News Item: Pompierii din Constanţa se antrenează într-un poligon-labirint unic în ţară
(Category: PRESA)
Posted by justme
Tuesday 02 February 2016 - 23:54:07


Foto: DIGI24


Un poligon labirint, unic în ţară, este noul loc de antrenament al pompierilor din Constanţa. Format din două containere etanşe, poligonul găzduieşte un simulator în care militarii trec prin situaţii similare cu cele întâlnite pe teren: incinta se inundă cu fum, căldura degajată de flăcări este reală, iar pe fundal se aud zgomotele unor explozii şi sirenele maşinilor de intervenţie.



În poligonul-simulator, totul e real, mai puţin victimele, care sunt înlocuite cu manechine. Totuşi, pompierul trebuie să le acorde primul ajutor şi să le scoată din zona periculoasă. Ca intervenţia să fie şi mai dificilă, pe traseu, pot fi întâlnite diverse obstacole pe care trebuie să le înlăture.

Traseele pot fi modificate pe diverse grade de dificultate.

„Acest labirint forţează pompierul să îşi testeze limitele. Trebuie să treacă prin spaţii foarte înguste ori să meargă prin întuneric. Totul este montorizat video. În momentul în care pompierul intră în dificultate, el poate fi evacuat imediat”, relatează Oana Manoilă, reporter Digi24 Constanţa.

În acest mod, servanţii pot fi testaţi dacă suferă de claustrofobie sau dacă au teamă de întuneric. Toate informaţiile sunt transmise instructorului din camera de comandă.

„Servantul care intră să facă acest poligon este monitorizat permanent. Sunt senzori care arată locul exact şi sunt butoane care evacuează imediat în caz că acesta se panichează”, spune lt. col. Dan Constantinescu, comandatul Detaşamentului de Pompieri Palas-Constanţa.

Pompierii spun că poligonul este mai solicitant decât unele intervenţii din teren.

„Am parcurs personal acest traseu, cu aparat de respirat, efectuând ambele circuite. Pot să spun că gradul de dificultate este unul real, ca cel întâlnit în teren, ceea ce ne avantajează foarte mult”, afirmă cpt. Marin Leonov, locţiitorul comandantului Detaşamentului de Pompieri Palas.

„Solicită foarte mult efort. Mai mult decât la intervenţie”, declară plt. maj. Ion Bâldea, comandant de echipaj pe autospecială, la Detaşamentul de Pompieri Palas.

Poligonul de antrenament a costat în jur de 1,7 milioane de lei şi a fost cumpărat din Germania de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, cu bani europeni.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.5188 )