La finalul ultimei dezbaterii, Biden a anuntat sfarsitul petrolului, nevoia de a face tranzitia catre o economie verde, eliminarea subventiilor de stat si interzicerea fracking-ului pe terenurile federale, oferindu-i preopinentului sau nesperata munitie.
Trump a sesizat oportunitatea si a punctat si atunci, dupa care echipa lui de campanie a tintit extrem de agresiv publicul din Texas, Ohio si Michigan, state in care functioneaza principalele companii petroliere, cu mesajul ca daca Biden va fi presedinte multi dintre cei care lucreaza in industria petrolului isi vor pierde slujbele.
Nu sunt vreun cunoscator al politicii americane, dar imi curg pe Twitter postari ale unor oameni in care am incredere si care spun ca povestea asta ar putea face diferenta.
Sa nu o mai lungesc, daca casa de pariuri nu s-a inchis inca, pariez si eu 50 de centi pe victoria lui Trump.
Precum am prezis, contestații, renumărări, scandal. Și tămbălăul abia începe. Se pare că asistăm la o "rețetă" similară cu ce am văzut la noi. Mărul discordiei e "votul prin corespondență" (avansul lui Trump se modifică, masiv, odată cu numărarea plicurilor venite înainte / după). De ce sunt acestea cam 80% pro-Biden...nu se știe. Cică așa le place la democrați - dar prin poștă ar fi trebuit să voteze și nenumărații militari aflați "peste mări" (și nu văd de ce aceștia ar trebui să fie anti-Trump).
Un lucru e clar. Sondajele din ultimele 3 luni (care îl dădeau pe "Bideu" cu 8, 10 chiar 12% avans) erau fàră fundament. In realitate, Trump a avut mult mai mulți susținători - chiar dacă nici el majoritar.
Indiferent cum se va tranșa (mai mult ca sigur juridic, peste o lună sau două), se vădește fără echivoc adânca divizare din SUA. Lucrurile abia de acum íncolo vor íncepe, realmente, să se radicalizeze.
Indiferent de evoluțiile pe termen scurt, o concluzie (nu chiar hazardată) ar fi că, in SUA, complexul militar-industrial a fost învins de complexul informațional-comercial. E aceeași idee a confruntării dintre old-money și new-money. Oarecum de anticipat íncă de acum 10-15 ani, faptul a devenit certitudine. "Power-shift"-ul prognozat de Toffler a devenit limpede, chiar în cea mai sesizabilă formă a puterii - politica.
O nouă lume, noii forme de putere.
Mai rămâne de văzut cum se vor adapta perdanții. Dacă nu se pot optimiza, actualul (nou) complex va domina SUA (implicit lumea) până când noi rivali (de aceeași factură) vor acumula potențial comparabil.
Cinismul și combinațiile... Să reținem aceste nouă nume, căci ei și numai ei vor decide președintele USA, adică, cei 9 judecători ai Curții Supreme a SUA care vor judeca frauda electorală de la alegerile prezidențiale americane : 1) Clarence Thomas - George H. W. Bush în 1991; 2) John G. Roberts- George W. Bush în 2005; 3) Samuel A. Alito- George W. Bush în 2006; 4) Neil McGill Gorsuch - Donald Trump în 2017; 5) Brett M. Kavanaugh- Donald Trump în 2018; 6) Amy Coney Barret- Donald Trump în 2020; 7) Stephen Breyer - Bill Clinton în 1994; 8) Sonia Sotomayor - Barack Obama în 2009; 9) Elena Kagan- Barack Obama în 2010.
Se speculează mult cu privire la Curtea Supremă, mai ales referitor la o anumită dependență (obediență) față de Trump. Totuși, înainte de a se tranșa un proces, trebuie aduse niște dovezi. Oricât de partizană ar fi (să admitem, teoretic) o instanță, tot îi trebuie un minim probatoriu pentru a justifica un verdict. Ori, până ín prezent, echipa lui Trump (Giuliani & Co.) a reperat doar câteva cazuri izolate de nereguli - tolerate pretutindeni ca marjă de eroare inerentă unui proces electoral de proporții. Dacă vor să aibă un caz solid - sau măcar unul acceptabil - trebuie să demonstreze cifre mari (minimum mii) de voturi falsificate. Altminteri, indiferent câtā dreptate ar putea avea, Trump nu va face decât sā plonjeze în penibil - afectând și șansele republicanilor de a domina Senatul în ianuarie.
Scott Turow (n. 1949, Chicago) este avocat și scriitor american, autor a 11 thrillere juridice și a trei cărți de nonficțiune. A studiat Dreptul la Stanford și Harvard Law School, unde a și început să scrie. Înainte de a se dedica carierei de scriitor, în anii ’80, a fost procuror districtual adjunct în Chicago. Romanele sale au fost traduse în 40 de limbi și vândute în peste 30 de milioane de exemplare, iar Presumed Inocent, The Burden of Proof și Reversible Errors au fost ecranizate în anii ’90 și 2000. În limba română au apărut la editura RAO Eroi obișnuiți (2005), Nevinovat (2013), Gemenii (2015) și alte patru titluri, în curs de apariție la aceeași editură aflându-se cel mai recent roman al său, The Last Trial (2020). Turow a scris editoriale pentru New York Times, Washington Post, Vanity Fair, The New Yorker, și The Atlantic.
