Robert D. Kaplan, analist Stratfor, avertizează că poziţia dominantă (hegemonia) americană la nivel mondial slăbeşte, iar confuzia tinde să domine politica internaţională. Deşi hegemonia are o reputație proastă în mass-media, este necesară pentru a menţine stabilitatea, argumentează specialistul Stratfor.

Pacea nu ţine de ordinea naturală a lucrurilor, iar pentru o mare parte din istoria omenirii perioadele de relativă pace au fost rezultatul unui anumit tip de hegemonie. Kaplan spune că, de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial până foarte de curând, Statele Unite au deţinut o asemenea poziţie în politica mondială. Poate că America a fost democratică în interior, dar la nivel internaţional a fost „hegemonică”, susţine Kaplan în analiza sa. Cu alte cuvinte, printr-un consens internaţional aproximativ, Statelor Unite le-a revenit responsabilitatea de a conduce.

Egalitatea produce război

Egalitatea în geopolitică nu funcţionează aşa de bine, argumentează sursa citată. De secole, în Europa a existat o egalitate aproximativă între state, ceea ce a condus la războaie frecvente. Prin contrast, în Asia din secolul XIV până în secolul XIX relaţiile între state au fost ordonate de un sistem tributar dominat de China, conform politologului David C. Kang, de la Universitatea din California de Sud, ceea ce a susţinut pacea în regiune. Kenneth Waltz de la Universitatea Columbia susţine că opusul „anarhiei” nu e ordinea, ci „ierarhia”. Astfel că inegalitatea în sine creează condiţii de pace. Guvernarea reprezintă cea mai comună formă de ierarhie. Printr-o guvernare care monopolizează violenţa într-un anumit spaţiu geografic poate fi prevenită anarhia, spune şi Kaplan.

Anarhie fără hegemonia americană

Din când în când, Statele Unite au comis erori, însă, în general, ar fi fost o lume mult mai anarhică fără dominaţia americană, explică Robert D. Kaplan. Cu toate acestea, hegemonia lor, în anumite aspecte, pare să fie în declin. NATO nu mai este ce era odată. Forțele americane din Pacific sunt percepute a fi mai puțin puternice decât în trecut, pe măsură ce China este un competitor pentru poziţia SUA în regiune, iar președintele american Barack Obama promovează o doctrină a „loviturilor chirurgicale”, adică atacul strict asupra eventualelor persoane considerate vinovate, fără altfel de intervenţie sau cu o intervenţie minimală în situaţiile de dezordine regionale. Libia și Siria reprezintă astfel de cazuri. Practic, în Orientul Mijlociu, americanii vor intervenţii fără mari cheltuieli şi Obama asta le oferă: „Vom ucide un terorist cu o dronă (avion fără pilot), dar în afară de câteva detaşamente de forțe speciale, nu vom trimite trupe în Libia, Siria sau orice alt stat”. În ceea ce privește Iranul există percepția că administrația americană mai degrabă ar tolera o putere nucleară a Teheranului decât să declanşeze o invazie.

Haosul nu înseamnă democraţie

În cazul Orientul Mijlociu, haosul nu înseamnă democraţie, avertizează analistul american. Însăși democrația implică inegalitate, structuri ierarhice, deși determinate de alegători. Ceea ce avem în multe locuri din Orientul Mijlociu este slăbirea autorității centrale, fără înlocuirea acesteia cu o nouă ierarhie adecvată. În cazul în care anumite forțe nu reinstituie ierarhia, va exista mai multă fluiditate, egalitate și, prin urmare, mai mult anarhie. Acest lucru este profund îngrijorător, pentru că civilizația se opune anarhiei, explică Robert D. Kaplan.