Invenţii şi Creativitate. La salon au participat cercetători din peste 30 de țări, din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.Tinereţe din reziduuri de struguriTânăra inventatoare este doctorand şi a absovit Facultatea de Tehnologia şi Prelucrarea Produselor Alimentare, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, în anul 2003. Încă dinainte de a termina facultatea, din 2001, când a fost la un schimb de experienţă la Bologna, Simonei i-a venit ideea realizării acestui produs antioxidant, pe bază de sâmburi, pieliţe şi rahis de struguri atent selecţionaţi. „Un flacon de 100 de ml are principii active în echivalentul a 80 de litri de vin Cabernet Sauvignon, despre care se ştie că are cel mai mare conţinut de antioxidanţi", a spus Simona Bişboacă. Aceasta a lucrat pe cont propriu, timp de opt ani, la găsirea metodei de a extrage şi a stabiliza antioxidanţii din struguri, într-o concentraţie atât de mare. „Mi-am făcut un laborator acasă, iar pentru anumite analize mergeam la laboratorul facultăţii. Am încercat foarte multe variante şi trebuie să recunosc că au fost zile întregi în care nu am ieşit din laborator", a povestit Simona, care pentru a se putea întreţine pe timpul cercetărilor, care cereau investiţii în timp, dar şi în bani, a lucrat ca designer de interior şi exterior. „Acum nu mai am timp de design, fiindcă ma axez exclusiv pe cercetare", a spus Simona, care va participa în luna decembrie la un nou salon de inventică, la Seul, alături de fratele său Adrian Timar, care a ajutat-o de altfel şi în cercetările întreprinse până acum. Cei doi lucrează împreună la noi produse, pe nişa produselor alimentare fără aditivi.Bombă de antioxidanţi şi propolisÎntrebată dacă „Antioxi Vita" este un elixir al tinereţii fără bătrâneţe, orădeanca s-a abţinut să-şi laude „marfa", însă a recunoscut că acesta are proprietăţi care reduc îmbătrânirea celulară. „Produsul te ajută să îmbătrâneşti încet, frumos şi sănătos", a spus cercetătoarea în chimie alimentară. Potrivit acesteia, cel mai în vârstă consumator al produsului creat de ea are 89 de ani şi consumă 5 ml pe zi, iar cel mai tânăr are doi ani. Pentru adulţi şi tineri, doza recomandată este de 2 ml pe zi. „Propolisul dizolvat în apă", al doilea produs cu care a impresionat în Varşovia, este deosebit prin faptul că nu conţine alcool, putând fi folosit chiar şi de către copii. Ambele invenţii au fost brevetate şi se găsesc în magazine naturiste şi farmacii din toată ţara.Mândră că e româncăDe doi ani, Simona este membră a Asociţiei Inventatorilor din România. În ciuda faptului că a stârnit interesul unor cercetători din toată lumea, Simona nu se gândeşte să plece din ţară. Este mândră de faptul că este româncă, iar invenţiile sale poartă însemnul „produs românesc". „Deviza mea este: dacă vrei, se poate", a spus, şi chiar a demonstrat, Simona. „Există posibilitatea să încep să export în Polonia şi sunt în discuţii avansate cu reţele de distribuţie din Italia şi Germania", a mărturisit orădeanca, semn că inventica românească este pe drumul cel bun, în ciuda tuturor piedicilor.LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Stel Boribum wrote ... Fara suparare,dar unde este românismul în chestiile astea ? E vorba mai degraba despre recuperarea româneasca a unor oameni care si-au croit vietile aiurea (aiurea=în alte parti de lume) si nicidecum despre niste oameni cu sânge tricolor !!! Cioran,a fost un bun român,nu-i asa ? "Al nostru...",mda. Dar nimeni nu si-a pus vreodata întrebarea de ce oare omul acela nu a mai vrut vreodata sa revina în România ..?!? Prin paginile topicului e plin de "buni români",tot soiul de oameni care nu au nici o legatura cu România,alta decât ceva-ceva prin starea civila. Oricum,bunii români pe care îi recuperam noi întru automultumirea noastra ,atunci când reusim sa-i aducem cumva înapoi,devin negresit victime ale rau-românilor care populeaza plaiurile natale. Buni români ? Am câteva exemple la-ndemâna,oameni care au cadere si greutate în fata familiei Grimaldi (aia de sunt printi pe la Monaco) sau iau masa la prânz,de vreo 5 ori pe saptamâna,cu crema bancherilor elvetieni. Da,numele lor se termina deseori în "-escu" dar rareori (niciodata,de fapt) acei oameni nu aduc vorba despre tara lor de origine. De ce ? Raspunsul e mai mult decât evident. Asta a durut rau de tot...Gurita, daca sunt unii care iau masa cu printii de Monaco sau cu bancherii elvetieni, cinste lor! Inseamna ca sunt oameni importanti, oameni pretiosi. Sau cum vrei tu sa spui. La intrebarea; "De ce nu aduc vorba despre Romania si nu recunosc ca sunt romani?" am doua variante de raspuns dar nu ti le spun acum. Si nu cred ca raspunsul corect e chiar atat de evident... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Radu89 "Sînt mîndru că sînt român" În luna august, la doar 21 de ani, Florin Asmarandei (foto), sergent major al Detașamentului de Pompieri Roman, a făcut parte din delegația României la New York, la Jocurile Mondiale ale Pompierilor și Polițiștilor.Pe pămînt american, Florin Asmarandei a obținut o medalie de aur - la aruncarea ciocanului - și una de bronz - la aruncarea greutății.De la competiția de peste ocean, cea mai prețioasă aminitire a lui Florin rămîne sentimentul pe care l-a simțit atunci cînd a urcat pe prima treaptă a podiumului."Mă simt, de fiecare dată, emoționat și mi se face pielea de găină atunci cînd se cîntă imnul țării mele și cînd se ridică drapelul datorită mie. Atunci, mă simt foarte mîndru că sînt român. Așa a fost și în America, la Jocurile Mondiale ale Pompierilor și Polițiștilor", a afirmat Florin Asmarandei.Acesta speră ca performanțele sale să îl ajute să urce din nou pe prima treaptă a podiumului, anul viitor, la Sydney, în Australia, la Campionatul Mondial al Pompierilor.Sursa : LINK Un tanar pompier ce reprezinta mandria noastra , in deosebi a pompierilor ce infrunta mereu pericolul , pentru siguranta noastra. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Ma mir ca asemenea oameni inca mai sunt in tara… Poate se va gasi un semperist (sau mai multi) care sa o ajute, pentru ca merita din plin. Cinste acestei fete pentru felul in care ne reprezinta, mai bine decat toti ambasadorii la un loc! “Eu m-am dus să reprezint țara, dar eu pentru țară nu am reprezentat nimic”Autor: Luiza Georgiana VisuCătălina Mihaela Mihalache este multiplă campioană națională, balcanică, europeană și mondială. A reprezentat țara cu mândrie în Columbia, China, Italia, unde s-a clasat numai pe locul 1.Se autocaracterizează ca fiind ”un om mic, cu sufletul mare”. Practică Ju-Jitsu, arta marţială japoneză, de mai bine de 12 ani, la Clubul Budoseishin din Colentina. “Cel mai important premiu pentru mine este ultimul. Am ajuns vicecampioană mondială la juniori în Belgia și campioană mondială în Columbia”, spune Cătălina.În timp ce părinţii ei se luptă pentru ca fata lor să poată participa la competiții internaționale, iar ea a renunțat la cea mai mare parte din copilărie, autoritățile nu o primesc nici măcar cu flori când vine acasă cu medalii.Abia are bani de vitamine și echipamentÎntrebată dacă câștigă bani din sport, Cătălina a povestit că abia îi ajung banii pe care îi strânge cu greu părinții ei. ”Da, câștig bani, însă nu îndeajuns de mult încât să îmi pot acoperi toate cheltuielile din sport: echipament sportiv, vitamine. Părinții mei fac eforturi mari să nu îmi lipsească nimic, dar așa nu ne putem descurca. În străinătate sunt apreciată și felicitată de mulți campioni și oameni importanți, iar în ţară, nu”, a povestit cu amărăciune campioana mondialăDin cauza situației ei financiare, care se situează la un nivel foarte scăzut, Cody, cum este poreclită de prieteni, a fost nevoită să plece în căutare de sponsori. ”Am încercat la fundația Dan Voiculescu, unde m-a respins nimeni alta decât secretara, care mi-a ignorat complet dosarul, pe care am dat o sumă nu tocmai insignifiantă de bani pentru a-l întocmi”, a mai spus Mihaela. Astfel, tânăra a fost respinsă de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, fundație care ”promovează valorile umane și profesionale” și ”susține excelența”.Campioana: ”Te naști talent și mori speranță" Catălina a practicat timp de un an de zile judo, la Clubul Sportiv Dinamo din București, unde a avut parte de ”toate condiţiile” ,spune ea: diurnă, echipament, vitamine, toate au fost asigurate de club. Însă consideră că sportul practicat de ea, Ju-Jitsu, nu este apreciat la fel de mult ca celelalte. ”Toate ştirile fac publicitate mai mare sporturilor precum fotbal sau gimnastică și uită, poate, de sporturi și sportivi care au dus numele țării noastre mai departe prin glorie și ambiție. Consider că toți sportivii, din toate ramurile, ar trebui să fie apreciați în mod egal. Toți muncesc la fel de mult și toți trebuie să aibă șanse egale de reușită”, declară sportiva.”De prieteni și distracție ai timp, dar bazele ca om se formează în perioada adolescenței”, spune ea. Studentă la Facultatea de Drept, în anul doi, Cătălina vrea să intre în Barou și, în paralel, să înființeze o asociație care să strângă fonduri pentru sportivii cu o situație financiară nu tocmai bună.LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Mihais Traducerea automata nu e cea mai fericita,dar cred ca se prinde ideea.Reclama,sufletul comertului. LINK LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum ! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 djebel Hotelul Negresco l-am vazut mai demult pe cand ma plimbam prin Nice. Interesante istoria hotelului si biografia lui Henri Negrescu. Laudabila initiativa lui Paul Augier de a recastiga gloria de altadata a hotelului. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 djebel Din pacate, ne aducem aminte de sacrificiul lor doar cand nu mai sunt printre noi. Povestea lui Gavril Vatamaniuc, unul din eroii Bucovinei LINK . Fie-i tarana usoara!A murit eroul din Bucovina. Află povestea lui Gavril Vatamaniuc, omul care s-a opus comunismului cu arma în mânăGrupul lui Gavril Vatamaniuc a rezistat, ascuns în codrii voievodali ai Bucovinei, mai mult de un deceniu după sfârşitul celui de-al doilea război mondial.Unul dintre ultimii eroi ai rezistenţei armate anticomuniste, Gavril Vatamaniuc, a trecut la Domnul. Viaţa sa a căpătat dimensiunile unui mit printre bucovineni. Anunţul morţii sale a fost făcut de Ioan Roşca.„Astăzi (n.r. - ieri) a plecat dintre noi şi vulturul Gavril Vatamaniuc. Îi mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru adevăr, dreptate şi ţară. Cu gândul, cu vorba, cu fapta, cu arma, cu viaţa. Pentru uluitoarea lui vitalitate, vrednicie si consecvenţă, combinată cu un curaj şi o luciditate fără egal.Îi mulţumesc pentru tot ce mi-a povestit, pentru tot ce m-a sfatuit, pentru tot ce a făcut ca să sprijine firavele mele încercări justiţiare, inclusiv pentru cercetările de la procuratura de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, închise cu NUP (neînceperea urmăririi penale).Iată că au reuşit complicii criminalilor comunişti, să-l bage şi pe el în mormânt, otrăvit de spectacolul năpârlirii vinovaţilor în baroni de tranziţie, nemângâiat de reparaţia pe care a cerut-o, cu demnitate. Nici mă­car sentinţa definitivă pronunţată anul trecut, prin care i se recunoştea dreptul la nişte despăgubiri derizorii (faţă de ce a suferit, pentru că şi-a apărat ţara) nu a fost pusă în execuţie! Nu i s-au recunoscut pentru pensie anii în care a luptat singur în munţi, înfruntând nenumărate asalturi ale Securităţii - deşi faptul era recunoscut de justiţie, din 1990. Tratat ca un «bandit», până la capăt. A supravieţuit cultivând roşii în mica lui seră din curtea casei de la Frasin (judeţul Suceava)..."Portret de erouGavril Vatamaniuc a fost o figură care a crescut până la proporţiile unei legende. În anul 1948, el era sergent de jandarmi, însă, pentru că era împotriva comunizării acestei instituţii, el a intrat în conflict cu politrucul unităţii în care era angajat. Drept urmare, Gavril Vatamaniuc a fost dat afară din Jandarmerie. A fost pus sub supravegherea Securităţii, iar în anul 1949, în noiembrie, pentru a preveni arestarea sa, el s-a refugiat în codrii voievodali din jurul mănăstirii Suceviţa. Acolo, el şi-a ridicat un bordei şi a supravieţuit iernii cu ajuto­rul alimentelor furnizate de fa­milia sa. În vara anului 1950, i s-au alăturat doi fraţi, Ion şi Gheorghe Chiraş, care erau urmăriţi de Securitate pentru că se opuneau colectivizării satelor din Bucovina. Aceştia aveau şi arme, ascunse de localnici încă din perioada celui de-al doilea război mondial, cu gândul că le vor folosi într-o eventuală insu­rec­ţie anticomunistă. Cei trei membri ai grupului de luptători anticomunişti au început să scrie şi să distribuie manifeste. Ei au început chiar să îi organizeze pe muncitorii forestieri, care ar fi trebuit să fie gata de luptă „când vin americanii". Numai că şi Securitatea şi-a infiltrat oamenii printre pădurari. Cu toate acestea, în anul 1954, acestui grup i s-a alăturat şi luptătorul Vasile Motrescu. Acesta a fost eroul unei adevărate odisei. Vasile Motrescu a luptat, iniţial, în grupurile de rezistenţă armată din Munţii Făgăraşului. Printre altele, el a luptat în cadrul grupărilor conduse de Vladimir Macoveiciuc şi Constantin Cenuşe.Trădaţi de un localnicLa începutul lunii ianuarie 1955, un localnic a trădat secretul ascunzătorii celor patru eroi ai luptei anticomuniste. Drept urmare, în dimineaţa zilei de 18 ianuarie 1955, prin pădurile încărcate de zăpadă, au început să se strecoare soldaţii unei companii de Securitate, trimisă din Botoşani pentru a-i anihila pe cei patru luptători. Securiştii au înconjurat zona numită Bâtca Corbului, unde se afla bordeiul grupului condus de Gavril Vata­ma­niuc. Laţul a început să se strân­gă, însă Ga­vril Vatamanicu a prins de veste. În bordei se mai afla doar Vasile Motrescu, pentru că cei doi fraţi erau plecaţi pen­tru a face rost de alimente. În momentul în care trupele de Securitate, însoţite de câini de vânătoare, au încercat să îi prindă pe cei doi partizani ascunşi în bordei, aceştia au deschis focul. În luptă, au ucis trei soldaţi din trupele de Securitate şi cei doi au reuşit să fugă.Două grupuri separatePentru a se ascunde mai uşor, membrii grupului Vatamaniuc au decis să se separe. Cei doi fraţi Chiraş şi-au ales o ascunzătoare, într-un sat, iar Gavril Vatamaniuc şi Vasile Motrescu şi-au construit un alt bordei în pădure. În data de 18 iulie 1955, Securitatea a aflat unde se