Potrivit narațiunii politice dominante în SUA, mai ales în urma recentelor alegeri prezidențiale, ar exista două Americi.
America Unu, cum îi spun eu, pentru că acesta este tribul căruia îi aparțin și eu, este o coaliție de locuitori citadini, care include în proporții semnificative minorități rasiale, membri ai uniunilor profesionale și electorat cu educație superioară, mai ales femei, coaliție care a făcut ca Biden să fie ales în urmă cu trei săptămâni ca următorul președinte al SUA.
„Ceilalți americani“ – după cum probabil și-ar spune chiar ei, având în vedere că se simt marginalizați – sunt în măsură covârșitoare albi, locuind mai degrabă în zonele rurale, ceea ce face ca mulți să nu aibă prea mult contact cu afroamericanii sau cu imigranții, motiv pentru care le sunt și ostili.
Aceștia au, în medie, mai puține studii, își apără cu strășnicie dreptul de a deține arme și au convingeri religioase de modă veche, cum ar fi cele ale membrilor Bisericii Evanghelice, care se opun cu înverșunare avortului.
Împreună cu soția mea, am petrecut o bună parte a ultimului an trăind în ambele Americi, și pot spune că deși locul comun al celor „două Americi“ este grosier și simplist, adesea este uimitor de corect.
Poți prezice cu un grad mare de precizie culoarea politică a unui district congresional aflând dacă în zona respectivă se găsesc mai multe magazine Whole Foods – supermarketurile cu alimente organice deținute de Amazon – sau Cracker Barrel, lanțul de restaurante cu bucătărie country, coșmarul oricărui cardiolog, cum ar fi pui prăjit și șnițele de vită.
În primul caz, zona e dominată de democrați, în al doilea – de republicani. Facțiunilor politice americane le corespund subculturi distincte, care nu interacționează prea mult.
În orice țară există tabere politice, dar în SUA această împărțire rareori a fost atât de dură – și de egală.
Iar această evoluție în extremă a situației politice americane este ilustrată de opiniile diametral opuse în privința lui Donald J. Trump, precum într-o versiune contemporană a basmului Noile haine ale împăratului al lui Hans Christian Andersen.
Precum cei mai mulți din America Unu, îl consider pe fostul președinte un monstru narcisist, care a încălcat fără să-i pese normele democrației și care a dispus de guvernare oricum i-a convenit în beneficiul său.
A comis gesturi de cruzime nesăbuită, cum ar fi separarea la garniță a copiilor imigranților de părinții lor și utilizarea unor cuvinte codificate rasist și, poate cel mai grav, aderă la un sistem personal de opinii complet fluid, bazat pe orice minciună se întâmplă pe moment să-i aline egoul în permanență rănit.
Insistența lui actuală că a câștigat alegerile de la începutul acestei luni, iar apoi a fost cumva spoliat de această victorie este doar cel mai recent exemplu.
Îl văd ca pe un nonconformist care spune ce crede, ceea ce-l face să pară adesea necioplit, dar îi conferă forță. Se identifică cu sentimentul lui de profundă nemulțumire și le pasă prea puțin de daunele pe care le aduce ordinii democratice, pentru că percep sistemul politic drept corupt, întrucât acesta nu a făcut nimic pentru ei.
Din toate aceste motive, suspectez că ceea ce le place „celorlalți americani“ cel mai mult la Trump este că noi – presa americană, intelectualii, oamenii educați care manevrăm pârghiile societății în favoarea noastră, „elitele“, după cum le place să ne spună –, noi îl urâm pe Trump. Iar asta le face mare plăcere „celorlalți americani“ – pentru că ne urăsc pe noi.
Explicația acestei uri este, desigur, speculativă. Inegalitatea de venituri – și resentimentele care vin de aici – reprezintă o problemă din ce în ce mai mare în SUA.
A început cu tăierile de taxe de către Regan din anii ’80, iar acum este cea mai mare din lumea dezvoltată, primii 1% din americani câștigând anual de peste 15 ori mai mult decât ultimii 50%.
În 2016, a existat o secțiune considerabilă de electorat care l-a preferat pe socialistul democrat Bernie Sanders lui Hilary Clinton în alegerile primare din cadrul Partidului Democrat și care apoi a migrat către Trump când acesta a început să repete mantra lui Sanders despre Statele Unite ca „o societate măsluită“.
„Ceilalți americani“ s-au dovedit dispensabili și ușor de înlocuit pe piața muncii, pierzându-și slujbele mai bine plătite din producția industrială în favoarea muncitorilor din țările în curs de dezvoltare, în timp ce relativa lor lipsă de educație i-a împiedicat să migreze către domeniile în creștere, cum ar fi IT-ul.
Precaritatea lor economică le exacerbează temerile rasiale, din moment ce consideră că imigranții și persoanele de culoare le-au luat joburile și le-au scăzut salariile.
Și privesc cu resentiment măsura în care mass-media principală – ziarele, posturile TV – și website-urile acestora, cinematografia și companiile de social media sunt, în general, controlate de locuitori din America Unu și ne reproduc punctele de vedere.
De aceea, „ceilalți americani“ sunt atât de atașați de Fox News și de dispuși să accepte descrierea de către Trump a oricăror alte informații ca fake news.
Iar ceea ce-i înfurie cel mai mult pe „ceilalți americani“ este că ei cred că cei din America Unu se uită de sus la ei, la armele lor și la stilul lor de viață religios.
