De! daca in jocul ,,de-a asezatelea", natura ne-a situat chiar aici...muntii nu-i putem muta,ne trebuie carte multa sa-i trecem si sa urcam niste trepte catre alte zone mai evoluate...acu', mai treceti cu vederea...
Se cauta sefi birouri RU la 4 ISU-uri. La pct 15 din Tematica figureaza Cultura generala: istorie, geografie, religie, arta, economie. La Bibliografie nu figureaza ceva titluri de parcurs. LINK Cum mama sa testezi candidatii in domeniile alea asa, aleatoriu... Si ce sa-i intrebi din artă, de exemplu? Adica sa fie un bun sef de birou RU trebuie sa stie ce-s alea arta plastica (pictură/grafică, sculptură, arhitectură etc.), arta dramatica (teatru, dans/coreografie, cinematografie etc.), muzica (vocală și instrumentală, cu n genuri muzicale, de la folclor la clasica) si literatura (epică, dramaturgie și lirică)? Si daca nu se da bibliografie, de ce se mai trece la tematica?
Vad ca s-a deschis sesiunea de titularizare oameni pe functii... La inspectori sefi Galati si Braila iar apare chestia aia Cultura generala: istorie, geografie, religie, arta, economie , la pct. 13 din Tematica. Pentru prim adjunct la Olt si adjunct la Constanta nu mai apare, deci astia sunt buni si fara cultura generala - istorie, geografie, religie, arta, economie.
BTW, sa inteleg ca Jianu este inspector sef plin la Constanta si se cauta om sa-i ocupe fosta functie?
Am inteles ca ISU Constanta are, in sfarsit, dupa lupte seculare, inspector sef titular (am ratat interviul ). Nu-l invidiez, este inspectoratul cel mai greu din punct de vedere a ce este inauntru.
Cate ceva despre munca angajatilor din IGSU (in reportaj este vorba de 3). In timpul liber sunt oameni ca noi, toti, cu aceleasi probleme, griji sau preocupari. Am incercat sa pun problema asta, a uzurii psihice a celor din interventie/SMURD/pirotehnisti, dar recunosc ca m-am simtit vorbind in pustiu... Cu ocazia destramarii unui sistem de sporuri pentru activitati deosebite, de genul celor desfasurate de cei din reportaj, nu stiu in ce masura munca lor (mai) este si platita pe masura...
Sunt oameni obisnuiti ca si noi doar in timpul liber. Au familii, copii, bucurii, necazuri, dar si satisfactii. Când imbraca uniforma si isi iau in primire posturile, fie ca sunt pompieri, paramedici, medici, sefi de echipaje la SMURD, descarceratori, medici la urgente, asistenti, toti sunt pusi sa faca diferenta intre viata si moarte. Salvarea oamenilor din situatii critice, uneori la limita este profesia, crezul si menirea lor. Când suna alarma sau telefonul, sar in masinile gata pregatite: o noua misiune de interventie rapida, eficienta pentru stingerea unor incendii, descarcerarea si acordarea primului ajutor, transportul ranitilor la primul spital. Ei sunt oamenii care salveaza vieti. Se intâmpla sa si piarda câte o batalie. Ei sunt oameni anonimi, dar si eroi, carora uitam adeseori sa le trimitem un gând bun, o multumire. Viata merge inainte, un nou apel, o noua misiune…
Medicul de la Ambulanta lucreaza pe teritoriul pacientului
“Nu-mi place sa stau la birou, desi acum, in calitate de director medical, stau mai mult decât mi-as fi dorit. Nu-mi place sa stau la o masa sa scriu, sa fac hârtii, in general imi place activitatea mai putin monotona, prefer mai multa adrenalina”, acestea au primele cuvinte rostite de dr. Adrian Colibaba, director medical al Serviciului Judetean de Ambulanta Bacau, atunci când l-am intrebat de ce a ales sa lucreze la Salvare si nu intr-un spital. A terminat Facultatea de Medicina, iar dupa Rezidentiat, in 2006, a ales Serviciul de Ambulanta Bacau: “nu intotdeauna faci ceea ce iti doresti, faci ce iese dupa un examen”. Radautean la origini, a devenit bacauan prin adoptie, un mare câstig pentru sistemul medical autohton. A venit imediat intrebarea: ce-i trebuie, ce calitati insumeaza un medic, un asistent sau ambulantier de la Ambulanta. “Activitatea din teren este mult deosebita fata de cea din spital sau cabinet medical, suntem expusi la diferite pericole, in afara de conditiile meteo (vânt, ploaie, zapada, ger, canicula), intervine faptul ca mergem pe teritoriul pacientului, suntem acasa la pacient, iar atitudinea noastra trebuie sa fie cu totul alta, pot interveni riscuri suplimentare, de a fi