Antena 3 anunţă: GHE-O (vehicolul american vopsit de BGS) urcă pante de 80°!!! Dacă vor primi o subvenţie guvernamentală, "inventatorii" ne asigură că vor urca pante de 90° ...
@Bufnita006 Subiectul GHE-O a fost dezbătut pe Forum şi pe faţă şi pe dos. Inclusiv preţul prohibitiv al vehicului RESCUE (150 de mii de euro). Aşteptam un comentariu, măcar ca să ne dăm seama ce aţi vrut să ne transmiteţi cu clipul publicitar.
A mai fost o serie de comentarii în legătură cu butaforia "Duster militar", prezentat la parada de la 1 Decembrie. Atunci am spus că "minunea" este o prostie, în stilul unor raportări antedecembriste. Credeţi că n-am încredere în inginerii români? Eroare, n-am încredere în cei cocoţaţi în posturi de conducere! Iată ce gândesc inginerii militari români:
Pe la 1920, un francez( M.Chevais) vorbea in cartile sale despre ,,dactiloritmie", ca procedeu de reprezentare a duratei notelor muzicale... unii dintre noi nici nu stiu ca ,de fapt, fac muzica atunci cand cred ca sunt smecheri:
A fost odată un pictor spaniol, pe nume Francisco de Goya. A pictat multe tablouri dar, printre acestea, a pictat şi unul din puţinele nuduri din arta spaniolă a secolului al XVIII-lea, La Maja Desnuda. Inchiziţia a fost oripilată de senzualitatea tabloului şi l-a declarat "lasciv"! Chemat în faţa prelaţilor, Goya a dat o replică celebră: o pânză nu poate fi lascivă, lascivitatea este în mintea voastră! Cu referire la semne care pot fi calificate de necunoscători ca fiind obscene ...
Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul si intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, „domnul inginer sau domnul profesor, sau domnul avocat. Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun "boss" de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu om şi merge la doctor.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.
Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic –ca toată lumea – în ziar, sub haină convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind „ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor. !”
Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că „este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tacso că a chiulit.
Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.
Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: „ăsta e a lu Ilie de la sculărie. A termenat primu facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept”
Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.
Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului „la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă „una mică” cu prietenii.
Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.
Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie ”uite mamă, trece armata”.
Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru „o linie”.
Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.
Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.
Astăzi, în ţara asta, când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, „fluidizând circulaţia”.
Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, "aipodul", „aifonul”, sau tableta.
Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un „ma man” este ori urâtă cu crengi ori „tută”.
Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să „se învârtă” sau sunt „băieţi de băieţi deştepti” care obţin bani uşor din „afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.
Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.
Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă „la ţară ” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap.
Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui? Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că „ăştia au tras în noi în 89” şi acum au pensii nesimţite.
Sincer, nu sunt nostalgic dupa pionieri, soimi, partidul unic, farul calauzitor, lumina de la rasarit, odiosul si sinistra, etc. Dar e o optiune personala.
Ii prea mult de combatut vis-a-vis de ceea ce spuneai mai sus. Si mult prea multe argumente pro si contra la ceea ce ai zis mai sus. Mai bine iti raspund la intrebare. Maine va fi ce vrei tu sa fie. Tara asta va fi asa cum esti tu. Daca esti slab va fi slaba, daca esti puternic va fi puternica. Nu depinde decat de tine sa fii puternic si dupa asta si tara va fi puternica. Pt. ca Tara esti tu, si eu, si ceilalti indiferent daca sunt slabi sau puternici. Tara suntem NOI. Nimeni nu este Tara decat noi. Si de noi depinde cum va fi. Si prin noi inteleg eu, tu, cel de langa tine, cei "trei" de sus pe care tot noi i-am pus acolo...
Recomand cu caldura aceste randuri. Las admin-ii sa hotarasca in care topic ii sade mai bine articolului. Poate l-ati citit, poate nu.
“Arma secretă a României
Mi-am petrecut jumătate din ziua de ieri citind articolele – dar, mai ales, comentariile – de pe excelentul blog al lui George, Romanian Military. Îl recomand tuturor celor pasionați de tehnică, de tactică, strategie sau istorie militară. Un mare plus pentru serialul inginerului “Calu” care istorisește cum s-au realizat avioanele românești IAR-93, IAR-99 și proiectul fighterului supersonic IAR-95. Răsfoind paginile blogului am descoperit și savurat câteva dezbateri foarte interesante pe marginea marilor decizii strategice care au înclinat balanța războaielor trecutului, cu accent pe cel de-al doilea conflict mondial. Psihicul și tabla.