Așa că atunci când Hillary Clinton a făcut o declarație greșit interpretată în cadrul unui discurs din 2016, zicând că „Jumătate din suporterii lui Trump pot fi puși în ceea ce eu numesc găleata cu ciurucuri... cu opinii rasiste, sexiste, homofobe, xenofobe și islamofobe“, i-a oferit lui Trump o memă de succes care era încă repetată în 2020.
Vorbind în numele celor din America Unu, ceea ce ne sperie și ne îngrijorează cel mai mult în legătură cu nucleul dur al suporterilor lui Trump este faptul că par dispuși să subscrie orbește la orice fantezii sau invenții ale acestuia, indiferent cât de contrazise de realitate ar fi acestea.
Trump s-a lăudat odată că fanii lui l-ar sprijini chiar dacă ar omorî pe cineva pe Fifth Avenue în New York, iar ăsta nu a fost doar încă un mod de a se da mare.
Cei mai mulți dintre noi, cei din America Unu, avem motive întemeiate să ne temem că „ceilalți americani“ ar continua să-l sprijine pe Trump chiar dacă acesta, în ultimele săptămâni ale mandatului său, ar da o lovitură de stat.
Indiferent dacă această estimare este corectă, nu încape nicio îndoială că „ceilalți americani“ au fost dispuși să-l urmeze pe Trump într-un univers paralel, reacția lui în cazul pandemiei de coronavirus fiind cel mai bun exemplu.
Trump a bagatelizat inițial virusul drept o altă „farsă liberală“, apoi a susținut în mod repetat că COVID va dispărea ca prin magie și se va vaporiza, promițând în timpul campaniei, chiar pe când temutul al doilea val de COVID se contura în mod clar, că greul epidemiei trecuse deja.
Aflându-se în turneu electoral, Trump a ignorat orice avertismente privind sănătatea publică și a ținut mitinguri cu mulțimi înghesuite, unde majoritatea participanților nu purtau mască, la fel ca liderul lor.
Două studii științifice separate au ajuns la concluzia că aceste evenimente au dus la creșterea numărului de îmbolnăviri cu COVID. Indiscutabil este faptul că peste 30 de agenți ai serviciilor secrete care îl păzeau pe președinte în cadrul acestor evenimente și la Casa Albă au fost depistați pozitivi.
Poate și mai grav a fost faptul că lideri politici mult mai bine educați s-au raliat în spatele lui Trump și i-au copiat comportamentul.
La două ceremonii aglomerate de la Casa Albă – una care anunța cea mai recentă alegere a lui Trump pentru Curtea Supremă la finalul lunii septembrie, iar cealaltă sărbătorind victoria lui Trump în seara alegerilor –, oaspeții au interacționat la mică distanță, cei mai mulți fără măști.
Drept consecință, cel puțin 48 de persoane au fost infectate la aceste evenimente, inclusiv Trump, soția lui, fiul cel mic, trei senatori și secretarul de presă al lui Trump, șeful său de personal, șeful precedentei sale campanii, precum și șeful celei actuale, un secretar de Cabinet, un fost guvernator care a fost aproape de moarte după ce a jucat rolul de antrenor de dezbatere pentru Trump, președintele Comitetului Național Republican, mai mulți membri ai staffului vicepreședintelui și directorul biroului de securitate al Casei Albe, care se află în stare critică de peste o lună.
Iar asta e de-a dreptul ironic. Da, bineînțeles că există shadenfreude și te bucuri de răul altuia când vezi că cei care negau boala se îmbolnăvesc.
Dar cum poți să nu te uiți de sus la oameni care ignoră în mod voit știința și care se expun în mod repetat la riscuri letale, jucându-se bucuroși de-a adepții liderului în timp ce se aruncă de pe o stâncă.
Acum, că eu și soția mea ne-am retras în cea mai mare parte din activitate ca avocați, ne petrecem iernile în comunitatea super elegantă de pensionari din Naples, Florida.
Naples nu face parte nici din America Unu, nici din Cealaltă Americă, ci e dominat de o facțiune mult mai restrânsă din cadrul coaliției politice a lui Trump, oamenii bogați și bătrâni.
Mulți consideră comportamentul lui Trump ca persoană respingător, dar adoră reducerile de taxe ale acestuia și creșterile de pe bursă care le-au sporit economiile după pensionare. (Faptul că bursa a crescut în timp ce șomajul a luat amploare îți spune tot ce trebuie să știi despre inegalitatea economică din SUA).
După ce ne-am întors din Florida, în luna mai, ne-am împărțit timpul între Illinois și Wisconsin. Fosta noastră reședință principală se află lângă Chicago, în orășelul universitar Evanston din Illinois, care găzduiește Northwestern University. Precum cele mai multe enclave universitare din SUA, Evanston este foarte liberal.
Zona în care locuim noi, unde clădirile de apartamente și casele familiale alternează de la o stradă la alta, este bine integrată din punct de vedere rasial, multe dintre familiile vecine fiind birasiale.
Îmi place să spun că atunci când mă uit pe fereastră la copiii și părinții din parcul de vizavi, nu am cum să ghicesc care copil aparține cărui părinte.
În Evanston, echipa Biden-Harris a luat peste 90% din voturi, iar când rezultatul a fost, în sfârșit, anunțat de posturile de televiziune pe 7 noiembrie, vecinii noști au ieșit pe străzi să sărbătorească.