ascundeau cei doi fraţi. Securiştii au înconjurat gospodăria unde îşi aflaseră refugiu. A urmat o altă luptă, în care cei doi fraţi au căzut cu arma în mână. Gazda lor, Vasile Marciuc, care servea drept agent de legătură între cele două grupuri, a fost arestat şi torturat de securişti. În aceste condiţii, Vasile Marciuc a dezvăluit locul unde se afla ascunzătoarea lui Gavril Vatamaniuc, lângă satul Voievodeasa. Astfel, în data de 17 octombrie 1955, Gavril Vatamaniuc a fost prins. Colegul său, Vasile Motrescu, a reuşit, din nou, să scape. El a fost, însă, arestat în data de 13 ianuarie 1958. Vasile Motrescu a fost judecat şi condamnat la moarte pentru uciderea soldaţilor din detaşamentul de Securitate care au încercat să îi prindă pe luptătorii anticomunişti în ianuarie 1955. Sentinţa de condamnare la moarte a fost pusă în executare la 29 iulie 1958.Gavril Vatamaniuc, în condi­ţiile în care a fost arestat înainte de prinderea lui Vasile Motrescu, a fost judecat în anul 1956 şi condamnat la închisoare pe viaţă. El a stat în infernul temniţelor comuniste până în anul 1964. Atunci, sub presiunea Occidentului, autorităţile comuniste au acceptat să îi elibereze pe deţi­nuţii politici. Gavril Vatamaniuc a fost pus în libertate, deşi el nu mai spera acest lucru. Eroul din Bucovina s-a stabilit în satul Fra­sin, din judeţul Suceava. Libertatea sa nu era decât una aparentă, pentru că Securitatea a continuat să îl ţină sub supraveghere până la sfârşitul regimului comunist. Gavril Vatamaniuc a reuşit, cu dârzenie, să îşi refacă viaţa. El şi-a clădit o gospodărie modestă în satul bucovinean. După anul 1990, Gavril Vatama­niuc a început o altă bătălie, aceea din Justiţie. El dorea să fie recunoscute oficial meritele luptătorilor anticomunişti, care s-au sacrificat pentru ţară. Însă această bătălie nu a fost încunu­na­tă de success decât parţial. În timp ce torţionarii lui Gavril Vatamaniuc şi-au petrecut bătrâneţile în vilele confiscate de Securitate de la elita României interbelice şi cu pensii care îi sfidează pe cei care au muncit în slujbe obişnuite decenii la rând în comunism, Gavril Vatamaniuc a reuşit să supravieţuiască la limita sărăciei, prin munca braţelor sale. Ca să îşi plătească facturile, el cultiva legume, pe care le vindea apoi la oraş. Un model pentru comunitate Gavril Vatamaniuc a fost respectat de către membrii comunităţii locale, urmaşii răzeşilor lui Ştefan cel Mare, pe care nici comuniştii nu au reuşit să îi îngenuncheze. Luptătorul anticomunist a devenit un adevărat erou pentru copii. Unii dintre istorici spun că Gavril Vatamaniuc era un orator înăscut şi că, în anii 1950, el a ţinut numeroase discursuri ţăranilor din Obcinele Bucovinei, pe care i-a îndemnat să reziste până la capăt ofensivei comuniste. „Povestea de parcă era Ion Creangă", a spus unul dintre consătenii săi. În total, Gavril Vatamaniuc a participat la trei confruntări armate cu Securitatea, care a reuşit să îl ia prizonier, dar nu a reuşit să îl înfrângă. Unii dintre istoricii specializaţi pe studiul rezistenţei anticomuniste îl compară pe eroul Bucovinei cu Ion Gavrilă Ogoranu, care a activat în zona Carpaţilor Meridionali, ori cu membrii grupului condus de doctorul Iosif Capotă şi de ruda sa, Alexandru Dejeu, care au luptat împotriva în zona Huedinului şi în alte locuri ale Munţilor Apuseni. Consătenii lui Gavril Vatamaniuc vorbesc despre el ca despre un haiduc, care a cutezat să se lupte până la capăt cu „balaurul roşu" şi să îi înfrunte cu demnitate pe comunişti.Sursa: Romania Libera https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Pârvu Florin Luni am uitat, ieri nu am avut timp, si in ciuda faptului ca SWAT a mai postat chiar in acest topic despre Smaranda Braescu, vreau sa va reamintesc ca in urma cu doua zile s-au implinit 115 ani de la nasterea unei sportive care a detinut recordul mondial absolut la altitudinea de lansare cu parasuta, atat la feminin cat si la masculin, record care a rezistat timp de 20 de ani, intre 1932 si 1952! LINKLINKAviatoare si parasutista de renume international, detinatoare de recorduri mondiale neegalate, si-a sfarsit viata sub nume fals, intr-un mormant fara cruce, pentru a scapa de prapadul la care au fost supuse elitele Romaniei interbelice de catre comunisti. Un destin dramatic, dublat de indiferenta autoritatilor de azi Off-topic si nu prea: In camera fii-mii, preadolescenta tipica, pe pereti sunt cateva imagini cu idolii ei. La loc de cinste troneaza doua postere cu Smaranda Braescu, LINK si LINKIn plus, de-abia astepta sa faca 16 ani, sa poata merge la cursurile de zbor organizate de Aeroclubul Romaniei!Avem nevoie mai mult decat oricand de modele si Smaranda Braescu ar trebui sa fie unul dintre ele... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Radu89 La 6 iunie 1931 se stingea din viata Alexandru Voevidca (1862- 1931) , folclorist si muzicolog , dirijor de orchestra , originar din zona Bucovinei. LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 djebel Se pare ca in Bucovina se nasc pictori care, pentru a se afirma, trebuie sa plece in Franta . Prietenii stiu de ce! LINKPOVESTEA FABULOASĂ a unui român: cioban în Bucovina - V.I.P. în Franţa Oier în Bucovina şi pictor la Saint Tropez. Între cele două dimensiuni ale sale, George / Georges Cotos a trăit o viaţă de roman. Astăzi, 24 aprilie, împlineşte 97 de ani.Student la Beaux-ArtsUn tânăr chipeş, foarte înalt, cu ochi albaştri, pătrunzători, vorbind franţuzeşte cu accent, intra, în anii de după război, în sălile de atelier ale Academiei de Arte Frumoase din Paris. Era îmbrăcat în costum alb şi stârnea mirarea celorlalţi studenţi când se aşeza, ca un prinţ, în faţa şevaletului, la lucru. Lumea ştia foarte puţine despre el. Se auzea că fusese în Rezistenţă, că mai înainte luptase pe front, în Răsărit, şi că venea dintr-o ţară de dincolo de Cortina de Fier. Mai în glumă, mai în serios, l-au poreclit Popoff. Prince Popoff. În realitate, tânărul se născuse în Bucovina, la Straja, pe 24 aprilie 1915 (acum exact 97 de ani!) şi era, la origine, oier. Existenţa care i se atribuia - războiul, Rezistenţa Franceză, numele de cod devenit, apoi, poreclă printre studenţi - era reală. În lipsa unor documente care să arate ce şcoli absolvise, nu putea fi primit decât ca student audiant; talentul lui convinsese însă decanatul universităţii pariziene să-l primească chiar şi aşa în sălile marcate de harul maeştrilor din trecut.Când l-am întâlnit, în urmă cu trei ani, îmi spunea că nu ştie de ce s-a făcut artist şi nici de unde a căpătat harul pentru pictura abstractă, care i-a adus celebritatea. "Poate - credea el - talentul meu vine de la fluierele pe care le ciopleam şi le ornam frumos în zilele lungi de stat cu oile, prin obcini". Irelevantă, amintirea aceasta, pentru opera maestrului cu galerie permanentă pe 40, Rue Seillon, la Saint-Tropez, dar explicită pentru omul care n-a încetat nici o clipă să rămână, ca la început, un ţăran inocent, venit parcă, în trecere, să vadă cum trăieşte lumea la oraş.Meşterul de îngheţatăEra pictor, dar din asta nu putea trăi decent. Nu la început. Aşa că, de-a lungul vieţii, Georges Cotos a avut tot felul de îndeletniciri (boala emigrantului român): de la mecanic şi portar de cabaret, la frizer de câini şi de la fermier falit şi inventator, la vânzător de îngheţată. Ultima meserie avea să-i aducă chiar mai multă celebritate decât pictura: îngheţatele la cornet (în epoca lor de "pionierat", în 1958) marca Popoff, o spirală compactă, cremoasă, înaltă de 20 de cm, aveau să-i aducă la Gelateria Popoff, vreme de 30 de ani, toate vedetele verii în trecere pe Riviera Franceză. Îngheţatele lui erau spectaculoase. Unii vor spune că succesul se datora maşinii. Poate, dar şi maşina aceea fusese meşterită de el (luase brevetul tot de la un român, nemulţumit că nu avusese succes cu ea la un târg de invenţii de la Madrid), o demontase şi o "reinventase" până când a obţinut acea îngheţată cu efect unic. Straja amintirilorFoarte rar mi-a fost dat să cunosc o personalitate mai complexă ca a lui Georges Cotos! "În copilărie - îmi povestea - aveam un berbec şi mă urcam pe spatele lui, ca pe un cal. Mă ducea. Berbecul ăsta îmi plăcea, dar oile nu. Adică... mie îmi plăceau mai mult caprele, pentru că erau vesele. Din cauza asta beam numai lapte de capră." Cadru bucolic de început de veac românesc.Ar fi putut rămâne la Straja pentru totdeauna; apucase să-şi ridice o casa, o dotase cu tot dichisul, dar a venit războiul şi n-a putut dormi nici măcar o noapte în ea, pentru că a fost mobilizat, să lupte în Armata Română, pe frontul de Răsărit. A fost rănit, la Marea de Azov, şi evacuat la un spital din Austria. Când s-a externat ar fi vrut să revină acasă, dar în "Bucovina lui" intraseră ruşii. A fugit în Vest, în Franţa ocupată. Mai bine acolo decât în Bucovina ocupată! A luptat o vreme în Rezistenţă, vorbea rusă, germană, îl ajuta statura înaltă, părul blond, să pară că e cine nu e. După război i-a fost şi mai greu să se întoarcă acasă. România intra, încet-încet, într-o zodie care nu se potrivea cu dorul lui de libertate. Nici până azi nu s-a întors în sat, chiar dacă ţine legătura cu oamenii lui, cu familia. La vreun an după ce l-am văzut la Saint Tropez, ne-am dus noi la Straja, pentru el. Am intrat în casa lui (locuită azi de un nepot, pe nume... George Cotos). Am vorbit cu soru-sa, nonagenară şi ea. Era zi de Paşti şi l-a sunat. "Măi George, măi. Îţi aduci aminte cum mergeam noi cu oile, la Tomnatec? (Tomnatec e un deal rămas peste graniţă, în Ucraina - n.n.). Acum se poate, m-aş duce peste graniţă să mai văd dealul copilăriei", i-a zis. Răspunsul a venit scurt: "Ce Tomnate? Tomnatec îţi trebuie ţie? N-ai să te duci, acolo nu mai avem prieteni!". După aproape trei sferturi de secol, în inima lui încă se-nvârte cuţitul pământului şi-al trecutului pierdut peste graniţă, "la ruşi".Pictorul şi regiiAşa a ajuns Georges Cotos, din aproape în aproape, de la strunga de oi la şevalet. Mă întreb, dacă ar fi rămas toată viaţa la Straja, i-ar mai fi descoperit cineva, vreodată, talentul de pictor? De fapt, nici el nu-şi aminteşte cum a început să picteze. Când era la Paris, a cumpărat, într-o zi, culori, transformându-şi cămăruţa din Place St. Michel în atelier. A frecventat, sporadic, boema pariziană, i-a cunoscut pe Breton, Brâncuşi, Eliade, Cioran, Elvira Popescu... Cu Eliade a stat la masă şi l-a uimit cu limbajul bucovinean nealterat. Elvira Popescu a exclamat, în pragul primei lui expoziţii pariziene: "O, dar acest tânăr pictează cu accent de Bucureşti!" (prin "accent de Bucureşti" voia să spună, de fapt, că regăseşte în pânzele lui spiritul românesc). Brâncuşi i-a apreciat sinceritatea de om simplu, de la ţară şi l-a îndemnat să-şi expună tablourile în Spania, unde a avut, într-adevăr, succes. Un an întreg! A mai fost cu expoziţii în Suedia, Danemarca, Norvegia... şi lista e mult mai lungă. Între documentele preţioase pe care le are la galerie sunt şi scrisori din partea regelui Suediei ori din partea Prinţului Rainier de Monaco (la nunta căruia trimisese un tablou al său să ţină "de urât" altuia aflat deja în colecţia Casei Grimaldi).În seria asta de regi şi principi l-aş alătura pe Regele Mihai. Cel care semnase în anii '40 un brevet de decorare pentru tânărul sergent bucovinean avea să fie unul dintre "fanii" îngheţatei Popoff, la Saint-Tropez. În toate verile în care familia regală ajungea pe Coasta de Azur, un popas la gelateria lui Georges Cotos se impunea. Prilej pentru presa franceză să titreze: "Regele României în vizită la regele îngheţatei". Dorul de "acasă"Românul, zice-se, ar avea şapte vieţi. Pe unele le iroseşte, altele nu-i sunt de-ajuns. După 1990, Georges Cotos s-a retras din lumea îngheţatei, închizând un cerc al destinului, cel de patriarh. Până la 97 de ani, a fost, deci, oier în Straja, erou militar decorat de Regele Mihai, rege al îngheţatei, pictor cu o mie de tablouri, om cu nu ştiu câte meserii şi ocupaţii. S-a căsătorit, la 47 de ani, cu Jeanne, care l-a însoţit în toate aventurile sale intelectuale şi nostalgice. Şi-au cumpărat, mai întâi, un mic castel lângă Lyon, unde a încercat să recompună ceva din universul copilăriei, întemeind o... stână şi crescând oi. De plăcere. Le-a lăsat să moară de bătrâneţe. Când n-a mai putut să le poarte grija, a vândut castelul şi ferma şi s-a retras, definitv, la malul mării. N-a renunţat însă la ideea unei ferme... Mica lui proprietate de la marginea Saint-Tropez-ului se numeşte "La Bergerie". Stâna. Doar că în grădină vei întâlni, acum, numai oi de ghips!În continuare, personalitatea sa e asociată la proiecte destinate României, consătenilor săi din Straja (Suceava) şi Galeriei de Artă George Cotos, căreia i-a dat viaţă, la Gura Humorului, în cadrul Muzeului Etnografic local. Din 1990, Clubul Rotary din Saint Tropez, al cărui membru apreciat este, a trimis mai multe convoaie cu ajutoare umanitare pentru cei din satul său. Drept recunoştinţă, în 2004 i s-a acordat titlul de cetăţean de onoare al comunei Straja. De ani de zile, acordă o bursă personală unui artist originar din România, căruia îi organizează o expoziţie în galeria lui aflată la nici o sută de metri distanţă de portul pentru yachturi din Saint Tropez.Totuşi, uneori, îmi pare că maestrul oboseşte. Nu mai răspunde la telefon. Nu ne mai scrie scrisori... "Să fi venit timpul odihnei?"- îl intreb. Georges Cotos tace îndelung, întârziind răspunsul, şi-apoi, privind spre un tablou abstract din colţul cel mai îndepărtat al galeriei, şopteşte ca pentru sine: "Nu. Nu încă..." https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 criss-cross Adevarul despre Romania...sa nu uitam!LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Olimpicii români sunt primii în Europa la MatematicăRomânia a ocupat primul loc din Europa şi locul 10 din 100 de ţări la Olimpiada Internaţională de Matematică de anul acesta, potrivit clasamentului neoficial realizat în fiecare an după acest eveniment, a anunţat Radu Gologan, profesorul coordonator al lotului de olimpici. Omer Cerrahoglu (Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Baia Mare) şi Radu Bumbacea (Colegiul Naţional Tudor Vianu Bucureşti) au obţinut medalie de aur. Argintul a fost obţinut de Octav Dragoi, Ioana Tamaş şi Ştefan Ivanovici - toţi de la Liceul Internaţional de Informatică, Bucureşti. Medalie de bronz a obţinut Ştefan Spătaru, elev al Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti.În perioada 4-16 iulie s-a desfăşurat la Mar del Plata, Argentina, ediţia 2012 a Olimpiadei Internaţionale de Matematică. Lotul olimpic care a reprezentat România a fost condus de profesorul Radu Gologan. Potrivit profesorului Radu Gologan, citat de Hotnews, în clasamentul neoficial realizat în fiecare an la Olimpiada Internaţională de Matematică, în care sunt luate în calcul punctele obţinute de participanţi - pe ţări, primele locuri în lume au fost câştigate de Coreea, China şi Statele Unite ale Americii.Cine sunt aceşti copii- minuneOmer Cerrahoglu: Este elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai din Baia Mare. La 14 ani a câştigat medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică, Bremen, 2009. Are un palmares impresionant de medalii de aur şi argint la competiţiile naţionale şi internaţionale de matematică şi fizică. Este pasionat de ştiinţe şi filozofie. Omer Cerrahoglu are patru participari până acum la Olimpiadele Internaţionale de Matematică, în cadrul cărora a obţinut două medalii de aur şi două de argint.Radu Bumbăcea: A absolvit anul acesta Colegiul Naţional Tudor Vianu Bucureşti. A câştigat medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică, Amsterdam 2012 şi Kazakhstan 2011. Este câştigator al olimpiadelor de matematică naţionale începând din clasa a VIII-a. Radu este Pasionat de literatură şi ştiinţe şi va studia la Cambridge. Are trei participari până acum la Olimpiada Internaţională de Matematică, în cadrul cărora a obţinut două medalii de aur şi una de argint.Octav Drăgoi: A absolvit anul acesta Liceul Internaţional de Informatică, Bucureşti. Primele succese la matematică le-a realizat când era elev în clasele elementare la Slobozia. A câştigat olimpiada Naţională de Matematică în câteva rânduri începând din clasa a VII-a. Este medaliat cu aur la Olimpiada Internaţională de Matematică, Amsterdam 2011 şi la Balcaniada de Matematică din Turcia 2012. Octav este pasionat de chitară, informatică şi electronică şi îşi va continua cursurile la Harvard.Ioana Tamaş: A absolvit anul acesta Liceul Internaţional de Informatică, Bucureşti. S-a remarcat când era elevă în gimnaziu la Şcoala Generală nr. 79, Bucureşti. La Olimpiada Naţională de Matematică din acest an de la Constanţa a câştigat premiul "Laurenţiu Panaitopol" ce se acordă pentru întreaga activitate de olimpic pe parcursul şcolii. Ioana este pasionată de muzică, film, fotografie şi călătorii.Ştefan Ivanovici: A absolvit anul acesta Liceul Internaţional de Informatică. Pasiunea pentru matematică a început de pe vremea claselor elementare la Bacău. A câştigat medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică din Kazakhstan, 2010.Ştefan Spătaru: Este elev în clasa a X-a, Liceul Internaţional de Informatică, Bucureşti. A fost îndrumat în copilărie de familie şi profesori de matematică din Alexandria. Este mezinul echipei. A câştigat medalia de aur la Balcaniada de Matematică, Turcia, 2012.LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Resboiu Printre cei care se pot incadra in subiectul acestui topic, consider ca se numara si domnul doctor inginer aerospatiale Sorin Dinea - despre care, sunt sigur, s-a auzit. Pe ramura de "space" a portalului Resboiu avem un interviu cu care domnul Dinea a onorat invitatia colegilor mei. Din pacate nu am fost prezent decat pe la telefon cu vreo doua-trei intrebari, insa am avut deosebita placere de a-l intalni pe acest om la show-urile aviatice tinute in acest an la Boboc si Baneasa. Va semnalez interviul serial, in trei parti, publicat aici LINK .La finalul episoadelor gasiti link pentru accesarea continuarii. Sper ca discutia cu domnul dr. ing. Sorin Dinea sa vi se para interesanta si sa informativa. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 criss-cross LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum Prin ce sunt buni români oamenii aia care au vopsit Turnul ? Buni români vopsitori-alpinisti,poate ! E suficient sa lucrezi undeva în strainatate si din când în când sa mai tragi o înjuratura româneasca ? Sau sa te stergi cu un prosop albastru/galben/rosu ? P.S Sper sa nu vina cineva si sa lanseze discutia aia depre Turnul Eiffel care e facut de români,cu otel de la Resita,etc. Ca nu e deloc,si-i din fier forjat. Buni români sunt toti cei care trecând pe lânga el,l-au lasat întreg si la locul lui https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 criss-cross Nu stiu daca otelul de la Resita a simtit atmosfera Parisului, habar n-am daca e adevarata aceasta stire pe care am citit-o ... imi fac mea culpa daca am gresit, dar ideea mea este ca aceia sunt buni romani , ca si mine, ca si dumneata d-le Boribum, ca si alti oameni care traiesc prin ceea ce realizeaza, care asuda lucrand cu bratele sau cu mintea... de ce sunt buni... romani(oameni)?! pai, pentru simplul fapt ca muncesc si nu fac orice munca... pentru ca le-am vazut chipurile si bratele ostenite... pur si simplu, pentru ca isi castigau painea acolo sus , cu pericolul in carca ... pentru ca pareau iesiti din transee si isi luau putere de la pamantul pe care-l ignorasera masurandu-l cu priviri lungi... si pentru ca nu erau jos , la poalele turnului facand bataturi in palme cu alte indeletniciri... nu cred ca trebuie sa faci lucruri extraordinare pentru a fi un bun roman, poate e de-ajuns sa te intreci pe tine insuti, sa traiesti frumos si sa lasi o urma din care sa poti bea apa, nu una in care sa se scalde aia pe care-i sacrificam de sarbatori.Am vrut acum sa postez doua linkuri care sa sa ma sustina prin negativismul lor, dar am renuntat pentru ca ar fi fost nelalocul lor si , mie, personal, mi-a placut filmul acelor alpinisti, chiar mi-a placut!Mi-a ramas o singura imagine in minte, pozitionata strategic chiar ultima: un om frant, incorsetat de sfori, fiare, casti, bandaje, carlige sau cum s-or fi numind, care doarme cu spatele pe pamant si fata catre cer.... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum Doamna,chestia cu fierul de la Tour Eiffel care e de la Resita este o legenda urbana. Nimic din piesele de la Turn nu e românesc. Singura chestie româneasca e procedeul de îmbinare a traverselor,procedeu din care s-a inspirat Eiffel,inspiratie pe care a mentionat-o în brevetul de inventie (n-a plagiat,adica ) Acuma,cu bunul român. În ceea ce ma priveste,tehnic vorbind eu nu (mai) sunt român. Dar : chiar si de as fi avut 15 pasapoarte românesti si domiciliul stabil si definitiv în România,asta nu m-ar fi facut bun român.As fi fost un bun român daca investeam (ce dracu sa investesc ?) în România,daca nu pierdeam nici o ocazie sa spun ca vin din România,daca îmi dedicam 1 ora pe zi unei cauze românesti,daca...,daca...,daca ! Asadar,nu sunt deloc bun. Un bun român e Printul de Wales,bunaoara,prin ce face pe la castelul lui din Transilvania. Un român e un om ca oricare altul : ca munceste (oriunde) nu e suficient sa fie un bun român. Oamenii aia care au vopsit Turnul au facut-o pentru bani,ceea ce e normal. Ar fi facut-o ei gratuit,doar pentru a flutura un pic steagul României pe acolo,pe sus ? Nu,si stiti bine ca asa este. Un bun român e un român,sau ungur,sau chinez,sau tigan sau englez sau orice altceva/altcineva care se dedica tarii aleia într-o masura care sa schimbe ceva important. Un român care munceste normal e doar un român care munceste normal.Iar baietii aia au reusit (prin pretul lor de dumping) sa ia contractul vopsirii Turnului Eiffel. E adevarat ca e neobisnuit sa vezi români muncind pe aici (si totusi sunt foarte multi!) dar asta e situatia. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Terentius Aş dori să semnalez două puncte de vedere mai realiste asupra relaţiei dintre români şi Turnu' Aifăl: https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 criss-cross Poate ca ar trebui sa luam in calcul valorile la care poate adera fiecare dintre noi... eu sunt o persoana simpla si , spre nenorocul meu, femeie... vad altfel lucrurile si cred ca nu a investi bani si a atrage bani catre o tara este dominanta unui bun roman, francez, englez... (desi, prin munca noastra marunta, asta facem vrand-nevrand). Poate, ar trebui sa incercam sa ne placa ce suntem, sa ne aducem cinste si sa ne ridicam palaria in fata noastra , da! onorul in fata calitatii de om, de responsabil cu propria-ti persoana si de utilitate umana,oriunde ai merge si orice limba ai vorbi... cam despre asta este vorba....si daca un Boribum a renuntat la gandul de a fi roman, faptul ca a devenit din ,,Boribum -roman" un ,,Boribum- francez", spune ceva lucruri. Ar fi vrut francezii un ,,Boribum- roman rau?!" Cauza romaneasca?! pai, banuiesc ca dvs. nu vopsiti le tour si nici nu interpretati des chansons pe strazi...asa, ca! e o cauza castigata! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum Nu,nu vopsesc nimic si nu cânt pe strazi,dar asta nu înseamna ca nu as face-o daca as fi nevoit,caci e o munca si munca nu e o rusine,oricare ar fi ea. Si cred ca daca as fi nevoit s-o fac as face-o cât de bine as putea. Despre vopsitorii de mai sus am vazut ca au facut treaba buna. În schimb,despre cântaretii din metrou va spun ca sunt -de cele mai multe ori - de o calitate execrabila (vocal-instrumental vorbind si comparându-i cu rusii,sârbii,grecii sau spaniolii ce fac acelasi lucru). Si pentru ca e vorba de buni români,adica oameni care au facut ceva bun, concret,palpabil si marcant pentru România vi-l propun pe H-R. Patapievici. Stiu ca se supara lumea,sunt doar curios daca poate exista si ceva realism dincolo de inflamatii. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum Radu89 wrote ... medalia de aur „Mermann Oberth" Daca tot sunt buni si-i cinstim prin ziare si reviste,hai sa recitim mereu orice scrie orice ziar românesc. Domnul general merita mai mult decât medalia lu' Mermann,chiar daca nu a luptat în razboi împotriva lui Adolf Mitler. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Radu89 „Extraterestrul“, la 60 de ani: „M-aş întoarce oricând în Cosmos“Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiul cosmic, împlineşte astăzi 60 de ani. Politica i-a lăsat un gust amar. E un bunic devotat şi un fotograf în devenire. Crede în viitorul turismului spaţialDumitru Prunariu este, probabil, românul care a călătorit cel mai mult. În luna mai a anului 1981, când a devenit primul român care a zburat în Cosmos, a urcat cu racheta Soiuz 40 până la 220 de kilometri şi acolo s-a învârtit în jurul Pământului cale de 5.260.000 de kilometri, cu o viteză medie de 2.800 km/h. Timp de aproape opt zile, Dumitru Prunariu a tot înconjurat Terra şi de acolo a văzut România prin hublou: „Arată ca o pâine de casă bine rumenită".S-a întors pe pământ - avea 28 de ani - şi a continuat să trăiască aici. S-au scris mii de pagini despre aventura românului nostru în spaţiu şi aproape nimic despre viaţa lui pe pământ. A ţinut o casă, a făcut copii şi e deja bunic. Are trei nepoţi, şi acum, la 60 de ani, asta îşi doreşte: „Să se întoarcă şi soţia acasă, căci este de 5 ani ambasador în Armenia, şi să ne vedem de gospodărie şi de nepoţi". Dumitru Prunariu a devenit în ultimii ani un foarte bun fotograf. „Călătoresc mult în străinătate. Mi-am luat o cameră foto mai performantă şi fac fotografii. Deocamdată le pun pe Facebook, dar mă gândesc să fac o expoziţie, dacă voi avea timp".„Mă îngrijorează ce se întâmplă în România"Dumitru Prunariu a avut mai multe dezamăgiri legate de România. Când s-a întors din Cosmos a fost marginalizat de regimul comunist pentru a nu deveni mai faimos decât Ceauşeştii. A avut probleme locative. Mai târziu, în 2008, a candidat din partea PSD pentru un loc de senator de Braşov. A pierdut pe seama inechităţii sistemului electoral uninominal şi a rămas cu un gust amar. Cu toate astea, nu s-a gândit niciodată să plece din ţară. „Mă îngrijorează ce se întâmplă azi în România, dar nu pot pleca. Sunt format aici şi rămân aici". Ar pleca el, dar nu în altă ţară. „Aş pleca oricând, din nou, în Cosmos. Dacă mi s-ar ivi ocazia, aş face un efort şi aş reveni la parametri fizici care să-mi permită zborul". Cândva, visul spaţial nu va mai fi posibil doar pentru inginerii NASA, crede Dumitru Prunariu. „Vom avea, nu peste mult timp, un turism spaţial dezvoltat. Cu nave şi hoteluri cosmice". 7 zile, 20 de ore şi 42 de minuteDumitru Prunariu s-a născut la 27 septembrie 1952, în municipiul Braşov. A urmat cursurile Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din cadrul Politehnicii Bucureşti. În martie 1978 a fost trimis în misiune în „Oraşul stelar" de lângă Moscova pentru a efectua pregătirea completă de specialitate necesară realizării unui zbor în spaţiu prin programul sovieto-român „Intercosmos". Zborul cosmic de 7 zile, 20 de ore şi 42 de minute de la bordul navei Soiuz 40 s-a desfăşurat între 14 şi 22 mai 1981. Între 2004 şi 2005, a fost ambasadorul României în Rusia. Este membru al Academiei Române, are grad de general maior în rezervă şi participă adesea la conferinţe şi sesiuni despre proiecte spaţiale şi aeronautică."