Un articol de Stan PETRESCU


Serviciile de informaţii, ca instrument în mâinile instituţiilor publice, pot fi folosite fie în cel mai bun mod, fie în cel mai rău.

Ele pot constitui mijlocul de a depista preventiv şi de a controla situaţiile periculoase pentru societate, dar ele pot fi, de asemenea, deturnate de la rostul lor şi pot servi, cum au făcut-o „dâmboviţeii” noştri politici în ultimii 20 de ani, de exemplu, ca mijloc de şantaj discret, ca să nu spun secret. Este evident, că există o necesară serie de elemente care să contrabalanseze acest risc, în cadrul societăţii democratice contemporane, care să garanteze respectarea legilor ce reglementează existenţa şi activitatea structurilor de informaţii; astfel, în timp ce puterea executivă supraveghează gestionarea diferitelor situaţii şi puterea judiciară remediază lipsurile sistemului normativ, puterea legislativă are rolul de a regla, prin norme juridice, cadrul acţiunii şi să verifice respectarea lui.

Serviciile de informaţii asigură culegerea informaţiei, în conformitate cu trebuinţele statului, generează politici fundamentale prin contribuţii la luarea de decizii ce necesită informaţie veridică, oportună, adecvată şi analize pertinente.

Toate aceste informaţii rămân proprietatea naţiunii care le-a oferit şi pe viitor nu pot fi difuzate sau înstrăinate fără permisiunea serviciului de origine.

Serviciile de informaţii militare sau civile, se organizează în raport de interesele de securitate al statului, de forma sa de guvernământ precum şi de panoplia de riscuri şi ameninţări care aduc atingere securităţii statale.

Statele democrate îşi separă serviciile interne de cele externe. Acest fapt este justificat prin diferitele misiuni şi, mai mult chiar, prin faptul că se pot aplica reguli şi legi distincte operaţiilor de informaţii pe teritoriul naţional faţă de cele externe.

Misiunea serviciilor interne de informaţii este obţinerea, corelarea şi evaluarea informaţiei cu relevanţă pentru securitatea internă. Starea de siguranţă internă este necesară pentru protecţia statului, teritoriului şi societăţii împotriva actelor de terorism, spionaj, sabotaj, actelor subversive a terorismului, crimei organizate, producţiei şi traficului de narcotice etc.

Misiunea serviciilor externe de informaţii constă în obţinerea, corelarea şi evaluarea informaţiilor cu relevanţă pentru securitatea internă şi pentru protecţia obiectivelor strategice.

Separarea între serviciile interne şi cele externe necesită coordonarea culegerii de informaţii referitoare la ameninţările, la pericolele şi riscurile transnaţionale: (terorism, proliferare, droguri). Informaţiile sunt culese de ambele servicii pe acelaşi subiect. De aceea trebuie asigurată o colaborare care să permită accesul regulat la informaţiile fiecăreia din părţi. Coordonarea culegerii de informaţii este asigurată de o entitate executivă situată la un nivel superior, care înştiinţează autorităţile supreme în stat – preşedintele sau prim-ministrul – cu privire la situaţia internă, externă, economia mondială şi a politicile militare în raport cu securitatea naţională. Aceste entităţi asigură analizele, îndrumările şi orientarea conducerii tuturor activităţilor de informaţii interne şi externe.

Separaţia dintre serviciile de informaţii şi organismele judiciare este dincolo de orice evidenţă. Legile în vigoare şi informaţiile au scopuri fundamental diferite. În timp ce obiectivul legii în vigoare este de a condamna, într-un caz specific de criminalitate, sarcina serviciului de informaţii este de a culege cât mai multă informaţie posibilă asupra unor ameninţări potenţiale, cu viză către instituţiile statului şi societăţii.

În nici un caz, serviciul intern de informaţii nu trebuie să fie niciodată implicat în vreo activitate politică internă.

Contrainformaţiile reprezintă efortul naţional de a contracara acţiunile serviciilor de informaţii străine, ale grupurilor şi mişcările politice controlate din exterior, care, adesea, sunt sprijinite de servicii de informaţii, începând de la infiltrarea în instituţiile statului şi stabilirea potenţialului de angajare în activităţi de spionaj, acţiuni subversive sau de sabotaj.

Cu privire la diada serviciul de informaţii – regimurile politice, trebuie arătat că toate statele democratice îşi proiectează servicii de informaţii care să servească intereselor de securitate ale statului democrat, neavând obiective de supraveghere a populaţiei sau dizidenţelor. Acestea produc informaţii pentru asigurarea unei bune guvernări şi pentru apărarea securităţii cetăţeanului. Armata, politţia şi toate serviciile de informaţii sunt supuse controlului puterii civile şi se află sub autoritatea acesteia.

În regimurile democratice, puterile executivă, legislativă şi juridică exercită o supraveghere asupra serviciilor de informaţii şi a activităţii acestora. Fiecare element îşi are rolul său într-un mecanism de supraveghere şi centralizare al cărui obiectiv este asigurarea caracterului de legalitate, proporţionalitate şi proprietate pentru activităţile care sunt dirijate într-un mediu clasificat. În cadrul acestei proceduri de supraveghere, puterea executivă joacă un rol decisiv. Cu cât este mai înalt eşalonul executiv de supraveghere cu atât mai serios se execută sarcinile.