Dar ne-am petrecut cea mai mare parte a verii în districtul Kenosha County din vestul Winsconsinului. Cu câteva decenii în urmă, am cumpărat o casă de vacanță aici pentru tânăra mea familie.
Se află pe un drum de țară, cu mici case pe o parte și ferme de lapte și soia pe partea cealaltă. În timp ce eu mă ocup oficial cu lemnul, și adun stejar și nuc american de pe 20 de acri din pădurile din jur, viața noastră de acolo are în centrul ei scrisul pentru mine și frumoasa grădină pentru Adriane și, mai ales atunci când ne vizitează nepoții noștri, sportul – înot, tenis și golf.
Am folosit casa în general în weekenduri, până când pandemia ne-a făcut să o transformăm în reședință principală, ceea ce s-a dovedit a fi o revelație.
Ca mare parte din America, Kenosha County este divizată profund ca mod de viață și opinii politice. În vest, unde ne aflăm noi, semne uriașe cu Trump se află la aproape fiecare colț.
În est se află orașul Kenosha, de-a lungul Lacului Michigan. Kenosha se află de decenii în dificultate, de când fabrica American Motors de acolo s-a închis.
În centrul orașului se găsește o comunitate mare, în general săracă de afroamericani, unde clădirile principale sunt părăsite. Spre periferie, în ultimele trei decenii au apărut suburbii aparținând în cea mai mare parte clasei mijlocii și malluri, apropierea autostrăzii interstatale și chiriile mai mici făcându-i pe mulți să accepte timpul de condus până la slujbele din Chicago sau Milwaukee.
Cel mai mare angajator din comitat este Amazon, cu peste 3.000 de angajați full-time, care muncesc într-un depozit gigantic în apropiere de autostradă. Asta înseamnă că joburi de 15 dolari pe oră au luat locul locurilor de muncă sindicalizate, în cadrul cărora angajații din industria auto, de exemplu, ar câștiga astăzi până la 100.000 de dolari pe an, plus alte beneficii.
Însă vecinii noștri par să fi ales viața la țară pentru că vor doar să fie lăsați în pace. Le displac proiectele imobiliare care se înmulțesc, ale orășenilor ca noi. După treizeci de ani, cunosc tot doar patru familii pe o distanță de trei kilometri.
Un lucru care cu siguranță nu le place vecinilor noștri este gardul electric pe care l-am instalat pentru a împiedica accesul vânătorilor de căprioare. Am luat această măsură după ce un glonț rătăcit de la o carabină puternică a penetrat prin aparatul de aer condiționat și prin ușa de la intrare a casei vecinilor de lângă noi pe când aceștia luau cina.
Pentru cei mai mulți brânzari, cum sunt cunoscuți cei din Wisconsin, armele sunt o componentă centrală a vieții și posesiuni cu care se mândresc.
De la o decizie din 2008 a Curții Supreme a SUA, care recunoștea pentru prima oară după 215 ani de existență a noastră ca națiune că orice cetățean are dreptul constituțional de a deține un pistol, lobby-ul din domeniul armelor și al producătorilor de armament a început o campanie neobosită pentru a crește vânzările de arme.
În prezent, toate statele oferă licențe pentru arme care pot fi purtate în mod discret pe stradă, iar deținerea privată de arme AR-15, o versiune civilă a puștilor semiautomate de luptă folosite de armata SUA, este, de asemenea, permisă. Acum, când vecinii noștri se antrenează pentru tragerea la țintă, adesea auzim nu un singur foc de pușcă, ci răpăitul de mitralieră ale AR-urilor lor.
(Lui Trump îi plăcea să atragă atenția privind creșterea ratei crimelor din Chicago, dar nu menționa niciodată armele cu care erau făcute aceste crime, afluxul de pistoale comercializate legal de producătorii de armament.)
„Ceilalți americani“ din Kenosha County, ca mulți alții din lumea lui Trump, sunt agresivi și furioși. Ni s-a spus că în apropiere se află miliții, adică organizații paramilitare de extremă dreaptă care sunt pline de suporteri ai lui Trump, acum că arme militare pot fi deținute de simpli cetățeni.
Când soția mea a încercat să opună pădurii de semne cu Trump unele cu Biden-Harris fixate pe copacii noștri, am găsit unul dintre ei despicat în două pe lung. Cum suntem departe de poliție, amenințarea unor intruși înarmați ne-a făcut să reconsiderăm și noi ideea de a ne înarma.
Anul acesta, districtul Kenosha, în ciuda populației sale de doar 160.000 de suflete, a devenit epicentrul luptei politice americane. În afară de pandemie și de alegeri, al treilea conflict politic major din viața americanilor din 2020 a venit odată cu lansarea la sfârșitul lunii mai a clipurilor filmate de martori care arătau un bărbat afroamerican, pe nume George Floyd, care murea, în timp ce Derek Chauvin, un polițist cu vechime din Minneapolis, îi ținuse genunchiul pe gât mai mult de opt minute, în timp ce primul implora: „Nu pot să respir“.
Comportamentul polițiștilor față de afroamericanii săraci constituie de câțiva ani scânteia protestelor. Mișcarea Black Lives Matter a apărut în vara anului 2014 după uciderea de către polițiști a unui adolescent de culoare, Michael Brown, în Ferguson, statul Missouri, și a lui Eric Garner, în New York.
