News Item: Motivele reale pentru care a fost demis şeful serviciului secret al Internelor
(Category: PRESA)
Posted by justme
Friday 12 February 2016 - 12:57:42

Nicolae Gheorghe a fost demis din funcţia de şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne (MAI). A fost demis şi unul dintre adjuncţi, Nelu Zărnică, iar cel de-al doilea, Rareş Văduva, a trecut la comanda Departamentului. Demiterile au fost făcute de premierul Dacian Cioloş, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă. DIPI este o structură din cadrul MAI subordonată direct premierului, după o regulă instituită de fostul prim-ministru Victor Ponta.



Motivul formal, oficial al demiterilor, anunţat de ministrul Internelor, Petre Tobă, este îmbunătăţirea activităţii DIPI.

Dar motivul real, spun sursele României Libere, este acela că Nicolae Gheorghe şi adjunctul său, Nelu Zărnică, NU mai prezintă „siguranţa” necesară „confidenţialităţii” activităţii acestui serviciu, în condiţiile în care fostul ministru al Internelor, Gabriel Oprea, este anchetat într-un dosar de corupţie.

Nicolae Gheorghe a fost impus la conducerea DIPI de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, acum cercetat penal „la pachet” cu fostul procuror general Tiberiu Niţu, pentru folosirea abuzivă a coloanelor oficiale. Surse din serviciul secret afirmă că Nicolae Gheorghe ar fi fost prea apropiat de liderul UNPR.

În plus, fostul şef DIPI NU a prevenit „incidental” de siguranţă, respectiv încălcarea legii de către însuşi ministrul de Interne. Adică, nu ar fi îndeplinit una din atribuţiile principale ale departamentului pe care îl conducea, şi anume „protecţia internă”.

Deocamdată, nu ştim dacă fostul şef Nicolae Gheorghe l-a tras de mânecă pe ministrul Oprea, ca să-l atenţioneze că încalcă legea prin folosirea abuzivă a coloanelor oficiale sau că încalcă legea prin încheierea protocolului cu procurorul general al României, pentru a-i repartiza coloană oficială şi acestuia.

Dacă l-a avertizat pe ministru şi nu a fost ascultat, Nicolae Gheorghe avea obligaţia să sesizeze DNA. Se pare că nu a făcut-o.

Cum preşedintele UNPR l-a impus la conducerea DIPI, iar Nicolae Gheorghe nu l-a deranjat să-i spună că încalcă legea, acest şef nu mai prezintă siguranţa necesară activităţii de protecţie internă, au explicat specialiştii consultaţi de „România liberă”.

Pe lângă această carenţă fundamentală, DIPI, sub conducerea lui Nicolae Gheorghe, nu s-a remarcat nici prin activitate informativă. În baza informaţiilor adunate de acest serviciu, s-au instrumentat prea puţine dosare.

Informaţiile pentru cele mai multe şi mai complexe dosare de corupţie sau de criminalitate organizată au fost furnizate de către Serviciul Român de Informaţii, apoi de către Direcţia Generală Anticorupţie şi Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate (ultimele două, structuri ale Internelor). Altfel spus, DIPI nu şi-a dovedit eficienţa, afirmă sursele noastre.

Specialişti: Informaţiile serviciului secret al Internelor, folosite ca armă politică, şantaj sau pentru afaceri necurate

Istoria postdecembristă ne arată că, imediat după numirea în funcţie a unui şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) sau la scurt timp de la menţinerea acestuia după schimbarea ministrului sau a puterii, instituţia deserveşte mai mult partidul care ajunge la putere sau anumite persoane/grupuri de interese care gravitează în jurul acelei puteri. Acesta este un alt motiv pentru ca şeful acestei instituţii, în cazul de faţă Nicolae Gheorghe, să fie înlocuit, susţin specialiştii din domeniu.

De-a lungul anilor, serviciul secret DIPI (denumit, începând cu 1990, UM 0215-doi ş'un sfert, UM 0962, DGIPI) a fost folosit ca armă în lupta politică. Nu de puţine ori informaţiile acestui serviciu secret au fost folosite ca şantaj sau pentru comerţul negru, în avantajul firmelor unor grupări subterane.

De exemplu, în 2009, când PSD a venit la guvernare alături de PDL, Marian Vanghelie, pe atunci influent lider social-democrat, a anunţat că partidul său a preluat toată arhiva serviciului secret al Internelor, DGIPI, pe care o va folosi în lupta politică, în special împotriva lui Traian Băsescu. Tot în 2009, doi şefi ai centralei DGIPI (Corneliu Şerban şi Petre Pitcovici) au fost implicaţi într-un dosar de corupţie. Nu a fost an în care şefi ai departamentului să nu fi fost implicaţi în scandaluri de corupţie sau în protejarea clanurilor interlope (exemple: protecţia oferită, prin şeful IPJ Neamţ Şoric, clanului Mararu; protecţia oferită contrabandiştilor de către secretarul general al Internelor, Laurenţiu Mironescu, şi şefii SIPI de la Constanţa).

În 2012, serviciul secret al Internelor s-a pus în slujba lui Victor Ponta şi a PSD. În mai bine de un an, DGIPI, cum se numea la acel moment, a furnizat doar două note informative către DNA, spre exemplu, şi acelea făcute în bătaie de joc (informaţii extrase din presă), conform informaţiilor obţinute oficial de România Liberă.

Tot în 2012, în interceptările din dosarul în care a fost ulterior condamnat Marcel Sânpetru, fost adjunct al şefului DGIPI, se vorbea despre cum să se folosească informaţii ale serviciului secret al Internelor pentru a-l şantaja pe ministrul Transporturilor de atunci, Ovidiu Silaghi.

Faptul că serviciul secret al Internelor nu a reuşit să se modernizeze şi să atingă minime standarde de eficienţă a impus, acum, schimbarea conducerii. De altfel, astfel de schimbări la conducerea DIPI au fost frecvente în ultimii ani.

Reformarea DIPI nu înseamnă doar schimbarea a doi oameni de la conducerea instituţiei, potrivit specialiştilor consultaţi de RL, ci o „periere” a întregului serviciu de ofiţeri cu mentalitate de servitor faţă de politicianul de la putere, nu faţă de cetăţean.

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.5272 )