Proiect SEMPER FIDELIS
  • Prima pagina
  • FORUM
  • Despre noi
  • Statut
  • Galeria foto
  • Download-uri

Remember me      Forgot password?    Signup

Forums

Proiect SEMPER FIDELIS :: Forums :: Securitate nationala :: MApN
 
<< Previous thread | Next thread >>
Intamplari (mai mult sau mai putin) amuzante din armata
Go to page
      >>  
Moderators: ex-ad, colonelul, echo, truepride, dorobant, spk, Radu89, Pârvu Florin, justme, Mihais, Resboiu
Author Post
Klaus
Sat Oct 11 2014, 03:50PM
Registered Member #3279
Joined: Wed Sep 08 2010, 09:22AM

Posts: 3144
Thanked 828 time in 527 post
Dupa oarece ani petrecuti in uniforma unele intamplari mi se par amuzante (cel putin mie)...

De exemplu, zambesc si acum de cate ori imi amintesc de una petrecuta la inceputul carierei. Tanar fiind, si necasatorit pe deasupra, comandantul ma trimitea lunar in cate 1-2 misiuni, de obicei incepand luni si avand finalul sambata, ca asa era moda pe atunci - era interzis sa circuli cu masini militare sambata dupa ora 16, duminica si noaptea
Fiind intr-o astfel de misiune, tot cam prin octombrie, si plecand dupa ora 16 spre garnizoana de resedinta de undeva, de prin nordul Moldovei, dupa cateva ore de mers cu un camion SR-DAC (cine l-a prins stie ce viteza maxima avea - am prins un 85 km/h coborand dealul de la Babadag cu masina plina cu fiare si scoasa din viteza, in schimb urca pantele din padure de la Barnova, in drum spre Iasi, in viteza a 3-a, defiland pe langa TIR-urile care abia se catarau), am zis sa respect ordinul cum ca la lasarea intunericului trebuia sa cerem adapost intro unitate militara. Asa ca ne-am oprit (eu cu soferul, militar in termen) la unitatea de artilerie/obuziere din Barlad. Cei de acolo habar nu aveau de ordin, mai ales ca era dupa program. Asa ca ofiterul de serviciu principal a dat ordin sa fim cazati si camionul tras in parc. Problema era unde? Eu am fost cazat in camera de arest (cu usa descuiata si asternut curat) iar soldatelul bagat intrun dormitor d'ala clasic, de 50-100 paturi suprapuse.
Pe la vreo 4 dimineata a inceput sa sune goarna a alarma, regimentul facand obiectul unui control de la esalon. A inceput sa se auda pe afara tot felul de zgomote, toata lumea tropaia in bezna, dupa care a venit ajutorul ofiterului de serviciu si mi-a spus sa plec repede din arest si sa dispar cu camionul, ca si asa le-am facut necazuri - cand a venit comisia a notat o pereche de bocanci (ai soferului meu) scalciati si nefacuti (ne)aliniati la usa dormitorului comun, ceea ce le-a adus deja o bila neagra. Mai ramanea sa gaseasca un ofiter in arestul unitatii si un camion ca vai de el in parcul unitatii... Asa ca mi-am luat bagajele, si imbracat cum am nimerit (normal, pe intuneric) am fugit la camion, soldatelul meu era deja acolo, a pornit masina si valea!

Nu am avut ocazia sa le cer scuze camarazilor din Barlad pentru acea intamplare (nefericita pentru ei), dar dupa aceea in misiuni nu am mai parcat masina in unitati militare si am preferat sa merg(em) noaptea pana acasa, prin asta intelegand unitatea de resedinta... Chiar imi amintesc de o noapte petrecuta in parcarea de la iesire din Sendreni spre Braila/Galati, intro noapte sambata spre duminica, cu o autocamioneta ARO incarcata cu fiare, iar dimineata am constata ca aveam pana pe una din rotile din spate...

[ Edited Fri Nov 27 2015, 06:21PM ]
Back to top
7 User said Thank to Klaus for this Post :
 Bendis (11 Oct 2014, 18:10) , ex-ad (11 Oct 2014, 21:40) , Tr85m1bizonul (12 Oct 2014, 11:33) , erin (12 Oct 2014, 17:45) ,  (13 Oct 2014, 12:52) , djebel (15 Oct 2014, 14:32) , Hard John (25 Dec 2014, 17:54)
Klaus
Sun Oct 12 2014, 11:35PM
Registered Member #3279
Joined: Wed Sep 08 2010, 09:22AM

Posts: 3144
Thanked 828 time in 527 post
Hai sa mai povestesc o patanie de-a mea tot cam din acea perioada...

