News Item: EFE: Armata nord-coreeană este cea mai puternică din Asia, după cea chineză
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 10 April 2013 - 18:23:05


Foto: komonews.com


Armata populară a Coreii de Nord este cea mai puternică din Asia după cea chineză şi numără peste un milion de soldaţi activi şi şapte milioane de rezervişti, în timp ce armata Coreii de Sud are 650.000 de soldaţi activi, consemnează agenţia EFE într-un comentariu publicat miercuri.



Potrivit unei analize comparative prezentate în luna septembrie 2011 de Statul Major sud-coreean, efectivele de soldaţi ai armatei nord-coreene au crescut în ultimul deceniu de la 1,17 milioane la 1,19 milioane, dar numărul echipamentelor militare a fost redus, de la 900 la 740 în cazul navelor de război, de la 90 la 70 în cazul submarinelor, iar numărul avioanelor a scăzut de la 870 la 820, cifre valabile pentru sfârşitul anului 2010.

Şi armata sud-coreeană şi-a redus numărul navelor de război de la 180 la 160 şi pe cel al avioanelor de luptă, de la 540 la 460 anul trecut, în schimb a mărit numărul tancurilor de la 2.360 la 2.400 şi pe cel al pieselor de artilerie de la 5.180 la 5.400.

Armata nord-coreeană este alcătuită în principal din unităţi mecanizate de infanterie sprijinite de tancuri, organizate în brigăzi şi amplasate de-a lungul principalelor linii defensive, precizează organizaţia americană Global Security Org.

Unităţile de artilerie, camuflate în tranşee acoperite şi în baze subterane, pot să lanseze foc de sprijin fără să se expună inamicului, la fel ca şi lansatoarele lor multiple de rachete care îşi pot concentra puterea de foc în puncte precise.

Pentru a traversa numeroasele râuri din peninsula coreeană, armata Phenianului dispune de peste 600 de transportoare amfibii şi de alte 2.300 cu pontoane plutitoare pentru transportul trupelor şi tehnicii militare, se menţionează într-un studiu al organizaţiei Defense & Security Intelligence & Analysis -IHS.

Potrivit unor surse militare sud-coreene, recent au fost fortificate barierele antitanc şi s-au stabilit poziţii de luptă de-a lungul principalelor rute între Phenian şi Zona Demilitarizată, s-au consolidat măsurile defensive pe coasta sudică, s-au construit instalaţii pentru lansarea de rachete de sprijin şi a fost consolidată apărarea anti-aeriană. De asemenea, nord-coreenii dispun de sisteme de comunicaţii prin fibră optică, ce asigură fiabilitatea transmisiunilor, şi de buncăre subterane unde se pot adăposti liderii politici şi forţele armate esenţiale.

Cât priveşte trupele de rezervişti, ele sunt constituite în principal din Unitatea de Rezervă pentru Pregătire Militară, ce numără 1,7 milioane de persoane care nu se află în serviciul militar activ, printre care şi bărbaţii necăsătoriţi cu vârste între 17 şi 45 de ani şi femeile necăsătorite cu vârste între 17 şi 30 de ani. Potrivit serviciilor secrete americane, aceşti rezervişti sunt arondaţi unităţilor militare din provinciile lor şi sunt obligaţi să se antreneze timp de 40 de zile în fiecare an.

Miliţia Muncitorească Rurală are efective de peste 4 milioane de persoane şi este alcătuită din bărbaţi între 45 şi 60 de ani, alături de cei între 17 şi 45 de ani şi de femeile necăsătorite cu vârste între 17 şi 30 de ani şi care nu fac parte din unitatea descrisă mai sus, aceştia trebuind să participe la antrenamente 30 de zile pe an.

Gărzile Roşii ale tineretului sunt compuse din 1,2 milioane de şcolari cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani. Ei trebuie să participe în fiecare sâmbătă la un antrenament de patru ore şi la sfârşitul fiecărui an să cumuleze 160 de ore de antrenament.

Cât priveşte arsenalul nuclear, Coreea de Nord a început în anii '70 să dezvolte rachete tactice (cu rază scurtă de acţiune) pe baza tehnologiei folosite la rachetele sovietice Scud. Tot cu ajutorul tehnologiei rachetelor Scud, la jumătatea anilor '80 a produs prima sa rachetă balistică cu rază medie de acţiune, Rodong-1, prezentată în anii '90, aceasta având o rază de acţiune de 1.300 de kilometri.

Potrivit Ministerului sud-coreean al Apărării, prin anul 2007 Phenianul a început să producă rachete cu rază medie de acţiune Musudan (cunoscute şi ca Rodong-B sau Taepodong-X), fabricate pe baza modelelor sovietice R-27 zyb şi concepute pentru a fi lansate de pe submarine, raza lor de acţiune depăşind 3.000 de kilometri. De asemenea, în anii '90 a început să producă şi să testeze rachetele Taepondong-1, cu o rază de acţiune de 2.500 de kilometri, şi racheta cu trei trepte Taepondong-2, ce are o rază de acţiune cuprinsă între 3.500 şi 6.700 de kilometri, dar unii experţi cred că aceasta ar putea ajunge până la 9.000 de kilometri, ceea ce înseamnă că ar putea lovi chiar şi coasta vestică a SUA.

Industria de apărare nord-coreeană dispune de circa 180 de fabrici subterane care produc anual circa 200.000 de pistoale-mitralieră Kalaşnikov, 3.000 de piese de artilerie grea, 200 de tancuri şi 400 de transportoare blindate amfibii.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.2533 )