De pildă, în cadrul Operațiunii Barbarossa, sovieticii dispuneau de echipamente de luptă mai multe și, pe anumite tipuri de armă, mai bune decât germanii. Cu toate astea, Armata Roșie a pierdut în primele luni de conflict două treimi din efectivele de mecanizate și avioane. Ca pierderi umane, Germania a sacrificat per total 800.000 de oameni (uciși, răniți sau dispăruți în misiune), în timp ce URSS a înregistrat irrecoverable losses de peste trei milioane de oameni (sursa: Wikipedia, citând rapoarte ale ambelor părți). Conform unora dintre comentatorii de pe blogul lui George, marele avantaj al nemților nu a fost atât tehnica de luptă, cât calitatea forței vii, mai bine pregătite tactic și cu un moral superior sovieticilor. Armata Roșie a anului 1941 era alcătuită în mare parte din recruți adunați de prin “republicile” anexate frățește cu două decenii mai devreme. Firește că soldații belaruși sau cazaci nu erau din cale-afară motivați să apere nobilele idealuri ale comunismului, mai ales după atrocitățile comandate de Stalin în anii ’30. Același Stalin, cu un an înainte de Barbarossa, declanșase eliminarea din armată a tuturor “elementelor trădătoare”, a se citi “crema ofițerimii”. Lipsiți de motivație și de un management competent, sovieticii au luat una dintre cele mai urâte bătăi din istoria militară. Doar ploaia și frigul care-au împotmolit o vreme Panzerele i-au salvat de la anihilarea totală. Nu mai puțin adevărat e faptul că atrocitățile comise de hitleriști împotriva prizonierilor (considerați Untermensch/suboameni) au determinat o “întoarcere de arme” a populației care-i privise inițial pe nemți ca salvatori de la stalinism. Când cetățenii s-au prins că Hitler nu e cu nimic mai bun decât “tătucul”, determinarea lor de a lupta pentru URSS a crescut considerabil (primele contingente de partizani/sabotori s-au format în a doua parte a conflictului).
O luptă pierdută dinainte. Am făcut acest lung expozeu pentru a scoate în evidență un lucru: o luptă se poate pierde sau câștiga înainte de tragerea primului glonț. Atâta vreme cât armata are determinare, motivație și unitate, meciul se joacă, indiferent de ascendentul tehnologic al inamicului. Istoria a demonstrat – americanilor în Vietnam sau sovieticilor în Afghanistan, ca să dau doar două exemple – că tehnica de luptă poate fi anihilată prin robustețe psihică, organizare și cunoaștere a terenului. Dacă soldatul nici nu pune mâna pe armă, gândindu-se că e o pușcă proastă, că n-o să nimerească nimic cu ea, că superiorul lui e un tâmpit și că oricum nu are pentru ce să lupte, bătălia s-a pierdut înainte de a începe. Se vorbește foarte mult despre perioada miraculoasă de prosperitate, progres științific și bună înțelegere pe care ar trăi-o omenirea în acest început de mileniu. Datele din teren indică însă o creștere fără precedent a tensiunilor intra- și inter-statale, cauzate de disensiuni etnice, religioase sau economice. De progres științific și prosperitate se bucură doar o mică parte a populației planetei, iar pacea, dacă mă întrebi pe mine, e un lux al celor puternici. Cine vrea pace trebuie să și-o permită. Arma secretă a românilor. România nu este o țară puternică nici militar, nici economic. Amplasarea noastră la intersecția marilor vectori de forță ai Eurasiei ne-a condamnat la o defensivă permanentă și la o diplomație acrobatică (și controversată). Am supraviețuit însă – miraculos, aș spune – mulțumită unei robusteți mentale. Și pe câmpul de luptă și în afara lui, românii au rezistat unor forțe covârșitoare, fie că a fost vorba despre imperiile Roman, Austro-Ungar, Otoman, Nazist sau Sovietic. A curs mult sânge românesc, generații întregi au suferit atrocități, persecuții și privațiuni, dar nu am dispărut, nu am fost asimilați, nici dizolvați, nici dispersați. Până acum. Ce se întâmplă astăzi cu România are toate datele unui război psihologic care-și propune