News Item: 1Mai muncitoresc
(Category: DIVERSE)
Posted by ex-ad
Friday 01 May 2009 - 04:06:28

Imnul muncii
Ştefan Octavian Iosif

Acum începe munca cea spornică şi saltă
C-o grabă fericită dintr-o rotilă într-alta,
E-o spornică-nfrăţire de mii şi mii de fire,
Ca un acord armonic de încordate lire.
E-o goană de bobine, de roţi şi transmisioane,
Ce prind să se-nvîrteasca şi-ncep să se hîrjoane.
Şi vuie toată casa de-asurzitoarea larmă.
Ici munţi albi de zapadă se zdrumecă, se sfarmă,
Pe roţile-nroşite ies norii albi de aburi;
Viu apa clocoteşte şi colcăie în jgheaburi;
Urzeală străvezie pe suluri se destramă;
Ici fără preget zboară suveica şi recheamă
Mereu tot alte fire ce se-ntreţes grăbite
În unda înspumată a pînzei înălbite,
Şi fabrica răsună de sfîntul glas al muncii,
Al muncii ce hrăneste şi mamele, şi pruncii.




Sfatul degetelor
Elena Farago

Spune degetul cel mare
Către-arătător,
Spune degetul cel mare
- N-am fărîmă de mîncare,
Frate-arătător!

Spune, către mijlociul,
Cel arătător,
Spune-arătătorul: - Frate,
Nu mai sînt deloc bucate,
Şi de foame mor!

Se apleacă mijlociul
Către inelar,
Şi îi spune-atîta numai:
- Ce e de făcut acuma,
Frate inelar?

Leneş cată inelarul
Către ei, şi-apoi,
Cam în silă, le răspunde:
- Ce să faci cînd nu-i de unde?
Vom răbda şi noi!…

Prinde atunci cel mic să strige
Mai isteţ ca ei:
- Ce tot plîngem şi ne frîngem?
Hai la muncă să ne strîngem
Toţi uniţi, că nu rămîne
Niciodată fără pîine
Cel ce vrea să şi-o cîştige,
Frăţiorii mei!…




Poezia muncii
George Topârceanu

Rumegînd cocenii de pe lînga jug,
S-a-ntrebat odată boul de la plug:
- Doamne, pe cînd alţii huzuresc mereu,
Pentru ce, eu singur, să muncesc din greu?
La intrebarea asta, un prelung ecou
I-a raspuns din slavă:
- Pentru ca esti bou.




This news item is from Proiect SEMPER FIDELIS
( http://www.semperfidelis.ro/news.php?extend.581 )