Uciderea lui George Floyd a declanșat proteste în toată țara, urmate noaptea de revolte, în timpul cărora mulțimea a incendiat, a spart vitrine, a jefuit magazine și s-a luat la bătaie cu poliția.
Uciderea altor câtorva tineri de culoare în această vară a provocat reacții similare.
În cariera mea de 35 de ani ca avocat, în care am servit mai întâi ca procuror și apoi ca avocat de drept penal, m-am aflat în ambele tabere din această confruntare națională.
Am pledat gratis în favoarea unor inculpați sărmani pentru infracțiuni minore, dar am avut și polițiști sau asociații ale lor drept clienți, și am făcut parte din comitete care au angajat și au disciplinat membri ai poliției statale.
Mișcările de masă nu lasă loc de interpretări și mi-am dat seama că dezbaterile naționale despre ce se întâmplă pe străzi sunt goale de conținut.
Fiecare incident care a dus la proteste în ultimii ani este distinct din punct de vedere al faptelor.
Dacă mă întrebați pe mine, George Floyd a fost ucis. Eric Garner, care a murit după ce un polițist l-a strâns de gât pe la spate în cursul procedurii de arestare, a fost, de asemenea, asasinat.
În schimb, protestatarii Black Lives Matter continuă să scandeze numele lui Michael Brown, în ciuda faptului că procurorul general al SUA, care este și el de culoare, a prezentat un raport al FBI bazat pe probe ADN și martori oculari, care conchide că împușcarea lui Michael Brown a fost justificată, având în vedere faptul că Brown, printre altele, a încercat să pătrundă în mașina polițistului, l-a lovit și a încercat să-i ia arma.
De asemenea, din dezbateri lipsește realitatea neplăcută că afroamericanii comit de cel puțin trei ori mai multe fapte violente, inclusiv crime, decât albii (deși cetățenii de culoare sunt victime în procente la fel de ridicate). Date fiind aceste cifre, este inevitabil, chiar dacă impardonabil, ca unii polițiști să creadă că bărbații de culoare din anumite cartiere sunt infractori. Apoi țineți cont de creșterea numărului de arme de foc pe străzi.
Polițiștii intră în astfel de confruntări temându-se, realmente, pentru viețile lor și atunci scot mai repede armele proprii din tocuri.
Cu toate acestea, în mod evident, la 55 de ani de la adoptarea Legii Drepturilor Civile și la 155 de ani de la abolirea sclaviei, afroamericanii continuă să fie defavorizați în cadrul societății americane.
Americanii de culoare au un grad de instruire considerabil mai scăzut, sănătate mai precară, șomaj ridicat și venituri mai mici în comparație cu albii și practic îndură cu toții, indiferent de situația economică, o stigmatizare exasperantă, în ciuda faptului că cei mai mulți nu au comis nicio faptă reprobabilă.
Rasismul este instituționalizat încet, dar sigur în aproape fiecare sector al vieții americane, de la corporații la organizații artistice.
Ceea ce ne aduce la ziua de 23 august în Kenosha, când Jacob Blake, un bărbat de culoare, a ajuns la scena unei bătăi între două femei.
Polițiștii care au ajuns la fața locului și-au îndreptat atenția asupra lui Blake, care era căutat pentru agresiune sexuală încă din luna mai. Blake s-a împotrivit arestării, luptându-se cu polițiștii, reușind să scape și să ajungă la mașina personală în care erau cei trei copii ai săi. Unul dintre polițiști l-a apucat de cămașă pentru a-l opri, și aproape imediat l-a împușcat de șase ori în spate.
Un cuțit a fost găsit pe podeaua mașinii lui Blake, și un martor ocular a declarat că l-a auzit pe polițist strigând „Lasă cuțitul“, dar imaginile filmate de doi spectatori nu arată că Blake ar fi amenințat pe cineva cu vreo armă.
Forța pe care poliția o poate exercita față de cineva care se opune arestării este o problemă legală complicată. Dar în acest caz, fiind trei polițiști prezenți, o alternativă clar mai bună pentru a-l imobiliza pe Blake ar fi fost să se retragă și să încercuiască vehiculul cu pistoalele scoase în loc să-l împuște și să-l lase paralizat pentru tot restul vieții.
Dacă ar fi fost necesar, atunci ar fi trebuit să tragă în cauciucuri.
Când știrea împușcării lui Blake s-a răspândit în Kenosha au izbucnit proteste, care au urmat tiparul deja cunoscut, protestele pașnice făcând loc focurilor de armă, jafurilor și confruntărilor violente cu poliția.
Cum tulburările au continuat și în a treia noapte, un fost consilier local a cerut „patrioților care vor să se lupte“ să apere orașul. Kyle Rittenhouse, un adolescent în vârstă de 17 ani dintr-un oraș aflat la aproximativ 30 de kilometri sud în Illinois, a venit cu o pușcă AR-15 care fusese cumpărată pentru el în mod ilegal.
Rittenhouse s-a încăierat cu protestatarii și a împușcat trei dintre ei, ucigând doi, fiind, într-un final, arestat pentru omucidere. Între timp, mama lui Jacob Blake a făcut apel la calm în numele fiului său, în timp ce guvernatorul democrat Tony Evers a trimis 500 de membri ai Gărzii Naționale – miliția statală – pentru a restabili liniștea.