agresat fizic sau verbal, la spital sau cabinet esti pe teren propriu. Intervine un efort fizic mult mai intens, echipamentul pe care trebuie sa-l caram dupa noi, fiecare membru al chipei, cântareste intre 7 si 9 kilograme, mai ales la interventiile complexe. Dar nu-i totul, la intoarcere trebuie sa luam si pacientul, care, si el, are intre 3 si 150 de kilograme. Va dati seama ca nu-i la indemâna oricui sa depuna zilnic acest efort. Ce sa nu mai vorbim de durata unor intervntii care se pot intinde pâna la 10 ore, daca este vorba de un transfer (cu toate riscurile lui) la o unitate din Capitala sau la un spital din alt oras.” Un medic, un asistent sau ambulantier trebuie sa puna pe primul plan siguranta salvatorului, integritatea intregii echipe, este primul lucru care se invata la orice curs de prim ajutor, altfel risca sa devina si el victima, iar pacientul ramâne fara prim ajutor, si in loc de o victima, putem avea doua-trei sau chiar patru. Cele mai periculoase interventii sunt la accidentele de circulatie, care au loc in strada, uneori in plin trafic. ”Nu agreem, nu recomandam gesturile eroice, deoarece un erou mort, nu este decât un mort, cu toate acestea, sunt situatii când trebuie sa-ti asumi si anumite riscuri, insa calculate, cum s-a intâmplat la o interventie de urgenta, in seara de Craciun, la Luizi Calugara. Trei persoane au inhalat monoxid de carbon de la o centrala termica, au intrat in stare de inconstienta, iar pâna la venirea pompierilor ne-am asumat noi riscul si am intrat in acel garaj, cel mai curajos a fost ambluantierul, si am salvat toate cele trei victime, impreuna cu alte doua echipaje venite intre timp”, precizeaza dr. Colibaba. Precautia vine si de la faptul ca in ultimul timp se constata o crestere a unor astfel de incidente, in care personalul medical de la Ambulanta a fost implicat. “Noi suntem medici, personal medical, nu politisti, pompieri, care au misiune si dotare pentru interventiile dificile, cu un grad mai mare de risc. Noi suntem singura institutie civila din acest angrenaj denumit Sistemul National pentru Managementul Situatiilor de Urgenta, toate celelalte sunt militarizate.” Medicul Adrian Colibaba are la activ sute de interventii in anii de când si-a ales aceasta specialitate, a salvat numeroase vieti, a acordat asistenta medicala de urgenta la sute de pacienti, a raspuns promt la apelurile bacauanilor, chiar daca mai multe de 30 la suta dintre ele nu necesita prezenta Ambulantei. Oamenii, spune dr. Colibaba, fara a generaliza, apeleaza 112, chiar si atunci când ii doare capul sau le-a intrat un cui in talpa. Profesionalism si daruire sunt atributele care trebuie sa caracterizeze personalul de la Ambulanta Bacau. “Am sa va relatez unul din numeroasele cazuri dificile la care am participat. Trecuse doar o luna de când eram angajat si a trebuit sa transeferam o pacienta de 18 ani la Bucucresti, care suferise un accident rutier grav. Din diverse motiv, undeva pe la Focsani, a facut stop cardio-respirator. Era prima data când faceam aceasta manevra pe viu, in rest facusem doar pe manechine. Mi-au trebuit câteva secunde sa ma adun si sa incep resuscitarea. Interesant ca ambulanta s-a oprit chiar intr-o intersectie, manevra nu se poate face in mers, si dupa 15-20 de minute, impreuna cu asistenta si ambulantierul (vedeti ca vorbesc mereu de echipa, de o echipa completa) am reusit sa readucem pacientei functiile vitale. Dificil a fost ca mama fetei era in masina, lânga sofer, tensiunea s presiunea au crescut odata cu reactiile ei, insa Dumnezeu ne-a ajutat si pacienta a ajuns cu bine la Bucuresti, ca pâna la urma Dumnezeu hotaraste, noi nu suntem decât niste instrumente. Satisfactia noastra a fost ca, dupa vreo luna, tot noi am adus-o in Bacau. Vorbea, se misca, era mult mai bine. Ne-am bucurat, am vorbit si am ramas prieteni.” Solutii se gasesc intotdeauna, ne spune dr. Colibaba, iar daca intervine fatalitatea, nu inseamna ca medicii nu au facut tot posibilul pentru acea persoana. Medici, asistenti, ambulantieri, soferi, toti sunt 24 din 24 de ore la dispozitia noastra si, dincolo de necazul nostru, merita cu prisosinta un gând bun, un zâmbet atunci când ne-am facut sanatosi. Au si ei partea lor de contributie.
