Sursa: Ionut Apahideanu LINK

Câteva precizări pe care poate ar fi trebuit să le fac mai demult, dar riscau să pară virtue signalling, așa că am renunțat.

Până și ”trolii ruși”, ”diversioniștii”, ”nebunii”, ”falsificatorii în Photoshop”, ”agenții de influență ai unei puteri străine”, ”agitatorii” și alte categorii de etichete de care îmi amintesc că mi-au fost atribuite în ultimele zile pentru a camufla URIAȘELE nereguli de la alegerile din 26 mai, ei bine, până și categoriile astea de oameni își mai pierd uneori cumpătul. Așa că dacă n-aveți chef de chestii negative, continuați cu ceea ce făceați pe Facebook.

Deci. Precizări:

1. Nu sunt și n-am fost vreodată membru al unui partid politic.

2. Nu am lucrat în campania de la europarlamentare cu niciun partid sau candidat, ca atare n-am absolut niciun interes personal în chestiune.

3. Am votat pe 26 mai, după jumătate de oră de stat la coadă.

4. De săptămâni întregi stăm, și eu și Dan (în numele căruia nu vorbesc în afara acestui punct), făcând cercetări, măsurând, trecând prin mii de procese verbale și tot atâtea fișiere SIMPV, făcând regresii, numărând și renumărând în Exceluri de 19.000 de linii, toate pe timpul nostru, pe banii noștri, pe sănătatea noastră, până la stadiul de a vomita prin casă din cauza epuizării, încercând să suplinim instituții, presă, ONG-uri, ”influensări” și partide. De ce? De proști, e clar. Sau pentru că realmente ne pasă. Pentru că suntem amândoi poate suficient de bătrâni pentru a fi fost educați într-un anumit fel, fel din ăla care încă mai face uz lingvistic și faptic de termeni precum ”demnitate”, ”adevăr”, ”coloană vertebrală”, etc. Mulțumim cât se poate de sincer tuturor celor care ne-ați încurajat în ultimele zile să continuăm. Și nu ați fost puțini!

5. Am o licență, un master și un doctorat în Științe Politice, cu niscaiva calificative și alea. Mulțumesc pe această cale și celor care mai vin ocazional să-mi dea lumină, explicându-mi, foarte doct și într-o splendidă manifestare a efectului Dunning-Kruger, ADEVĂRUL despre 26 mai, ”până mă prind” naibii și eu. Eu unul mărturisesc că după 2500 procese verbale analizate și 3 săptămâni de muncă non-stop încă nu cunosc acel Adevăr, așa exhaustiv și în profunzime, poate doar pe frânturi și cu încă suficiente zone gri. Dar mă bucură nespus că unii oameni au certitudini absolute, am înțeles că ăsta e secretul fericirii.

6. Poate tocmai din cauza acestei deformații profesionale, pentru mine chiar nu-s vorbe goale termenii de democrație, integritatea votului, corectitudinea procesului electoral. Mă doare fix undeva care partid câștigă care alegeri, cât timp votul este unul corect. Atât. E singurul lucru de care-mi pasă, asta în timp ce Facebookul românesc se talibanizează partidic din ce în ce mai intens în ultimii ani, cu prieteni din viața reală justificându-și reciproc și tălâmb preferințele partidice diferite și încheind prin a se certa.

7. Repet: în problema asta mă doare undeva de absolut toate PARTIDELE, singurul lucru care mă preocupă fiind modul în care INSTITUȚIILE statului, de la BEC la STS, trecând prin AEP, au gestionat procesul electoral din 26 mai.

8. Văd în schimb, într-o primă categorie de cazuri, ambele direcții de distorsionare a postărilor mele. Cât se poate de firesc,
- beneficiarii rezultatelor alegerilor aleg, în pofida tuturor evidențelor, fie să ignore, fie să minimalizeze descoperirile (gen ”nu s-a furat nimic, sau aproape nimic! Eh, sunt niște mici erori pe acolo, mai degrabă din cauză de reglementări ambigue și analfabetism funcțional!”), în timp ce
- pierzătorii fie tac suspect de complice, dându-și pe deplin seama că într-adevăr ceva a fost în neregulă la alegerile astea, fie exagerează grosolan cuvintele mele (genul celor pentru care orice eroare de tastare de exemplu e dovada incontestabilă a fraudei, mai bine zis a celei mai mari fraude din istoria umanității, cel puțin din paleoliticul superior încoace). Ar trebui să fiu de-a dreptul tâmpit să alerg în stânga și-n dreapta pe Facebook sau pe net în general, așa cum, poate pentru a mă ține ocupat, mă îndeamnă unii foarte afabili, cu mine încercând cu disperare să explic fiecăruia în parte care îmi preia postările ”ce a vrut autorul să spună”.

9. Iar pe lângă cei de mai sus, o a doua categorie de oameni: cei care tac. Și tac asurzitor, fie complice, fie speriați - nu prea știu nici ei de ce anume le e teamă, dar pare-se că lașitatea a impregnat extrem de bine societatea asta, dacă nu cumva chiar genele noastre.(și de altfel e foarte bine așa, altminteri probabil că nici nu supraviețuiam noi pe-aci atâtea secole). Lor li se cuvin mulțumiri cu totul deosebite

10. M-a întrebat o persoană astăzi, în esență, dacă la alegerile din 26 mai, a fost într-adevăr vorba de o manifestare a unui analfabetism funcțional la scară largă sau dacă ar trebui să suspecteze ”altceva”. I-am răspuns, în stilul meu nesimțit, tot cu o întrebare: ”de ce trebuie să se excludă reciproc cele două ipoteze?”

Seara faină, țară veselă!