News Item: Parlamentul de la Kiev aprobă exerciţii militare NATO şi UE pe teritoriul Ucrainei
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 01 April 2014 - 15:44:45

Rada Supremă de la Kiev a aprobat desfăşurarea unor manevre militare comune cu ţări ale NATO şi UE, între care şi România. Manevrele vor avea loc din mai până în noiembrie, pe teritoriul Ucrainei, inclusiv în apele Mării Negre, informează AFP.



Textul de lege a fost aprobat cu 235 de voturi pentru şi niciunul împotrivă.

„Este o bună ocazie pentru a dezvolta forţele noastre armate”, a declarat ministrul ucrainean al apărării Mihail Koval, preluat de Agerpres.

Proiectul de lege a fost înaintat Radei Supreme de preşedintele interimar Olexandr Turcinov săptămâna trecută, după anexarea Crimeii la Rusia, pe fondul îngrijorărilor provocate de întărirea prezenţei militare ruse la frontiera de est a Ucrainei.

Parlamentul ucrainean autorizează astfel intrarea pe teritoriul naţional a unor forţe străine pentru 7 exerciţii:

- „Public Order 2014” - cu participarea poliţiei militare poloneze
- „Rapid Trident 2014” - cu forţe americane
- „Safe Sky 2014” - cu aviaţia poloneză
- „Sea Breeze 2014” - cu participarea militarilor americani
- două exerciţii multinaţionale: „Light Avalanche – 2014” şi „Carpates – 2014”
- „Sud - 2014” - cu participarea unor unităţi de infanterie şi vânători de munte din România şi Republica Moldova.

La manevre vor participa 7000 de militari din 17 state. Exerciţiile vor avea loc în vestul Ucrainei şi în Marea Neagră, în imediata apropiere a peninsulei Crimeea.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.3923 )