Domnule Mihais, partea cu tăiatul beregăţilor cred că înseamnă 1% din preocupările scafandrilor. Mai degrabă cred că sunt selectaţi nişte zdrahoni din trupele speciale pentru a fi trimişi la nişte cursuri intensive de înot subacvatic. Poate o să spuneţi că, pentru a înota la 10m adâncime, nu trebuie cine ştie ce pregătire. Iei aparatul de respirat în spinare, bagi muştucul în gură şi ţuşti în apă. Dacă da, atunci o să vă spun că vă înşelati. Bălăceala sub apă într-un lăculeţ nu se compara cu parcurgere unui traseu de la ţărm până la o navă sau invers(în cazul feliatului santinelelor). Înotul subacvatic nu se compară cu cel de la suprafaţă. Încercaţi să înotaţi, la suprafaţă, doar 200m folosind numai picioarele (cu ce tip de "labe" credeţi că vă avantajează) şi o să vedeţi că nu mai aveţi putere nici să tăiaţi gâtul unui pui de Crevedia. Ei bine, presupunând că un astfel de comando este adus cu un submarin până la limita unde nu poate fi detectat, scafandrii au de parcurs sub apă minimum 500m. Şi nu oricum. În perfectă linişte, încărcaţi cu tot felul de echipamente, forma fiecărui scafandru fiind departe de forma ideală hidrodinamică. Se înoată greu, cu consum mare de energie. Dar staţi, greutăţile nu s-au terminat. Dintre "duşmanii" parcurgerii distanţelor mari sub apă nu trebuie neglijaţi curenţii submarini, mai ales în zona litorală, curenţi care pot să-i abată la sute de metri de obiectiv. Şi nu pot să iasă din apă ca popândăii, ca să se reorienteze. Nici busola (GPS subacvatic încă nu s-a inventat) nu-i ajută cu atâta fierărie în spinare şi pe piept. Numai condiţia fizică şi capacitatea de orientare după schemele făcute la instructaj.
Despre aparatul de respirat folosit de scafandrii militari nu sunt multe de spus. El este similar cu cel folosit de pompieri la suprafaţă, evident cu componente din materiale rezistente la coroziunea şi electrocoroziunea apei de mare.
Dacă există colegi dornici să cunoască amănunte tehnice ale echipamentelor subacvatice, în limita posibilităţilor, le stau cu drag la dispoziţie.
Pentru detalii referitoare la "Centrul de Scafandri", accesaţi pagina oficială. Are şi posibilitatea "Contact" LINK Pe acest site la LINK veţi găsi şi detalii despre cei 500 de metri.
Am înţeles, era vorba de un simulator hiperbaric. Mda, una-i una şi alta-i alta ... Prin anii 60', un grup de cercetători români entuziaşti, conduşi de ing. Iuliu Gavril Morariu, au încercat să construiască o cameră hiperbarică dintr-un ... rezervor de cisternă CFR şi, ajungând la concluzia inutilităţii, l-au transformat într-un cheson de lucru, pe care l-au scufundat în lacul Bicaz. Acolo au verificat şi demonstrat că se poate trăi şi lucra sub apă zile la rând, fără a ieşi la suprafaţă.
@ALM “Batiscaful” de pe lacul Bicaz, exista inca. LS-1, pentru unii este o legenda, pentru altii o “fiara” veche de care n-a auzit nimeni, trasa la mal la Statiunea de Cercetare Piscicola.
Am 21 de ani , si fac parte din S.G.P. (Cap Midia , Radiolocatie) As vrea sa stiu mai multe informatii despre GNFOS . Zilele astea as vrea sa ma duc in port la UM pentru a primii mai multe detalii despre transfer , locuri libere etc ...
Sa intreb direct de GNFOS ? Sa ma duc la Centru de Scafandrii sau la UM din port ? Am inteles ca aia de pe la centru ma vor expedia destul de repede acasa (am trait sentimentul si pe la jandarmi cand m-am interesat de traseul pana la B.S.I.J.) . As vrea sa ma duc cu lectia invatat , daca ma vad prost informat nu prea stau ei la discutii .
