1. Ion are o crasma. Pentru a-si spori vanzarile, el decide sa le ofere clientilor (majoritatea - betivani neispraviti) bautura pe datorie. Isi noteaza cu grija datoria fiecarui client, tinand astfel un bilant al creditelor acordate. Pe masura ce se raspandeste vorba ca Ion te serveste acum in schimbul promisiunii de a plati in viitor, numarul clientilor creste, iar vanzarile de bautura asisderea. Pe faza, Ion profita de ocazie si scumpeste tuica si berea . 2. Un consilier bancar abil isi da seama ca afacerea lui Ion este de viitor si ii acorda acestuia un credit pentru dezvoltarea carciumii. Creditul este garantat cu creantele acumulate de Ion - promisiunile de plata ale betivanilor care ii trec pragul. 3. Superiorii consilierului bancar - baieti destepti, cu indelungata expertiza in mobilizarea resurselor financiare - refinanteaza creditul acordat lui Ion prin emisiunea a trei tipuri de obligatiuni, garantate desigur cu datoriile alcoolicilor: BEAUBOND, BEATBOND si VOMITBOND. 4. Aceste titluri financiare sunt cumparate si tranzactionate apoi pe piata internationala. Multi investitori nu inteleg ce inseamna aceste obligatiuni si cu ce sunt garantate. Cu toate acestea, cererea pentru ele creste, alimentata de cresterea continua a cotatiilor. 5. Intr-o buna zi, cu toate ca preturile continua sa urce, managerul de risc al unei banci (concediat ulterior, fiindu-i reprosata atitudinea pesimista) decide ca este timpul sa ceara plata datoriilor acumulate de betivii care frecventeaza crasma lui Ion. 6. Datornicii nu au cum sa plateasca. Ion nu isi poate rambursa creditul contractat de la banca si intra in faliment. 7. Obligatiunile BEAUBOND si BEATBOND isi pierd 95% din valoare. VOMITBOND sta ceva mai bine, valoarea ei stabilizandu-se dupa o prabusire de 80%. 8. Furnizorii carciumii lui Ion intampina serioase dificultati financiare, dupa ce clientul lor a inchis portile si dupa ce obligatiunile in care investisera masiv si-au pierdut valoarea. Furnizorul de tuica este preluat de o firma concurenta, iar fabrica de bere intra in faliment. 9. Banca este salvata de la faliment de catre guvern, in urma unor consultari dramatice intre partidele politice. 10. Fondurile necesare acoperirii pierderilor sunt obtinute prin impozitele platite de catre persoanele care nu consuma alcool.
sa vedem ce mai fac...cei de la butoanele crizei financiare......sunt bine mersi...ne privesc din noua postura...
Unde au ajuns cei care au declanşat criza?
Autor: Valentin Vioreanu Publicat: 23 Septembrie 2009 Vizionari: 3629;
După declanşarea crizei au intrat într-un con de umbră. Unii dintre ei s-au retras din activitate, alţii şi-au deschis mici societăţi de consultanţă. Este vorba despre titanii care mai ieri au fost la putere, cei care au avut banii pe mână şi cei care au decis cum trebuie administraţi. În mare parte, lumea le este datoare cu o criză. Unde se află ei astăzi ar putea fi o întrebare interesantă, însă şi mai interesant ar fi ce ar face dacă ar ajunge din nou în funcţiile pe care le-au avut odinioară.
Alan Schwartz, fost-ul CEO al Bear Sterns este acum preşedinte executiv al Guggenheim Partners, o firmă de brokeraj, unde recent l-a angajat pe Kenneth Savio, fostul său coleg de la Bear, pentru a-l ajuta să pună societatea pe picioare.
Kathleen Corbet, fost preşedinte al agenţiei S&P. A fost înlocuită în 2007, după ce agenţia de rating financiar a fost acuzată că a supra-evaluat o serie de produse financiare, care s-au dovedit periculoase ulterior şi care au fost accesate tocmai pentru că ratingurile agenţiei ofereau o garanţie a acelor produse. Corbet se află în continuare în business-ul de rating. În acest an s-a alăturat board-ului executiv al companiei Rapid Ratings International.
Christopher Cox, fost preşedinte al Securities And Exchange Commission. A fost acuzat că regulatorul nu a fost destul de vigilent cât să-l prindă la timp pe Madoff. Acum lucrează ca partener la o casă de avocatură.
Alan Greenspan, fost preşedinte al Fed(asta-i periculos rau, ronin stie de ce). La ora actuală, bătrânul guvernator lucrează ca şi consultant la hedge fund-ul Paulson & Co, Deutsche Bank şi compania de investiţii Pacific Investment Management.
Angelo Mozilo, fost CEO, Countrywide Financial. Acesta a condus cel mai mare furnizor de credite subprime. Este cercetatat de autorităţile americane pentru fraudă financiară, iar la ora actuală se află la reşedinţa sa din California, unde este "vizitat" din când în când de angajaţii SEC.
Jimmy Cayne, fost CEO, Bear Stearns. Cu câteva luni înainte de colapsul de la Bear, Cayne a fost înlocuit din funcţie, după care valoarea acţiunilor băncii a început să scadă, iar el a pierdut 1 miliard de dolari. Astăzi, aflat la vârsta de 75 de ani, Cayne îşi dedică foarte mult timp jocului pentru care a avut o mare pasiune toată viaţa: bridge.
Richard Fuld, fost CEO al Lehman Brothers şi-a deschis o fimră de consultanţă, numită Matrix Advisors.