Intr-una dim misiuni in nordul tarii m-am dus sa ma cazez intr-un camin de garnizoana dat in folosinta de cateva saptamani, mandria diviziei, de! Lasam masina bagata pe o straduta, soferul soldatel pleaca acasa (cu voie de la mine), fiind cam din zona, iar eu, un amarat de locotenent, obtin de la subofiterul administrator al stabilimentului privilegiul de a primi o camera la parter, rezervata pana atunci numai VIP-urilor. Motivul - candva fusese si el in unitatea de unde veneam eu si l-au napadit amintirile...
Plecam noi spre camera cu pricina, subofiterul deschide usa voios si... surprize, surprize !!! Din pragul camerei 4 ochi de la 2 oameni priveau in 2 ochi ai unui sobolan aflat langa caloriferul din camera. Aranjamentul era clasic - usa intrare, stanga baie (cu usa deschisa), in fata o camera cu un pat, o masa si 2 scaune, nu mai retin daca era si un TV Diamant alb-negru la care se vedea un telejurnal continuu pe vremea aia.
Dam noi sa facem un pas in camera dar dihania (ca era destul de mare, cam cat o pisica) o ia la fuga spre noi... Brrrrrr!!! Si in sprintul ala bezmetic face un viraj la 90 grade la dreapta (viraj cu derapaj, bineinteles), intra in baie, sare in vasul de wc si baldabac!, dispare in canalizare. Ne uitam ca doi prosti, unul la altul, ce a fost aia... Dupa care, administratorul imi spune ca la subsol (sau ma rog, demisol, ce-o fi fost), este popota de garnizoana... Asa ca imi propune sa ma cazez la etajul 3, ca doar n-o sa urce pana acolo Animal-X. Bineinteles ca pe toata perioada am dormit numai dupa ce verificam temeinic ca usa de la baie sa fie bine inchisa, sa nu ma trezesc cu oarece musafir(a) in camera...
Nu de alta, dar dupa cativa ani, in alta unitate am avut o alta experienta, de data aia cu un soarece... Fiind ofiter de serviciu, pe timpul noptii dupa ce (probabil) am terminat de conspectat ultimul Congres (sau Plenara a CC ) mi-am scos cizmele (asa era ofiterul militar pe atunci, purta cizme si diagonala, unii mai militari decat altii si in timpul noptii, dar eu faceam parte din categoria altii), le-am pus la indemana sa sar in ele de ataca cineva unitatea si hai la somn... Pe la 1-2 noaptea m-au trezit niste zgomote suspecte, aleatoriu se auzeau oarece pocnituri. Ma trezesc, aprind lumina, ma uit prin incapere... nimic... Trec iar la programul ordonat, adica somn... Dupa alte 30 minute, iar zgomotele suspecte... Iar lumina aprinsa, iar inspectie, iar culcat, iar 30 minute, iar lumina, iar inspectie, de data asta metodic, la sange... si am desoperit cauza - in una din cizme era un soarece care tot incerca sa iasa de acolo, dar fiind carambul destul de inalt reusea el sa urce cativa centimetri, dar cred ca tot cadea inapoi. Asa ca am iesit in gradina si am varsat cizma cu musafirul nepoftit, sa pot inchide un ochi in noaptea aia... Si bineinteles ca am incalcat consemnul, am dormit (sau macar incercat) cu lumina aprinsa (crima mare pe vremea aia, pe care acum o recunosc), sa nu vina neamurile soarecelui sa-l caute prin pat pe la mine.
M-am tot intrebat CUM a reusit sa ajunga IN cizma, ca de urcat nu cred, poate doar daca a sarit sau cazut de sus, de pe vreo polita sau pat...

Stiu, poate cele povestite ar fi mai potrivite la Descretirea fruntilor, dar ele au legatura directa cu unitatile pe unde am fost... Daca este vreo problema, topicul se poate muta acolo, no problem.

[ Edited Mon Oct 13 2014, 07:11AM ]
Back to top
chimistul
Wed Oct 15 2014, 01:54PM
Registered Member #1234
Joined: Fri Oct 17 2008, 06:47PM

Posts: 603
Thanked 149 time in 96 post
Povestesc şi eu una cu drag tot despre....faimoasele cizme ca să treacă timpul şi de ce nu să-mi mai aduc aminte....de momentele trăite ...