dezarmarea mentală a cetățenilor. Tot eșafodajul defensiv, tot arsenalul intangibil care ne-a permis să rezistăm celor mai brutale invazii, se află de la o vreme sub un asediu violent. Se trage cu artileria, se aruncă bombe, se infiltrează agenți și commando-uri în această structură. Acțiunile sunt evidente. N-aș putea spune dacă este un atac consolidat din partea unei singure forțe, o luptă între puteri alogene antagonice sau un terorism băștinaș, cert este că, în special de prin 2008, ofensiva s-a întețit iar cazemata începe să se zgâlțâie. Sistemul defensiv despre care vorbesc – valabil pentru orice națiune, comunitate sau familie – este clădit pe valori și simboluri comune. Pe limbă, artă, repere istorice, pe credințe, instituții, concepte și personalități – istorice ori contemporane – unanim recunoscute și apreciate. Ethos blasters. Urmărind fie și tangențial discuțiile din spațiul public pe un ecart de timp de o lună-două, nu pot să nu remarc că mare parte din fundamentele enunțate mai sus sunt dinamitate cu o suspectă consecvență. Valorile și simbolurile esențiale ale României sunt sub-minate (iată că terminologia militară își reintră în drepturi) constant și, cel mai grav lucru, publicul aplaudă exploziile ca pe focuri de artificii. Și cere bis. Mi-a luat exact cinci minute să transfer din memoria imediată în scris o scurtă listă de “obiective strategice”, fiecare cu tipul de încărcătură explozivă atașată. Concepte fundamentale: România – zisă și Românica, e codașa Europei, or să ne-o ia și bulgarii înainte. Poporul român – leneș, hoț și trădător Patriotism – vadimism (paranoia, rudotel, antisemitism, xenofobie) Ortodoxie – o superstiție retrogradă, bună pentru babe pupătoare de moaște. Instituții: Președintele României: Cucuvea kaghebistă, Țapul, Chiorul bețivan Parlamentul României – un cuib de hoți și de leneși (ei, măcar avem reprezentativitate) Guvernul României – niște tâlhari Premierul României – plagiatorul, piticul, homosexualul și coruptul, cap-de-mort, cap-de-oțel (pentru cine nu știe, ultimul e Victor Ciorbea). Biserica Ortodoxă – plină de bani și vrea și mai mulți; instrument de tâmpire a populației. Armata Română – îi plătim degeaba, nu ne mai trebuie, pe noi ne apără NATO Categorii socio-profesionale Medicii și profesorii – șpăgari Funcționarii publici (alții decât medicii și profesorii) – corupți, nu fac nimic toată ziua, îi plătim degeaba Corporatiștii – roboți programați 9-17 care nu știu ce e viața Țăranii – niște țărani (ce vrei, mă?) Muncitorii – Dorele, ia mai fă, mă, o dată. (aici se impune să observăm cum publicitatea românească a reușit să eticheteze peiorativ grosul populației active: muncitorii și țăranii) Pensionarii și asistații social – masă de manevră pentru alegeri; îi cumperi cu un kil de ulei; sunt de-ăia care pupă moaște; Antreprenorii – bișnițari fără scrupule Judecătorii – corupți Polițiștii – analfabeți Jandarmii – asasini Serviciile secrete – au furat banii lui Ceaușescu Jurnaliștii – vânduți Artiștii – hipsteri homosexuali drogați Inginerii – geeks Personalități istorice Ștefan cel Mare – pitic și gagicar Alexandru Ioan Cuza – era mason Mihai Eminescu – sifilitic xenofob, afemeiat Ion Antonescu – criminal de război, antisemit, a dus țara la ruină aliindu-se cu Hitler Regele Mihai – trădător de țară, a plecat cu tablouri (pentru ultimii doi meritele se cuvin evident propagandei comuniste) Mircea Eliade, Nae Ionescu, Petre Țuțea – legionari Nicolae Ceaușescu – nu mai zic Personalități artistice, sportive sau mediatice Radu Beligan – “Google sărbătorește 150 de ani de la nașterea lui Radu Beligan”, “Radu Beligan își amintește cu plăcere de primul lui învățător, Anton Pann”, “Zi mare pentru Radu Beligan! A ieșit la pensie pentru a șasea oară!” (apud Times New Roman, care-i acordă maestrului Beligan o atenție deosebită). Nadia Comăneci – o ipocrită, cum își permite să facă