Se pare că, prin pactul politic de a se aloca 2% din PIB nevoilor armatei (respectându-se, astfel, una dintre obligaţiile asumate la intrarea României în NATO), există baza reală de a se vorbi despre planuri strategice de dotare a unităţilor noastre cu tehnică militară, armament şi echipamente mai apropiate de cele din generaţia actuală.

În interviul realizat pe această temă cu secretarul de stat pentru armamente, Gabriel Beniamin Leş, am adus în discuţie contractele derulate anul trecut şi cele viitoare care privesc dotarea unităţilor militare din forţele terestre, precum şi modul în care comenzile armatei ar putea influenţa revigorarea industriei naţionale civile şi de apărare.

— Domnule secretar de stat, care sunt contractele mai importante care s-au derulat în anul 2015, mai ales cele specifice forţelor terestre?

— Discutăm de foarte multe contracte pentru anul 2015. Unele dintre ele au fost încheiate deja, însă, după cum cunoaşteţi, ele au fost semnate cu mai mult timp în urmă. În cifre, situaţia din 2015 se prezintă sub forma a peste 225 de contracte şi comenzi încheiate, plus 20 de acorduri-cadru. Beneficiarii sunt toate categoriile de forţe şi alte structuri din Ministerul Apărării Naţionale. Strict pentru Forţele Terestre Române, avem 17 contracte, 17 contracte subsecvente şi 6 contracte-cadru. Cele mai mari contracte din forţele terestre sunt mijloacele antitanc, sistemele antitanc portabile, sistemele HARRIS vehiculare, criptoare, sisteme de securitate şi protecţie, veste antiglonţ şi alte echipamente de acest gen. Aceste contracte încheiate au perioade de livrare anul 2016, iar contractele mari se întind până în 2017 şi 2018.



— Aţi făcut referire, în răspunsul dumneavoastră, la mijloacele antitanc. Vă rugăm să ne daţi câteva detalii despre finalizarea acestui contract şi dotarea unităţilor noastre cu sistemele şi lansatoarele antitanc SPIKE.

— Ceea ce trebuie să luăm în calcul, în primul rând, la aceste sisteme antitanc este că acestea reprezintă o capabilitate pe care armata română nu o avea, iar în acest moment dispune de mijloace antitanc şi antiblindate extraordinare. Erau o necesitate şi au fost achiziţionate de la acelaşi producător deoarece aceste mijloace existau deja în armata română, fiind cumpărate începând cu anul 2004, şi beneficiau de logistica şi mentenanţa aferente. După cum cunoaşteţi, cele mai mari costuri pe care le are un produs militar nu sunt reprezentate de preţul de achiziţie, ci mentenanţa pe durata "vieţii" acestuia. Dincolo de acest aspect stă realizarea unei capabilităţi, la forţele terestre în special, care este deosebită în acest moment. Este drept că aceste produse vor veni în 2017 şi 2018, dar consider că este o realizare deosebită.



— În condiţiile în care s-ar menţine finanţarea din ultimii ani, care ar fi orizontul de timp în care am putea vedea în unităţi transportorul amfibiu blindat 8×8 şi vehiculele uşoare blindate şi neblindate?

— De la venirea mea ca secretar de stat pentru armamente, una dintre principalele mele preocupări, a locţiitorului – domnul general-maior Moraru – şi a întregului departament este de a încerca să integrăm cât mai mult din industria de apărare. Din ceea ce a mai rămas din industria de apărare şi nu numai, pentru că aici discutăm şi de industria privată care poate fi implicată în producţia de tehnică militară. Această preocupare are la bază motive de securitate, dar şi de revigorare a industriei naţionale – fie de apărare sau nu, pentru că pe orizontală pot fi foarte multe unităţi economice implicate. Dacă discutăm despre tehnica militară precum TBT 8×8 şi derivatele acestuia şi autovehicule blindate şi neblindate, este un proiect pe care l-am discutat inclusiv cu cei de la ROMARM şi intenţia noastră ar fi că, oricine ar fi acela care va câştiga licitaţia pentru producţia acestui tip de tehnică militară, să fie integrat în industria naţională. În afara faptului că este o problemă de siguranţă naţională, este importantă şi latura economică, prin care s-ar aduce bani la bugetul naţional şi s-ar reduce şi costurile cu mentenanţa, comparativ cu tehnica de import.

Dorinţa noastră este ca, în funcţie de nevoile care există – şi sunt destul de mari, la nivelul miilor în cazul transportoarelor şi a câtorva sute la derivatele acestora – să încheiem contracte pentru asigurarea lor. Sunt costuri pe care nu le putem asigura deocamdată dar, dacă vom reuşi integrarea acestei soluţii în industria naţională, probabil că într-un interval de doi ani am putea avea primele livrări. Însă programul de achiziţie se va întinde pe durata a 10-15 ani, astfel încât oricine aduce know-how, tehnologie şi integrează în industria naţională un astfel de produs, să-şi poată asigura o producţie care să-i asigure, în cele din urmă, eficienţa din punct de vedere economic.

