Pe 5 martie 2014, crainicul televiziunii Russia Today Elizabeth Wahl a demisionat în direct, explicând că nu poate lucra pentru un post de televiziune fondat de guvernul rus, care manipulează în legătură cu acțiunile președintelui Putin, a citat originea ei ungară și a amintit despre represiunea sovietică împotriva revoluției anticomuniste din 1956

Știam că trebuie să-mi dau demisia. Am fost doi ani și jumătate corespondent al Russia Today, o televiziune de știri în limba engleză finanțată de guvernul rus. A trebuit să privesc în altă parte atunci când canalul de știri la care lucram arunca cu noroi în America doar ca să dea o aparență de onorabilitate Kremlinului, încercând să îndulcească și să justifice cumva acțiunile brutale ale conducerii ruse. M-am gândit mult la faptul că trebuie să plec de acolo, dar nu am făcut-o fiindcă a trebuit să-mi programez atent următoarea mea mișcare profesională.

În momentul în care Rusia a invadat Ucraina însă, am constatat cât de periculos e un post de televiziune folosit ca unealtă de propagandă. Nu puteam fi sub nici o formă parte a acestei propagande. Am decis, cumva arbitrar, că 5 martie va fi ultima mea zi de muncă, și când ziua a venit, după câteva știri bombastice despre criza din Ucraina, mi-am dat seama că trebuie ca demisia mea să fie publică, ar fi fost o eroare să dispar în tăcere. În după-amiaza aceea m-am dus la toaletă și am încercat să aștern câteva gânduri pe o foaie de hârtie, înainte de a-mi da demisia în direct. În timpul jurnalului de la ora 17, după ce am terminat de prezentat știrile despre Ucraina, am declarat:

„Nu pot munci pentru un post de televiziune fondat de guvernul rus, care manipulează în legătură cu acțiunile președintelui Putin. Sunt mândră că sunt cetățean american și cred în răspândirea neîngrădită a adevărului. Și acesta e motivul pentru care, după ce voi termina de prezentat acest jurnal, voi demisiona.”

Un fior mi-a străbătut corpul, mi-am scos casca și m-am ridicat de pe scaun. În timp ce îmi strângeam lucrurile, directorul de știri a venit la mine și mi-a spus că vrea să vorbim în biroul lui. M-a întrebat de ce am făcut asta, ca și cum aș fi putut avea și alt motiv decât cel pe care îl anunțasem deja în direct. I-am explicat că am făcut-o din cauza modului părtinitor în care Russia Today a prezentat criza din Ucraina. Am ieșit, am mers pe jos până la un restaurant, am intrat, m-am așezat și am încercat să conștientizez ceea ce tocmai făcusem.

Un sfert de oră mai târziu, telefonul a început să sune.

Am început să lucrez la slujba asta în septembrie 2011, la biroul din Washington. Când m-am angajat, eram pregătită să abordez subiecte pe care mijloacele de informare mari le ignoră, să fac un jurnalism agresiv, care acoperă știrile care contează cu adevărat, sau cel puțin asta m-am așteptat să fac.

Când RT m-a contactat prima data, lucram ca reporter și crainic în insula Saipan, la 40 de minute de zbor de Guam. Am lucrat acolo pentru televiziuni locale de știri, acoperind subiecte precum imigrația și corupția politică locală. Înainte de a lucra în Saipan, am fost reporter freelance pentru o televiziune din statul meu de origine, Connecticut, și am avut câteva internship-uri la televiziuni de știri, inclusiv NBC și Fox.

Cam în vremea în care am decis să mă mut înapoi în SUA, am primit pe neașteptate un mail de la RT. Directorul de știri văzuse pe YouTube unul din reportajele mele despre cum Saipan se pregătea să facă față unei posibile contaminări radioactive după dezastrul nuclear de la Fukushima și s-a gândit că aș fi o achiziție bună pentru RT.