Nivelul executiv este cel încărcat cu responsabilitatea pentru audiere şi control al serviciilor de informaţii, creându-se, astfel, baza necesară pentru asigurarea transparenţei şi controlului parlamentar. Una din principalele sarcini ale organismului de supraveghere şi control este de a se asigura că serviciile de informaţii funcţionează în mod adecvat: adică, ele gestionează problemele reale, culeg informaţii adecvate şi răspund trebuinţelor puterii civile care ia decizii.

De aceea, în ţările democrate, se desemnează persoane sau se stabilesc comitete, jurii, care sunt însărcinate cu supravegherea activităţilor de informaţii. Persoanele cu funcţii pot fi investite ca inspectori, controlori, consilieri etc, cu obligaţia de a informa preşedintele, primul ministru sau ministrul responsabil.

Autoritatea parlamentară de desemnare a bugetului asigură controlul asupra bugetelor organizaţiilor de informaţii. Parlamentul, prin comisia parlamentară de supraveghere, trebuie să aibă acces la informaţiile clasificate, să i se permită să solicite rapoarte, să audieze şi să conducă investigaţii pentru a demonstra abuzurile. Acei parlamentari implicaţi trebuie să deţină, pe lângă integritate absolută, încrederea serviciilor de informaţii cât şi a societăţii civile.

Nici un serviciu de informaţii nu poate ameninţa, în mod arbitrar, acele drepturi şi libertăţi cetăţeneşti; dacă se întâmplă acest lucru, înseamnă că acestea lovesc aprig ordinea constituţională şi nu desfăşoară acţiuni de protecţie a ordinii constituţionale.

Orice democraţie modernă trebuie să îşi asume angajamentul respectării şi apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, să aibă o legislaţie adecvată, transparenţa instituţională, libera circulaţie în interiorul şi în afara graniţelor naţionale, în aceste condiţii, culegerea de informaţii utile protejării siguranţei naţionale trebuie să fie eficientizată şi conformă cu principiile democratice, astfel încât neutralizarea factorilor negativi să nu trezească temerile şi ostilităţile societăţii civile, privind potenţialul pericol de lezare gravă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Legislaţia naţională stabileşte misiunile fundamentale, responsabilităţile, restricţiile, structurile şi relaţiile dintre serviciile de informaţii asociate în comunitatea de informaţii. Legea impune limitele în care, alături de protecţia datelor şi alte câmpuri de aplicaţie, să se realizeze un echilibru între protecţia drepturilor individuale şi culegerea informaţiilor cu relevanţă operativă. În mod ideal, legea nu trebuie construită pentru autorizarea activităţilor legale şi nici nu va asigura vreo excepţie de la oricare altă lege.

Una din principalele modalităţi de contracarare a neîncrederii cetăţenilor, în serviciile de informaţii, este ca acestea să acţioneze cu prudenţă şi măsură, în conformitate cu standardele legale comunicate public, iar comisiile de monitorizare a activităţii să se asigure că obiectivele şi metodologia sunt în deplină armonie cu normele legale, principiile şi strategia societăţii în care funcţionează.

Legat de sarcina de monitorizare a serviciilor de informaţii, aceasta presupune două dimensiuni importante. În primul rând, la nivel organizaţional, statul român trebuie să se asigure că serviciilor de informaţii li se acordă doar acele responsabilităţi şi prerogative şi doar acel grad de protecţie a securităţii necesar pentru asigurarea siguranţei naţionale. Şi nu mai mult.

În al doilea rând, la nivel individual, trebuie să existe un mecanism de stimulare, monitorizare şi cultură care să impună respectarea restricţiilor impuse asupra obiectivelor şi prerogativelor serviciilor de informaţii şi care să le conştientizeze de faptul că nu deţin şi capacitatea de a ascunde operaţiunile şi adevăratele motive sub pretextul asigurării siguranţei naţionale şi al protejării secretelor.

Am aşternut aceste gânduri electronice pentru toţi aleşii şi diriguitorii neamului, spre a lua aminte că atunci când ajungi la cele mai înalte poziţii de conducere politico-militară, în stat, nu poţi glumi şi nu poţi trata superficial serviciile de intelligence ale ţării tale, instituţii către care cei mai importanţi oameni ai statului trebui să se poziţioneze doar cu faţa şi să le acorde nu bunăvoinţa lor ci respectul şi consideraţia lor absolută.

Când, la porunca vremii, am ales adagiul latin, Nefas est nocere patriae,

şi l-am propus spre a fi înscris pe sigla Direcţiei, m-am gândit la faptul că munca intelligence-ului militar, în primul rând, constituie prima şi cea mai importantă centură de siguranţă naţională, la pace, în situaţii de criză şi război, iar unul din importantele obiective ale acestuia este acela de a identifica pe toţi nelegiuiţii care fac rău patriei mele.

Nu închei, fără a trimite cele mai fierbinţi îmbrăţişări camaradereşti bărbaţilor adevăraţi şi femeilor minunate din structura Direcţiei de Contrainformaţii şi Securitate Militară, Direcţie care, în curând, va aniversa 95 de ani de existenţă şi pe care am servit-o atâţia ani, cu totală dăruire.

Bunul Dumnezeu să vă aibă în paza Sa!

La mulţi ani, dragi camarazi ai intelligence-ului militar românesc!

Să nu uitaţi, domnilor decidenţi politici, niciodată, că un respectabil serviciu de intelligence vă va pune la dispoziţie produşi de informaţii calitativi, în raport de câtă încredere şi consideraţie le veţi acorda.