Misiuni imposibile
Liviu Vintu lucreaza ca pompier din 1996, dupa ce a terminat scoala militara “Pavel Zaganescu” din Boldesti, fiind repartizat la o unitate din Harghita, apoi in judetul Vrancea, stabilindu-se la Inspectoratul Judetean pentru Situatii de Urgenta din Bacau in anul 2000. A urcat treptele ierarhice de la sergent major la plutonier adjutant. De 16 ani si-a pus priceperea, dragostea si competenta in slujba oamenilor aflati in situatii limita. Mai intâi ca pompier la Stingere si din 2002, odata cu infiintarea SMURD, a trecut la descarcerare, participând la numeroase misiuni de salvare, accidente de circulatie, blocari de persoane sau accidente uzinale. “Suntem pregatiti profesional, moral si psihologic sa intervenim in orice moment. La primul semnal, intr-un minut am iesit pe poarta unitatii. Plecam cu foarte putine informatii si ne orientam la fata locului, nicio misiune nu seamana cu alta la care ai mai participat. Prima noastra grija sunt oamenii, salvarea lor din masinile accidentate, din orice alta situatie care le pune viata in pericol. Lucram in echipa, ne coordonam interventia pas cu pas, fiecare stie ce are facut, fara vorbe, fara nervi, de multe ori ne intelegem din priviri. Nu-i timp si nici loc de emotii, de ezitari, lucram contratimp, de noi depinde viata unor oameni. Alteori esti nevoit sa scoti doar cadavre. Sentiment nu de inutilitate, ci de neputinta: destinul a vrut altfel”, spune Liviu Vintu. Nu stie, nu a notat niciunde numarul interventiilor, doar in clipe de ragaz rememoreaza secvente din cazurile care l-au marcat. “Eram pompier, aveam 19 ani; un copil. Prima mea interventie. Lucram la Odorheiul Secuiesc si a trebuit sa intervenim la scoaterea a doua persoane dintr-o fântâna. Dificultati de comunicare. Am coborât 20 de metri legat cu o frânghie. Imi treceau prin minte tot felul de situatii: daca se darâma zidaria, daca ma prinde si ma trage in apa. Gânduri, teama, eram pompier nu zmeu. Din pacate ambele persoane erau decedate. Nu va pot descrie jalea rudelor, nu va pot spune acum starea mea.” Au urmat alte si alte misiuni. Cele mai dificile interventii, cele care l-au marcat au fost acele in care victime sunt copii. Caz teribil: doi morti, tatal si mama, fetita de cinci ani traia. A fost scoasa dintre fiarele contorsionate, insa a ramas fara ambele picioare. “M-am cutremurat, nu mai vazusem asa ceva. Inconstienta tatalui, care consumase bauturi alcoolice si apoi s-a urcat la volan.” Ce-i trebuie unui om pentru a lucra in acest domeniu, il intreb. Curaj, pregatire, experienta, stapânire de sine, coordonare, indemânare in folosirea aparaturii din dotare. Ii vedeti zilnic pe strazi in costumele lor rosii. Ei sunt militarii de la descarcerare si paramedicii.
A venit pompierul!