Îmi doresc să se întoarcă şi soţia acasă, căci este de 5 ani ambasador în Armenia, şi să ne vedem de gospodărie şi de nepoţi."Sursa : LINK Prin zborul lui Dumitru Prunariu în spaţiu, în perioada 14-22 mai 1981, România a devenit a noua ţară din lume care îşi promova capacitatea ştiinţifică în spaţiul extraatmosferic, prin intermediul unui cosmonaut propriu. În expediţia sa, cosmonautul braşovean s-a aflat la bordul navei cosmice „Soiuz 40" şi al laboratorului spaţial „Saliut-6".Prin zborul său în spaţiul cosmic, Dumitru Prunariu a ajuns să fie cel de-al 103-lea pământean în cosmos. În 1981, braşoveanul a primit distincţia de erou al României şi Uniunii Sovietice, pentru îndeplinirea, cu succes, a primei misiuni spaţiale româno-sovietice. Mai târziu, astronautul a primit medalia „Yuri Gagarin" a Federaţiei Astronautice Internaţionale, medalia de aur „Mermann Oberth" şi Ordinul Steaua României în gradul de Mare Ofiţer pentru activitatea sa profesională.Anul trecut, braşoveanul Dumitru Prunariu a fost decorat, la Kremlin, de preşedintele Rusiei la împlinirea a 50 de ani de la primul zbor al omului în spaţiu.Sursa : LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Pârvu Florin Elisabeta Rizea si toti romanii stiuti si nestiuti asemeni ei, care au privit teroarea in ochi si nu au ingenuncheat in fata ei."Trei zile daca mai traiesc, da' vreau sa stiu ca s-a limpezit lumea!" https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Mihais LINK Interviu cu Grigore Lese "Omul canta ca sa se impace cu lumea si cu Dumnezeu" - Din Confesiunile unui mare Artist - Dialog de suflet cu Maestrul nepereche Grigore Lese...Grigore Lese este un artist desavarsit. Dumnezeu l-a inzestrat cu un glas rascolitor, cu talent si sensibilitate; si pentru ca a socotit, pesemne, ca nu i-a daruit destule, i-a mai dat o minte ascutita, o seriozitate aproape germanica si o dorinta neostoita de autoperfectionare. Toate aceste calitati, care foarte rar se gasesc inmanuncheate intr-un singur om, fac ca Grigore Lese sa fie o voce unica in spatiul public romanesc. El vine parca de la inceputurile noastre, aducand cu sine toate bucuriile si durerile acestui neam, toata intelepciunea acumulata de poporul roman de-a lungul existentei sale.Grigore Lese s-a nascut in satul Stoiceni din Tara Lapusului, in judetul Maramures. "Tata - Dumnezeu sa-l ierte, ca s-o dus in Ceea Lume luna ce-o trecut - cand se scula dimineata mai intai isi zicea rugaciunile. (…) Bunica mea, Varvara, ma lua dimineata langa ea si ma punea in genunchi: "Dragu'' mamii, zi dupa mine "Inger, ingerasul meu!" sau "Zi dupa mine Tatal Nostru!" Ei mi-au adus in suflet de mic si aceasta dimensiune intru Hristos. Eu nu puteam fi in afara credintei!" Grigore Lese a pastrat randuiala pana in ziua de azi. "Si-acum spun Tatal Nostru, Crezul, ma duc la biserica. Da'' cand ma duc, stiu de ce ma duc si stiu ce Evanghelie se citeste in duminica respectiva! Ca daca ma duc la biserica si dupa ce vin acasa ma-ntreaba careva "Ma'', ce Evanghelie s-o citit?", iar eu nu stiu sa-i raspund, ce rost mai are sa ma duc la Sfanta Liturghie? Altminteri, mergem doar ca sa fim dusi!"Si in repertoriul lui Grigore Lese se gasesc multe piese cu subiect religios. "In cantecele mele ma rog la Maica Domnului! In cantecele mele vorbesc despre Rastignirea Mantuitorului, despre Adormirea Maicii Domnului, despre Pogorarea Duhului Sfant!" Grigore Lese, insa, tine sa faca o precizare: "Da'' nu sunt un habotnic care toaaaata zaua isi face semnul Crucii si il pomeneste pe Dumnezeu si cu rost, si fara rost. Cu Dumnezeu nu te joci! Adica sa vorbesti toata vremea de Dumnezeu, da'' cand e vorba sa demonstrezi ca esti crestin si esti smerit, sa nu faci nimic!"Grigore Lese stie ca ii datoreaza totul Celui de Sus. "Pai, daca horesc, este pentru ca Dumnezeu mi-o dat glasul asta. Fiindca intre voce si glas e o diferenta: vocea ti-o "faci" la scoala, dar cu glasul te nasti. Apai, ori ai glas, ori n-ai! Mie Dumnezeu mi-o dat glas si ii multumesc prin ceea ce fac. Ii aduc multumire de cate ori am ocazia, ii multumesc pentru ca pot hori!"Domnul Lese se opreste o clipa, da la o parte o ramura de salcie pe care vantul i-o legana in obraz si priveste departe, spre padurea de pe celalalt mal al lacului.Spuneam mai sus ca Grigore Lese este o voce unica in spatiul public romanesc. A absolvit Academia de Muzica "Gheorghe Dima" din Cluj; si-a dat doctoratul in muzica; este Doctor Honoris Causa al Universitatii "Vasile Goldis" din Arad; este profesor asociat la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti, unde preda cursul de etnomuzicologie. Artistul Grigore Lese a cercetat cu mare atentie folclorul (nu numai pe cel romanesc) si a gasit raspuns la o intrebare aparent simpla, in realitate fundamentala: de unde vine cantecul. Asa a descoperit ca in lume sunt mai multe centre creatoare. Un astfel de centru poate fi in Romania. Un altul este in tarile nordice. Cu siguranta, un puternic centru creator se gaseste in Orient. In aceste centre s-au creat arhetipuri, de unde au plecat linii melodice care s-au raspandit in toata lumea. Ajunse intr-un teritoriu, liniile melodice "de baza" s-au dezvoltat in functie de oamenii care ocupau arealul respectiv. Un popor contemplativ, de pilda, le-a cantat intr-un anumit mod. Un popor razboinic le-a adaptat temperamentului sau. Grigore Lese m-a surprins, realmente, cu un alt enunt: oameni care traiesc in conditii asemanatoare, fie ei din cele mai indepartate colturi ale lumii, se exprima in cantec aproape la fel. "Uite, in Irlanda - unde am fost saptamana trecuta - imparteala o fost cam ca la noi, in satul maramuresean. Ca la noi satele sunt impartite in "susanari" si "josanari". Sa se stie asta: ca-n "susanari" oamenii sunt mai avuti si-n "josanari" sunt mai saraci. In "josanari" sunt mai saraci, da''-s mai frumosi la suflet! Si la chip sunt mai frumosi. Si-atunci cand se intampla o casatorie intre un "susanar" si o "josanara", totdeauna se lasa cu scandal. Parintii feciorului nu erau de acord sa ieie o fata din "josanari", chiar daca pica de frumoasa."Cam asa a fost si-n Irlanda. Pe masura ce domnul Lese impreuna cu Peter Hurley, un prieten irlandez, se apropiau de tarmul dinspre Ocean, pamantul era din ce in ce mai arid. Irlandezii bogati care ocupasera terenurile fertile din interiorul insulei ii alungasera acolo, in zona aceea neospitaliera, pe taranii saraci. O parte dintre acestia au plecat in America. Cei ramasi au "inventat" un sol fertil, aruncand intre stanci tonele de alge aduse la tarm de valurile oceanului. Au reusit astfel sa cultive ceapa si cartofi si sa supravietuiasca. "Ei bine, si cantecele irlandeze au jalea doinelor noastre!" Maestrul Grigore Lese a descoperit asemanari intre horile sale si un cantec din cu totul alt spatiu: cel arabo-persan. "Pe 10 septembrie, in Piata Artelor din Bucuresti, in cadrul Festivalului Enescu, voi sustine un concert impreuna cu muzicieni din Iran. O sa vedeti apropierile: doina din Maramures (horea in grumaz) are mari afinitati cu cantecul arabo-persan. Deci nu suntem buricu'' pamantului, asta trebuie sa retinem."Avand un interlocutor de valoarea si competenta domnului Grigore Lese, nu puteam sa nu-l intreb ce crede despre "manelizarea" cantecului popular romanesc. "Stati sa lamurim lucrurile. Toata lumea se leaga de acest termen: "manea". Cuvantul "manea" vine de la "mani", care inseamna "a improviza". Maneaua este un gen extraordinar, care n-are nici o legatura cu ceea ce fac "cantaretii" astia care apar pe banda rulanta. Ei nu canta manele. Ei lalaie niste cantece de metisaj: ritmul din Bulgaria, textul din Romania si totul pus intr-un sos oriental. (…) In alta ordine de idei, "manelizarea" a aparut de mult in muzica populara romaneasca. De exemplu, orchestrele de muzica populara de dimensiuni "simfonice" si ansamblurile folclorice din Romania, create dupa model rusesc, sunt o forma de manelizare a culturii traditionale. Si, culmea, noi investim bani grei in aceste ansambluri, care exista in toate judetele tarii. Aruncam banii pe fereastra."Grigore Lese mai are un of: calitatea oamenilor. "Fiecare este liber sa cante. Dar sa nu uitam un lucru: fara scoala si fara har nu se poate! (…) Unii se joaca de-a folclorul, de-a cantatul. Ei nu inteleg mesajul cantecului. Nu inteleg dimensiunea cantecului. Canta cu gura, nu cu sufletul. Pe la noi se spune asa: "Sunt oameni cu minte, si fara minte. Si mai sunt unii care au minte, da'' nu toata le e buna!" Ei, astia de care vorbesc, sunt din categoria "fara minte". In muzica trebuie sa-ti umble mintea, sa stii sa sintetizezi o idee. Or, ei nu stiu sintetiza, nu au criteriu si nici masura! Isi transforma viata personala in spectacol. Da'' trebuie sa suportam astea, nu le putem schimba dintr-odata."Din pacate, lucrurile sunt mult mai complicate. "Sistemul cultural romanesc, sistemul de invatamant, reteaua culturala din Romania trebuie reformate. Nu mai putem continua asa. Noi confundam scolile populare de arta cu liceele de muzica, academiile de muzica le confundam cu scolile populare de arta. Da'' stii de ce? Ne place sa inotam in ape tulburi. Pentru ca in apele tulburi nu te vezi! De-aia nu ne convin apele limpezi. Sunt multi carora nu le convine competitivitatea. (…) Ei traiesc tulbure, confuz."Grigore Lese si-a construit cariera cu multa migala si atentie. A stat printre oameni, ca sa le cunoasca viata, obiceiurile, trairile. "Folclorul, muzica din vatra satului pot insela pe oricine din lume. Si ca sa nu fii inselat, trebuie sa intri in padure, nu sa stai la marginea ei. Ciuperci sunt si la marginea padurii, cum sa nu! Da'' poate mai multe sunt in mijlocul ei. (…) Muzica asta traditionala ori e la "bufet", ori e la nunta, ori e la joc, ori e la inmormantare. Ca sa vezi fenomenul pana la capat, trebuie sa stai cu ei, cu oamenii. Acu'' - mi-am zis - eu trebe sa stiu muzica asta si-atunci trebe sa fiu ca ei. Ca daca nu esti ca ei, nu se destainuie. (…) Si am fost intre ei: am fost si la mina, am fost si la Casa de cultura, am fost si profesor, am fost si la oi, am fost si muncitor cu ziua, peste tot am fost. Stiu despre ce este vorba. Dar cati dintre colegii mei au procedat ca mine?" "Da'', chiar - l-am intrebat - cum v-au privit colegii?" "Ba m-au facut nebun, ba m-au facut betiv, m-au facut in toate felurile. Le-am suportat. Dar hulitorii s-au inselat, pentru ca acum se vad rezultatele. (…) Am avut atatea probleme! Totdeauna cand vrei sa faci ceva extraordinar, ti se pun piedici. "Lese-i dificil!", "Lese? Nu-l gasim!" S-a mintit mult despre mine. Mi-au creat o imagine pe care n-am avut-o niciodata si a trebuit sa sterg toate astea. In comunitatile taranesti se spune ca, daca te afli intr-o raspantie, trebuie sa stii foarte bine pe ce drum o iei. Ei bine, acu'' zece ani am zis "Dom''le, ma-ntorc in rascruce si-o iau pe-un alt drum. Le las toate si-o iau pe alt drum." Si de zece ani am abordat viata altfel!"Grigore Lese a rostit aceste ultime fraze cu atata obida, incat am simtit nevoia sa schimb subiectul. "Domnu'' Lese, cum vedeti viitorul?" "Stii ceva? Cand am implinit 50 de ani, am zis ca trebuie sa ma uit inapoi, sa vad cine vine dupa mine, cine ma urmeaza. (…) Pe mine trebuie sa ma accepte generatia de tineri, cei care vin. Stii de ce? Ca sa simt gustul eternitatii! Nu te poti rastigni intr-un timp si sa ramai acolo. (…) Lumea se schimba, vine un alt val. Vin tineri cu minti stralucitoare; ei trebuie sa ma recunoasca si sa ma accepte." "Si ce-ati constatat, va recunosc?" "Pai cum?! Asta-i bucuria mea. Ca eu case nu-mi fac, n-am slabiciunea asta. Slabiciunea mea e sa stiu cat mai multe cantece si sa fac ceva, nu pentru mine, ci pentru oameni, pentru lumea asta. Daca e de facut si se poate face ceva din cultura traditionala! Daca nu, cata e, atata sa hie!"In ceea ce priveste viitorul acestui neam, Grigore Lese este si mai optimist. "Poporul nostru are sanse, pentru ca avem valori. Trebuie doar sa fim atenti, pentru ca in istorie am pierdut atatea ocazii! Dar valori avem! Avem multi tineri cu minti stralucite, sclipitori in ceea ce fac. Ei trebuie pusi in valoare. Sunt foarte multi tineri de care nu stie nimeni. Ei trebuie scosi la lumina. Uite, si in ceea ce priveste imaginea culturala a Romaniei in strainatate stam mult mai bine decat inainte. Horia Roman Patapievici, prin Institutul Cultural Roman, a promovat "afara" valori adevarate ale acestui popor. Despre Patapievici se spun tot felul de lucruri. Realitatea este ca a schimbat multe. Eu m-am dus la el cu un proiect amplu, "Ultimii rapsozi". L-a analizat cu atentie, l-a finantat si a iesit senzational. La reprezentantele institutului din marile capitale ale lumii a numit oameni tineri, inteligenti si bine pregatiti. E adevarat, Patapievici nu mai trimite in strainatate ansambluri, lalaitori si tot felul de amatori. Trimite oameni de valoare: poeti, pictori, prozatori, artisti de prima marime din teatre. Din punct de vedere cultural, imaginea Romaniei este mult schimbata in bine.Asta vreau sa spun, avem valori. Si, repet, avem tineri extraordinari. Numa'' ca tre'' sa avem grija de ei. Trebuie sa le aratam drumul. Cand un tanar vine la tine si te intreaba "Ce trebuie sa fac eu in lumea asta?", nu poti sa ramai indiferent. La un moment dat, Ioan Alexandru imi spunea: "Frate Grigore, daca stau intr-o statie si toata lumea se suie in autobuz impreuna cu mine si unul singur nu reuseste sa urce, eu nu pot sta linistit in autobuzul ala!""Grigore Lese nu sta "linistit in autobuz". Nu poate. "Nu am voie sa ma izolez, sa ma inchid in "turnul de fildes" si sa privesc lumea de acolo. N-ai cum sa vezi lumea daca faci asta. N-ai cum sa vezi obiceiurile oamenilor, n-ai cum sa le simti starile sufletesti, cum traiesc, cum isi cresc copiii. Eu ma duc printre ei, pe strada, la metrou, de pilda, stam de vorba, ma-ntreaba de una, de alta. Si ma fac fericit, pentru ca sunt atatia oameni cu probleme mari (dar bogati sufleteste) care nu se plang, nu se tanguie. Sunt fericit ca ma-ntalnesc cu ei si ca-i pot face, la randul meu, fericiti cantand pentru ei, horind."Soarele a trecut dincolo de balta si acum straluceste deasupra padurii. Cu ochii ingustati de lumina alba a dupa-amiezii, Grigore Lese priveste ganditor undeva, departe. Desi pare firav, este un om puternic. Are forta talentului imens pe care i l-a daruit Dumnezeu, talent cu care de cateva bune decenii ne bucura pe noi, semenii sai.- Draga Maestre, Care este modelul dumneavoastra in domeniul culegerii de folclor? Cat folclor a putut fi salvat? Cat s-a risipit?- La noi, arhiva de folclor s-a infiintat foarte tarziu, la inceputul secolului al XX- lea. Ganditi-va ca, mai mult ca sigur, s-au pierdut multe elemente structurale si melodice prin vremi, altele s-au diluat sau chiar si-au schimbat sensul. Important este ca au ajuns la noi mesaje esentiale, primite si transmise mai departe prin uimitorul si misteriosul cod al culturii de sorginte orala. Modelele mele in cercetare au fost multe, Brailoiu, Bartok, Breazu, insa, spre deosebire de ei, eu sunt nascut in familie de tarani, la mine acasa am auzit primele hori, glasul fluierului, primele versuri… Pentru ca un om sa se poata destainui trebuie sa te simta, sa faci parte din comunitate, sa participi la toate activitatile si manifestarile prilejuite de anumite sarbatori. Eu am crescut cu taranii, am lucrat impreuna, am fost la oi, la claci, la sezatori, la nunti si inmormantari. Am dormit cu ei. M-am nascut acolo si altfel s-au destainuit fata de mine. Toate aceste lucruri m-au ajutat la cunoasterea unor detalii referitoare la psihologia taranilor horitori, la hori, la intreaga lor dimensiune spirituala, iar acum le pot impartasi. Din pacate, unele cercetari s-au facut din mers, fara sa se tina seama de acest contact fizic si emotional. Pentru mine lucrurile au stat diferit. Drumul meu a fost altfel, si anume dinspre sat spre oras. M-am format intr-un sistem educational marginit de hotarele satului, apoi, cu acest bagaj, am plecat sa studiez muzica universala pentru a-mi permite ulterior o abordare comparativa. Trebuie sa stie ca se inseala amarnic cei ce au impresia ca pot invata folclor doar apeland la benzile de arhiva si culegerile de specialitate.