News Item: Ministerul Apărării Naţionale va prelua Crucea de pe Caraiman
(Category: PRESA)
Posted by justme
Wednesday 17 February 2016 - 17:53:27


Foto: stiri.tvr.ro


Ministerul Apărării Naţionale va prelua de la Consiliul Local al Oraşului Buşteni administrarea şi întreţinerea „Monumentului Eroilor – Cruce”, de pe Masivul Caraiman.



Potrivit unui document care va fi aprobat în şedinţa de joi a Guvernului României Armata va prelua spre administrare Crucea de pe Caraiman, deoarece autorităţule locale din Buşteni nu dispun de fondurile necesare pentru reparaţiile de care are nevoie monumentul. Este vorba de aproximativ 6 milioane de lei, bani ce vor fi cheltuţi din bugetul MApN.

Mihnea Motoc, ministrul Apărării Naţionale, cere într-un memorandum adresat premierului Cioloş să fie elaborată o hotărâre prin care Armata să preia Crucea de pe Caraiman şi să se ocupe de reparaţii. Motoc îşi motivează decizia prin faptul că monumentul nu trebuie lasat în paragină, în condiţiile demarării Programului Naţional „România 100”, iniţiat în baza Hotărârii Guvernului nr. 24/2014 privind instituirea Programului Naţional „România 100”, pentru aniversarea, la 1 Decembrie 2018, a 100 de ani de la crearea statului naţional, unitar, român.

Vezi Memorandumul prin care Armata va prelua Crucea de pe Caraiman LINK

LINK


This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.5324 )