Cu fiecare an care trece asistăm la „îmbătrânirea” instituţională a protecţiei civile chiar dacă în Europa conceptul întinereşte şi dobândeşte noi şi noi valenţe. Tunurile care bat în momentul de faţă nu foarte departe de graniţele ţării ar trebui să îndemne la reflexie vis-a-vis de ceea ce ar trebui să facă protecţia civilă în asemenea momente precum şi la reconsiderarea a ceea ce azi se regăseşte în planuri pe care cei care răspund de aplicarea lor uită să le mai revadă din când în când. Ştiu că sună pesimist ceea ce spun la ceas aniversar dar consider că e mai bine să fim cinstiţi cu noi înşine decât să încercăm să supraevaluăm sau să minimalizăm lucruri care există şi se fac peste tot în lume doar pentru că ...pur şi simplu, acum, avem altceva de făcut.

De multe ori, ca orice persoana care a aparținut unui anumit sistem, unei anumite organizații la unificarea cu pompierii m-am întrebat dacă ceea ce se întâmpla de fapt era absorbţie, integrare, dispariţie, modernizare sau continuitate şi reformă prin dualitate şi complementaritate. Trebuie să recunosc că fiecare zi care trecea m-a determinat să cred că ceea ce se întâmplă e …”de bine” dacă nu cumva reprezenta chiar o necesitate. Nu doar pentru protecţia civilă ci şi pentru pompieri.

Am activat apoi în cadrul Înaltului Comitet pentru Planificarea Urgenţelor Civile al Alianţei Nord Atlantice (prin urgenţă civilă înţelegându-se la nivelul respectiv cu totul altceva decât ceea ce se sugerează la noi!) şi la reuniunile Comitetului de Protecţie Civilă din cadrul Uniunii Europene şi am reuşit să înţeleg ce înseamnă şi ce se aşteaptă de la protecţia civilă la aceste niveluri. Şi încă o dată am ajuns la concluzia că unirea instituţională care s-a produs la noi a fost una benefică. Doar că la realizarea acestei uniri de multe ori au prevalat orgoliile şi prea puţin raţiunea. Am avut însă, şansa unei conduceri cerebrale, ancorate în realităţile acestei ţări, care cunoştea bine situaţia din cadrul celor două instituţii şi care a înţeles că nu era vorba doar de o simplă mândrie de apartenenţă la o armă sau orgoliu inter-instituţional ci, de fapt, la sfârşitul zilei, ceea ce era important era cât câştigă ţara şi mai ales cetăţeanul. Pentru că marele câştig acela trebuia să fie! Şi faptul că azi nivelul de încredere al cetăţeanului în IGSU este cel mai mare, dintre toate instituţiile statului, demonstrează că deciziile care au fost luate au fost bune.

Generalul Secară, comandantul care a avut onoarea să realizeze această unire şi modernizare instituţională, a reuşit să păstreze un echilibru între cele două arme şi să asigure corect îndeplinirea misiunilor (cu resurse minime, absolut ridicole la început) ce rezultau din această unire. Din păcate la nivelul unor judeţe au existat excese care au umbrit rezultatele şi chiar au încetinit evoluţia spre foarte bine a acestei uniri generând stări tensionale în rândul colectivelor. A urmat apoi o perioadă de muncă laborioasă, dificilă de creionare a tuturor actelor normative ce reglementau nu doar activitatea unei instituţii ci a unui întreg sistem naţional de management a situaţiilor de urgenţă care tocmai se năştea. Un asemenea demers, făcut în mare grabă, nu putea să nu lase loc unor erori, şi este necesară eliminarea lor cât mai repede posibil.

Din perspectiva funcţiei pe care eu am îndeplinit-o, cea de inspector general, am fost nevoit la rându-mi să menţin acelaşi echilibru ca şi predecesorul meu, să nu mă las hărţuit de tentaţia de a ţine partea, ca să mă exprim aşa, armei pe care atât am îndrăgit-o. Şi îmi aduc la fel de bine aminte că, la un moment dat, judeţul Arad (unde am îndeplinit funcţia de inspector şef) a fost singurul judeţ din ţară în care comanda inspectoratului a fost asigurată doar de cadre a căror semn de armă era de protecţie civilă, şi nu cred că cineva din acea instituţie ar putea să afirme că una din arme a fost dezavantajată în raport cu cealaltă.

Vine însă o vreme când istoria trebuie aşezată în vitrină, şi, din când în când, rememorată, respectată, admirată şi ştearsă de praf şi lăsat loc prezentului şi viitorului. Din păcate nu putem trăi în istorie, după cum la fel de adevărat e că nu avem dreptul să uităm. Şi dacă aruncăm o privire în jurul nostru şi vedem ce a fost protecţia civilă în urmă cu ceva ani şi ce conotaţii şi semnificaţii are această activitate azi, nu putem decât să luăm act de profundele schimbări care s-au produs la nivel mondial atât în plan conceptual cât mai ales organizaţional.