- Mai poate fi recuperat folclorul? Cum?- Folclorul nu trebuie recuperat, trebuie eventual sa-l ajutam sa vietuiasca acolo unde a aparut, in hotarul satului, iar recuperarea scenica se poate face doar prin practicarea unui revivalism de calitate. Utilitara sau magica, ceremoniala sau neocazionala, muzica taraneasca se inscrie intr-un tipar stilistic stravechi.- Povestiti-mi, va rog, o experienta sau mai multe de cand sunteti in Bucuresti si a trebuit sa luptati cu mentalitatile pentru a impune stilul dumneavoastra de viata, felul dumneavoastra de a canta si de a asculta muzica. Care au fost momentele mai dificile?- In primul rand, vreau sa va spun ca nu am venit din Lapus ci din Cluj. Nu pot spune ca am trait momente dificile in Bucuresti. Inca din primul an am avut o colaborare cu Teatrul Odeon intr-un alt fel de spectacol, un spectacol de dans contemporan in coregrafia Lilianei Iorgulescu, urmat – in partea a doua – de un show marca Razvan Mazilu. Apoi a venit propunerea Facultatii de Litere a Universitatii Bucuresti de a preda un curs de etnomuzicologie iar acum sapte ani initiativa televiziunii romane – TVR Cultural – de a realiza o emisiune saptamanala - “La Portile Ceriului”. Bucurestiul este un oras viu, cosmopolit, in care ma simt foarte bine. Probabil felul in care ma imbracam atragea oarecum atentia pe strada insa acum clopul meu de Lapus este un adevarat brand.- Cu o palarie atat de mare, cu telefonul intr-o husa cu motive traditionale, cu un soi de traista pe umar. Chiar nu pareti defel din aceasta lume...- Dragul meu sa stii ca Lumea din care vin eu exista. A fost odata, poate, si lumea voastra sau a bunicilor vostri.- In lumea noastra, a orasenilor, multi vorbesc despre dezamagire, despre mizerie, sunt nemultumit, stresati, dezorientati, mai ales tineriii. Pe acolo pe la sat ce mai spun oamenii?- Nu cred ca exista o deosebire fundamentala intre orasean si taran. In ambele „zone” si „tabere” poti intalni oameni geniali, rafinati, intelepti sau - dimpotriva - banali, plictisitori, cu gusturi indoielnice, saraci cu duhul. Important este sa incerci sa te autoprotejezi, sa cauti compania celor cu care esti compatibil. In Bucuresti ma intalnesc frecvent cu plasticieni, scriitori, oameni de televiziune. Sigur ca avem clipe si momente in care suntem deznadajduiti dar avem grija sa nu vorbim prea mult despre ce ne doare. Sa nu credeti ca in hotarul satului oamenii simt altfel. Cei carora le pasa se intreaba si ei ce s-o alege de lumea asta, de tara asta, de neam… Ceilalti … noroc bun!- Si ce s-o alege de lumea asta si de acest neam, romanesc?- Ce-i cu lumea asta? Cand ii vorba de lume, la mine s-ar potrivi urmatoarele versuri: “Lumea me-i lume legata/Cu lanturi si cu lacata/Nu mi-i bine niciodata./Avut-am bine in viata/ Cand am fost la mama-n brata/Da’ de cand am crescut mare/Numa’ dor si suparare”.- Astea sunt versuri dinainte de inventarea cuvantului criza...- Sunt versuri stravechi. Exista si in ziua de astazi in mintea oamenilor si asa si traiesc unii. Numai ca lucrurile s-au schimbat. Oamenii sunt invrajbiti, nu stiu ce sa creada. Eu umblu foarte mult prin tara. Peste tot, unde ma intalnesc cu tot felul de oameni, intreb: “Bade Gheorghe ce zici de lumea asta?”. Zice “Lumea asta nu stiu ce sa stiu cum ii. Ii bine da-i si rau. Numa’ Dumnezeu stie”. Altii raspund in felul urmator: “Amu’ ce-o fost o trecut, ce-o mai fi de-amu nu stiu”. Oamenii nu stiu ce sa raspunda. Sunt derutati saracii. Vorbesc de oamenii batrani de la care mai poti afla lucruri esentiale. Ei tot timpul se raporteaza la o forta supranaturala, se raporteaza la Dumnezeu. Ei de umblat la Biserica, umbla. Tinerii insa umbla mai putin. Este adevarat ca nu ne putem raporta in anul 2011 numai la legende, superstitii si mitologii. Totdeauna religiosul s-a amestecat cu magicul. Sunt tot felul de obiceiuri la nastere, la nunta si la inmormantare. Nu-i rau, dar nu poti trai doar cu astea. Trebuie sa ai o deschidere, sa incerci sa te compui altfel in lume.- Pe televizor tot apar oameni care spun ca satul acela frumos despre care povestiti dumneavoastra este cam pe duca...- Ei vorbesc numai din carti. N-as zice asa ceva. S-au mai schimbat lucrurile. Unii au ajuns in sat plecand din oras. I-au vazut pe tarani si au vazut arta traditionala din afara. Eu le-am vazut dinauntru. Ei judeca doar la prima vedere. Este ca si cum te duci in padure, intri in marginea padurii si gasesti trei ciuperci si apoi te intorci acasa spunand ca nu prea mai sunt ciuperci in padure. Omul nu se destainuie de la prima vedere. Trebuie sa stai cu el, sa traiesti cu el, sa simta ca faci parte din lumea lui. Altfel degeaba te duci acolo. Oamenii astia de care-mi spuneti se duc la biblioteca si cauta in carti. In ziua de astazi se scriu prea multe carti din alte carti. Eu ma feresc de asta, eu incerc sa fiu practician.- Maestre, sunt foarte la moda targurile traditionale, produsele de artizanat...- Dar stii de ce? Pentru ca toata lumea umbla doar dupa bani. Or taranii n-au umblat dupa bani. Mesterul din sat nu practica mestesugul doar pentru castig financiar. El era o personalitate in comunitate. Nu statea la coltul strazii: “Ba Ioane hai la mine ca eu fac porti si cumpara o poarta de la mine”. Constantin Noica ii spunea genialitate difuza si eu am trait pe pielea mea asta. Adica: sunt mai multi in sat care bat doba, da’ nu-i concurenta. In sat se stie cine face cele mai frumoase impestrituri pe furca de tors, pe botele ciobanesti? Se stie. Cine canta mai frumos? Se stie. Da’ el nu-i meserias, nu ia bani pe cantat. El traieste din pamant sau din turme. Este o lume a naivitatii si a inconstientei. El nu constientizeaza ceea ce face, chiar daca o face genial.- Si noi orasenii de ce suntem atat de atasati si de interesati de targurile astea?- Stii de ce? Va spun eu. Pentru ca pare exotic, din alta lume, este ieftin, dar nu intotdeauna la targ vin (si) mesterii. Un mester adevarat de sat nu prea vine la targ. Nuuu. Comunitatea traditionala era inchisa, acum s-a mai deschis e adevarat. Sunt indivizi care se organizeaza intr-un soi de comunitate artificiala, care se poate insa desfiinta oricand. Insa o comunitate traditionala straveche din Maramures sau din Bucovina este stabila, trainica. Ori din astfel de comunitati nu prea vin la targ. Si asa cultura traditionala s-a transformat intr-un produs, intr-un bun de consum supus modei.- Apropo, in alta ordine de idei, la Stoiceni, de unde sunteti, va spune Grigore a lu’ Ion Opris. Lese de unde vine?- Este aici o poveste simpatica si frumoasa. Cand l-o facut pe tata, bunicul meu Opris si cu bunica Varvara n-or fo’ casatoriti inca, in mod oficial. Era perioada ‘ceea in care ei nu se duceau la Consiliu. Nu or avut act de la Consiliu. Si atunci pe cine sa puna numele la tata? L-o pus pe bunica Varvara Lese. Si atunci tata o fost Lese si eu am fost Lese, cu toate ca trebuia sa fiu Opris.- Da, de ce va purtati peste tot cu palaria asta mare?- Este o palarie care se purta in Bistrita si in Lapus. Dar astazi nu se mai prea poarta. Ca e cu borul mai mare, mai mic, calota mai inalta, dom’le: palaria-i palarie. De ce o port? Pentru ca la noi se spune ca palaria defineste omul. Asa este. Palaria arata barbatia barbatului. Cine nu poarta palarie ori i-o murit cineva ori... In sat, mai demult, nu umbla nimeni fara palarie. Apai ca era din Ungaria sau din Ucraina, apai purta palarie.- La oras nu se mai poarta...- Nu se poarta pentru ca lucrurile s-au schimbat foarte mult. Dar daca ne ducem intr-o aerogara, la Frankfurt sau la Amsterdam, sunt oameni din alte comunitati din lume ce-i vezi cu palarii. Ia uitati-va mai atent cum se deosebesc astia de altii. Aici, la Bucuresti, s-au adunat oameni amestecati....- Pai si n-a strigat nimeni pe aici dupa dumneavoastra?- Am trecut prin asta acum 35 de ani. Strigau dupa mine: aaa, ce-i cu palaria? Baaa, palaria! Si de atunci, eu tot trebuie sa ma explic de fiecare data de ce port palarie. Pai port palarie pentru ca un om normal poarta palarie. Ma! zic: tu esti anormal ca nu porti palarie, eu is normal. Insa acum oamenii s-au obisnuit asa cu mine si nu se mai mira atat de mult, ca mai demult...- Dar de ce pe cartea de vizita, sub Grigore Lese scrie “doctor in muzica” si nu scrie artist?- Si aici este o problema. Stiti de ce n-am scris? Va spun eu. Pentru ca se confunda cuvantul artist. Toata lumea zice ca arta e ceea ce simte fiecare. Un artist din Africa, popular la el acasa, daca vine in Europa nu-l stie nimeni. Este valabil si invers. Si cuvantul arta si cuvantul artist sunt chestiuni relative. Si inca ceva: la noi, in ultima vreme, cuvantul artist s-a compromis. Oricine performeaza poate fi “artist”. Artist liric aud, artist popular aud. Popular! Adica accesibil gustului comun. Ori eu m-am separat de mult de tagma asta. Pana acum am avut trei perioade: cand am fost mai mic si nu se ocupa nimeni de mine, o perioada in care eu m-am ocupat de altii si, acum, a venit vremea sa ma ocup si de mine. La varsta asta trebuie sa-mi adun gandurile. Unii imi spun rapsod pentru ca ma vad ca apar singur pe scena cu palaria mea si cant. Iar altii care vin si canta cu zeci de instrumente, aia sunt “artisti”. Eu nu sunt nici din tabara aceea, nici din cealalta. Atunci m-am intrebat: cum sa-mi aleg eu drumul? Mi-a fost greu. Eu am facut muzica, am studiat pian, armonie, am cantat in orchestra simfonica, am mers la Conservator. Peste lumea mea, din comunitatea taraneasca, s-a suprapus lumea culturii academice. Sunt copii la noi care de cand se nasc sunt pentru ceva. Cand m-o facut pe mine, tata i-o spus mamei: “da-r-ar Dumnezeu sa horeasca copchilu’ ase cum horesti tu”. Tot imi spunea ca am avut probleme cu buricul, ca nu stiau cum sa mi-l lege. Am descoperit ca si in Africa, copiii care se nasc cu cordonul ombilical in jurul gatului sunt considerati a fi nascuti pentru a deveni vrajitori, descantatori. Au forta asta de cand se nasc. Ei, cam asa o fost si la mine.- Si dumneavoastra ce boli vindecati?- Iti spun eu dragul meu, ce boli vindec. Incerc sa invat lumea ce inseamna a hori. Asta inseamna doctor in muzica. Eu am facut un doctorat despre hore.- Si ce boala anume vindeca horile?- Stii ce vindeca? Necazul, supararea si amarul. Spun versurile: “horile-s de ‘stamparare, la omul cu suparare”. Horea se canta pentru astamparare. Ca sa ma vindec sufleteste nu trebuie sa am in jur veselie. Trebuie sa cant pentru mine. Eu cand horesc nu horesc pentru spectatori, ci horesc pentru mine.Cine se regaseste in asta foarte bine, dar nu intotdeauna se nimereste si unii asteapta de la mine sa-i vindec trupeste. Dar eu nu pot sa-i vindec trupeste. Si atunci cauta alte linii melodice si alte cantece. Exista muzica pentru suflet si muzica pentru trup. In lumea asta bulversata se cauta muzica pentru exaltare trupeasca. Ori eu nu sunt din povestea asta. Eu sunt din povestea muzicii pentru suflet, care are o tonalitate nocturna, este trista. Cealalta este o muzica vesela, solara. In ultima vreme toata lumea tinde sa se veseleasca si nu intelege de ce eu cant numai muzica lirica. Dar asta este muzica noastra. Asa este aici. Muzica de Bach iti creeaza o stare, muzica de Mozart alta. Muzica din vatra satului alina.- Si cand horiti, cantati cu burta plina sau ea goala?- Stii cand se horeste cel mai bine? Cand esti flamand. Pe gol. Pe nemancate vocea suna altfel si asta nu este explicabil, dar o simti. De multe ori nu-mi gasesc locul unde sa cant. Dupa 35 de ani ma mai intreb: oare-s bine sa fiu vazut cand horesc? Oare nu-i mai bine sa nu ma vada lumea? Oare-i mai bine doar sa ma auda? Locul trebuie sa fie prielnic, sa aiba o energie pozitiva. Nu poti canta oriunde. Degeaba m-as pune sa cant aici. Si mai este ceva: omul cateodata canta inlauntrul lui. Nu se aude. In Maramures exista o denumire la hore. Ii zice “adancata”. Se canta dinlauntrul, din adancul sufletului.- Un poet englez zice ca “melodiile auzite sunt dulci, dar cele neauzite sunt si mai dulci”. De aceea cantati atat de rar?- Sigur. Si chiar ma feresc. Ei vor sa ma tot cheme in spectacole. Este greu sa traiesc in lumea asta. Eu daca nu m-as apara cu muzica mea nu stiu ce s-ar intampla cu mine. Sunt putini cei care ma inteleg. Am avut luna trecuta un concert la Chisinau. Era un spectacol de ritual: muzica din ritualul de nastere, de nunta, din ritualul de inmormantare. Si la un moment dat totul a fost…asa! Si dupa pauza o venit o alta trupa, cu ritm. Nu ne potriveam. Si am jurat ca niciodata nu am sa mai cant asa, fiindca realizez de fapt, o stare de confuzie si un compromis, pentru ca eu ii aduc pe spectatori intr-o stare, speciala, deosebita, inaltatoare, iar cei de dupa mine le strica starea.- Unde horiti cel mai bine?- Stii unde? Eu am cateva locuri la mine acasa, langa Stoiceni. Cand ma duc la Stoiceni ma duc in padure, pe unde am copilarit. Si asta nu-i poveste. Ma duc pe acolo sa imi vad locul unde cantam. Ma duc acolo si suna locul. Pot canta. Nu-s vazut, sunt singur. Dar se aude extraordinar. Ma intreb unde as putea canta in Bucuresti? Sala Palatului nu se potriveste pentru ca nu-i facuta pentru concerte, ci pentru sedinte. Ce s-ar potrivi ar fi un amfiteatru, unde nu este nevoie de amplificari. Cand amplifici glasul se schimba starea. Nu esti tu. Simti ceva acolo. Pe mine multi inca nu m-au auzit de-adevaratelea cantand. Pentru ca adevarat nu pot canta cand am sapte microfoane in fata, adevarat cant cand sunt singur. As da multe pe lumea asta sa ma auda oamenii la un moment dat cantand cu adevarat. Va trebui sa gasesc o solutie.- Maestre, dar la nunti ati cantat sau cantati?- Nu. Nu cant la nunti. A fost o perioada in studentie cand n-am avut cu ce sa-mi cumpar o franzela. Si ma solicitau sa cant la nunti pe bani. Si nu m-am dus. Toata sambata, duminica ei is la nunta si se transforma intr-un fel de lautari. Luni, vor sa fie profesori. Nu se poate. Si marti vor sa fie artisti la televizor. Stii de ce apar ei la televizor? Sa-si faca reclama sa fie chemati la nunta. Eu nu-s asa. Eu cant muzica veche a unei comunitati si vreau sa aduc dimensiunea aceasta spirituala in vazul si in auzul tuturor.- Mi-e greu sa gasesc niste lautari cinstiti, din soiul lui Faramita Lambru. Unde au disparut acestia?- Ba nu. Sunt lautari pentru nunti. Ei asta fac.