Când mă întorceam dintr-o vizită la Evanston exact în acea perioadă, am văzut vehicule armate și trupe combatante aliniate de-a lungul autostrăzii, o priveliște apocaliptică.
Isteria a atins cote alarmante, una dintre vecinele mele primind un telefon de la un fermier din apropiere care i-a spus să-și pregătească armele pentru că „ei“ vin. Protestatari nu au ajuns niciodată mai aproape de 16 kilometri de oraș.
Toate acestea a devenit știri naționale și un eveniment central al campaniei prezidențiale în desfășurare.
Donald Trump a ajuns în Kenosha pe 1 septembrie, a numit violențele care au urmat protestelor „terorism domestic“ și a refuzat să-l condamne pe Kyle Rittenhouse. Trei zile mai târziu, a venit și Joe Biden, care s-a întâlnit cu familia lui Blake.
Spre deosebire de Trump, Biden se afla într-o poziție delicată. În SUA, în ciuda discuțiilor privind schimbările demografice, albii au alcătuit două treimi din electorat și niciun candidat democrat la președinție nu a mai primit o majoritate de voturi ale albilor de la Lyndon Johnson, în 1964.
Susținerea covârșitoare a comunității de culoare este indispensabilă pentru a câștiga. Biden a condamnat violențele și a luat în derâdere sloganurile de stânga precum „Nu mai finanțați poliția“, dar s-a adaptat brusc de fiecare dată când Trump a ațâțat flacăra tulburărilor.
Ca unul care nu ezită niciodată să fluture steagul roșu, Trump s-a întors la Kenosha în noaptea de dinaintea alegerilor pentru încă o manifestație aglomerată și fără mască, chiar dacă Wisconsin era în fruntea statelor lovite de al doilea val de infectări cu COVID-19.
Trump a susținut că el a oprit violențele din Kenosha, ignorând rolul mult mai important jucat de familia lui Blake și de guvernatorul Evers. Rezultatele alegerilor din ziua următoare m-a șocat.
Cele mai multe sondaje preconizau o victorie democrată masivă, inclusiv în statele centrale precum Wisconsin, unde un sondaj îl credita pe Biden cu 17 puncte peste oponentul său.
Ambele tabere au făcut o treabă remarcabilă stârnindu-și suporterii, înregistrându-se cea mai mare prezență la vot din ultimul secol. Dar nu a fost un val „albastru“, democrat.
Aproape jumătate l-au susținut în continuare pe Trump.
Probabil că românii înțeleg, alegerile noastre prezidențiale nu sunt decise pe principiul democratic al votului majoritar.
Trump a fost ales în 2016 în ciuda faptului că a fost în urma lui Hillary Clinton cu trei milioane de voturi la nivel național, adică aproximativ 2,1%.
Alegerile noastre sunt câștigate în Colegiul Electoral, care a fost stabilit de Constituție drept compromis pentru ca și statele mai mici să aibă o oarecare putere.
Indiferent de mărimea lor, fiecare stat are doi electori de la început, și apoi primește electori în plus relativ proporțional cu populația. Toți votează pe cine câștigă în acel stat. Drept rezultat, alegerile nu se decid în New York sau Alabama, unde rezultatul, albastru sau roșu, este de la sine înțeles.
Accentul se pune pe așa-numitele câmpuri de luptă, unde și candidații republicani și cei democrați au câștigat în trecut.
În comparație cu 2016, 2020 a arătat o deplasare ușoară, dar logică spre Biden și împotriva lui Trump, în care Biden a depășit-o pe Hillary Clinton cu destul cât să câștige.
Cum voturile încă se numără în anumite state, Biden conduce la nivel național cu 4% la votul popular, conducând cu până la 6 milioane de voturi.
De fapt, cele 79 de milioane de voturi primite de Biden au fost cele mai multe primite vreodată de un candidat la președinție. La fel de important, a obținut o majoritate absolută, de 51% din voturile exprimate.
În 14 din cele 15 state în care au avut loc confruntări, Biden a egalat sau chiar a surclasat performanța lui Hillary Clinton din 2016. (Singura excepție a fost Florida, statul în care locuiesc, și unde slăbiciunea lui Biden pentru alegătorii latino din Cuba și America de Sud l-a costat.)
Dar, date fiind scandalurile zilnice făcute de Trump și eșecul în a acționa eficient în legătură cu coronavirusul, ceea ce a dus la 225.000 de decese până la alegeri și aproape același număr de șomeri, cred că marja de victorie a lui Biden este îngrijorătoare.
În Wisconsin, Biden a depășit-o pe Hillary doar cu 1,4%, destul cât să transforme minuscula ei pierdere într-o victorie la fel de minusculă, cu 20.000 de voturi din 3,2 milioane de voturi exprimate.
De ce sondajele s-au înșelat atât de tare și de ce democrații nu au fost capabili să profite de catastrofa care este Trump va fi subiectul multor analize.
Dar putem privi spre districtul Kenosha pentru indicii. Kenosha este un district care pendulează. În 2012 Barack Obama a câștigat cu un avantaj de 10.000 de voturi.
În 2016, Kenosha County a votat cu Trump, dar cu o mică marjă de câteva sute de voturi din 72.000 de voturi exprimate. Anul acesta, după tulburările din mai, prezența la vot a crescut cu 25%, dar Trump a câștigat cu 3%, curbând trendul care îl favoriza pe Biden.