Din păcate, chiar în cadrul unităţilor IGSU, se cunoaşte prea puţin despre ceea ce înseamnă protecţia civilă la nivelul Uniunii Europene şi ce anume ar trebui să facem noi pentru a ne ridica la nivelul exigenţelor UE. În UE protecţia civilă înseamnă înainte de toate solidaritate iar această solidaritatea îmbracă foarte multe forme – de la mecanisme de management a unor situaţii de urgenţă care se produc în statele membre sau chiar în afara uniunii (ERC – Emergency Response Center din cadrul ECHO – European Commission Humanitarian Aid and Civil Protection) la unităţi de intervenţie specializate ( 23 de tipuri de module de protecţie civilă) care pot fi puse la dispoziţia unui stat afectat de dezastre, un sistem standardizat de organizare, pregătire şi intervenţie care asigură operativitatea necesară, un sistem de pregătire bazat pe exerciţii multi-naţionale care se desfăşoară anual cu participarea statelor membre, un sistem de valorizare a experienţei rezultate în urma fiecărei intervenţii. O componentă importantă a protecţiei civile la nivelul UE îl reprezintă activitatea de prevenire fiind stabilite din această perspectivă modalităţi şi obligaţii ale statelor membre cu privire la identificarea şi analiza riscurilor precum şi a resurselor de intervenţie necesare acoperirii acestora. Toate aceste realizări ale protecţiei civile europene sunt rezultatul unor îndelungi dezbateri şi a sutelor de misiuni de intervenţie şi asistenţă internaţională care au fost desfăşurate începând cu anul 2007 când au fost puse bazele Mecanismului de Protecţie Civilă. Aşadar aceasta este direcţia, iar momentele noastre de reflexie ar trebui să ne arate unde suntem faţă de ce au făcut alţii şi câte mai avem de făcut. Ca stat membru al UE avem şi obligaţii nu numai drepturi. Avem obligaţia să devenim şi furnizori de securitate civilă nu doar să aşteptăm solidaritate din partea celorlalte state membre atunci când noi suntem afectaţi de dezastre.

Acesta este sensul modern al conceptului de protecţie civilă în zilele noastre, şi acest lucru presupune solidaritate, apartenenţă, competenţă, implicare, diversitate, complementaritate, abordare multi dezastru, prevenire. Şi cu certitudine aş mai putea adăuga cuvinte care să completeze această descriere. Acesta este prezentul, acesta este viitorul protecţiei civile. La care aş adăuga ceea ce subliniam la început – protecţia populaţiei în caz de conflict.

Cu părere de rău constat că numărul celor care au provenit cu adevărat din protecţia civilă se împuţinează cu fiecare an care trece! Pot însă să afirm că în anii de existenţă ai IGSU am văzut pompieri care au îndrăgit protecţia civilă după cum mi-a fost dat să văd oameni din protecţia civilă care se simt pompieri. Personal cred că acesta este viitorul instituţiei noastre: o instituţie în care orgoliile inter-instituţionale ale armelor care o compun nu contează ci doar valoarea adăugată socială însumată a lor. Este o realitate că, din ce în ce mai mult, inspectorii şefi de la judeţe se ocupă cel mai mult de managementul situaţiilor de urgenţă şi nu doar de stingerea incendiilor chiar dacă marea lor majoritate provin din rândul pompierilor. Iar lucrul acesta nu se va schimba. Şi lucrul acesta trebuie înţeles de către toţi! Dacă stăm să vedem cum s-a modificat structura intervenţiilor subunităţilor IGSU vom înţelege cât de mult s-a transformat această instituţie în ultimii ani. Şi cred că ar fi urgent necesară o dezbatere pe tema „Quo vadis IGSU?”. Personal consider că noua instituţie, IGSU, (care de fapt a sărbătorit 10 ani de existenţă şi ar merita şi ea să fie sărbătorită!) reflectă corect importanţa ambelor arme care o compun, prin prisma a ceea ce face bine fiecare dintre ele dar mai ales, repet, mai ales ce fac bine amândouă împreună

Şi pentru că articolul se referă la protecţia civilă aş repeta întrebarea limitând-o la „Quo vadis protecţia civilă?”. Este azi protecţia civilă o continuitate dictată de necesitate sau doar un proces de continuitate dictată de utilitate? Cu alte cuvinte, traversează azi conceptul o reformă dictată de necesitate sau e doar o reformă a utilităţii ei? Căror provocări trebuie sa le facă faţă protecţia civilă azi? Cum? În ce context? În ce alianţă(e)? Cum se va modifica şi cum vor influenţa noile abordări la nivelul UE şi NATO evoluţia acestui concept în ţara noastră?

De fapt, dacă ar fi să o definim în doar câteva cuvinte am putea spune că protecţia civilă azi e un mecanism de solidaritate, un instrument de standardizare, o preocupare de interes mondial şi european în faţa ameninţărilor la care sunt expuşi cetăţenii.
Şi chiar dacă ceea ce ştiam noi despre ceea ce a fost protecţia civilă ni se pare vechi şi perimat, ceea ce de fapt a reprezentat de-a lungul vremii protecţia civilă ca principii este la fel de actual.

Depinde de noi să înţelegem provocările viitoare şi să acceptăm rolul şi menirea acestei instituţii în noul context organizaţional.
Poate pentru că nu s-a făcut ce trebuia când trebuia!
Poate pentru că aşa au hotărât alţii!
Poate pentru că nu se poate merge decât înainte!
Poate pentru că aşa este si la alţii!
Poate pentru că acesta va fi standardul viitorului!

Depinde de noi să fim atenţi la ce se modifică în jurul nostru, să descoperim la timp aceste schimbări, să ţinem pasul cu ceea ce se întâmplă aiurea ca să putem să facem să se întâmple şi la noi!
Cred că important e să supravieţuiască ideea şi spiritul protecţiei civile indiferent de forma de evoluţie ca organizaţie şi de nivelul de sofisticare al abordărilor viitoare ale acestui concept.
Să credem în viitorul naţional şi internaţional al protecţiei civile române şi nu în ultimul rând în cadrul organizatoric în care ea există şi funcţionează azi.
Şi să nu uităm că pe 1 martie sărbătorim ziua protecţiei civile din lumea întreagă.


La mulţi ani Protecţiei Civile Române!

Col. (Rz.) Marcel Lucaciu