- Da’, dar din aia de butuc...buni...- Sunt. Am din astia. Buni. N-au disparut toti. Ba chiar sunt mai buni ca niciodata, numai ca au imbatranit. Am avut un proiect la Institutul Cultural Roman timp de un an, finalul proiectului fiind la Ateneul Roman. Eu atata lume la Ateneu inca n-am mai vazut. Dar au fost numai lautari. Trebuie sa ai grija si masura cu ei, daca ii chemi de mai multe ori ii strici.- Maestre, dar manelele?- Subiectul asta presupune un studiu foarte serios. Eu atat stiu ca “mani” inseamna a improviza. Manelele adevarate presupun talent, improvizatie. Manelele ma duc cu gandul la cantecul arabo-persan si la horea lunga din Maramures sau din Oltenia.- Dar astea carora le spunem noi manele?- Asta este o muzica amestecata de metisaj. Le-au pus ritmuri din Turcia, ritmuri de rock, de rap si peste ele fac o improvizatie. Ei zic ca ar canta manea, dar ei nu canta manea adevarata. Exista si un joc privat in Orient in care femeile isi misca trupul cu miscari senzuale. Este un dans privat pe care nu oricine il poate dansa. Atentie: nu trebuie condamnate manelele atata timp cat nu stim ce-i cu ele. Daca-i tigan canta manea? Nu neaparat. Un tigan poate sa faca muzica de calitate. Romanii nu s-au nascut sa fie muzicanti. Tiganii s-au nascut sa fie muzicanti. Intre taran si lautar exista o mare deosebire. In muzica taranilor gasim un sentiment de dor, de jele. La lautar nu, pentru el muzica este meserie, din asta traieste. Lautarul stie sa improvizeze, stie sa se faca placut, el cand canta nu-si priveste cetera, se uita prin sala sa vada daca place ce canta. Taranul canta pentru el. Asta e cu totul altceva.- De ce v-ati facut profesor de muzica?- Cred ca asta mi-o fost mie drumul. De cand am fost mic am tot cantat si aici ma potrivesc. Eu n-am fost bun la matematici. Dar si asa, daca ar invata astia muzica, in ziua de azi, cata matematica invatam eu pe atunci, am fi departe dom’le.- Dar cine se mai face astazi profesor de muzica?- Stii cine se face? Cine are tragere de inima si stie ce vrea pe lumea asta si, daca-i facut pentru asa ceva, atunci se face. In lumea asta nu conteaza numai banul. Oamenii talentati sunt putini si cei putini trebuie sa faca ceva. Daca esti bun de doctor, fa-te doctor, daca esti bun tamplar, fa-te tamplar, fa – in general – ceea ce poti face bine. Nu incerca sa castigi bani imediat, facand lucruri mediocre. Aici gresesc foarte multi. Pasii mei au fost marunti. Daca ma intreaba cineva “ma Grigore ai bani?”. Pai am. “Ma da’ esti iubit, li-i drag lumii de tine?”. Da, pentru ca stiu ce vreau. Dar pasii mei or fost marunti. Tineretul din ziua de astazi trebuie sa-si afle modelul, sa-l caute, nu sa vina modelul la ei. Cateodata este pacat sa te dai model daca cel de langa tine nu te intelege. Ei trebuie sa te caute, dar ei nu cauta. Ei cauta altceva, sunt invrajbiti. Este vremea sa ne adunam.- Maestre, va rog sa-mi spuneti cine anume ii invrajbeste pe oameni?- Daca iesim pe strada acum si ne ducem in stanga, dreapta, o sa vedem o agitatie. Si eu ma intreb de fiecare data: unde merg oamenii astia, ca prea multi merg. N-au finalitate toti. Sunt smintiti. N-au minte. Cine n-are minte poate are forta fizica, ii bun acolo. Ori noi, acuma, vrem sa fim toti si puternici si cu minte. Dar asta nu se poate. Adica eu vreau sa fiu puternic, si de nu pot fi puternic. Vreau sa fiu ceea ce nu pot fi. Ma uit in oglinda la mine si ma intreb: dom’le, ce vrei sa fii pe lumea asta? Sunt capabil sa fac asta sau nu sunt? Parca as fi... Invidia este mare iar rautatea nu se gata niciodata. Eu mi-am ales drumul acesta. Ca-i bine, ca-i rau, ma zbat; dar cu o floare nu se face primavara. Nu ma plang, salile sunt pline, vin multi tineri la concertele mele, dar or trecut 35 de ani pana sa ajung aici. Dar a meritat pentru ceea ce mi se intampla astazi. Tinerii la 25 de ani vor sa aiba si casa, si trei masini, si vila. Nu se poate. Aici sminteste societatea. Eu m-am multumit cu cat am avut.- Invata copiii la scoala ca poporul roman este ospitalier, ca e frate cu natura, ca e impacat cu soarta. Drept este sa caracterizezi un popor pe baza unor versuri populare?- Aici se impune intrebarea directa: ce inseamna sa fii roman? Pentru mine sa fii roman inseamna sa canti doina. A fi roman nu inseamna sa canti pe scena marsuri, texte indoielnice. Spunea Andrei Plesu foarte bine: Emil Cioran n-a devenit mare roman ca s-a dus la Paris si a zis ca este roman, el a devenit mare roman pentru ca a ajuns un mare estetician in Franta. Da’ sigur ca-i o prostie sa auzi un vers si gata... Daca-i vorba de Miorita, au fost atatea explicatii si interpretari despre ea. Atata or purtat oaia asta ca deja ne-or innebunit pe toti. Sa judecam poporul roman prin Miorita? Stai ca lucrurile sunt mai complicate. Nu suntem numai noi ciobani pe lume. Pai daca trecem doua dealuri din Maramures ne intalnim cu ucrainieni. Aia nu-s tot pastori? Peste tot semnalele din trambita suna aproape la fel.- Maestre, ce viata duceati inainte de anul 1989? Va chemau la festivitatile partidului?- Sa stii ca am fost un boem. Cantam noaptea pe strada, m-au si amendat pentru cantat. Faceam ce vroiam eu. M-or facut oamenii nebun, betiv, de toate. Pentru ca ei traiau in lumea lor, si eu traiam in lumea mea. Eu nu traiam in lumea banilor, a afacerilor. Eu stateam cu tot felul de oameni, cu tigani, cu ciobani, cantam la fluier, umblam in munti, prin sate, sa vad ce se intampla la sezatori, la parastase. Asta o fost viata mea.- Maestre, dar de ce canta omu’?- I-am mai intrebat pe unii: “ Ba tu de ce canti?”. “Pai asa-mi vine”. El nu stie de ce canta. Altu’ zice: “Dom’le cant ca-s lipsit”. Adica se ‘stampara. Altii raspundeau: “Cant pentru batrani, de osteneala batranilor”. Stii de ce canta? Sa se impace cu lumea. Horind gaseste impacare cu lumea si cu el. Asta-i.- Maestre, si cand veti muri si-ati ajunge in fata lui Dumnezeu, ce l-ati intreba?- Am intrebat oamenii: “De ce te temi? De moarte sau de intalnirea cu moartea?”. “Mai”, zice, “de moarte eu nu ma tem, ma tem de intalnirea cu moartea”. Cateodata ma intreb: eu ce-as canta cand o fi sa ma intalnesc cu ea? Si-as canta asa: “Sambata de dimineata m-o catat moartea prin casa/M-o catat si m-o aflat, eu de moarte m-am rugat/ Sa ma mai lese vreun ceas ca mai am si eu necaz/ Si mai am vreo trei copchii si o mie de datorii/ Si daca le-oi impaca, vino moarte si ma ia/ Ca io lumea mi-am urat, mi-e dor numa’ de mormant”. Cateodata omu’ se satura de lume si zice “no amu’ sa ma ieie Dumnezeu sa ma duca in lumea de dincolo”. Si acolo o hi oarece. Poate. Asa ca nu ma tem de moarte. Si ce sa stiu eu a zice in fata lui Dumnezeu? Nu stiu daca as putea sa-L intreb ceva. N-as avea curaj. Poate ca muzica ar rezolva si problema asta...- Maestre, va multumesc foarte mult pentru aceasta minunata intalnire!...- Cu multa placere, sa auzim numa de bine!...Stelian Gombos https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Ultra' Maine, 1 iunie, se implinesc 67 de ani de la executarea maresalului Ion Antonescu. A murit strigand "Traiasca Romania!". Sa ne plecam capul, a trait, a luptat si a murit ca un erou, sa-i fie tarana usoara! https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 ALM Ultra' wrote ...Maine, 1 iunie, se implinesc 67 de ani de la executarea maresalului Ion Antonescu. A murit strigand "Traiasca Romania!". Sa ne plecam capul, a trait, a luptat si a murit ca un erou, sa-i fie tarana usoara!De acord cu totul, mai puţin cu sintagma "să ne plecăm capul". Aplecând capul am acceptat transformarea Lui în criminal de război, am acceptat polizarea grosolană a soclului cu bustul Mareşalului şi acoperirea lui cu o cutie ordinară de tablă. Asta în timp ce "Cumunitatea" ridica tot mai sus nasul şi multiplica exponenţial numărul victimelor "inocente", număr pe care la săpat în piatră, fără vreo ruşine faţă de adevăr ... https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 msimula Steluta Duta si Alin Totorean, doua modele de urmat, oameni cu care ne mandrim, adevarate caractere, legendele zilei de azi ale Romaniei, alaturi de eroina tenisului feminin mondial, Simona Halep si alti olimpieni ai Romaniei. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Mihais De ce-mi place mie tara asta?Un motiv ar fi ca cel mai bun prieten al unui mufti este Ion. LINK Liderul religios al musulmanilor din România, Iusuf Murat (37 de ani), provine dintr-o familie de ţărani de la Poarta Albă (Constanţa), iar cel mai bun prieten al său este Ion, colegul de şcoală. La mai bine de trei săptămâni de la atentatul terorist de la redacţia publicaţiei satirice „Charlie Hebdo“ din Paris, Iusuf Murat vorbeşte despre criza musulmană şi despre implicaţiile sale în comunitatea din ţara noastră.La 37 de ani, Iusuf Murat este muftiu de 10 ani, dar ştie că misiunea lui se poate apropia de sfârşit. În această primăvară, comunitatea musulmană din România se va strânge să-şi aleagă liderul, iar Iusuf Murat spune că este ultima dată când va mai candida. „Este de ajuns pentru mine. Este timpul să mă dedic şi familiei. Copiii mei au nevoie de tată“, mărturiseşte muftiul. Dincolo de mândria unui statut, familia l-ar vrea acasă: şi părinţii, care îl vor liniştit, să-şi vadă de viaţa lui. Chiar şi soţia, care îl vrea aproape, nepreocupat mereu de alte probleme. Şi mai ales copiii, care îl vor alături şi la lecţii, şi la joacă. „I-am sacrificat, ştiu că suferă. Asta e durerea mea, că nu sunt lângă copiii mei când trebuie. Fata are 12 ani, băiatul are 8 ani. Sper să înţeleagă într-o zi că sacrificiul lor a avut un rost. Vreau să păstrez comunitatea musulmană unită, fără influenţele nefaste din lumea islamistă“, promite muftiul Iusuf Murat. Se aprinde când vorbeşte despre prăpastia creată între musulmani şi creştini. Pentru el, Dumnezeu este acelaşi, iar credinţa înseamnă iubire şi respect. Budi, fiul de cioban din Poarta Albă „Weekend Adevărul“: V-aţi născut şi aţi crescut în comunitatea din Dobrogea, în care români, turci, aromâni, greci, evrei, bulgari, albanezi, ţigani sau lipoveni trăiesc laolaltă. Cum v-a fost copilăria? Iusuf Murat: Eu provin dintr-o familie de ţărani. Familia mea creşte animale, oi. La vârsta de 7 ani, eu învăţam religia cu părinţii şi în special cu bunica. Făceam rugăciuni cu ei. Tata a fost în anul 1983 la pelerinaj la Mecca. Eu făceam naveta să învăţ Coranul şi pentru asta trebuie să-i mulţumesc mamei. Mergeam cu mama cu trenul, că atunci nu erau microbuze, din Poarta Albă la Valea Seacă (n.r. – o localitate de lângă Valu lui Traian), unde era imamul care m-a învăţat prima literă a Coranului. Când el s-a mutat la Constanţa, veneam la Constanţa după el, Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace! Eram singurul din Dobrogea care cunoştea Coranul, dintre cei tineri. Nici atunci, în acei ani, ultimii ai comunismului, nu mi-a fost îngrădit dreptul la religie. Deci aţi fost de mic atras de religie... La şcoală, diriginta mea m-a chemat: „Hai, Budi, să vedem ce-ai învăţat tu. Ştim că te duci la liceu în Turcia, arată-ne ce studiezi“. Şi am scris pe tablă, în limba arabă: „În numele lui Dumnezeu cel milostiv şi îndurător“. Mi-a zis: „Budi, tu din asta o să-ţi mănânci pâinea! Să nu te mai gândeşti la altă profesie!“. Am ascultat-o, Dumnezeu s-o odihnească! „CEL DORIT“ ŞI „CEL TARE CA FIERUL“ De ce vi se spunea Budi? E o istorie de familie aici. Eu am avut doi fraţi mai mari – un frate şi o soră. Ambii au murit de mici. Acum ar fi avut 40 şi 45 de ani. Din acest motiv, când m-am născut eu, o mătuşă din Turcia m-a botezat Murat – „cel dorit“. În acte sunt trecut cu doi „u“, Muurat. Dar în actele oficiale ca muftiu, scriu Murat cu un singur „u“. Iar bunica mea a vrut să mă protejeze şi, ca să fiu ferit de cele rele şi să nu păţesc ca fraţii mei, mi-a zis Bortemîr. Înseamnă „cel tare ca fierul“. Ai mei mi-au zis Bodi, românii mi-au zis Budi. Şi Budi am rămas. Aşa mă ştiu şi acum oamenii din sat, vecinii mei. Sunteţi singurul copil la părinţi. Unicul fiu, muftiu. Ce mândrie trebuie să fie pentru părinţi! Da, sunt singurul lor copil. Cu atât mai mult, am o datorie faţă de părinţi. N-o să-i părăsesc niciodată! Locuim împreună, la Poarta Albă. Eu sunt fiu de cioban şi mă mândresc cu tata. Profeţii noştri au fost păstori, eu sunt păstorul comunităţii musulmane. Şi acum, când vreau să mă relaxez, mă duc şi stau printre animalele noastre, pe care le creştem în curte. Când eram student, duceam oile la păscut şi aveam cartea după mine, să învăţ. Toţi îmi spun: „De mic se vedea că vei ajunge cineva!“. Dar nu ăsta e scopul în viaţă. Trebuie să ştii să trăieşti alături de oameni, să îi respecţi. Eu îi iubesc pe toţi. Şi vreau să le mulţumesc că au încredere în mine. Un poet turc, Yunus Emre, spunea nişte versuri neasemuit de frumoase: „Să iubim, iubiţi să fim, căci lumea n-o s-o moştenim!“. ÎNVĂŢĂTURILE TATĂLUI La studii în Turcia cum aţi ajuns? Prin Consulatul Turc. Aici tata a avut un rol important, pentru că a vrut mereu să urmeze calea legală, iar asta mi-a transmis-o şi mie. Mi-a spus: „Au fost oameni care au vrut să se îmbogăţească foarte repede şi au ajuns la Poarta Albă, la penitenciar“. De aceea, mi-a insuflat dorinţa de a respecta întotdeauna legea şi numai legea. Când s-au deschis graniţele, în 1991, am fost cinci copii plecaţi la liceu în Turcia, prin consulat. Dintre toţi, eu ştiam cel mai bine Coranul şi religia. Am studiat teologia islamică la Liceul Teologic din Edirne, până în 1994. M-am întors în România şi apoi am vrut să plec în Siria, să studiez limba arabă, pe care n-o stăpâneam, şi care este baza religiei musulmane. Am mers la Ambasada Turciei şi le-am spus ce am de gând. Au zis: „Te-am ţinut trei ani la liceu în Turcia şi nu te mai ţinem cinci ani la facultate?!