La un moment dat mă găseam într-un comandament de corp de armată . La comandă un general vestit care a decis să pună ordine în comandamentul de corp de armată şi a stabilit ca în fiecare zi de luni toate cadrele din comandament fără nici o excepţie să facă instrucţie de front o oră cu tot dichisul militar... cu pas de defilare de ziceai că suntem chitiţi să rupem cizmele nu alta ....ţinută la patru ace,cizme ,diagonală ,porhart iar la sfârşitul lunii calendaristice verificat raniţa de alarmă.... care şi aici este o poveste de te doare capul... de ziceai că ne pregătim să luăm cu asalt ....Afganistanul.
În biroul în care mă găseam eram doi mai în vârstă şi doi mai tinerei ce veneau întotdeauna pe ultima sută de metri la program mai ales lunea când trebuia să vii la program mai din timp pentru că urma să te schimbi în tinuta ordonată pentru instrucţie de front .După o perioada cei doi tinerei au început să-şi lase cizmele azvârlite pe după fişet şi ne puse pe şanuri, ţinuta pe umeraşe agăţată aiurea etc , etc
Biroul nostru se gasea vis-a- vis de biroul sefului de stat major şi cum comandantul venea mai tot timpul pe la seful de stat major deschidea şi biroul nostru şi ne atrăgea atenţia că-i dezordine etc,etc ....le spunem celor doi tinerei măi băieti faceţi-vă măi ordine că aşa şi pe dincolo....totul le intra şi le ieşea pe urechi cu viteza luminii .... Văzând asta colegul meu după un calvar de tracasare cu ordinea în birou şi cu corvoada instrucţiei de front după vreo câteva luni ce-i vine în cap ... >:)
A observat că în podul comandamentului erau mulţi porumbei şi când a fost de serviciu a pus un soldat de la unitatea de aprovizionare ce se găsea în curtea unităţii să se suie în pod şi să caute ouă de porumbel dar din acelea clocite....
După care când a fost de serviciu cu aracet a lipit câte trei patru ouă de porumbel clocite în fiecare cizme a celor doi tinerei dar spre vârfşi le-a lasat acolo unde le azvârlise ...
Vine ziua de luni...intrucţie de front prima oră....vin şi tinereii pe ultima sută de metri transpiraţi , .... se reped la ţinută ....hop îşi iau cizmele ....le trag în picioare ....au simtit ei că-i ceva în neregulă la picioare dar cum nu mai aveau timp nu şi-au mai scos cizmele să verifice şi veseli nevoie mare că s-au încadrat în timp tropăie pe scări afară spre platou la formaţie.... şi dăi instrucţie de front nene .... şi dăi pas de defilare şi întoarceri din mers ....
Se termină instrucţia de front....mergem fiecare la biroul lui ....cu greu îşi scot cizmele cei doi colegi mai tineri pentru că se umeziseră iar ele ieşiau greu din picior şi când erau uscate dar acum.... şi surpriză..... se răspândeşte o duhoare în birou şi pe hol de ou clocit de nu puteai să stai .....cei doi colegi mai tineri vedeau că aveau ciorapii umezi şi venea mirosul din cizme dar nu îşi dădea seama ce se întâmplase ..... Până la urma vine seful de stat major şi întreabă mă de unde mama dracu miroase a ouă clocite aici iar cei doi îi arată cizmele .... :-> şeful de stat major nu a înţeles ...a trântit uşa şi a plecat... iar noi am izbucnit în râs .....
De atunci toţi din birou au avut cizmele şezate pe şanuri şi ţinuta înghesuite în fişet....şi era o ordine în birou ....de nu-ţi venea să crezi....
Back to top
4 User said Thank to chimistul for this Post :
 djebel (15 Oct 2014, 14:32) , Illusionist (15 Oct 2014, 15:47) ,  (15 Oct 2014, 20:30) , erin (15 Oct 2014, 22:21)
Klaus
Wed Oct 15 2014, 06:35PM
Registered Member #3279
Joined: Wed Sep 08 2010, 09:22AM

Posts: 3144
Thanked 828 time in 527 post
Mai pun 2 dintre pataniile mele din armata

Eram la o unitate apartinand direct de Bucuresti, iar la brigada din zona s-au organizat ceva jocuri paralimpice pentru militarii in termen, banuiesc ca un fel de Cupa 25 Octombrie. Ma cheama comandantul (primul meu comandant ca locotenent, de fapt al doilea, ca primul nu l-am prins decat 2 saptamani, dupa care a fost schimbat) si imi ordona sa iau duminica dimineata un camion cu soldatei si sa plec la locul desfasurarii competitiei. Ordinu-i ordin si nu se discuta (cel putin pe vremea aia), asa ca la ora 8 eram la locul faptei insotit de un sergent si ceva soldatei. Probele… clasice – fotbal , trasul cu franghia, alergatul cu picioarele in sac, alergatul cu o lingura cu un ou si alte prostioare d’astea. Ii impartim pe probe, inscriere si toate cele, iar dupa ceva timp eu ma duc sa ma lungesc in iarba si sa citesc o carte, neavand cui sa fac galerie, eram ciuca bataii la toate probele... Iarba era necosita, cred ca era ceva gen fan, pentru ca ajungea la vreo 30 cm inaltime. Imi vedeam eu de citit, cand am observat cu coada ochiului ca trece cineva pe o alee cam pe la vreo 10 metri. Dupa vreo 5 minute trece retur. Dupa alte cateva minute vine, se opreste cam in dreptul meu si striga la mine. Scot eu capul din carte si din fan, vad ca era vorba de un colonel, asa ca incep sa ma desir. Omul ma cheama la el, ma intreaba cine sunt, ma prezint, dupa care ma intreaba daca stiu cine este. Ii raspund ca nu (si asta era adevarul), la care el sa faca un atac de cord, nu alta. Ma intreaba daca il cunosc pe colonelul X, eu ii raspund ca nu, dar am auzit ca este comandantul brigazii, la care zice ca el este, in carne si oase si rosu de furie. Incepe sa ma frece ca tinuta mea nu este regulamentara, ca nu este calcata, ca nu sunt tuns cum trebuie si alte asemenea caprarisme. Dupa care imi ordona ca luni la ora 8,00 sa il astept la usa lui tuns si cu tinuta in regula si pleaca, satisfacut ca m-a facut, stricandu-mi si cheful de citit pe deasupra. Am asteptat sa se termine competitia, mi-am luat oamenii si retur la unitate. Fiind duminica dupa masa, toate frizeriile erau inchise, programul incepand la 7,00 de luni. Am intrebat un coleg de lucra la brigada cam care este mersul cu astfel de incidente, iar el mi-a zis ca tine minte, o sa intrebe de mine la 8,00 si nu iarta daca nu i se respecta ordinul.
A doua zi, dupa raportul de dimineata, ma duc la comandantul meu sa ii raportez despre activitate. El ma ia la intrebari ce am facut duminica, i-am raportat ca am luat locul 5 la alergatul cu sacul, locul 8 la alergatul cu oul, ultimul loc la fotbal si la tras pe franghie, ceva de genul asta. Comandantul mi-a zis ca asta e, sa trec la treaba. L-am rugat sa-mi dea ARO de serviciu sa ma reped pana la o frizerie, pentru ca la 8,00 trebuia sa fiu la comandantul brigazii, care mi-a ordonat sa ma prezint la el tuns si cu tinuta regulamentara, fiind observat in ziua cu pricina. Fara sa stea la discutie comandantul meu mi-a repetat ordinul sa trec la treaba, ca nu plec nicaieri, ca in unitatea si la oameni lui el le da ordin, nu comandantul brigazii, el sa dea ordin pe mosia lui. I-am raportat ca o sa fiu cautat de comandantul brigazii, iar comandantul meu mi-a spus ca daca ma tund si/sau ma duc la brigada ma pedepseste el. Asa ca mi-am pus coada pe spinare si mi-am vazut de treaba. O fi sunat, n-o fi sunat de la secretariatul brigazii nu stiu, cert este ca al meu comandant nu mi-a mai zis nimic legat de acea zi de duminica.