Pompier de stingere. De la cele banale, pâna la incendii de mare intindere: paduri, hale industriale, case, apartamente, vegetatie. Misiunile pompierilor s-au diversificat, ei fiind cei care intervin pentru salvarea unor persoane blocate in locuinte, pâna la salvarea animalelor. Plutonierul major Sorin Stan s-a angajat cu primul val, in 2006, la ISU Bacau. A lucrat si inainte sase ani in sistemul militar. Si-a descoperit târziu aceasta abilitate de a lupta cu focul. Este – si o spune senin – cea mai frumoasa meserie din lume. Pompierii sunt cei mai apreciati si iubiti de toata lumea. Tot el spune ca mai bine ar fi sa nu ai nevoie de un pompier, insa viata este alcatuita si din bune si din mai putin bine. “Fac meseria aceasta cu placere, chiar daca vi se pare curios, poate de neinteles. Asa cum invatatorul isi iubeste meseria, cum pilotul tine la avionul lui sau medicul la pacientii lui, si pompierul lupta pentru viata oamenilor, pentru salvarea bunurilor. Este o meserie ca oricare alta, numai ca pericolul te paste la fiecare interventie”, imi spune grabit Sorin Stan. Nu-i o bucurie când suna alarma, insa simte chemarea, strigatele de ajutor ale oamenilor napaditi de flacari. Cine ar putea descrie ce este in sufletul unui pompier plecat ziua sau noaptea intr-o misiune. Suntem martorii “defilarii” lor pe strazi cu sirenele pornite. Si uitam. Nu ne mai interesam câte vieti a salvat, câte bunuri au fost scoase de sub prada flacarilor, doar o notita in ziar consemeanza laconic: pompierii militari din Bacau au intervenit promt la un incendiu in satul X. Fara nume, fara emotii, fara efortul extraordinar al echipajelor complexe, pompieri, paramedicii, medici, echipa de la descarcrare. Nu-i rutina, nu-i obisnuinta. “Nimic nu este lasat la voia intâplarii, de noi depind vietile oamenilor, care sunt cele mai importante pentru noi. Un bun il mai faci, il inlocuiesti, o viata nu. Ordinea de zi: salvarea oamenilor, a animalelor si apoi a bunurilor.” Se apara reciproc, se protejeaza unul pe celalalt, deoarece si viata pompierului este la fel de importanta. Neprevazutul isi poate face de cap, se intâmpla uneori sa-ti pui viata in pericol, face parte din meserie. Aceleasi atribute sunt esentiale: curaj, pregatire fizica, psihica, experienta. Primile secunde, primele minute sunt decisive pentru desfasurarea ulterioara a interventiei. Este ca pe o tabla de sah: fiecare piesa isi are locul si misiunea in acest “joc” al muncii unui echipaj de interventie. Curs practic: un incendiu la un bloc din Bacau, mai multe apartamente “inundate” de fum. Multe la etajele superioare. Mastile din dotare au fost puse pe figura. A inceput cautarea eventualelor persoane ramase blocate si in imposibilitatea de a se salva. Usa cu usa, etaj cu etaj. Un copil nu era de gasit. S-au spart usi. Aproape lesinat, copilul a fost descoperit sub o masa din casa. I s-a pus masca si a fost dus la parintii lui. A fost salvata o viata. A urmat evacuarea unei persoane cu dizabilitati. Incendiul a fost stins. Este “filmul” unei interventii la care a particpt plutonierul major Sorin Stan, de la ISU Bacau. Satisfactii? Cititi rândurile de mai sus. Daca…? “Nu vreau sa ma gândesc. Nu plec intr-o misiune cu acest gând. Ma bucur ca pot aduce, daca nu fericirea, macar multumirea pentru acei oameni care au nevoie de noi.” Familia? “Familia are incredere in mine, stie ca ii iubesc si ca ma intorc mereu la ea. Copiii de la gradinita unde este fiul meu au fost in vizita la unitatea noastra. Au fost foarte incântati, iar când ma duc sa-l iau acasa toti se aduna in jurul meu si striga «A venit pompierul!, A venit pompierul»”.
