News Item: Adriatica de Sud, „lada de gunoi” a unor bombe rămase din războaie
(Category: PRESA)
Posted by justme
Monday 22 April 2013 - 15:57:31


Foto: wikimedia.org


Italia a devenit „lada de gunoi” a unor bombe rămase din războaiele mondiale şi conflictul din Kosovo, potrivit lui Stefano Pecorella, preşedintele Parcului Naţional din Gargano (Puglia, sudul Italiei) iar acesta este un paradox care durează din 1989, scrie luni publicaţia „L'Espresso”.



În 1989, apele din jurul insulei Pianosa, în arhipelagul Tremiti din Puglia, au fost declarate zonă marină protejată datorită unei bogăţii naturale extraordinare. Cu toate acestea, alături de pădurile tipice de coral negru, pe fundul mării zac numeroase bombe din al doilea război mondial, ale căror pericole sunt recunoscute oficial din 1972, când o ordonanţă a Căpităniei portului Manfredonia a interzis din motive de siguranţă navigaţia, ancorarea, pescuitul subacvatic şi înotul la 500 de metri de coastă.

Impactul bombelor asupra ecosistemului a fost evaluat în vara anului 2004 de Institutul Central pentru cercetare ştiinţifică aplicată la mare (fostul Icram devenit Ispra), cu un studiu în cadrul proiectului „Red Cod”, care a confirmat „stresul ambiental” la care sunt supuse speciile marine analizate.

Un plan pentru a elibera insula de bombele din adâncuri a fost schiţat de ministrul apărării, Giampaolo Di Paola, în noiembrie 2011, după o nouă interpelare parlamentară pe această temă: în 35 de zile, a estimat Marina Militară, operaţiunile ar putea fi finalizate. Ministerul a fost dispus să anticipeze banii necesari, dar a cerut şi implicarea autorităţilor locale şi a altor ministere vizate.

Aceste bombe sunt simbolul unei probleme care priveşte şi ale zone din Italia. Cinci milioane de euro au fost alocate în 2006 de Ministerul Apărării şi cel al Mediului 'Planului de remediere a situaţiei din Adriatica de Sud'. Astăzi, această cifră care ar fi fost de ajuns pentru întreaga Puglia, foloseşte doar la curăţarea fundului mării unei singure zone.

În apele oraşului Molfetta (provincia Bari, sudul Italiei) este în curs o curăţare de către Marina Militară, iniţiată datorită proiectului pentru construirea noului port comercial. Compania însărcinată cu realizarea unei curăţări preliminare a renunţat în 2006 la contract din cauza prea multelor bombe care s-au acumulat la gura portului, solicitând intervenţia nucleului Sdai de deminare. Din iulie 2008, afacerea a fost preluată de forţele armate, urmând ca situaţia să fie remediată până la jumătatea lui 2014.

Dosarul a fost prezentat în urmă cu un an în Senat. În apele marine de la Molfetta se află mii de bombe cu încărcătură de iperită (gaz muştar), o substanţă chimică cu efecte devastatoare, care s-au aflat în calele a 17 nave aliate scufundate în portul Bari în timpul bombardamentelor germane din 2 decembrie 1943. În 1947 au început lucrările pentru recuperarea bombelor, fiind recuperate 15.500 şi 2.533 de lăzi cu muniţie încărcată cu „gaz muştar”. Conform planurilor, ar fi trebuit scufundate de companii civile la aproximativ 20 de mile în largul coastei Molfetta, într-un punct cu coordonate identificabile. Multe muniţii cu gaz muştar au fost însă abandonate de-a lungul acestui traseu, altele au fost recuperate accidental de pescari şi aruncate în apropierea portului.

Din cauza coroziunii bombelor, substanţa chimică se răspândeşte în mare, cu consecinţe grave asupra habitatului, dovedite de un studiu realizat de Icram în 2004 şi de Ministerul Sănătăţii. Gazul muştar are impact asupra mediului marin şi există peste 200 de cazuri documentate de pescari intoxicaţi şi arşi din cauza exhalaţiilor armelor chimice aduse la suprafaţă cu plase în Adriatica de Sud.

„L'Espresso” a solicitat Marinei cifrele oficiale: după ce a intervenit în trei sferturi din cele 1.038 de puncte de curăţat, Sdai a recuperat 47.267 de bombe, dintre care 367 cu încărcătură de fosfor. Dar aceasta este doar o parte din zona care ar trebui sa fie curăţată sistematic.

În mările Pugliei, după al doilea război mondial au ajuns aproximativ 20.000 de bombe cu încărcătură chimică, pe lângă cele convenţionale.

În timpul conflictului din Kosovo, din 1999, o hartă difuzată de Căpitănia portului Manfredonia a semnalat 11 zone unde se află bombe neexplodate lansate de avioane de vânătoare ale NATO în Adriatica de Sud. Documentul a fost infirmat de Ministerul Apărării. Potrivit „L'Espresso”, şi astăzi planează un mister, având în vedere că la sfârşitul războiului s-a decis să nu se efectueze nicio curăţare a apelor de la sud de Gargano.

Al doilea război mondial şi-a lăsat moştenirea periculoasă şi în alte mări ale Italiei. Unele documente militare arată că în adâncurile apelor de la Pesaro (estul Italiei), în 1944, în timpul retragerii trupele germane acestea au aruncat în mare 84 de tone de focoase cu arsenic şi 1.316 de tone cu gaz muştar. Ultima noutate este un document elaborat de provincia Pesaro, în decembrie 2012, o cartografiere regională, rodul unor anchete efectuate în anii '50, care arată în mod clar prezenţa unor bombe de-a lungul coastei între Pesaro şi Fano.

Şi mai îndepărtate sunt şansele unei curăţări a Golfului Napoli, o zonă care, conform unor documente militare americane a fost teatrul unor deversări masive de arme chimice - bombe cu fosgen, cu gaz muştar şi cianură, aruncate la adâncimi care variază între 200 şi 400 de metri.

În nordul Italiei, problema arsenalelor chimice abandonate în mare a venit la lumină în timpul lucrărilor de extindere a unui dig în portul Monfalcone, în apropiere de Trieste. 150 de bombe cu gaz muştar, datând din primul război mondial, au fost descoperite şi recuperate în 2003 de către scafandrii Sdai.

Bombele aflate în mările Italiei nu se află însă pe lista de priorităţi a autorităţilor italiene din cauza crizei, fiind astfel libere să-şi lase otrăvurile, la 68 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.2598 )