O alta intamplare oarecum asemenatoare a avut loc dupa vreo 2 ani. La brigada avea loc o plenara de partid largita, cu comandantii din zona pe teme de tineret. Ma cheama iar comandantul (acelasi) si-mi zice sa ma pregatesc ca merg cu el la o activitate. Am incercat eu s-o dau cotita ca am treburi urgente, ca nu pot, ca nu imi place, ca nu vreau si alte alea, dar comandantul mi-a zis ca nu tine, doar nu o sa se duca singur. Asa ca m-am aliniat regulamentar, in urma lui la un pas, si hai la brigada. Acolo, de cum am intrat in sala m-am repezit, ca orice locotenent printre colonei, la un loc pe ultimul rand, cat mai in colt. Comandantul meu s-a dus in fata, nu a gasit loc in primul rand, asa ca s-a asezat pe randul 2 de scaune, a mai ocupat un loc langa el si a inceput sa se uite dupa mine. Dupa ce m-a ochit mi-a facut semn sa ma duc langa el, spre disperarea mea. Mi-a reprosat ca doar mi-a spus ca nu vine acolo singur, de ce am plecat de langa el. Intra prezidiul, incepe activitatea, venit de la Bucuresti un politruc important, ma rog, habar nu aveam cine este in fata. Unul dintre coloneii de sus, de la prezidiu, se tot uita la mine staruitor. Mi-am inchipuit ca omul face exercitii de telepatie, ca vrea sa comunice cu mine prin puterea gandului, dar eu nu rezonam la incercarile lui, asa ca imi tot faceam treaba cu pixul, cu caietul, cu ce aveam prin buzunare, cu orice, sa treaca timpul. Apropo, fac o paranteza, mai zilele trecute citeam un banc cum ca diferenta dintre pruncii baieti si fetite este ca primii nu se plictisesc singuri pentru ca au cu ce sa se joace…
Revenind, se da pauza dupa cuvantarile oficiale, in partea a doua urmand discutii. Eu am tasnit afara din sala, mi-am cautat de lucru, am mai vorbit cu altii de seama si teapa mea, iar la reinceperea sedintei hop langa comandantul meu. Personajul misterios avea aceeasi preocupare in ce ma priveste. Ma rog, bla, bla, bla, se termina discutiile aranjate dinainte cu luarile de cuvant, adica obligatorii, altfel nu prea lua cuvantul nimeni, se ridica toata lumea sa plece fericita ca s-a terminat supliciul, iar colonelul din prezidiu ii zice comandantului meu sa vina la el. Eu am iesit din sala si mi-am asteptat comandantul pe dupa colt. Dupa vreo 10-15 minute apare, hai la unitate, constatata (si el) ca a fost o pierdere de timp, iar cand sa ajungem la unitatea noastra, ma intreaba comandantul daca stiu cine era colonelul din prezidiu. Ii raspund ca nu, iar el imi spune ca motivul pentru care a fost chemat eram eu, ca de ce nu eram tuns regulamentar, ce fel de ofiter eram, iar personajul misterios era noul sef de brigada, cel vechi, prietenul meu, fiind destituit de vreo 2-3 luni. Nu mi-a facut niciun repros, nu m-a trimis sa ma tund, nimic, nimic! In schimb a constatat cu voce tare ca “Uite ce il f…e pe el grija! In loc sa se intereseze daca avem ce ne trebuie sa ne facem treaba, daca ne poate ajuta cu ceva, adica probleme serioase, el se leaga de tunsoarea unui amarat de locotenent”!
Cum sa nu iubesti un asemenea comandant? Si acum mai traieste, la zile aniversare sau de sarbatori ii dau telefon si il intreb de sanatate. Pentru ca militarul, cat o fi el de militar si sef/comandant la servici, este, pana la urma urmei, un om. Chiar si in mediul militar orice persoana poate fi OM sau om. Asta si apropo de ce auzeam despre un ex-comandant, care ducandu-se la fosta unitate nu a mai fost primit de cei din serviciu in parcarea unitatii pe motiv ca este numai pentru personalul propriu.

