News Item: Copiii de azi poate poliţiştii de frontieră de maine
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Sunday 07 April 2013 - 14:22:21

„Şcoala altfel –Să ştii mai multe, să fii mai bun!”

Pentru al doilea an consecutiv, Ministerul Afacerilor Interne a sprijinit programul iniţiat de către Ministerul Educaţiei Naţionale intitulat „Şcoala altfel –Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, proiect ce s-a desfăşurat, la nivel naţional, in perioada 1 - 5 aprilie 2013. Pe timpul acestei săptămani poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au fost gazdele a peste 380 de elevi din şcoli din zona de competenţă.



Poliţiştii de frontieră vasluieni gazde primitoare şi in acest an

In cadrul acestui program, in data de 5 aprilie a.c., Sectorul Poliţiei de Frontieră Huşi (Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa) şi Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, structuri subordonate Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, au fost vizitate de peste 200 de copii de varstă preşcolară şi şcolară din cadrul unor şcoli şi grădiniţe din municipiile Huşi şi Vaslui.

Reprezentanţii poliţiei de frontieră participanţi la activităţi le-au explicat copiilor activităţile specifice ce se desfăşoară intr-un punct de trecere a frontierei, principalele atribuţii ale poliţiştilor de frontieră, le-au prezentat tehnica din dotare, cu precădere mijloacele de transport şi o mică parte din aparatura specială utilizată de poliţiştii de frontieră in munca lor de supraveghere şi control a frontierei de stat a Romaniei, in scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere.

De asemenea, copiii au urmărit cu interes exerciţii demonstrative efectuate cu cainii din dotarea de serviciu, fiind impresionaţi de performanţele acestora de a depista in decurs de cateva minute "drogurile" şi ţigările de contrabandă ascunse.

Eforturile colegilor noştri canini, precum şi ale poliţiştilor de frontieră care i-au condus in activitatea de căutare au fost răsplătite cu aplauze furtunoase.

In cadrul aceluiaşi program, in data de 3 aprilie a.c., la Şcoala generală „Mihail Sadoveanu” din Huşi s-a organizat şi desfăşurat un concurs şahist la care au participat aproximativ 200 de copii de varstă şcolară provenind de la toate şcolile din municipiu, precum şi de la şcolile de pe raza comunelor Dranceni şi Stănileşti.

Turneul de şah s-a desfăşurat in intervalul orar 09.00 – 13.00, in amfiteatrul Şcolii generale „Mihail Sadoveanu” pe două grupe de varstă, copii de clasele I - IV şi copii de clasele V - VIII şi diferenţiat, grupa fetelor şi grupa băieţilor.

In calitate de arbitru principal a fost invitat colegul nostru, inspectorul de poliţie Ursan Cornel, reputat cunoscător al şahului, medaliat la o multitudine de competiţii şahiste organizate la nivel local, regional, naţional şi internaţional.

In finalul competiţiei au fost desemnaţi 20 de caştigători, fiind acordate primele patru premii pentru fiecare categorie participantă şi patru premii speciale.

Premiile au fost oferite de „Clubul Rotary” Huşi şi au constat in diplome, medalii şi sume de bani.

Colegul nostru, inspector Ursan Cornel se străduieşte, ori de cate ori se iveşte prilejul, să impărtăşească din priceperea şi entuziasmul său tinerilor, incercand să le sădească in inimi dragostea faţă de „sportul minţii”.

In data de 5 aprilie a.c., in colaborare cu un grup de educatoare inimoase din cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 1 din Huşi a organizat şi desfăşurat o lecţie deschisă intitulată „Poveste pe tabla de şah”. Micuţii, cu varste intre 3 şi 6 ani, au urmărit cu interes cele două poveşti transpuse pe tabla de şah (Legenda lui Robin Hood şi Bătălia de la Vidin, dintre romanii conduşi de Mihai Viteazul şi otomani) şi mulţi dintre ei au atins pentru prima dată şi au manevrat o piesă de şah.

Elevi din şcolile gălăţene in vizită la Poliţia de Frontieră in cadrul programului „Şcoala altfel”

In data de 02 aprilie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au primit vizita unui număr de 100 de elevi, clasele I – IV ai Şcolii Gimnaziale nr. 1 Folteşti.

In data de 03 aprilie a.c., Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi a fost gazda vizitei unui număr de 21 de elevi ai Colegiului „Aurel Vlaicu” Galaţi şi ai Colegiului Tehnic „Mircea Eliade” Galaţi.

Cu această ocazie poliţiştii de frontieră ai celor două structuri au prezentat atribuţiile Poliţiei de Frontieră in zona de competenţă, cazuri semnificative rezolvate, tehnica specifică din dotarea Poliţiei de Frontieră Romane şi condiţiile pentru participarea la concursurile de admitere organizate la nivelul Academiei de Poliţie „A.I. Cuza” – Facultatea de Poliţie, arma poliţie de frontieră, respectiv Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” – Oradea.

„Şcoala Altfel” la Poliţia de Frontieră Botoşani

In data de 03 aprilie a.c., incepand cu ora 10.00, poliţiştii de frontieră botoşăneni din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au primit vizita a 30 de şcolari in cadrul programului naţional „Să ştii mai multe, să fii mai bun”.

Poliţiştii de frontieră le-au explicat copiilor care sunt atribuţiile poliţiştilor de frontieră şi cum se munceşte intr-un punct de trecere a frontierei de stat.

Micuţii au fost fericiţi să vadă aparatele de termoviziune, să urce alături de poliţiştii de frontieră in autospecialele de intervenţie, insă momentul de maximă atracţie a fost demonstraţia făcută de cainele de serviciu Lof.

Copiii de azi poate poliţiştii de frontieră de maine

In data de 02 aprilie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Bivolari au primit vizita unui număr de 23 de elevi, din clasa a VII-a a Şcolii Gimnaziale Rădeni.

In data de 05 aprilie a.c., in Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni un grup de 53 elevi din cadrul Liceului Tehnologic Ionel Teodoreanu din comuna Victoria au desluşit primele taine ale meserie de poliţist de frontieră.

In aceeaşi zi două grupuri de 50 elevi din cadrul Şcolilor Generale din localităţile de frontieră Gorban şi Costuleni au fost oaspeţii poliţiştilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni.

Pe timpul vizitelor poliţiştii de frontieră au prezentat principalele atribuţii pe care le au in zona de competenţă, cazuri semnificative rezolvate, tehnica şi aparatura specifică folosite in misiunile desfăşurate pentru a veni in sprijinul comunităţii şi nu in ultimul rand au fost desfăşurate exerciţii demonstrative cu cainii de serviciu.


Sursa :Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Iasi


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.2507 )