Astept sfaturile d-voastra , imi doresc sa fac asta , imi place sportul si mai ales antrenamentele specifice .
Doi militari români, membri ai Grupului naval de forţe pentru operaţii speciale, au decedat în seara zilei de 22 septembrie, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, pe timpul executării unei misiuni de luptă în Estul Afganistanului. În urma exploziei, cei doi militari grav răniţi au fost evacuaţi pe calea aerului, cu un elicopter MEDEVAC, la spitalul militar din Baghram unde, cu toate eforturile medicilor, au decedat. Maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, în vârstă de 28 de ani, era căsătorit, se afla la a doua misiune în Afganistan şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2006. Era decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO article V şi cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale. Plutonierul Adrian Postelnicu, în vârstă de 34 de ani, era la prima misiune în Afganistan şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2009. Era decorat cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale. Militarii români din Forţele pentru operaţii speciale acţionează în cadrul ISAF, în zona de Est a Afganistanului. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale transmite sincere condoleanţe familiilor îndoliate.
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a semnat ordinele de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a plutonierului Adrian Postelnicu şi a maistrului militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa, care şi-au pierdut viaţa sub culorile Drapelului naţional, în timpul executării unei misiuni de luptă în teatrul de operaţii din Afganistan. De asemenea, ministrul apărării naţionale a înaintat Preşedintelui României propunerea de decorare a celor doi ofiţeri post-mortem cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. Luni, 23 septembrie, la ora 14.00, în toate unităţile militare din ţară şi în cele dislocate în afara teritoriului naţional vor fi organizate ceremonii militare şi religioase de comemorare pentru cei doi eroi. Conducerea ministerului îşi exprimă profundul regret pentru pierderea celor doi militari şi este alături de familiile greu încercate.
Dacă mi-ar cere cineva să spun care a fost cea mai mai fastă perioadă a vieții mele de militar, aș răspunde fără să mă gândesc nici o secundă: vara lui 2004, când am fost brevetat ca scafandru militar la Centrul 39 Scafandri. Am făcut eforturi neînchipuite, am pupat o mulțime de c****i, mi-am pus la treabă relații, mi-am făcut o mulțime de obligații, doar ca să-mi îndeplinesc un vis pe care-l aveam de când eram copil și mă uitam la serialele cu Jacques Yves Cousteau, și anume să pătrund în împărăția tăcerii. Oricine citește asta, vreau să înțeleagă foarte clar că de-abia am reușit să zgârii carapacea care înconjură meseria asta, de-abia am reușit să mă brevetez și să fac o reciclare, să nu-mi sară în cap cei care au făcut din asta un stil de viață, gândind: ia uite-l, bă, și pe ăsta, are și el câteva zeci de ore de scufundare și s-a apucat să spună povești despre scafandri! Îi respect într-un fel de neînchipuit! Mi-a plăcut! enorm! parcă totul a fost făcut pe gustul meu! și-s niște momente care-ar fi păcat să se piardă, să nu fie povestite! Mai înainte de orice, instructorii. Viorel Giantau și Costică Dorobanțu. Oameni buni, poate acum par niște moșnegi decrepiți, dar oamenii ăștia, și alții asemeni lor, ale căror nume nu le știu eu, au scris istorie, nu istorie pentru scafandrii români, nu istorie pentru Marina Militară Română, ci istorie pentru România. Gloria, Prometeu... vă spune ceva? Fără ei, și fără alții ca ei, platformele astea petroliere nu ar fi existat. L-am întrebat pe nea Costică Dorobanțu care a fost cel mai mare salariu pe care l-a luat vreodată. Toți cei care citesc constant ce scriu, știu că nu sunt deloc