[ Edited Wed Oct 15 2014, 06:37PM ]
Back to top
2 User said Thank to Klaus for this Post :
 Bendis (16 Oct 2014, 05:13) , StarScream (23 Sep 2017, 13:32)
ALM
Wed Oct 15 2014, 07:10PM
Registered Member #2039
Joined: Tue Aug 11 2009, 08:44AM

Posts: 2096
Thanked 577 time in 373 post
Păţanii da, dar amuzamentul îmi aduce aminte de plăcerea masochistului ...
Back to top
Klaus
Wed Oct 15 2014, 08:11PM
Registered Member #3279
Joined: Wed Sep 08 2010, 09:22AM

Posts: 3144
Thanked 828 time in 527 post
Acum le privesc cu detasare, poate ca atunci nu (prea), mai ales din perspectiva varstei, care incepea cu cifra 2, cand tot ce are aripi zboara si tot ce are fusta scurta... Azi este alta filozofia
Avand din liceu citite Peripeţiile bravului soldat Švejk de Hašek, nu m-am consumat prea mult, incercand sa vad macar partea amuzanta, daca nu pozitiva a situatiilor.
Back to top
1 User said Thank to Klaus for this Post :
 Bendis (16 Oct 2014, 05:13)
djebel
Thu Oct 16 2014, 12:47PM
Registered Member #3603
Joined: Thu Jan 06 2011, 12:32PM

Posts: 2103
Thanked 516 time in 373 post
Oarecum au legatura cu Armata fiind legate de liceul militar. Doua intamplari cu un coleg, un om foarte inteligent de altfel, dar cam cu capul in nori.

La ora de geografie despre extremele pe glob, profesoara spune ca Groapa Marianelor are 11000 de metri adancime. Dupa 2-3 minute de cugetare, colegul o intrerupe si o intreaba : "Doamna, nu inteleg! Cum adica 11000 de metri adancime? De jos in sus sau de sus in jos?"

La un moment dat, comandantul de companie vrea sa evite raschetarea parchetului (cu rascheta speciala, cu cioburi de sticla, cu arcul de la pat, etc.), operatie facuta de atatea genaratii de elevi si care a adus parchetul la grosimea unei foi de hartie, gandindu-se la spalarea parchetului cu vopsea Galus (Galus=vopsea textila ambalata in plicuri, inca folosita la vopsitul oualor de Paste). In acest sens, il cheama pe colegul nostru si-i spune: "Uite, ai aici bani, te duci in oras si cumperi 20 plicuri cu Galus galben". A ramas fara cuvinte cand colegul a cerut informatii suplimentare: "Cu timbru sau fara?".
Back to top
1 User said Thank to djebel for this Post :
 StarScream (23 Sep 2017, 13:32)
PVictor
Thu Oct 16 2014, 01:13PM
Registered Member #1024
Joined: Sun Mar 30 2008, 08:41PM

Posts: 105
Thanked 27 time in 20 post
Am discutat cu unii dintre fostii colegi de la UM1458 Barlad care au participat la eveniment , probabil inainte de experienta lui Klaus din " aprilie " ...
Dar a ramas in istoria unitatii sa nu-ti ajuti aproapele ...
Nu conteaza motivul .
Sper sa intelegeti cazul . deoarece inainte de toate suntem oameni , ulterior suntem militari sub juramant .
Chiar si in rezerva ...

[ Edited Thu Oct 16 2014, 01:15PM ]
Back to top
chimistul
Fri Oct 17 2014, 10:54AM
Registered Member #1234
Joined: Fri Oct 17 2008, 06:47PM