reclamă la margarină? Dan Puric – un mistic exaltat neo-legionar și mason Cristian Tudor Popescu – cap de mort, ăla care umblă în “treling” Această ultimă secțiune a listei este, după cum vezi, surprinzător de scurtă. N-am reușit să identific alte personalități care să merite a fi numite astfel și care, totodată, să se bucure de oarece expunere. Și cum afișarea în acest mediu public toxic compromite fulgerător pe oricine, e firesc să avem pe scenă, în ultima vreme, personaje obscure care nu au nici reputații nici opere de apărat. Tactica falimentară a lunetistului singuratic. Revenind la dinamitarea elementelor unificatoare trebuie să fac două observații. Prima: fără discuție, o parte dintre aceste ethos blasters se ancorează pe un sâmbure de adevăr, fie el anecdotic sau accidental. Nu neagă nimeni greșelile președinților, premierilor, parlamentarilor sau – fie-mi cu iertare – înalților slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române. Doar că, agâțându-ne exclusiv de slăbiciunile oamenilor care au ocupat sau ocupă funcții, riscăm să dărâmăm întregul edificiu al unor instituții fundamentale. Omorând pilotul condamnăm la prăbușire avionul; și pe noi odată cu el. Și încă un lucru: s-ar cuveni să ne controlăm limbajul la adresa conducătorilor, dacă nu din respect pentru persoanele lor, măcar pentru steagul pe care au jurat. A doua observație: lista de mai sus acoperă aproape integral populația României (inclusiv pe cea detașată în străinătate), cu excepția copiilor și a intelectualilor care nu sunt funcționari publici, antreprenori, publiciști sau corporatiști. Practic, fiecare dintre noi se află în raza unei încărcături expozive capabile să spulbere in corpore structurile profesionale sau sociale din care facem parte. Și, în momentul în care medicul face o afirmație dură despre breasla profesorilor, profesorul despre țărănime și țăranul despre Parlament, se produce o detonare în lanț care ne îngroapă pe toți. Tactica “lunetistului singuratic”, care trage din podul casei cartușe de “eu nu sunt ca alții”, “toți sunt așa și pe dincolo, eu sunt diferit” e moarte sigură. Nu Vasili Zaițev, eroul din “Enemy at the Gates” a salvat Stalingradul. Ceilalți ești tu. Când spunem “ceilalți” vorbim de fapt despre noi; fiecare dintre noi este un “celălalt” pentru cineva. Când spunem “popor de leneși și de hoți” ne includem pe noi, familiile, dascălii care ne-au învățat carte, medicii care ne-au adus pe lume, includem toți oamenii pe care i-am iubit, îi iubim sau îi vom iubi în viața asta. Și îi jignim. Și nu merită. Orice popor are eroi și trădători, tâmpiți și genii, leneși și harnici, sfinți și haimanale. Orice stat are rufe murdare și scheleți în dulap. A scoate la aerisit aceste zdrențe poate fi un exercițiu purgatoriu, cu condiția să se desfășoare scurt și la obiect. Dar a le scutura zilnic prin fața casei nu face decât să coboare standardele de caracter pentru generațiile care vin. Arată-i copilului super-eroi și va vrea să devină super-erou. Spune-i zilnic că va sfârși un bețiv ca ta-său și așa se va întâmpla. Propaganda naționalist-ceaușistă avea, totuși, niște limite (și un scop strategic, în contextul distanțării de URSS). Eram popor ales, cei mai viteji dintre traci, în luptă biruitori, dar atât. Ce fac “micuții” acum e genocid cultural. Suntem, brusc, cea mai de rahat nație de pe glob. Eu m-aș întreba: cui prodest? Am luat în urmă cu ceva timp o decizie. Să nu spun nimic urât despre țară, popor și conducători, oricât aș fi de revoltat sau necăjit. Să nu aplaud și nu particip la nicio defăimare – fie ea și la mișto – a simbolurilor istorice și culturale românești. Bune sau rele, valorile care ne leagă reprezintă principala noastră forță ca popor. Pe ele putem clădi și restul. Fără ele – nimic. Nici să cădem în extrema cealaltă nu e sănătos. Dați-vă la o parte, că noi am inventat stiloul și probabil insulina. N-are rost