Suntem interesati sa aflam ce face, ce este si cum este de ce-ul nostru mental? Cum putem începe investigatia? Poate prin forta sugestiei, aidoma lui Napoleon Bonaparte, înaintea campaniei din Italia: „Soldati! Sunteti goi, rau hraniti, guvernul va datoreaza mult, dar nu va poate da nimic. Rabdarea voastra, curajul pe care-l dovediti în mijlocul acestor stânci este admirabil, însa el nu va procura nicio glorie. Eu vreau sa va conduc la cele mai fertile câmpii ale lumii”.

Ne confruntam cu o interesanta tipologie de comunicare. Una în care sugestia devine predicatul actiunii. Împaratul francez stie sa se impuna prin forta afirmatiilor sale. Apelativul „soldati!” arata stiinta suveranului de a-ti sensibiliza receptorii prin propriile lor imagini, acelea de combatanti ai unei armate ce a învins prin disciplina militara, singura dimensiune a valorii de autoritate ce nu a putut fi compromisa prin variante sau exceptii. Mesajul este calat, în continuare, pe un tipar argumentativ, ce are filiatie cu procesele afectiv-motivationale.

Introducerea directa „Sunteti goi, rau hraniti, guvernul va datoreaza mult, dar nu va poate da nimic” traduce ideea de varianta unica, aceea de a accepta dinamica razboiului din cauza ca gloria devine agent coroziv pentru me(n)talul care a renuntat sa mai fie slefuit. Sunt cuvinte simple, acceptate în cotidianul obisnuitului cetatean francez, devenit combatant pentru demnitatea nationala. Priceperea liderului de a puncta semnificatiile prin efectul antitezei „guvernul va datoreaza mult, dar nu va poate da nimic” înseamna succes în a contura subiectilor impunerea atentiei, acceptarea ideii si modificarea unei atitudini.

Pentru a nu-i îndeparta de la interesul general, cel al razboiului, Napoleon profita de ierarhizarea valorilor derivate, cele care, ulterior, vor deveni constructe personale, adica atitudini pro misiune. „Rabdarea voastra, curajul pe care-l dovediti în mijlocul acestor stânci” descrie cel mai interesant model de organizare a comunicarii emotiilor. Cuvintele curaj, vostru, cât si raportarea la factorul personificarii – „în mijlocul acestor stânci” – fac din micul corsican si marele francez un lider de exceptie, care stie sa ofere subalternilor complimente, si nu critici. Constructia topica „însa el nu va procura nicio glorie” nu are gradul de risc, asa cum s-ar crede la o prima estimare. Napoleon mizeaza pe sugestia simple, realista si pe deplin plastica. Însusi termenul glorie, pe care si-au câstigat-o în distinctia lor de combatanti, risca sa devina desuet. Apelarea facultatilor care tin de vointa în sine îi da împaratului forta de a impresiona prin pletora argumentelor si emotiilor asociate. Napoleon Bonaparte si-a hipnotizat receptorii cu maretia cutezantei sale si cu instinctul de a le explora
rezervele gândirii.

„Eu vreau sa va conduc la cele mai fertile câmpii ale lumii” apare drept cea mai interesanta aplicatie de terapie sugestiv-comportamentala cu atât mai mult, cu cât este veche de când lumea, Hanibal însusi aplicând-o cu aproape doua milenii în urma. Dezvaluie intentia persuasiva prin „eu vreau”, organizeaza actiunea „sa va duc”, argumenteaza decizia „la cele mai fertile câmpii” si demonstreaza cu probe „ale lumii”. Francezii au avut, prin Bonaparte, un precursor într-ale terapiei cognitive, care a pozitionat cuvântul pe functia de creator al mitului facilitatii, iar expresia discursivaca pe o sansa în a eluda deformarile de rationament. Ca sa misti armatele pe pamânturile lumii, ai nevoie de harul armonizarii comunicarii emotiilor si de vointa pentru a crea stari de usoara anxietate, prin antiteze si conjunctii adversative. Împaratul a fost cu adevarat un mare conducator care a infiltrat elementul surpriza, asa încât subiectii l-au ascultat, fara a fi preocupati de propriile constructe atitudinale. Iar tactica „fata în fata“ i-a întarit statutul de sugestioterapeut.

Ce ne-a reamintit si, eventual, ne-a învatat Napoleon? Ca un lider care neglijeaza predicatul actiunii sugestive îsi anuleaza singur eticheta de unic sef al sufletelor si destinelor.