News Item: Klaus Iohannis a participat la ceremonia de învestitură a lui Mihai-Răzvan Ungureanu la SIE
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 08 July 2015 - 14:38:30

Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri la ceremonia de învestitură a lui Mihai-Răzvan Ungureanu în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.



Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul evenimentului, Klaus Iohannis a subliniat poziţia importantă a Serviciului de Informaţii Externe în recent adoptata Strategie Naţională de Apărare a Ţării, mai ales în contextul modificărilor geopolitice rapide din regiune.

Preşedintele a precizat, de asemenea, că Serviciul de Informaţii Externe se află în prima linie a frontului împotriva provocărilor neconvenţionale din afara graniţelor, de aceea trebuie să-şi consolideze toate instrumentele necesare atingerii scopurilor strategice care se referă la evaluare strategică, avertizare timpurie, prevenirea conflictelor, decizie în momente de criză întemeiată pe informaţie reală, exactă şi la timp.

Totodată, Iohannis a adăugat că rolul Serviciului este important şi din perspectiva relaţiilor şi cooperării euroatlantice şi internaţionale, unde prin contribuţiile specifice şi-a dovedit eficienţa în domeniul analizei strategice şi în promovarea multiplelor interese naţionale.

Conform comunicatului citat, în finalul intervenţiei sale, preşedintele a mulţumit angajaţilor SIE care au acţionat în mod profesionist, îndeplinindu-şi cu succes misiunile desfăşurate. De asemenea, preşedinte Klaus Iohannis şi-a exprimat convingerea că Serviciul de Informaţii Externe îşi va consolida atât performanţele în planul activităţii specifice, cât şi rolul de partener activ în formatele de lucru care privesc asigurarea securităţii naţionale.

La ceremonia care a avut loc la sediul SIE au mai participat consilierii prezidenţiali Dan Mihalache şi Ion Oprişor.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.4873 )