News Item: Iaşi: „Afară, afară / Cu Chevron din ţară!” - VIDEO UPDATE
(Category: Proiect SEMPER FIDELIS)
Posted by justme
Sunday 06 April 2014 - 21:08:12


Foto: semperfidelis.ro


Aşa au strigat cei aproximativ 100 de ieşeni care au participat la marşul de protest împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice.



Protestul a fost autorizat şi s-a desfăşurat între orele 15.00 şi 18.00. În alte 60 de localităţi din ţară au avut loc acţiuni similare.

După o oră de protest în Parcul Copou, s-a pornit în marş pe traseul Parcul Copou – Universitatea „Al. I. Cuza” – Piaţa Mihai Eminescu – Strada Alexandru Lăpuşneanu – Piaţa Unirii – Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt – Prefectura Judeţului Iaşi.

În Piaţa Unirii, unde s-au oprit pentru o oră, protestatarii au acuzat, din nou, autorităţile că vând străinilor bogăţiile subsolului românesc pe preţuri de nimic, deşi acestea aparţin poporului. Ei au spus că autorităţile sunt corupte şi din acest motiv închid ochii. Pe de altă parte, au specificat ei, protestul vizează „asigurarea viitorului nu pentru noi, ci pentru copiii noştri”.

De asemenea, presa a fost acuzată de dezinteres şi chiar cenzură în legătură cu acest subiect de importanţă vitală, deoarece în ultimul timp nu a mai transmis nimic în legătură cu situaţia de la Pungeşti unde, susţin participanţii la marşul de protest, localnicii sunt terorizaţi de autorităţile care fac jocul celor de la Chevron. Practic, televiziunile şi ziarele sunt aservite Puterii, drept pentru care protestatarii au scandat „Să vină presa / Să-i scoatem lesa”.

Pe tot parcursul marşului, participanţii au fost însoţiţi de numeroşi poliţişti şi jandarmi. S-au scandat lozinci precum „Uniţi, salvăm toată România”, „Roşia şi Pungeşti / Două inimi româneşti”, „Afară, afară / Cu Chevron din ţară”, „Refuz! Rezist / Gazelor de şist!”, „Vrem agricultură, nu fractură”, „Nu corporaţia / Face legislaţia”, „Apă, aer şi natură / Vrem dar fără cianură”, „Ieşiţi din casă / Dacă vă pasă”, „Toate partidele, aceeaşi mizerie”, „Ce vrem noi, e şi pentru voi”. Pe pancarte se putea citi „Stop Chevron”, „Stop fracturării hidraulice”, „Franţa şi Germania au spus NU”, „Stop exploatării gazelor de şist”. De asemenea, protestatarii au purtat tricouri cu mesaje ca „Sclav made in Romania” sau „Cetăţean european cu obligaţii şi fără drepturi”.

În faţa Prefecturii ieşene, organizatorii marşului de protest au anunţat că în viitor vor fi instalate 10 mii de sonde în Moldova, fără ca oamenii să fie întrebaţi dacă sunt de acord cu acest lucru. În judeţul Iaşi, vor fi două sonde, în comunele Ipatele şi Mironeasa. Ei au precizat, de asemenea, că sunt nu numai împotriva americanilor de la Chevron, ci şi a companiei ruseşti Gazprom, care a preluat licenţe în Banat.

Protestul s-a încheiat la ora 18.00, fără incidente. Acţiunile de acest gen vor continua însă, au precizat organizatorii.




This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.3940 )