News Item: Kremlinul plănuia războiul din Ucraina şi anexarea Crimeii încă de pe vremea lui Kucima
(Category: PRESA)
Posted by justme
Thursday 23 April 2015 - 13:02:48

Rusia intenţiona să obţină controlul asupra Ucrainei încă de pe vremea fostului preşedinte ucrainean Leonid Kucima, afirmă fostul şef al Serviciului de Spionaj Extern al Ucrainei, Nikolai Malomuj, într-un interviu acordat publicaţiei Novoe Vremia, informează agenţia de presă Unian.



„A fost mereu vorba de metode economice – înfiinţarea Uniunii Vamale sau Eurasiatice – în urma cărora ei (ruşii) ar fi obţinut controlul asupra Ucrainei. Se acţiona în acest sens încă de pe vremea lui Leonid Kucima. Însă el (Kucima) a adoptat o poziţie foarte precaută – a oscilat între Rusia şi Occident, chiar dacă se afla într-o puternică încrengătură economică şi de corupţie cu Federaţia Rusă”, a susţinut Malomuj.

Apoi, Moscova a depus eforturi ca la putere în Ucraina să vină Viktor Ianukovici. În 2004, nu s-a reuşit punerea în aplicare a acestui plan, iar Kremlinul a decis să-şi ia revanşa în 2010.

În ceea ce priveşte anexarea Crimeii şi ocuparea regiunii Donbas, Serviciul de Spionaj Extern al Ucrainei i-a anunţat cu privire la operaţiunea ce se pregătea pe Oleksandr Turcinov, Arseni Iaţeniuk şi Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), potrivit lui Malomuj.

„Încercam să convingem că este necesară instituirea stării de urgenţă şi trimiterea în decursul nopţii în Crimeea a câtorva mii de colaboratori operativi ai SBU, care ar fi rezolvat problema. O situaţie asemănătoare se înregistra în Donbas. Atunci când, la început, au fost cucerite opt instituţii, acestea ar fi putut fi închise într-o singură noapte. Însă nimeni nu avea curajul – nu exista voinţă politică şi un comandament militar-politic unic”, a explicat Malomuj în interviu.

Anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia a avut loc în 2014 şi a fost un proces de câteva luni, în urma cărora acest teritoriu, ce aparţinea Ucrainei, a fost inclus în componenţa Federaţiei Ruse: Republica Crimeea şi oraşul-port Sevastopol.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.4546 )