Sociologi mai sofisticați decât mine vor trebui să analizeze aceste rezultate. Dar presupunerea mea este că episoadele repetate de violență urbană i-au defavorizat pe democrați.
Capcana în care s-a trezit Biden, care l-a împiedicat să croiască un plan de acțiune privind modul cum va pune capăt dezordinii, a erodat din susținere.
Nu a ajutat nici faptul că, doar cu o săptămână înainte de alegeri, un alt bărbat de culoare care se îndrepta spre polițiști cu un cuțit în mână a fost ucis în Philadelphia, ceea ce a dus la două nopți de demonstrații și violențe și 172 de arestări.
Trump a menționat acest incident peste tot pe unde a fost. Într-adevăr, sondajele arată că votanții întârziați, cam 3% din electorat, au votat în majoritate cu Trump.
Dar chiar dacă am dreptate sau nu, America trebuie să recunoască faptul că, deși multe atârnau împotriva lui, Trump s-a dovedit din nou a fi un buldozer politic și aproape că a reușit să obțină o a doua victorie miraculoasă.
Acum, cele mai multe instituții republicane au refuzat să accepte victoria lui Biden de teamă să nu-l îndepărteze pe Trump, al cărui sprijin important este esențial în turul doi al alegerilor din Georgia, care se va desfășura în ianuarie și va decide care partid va controla Senatul american.
Mă aștept ca Trump să se furișeze de la Casa Albă pe 20 ianuarie, aruncând în stânga și în dreapta acuzații de fraudă, folosind furia și credulitatea „Celeilalte Americi“ drept bază pentru o nouă candidatură în 2024.
Nu prea văd de ce retorica acestui Turrow ar avea relevanță. Este aceeași argumentație progresistă, "corectă", de care cel puțin eu, unul, sunt sătul până în gât. Nu auzisem de el, așa că l-am căutat Google. Simțeam că lipsea ceva din prezentare, așa că am vrut să-i verific originile. Drept urmare... Nu c-aș fi antisemit, Dar cumva m-am lămurit. Chiar nu am ceva cu evreii (mai ales că nici nu fac greșeala de a-i amesteca pe toți în aceeași oală). Dar acest Turrow pare a face parte din tagma evreilor cosmopoliți, atei, "progresiști" - categorie bine cunoscută și pentru promovarea bolșevismului ín anii '20-'30 ai secolului trecut.
Are, desigur, dreptul să se exprime cum vrea. Și chiar mi-a plăcut onestitatea cu care și-a declinat apartenența la "America lui" - măcar nu a încercat să pozeze într-un așa-zis "observator echidistant". L-aș fi ignorat, cum fac ades când îmi ies in cale asemenea activiști, dacă nu m-ar fi deranjat alegația că electoratul alt-right ar fi mai...needucat. Nu e prima oară când remarc această aruncare în desuet. Cumva, meta-mesajul e că "dacă nu aderi la mizerii tip melting-pot...ești un incult, ba poate chiar un analfabet". Pentru un "maestru al beletristicii" se cam încurcă, totuși - căci mai departe zice că "albii n-au mai votat majoritar cu democrații din 1964", apoi recunoaște că negrii sunt mai puțin educați - fără a-l deranja deloc propria contradicție (de vreme ce segmentul "afro" a votat in mare parte cu Biden).
Dar, in sfârșit, să-l lăsăm în..."corectitudinea" lui. Nu mi-am propus să fac aici apologia lui Trump (mai ales că nu-l consider reprezentativ), ci mai degrabă să analizez un fenomen ce nu se va opri odată cu aceste controversate alegeri.
Un tâmpit arunca piatra si niste oameni normali fac scuba dupa ea !
Aveti aici mesajul unui domn referitor la Trump, cel ce fuse si se duse. Domnul respectiv a fost sef al statiei C.I.A la Moscova în anii '80, apoi director al Clandestine Service iar zilele astea e director de studii la Atlantic Council. Si asta a avut de zis despre Trump :
Aceste alegeri nu sunt contestate si controversate decât de Trump himself. Pâna acum, despite toate acuzele si anunturile despre toate minunatiile petrecute la alegeri, nimeni nu a venit cu nimic concret în fata Justitiei americane.
Si nici n-o sa vina, ca alegerile au fost corecte iar Trump se întâmpla sa le fi pierdut. Acum patru ani le-a câstigat, acum le-a pierdut. Un Gigi Becali american.
Aceste alegeri nu sunt contestate si controversate decât de Trump himself. Pâna acum, despite toate acuzele si anunturile despre toate minunatiile petrecute la alegeri, nimeni nu a venit cu nimic concret în fata Justitiei americane.
Si nici n-o sa vina, ca alegerile au fost corecte iar Trump se întâmpla sa le fi pierdut. Acum patru ani le-a câstigat, acum le-a pierdut. Un Gigi Becali american.
De acord. Nici eu nu m-am dat în vânt după persoana (sau personalitatea) lui. La dezbaterile pe care le-am urmărit a dezamágit. Doar că "blondul" nu a apărut din neant. Și nici n-a fost singur. Votanții poate au venit pt.că reprezenta G.O.P, dar, precum am mai scris, interesant e cum și de ce a ajuns el să reprezinte (și să conducă) Partidul Republican. Dat fiind adâncimile de context, cred că povestea nici nu a început, nici n-o să se termine cu Trump. Decât dacă inițiativa auto-numită "Lincoln Project" va prevala asupra celei din 2014-2015, "Freedom Caucus".