Paramedicii nu sunt supraoameni
Marius Tatariu a fost asistent medical. De mai multi ani s-a reprofilat. Acum este comandant de echipaj, plutonier major, pe o autospeciala tip ambulanta B2 a SMURD, un echipaj de trei paramedici. Meserie noua. Paramedic inseamna lânga medic. Echipajul poate interveni si fara medic, el este pregatit sa acorde primul ajutor la locul accidentului, pâna victimile sunt transportate la cel mai apropiat spital. In cazuri dificile, complexe, unde se reclama prezenta unui medic, ambulanta este dotata cu un sistem – C-Net, care poate comunica cu un medic, aflat tot timpul in fata unui calculator si poate indruma paramedicul prin telefon. Misiunea paramedicului este sa intervina rapid, sa scoata accidentatul din socul cardio-respirator, sa sutureze ranile, sa igienizeze plagile, sa acorde medicatia de urgenta etc. Cazurile sunt multiple, de la consum de alcool, droguri, accidente de circulatie, accidente uzinale, in constructii. Paramedicul pleaca cu informatii sumare despre natura interventiei, insa, impreuna cu echipajele de la Descarcerare, de la Salvare, sansele de salvare sunt mult mai mari. Aceasta este filozofia SMURD: viata este primordiala. “Imi iubesc meseria, am multumirea sufleteasca atunci când reusesc – si de cele mai multe asa se intâmpla – sa salvez viata unui om, a mai multor oameni si pot sa-l predau stabilizat medicilor de la UPU. Fac acest lucru de 4-5, de 10-12 ori pe zi. Exista o mare presiune asupra noastra, a timpului, a publicului prezent, a gravitatii ranilor, insa calmul, pregatirea, antrenamentul ne asigura reusitele. Soarta celor din fata noastra depinde de noi, ai in palme viata lor.” Mai sunt inconstienti care alarmeaza prin 112 fara ca apelul sa fie acoperit de un caz concret, cum sunt si cazuri grave care nu sunt apreciate just de trecatori, de martori. “Am participat la un asemenea caz. Va amintiti de tânarul acela accidentat de tren. Am fost chemati foarte târziu, deoarece un taximetrist l-a vazut, dar nu a dat importanta starii grave a celui accidentat. Am ajuns, i-am dat primul ajutor, a fost transportat la spital, insa si-a pierdut bratul. La Racaciuni am fost intr-o misiune de salavare , era noapte, am gasit o grozavie: un copil de un an si jumatate aruncat in strada, doi maturi decedati. Ne-am luptat, impreuna si cu um medic minute bune pentru a salva copilul. Din pacate nu am mai putut face nimic. Cineva trebuie sa faca si aceasta meserie. Eu o consider cea mai nobila, cea mai frumoasa: sa readuci la viata un om aflat la granita dintre a fi sau a nu fi. Sa nu uit, acel tânar accidentat de tren mi-a strâns mâna când m-am intânlit cu el. Mi-a multumit, iar eu mi-am sters pe ascuns o lacrima”, si-a incheiat Marius Tatariu scurta poveste. Oameni ca noi, oameni simpli, oameni care au o nobila misiune, o nobila meserie: salvarea de vieti omenesti.
Militarii pompieri disponibilizati de la ISU Basarab I anul trecut primesc citatii la Serviciul Anticoruptie Dambovita in calitate de martori, posibil intr-o cauza care priveste disponibilizarea!
Vorbim peste cateva zile...
Da, e in legatura cu disponibilizarile de anul trecut de la detasamentul Targoviste...
In timpul unei discutii pe care am avut-o acum cateva zile, cineva din interior mi-a spus ca "sunt multe alte judete in care DNA lucreaza pe disponibilizari"
"Multe" e o notiune destul de relativa, cinci sunt multe, treizeci si cinci sunt de asemenea multe...
Acum, mai e si o alta chestie, ca sa dai inspectoratul in judecata pe contencios pentru anularea ordinului de trecere in rezerva, trebuie efort, sunt cheltuieli, trebuie sa-ti angajezi avocat... e complicat, ce sa mai...!
E mult mai simplu sa faci o plangere penala si sa-i pui pe procurori sa lucreze pentru tine, ei au si posibilitati de investigatie pe care tu sau avocatul tau nu le are.
La Dambovita zice-se ca DNA s-a autosesizat, si mai zice-se ca dosarul meu de personal ar fi la ei... sunt curios daca si al celorlalti militari disponibilizati va fi fiind tot acolo...