Posts: 603
Thanked 149 time in 96 post
Păi dacă tot îi toamnă... mai povestesc una…
Aşa cum mulţi dintre dumneavoastră v-aţi dat seama poate…. mi-am desfăşurat o parte din activitate şi la ….marină
Într-o toamnă târzie un divizion de nave pleacă la trageri de luptă într-un poligon faimos de la gurile dunării ….până aici nimic nou…dar îmi aduc aminte se stătea în poligon de ţi se ura…
Toată suflarea divizionului făcea pregătiri intense cu tot ceea ce presupune această activitate...
La una din secţiile divizionului un maistru gospodar ce zice el : ,, mai acum este momentul să fac şi eu o afacere că nu-mi strică nişte bani,, şi cum fuseseră un an bogat şi se făcuseră muuuult vin şi buuun….
Propune maistru oficial să aducă o monstră ….pentru degustrare ….se gustă înainte de a pleca la activitatea solicitantă în careu organizat ….buuun ….şi se aprobă aprovizionarea ….cu licoarea zeilor ….
Ştie toată lumea adică cei care au lucrat sau lucrează în sistem că activităţile ce se desfăşoară în poligoane sunt foarte solicitante din toate punctele de vedere pentru toţi şi aici nu fac nici un fel de băşcălie că acolo se vede de ce este în stare unitatea iar la cacealma nu prea merge pentru că sunt fel de fel de comisii şi comisioare ierarhice de la toate nivelurile şi başca pe deasupra şi mass-media atât militară cât şi civilă că de … ,,poate să mănânce şi gura lor,, o ciorbă de peşte că acum este momentul …şi dăi măi nene întrebări …şi dăi fotografii…şi dăi interviuri….mai nou după ce a apărut tehnica asta nouă se şi filma tot…. deci în concluzie nu mergea cu ,,bombonică,, ,….. mai se putea face diferite ,,floricele,, dar atât….aşa era pe timpul meu acum nu mai ştiu…. 8->
Aceste fiind zise să ne întoarcem la maistru …. Aici facem o paranteză pentru cei care sunt de uscat. La marină la unităţile de luptă cel puţin pe timpul meu nu găseai subofiţeri de intendenţă această activitate o făcea prin cumul un maistru ce era desemnat de comandantul divizionului .
Păi se trece să facă pregătirile necesare pentru aplicaţie…..şi domul maistru
Stă domnul maistru şi se gândeşte şi ce zice el ,,lasă mai că mai aduc şi nişte vin din acela,, – ambărlai îi spunem noi sau zahăr cu pumnul şi apă cu furtunul că nu ştiu ăştia…. buuun tote bune şi frumoase….
După ce se termină ce şi-a adus fiecare la pachet ….după o zi de toamnă cu umiditate de-ţi intra în toate oasele seara doritorii treceau ….pe la cambuză (este magazia unde se ţin alimentele iar pereţii acesteia sunt îmbrăcaţi cu melamină albă) pe la domnul maistru şi luau un litru din licoarea zeilor.... iar domnul maistru conştiincios ….nota pe melamina de pe peretele cambzei cu creionul , cine, cum a luat,cât a luat astfel încât la soldă să poată recupera banii.
Şi acum atenţie toate bune şi frumoase când domnul maistru a terminat vinul ala bun şi a început distribuirea ambărlaiului …. >:) dar greşise un pic la zahăr….. şi o secţie din divizion a fost scoasă din luptă…. având multă treabă la grupurile sanitare….
Au avut loc discuţii aprinse cu diferite justificări cu ridicări de voce…. dar realitatea era realitate …toţi se călcau în picioare la grupurile sanitare….
Unul mai şugubăţ din cei păţiţi cu durerile de burtă…. îi prinde uşa cambuzei deschisă şi…..îi sterge de pe melamină cu cârpa umedă tot listoiu de pe perete….. şi uite aşa a făcut cinste gratis maistru fiind pedepsit….. de tot divizionul pentru că nimeni nu a mai vrut să-i dea banii la întoarcere... toţi spunându-i că au vrut să-i păcălească


[ Edited Fri Oct 17 2014, 11:01AM ]
Back to top
4 User said Thank to chimistul for this Post :
 djebel (17 Oct 2014, 15:21) , Bendis (17 Oct 2014, 20:55) , erin (17 Oct 2014, 22:00) , StarScream (23 Sep 2017, 13:32)
Klaus
Fri Oct 17 2014, 07:06PM
Registered Member #3279
Joined: Wed Sep 08 2010, 09:22AM

Posts: 3144
Thanked 828 time in 527 post
Nu retin daca cele de mai jos le repet, daca da, scuze...