Din punct de vedere politic, "pactul" pentru cei 2% din PIB ne dă posibilitatea să gândim proiecte pe termen mediu şi lung, care ar putea să revigoreze industria naţională prin dotarea armatei cu tehnică militară la nivelul nevoilor şi compatibilităţilor NATO şi a capabilităţilor de care avem nevoie.



— Având în vedere priorităţile de înzestrare transmise de Statul Major al Forţelor Terestre pentru anul 2016, cum se va desfăşura activitatea specialiştilor din subordinea dumneavoastră pentru a se concretiza până la sfârşitul anului?

— În funcţie de cerinţele primite de la fiecare categorie de forţe, Departamentul pentru armamente se ocupă de partea de documentaţie şi de achiziţie a produselor respective. Am găsit aici o echipă extrem de profesionistă, extrem de implicată în ceea ce face, în condiţiile în care, în acest moment, stăm destul de rău cu resursa umană: sunt oameni care au trecut în rezervă, s-au mutat în alte instituţii, au mers în zona privată şi încă nu am reuşit să ocupăm locurile rămase libere. Documentaţiile care se fac aici pentru achiziţia unui produs reclamă un volum de muncă enorm. Să nu uităm că produsele pe care noi le achiziţionăm nu se găsesc în raft la supermarket; ele costă foarte mult şi, uneori, cerinţele noastre impun un produs specific nevoilor armatei pentru care producţia începe din momentul semnării contractului.

Aminteam mai devreme de acei 2% din PIB. Noi ne bazăm pe acest pact politic care, în cele din urmă, ţine de siguranţa naţională, mai ales că, de la sfârşitul anului 2015, prin modificarea Legii nr.500/ 2002 privind finanţele publice, avem posibilitatea ca la achiziţiile interne să putem face plata în avans în proporţie de până la 30% din valoarea contractului. Consider, aşadar, că această modificare a legii aduce o gură de oxigen şi în industria naţională de apărare şi în industria civilă care, pe orizontală, participă la dotarea armatei.



— Din punctul dumneavoastră de vedere, există şanse de o oarecare revitalizare a industriei naţionale de apărare?

— Cu toate că industria de apărare, în acest moment, ţine de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, este o preocupare personală şi a departamentului. Am discutat foarte mult pe această temă în cele trei luni de când sunt la conducerea acestei structuri, am pregătit împreună nişte strategii şi sperăm – având în vedere necesarul de transportoare blindate TBT 8×8, dar şi a altor vehicule blindate şi neblindate 4×4 – să integrăm în industria de apărare producţia acestor capabilităţi. În acest moment, chiar dacă cei 2% din PIB ar fi asiguraţi, putem achiziţiona doar câteva zeci de produse de diferite feluri. Însă dacă am integra producţia lor în industria naţională, putem pregăti un plan de achiziţie pe următorii 10-15 ani. Ceea ce vreau să fie clar din punctul meu de vedere – şi am mai spus-o şi la întâlnirile pe care le-am avut cu cei de la ROMARM – operatorii economici au tot sprijinul nostru atât timp cât vor fi capabili să se ridice la capabilităţile şi nivelul tehnologic cât mai apropiat de cel actual în piaţa de tehnică militară.

De asemenea, când discut despre industria de apărare – şi, din păcate, în acest moment nu prea mai avem industrie de apărare; este necesară revitalizarea acesteia, este necesară infuzia de capital pentru retehnologizare şi atragerea resursei umane calificate – discut despre oricine din industria naţională capabil să fabrice astfel de produse şi avem exemple bune la nivel naţional din industria privată care oferă, în momentul de faţă, tehnică militară. Discut despre oricine care, pe orizontală, s-ar putea implica în industria de apărare. Spre exemplu, autocamioanele sunt produse cu utilizare duală: pot fi folosite ca atare pe piaţa "civilă" dar şi în armată, eventual cu adăugarea unor echipamente specifice. Pe de altă parte, industria poate fi implicată pe orizontală într-o mare măsură: vopsea, anvelope, uşi, oglinzi, tapițerie, motorizare, drive-line etc. Ar fi o scânteie care ar putea reporni industria a cărei situaţie, în momentul de faţă, o cunoaştem cu toţii. Iar banii, spre deosebire de importuri, s-ar cheltui în ţară, unde o parte din ei ar ajunge, într-un final, înapoi în industria românească.



— Aţi amintit, la un moment dat, despre produse cu utilizare duală, civil-militară. Departamentul pentru armamente a reuşit să se implice în astfel de proiecte cu finanţare europeană?

— Avem deja trei proiecte câştigate: UDECON – sistem antidrone, costumul special de pirotehnie şi sistemul naţional de monitorizare CBRN. Este ceva nou pentru noi, deoarece, până în 2015, tot ceea ce înseamnă tehnică şi tehnologii militare nu aveau posibilitatea să beneficieze de fonduri europene nerambursabile. Intenţia mea este să creăm o structură în cadrul Departamentului pentru armamente care să fie capabilă să scrie astfel de proiecte, deoarece intenţionăm să participăm şi pe viitor la concursuri în domeniul cercetării ştiinţifice şi al tehnicii cu utilizare duală, civil-militară.