Domnului Inspector General al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta
Subsemnatul, Parvu Florin, cu domiciliul in comuna Tatarani, satul Caprioru, judetul Dambovita, respectuos va rog sa interveniti la esaloanele in drept pentru respectarea
-prevederilor articolului 13 din Legea 319/2006, -prevederilor articolelor 18-22 din HG 355/2007, -prevederilor OMAI 516/2003 -prevederilor articolului 37 din Legea 95/2006
in cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Basarab I" al judetului Dambovita.
Va multumesc anticipat pentru bunavointa!
Florin Parvu
Daca vreti sa vedeti cel mai vag, imprecis, neclar, confuz, evaziv, neangajant raspuns pe care il putea da o institutie careia i-a fost adresata o astfel de cerere, clic mai jos:
Vom coordona... vom face... vom drege... vom respecta legea... candva... in viitor... intr-un anume moment... cand s-o coace...!
Parvu Florin wrote ...
In privinta problemei principale pentru care m-am dus in audienta, binecunoscutele bla-bla-uri, ministerul va face... ministerul va drege... a fost publicat in Monitorul Oficial documentul.... Pai, domnule colonel, contractul ala cadru de acordare a asistentei medicale in MAI a fost publicat in Monitorul Oficial si in 2011, si in 2010 si in ..., si in ..., dar pentru angajatii ISU DB ele nu au fost decat vorbe, povesti, sueta...
Face cineva pariu cu mine ca pe 31 decembrie 2012, nici unul dintre angajatii ISU DB nu va fi facut vizita aia medicala???
In situatia in care nu voi avea dreptate imi iau de pe acum angajamentul solemn sa fac o mie de flotari si sa imi cer scuze public pentru neincrederea manifestata, dar tare mi-e teama ca daca stau in baza acestui pariu voi ramane cu o conditie fizica de lucrator la birou!
Ma gandesc cum ar fi sa intru in resedinta ISU DB sau in sediul IGSU cu pioletul in mana si sa ma apuc sa fac un pic de ordine, sa-i vad cum fug ca dementii din fata mea, sa vad sangele tasnind din capatani sfaramate, sa vad frica animalica a vreunui cuiva, ochii implorand iertare, sa traiesc sentimetnul plenar de putere cand ii spun: "Cu tine n-am nimic, ai fost un om/o femeie buna! Du-te in drumul tau!" Si ma mai gandesc ce vor scrie ziarele a doua zi, si ma mai gandesc cum vor oglindi televiziunile comerciale o astfel de poveste...
Cu mitraliera de companie, cu agheul sau cu mitraliera de pe TAB, ca-s cele mai puternice arme pe care le-am manuit... dar cand nu e mult, te multumesti si cu putin, si poate e chiar mai interesant asa... caci ii poti vedea ochii cand ii infigi partea ascutita in gat, ii poti auzi ultima horcaitura, te poti delecta cu rugamintile lui de a-l ierta... interesant, nu-i asa..?
Colac peste pupaza, anatomia asta, dar-ar dracii in ea, si conferintele la care am ales sa particip... demoazela a ales sa se autodistruga, eu nu sunt genul, aleg intotdeauna distrugerea, nu autodistrugerea!
@Parvu Florin, decat sa-ti pui planul in aplicare (si sper sa nu-l pui ), mai bine ai scrie o carte in care ti-ai imagina ce le-ai face, carte cu titlul "Cu pioletul prin IGSU". Mai stii, poate-ti cumpara cineva scenariul pentru un film horror.
Forums
sa testezi candidatii in domeniile alea asa, aleatoriu... Si ce sa-i intrebi din artă, de exemplu? Adica sa fie un bun sef de birou RU trebuie sa stie ce-s alea arta plastica (pictură/grafică, sculptură, arhitectură etc.), arta dramatica (teatru, dans/coreografie, cinematografie etc.), muzica (vocală și instrumentală, cu n genuri muzicale, de la folclor la clasica) si literatura (epică, dramaturgie și lirică)?
). Nu-l invidiez, este inspectoratul cel mai greu din punct de vedere a ce este inauntru. 
Bine ca n-a scris "LOL"... . 
), mai bine ai scrie o carte in care ti-ai imagina ce le-ai face, carte cu titlul "Cu pioletul prin IGSU". Mai stii, poate-ti cumpara cineva scenariul pentru un film horror. 
