Pentru lumea din afară, discuţiile deseori par să se învecineze cu ameninţările naţiunii alienate, sărace, înfometate şi cu mari nevoi energetice de a distruge oraşe americane într-o furtună atomică sau de a invada Coreea de Sud într-un atac fulgerător.

Capitalele inamice, a spus regimul nord-coreean, vor fi transformate „într-o mare de foc”. Primele lovituri ale Coreei de Nord vor fi „un semnal de începere al unui război sfânt”. Arsenalul nuclear al Phenianului este „montat pe rampe de lansare, îndreptate spre traheea inamicilor noştri”.

Şi nu sunt doar discuţii. Naţiunea izolată şi totalitară a lansat două rachete anul trecut. Un test nuclear în luna februarie a acestui an a rezultat în sancţiuni suplimentare din partea ONU. Un alt test de rachetă ar putea fi în curs de planificare.

Dar există o logică în spatele comportamentului nord-coreean, o logică adâncită în politică internă, în teama unei familii de a pierde controlul şi în ideea că o naţiune slaba, sărăcită poate obţine concesii de la unele dintre cele mai temute puteri militare ale lumii.

De asemenea, este o logică adâncită într-un fapt şi mai important: acest comportament funcţionează.

În diferite momente în ultimele 2 decenii, ciclurile de ameninţare şi beligeranţă ale Coreei de Nord au presat comunitatea internaţională să ofere ajutoare în valoare de miliarde de dolari şi, pentru un timp, au ajutat la forţarea guvernului sud-coreean să îmbunătăţească relaţiile cu Nordul.

Cel mai important pentru Phenian, acţiunile sale au ajutat familia Kim să rămână la putere timp de decenii după căderea patronului ei, Uniunea Sovietică, şi la mult timp după ce Coreea de Nord a devenit un proscris internaţional. Acum, cea de-a treia generaţie a familiei Kim, avându-l în frunte pe Kim Jong Un cel cu faţă de copil, avertizează lumea că ar putea în curând să înfrunte furia Phenianului. Dacă agresivitatea ameninţărilor lui Kim Jong Un a fost o surpriză, el pare să meargă în mare parte pe urmele diplomatice ale tatălui său.

„Continuaţi să va jucaţi cât timp funcţionează”, a declarat Christopher Voss, un negociator veteran al FBI-ului şi acum preşedinte al Black Swan Group, o firmă de consiliere strategică axată pe negociere. „Din perspectiva lor, de ce ar trebui să schimbe situaţia? Dacă nu este stricat nu repara”.

La fel precum în cazul luării de ostatici, liderii nord-coreenii se găsesc înghesuiţi într-un colţ creat de ei înşişi, înconjuraţi de inamici militari puternici şi conduşi de idei care par a fi complet ilogice pentru ceilalţi. „Din exterior, nu are niciun sens”, a declarat Voss. „Din interior, totul are un sens.”

Dar conducerea nord-coreeană în repetate rânduri şi în mod intenţionat s-a înghesuit în acele colţuri, îngrozind lumea cu lansări de rachete şi teste nucleare care deseori duceau la situaţia în care Nordul primea ajutor internaţional suplimentar.

Să luăm ca exemplu începutul anilor 1990, când Phenianul a renunţat la un program de arme nucleare în schimbul promisiunii de a primi combustibil în valoare de 5 miliarde de dolari şi două reactoare nucleare. Sau să ne uităm la sfârşitul anilor 1990, când Coreea de Nord a lansat o rachetă suspectă deasupra Japoniei şi a trimis un submarin în apele sud-coreene. Dar în anul 2000, liderii ambelor Corei stăteau la aceeaşi masă pentru un summit istoric în Phenian. Apoi, în 2006, Coreea de Nord a speriat lumea cu un test de arme nucleare, dar un an mai târziu a spus că va renunţa la programul său nuclear în schimbul ajutoarelor şi concesiilor politice.

