News Item: CSAT se reuneşte miercuri
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 02 April 2013 - 21:38:04


Foto: curentul.ro


Traian Băsescu a convocat pentru miercuri o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), au precizat surse oficiale.



Şedinţa CSAT va avea loc „miercuri după-amiază”, pe agendă aflându-se mai multe subiecte care ţin de domeniul Apărării şi de sectoarele strategice ale economiei, au menţionat sursele citate.

Cea mai recentă şedinţă a CSAT a avut loc pe 5 februarie, când s-a hotărât trimiterea unui contingent de 10 militari români în Mali, în cadrul misiunii UE de instrucţie a armatei acestei ţări, s-au aprobat cifra de militari români dislocaţi în teatrele de operaţiuni în 2013, precum şi operaţiile de transport multimodal pe teritoriul României a resurselor materiale şi umane aparţinând Guvernului SUA, dinspre şi către Afganistan.

CSAT a avizat pe 5 februarie şi strategia Guvernului de privatizare a CFR Marfă. Potrivit legii de funcţionare şi organizare, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se convoacă de către preşedintele României trimestrial sau ori de câte ori este necesar.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.2483 )