Bineînteles ca nu a venit singur. Vazând însa cine a venit cu el si cu cine s-a simtit el bine pe lânga el, e de înteles de ce a pierdut si de ce era de asteptat sa nu obtina un al doilea mandat. Mare lucru ca a ajuns la sfârstiul primului fara sa fie dat afara.
Acuma, ce e bine pentru americani,decid ei însisi. Pentru restul planetei, însa, e bine ca dolofanul ala oranj se întoarce la golful lui.
Pentru o parte a lumii posibil să fie mai bine, pentru altă parte...mai puțin. Dar, subscriu - probe despre o eventuală fraudă nu s-au adus (cel puțin nu suficient de valide pentru a fi luate in calcul de justiție). Asta atestă că Biden e președinte legal - nu neapărat și legitim. Atâta vreme cât scorul a fost f.strâns, e hazardat să afirmăm că "asta e voința poporului american". E drept că, pentru funcționalitatea sistemului democratic, trebuie să existe o limită matematică de tranșare (fie ea și extremă, 50% + 1 vot). Dar, pentru ca o tendință să fie fără echivoc, ar trebui să existe măcar 10-15% diferență procentuală intre doi candidați. Pe de altă parte, nici Trump nu a fost legitim in 2016. Cam aceleași diferențe subțiri s-au înregistrat și atunci, iar intrucât decizia s-a luat prin dinamica electorilor statali...nimeni nu ar fi putut spune, convins, că "americanii l-au vrut pe Trump".
Concluzia confirmă divizarea (polarizarea) extremă care caracterizează societatea din SUA. Independent de persoane, pe care le putem agrea (sau nu), faptul rămâne, și eu consider că va avea implicații și în viitorul apropiat. De fapt, pentru acest motiv am și inițiat subiectul. Nu mă pasionează stilul sau aspectul vectorilor vizibili (iar ca fapt divers, intr-o opinie strict personală, cred că ultimii președinți veritabili in America au fost Dwight Eisenhower și J.F.Kennedy (consecutivi, și reprezentând ambele laturi ale spectrului lor politic). Dar, apăs sublinierea, asta e o părere strict personală.
Revenind însā strict la subiect, sunt curios cum va evolua fenomenul "Q". La fel și cei de la "Washington Post":
LINK Dați fiind parametrii mari de creștere (ca vitezā / arie de extindere) e posibil ca fenomenul sā atingā o masā critică, din care se va dezvolta...altceva. Nu sunt sigur insă că a atins acel nivel critic (d.p.d.v social), insă cu siguranță depinde de ce vor face "inginerii" fenomenului in continuare.
Deocamdată, de aproape o lună, par a nu fi depășit șocul electoral.
Deocamdată, de aproape o lună, par a nu fi depășit șocul electoral.
Eu zic sa nu ne hazardam...
Daca dumneavoastra ati fi regizorul comediei asteia, n-ati avea si un plan B, C... poate chiar D, E...?
E adevarat ca au pierdut initiativa si ca acum sunt sunt siliti sa reactioneze, si la fel de adevarat e ca timpul trece in defavoarea lor, dar are si intamplarea locul ei in viata, si cine poate sti ce surprize ne rezerva viitorul?
Si inca ceva, la mine la Tatarani se zice sa nu pui toate ouale intr-un singur cos...
Eu zic sa nu ne hazardam... Daca dumneavoastra ati fi regizorul comediei asteia, n-ati avea si un plan B, C... poate chiar D, E...? [...] Si inca ceva, la mine la Tatarani se zice sa nu pui toate ouale intr-un singur cos...
Desigur, aceste considerații sunt pertinente. Orice strateg își impune planuri de rezervă / avarie, ar fi un neavenit în domeniu dacă ar ignora asta. Doar că același (oricare) strateg este condiționat implacabil, in alegerea / segmentarea strategiei de scopul final (miza ultimativă pentru care și-a conceput tot efortul).
In speța "Q", mi-e greu să cred că inițiatorii au conceput demersul pentru o miză care să transceadă momentul 2020. Nu e imposibil...zic doar că e puțin probabil. Și chiar de presupunem că alegerile n-au fost scop ultimativ strategic (ci doar unul tactic), e greu de crezut că își pot urma "desfășurătorul" fără atingerea obiectivului "prezidențial". Dincolo că au pierdut inițiativa (bine remarcat), pierd și timp....dar cel mai contraproductiv este că pierd credibilitatea. Nu discut aici ce fel de credibilitate era, și nici specificul celor creduli. Cert este că apanajul "Q" a fost o abilă retorică, consolidată cu "suspans" și inserții de "cunoaștere" (stil care a deosebit fenomenul de alte teorii conspiraționiste, multe naive și vădind amatorism).
Probabil o vreme - cât Trump va mai putea agita mentalul colectiv de acolo - "Q" va rămâne în atenție. Dacă Trump iese insă din scenă, curentul, chiar dacă nu va dispare total - își va pierde efervescența, decăzând până la nivelele neglijabile din periferia Internetului.
Dar...să vedem. Aceste opinii sunt de suprafață, eu neavând de unde să cunosc eventuale atu-uri confidențiale ale "inginerilor" pro-Trump.
Forums