Directorul de știri, care era rus, a statuat faptul că RT e o sursă alternativă de știri care vrea să spargă tiparele obișnuite. „Mai întreabă!” era sloganul postului. În timpul interviului pe Skype și a mailurilor care au urmat au fost puține discuții despre Rusia și nimic care să îmi sugereze că programul de știri va fi influențat de politica guvernului rus. Am avut un presentiment și am întrebat despre independența editorială. S-a amuzat și mi-a răspuns că postul prezintă știri despre care celelalte canale consacrate nici măcar nu vor să audă. M-am întrebat apoi de ce oare sunt interesați să lucrez pentru ei, cu atât mai mult cu cât nu sunt rusoaică și nu am nici o legătură cu Rusia, dar când m-am uitat la știrile pe care le difuzau am văzut că majoritatea corespondenților lor sunt americani. Am fost un pic sceptică despre toată povestea asta, dar nu știam pe nimeni care să fi lucrat vreodată pentru RT, iar pe internet nu am putut găsi prea multe informații despre post și despre obiectivele sale, dar m-am gândit că sunt o mulțime de alte posturi care fac jurnalism de calitate cu finanțare din fonduri guvernamentale. Și, de asemenea, războiul rece se terminase, se presupune că ar trebui să comunicăm, să strângem legăturile, nu-i așa? Doar nu va fi ca și cum aș lucra pentru Coreea de Nord!

Era și o ocazie să mă mut în Washington și să lucrez la reportaje cu impact național și internațional. Știam că alternativa la slujba asta era să mă mut în cine știe ce orășel de provincie și să lucrez la reportaje despre cum salvează pompierii vreun pisoi sau despre parada de ziua națională a Americii.

Poate am ignorat niște semnale de alarmă, poate ar fi trebuit să pun mai multe întrebări, dar având în vedere conjunctura și locul în care lucram, RT părea a fi o bună ocazie.
Am decis să accept slujba.

Primele zile au fost... interesante. Directorii erau cu toții ruși, dar cei mai mulți dintre colegii mei de muncă erau americani. Câțiva dintre ei m-au avertizat că va trebui să renunț la orice prejudecată și deontologie profesională. Nu înțelegeam foarte bine ce vor să spună.
A doua zi după ce mișcarea Occupy Wall Street a început cu un grup de protestatari în parcul Zuccotti din New York, directorul rus de știri a anunțat la ședința de sumar de dimineață că asta va fi știrea principală a zilei și că trebuie să scoatem cât mai mult din ea. A fost Occupy toată ziua, în fiecare zi, acoperire națională.

Mi-am petrecut o mulțime de timp intervievând protestatari Occupy. Unii dintre ei aveau nemulțumiri întemeiate: rolul din ce în ce mai mare pe care îl joacă banii în politică, frustrarea pe care o resimt contribuabilii siliți să achite nota de plată a falimentului băncilor, taxele enorme de studii. Dar alții nu erau decât hipioți, care nu voiau decât să campeze acolo, să stea desculți, să bată în tobe, și care au sărit în sus de bucurie când au avut ocazia să se adune și să protesteze împotriva sistemului.

Bineînțeles că reportajele noastre făceau ca Statele Unite să arate cumplit. Imaginile cu protestatari furioși, cu polițiști necruțători, cu corturi călcate în picioare în parcuri portretizau America ca pe o țara care se află în mijlocul unei răscoale, era începutul inevitabilului declin al lumii capitaliste.

Occupy a fost știrea principală pentru săptămâni, săptămânile s-au transformat în luni, și era în continuare știrea principală și când numărul de protestatari scăzuse și corturile dispăruseră. Am scos din povestea asta absolut tot ce se putea scoate

În cele din urmă, am acceptat că uraganul revoluției nu ne-a lovit.

În tot acest timp, în Moscova mii de demonstranți își clamau nemulțumirea în stradă, protestând împotriva fraudării alegerilor și a corupției, cei mai mulți arătând cu furie către Vladimir Putin, care-și anunțase intenția de a candida pentru a treia oară la funcția de președinte. În ședințele noastre de sumar au fost extrem de puține discuții, dacă a fost vreuna! despre reportaje care să acopere protestele din Rusia.