Scurtă prezentare a sistemului de intervenție în situații de urgențe medicale din Marea Britanie - Addenda - Proiect SEMPER FIDELIS


News Item: Scurtă prezentare a sistemului de intervenție în situații de urgențe medicale din Marea Britanie - Addenda
(Category: DIVERSE)
Posted by Pârvu Florin
Wednesday 06 June 2018 - 00:42:05

Foto: youtube.com


Deseori, domenii alternative ale științei pot fi folosite cu succes pentru a explica problemele complexe cu care se confruntă serviciile de urgență. O teorie economică denumită “tragedia bunurilor comune” LINK LINK poate constitui un astfel de exemplu și reprezintă o bună metaforă pentru provocările cu care se confruntă serviciile de urgență.

Tragedia bunurilor comune e situația în care actori individuali își maximizează beneficiile personale exploatând o resursă comună până la punctul epuizării ei, cu efecte catastrofale pentru societate.

Dorința de beneficii rapide care crează un "hazard moral” LINK și un fenomen economic descris ca fiind “boala olandeză” LINK conduce la epuizarea resursei respective, totul precedând tragicul final.

Să presupunem că ești un crescător de vite, cu o cireadă limitată de pășunea nu prea mare al cărei proprietar ești. Printr-o hotărâre a consiliului local al comunei tale, se permite pentru perioade limitate de timp, în situații de urgență, cum ar fi seceta prelungită, pășunatul pe o altă pășune, proprietate publică, de-a lungul unui pârâu care nu seacă niciodată. Constatând după un timp că oricine, după bunul plac, poate stabili ce înseamnă “urgență”, ceilalți crescători de vite vor începe să folosească în mod obișnuit pășunea proprietate publică și își vor maximiza profitul crescând mai multe vite decât și-ar putea permite dacă ar folosi exclusiv pământul propriu. În curând, toți crescătorii de vite vor folosi pășunea publică pentru a rămâne competitivi.

Asta e “hazard moral” – să fii răsplătit când faci lucruri greșite.



După un timp, toți crescătorii și-au mutat toate vitele pe pășunea comună și vor începe să își neglijeze propriile pășuni, pe care le vor năpădi măceșii și murii, nu le vor mai fertiliza și nu se vor mai preocupa să le irige. Acum toți crescătorii depind exclusiv de pășunea comună.

Asta e "boala olandeză” – o nouă resursă, chiar nesigură, erodează o resursă veche, fie și stabilă.

După un oarecare alt interval de timp, izlazul comun va începe să sufere de suprapășunare, lăsându-i pe crescători cu turme mai mari decât pot hrăni pășunile lor neglijate. În curând, pășunile private vor începe să sufere și ele de suprapășunat și vitele vor începe să moară de foame.

Asta se cheamă prăbușire catastrofală.

Economistul William Forester Lloyd a spus pentru prima dată povestea “tragediei bunurilor comune” în 1833 ca un avertisment pentru generațiile viitoare. Concluzia, pe scurt, e că resursele publice folosite dincolo de capacitățile lor firești riscă să se epuizeze, expunând comunitățile la riscuri exponențiale.

Tragedia bunurilor comune reprezintă inabilitatea decidentilor de a recunoaște situația în care o resursă comună și-a atins limitele de exploatare, rezultând o prăbușire catastrofală care afectează întreaga comunitate.

Sistemul național de asistență medicală de urgență începe să arate precum pășunea din parabola din 1800 a lui Lloyd, răsplătind pacienți care sună la 112 pentru probleme minore. Dat fiind faptul că numărul de solicitări crește constant, presiunea asupra sistemului duce la noi și noi alocări de resurse, de multe ori în dauna altor programe.

Cu un număr aproape incredibil de intervenții în 2016, căci refuz la modul categoric să cred că într-o țară cu probabil nici 20 de milioane de locuitori, într-un an au fost 2.4 milioane de urgențe medicale, dar când zic urgențe, zic urgențe, nu chestii de genul "Mă mănâncă în talpă și mi-e lene să mă scarpin. Vreau o ambulanță, să mă scarpine cineva!"

Statistica arată că în total anul trecut au fost transportați de ambulanțe 2,4 milioane de persoane, iar 812.000 de persoane au fost asistate de echipajele de ambulantă. LINK

se poate interveni înainte că actualul sistem să atingă colapsul catastrofal?

Prin lege, acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.

Problema e că foarte mulți oameni abuzează de această prevedere, folosind sistemul național de asistență medicală de urgență pentru situații în care ar trebui să fie îndrumați către alte forme ale asistenței medicale, cum ar fi medicii de familie și policlinicile. Aceasta e “boala olandeză” , când resurse noi și posibil nesigure, erodează resurse vechi și stabile.

Pericolul moral, în contextul aceasta, e dat de situația în care subiectul încalcă regulile fiindcă știe că nu va exista niciun cost pentru el, cum ar fi o notă de plată piperată fiindcă a solicitat ambulanța pentru o situație care nu reprezenta o urgență. În ultimă instanță, comunitatea plătește acea notă de plată, în timp ce subiectul se bucură de avantajul unor investigații și al unui tratament fără să mai fie necesară nicio programare prealabilă.

Sistemul național de asistență medicală de urgență, constând în structuri de primiri urgențe, servicii de ambulanță, pompieri, case de asigurări de sănătate, departamente în cadrul ministerelor și, de ce să nu fim sinceri, diverse grupuri de influență mai mult sau mai puțin oculte șamd, creează un sistem adaptativ complex LINK LINK , o entitate extrem de dificil de analizat, manageriat și prezis, care se poate prăbuși în orice moment dacă limitele lui au fost atinse, precum pășunile din parabola lui Lloyd.

David Snowden, un cercetător de seamă al teoriei complexitătilor LINK , crede că în situația în care e necesară reforma unui sistem adaptativ complex, aceasta trebuie să se facă prin inițierea unui mecanism de încercare, evaluare, răspuns, folosind o serie de experimente. După o schimbare, administratorul sistemului trebuie să evalueze rezultatele lui și să-și amplifice sau să-și diminueze acțiunile inițiale în funcție de rezultatul evaluărilor.

Pe scurt, trebuie încercat ceva nou și făcut mai mult din ce funcționează și mai puțin din ce nu funcționează.

Când ai de-a face cu sisteme adaptative complexe, rareori planificarea tradițională birocratică conduce la rezultatul scontat, de regulă acest tip de abordare înrăutățește situația. În aceste cazuri, soluția e găsită mai degrabă la nivel local, în experimente mici care produc rezultate pozitive, experimente inițiate de lideri cu viziune și cărora le pasă de comunitatea în care trăiesc, experimente care pot fi, eventual, extinse la scară mai mare.

Pompierii nu au creat problema asta, dar e mai mult decât evident că și ei trebuie să fie o parte a soluției, în beneficiul cetățenilor pe care au jurat să-i protejeze.




This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.5617 )