Predictibilitatea tiparului este un semn important pentru analişti şi dă de înţeles că cel puţin o parte din ceea ce se întâmplă a fost luat în considerare cu multă atenţie şi că Phenianul are scopuri clare în minte.

Cu alte cuvinte: indiferent cât de iraţională pare să fie situaţia, conducerea nord-coreeană nu este nebună.

În schimb, mulţi observatori consideră că Nordul pur si simplu doreşte ca lumea să creadă în nebunia sa, folosind teama comunităţii internaţionale faţă de imprevizibil pentru a-şi mări puterea.

Rezultatul este evident.

„Cât de multe ţări au fost invadate de la sfârşitul Războiului Rece? Cât de mulţi dictatori au fost înlăturaţi de la putere?” a întrebat Rodger Baker, analist pentru Stratfor, o firmă de informaţii geopolitice. „Şi unde se află Coreea de Nord? Încă este acolo”.

Conducerea nord-coreeană are, de asemenea, cel puţin după cât se ştie, suportul poporului său. Vieţile lor sunt deseori mizerabile, foametea este răspândită şi toaletele interioare sunt un lux pentru mulţi. Dar în afară de câteva zvonuri şoptite de rebeliuni militare minore, nu a existat niciun semn de revoltă.

Pentru mulţi nord-coreeni exilaţi, recenta rundă de ameninţări se referă doar la recăpătarea acelui suport intern.

„Kim Jong Un este atât de tânăr”, a declarat Nam-şu Han, care a fugit din Coreea de Nord pe când era tânăr, după executarea tatălui său, un ofiţer militar, şi acum conduce un grup de activişti cu sediul în Seul. „El are nevoie de suportul cetăţenilor săi ... şi foloseşte această agresivitate pentru a forţa oamenii să se unească”.

Teama de străini şi mândria propriului lor optimism au mai ajutat la unirea cetăţenilor nord-coreeni. Ţara a fost pulverizată în timpul Războiului Coreean, când se crede că au murit peste 1 milion de nord-coreeni. La mijlocul anilor 1990, se crede că sute de mii de oameni au murit de foametea ce a cuprins ţara.

Pe parcursul acestor grozăvii, nord-coreenii au fost hrăniţi cu un val neîncetat de propagandă că familia Kim supraveghează asupra lor în calitate de părinţi şi că ei se opun cu tărie şi curaj puterilor străine agresive – Coreea de Sud şi SUA – despre care se spune că se pregătesc pentru atac.

Acum este Kim Jong Un – „marele şi genialul comandant ... conducând cea mai puternică ţară a lumii” – cel care se ridică împotriva agresorilor.

Kim se află sub mare presiune, şi nu doar pentru că este noul lider ci şi pentru că o nouă generaţie de lideri militari şi civili nord-coreeni vor ieşi în evidenţă în anii viitori, dornici să trăiască într-o naţiune mai dezvoltată, a declarat Peter Hayes, şeful Institutului Nautilus pentru Securitate şi Durabilitate, un grup axat pe problemele din Asia. Mult mai expuşi lumii exterioare decât predecesorii lor, Hayes consideră că aceşti noi lideri militari şi civili vor fi mult mai probabil înclinaţi să îşi atace liderul dacă acesta nu face progrese.

„Dacă nu oferă o economie în care se merită să trăieşti, el [Kim] va avea mari probleme”, a declarat Hayes.

Kim Jong Un trebuie să încerce să cimenteze suportul său popular, să se asigure de susţinerea elitei cheie şi să-şi negocieze drumul prin apele complexe ale diplomaţiei internaţionale, un truc care ar putea explica de ce ameninţările şi volumul acelor ameninţări sunt mai belicoase decât de obicei.

„Poate el este genul care îşi asumă mai multe riscuri. Poate el încearcă să îşi creeze propria marcă”, a declarat Hayes. „Dar el se implică în multe jocuri diferite la multe niveluri diferite în acelaşi timp.”