News Item: Elicopter militar prăbuşit: MApN se ocupă de funeralii
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 08 March 2013 - 12:19:04


Foto: ghimpele.ro


Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat, vineri, la Bacău, că în cursul acestei zile Ministerul Apărării Naţionale va face toate demersurile pentru funeraliile celor doi militari care au murit în urma prăbuşirii unui elicopter militar.



După ce a asistat la o ceremonie religioasă în memoria celor doi militari la Flotila 95 de aviaţie militară Bacău în dimineaţa de vineri, 8 martie, Mircea Duşa, a anunţat, potrivit Mediafax, că începând de vineri Ministerul Apărării va face demersurile pentru funeraliile celor doi militari care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui elicopter militar. Unul dintre militari va fi înmormântat în judeţul Dâmboviţa, iar celălalt în Bacău.

Vineri, în toate unităţile militare din ţară şi bazele din teatrele de operaţii unde sunt militari români se vor desfăşura ceremonii militare în memoria militarilor care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic. Duşa a adăugat că joi noapte a luat legătura cu famiiile celor trei militari răniţi aflaţi în spitalale din Bucureşti, acestea fiind aduse cu un avion militar în Capitală.

Elicopterul IAR-300 Puma Socat aparţinând Forţelor Aeriene Române, s-a părbuşit în timpul executării unui zbor în formaţie. La bordul avionului se aflau cinci militari de la Flotila 95 de aviaţie militară Bacău, doi dintre aceştia pierzându-şi viaţa.

Potrivit MApN, cei doi militari care şi-au pierdut viaţa sunt maistrul militar cls. a III-a Laurenţiu Chiru, în vârstă de 33 de ani, care era mecanic de bord, şi plutonierul Vasile Manolache, în vârstă de 37 de ani, care era căsătorit şi avea un copil. În urma prăbuşirii elicopterului au fost răniţi Petru Pricop, locotenent-comandor, Cătălin Balmuş, căpitan şi Doru Nănescu, caporal. Cei trei au fost transportaţi cu o aeronavă militară la Bucureşti, unul dintre ei fiind internat la Spitalul Floreasca, iar ceilalţi doi la Spitalul Militar.

Surse medicale au declarat, joi seară, că militarul internat la Floreasca are contuzii şi arsuri multiple şi urma să fie supus unei intervenţii chirurgicale pentru suturarea unor plăgi. Ceilalţi doi militari răniţi, care se află la Spitalul Militar, au arsuri şi rămân în această unitate sanitară. Militarul rănit în accidentul aviatic de la Bacău, care a fost adus în Capitală, are o evoluţie favorabilă, a declarat, vineri, prof. dr. Ioan Lascăr, pentru Agerpres, şeful Departamentului de Chirurgie Plastică şi Reparatorie al Spitalului Floreasca.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.2308 )