Intr-o perioada lucram la un esalon unde era un mare flux de hartii, informatii, sinteze si alte cele. Atat de haotica era toata afacerea ca ma indoiesc ca cine cerea informatiile stia ce sa ceara, fapt pentru care si productia de hartii era multa si fara rost... Fiind intro duminica OSP, mi-am facut treburile curente ca de obicei. Luni dimineata, pe la 8,30, loctiitorul a chemat la el pe cei care au fost de serviciu vineri, sambata si duminica, regula fiind ca toata lumea este la program luni dimineata, eventualele libere se iau dupa. Ne-am adunat noi trei la usa sefuletului, un maior (de vineri), eu locotenent colonel (de duminica) si un colonel (de sambata). Se face 8,40, se face 8,50, se face 9,00… dupa vreo 5 minute se deschide usa si suntem chemati inauntru, aliniati si cu urechile ciulite. Incepe loctiitorul un monolog despre cum si cat munceste el, cum raspund ceilalti la eforturile si sacrificiile lui, dupa care ne tranteste in fata motivul intrevederii – vineri dupa masa, spre seara, a venit de sus o cerere pentru ca luni la ora 8,00 sa aiba seful esalonului o situatie cu nustriuce, iar situatia ceruta nu a ajuns pentru ca nu a fost facuta, pentru ca un tampit nu l-a anuntat, iar cei vizati nu au fost chemati sambata si duminica la munca, si uite cum a fost el admonestat de seful al mare, asta in conditiile in care sefuletul spera la o avansare in grad peste rand. Asa ca trebuie sa pedepseasca pe cineva. Fapt pentru care ne-a descris sanctiunea pe care o va primi vinovatul, cum va regreta in veci ca s-a nascut, cum va fi ars la notarea anuala, cum i se vor da in carca toate corvezile din unitate, cum… cum a dat de dreaq… >:) Asa ca ne tranteste in fata intrebarea – cine se face vinovat ca nu a transmis ordinul mai departe si situatia nu este pe masa sefului cel mare? Ne uitam toti trei unul la altul, dupa care colonelul de sambata zice cu o voce spasita ca el este de vina, ca a omis, ca era putin racit, ca il durea capul, ca nu a fost atent si alte cele. La care loctiitorul a fost tare contrariat, cum tocmai colonelul a calcat pe bec, el, care este atat de colonel! Nemaiavand obiectul muncii, colonelul autodeclarat vinovat avand perspectiva apropiata a pensiei si, in plus, era coleg vechi cu loctiitorul, l-a dojenit amical si ne-a trimis la munca (tocmai el care bla, bla, bla)… Iesiti pe hol colonelul ne zice ca, de fapt, habar nu are despre ce este vorba, dar s-a gandit la noi, astia mai mici, ca am fi luat-o pe coaja, dar lui si asa nu prea are ce sa-i mai faca, poate doar sa-i ia boii de la bicicleta. Nu mai retin daca maiorul notase in caietul de notari de la OSP, fiind o solicitare primita verbal, prin telefon, nu ca nota telefonica, cert este ca nici colonelul, nici eu, nu am purecat fiecare cuvintel din caietul cu pricina, fapt pentru care a fost ratata acea informare. Bineinteles ca ea a fost facuta in acelasi stil heirupist pana pe la vreo 10-11, dar eu sunt convins ca a fost facuta degeaba, ca multe-multe altele. Ce m-a impresionat a fost gestul colonelului, de a-si asuma gresala, fapt care mai apoi am incercat si eu, la randul meu, sa repet gestul lui de cateva ori, cand m-am postat ca paratrasnet pentru colegilor mai mici in grad si functie, tocmai pentru ca impactul este mult mai mic, daca nu cumva dispare pe drum cand este vorba de a te lua de cineva cu grad si functie ceva mai mare, eventual care se stie cu seful din tinerete, cand mergeau amandoi ori la o bere, ori la gagici, eventual la ambele.
Imi vine in minte, pe moment, o scena cand fiind in control de fond la o unitate subordonata la predarea materialului final am fost cu omologul meu sa dau cele scrise, la care comandantul controlat l-a si amenintat pe subordonatul lui ca va fi sanctionat pentru ca nu a facut aia, aia si aia, asa cum daduse ordin dinainte cu 6 luni de control, sa fie toate pregatite... La care eu i-am zis ca asa a fost conventia dintre noi, ca mi-a cerut telefonic detalii despre cum sa rezolve cu teancul de documente si i-am spus ca aduc eu modele si le facem pe timpul controlului si ca poate munci degeaba. Dar nu si nu, ca-l pedepseste, ca asa a fost ordinul lui, la care seful comisiei control de fond ii zice ca nu are de ce, problemele au fost rezolvate pe timpul controlului, care era si de indrumare, asa ca hai sa continuie discutia despre cum era cand au terminat ei scoala militara si au fost repartizati la aceeasi unitate. Colegul a iesit din biroul sefului galben-verde, de nu stia de el. Adevarul este ca aveam la mine mereu modele de ce si cum, si nu aranjasem ceva cu el dinainte, dar nu trebuia pentru asa ceva sa fie sanctionat. Iar comandantul cu pricina era renumit pentru asprimea lui. Asta si in conditiile activitatile cu pricina nu erau inca precis reglementate, iar oamenii incercau sa se inspire pe orizontala (de la colegii omologi) sau pe verticala (de la esalon). Iar niste unii de la esalon cand li se solicita ajutorul aveau placerea sa raspunda cu clasicul Pune mana si citeste!, fara sa spuna ce si de unde.
Back to top
IDLH
Fri Oct 17 2014, 07:53PM
IDLH
Registered Member #4010
Joined: Wed Mar 30 2011, 09:36PM

Posts: 67
Thanked 18 time in 13 post
Offtopic

Klaus wrote ...


Intr-o perioada lucram la un esalon unde era un mare flux de hartii, informatii, sinteze si alte cele. Atat de haotica era toata afacerea ca ma indoiesc ca cine cerea informatiile stia ce sa ceara, fapt pentru care si productia de hartii era multa si fara rost...



Parcă ați descris IGSU-ul...
Back to top
1 User said Thank to IDLH for this Post :
 bushes (17 Oct 2014, 20:46)
criss-cross
Fri Oct 17 2014, 08:39PM
Registered Member #4853
Joined: Tue Apr 24 2012, 08:47PM

Posts: 1059
Thanked 182 time in 142 post
IDLH wrote ...

Offtopic

Klaus wrote ...


Intr-o perioada lucram la un esalon unde era un mare flux de hartii, informatii, sinteze si alte cele. Atat de haotica era toata afacerea ca ma indoiesc ca cine cerea informatiile stia ce sa ceara, fapt pentru care si productia de hartii era multa si fara rost...



Parcă ați descris IGSU-ul...

Parca ati descris....oricare alt loc de munca din ziua de azi (din Romania)!