“. Şi m-au trimis din nou. În 1995 am fost admis la Facultatea de Teologie a Universităţii „19 Mai“ din Samsun (n.r. – Turcia), pe care am absolvit-o în 2000. Nu mi-am pierdut timpul la plimbare prin parcuri, cu prietenele, precum colegii mei. Am revenit în România şi am început serviciul în slujba comunităţii musulmane. Am început prin a preda religia islamică la Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Medgidia. Le spuneam copiilor să meargă întotdeauna la sursă, să caute mereu informaţia de la sursă, nu neapărat să mă creadă pe mine. Voiam să se convingă singuri, să-i fac să studieze, să-şi însuşească o noţiune sau o învăţătură pe care au satisfacţia să o cerceteze ei.Aşa procedaţi şi cu copiii dumneavoastră? Nu prea am timp, din păcate. Fata are 12 ani, iar băiatul are 8 anişori. Fata s-a maturizat destul de repede. Învaţă la Constanţa, fac naveta cu mine. Au cunoştinţele de bază de religie, dar sper să nu apuce pe drumul meu. Muftiul trebuie să fie susţinut, nu să aibă piedici. Ştiţi ce mi-a zis fetiţa mea? „Tată, s-au făcut atâtea minarete, dar la noi, în Poarta Albă, de ce nu vrei să faci unul? Să spunem şi noi: «Tata a fost muftiu, uite ce-a făcut pentru comunitatea noastră!». Şi când o să fim mari, o să contribuim şi noi, să păstrăm ceea ce ai ridicat tu“. Vă spun sincer, mi-au dat lacrimile. Sper să nu plec de la muftiat până nu fac şi asta. „URA, MÂNIA SUNT INTERZISE ÎN ISLAM“ De ce n-aţi făcut-o până acum? Sunteţi de zece ani la conducerea Cultului Musulman. N-am vrut să comenteze lumea, să se zică: „Uite, de-ai lui, de la Poarta Albă, a avut grijă mai mult!“. De aceea, i-am lăsat la urmă. Am strâns sponsorizări, avem nişte fonduri... sperăm să fie bine. Dacă Dumnezeu mi-ajută şi sunt reales acum, în primăvară, o să ridicăm acolo un lăcaş de cult pentru musulmani. Dar, vă mărturisesc, tatăl meu nu prea este de acord cu funcţia mea. Vrea să renunţ, să am linişte. Primesc acasă „n“ scrisori, chiar ameninţări. Oricum, este ultimul mandat pentru care voi mai candida. Dar cine va veni după mine va urma aceeaşi linie, a islamului pur, nu a vreunei ideologii. De aceea, vreau să văd dacă voi mai fi ales. Apoi văd ce voi face în continuare. Nu m-am gândit încă, sincer. Vreau să recuperez timpul răpit familiei mele. Copiii mei mă roagă de două luni să-i duc la film. Iar duminică, atunci când le-am promis că mergem, a trebuit să-i las în faţa cinematografului şi să plec mai departe, pentru că aveam un invitat. Cu care am stat toată ziua. Nu vă spun dezamăgirea copiilor mei când i-am lăsat singuri acolo. Dar sper să înţeleagă cândva, când vor fi mai mari, pentru ce am ales să sacrific timpul cu ei. Vreau să las ceva în urmă, de care ei să fie mândri. Chiar dacă acum suferă că nu stau cu ei. Şi eu sufăr. Asta e durerea mea. Oricum, sper ca ei să nu meargă pe drumul meu. Vreau să aibă o viaţă mai liniştită. Muftiul nu trebuie să aibă duşmani în misiunea lui. Ura, mânia sunt interzise în islam. Însă, iubirea şi respectul sunt cuvinte de ordine. ION, FRATELE DE CRUCE AL LUI BUDI Când îl întrebi pe muftiul României Iusuf Murat cine este cel mai bun prieten al lui, răspunsul te poate surprinde. Sau nu. Pe dobrogeni nu o să-i mire deloc. Omul care îi este alături de ani de zile, fără să-i fie rudă, este prietenul său din copilărie, Ion. „Ştiţi cine mă ajută pe mine cel mai mult? Un creştin. Un prieten român. Foarte mult mă ajută. Eu, când plec, las toate în grija lui. Am încredere absolută în el. Face orice îl rog, pentru mine şi pentru familia mea. Şi la 12 noaptea dacă este sunat, vine să ne ajute. O duce pe mama la spital, când are nevoie să meargă la doctor. În lipsa mea, el are grijă de familia mea. Îmi este mai mult decât un frate“, se destăinuie muftiul Iusuf Murat. În biroul inspectorilor de la muftiat se desfăşoară operaţiunea de scanare a fotografiilor alese pentru „Weekend Adevărul“ din arhiva personală a familiei Iusuf. Un oaspete român priveşte pozele muftiului cu un aer familiar. „Cea cu el mic urcat pe maşină este? Şi mai era o poză frumoasă din tabără“. El este Ion, prietenul de suflet al lui „Budi“, pe care restul României îl ştie drept muftiul Iusuf Murat, liderul musulmanilor. Se cunosc din copilărie, din Poarta Albă, de unde sunt amândoi. Sunt de-o vârstă, născuţi în acelaşi an, 1977, despărţiţi doar de o lună. Au fost colegi de clasă, ba chiar colegi de bancă, la un moment dat. În pozele din şcoală, unde sunt imortalizaţi în uniformă impecabilă de pionieri, cu cravate roşii, băscuţe şi insigne, Budi, cel cu trăsături asiatice, apare lângă un pui de român blonduţ – Ion. Erau de atunci prieteni la cataramă, chiar dacă nu mergeau la aceeaşi biserică. Şi nu, nu s-au jucat niciodată de-a turcii şi românii. „Ne jucam paşnic, jocuri de-ale copilăriei. Eu limba turcă de la tatăl lui am învăţat-o. Am păstrat legătura şi am rămas prieteni până azi. Concediile ni le facem împreună, cu familiile“, mărturiseşte Ion. Civilizaţia orientală îi este extrem de apropiată. Istanbul este oraşul său preferat. „Este fabulos, are o populaţie cât a României. Când sunt la Istanbul, nu dorm. Vreau să folosesc timpul la maximum, să văd tot, să cutreier străzile aglomerate, să văd obiectivele turistice. Când sunt acasă, mi se face dor de el. De câte ori avem prilejul, mergem acolo în excursie“, râde el. Ion a fost într-o vreme viceprimar al comunei Poarta Albă. Clatină din cap: „Multe invidii... Eu viceprimar, el muftiu... Erau invidioşi pe prietenia noastră. Dar nu puneam la suflet. Prietenia noastră este mai presus de orice.“ARMONIA ETNICĂ ŞI RELIGIOASĂ A DOBROGEI Pe pământul dintre Dunăre şi mare, musulmanii s-au aşezat în anul 1262, la Babadag. Erau turci aduşi de Sari Saltuk Dede, un derviş care avea ca misiune răspândirea islamului. Mai aveau să treacă vreo 37 de ani până când se năştea atotputernicul Imperiu Otoman care avea să reziste mai bine de şase secole. Neamul de tătari Iusuf a venit în Dobrogea la 1600. Familia muftiului, crescători de animale, s-a stabilit în Valea Carasu, la Poarta Albă. Pe atunci, satul se chema Alakapî (n.r. – însemnând chiar „Poarta Albă“). Familia Iusuf se ocupă cu creşterea animalelor chiar şi acum, după sute de ani. Iusuf Murat locuieşte cu familia la Poarta Albă şi face întruna naveta: la Constanţa, la Bucureşti, la Istanbul sau pe alte continente. Duce peste tot mesajul din Dobrogea străbunilor lui. „Nicăieri nu veţi găsi un model mai bun de armonie etnică şi religioasă ca la noi, în Dobrogea. Ne-a dat Dumnezeu o ţară primitoare şi un popor tolerant. Toleranţa este cea mai frumoasă trăsătură a poporului român. Eu sunt mândru că sunt tătar, musulman şi român“, spune muftiul Iusuf Murat. „Acţiunile religioase trebuie să fie sub umbrela Muftiatului“ „Weekend Adevărul“: Sunteţi liderul musulman al Forumului celor Trei Religii, înfiinţat la Constanţa, care militează pentru un „ecumenism“ în spirit, indiferent de religie. Despre căsătoriile mixte ce părere aveţi? Iusuf Murat: Nu mă opun, dar eu le recomand tuturor păstrarea identităţii. Să ţină la credinţa lor, la limba lor maternă, să nu se piardă identitatea. Dar, mai presus de orice, între cei doi care vor să facă acest pas, fiind de religii diferite, trebuie să existe înţelegere. Iar dacă există înţelegere, ei vor stabili cum să îşi desfăşoare viaţa de acum încolo. Trebuie să aleagă de comun acord cum să se căsătorească, întâi civil, apoi religios, în biserica şi în credinţa lor. Şi copiii pe care îi vor avea trebuie să fie crescuţi în acelaşi spirit, al înţelegerii. „Este loc pentru toată lumea“ Ce mai aveţi pe lista de obiective pentru un ultim mandat? Musulmanii nu au învăţământ teologic superior. În afară de seminarul de la Medgidia, alte instituţii de specialitate nu sunt în România. Am discutat cu factorii de decizie şi, din anul şcolar 2016, sperăm să avem o grupă de Teologie Musulmană la Facultatea de Teologie de la Universitatea Ovidius din Constanţa. Arhiepiscopul Teodosie, decanul de la Teologie, ne-a promis tot sprijinul. Mereu spun: educaţia este baza societăţii. De asta s-a şi ajuns ca tineri din România să meargă să studieze în instituţii finanţate şi conduse de personaje controversate. Cum să vină un cetăţean român, care să spună că nu poate preda religia musulmană în şcoli până nu dă stema României jos de pe perete? Chipurile, pentru că stema conţinea crucea. Şi cu ce te deranjează asta? Pentru asta, eu nu pot să-i iert, pentru asta, eu le-aş fi retras cetăţenia. Nu pot să spun în ce şcoală s-a întâmplat, dar este din judeţul Constanţa. A făcut asta unul dintre aceia cu diplome „recunoscute internaţional“, obţinute la Zarqa Private University din Iordania, în oraşul lui Al-Zarqawi (n.r. – fost militant islamist iordanian care a condus o tabără paramilitară de antrenament în Afganistan. Decedat în 2006, acesta a fost găsit vinovat de o serie de atentate şi decapitări în timpul războiului din Irak). Se ştie cine a fost liderul Al-Zarqawi şi ce-a comis. Nimeni nu va veni cu aceste idei în cadrul muftiatului, instituţia care va lupta pentru păstrarea echilibrului în sânul comunităţii din România. Este loc pentru toată lumea, dar nu aşa. Lăsăm ideologiile la graniţă şi haideţi să practicăm islamul după Coran şi Suna! Este o ameninţare pentru comunitatea musulmană? Este mai degrabă o dezbinare. Comunitatea musulmană trebuie să rămână compactă. Eu pot oricând să am o confruntare cu oricine pe tema islamului, a predării religiei. Da, recunosc, nu cunosc limba arabă aşa cum o cunosc ei, care au studiat acolo. Dar ei de unde au bani pentru cărţi, pentru moscheile neautorizate, pentru slujbe, pentru familiile lor? Muftiatul se ştie cine îl finanţează. Dar pe ei cine îi finanţează? Ideile care se propagă sunt extrem de periculoase. Mi s-a întâmplat ca, atunci când eram profesor de religie, să vină o mămică la mine să-mi spună că nu-şi va trimite fetiţa la ora mea, pentru că este speriată. „De ce, doamnă? Nici nu mă cunoaşteţi, de-abia am venit“. Fetiţa ei era în clasa a doua, iar profesorul pe care-l avusese la clasă le spusese că musulmanii care nu-şi fac rugăciunea vor merge în iad şi vor arde cu toţii. Cum poţi să spui unui copil aşa ceva?! Dacă n-ai o pregătire psihopedagogică de bază, nu ai voie să stai la catedră şi să vorbeşti. De aceea, repet că educaţia este foarte importantă. Statul român trebuie să ne sprijine în continuare. „ATITUDINILE EXTREMISTE NU AU LOC ÎN MUFTIAT“ Şi dumneavoastră aţi făcut studii în străinătate, pe care le-aţi completat în România. Unii dintre ei chiar mi-au fost colegi la un moment dat, dar apoi au ales alt drum. Eu i-am adunat pe toţi şi le-am spus: „Şi eu la studii am venit în contact cu diferite idei şi fundaţii. Dar diploma am lăsat-o la vamă“. Eu mi-am continuat studiile în ţară, la Facultatea de Teologie a Universităţii Valahia din Târgovişte. Am obţinut titlul de master cu lucrarea „Ethosul juridic islamic şi creştin din Dobrogea“. Acum sunt doctorand la Universitatea Ovidius, cu o teză despre „Drepturile omului conform Dreptului Islamic şi Dreptului Canonic“. Sper să-mi permită timpul cât de curând să o susţin. Eu respect şi mă supun legilor ţării mele şi vreau ca toate acţiunile fraţilor mei musulmani să fie la fel. Mai ales acţiunile religioase trebuie să fie sub umbrela muftiatului. De ce înfiinţezi moschei neautorizate şi nu vii la cele existente deja, care şi-aşa nu sunt pline? Doar dacă vrei să predici altceva acolo şi nu vrei să fii sub controlul nimănui. Aşa ceva nu trebuie să mai existe în România! Se înfiinţează fundaţii care spun că-s culturale şi care fac, de fapt, activitate religioasă. Aici se poate aluneca pe panta extremismului. Asta se întâmplă din cauză că nu i-am educat în România, în spiritul românesc. Ei sunt cei care editează cărţi precum „Islamul şi celălalt“. Islamul şi celălalt?! Cum spune „celălalt“ despre cel care ne este frate? Din start aşază o barieră, care n-are ce căuta. Sau ei fac protest în faţa unei ambasade egiptene, cu care statul român are relaţii de colaborare? Asociaţia Egiptenilor din România ne-a trimis act oficial prin care s-a dezis de aceste manifestări. Vă spun, cât voi fi eu aici, astfel de atitudini nu vor avea loc la muftiat. Şi va pleca Iusuf Murat şi va veni altcineva. Care însă va urma aceeaşi linie, de respectare a Coranului şi a legilor acestui stat. Locurile de veci sunt, de asemenea, o problemă a comunităţii musulmane din Dobrogea. Cele două cimitire musulmane din Constanţa sunt supraaglomerate. Un al treilea se construieşte acum, spre Valu lui Traian. Odată cu amenajarea cimitirului, se va rezolva această problemă. Credincioşii noştri sunt mâhniţi că în unele locuri cimitirele nu sunt respectate de autorităţi. Într-un sat din nordul Dobrogei, cimitirul musulman este tăiat de un drum de căruţe. Au fost retrocedate terenuri acolo. S-au făcut săpături, s-au răscolit morminte, s-au scos oseminte... Dureros. Pilda tătarului Kemal, primarul creştinilor O pildă impresionantă este dată mereu de învăţaţii Dobrogei atunci când vorbesc despre modelul de bună înţelegere de aici. În anul 1898, Medgidia – târgul botezat după cel de-al 31-lea sultan al Imperiului Otoman, Abdul Medgid – avea un primar tătar, Kemal Agi Amet. Vrând să finalizeze biserica pentru români, edilul a mers la ministrul Culturii, care era atunci Take Ionescu. Musulmanul i-a cerut lui Ionescu bani pentru terminarea bisericii creştine: „Domn menistră, la mine primar Medgidia este. Acolo ai început biserica pentru creştini, ai făcut temelia, ama parai pusin şi nu putem merge mai departe! Treba dau ajutor ispraim a la biserica!“. Diplomat ca orice demnitar, Take Ionescu a încercat să-i explice că nu mai sunt bani pentru lăcaşul de cult din Dobrogea. Tătarul Kemal n-a acceptat scuza: „La mine tatar şi musulman este, la tine ruman şi cristian este. La mine vrei facem biserica Medgidia, la tine nu vrei? Ruşine, bre, aman, aman!“. Biserica ortodocşilor, cu hramul Sfinţii Petru şi Pavel, s-a ridicat în Medgidia datorită lui Agi Amet. În memoria primarului tătar care s-a luptat cu autorităţile române pentru creştinii săi, o stradă care străbate oraşul poartă numele Kemal Agi Amet. În Medgidia, cea mai veche clădire din oraş este geamia Abdul Medgid, ridicată la 1860, în timpul domniei sultanului care a dat numele aşezării. Ca un amănunt pitoresc, Medgidia este menţionată şi de Jules Verne, celebrul autor de ficţiune. În nuvela „Kéraban încăpăţânatul“, publicată în anul 1883, scriitorul a descris popasul făcut la Medgidia în timpul călătoriei prin Dobrogea. O religie comună Pentru muftiul Iusuf Murat, pilda lui Kemal Agi Amet versus Take Ionescu spune totul. Pe pământul unde s-a născut el, religia comună este toleranţa. „Vedeţi cum se întorc gesturile făcute de înaintaşii noştri? Noi, musulmanii, ne putem ruga liniştiţi în moscheile noastre. Pe unele le-am refăcut, pe altele le-am construit. Nimeni nu ne-a îngrădit acest drept. Moscheea noastră din Constanţa a fost construită la iniţiativa regelui Carol I, din preţuire faţă de loiala comunitate musulmană – aşa cum a numit-o regele. Iar musulmanii, în semn de recunoştinţă, au dat moscheii numele regelui „Carol I“. Gesturi simbolice, care spun totul despre relaţia noastră de frăţie, dintre musulmani şi creştini, aici, în Dobrogea şi în România. Aceasta este ţara noastră! Eu sunt musulman, sunt tătar, dar înainte de toate, sunt cetăţean român! Şi sunt foarte mândru de asta!