News Item: Un raport ONU arată că referendumul din Crimeea a fost aranjat
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Tuesday 15 April 2014 - 20:20:15


Un raport preliminar al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile omului din Ucraina, publicat de către Foreign Policy, arată că referendumul din Crimeea a fost aranjat.

Raportul, compilat de către Ivan Simonovic, asistent al secretarului general al ONU pentru drepturile omului, acuză guvernul Rusiei că a reprimat în mod activ posibilitatea unui dezacord sau a unui sentiment anti-rusesc în peninsulă în perioada anterioară referendumului.

”Au existat cazuri când la vot participau persoane fără cetăţenie ucraineană cât şi cazuri în care indivizii participau la vot de mai multe ori în locuri diferite”, nota Foreign Policy, citând raportul preliminar al ONU.




Dezvăluirile incriminatorii au venit într-o perioadă în care Occidentul denunţa poziţia Rusiei în Ucraina şi respingea rezultatul referendumului, considerându-l ilegitim.

”Referendumul de pe 16 martie ridică un număr mare de îngrijorări cu privire la respectul acordat drepturilor omului”, se mai preciza în raportul preliminar ONU.

Versiunea finală a raportului va fi publicată în timpul întrunirii din data de 15 aprilie a Consiliului de Securitate ONU.

Pe data de 16 martie, în a treia săptămână a invaziei ruseşti din peninsulă, noile ''autorităţi'' din Crimeea, numite în funcţie de parlamentul aflat sub ameninţarea soldaţilor ruşi, au organizat un referendum cu privire la independenţa peninsulei ucrainene.



LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.3967 )