A facut ce-a facut Klaus si a deschis o pagina unde sa mi se-ncurce mie stiloul....
Back to top
Klaus
Fri Oct 17 2014, 11:20PM
Registered Member #3279
Joined: Wed Sep 08 2010, 09:22AM

Posts: 3144
Thanked 828 time in 527 post
@IDLH - Orice asemanare cu personaje si fapte reale este pur intamplatoare! - cam asa parca este anuntul pentru a scapa de raspunderea de orice fel, desi pana si fabulele au un sambure de adevar.

Tot ce se poate, si in IGSU se lucreaza uneori haotic (chiar am intrebat pe cineva intr-o anumita conjunctura de ce a cerut nustiuce situatii de la unitatile subordonate, cand datele le avea deja in corespondenta, iar raspunsul a fost ca nu sta sa le mai caute, sa le mai trimita inca odata...), dar nu, este vorba de o alta structura militara.
Si ca sa lungesc paranteza, un fost coleg m-a invatat un secret: o situatie se poate face in 2 ore, in 2 zile sau in 20, depinde de cat de repede ti se cere, important este ca a 2-a oara sa o trimiti la fel, sa nu te contrazici.

Cat despre thread, recunosc ca este cam obositor in ce priveste lungimea postarilor, dar decat sa stau sa ma uit la TV cum se porcaiesc politicienii si mint fara sa roseaca, prefer sa stau si sa ciocanesc cate o amintire d'asta, lunga cat o zi de post...
Back to top
1 User said Thank to Klaus for this Post :
 PVictor (18 Oct 2014, 13:37)
Klaus
Sun Oct 19 2014, 10:05PM
Registered Member #3279
Joined: Wed Sep 08 2010, 09:22AM

Posts: 3144
Thanked 828 time in 527 post
criss-cross wrote ...
A facut ce-a facut Klaus si a deschis o pagina unde sa mi se-ncurce mie stiloul...

Nu se poate, macar ceva virgule, dezacorduri gramaticale, de gen sau de numar, daca se scrie intr-o sau intro...
Ma simt dezamagit
Back to top
Klaus
Sun Oct 19 2014, 10:10PM
Registered Member #3279
Joined: Wed Sep 08 2010, 09:22AM

Posts: 3144
Thanked 828 time in 527 post
Si apropo de loctiitorul cel zgubilitic, venind eu de la un curs mi-a gasit colegii agitandu-se sa execute un ordin al numitului… Toata lumea facea copii xerox in nestire, topuri de hartie, dosare intregi. Intreb eu ce se petrece si un coleg de birou imi zice ca a cerut loctiitorul copii dupa documentele facute anul trecut. Iar eu in naivitatea mea am zis ca nu se poate sa multiplic exemplarele 2, ca sa ce? Doar ele se regasesc arhivate la dosar, ce tampit le mai cere inca o data. Colegii se agitau de nu se poate, iar eu mi-am vazut de treaba, fara sa fac vreo copie. Vine ziua X, aduna personajul teancuri de dosare, intra la sef si intreaba daca ii poate aduce documentarea. Seful zice da, deschide loctiitorul usa si incep furnicile sa care dosare pe masa de consiliu. Seful cand vede ca se ingroasa gluma si masa este in pericol sa se darame sub greutatea hartiilor, zice Stop! si intreaba ce-i cu dosarele. La care loctiitorul ii raspunde ca a executat ordinul privind activitatea de anul trecut. Seful se enerveaza si ii zice zelosului ca i-a cerut o lista cu principalele documente intocmite anul trecut, nicidecum TOATE documentele, lui ii trebuia intr-un dosar 3-4-5-10-20 file cu un centralizator, si nu are ce face cu maculatura aia, sa o ia retur. Asa ca loctiitorul si-a retras dosarele si… chiar nu stiu ce a facut cu atata hartie, ca de sters undeva cu ea odata ca nu era prea buna, si a doua oara ca era prea multa…

Loctiitorul cu pricina a iesit la pensie plin de remuscari ca nu a ajuns general, ca alti inaintasi ai lui pe functie. Poate altii or fi meritat, nu stiu, nu i-am prins, dar el chiar ca si-a depasit conditia, vorba lui Murphy, a ajunsese la nivelul maxim de incompetenta.


[ Edited Sun Oct 19 2014, 10:11PM ]
Back to top
Go to page
      >>   

Jump:     Back to top

Syndicate this thread: rss 0.92 Syndicate this thread: rss 2.0 Syndicate this thread: RDF
Powered by e107 Forum System uses forum thanks

More links

Imnul SEMPER FIDELIS
Arhiva stiri
Trimite-ne o stire
Marsuri
Articole
2% pentru voi
Directia Generala Anticoruptie din MAI
Resboiu blog
Asociatia ROMIL
InfoMondo
Fundatia Pentru Pompieri
Liga Militarilor
Politistul
SNPPC
NATOChannel TV
Forumul politistilor
Forumul pompierilor
Asociatia "6 Dorobanti"
© 2006-2015 Proiect SEMPER FIDELIS
Site protejat la copierea cu soft-uri dedicate. Banare automata.Opiniile exprimate pe forum nu reprezinta si pozitia asociatiei fata de persoane, institutii si evenimente. Regulile de functionare a forumului sint formulate in baza prevederilor constitutionale si legilor in vigoare. Asociatia isi exprima pozitia fata persoane, institutii si evenimente prin fluxul de stiri publicat in prima pagina a site-ului.