News Item: SUA ar putea trimite trupe în Europa de Est
(Category: PRESA)
Posted by justme
Thursday 10 April 2014 - 15:33:52

Comandantul NATO în Europa a declarat, miercuri, că este posibilă desfăşurarea de trupe americane în statele est-europene membre ale Alianţei.

Potrivit postului american de televiziune ABC News, generalul Philip Breedlove, din cadrul forţelor aeriene americane, a declarat în acest interviu pentru agenţia americană Associated Press (AP) că nu va „exclude implicarea niciunei naţiuni, inclusiv a Statelor Unite”.



Miniştrii de Externe din cele 28 de state membre ale NATO i-au dat lui Breedlove termen până marţi să propună „paşi” care să asigure membrii Alianţei Nord-Atlantice aflaţi cel mai aproape de Rusia că celelalte state membre le susţin. „În esenţă, căutăm un pachet de măsuri terestre, aeriene şi maritime care să consolideze asigurările celor mai estici aliaţi”, a declarat generalul pentru AP.

„Sunt însărcinat să prezint (măsurile) până săptămâna viitoare. Intenţionez să le prezint mai devreme”, a adăugat el.

Întrebat din nou dacă militari americani ar putea să fie trimişi în primele linii, în statele NATO cele mai apropiate de Rusia, generalul american de patru stele a răspuns „nu voi îndepărta contribuţii din partea niciunei naţiuni”.

La finalul unei conferinţe NATO la Paris, Breedlove a declarat pentru AP că prezenţa militară rusă în apropierea frontierei Ucrainei este neschimbată.

Pentru a ilustra aceste afirmaţii, membri ai personalului generalului au furnizat agenţiei americane fotografii efectuate de un satelit comercial în care, afirmă ei, apar avioane de război, elicoptere de luptă, blinadte, artilerie şi o brigadă aeropurtată sau din cadrul forţelor speciale, în locuri situate la est de frontiera dintre Ucraina şi Rusia, inclusiv de-a lungul coastelor, la Marea Azov.

Un analist de la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale, un think tank cu sediul la Washington, a declarat, după ce a văzut fotografiile, că forţele care apar în imagini nu par să efectueze exerciţii, ci că ar fi „în pregătire de luptă”.

„Ceea ce vedem acolo este o forţă de aproximativ 40.000 de oameni”, a declarat Breedlove, apreciind că este vorba despre „o armată interarme. Cu alte cuvinte aceasta este o armată care dispune de toată aprovizionarea şi facilitarea de care are nevoie pentru a atinge obiective militare, dacă îi sunt date”.

Activele ruse includ aeronave, artilerie, spitale de campanie, echipament de comunicaţii şi bruiaj, a precizat generalul.

Obiectivele Kremlinului rămân neclare, a declarat comandantul NATO. Forţa ar putea rămâne pe loc doar pentru a intimida Ucraina prin prezenţa ei, ar putea porni spre sud pentru a crea un pod terestru cu Crimeea, ar putea avansa de-a lungul coastei Mării Negre către portul ucrainean Odesa şi enclava separatistă moldoveană Transnistria sau ar putea invada estul Ucrainei, unde etnici ruşi cer unirea cu Rusia, a apreciat generalul.

NATO şi-a consolidat deja misiunile de patrulare în spaţiul aerian al statelor baltice şi efectuează zilnic misiuni de supraveghere AWAC în spaţiul aerian al României şi Poloniei. Breedlove a mai declarat că a primit suficiente angajamente în domeniul maritim din partea statelor membre NATO cât să fie efectuate manevre maritime în forţă până la sfârşitul anului.

Partea oferirii unor asigurări „terestre” este „dificilă”, „deoarece aceste măsuri, cele mai costisitoare, dacă nu sunt efectuate corect ar putea să pară provocatoare”, a declarat generalul, subliniind că toate operaţiunile aeriene, terestre şi pe mare „pe care încercăm să le efectuăm” sunt de „natură defensivă”, citează Mediafax.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.3958 )