să ieșim la astfel de ofensive pentru că nu suntem pregătiți. Deocamdată nu vrem să cucerim pe nimeni. Vrem doar să fim lăsați în pace. Doar că, așa cum am mai spus, pacea și-o permit doar cei puternici, cei pe care e prea costisitor să-i ataci. Nemți n-avem cum să devenim. Nici americani, nici olandezi. Așa cum, dintre toate țările blocului comunist, noi am fost întotdeauna mai cu moț. Așa cum, dintre toate ținuturile aflate sub turci, Principatele Române au reușit să evite statutul de pașalâc. Așa cum ardelenii au stat o mie de ani sub austro-ungari și au continuat să vorbească românește. Toți stăpânii noștri s-au plâns de noi și-au încercat să ne inoculeze îndoială și rușine pentru ceea ce suntem. Asta fac și acum. Eu n-o să-i ajut. Nu-i ajuta nici tu. Dacă nu pentru noi, măcar pentru cei care vin după. Se nasc copii minunați în România. Istoria – tot istoria – ne-a arătat că ideile și dezastrele au o capacitate extraordinară de a cataliza solidarizarea oamenilor. Ne rămâne să gândim sau să așteptăm cutremurul. Le mulțumesc lui George (pe care nici măcar nu-l cunosc personal) și comentatorilor lui că m-au ajutat să cristalizez exprimarea ideilor de mai sus. Mi-a făcut extrem de bine să citesc idei și argumente de o asemenea calitate, exprimate într-un cadru civilizat și camaraderesc. UPDATE: O conferință a lui Yuri Bezmenov a.k.a. Thomas Schuman despre tehnicile de manipulare în vederea invaziei. Mulțumesc pentru link, Valentin. LINK “
"Ce se întâmplă astăzi cu România are toate datele unui război psihologic care-și propune dezarmarea mentală a cetățenilor." E limpede ! Se vrea si se face totul pentru a ne ...ce ? De catre cine ? Asta nu stie ori poate sa ne spuna articolul respectiv.
Sunt câteva proverbe românesti care ajuta în priceperea starii de fapt : "omul sfinteste locul" e unul dintre ele. Privesti locul,vezi cum e omul care îl ocupa.
Sunt 2 lucruri diferite.Una este ceea ce ne facem singuri.Alta este ce ni se induce.Iar coruptia se datoreste in buna parte mentalitatii criticate in articol.Suntem o tara de c...t,deci sa furam cat putem,ca oricum altii ar face la fel,daca ar sta pe acelasi scaun. Ca omul sfinteste locul e perfect adevarat.Io,de la o vreme,ca si bloggerul citat mai sus,am ostenit sa mai imi bat capul cu jumatatea idioata,cocalara,manelista si miserupista cu care trebe sa convietuiesc.Suntem o natie de c....t,zic ei.Puisori,vorbiti in nume propriu.Ce am sesizat este ca alora de-mi sunt antipatici nu le convine aceasta stare de fapt.Si se baga sub o forma sau alta tot mai tare in viata jumatatii de Romanie cu care am ceva in comun.Fara sa-mi dau aere,dar jumatatea astalalta a reusit in viata sa bata 2 cuie,sa citeasca o carte si sa faca un dus. Cand aceasta intruziune va deveni excesiv de nesimtita,atunci va urma si o reactie de aparare.Cat e pana atunci,nu putem sti. Pana atunci,prefer sa-mi continui boicotul.Esti un ''intelectual'' care crede ca Mihai Viteazul a pierdut la Calugareni?Mars din ochii mei,ignorantule?Esti un birocrat care crede ca avem prea putine reglementari?Cauta-ma in maldarul de acte ce ti-l pun pe birou,ca doar si eu am contabili si avocati.Esti un procuror care da NUP unuia care sare cu ciomagul?Ma lipsesc de tine.Patria inca re codri verzi de brad.
Pare gandire medievala?Este,dar civilizatia si comportamenul modern sunt pt. unii care gandesc in acesti termeni.Cu fanariotii si talharii trebuie sa le vorbesti pe limba lor.
Ce am sesizat este ca alora de-mi sunt antipatici nu le convine aceasta stare de fapt.Si se baga sub o forma sau alta tot mai tare in viata jumatatii de Romanie cu care am ceva in comun.Fara sa-mi dau aere,dar jumatatea astalalta a reusit in viata sa bata 2 cuie,sa citeasca o carte si sa faca un dus.
Nu stiu daca este vorba chiar de jumatati, nu stiu care jumatate este mai mare , dar stiu ca aia de populeaza una din jumatati stiu ce vor!
Forums
) ? 
). 
