News Item: Spitalul Militar Cluj a achiziţionat un computer tomograf de ultimă generaţie
(Category: PRESA)
Posted by justme
Thursday 10 April 2014 - 15:29:53

Spitalul Militar Cluj a achiziţionat un computer tomograf de ultimă generaţie, la care emisia de radiaţii este cu 40% mai mică decât a altor aparate similare.



Şeful laboratorului de radiologie şi imagistică medicală din Spitalul Militar Cluj, dr. Iulian Raus, a declarat pentru AGERPRES că achiziţia aparatului este o premieră în România prin faptul că a fost cumpărat din fonduri proprii şi nu din bani de la buget.

„Laboratorul nostru a fost dotat cu un echipament computer tomograf cu 16 detectori, fabricaţie decembrie 2013, care a fost achiziţionat din fonduri proprii, o premieră la nivelul spitalelor publice din România. Am achiziţionat, prin licitaţie publică, o platformă de imagistică împreună cu un aparat de radiologie digital şi valoarea a fost de aproximativ 420.000 de euro. Spre deosebire de celelalte echipamente de computer tomografie din Cluj, aparatul nostru dispune de un soft care îi permite un algoritm de reconstrucţie iterativă a imaginilor. Asta înseamnă că există o calitate atât de bună a imaginilor încât permite scăderea dozei de radiaţii cu până la 40%. Acest lucru este foarte important la examinarea copiilor, a femeilor gravide, a femeilor de vârstă fertilă şi a pacienţilor oncologici, care de regulă necesită examinări din şase în şase luni. La o examinare CT cu un aparat normal există o doză de radiaţii echivalentă cu 60 de radiografii, iar o reducere cu 40% a radiaţiilor înseamnă foarte mult”, a explicat dr. Iulian Raus.

Printre altele, aparatul dispune şi de un ecran pe care, în timpul examinării, copiii se pot uita la desene animate, iar pentru persoanele anxioase sunt rulate diferite imagini relaxante.

Dr. Iulian Raus afirmă că, pentru serviciile decontate de casele de asigurări, pacienţii beneficiază de examinări gratuite, la fel ca în orice alt spital public, iar pentru serviciile nedecontate de casele de asigurări, Spitalul Militar Cluj practică „tarife modice, tarife care sunt sub preţul pieţei din Cluj, sub nivelul practicat de centrele private, în aşa fel încât să fie stimulată adresabilitatea tuturor categoriilor sociale”.

Comandantul Spitalului Militar Cluj, dr. Doina Baltaru, a declarat pentru AGERPRES că, în frunte cu dr. Iulian Raus, laboratorul de radiologie şi imagistică medicală dispune de personal foarte competent şi că, de altfel, acest laborator aduce şi cei mai mulţi bani, realizând circa o treime din veniturile proprii ale unităţii medicale pe care o conduce.

Dr. Iulian Raus a spus că spitalul dispune şi de un laborator de radiologie digitală performant.

„Comparativ cu radiografiile clasice, imaginile digitale au o rezoluţie superioară şi permit achiziţia, stocarea, prelucrarea şi transmiterea în sisteme de tip PACS sau RIS, făcând posibilă vizualizarea lor în orice colţ al planetei unde există un calculator şi o reţea de tip internet. Osteoporoza, fracturile de stress sau de oboseală, osteonecrozele devin vizibile pe radiografia digitală. Se pot zooma, calcula densităţi, unghiuri, volume”, a menţionat dr. Iulian Raus.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.3957 )