Joe Cassano (foto), AIG, cunoscut ca fiind "omul care a distrus lumea". A fost managerul diviziei de produse financiare de la AIG, de unde a fost demis în februarie 2008, după ce divizia sa a produs pierderi de miliarde de dolari. Cât timp a deţinut această funcţie, Cassano a câştigat 300 de milioane de dolari. Acum locuieşte în Londra, unde este des văzut plimbându-se cu bicicleta prin cartier.
Henry Paulson, fost secretar al Trezoreriei, mai ţine din când în când cursuri universitare, iar în rest încearcă să ducă o viaţă liniştită de pensionar, după ce a fost înlocuit din funcţie la începutul acestui an.
Franklin Raines, CEO al Fannie Mae din 1999 până în 2004, a foct acuzat de acordarea unor bonusuri exorbitante pentru el şi pentru alţi manageri. Acum nu mai are niciun fel de activitate.
Stanley O'Neal, fost preşedinte şi CEO al Merrill Lynch, a primit titlul de cel mai prost CEO al tuturor timpurilor, titlu acordat de CNBC. Când a fost înlocuit de către John Thain în 2007, Stanley O'Neal a luat 161,5 milioane de dolari. Din 2008 se află în board-ul companiei de aluminiu Alcoa, însă are destul de mult timp liber cât să joace golf de câteva ori pe săptămână.
Kerry Killinger, fost CEO al Washington Mutual. În 2001 a primit titlul de "Bancherul Anului", titlu acordat de prestigioasa revistă "American Banker". În 2008, când a fost demis, a primit o primă de plecare de 100 de milioane de dolari.
John Thain, fost CEO, Merrill Lynch, a plecat din conducerea imperiului financiar, după ce Merrill a fost preluată de Bank of America. În ciuda dificultăţilor pe care banca le avea, Thain nu s-a sfiit să acorde bonusuri substanţiale, dintre care unul de 10 milioane de dolari pentru el însuşi. În 2008, a cheltuit 1,2 milioane de dolari să redecoreze câteva birouri. Încă nu s-a angajat nicăieri, dar spune că dacă ar fi ştiut ce urmează şi-ar fi cumpărat mobila pentru birou din Ikea. LINK LINK
si asta-i numai fata vizibila...
alte cateva figuri pe care trebuie sa le scoatem din umbra...
Extrem de plastic descrisa situatia, dar cat se poate de adevarata. Va dati sema cat de penibili sunt acum cei de la tv cu explicatiile lor de te doare capu'. Cand ar putea sa zica foarte simplu: Baaaaaaiiii fratilor, economic vorbind... ne'am dus dracu' si pana ies mariile economii din recesiune noi trebuie sa taiem din cheltuielile bugetare... nu din lefurile politei, armatei sau magistratilor ci din cele ale trantorilor guvernamentali si parlamentari.
Primul om care a stiut de criza mondiala. Bine , in mod oficial cum s-ar spune , ca asa s-a stiut dar au tacut totii malc. primul_om_care_a_stiut_de_criza.pdf
Ion nu e prost deloc si normal nu ar fi dat astfel de credite la betivani. Numai ca Popescu, politrucul, l-a fortat sa faca asta ---- sa nu mai fii nici unul cu setea nepotolita. Daca Popescu nu ar fi existat, Ion, banca, etc nu ar fi facut asa ceva pentru ca stiau riscurile. Dar cand au fost obligati sa faca asta atunci au profitat pe cat posibil...
Într-un sătuc de câmpie, a venit un investitor însoţit de secretarul lui. A bătut la prima poartă întâlnită în cale şi i-a spus proprietarului: „Uite, eu sunt colecţionar de broscuţe (verzi!). Dacă îmi aduci o broscuţă, am să îţi dau pe ea 10 euro. Ţăranul a fugit repede la balta din spatele casei şi a luat o broscuţă. I-a dat-o investitorului şi a încasat cei 10 euro. Apoi le-a povestit vecinilor ce afacere bună a făcut el. A doua zi, fiecare ţăran s-a dus la investitor cu câte o broscuţă, pe care a vândut-o cu 10 euro.
După câteva zile, investitorul le-a spus sătenilor: „Văd că afacerea merge. De azi, pentru fiecare broscuţă am să vă plătesc câte 20 de euro.” Ţăranii, bucuroşi nevoie mare, au dat fuga la baltă, au cules câte broscuţe au putut şi i le-au predat investitorului, primind fiecare câte 20 de euro pe bucată. După alte câteva zile, acesta s-a întors acasă la el şi l-a lăsat pe secretarul său să mai adune broscuţe încă două săptămâni. Înainte de a pleca, le-a spus: „Dragii mei, sunt nevoit să mă întorc urgent la mine acasă ca să mă ocup de afaceri. Vă promit însă că la întoarcere, am să cumpăr de la voi broscuţele cu 60 de euro bucata.” Şi a plecat, în uralele sătenilor.
A doua zi, secretarul investitorului i-a adunat pe sătenii şi le-a ţinut următorul discurs: „Fraţilor, m-am gândit la o afacere pentru voi. Şeful meu se va întoarce peste două săptămâni şi vă va plăti câte 60 pe euro de broscuţă. Daca vreţi, eu vă pot vinde înapoi broscuţele pe care mi le-aţi dat, pentru 35 de euro bucata, iar voi le veţi vinde cu 60 şi veţi câştiga astfel câte 25 de euro. Profitul vostru va fi frumuşel şi fără niciun efort. Ce spuneţi?”
Sătenii s-au adunat la sfat şi au decis că o aşa afacere nu mai prind ei curând. Au pus mână de la mână, s-au împrumutat care pe unde a putut şi au cumpărat broscuţele înapoi cu 35 de euro bucata. Secretarul investitorului a luat banii şi s-a făcut nevăzut. Iar sătenii au rămas cu broscuţele, cu banii daţi şi cu datorii la creditori.
Forums