“, spune Iusuf Murat. La fiecare sărbătoare creştină, muftiul trimite personal mesaje de felicitare, în care vorbeşte despre iubirea pentru Dumnezeu şi urează românilor un Crăciun sau un Paşte fericit. Iar ca el sunt mulţi musulmani în Dobrogea, care împărtăşesc cu creştinii bucuria Sărbătorilor. Reporter şi profesor de religie Numele: Iusuf Murat Data şi locul naşterii: 18 august 1977, Medgidia, judeţul Constanţa. Stare civilă: căsătorit, doi copii. Studiile şi cariera: Liceul Teologic din Edirne, Turcia (1991-1994). Facultatea de Teologie de la Universitatea „19 Mai“ din Samsun, Turcia (1995-2000). Master al Universităţii Valahia din Târgovişte Doctorand al Universităţii Ovidius din Constanţa. Reporter în presa turcă (ziarul local „Günışığı Gazetesi“, revista lunară „Kardelen“, Agenţia de Presă Consultant de specialitate la traducerea cărţii „Derviş Dede’nin Dilinden Iman Esasları“. Profesor de religie islamică la Şcoala „Constantin Brâncuşi“ din Medgidia, la liceele Traian, Ovidius şi la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa. Muftiu al Cultului Musulman din România (2005-prezent). Locuieşte în: Constanţa. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme Un preot si-a propus ca, de Paste, sa ajute 500 de copii sarmani. Cum va puteti alatura demersului Parintelui DamaschinPeste 500 de copii sarmani din judetul Iasi vor avea un Paste indestulat in acest an. Ii multumesc pentru asta unui preot cu mare drag de oameni.Constient ca inclusiv internetul poate sa ii uneasca pe cei care au o cauza buna, parintele Dan Damaschin cauta pe Facebook persoane dispuse sa doneze haine, dulciuri jucarii sau bani. Pana acum, i s-au alaturat 200, iar in contul deschis special s-au stans peste o mie de euro.La 30 de km. de Iasi, in comuna Mogosesti, o familie cu 8 copii asteapta darurile de Sarbatori cu sufletul la gura. Mama fratiorilor are cancer, iar tatal castiga lunar 800 de lei. 600 se duc la creditul pentru casa. Orice ajutor valoreaza pentru ei nespus.Cum ii puteti ajuta pe copilasii sarmani si pe Familia Dodan- Parintele Dan Damaschin poate fi contactat, pe Facebook, dand CLICK PE ACEST LINK: LINK https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Boribum Mihais wrote ... De ce-mi place mie tara asta?Un motiv ar fi ca cel mai bun prieten al unui mufti este Ion. Si pentru a ramâne placuta, ar fi util sa înceteze zâzania bagata între oameni cu religii diferite. De prosti, de rauvoitori, de nepriceputi, de toti laolalta. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 justme De acord. E bine ca această zâzanie să înceteze, din oricare parte ar veni ea. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 truepride Rareori ma opresc asupra unor persoane ci prefer sa discut fapte.Unde apare persoana apare si subiectivismul. Pe forum de-a lungul timpului m-am oprit asupra a 3 presoane dar este cazul sa adaug si pe a 4-a. Dansul este un “cunoscut” chiar s-a facut un reportaj despre el la Antena3. Nu a mai aparut prin media pentru ca structura de care apartine este ceva mai restrictiva in materie de informatii si nici nu scrie carti ori pe facebook. Este vorba de Maiorul Laurentiu Serban. Dansul este un fost subofiter ranit in anul 2006 in teatrul de operatii, incident in urma caruia si-a pierdut un picior. Modficarile legislative ce au urmat dupa 2007, cam tot alea in parte pe care le hulea locotenentul Alexandru Gheorghe i-au permis subofiterului Serban sa ajunga ofiter. Nu doar ca o astfel de invaliditate nu l-a trimis in retragere pe Laurentiu Serban si nici nu a cerut vreo pensie speciala, situatia in sine parca l-a ambitionat mai mult. Inotator, parasutist, parapantist, alpinist, motociclist toate facute cu o proteza in loc de picior. De parca astea nu erau destul, astazi la Toronto a mai luat si o medalie de bronz in proba de atletism 1500 m. Indiferent de grad, de la soldat la maresal, putem spune “Am onoarea…” https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 truepride Dumnezeu sa-l odihneasca pe Neagu Djuvara, om a carui carti mi-au deschis mintea. Istoria sa, coincide cu istoria Romaniei dodoloate, m-a facut pe mine sa inteleg ca nu trebuie sa ne raportam doar la niste fapte scoase din context ci sa ne raportam la fapte in context si sa terminam victimizarea asta ce a ajuns politica de stat.Va multumesc domnule Djuvara, oriunde ati fi.Edit: Si cu asta s-a incheiat epoca "domnilor" si capitolul cultura la romani. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 djebel S-a dus și ultimul exponent/reprezentant al perioadei interbelice, monument de cultura și civilizație. Și de bun simț. Da, cred că e "ultimul mohican". https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 truepride Frumos ati scris, ce ma intristeaza cel mai mult este ca fiecare cuvant este adevarat. https://www.semperfidelis.ro/e107_plugins/forum/forum_viewtopic.php?17320 2026-05-16T16:38:38+03:00 Terentius Horia Roman Patapievici - Neagu DjuvaraOamenii au fost dintotdeauna fascinați de posibilitatea de a vedea ideile în carne și oase. Când Dumnezeu s-a făcut om, cei care au recunoscut în apariția lui Hristos întruparea lui Dumnezeu s-au convertit total — pe viață și dincolo de moarte. Explicația forței acestei convertiri stă în faptul că realitatea fizică a divinității este întotdeauna mai puternică decât orice teorie intelectuală a zeului ascuns. După creștinism, întruparea a devenit o metodă a filozofiei. Estetica, epistemologia au tins să devină aplicații ori explicații ale întrupării. Goethe, de pildă, desconsidera înclinația romantică spre distrofia fizică prin injoncțiunea că geniul trebuie să aibă un trup pe potrivă (altfel nu e geniu). Iar în știința modernă a naturii, faptul de a da un trup în lumea fizică ideilor din lumea minții și corelațiilor lor stabilite prin ecuații este o metodă a științei și o realitate a tehnologiei.Parte a fascinației față de posibilitatea de a vedea idei în carne și oase este înclinația de a vedea într-un individ universalul. Dar nu universalul ca metaforă a genialității individuale, ci ideea că individul, ca individ, este universalul. Hegel e notoriu prin teoria sa a universalului concret. Pe 13 octombrie 1806, cu o zi înainte de bătăliile în care Franța avea să spulbere Prusia (Jena și Auerstädt) și la un an după ce Napoleon zdrobise Austria (Ulm, Austerlitz), producând astfel implozia milenarului Sfânt Imperiu Roman de Națiune Germană (962-1806), Hegel se află la Jena, care tocmai fusese ocupată de francezi. Îl vede pe Napoleon, inspectându-și călare trupele. Hegel are sentimentul că, în persoana Împăratului, vede chiar spiritul lumii, în carne și oase. În această stare de spirit îi scrie prietenului său Niethammer: „L-am văzut pe împărat —acest suflet al lumii - trecând călare prin oraș pentru a-și inspecta trupele; este într-adevăr un sentiment minunat să vezi un asemenea personaj care, concentrat într-un singur punct, stând călare, atinge marginile lumii și o domină.”.De aici până la ideea că sunt oameni care rezumă epoci întregi sau exprimă în mod eminent anumite culturi ori națiuni nu mai este decât un pas. Când Iorga sau Noica vedeau în Eminescu expresia integrală a sufletului românesc ori omul deplin al culturii române, ei gândeau ca Hegel, în termeni de spirit al lumii și de universal concret, nu ca naționaliștii, în termeni de superioritate etnică. Accentul, în sentimentul lor de generalitate și sinteză, cădea pe faptul că anumiți indivizi pot fi, ca indivizi, universalul.La scara sensurilor lumii, îmi place să-mi imaginez că există un Înger al compasiunii și al suferinței irosite care lasă la îndemâna fiecărei națiuni lovite și călcate în picioare de istorie câteva instrumente de recuperare, restituire ori salvare. Națiunea le poate vedea ori ignora; folosi ori irosi; duce la finalitate ori abandona. Dar un timp ele sunt acolo, la îndemână, vizibile, pregătite să salveze ceea ce se mai poate salva din ceea ce fusese adânc, superior, profund și înalt în civilizația națiunilor lovite.Țara noastră și-a avut contribuția ei la sminteala și nebunia generale din al Doilea Război Mondial. Dar de pierdut, a pierdut mai mult decât și-a imaginat, a știut ori a putut înțelege. Nu a pierdut doar teritorii: a pierdut și reușita modernizării, și momentul celei mai frumoase înfloriri sociale pe care o cunoscuse - și-a pierdut cultura libertății și și-a pierdut sufletul. În memoriile sale, Ion Negoițescu scria: „România Mare se dusese de rîpă [suntem în 1940, după cedările teritoriale]. Dacă astfel de treburi s-ar fi petrecut în urma unui război pierdut, situația n-ar fi fost atît de groaznică. Umilința suferită avea să aibă consecințe fatale pentru sufletul nației. A nu fi luptat nici în Răsărit, nici în Apus, la momentul în care ceea ce este eroic și tragic trebuie neapărat să-și spună cuvîntul, aveam s-o plătim scump, în straturile morale, vreme de generații” (Straja Dragonilor, 1994, pp. 194-5). Ce spune Negoițescu aici este că noi nu ne-am spus cuvântul atunci când ceea ce este eroic și tragic în istoriepretinde națiunilor și culturilor să își spună în mod obligatoriu cuvântul.Când am ieșit din comunism, parcă fuseserăm schimbați: uitaserăm să ne mai vorbim limba fără arțag și cu considerație față de interlocutor; încetaserăm să mai pricepem spiritul civilizației prin care înfloriserăm social și moral în perioada interbelică; ne resemnaserăm să fim ciuntiți, nu ne mai revoltam că eram umiliți, furați și mințiți și învățaserăm la rândul nostru să ne umilim semenii, să îi furăm și mințim; ajunseserăm să confundăm ideologia cu gândirea și să i-o preferăm; în fine, deveniserăm incapabili să ne înțelegem reușitele adevărate și ne luam înfrângerile drept victorii, iar derapajele morale drept probe de inteligență.Am ieșit din război și din comunism adânc dezbinați, împărțiți între cei care își mai aminteau ori voiau să-și amintească ce fuseserăm și cei care uitaseră sau refuzau, cu obidă ori resentiment, să-și mai amintească. Între noi rămăseseră destui oameni care purtau ori se străduiau să poarte cu ei firele continuității, fie dintre cei care supraviețuiseră, fie dintre cei care recuperaseră (ori se străduiseră să recupereze). Însă nu rămăsese nimeni neatins, adică întreg, cu adevărat întreg: nici cei reîntorși din pușcării (în carnea cărora România veche fusese parcă ucisă în efigie), nici cei vechi și adaptați, nici cei noi și adaptați, nici cei conștienți de falsitatea din jur și care i se împotriviseră în interiorul adaptării și supraviețuirii, nici cei care au reinventat trecutul ca să se acomodeze prezentului, nici cei noi care refuzau noul fără să poată accepta vechiul. Firește, mai erau cei fugiți în afara țării, cei care se refugiaseră fără să fie pătați. Pentru cei rămași în țară, aceștia au urmat o linie de evoluție care amintea cel mai bine de civilizația interbelică. Dar, cum s-a văzut cu atâtea alte prilejuri, supraviețuirea literei nu garantează conservarea spiritului: și aici, supraviețuirea a însemnat o subtilă distorsiune a spiritului vechii civilizații românești, în care condițiile nemiloase ale exilului, râca dintre refugiați, atomizarea și ghetoizarea comunităților românești, precum și mizeria morală a eșecului repetat și-au avut partea de vină. Iar urmarea a fost că nici exilații nu rămăseseră cu adevărat întregi.În aceste condiții de pierdere și irosire, îmi place să cred că Îngerul compasiunii s-a hotărât să păstreze pentru noi undeva, la adăpost și de experiența de eșec a exilului, și de experiența deformantă a lagărului în care fusese transformată țara, pe cineva întreg. Pe cineva care să nu fie doar martor și nici doar supraviețuitor; care să nu fie doar păstrător și nici doar recuperator; nu doar excepție și nici doar regulă; pe cineva care să fi rămas întreg în sensul a ceea ce fusese civilizația sufletească a culturii ucise.Îmi place să cred că Îngerul compasiunii pentru suferințele irosite în istorie a păstrat pentru noi, supraviețuitorii din țară, pe cineva ca un „ideal-tip” (Idealtypus îi spunea Weber) ori ca un „universal concret” (konkretes Allgemeines îi spunea Hegel) ori ca o „idee-ideal” (idée-idéal îi spunea Kojève) în carne și oase, capabil să întrupeze în chip viu și neafectat de distorsiuni ceea ce fusese mai bun și în același timp mai egal răspândit în civilizația socială, morală și intelectuală a României interbelice. Și că pe acest „universal concret” în carne și oase Îngerul compasiunii l-a readus în țară, după prăbușirea comunismului, pentru ca noi toți să putem vedea cum am fi arătat într-o versiune a noastră mai bună: cum ne-am fi mișcat, îmbrăcat, purtat, îndreptat ținuta; cum ne-am fi mirat, ridicat vocea, enervat, dres glasul, ținut firea; cum am fi argumentat ori indignat; cum am fi știut să ascultăm, să formulăm judecăți, să fim curtenitori, să polemizăm, să spunem adevărul în față; cum am fi știut să suferim, să iubim, să facem curte, să părăsim, să ne cerem scuze; cum ne-am fi scris cărțile proprii și cum le-am fi citit pe ale altora; cu ce ton am fi ținut conferințe, cum am fi știut să povestim; cum ne-am fi iubit țara, cum am fi criticat-o, cum ne-am fi privit semenii cu care am fi fost în dezacord ‒ pe scurt, cum am fi fost dacă am mai fi știut ce însemna pe vremuri să fii civilizat și european într-o manieră curat românească, așa cum știuseră interbelicii.Omul pe care Îngerul compasiunii pentru suferințele irosite în istorie l-a ales pentru a fi martorul nostru inconturnabil, în același timp ideal-tip al civilizației românești din interbelic și universal concret al culturii noastre din epoca ei cea mai fertilă, a fost Neagu Djuvara.La șaptezeci și trei de ani, când Îngerul compasiunii l-a readus în țară, Neagu Djuvara era perfect fertil și alegru, pregătit pentru o nouă tinerețe, pe care a trăit-o alături de noi cu o intensitate, pasiune intelectuală și o distincție a civilizației admirabile. Cine a avut ochi de văzut, a putut vedea. Cine a avut urechi de auzit, a putut auzi. Mai mult decât a făcut Neagu Djuvara pentru noi, nici pietrele nu pot striga. Îngerul compasiunii pentru suferințele irosite în istorie ni l-a adus, iar el și-a făcut cu asupra de măsură datoria de a ne arăta, în carne și oase, nouă, celor care am uitat, ce înseamnă să fii civilizat și european într-o manieră curat românească.Nota: textul a mai fost publicat pe Contributors.ro pe 31 august 2016LINK