News Item: Activitatea sistemului penitenciar din perioada 1957-1962 nu va mai fi secretă
(Category: PRESA)
Posted by Radu89
Thursday 30 April 2015 - 08:10:21



Guvernul a adoptat ieri o hotărâre prin care se dispune declasificarea documentelor aferente acestei perioade.

La cererea Ministerului Justiţiei, Guvernul a adoptat ieri o hotărâre prin care se declasifică mai multe documente din perioada 1957-1962, aflate în arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Potrivit notei de fundamentare, în urma mai multor solicitări venite din partea instanţelor şi Parchetelor legate de plângeri ale unor foşti deţinuţi politici, la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor s-a făcut o analiză şi s-a stabilit că unele documente clasificate, care datează din perioada 1957-1962, pot fi declasificate total sau parţial.





„Declasificarea informaţiilor care fac obiectul actului normativ adoptat de Guvern este necesară atât soluţionării unor eventuale cauze aflate pe rolul instanţelor de judecată, cât şi pentru res­pectarea prevederilor Legii nr. 544 din 12 octombrie 2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public. Hotărârea de Guvern elimină, astfel, restricţii specifice statului comunist privind accesul la informaţii de interes pentru cetăţenii statului român”, a informat ieri Executivul.
În perioada 1945-1964 sistemul penitenciar din România a fost dezvoltat în mod accelerat de către regimul comunist proaspăt instalat, numărul unităţilor de detenţie crescând şi diversificându-se. Informaţiile în cauză au fost clasificate conform legislaţiei din acea perioadă care prevedea, la modul general, ca acestea să intre în clasa secretelor de stat.
Potrivit Legii nr. 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare şi a Standardelor naţionale de protecţie, aprobate prin HG nr. 585/2002, în România a fost definită noţiunea declasificării informaţiilor. Conform acestor acte normative, informaţiile conţinute în documentele propuse acum spre declasificare nu se regăsesc în listele actuale cu categoriile de informaţii clasificate emise sau deţinute de Administraţia Naţio­na­lă a Penitenciarelor şi unităţile subordonate.

„Declasificarea informaţiilor este o aliniere firească a reglementărilor la realităţile politice, sociale şi legislative din prezent. Declasificarea se va face, potrivit legii, după publicarea prezentului act normativ în Monitorul Oficial”, a informat Guvernul, precizând că documentele în cauză au fost identificate în arhivele Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi supuse evaluării în cadrul unei comisii de specialitate.


Documentele care fac obiectul actului normativ sunt:

• Ordinul Ministrului Afacerilor Interne al Republicii Populare Romîne nr. 108 din 12 octombrie 1957, clasificat „Strict secret” şi care se referă la „măsuri pentru separaţiunea deţinuţilor”;
• Instrucţiunile nr. 320 din 20 decembrie 1961, aprobate prin Ordinul nr. 3820 din 20 decembrie 1961 al vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri şi Ministrului Afacerilor Interne, clasificat „Secret” şi care se referă al „aplicarea normelor de hrană pentru minori”;
• Instrucţiunile nr. 200 din 25 aprilie 1961, aprobate prin Ordinul nr. 3500 din 25 aprilie 1961 al vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri şi Ministrului Afacerilor Interne, clasificat „Strict secret” şi care se referă al „aplicarea normelor de echipament şi gospodărie pentru minori şi deţinuţi”;
• Regulamentul privitor la aplicarea regimului în locurile de deţinere, aprobat prin Ordinul nr. 4045 din 20 noiembrie 1962 al vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri şi Ministrului Afacerilor Interne, clasificat „Strict secret”;
• Se declasifică parţial Capitolul I, art. 1-29, şi capitolele X-XI, art. 129-192, din Regulamentul privitor la organizarea pazei interioare şi exterioare a locurilor de deţinere, aprobat prin Ordinul nr. 4044 din 20 noiembrie 1962 al vicepreşedintelui Consiliului de Miniştri şi Mi­nistrului Afacerilor Interne, clasificat „Strict secret”.


LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.4549 )