News Item: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență e condus de un mincinos
(Category: PAREREA MEA)
Posted by Pârvu Florin
Tuesday 09 June 2015 - 22:11:50

Foto: igsu.ro

Știu că afirmația de mai sus e una dură și gravă, dar vă asigur că ea este sută la sută adevărată, iar dacă domnul colonel Cornea se simte în vreun fel lezat de ea, accesul la justiție e liber pentru orice cetățean român.

Pentru înțelegerea corectă a situației, câteva explicații preliminare:

Conform HG nr. 355/ 11.04.2007, una din obligațiile unui angajator care desfășoară activități pe teritoriul României este să asigure fondurile și condițiile efectuării tuturor serviciilor medicale profilactice necesare supravegherii sănătății lucrătorilor, printre alte obligații care revin angajatorilor fiind și aceea de a asigura angajaților un examen medical periodic, acestea fiind detaliate în fișa 136 din anexa la hotărârea de guvern menționată în cazul paramedicilor, în fișa 145 în cazul pompierilor salvatori, și în fișa 140 în cazul conducătorilor auto.



Știu că orice aș spune despre importanța prevenției în medicină ar fi mai mult decât truisme, dar nu mă pot abține să nu remarc faptul că, dacă la economisirea pe termen lung a banilor cheltuiți pentru tratarea unor boli care ar putea fi prevenite, o singură dramă personală și familială ar fi prevenită de efectuarea acestui examen medical periodic, el și-ar atinge pe deplin scopul.

Cu toate acestea, angajaților Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Basarab I" al județului Dâmbovița nu li s-a efectuat NICIODATĂ acest control medical. Multitudinea de demersuri verbale și scrise pe care le-am făcut de-a lungul timpului la conducerea ISU Dâmbovița, la conducerea IGSU și a Direcției Medicale a MAI, și când eram angajat al ISU Dâmbovița și după ce am fost disponibilizat, nu au avut niciodată alt rezultat decât răspunsuri extrem de evazive și neclare, recunoașteri voalate ale impotenței celor cu care discutam de a rezolva problema, promisiuni neonorate, sau chiar, uneori, pur și simplu ignorare, cu o singură și notabilă excepție, domnul colonel Stanciu, fostul șef al direcției de resurse umane din IGSU, în competența căruia se află problematica sănătății și securității în muncă, care, în timpul audienței la domnul colonel Baș, împuternicit pe funcția de inspector general, mi-a spus cu subiect și predicat că acel control medical nu se face fiindcă nu sunt asigurate resursele financiare necesare.

Înapoi la afirmația din titlu. Astă-primăvară am solicitat audiență la domnul colonel Cornea, proaspăt inspector general al IGSU, pentru a-i expune situația despre care v-am vorbit. În pregătirea audienței am telefonat la cabinetul dumnealui și mi-am exprimat fără echivoc dorința ca, în momentul în care vom discuta, domnul colonel să fie informat dacă acel control medical despre care v-am vorbit se face sau nu, aceeași dorință i-am expus-o și domnului colonel Dănăilă, șeful serviciul control din IGSU, care m-a sunat înainte de audiență.

După ce m-am așezat pe scaun și l-am întrebat dacă se face sau nu controlul ăla medical, domnul colonel Cornea mi-a răspuns că nu știe, iar în următorul moment, când m-am ridicat și i-am spus că în condițiile date discuția e inutilă și o vom relua când va fi informat asupra acestui subiect, a insistat să rămân și a promis "o investigație cuprinzătoare asupra acestei probleme la toate inspectoratele, dar mai cu seamă la Dâmbovița. "

În răspunsul pe care l-am primit în urma audienței, investigația cuprinzătoare pe care a promis-o domnul colonel s-a transformat într-o adresă trimisă „structurilor abilitate din MAI” structurile acelea fiind evident, una singură, și anume Direcția Medicală a MAI, care bine-nțeles că i-a adus la cunoștință domnului colonel că 90 la sută din personalul ISU Dâmbovița a efectuat controlul medical periodic, că doar nu era să-și dea singuri foc la valiză, recunoscând că nu-și îndeplinesc una din sarcinile lor de serviciu, aceea de a asigura controlul medical periodic al angajaților MAI, atâta doar că sub informația asta, despre care v-am spus că e o minciună, apare semnătura domnului colonel Cornea și ștampila IGSU.Când am cerut o nouă audiență, mi s-a răspuns că ea nu mai este necesară, fiindcă toate problemele au fost lămurite.

Acum, eu știu foarte bine că la nivelul decidenților din IGSU realitatea crudă, adică faptul că acel control medical periodic nu s-a efectuat niciodată, e foarte bine cunoscută, și mai știu și că responsabilitatea legală și morală pe care o au acești decidenți față de pompieri și față de familiile lor e ultimul lucru de care le pasă, dar, domnule colonel Cornea, fie și în fața conștiintei dumneavostră, răspundeți sincer dacă vă place țara pe care le-o lăsăm copiilor noștri.

Și încă ceva, oare nu veți roși și nu veți tăcea dacă fiul dumneavoastră vă va întreba vreodată:

„Tata, dar tu ai făcut tot ce puteai să faci ca să îmi lași o țară mai bună?”

N.A. Am trimis draftul acestui articol pe adresa de mail a IGSU cu observația că dacă conducerea acestei instituții are un punct de vedere referitor la acest subiect, îl voi insera la sfârșitul articolului. IGSU, prin vocea purtătorului său de cuvânt, domnul locotenent Chircă Ovidiu, a refuzat să comenteze în orice fel acest articol.

Închei cu un citat dintr-un articol scris de domnul colonel Ion Petrescu, citat pe care l-am citit în Observatorul militar în urmă cu o mie de ani și care refuză cu obstinație să plece din mintea mea:

"La nevoie, regi și dumnezei i-au cerut soldatului să-și facă datoria, să moară pentru ei. Când însă n-au mai avut nevoie de el, l-au lăsat pradă celui mai ciudat și revoltător apocalips."





This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.4655 )