fan al timpurilor ante 89, dar răspunsul lui mă face veșnic să mă mai gândesc... "He, he...! e simplu! că au fost trei lucruri importante pentru mine în aceeași zi! S-a născut fii-mea, am fost mai aproape de moarte decât oricând, și am luat cel mai mare salariu din viață mea: 63 000 de mii de lei!" Se întâmpla undeva la începutul anilor 80. Pentru mai tinerii noștri cititori, primul meu salariu a fost de 998 de lei, în octombrie 89, salariul lui nea Costică era cam o Dacie, luxul aproape suprem pe care și-l putea permite un om în vremurile alea, și pentru care muncea ani mulți... dar legat conducte la o sută și de metri adâncime, totul pe pipăite, fiindcă fundul era mâlos, și să ai grijă și de partener... Meșterul Viorel Giantau... Taciturn... greu de pătruns în sufletul lui... dar dacă te lipeai de el un suflet de aur... După ce, în primele săptămâni, ne-a f***t într-un fel greu de închipuit, spre jumătatea cursului, când credeam că e numai boierie, pe o mare de gradul 5 ne-a pus să acostăm la țărm pe stabilopozi. Plaja era la câteva zeci de metri de locul unde vroia el să acostăm, dar el a vrut stabilopozi! Înjurături... blesteme... nu vă pot spune ce a fost la gura noastră!!! Imperturbabil, din barca pneumatică: "Mă doare-n p**a!!! Stabilopozi!!! La sfârșitul cursului, la bere, l-am întrebat de ce. M-a uimit simplitatea răspunsului lui. "Tu crezi că mie nu mi-au tremurat chiloții că-și rupe careva oasele sau că își sparge capul? Dar ați fost cea mai bună generație pe care am instruit-o, și v-am întins la limită! Dacă aș fi avut fie și cea mai mică îndoială că vreunul nu e în stare, vă lăsam să mergeți pe plajă. Și-apoi, v-a folosit! Dacă ați putut să faceți asta, de acum înainte nu mai e nimic ce nu puteți face!" Ai perfectă dreptate, meștere! Dacă am făcut-o pe aia, să acostăm pe stabilopozi, cu tot echipamentul pe care îl aveam, în condițiile alea, chiar putem face orice! Și... trebuie să o spun și pe asta, că mă mănâncă limba! Am făcut brevetarea cu cei de la "Acvila". Erau mai puternici, mai iuți, mai pregătiți, mai dotați, mai... Da' i-am făcut praf la fotbal. Meciul "Acvila"- Restul lumii s-a terminat 1-3. Am fost portar. Și-am scos câteva goluri ca și făcute. Bătrânul cred că-și mușcă degetele și-acum. Tineri care citiți chestia asta, mergeți la GNFOS. E cea mai înaltă rată a respingerilor și abandonurilor din armata română. Dar merită orice efort, credeți-mă! LINK
La mulți ani scafandrilor militari români de ziua lor!
Domnule Pârvu, nu m-am prins, în mesajul de mai sus sunt amintiri autobiografice ale dvs sau, de sus până jos, este un mesaj de pe forumul scafandrilor pompieri (unde am văzut că sunteţi membru experimentat)?
Sunt amintiri autobiografice și linkul către forumul pompierilor l-am pus fiindcă acolo am postat câteva cuvinte despre modalitatea de selecție. Vă mulțumesc fiindcă mi-ați atras atenția și mi-ați dat ocazia de a lămuri lucrurile.
Odata ajuns la Centrul 39 Scafandri, urmeaza vizita medicala generala, unde medicii sunt foarte exigenti, nu se admite nici o problema de sanatate. Cel mai mult se pica la examenul ORL, cam 60% din cei care se prezinta la curs acolo rateaza la manevra lui Valsalva LINK
Daca ti-ai propus sa mergi la curs, trebuie sa-ti operezi in prealabil orice deviatie de sept, si cam 80-90% din oameni au o deviatii de sept fiziologice, ele, repet, nu se admit!
In egala masura, stomatologii sunt pretentiosi, si cei de la medicina interna, daca nu ai o conditie fizica macar buna, mai bine stai acasa, nu mai bati drumul pana acolo, te pun sa pedalezi pe o bicicleta medicinala la o anumita intensitate timp de douazeci de minute, in tot acest timp iti monitorizeaza pulsul si respiratia, si daca ele depsesc o anumita valoare te resping.
Urmeaza testarea psihologica, pe care o dai tot la Centrul de medicina navala.
Daca ai reusit sa treci de vizita medicala nu te poti inca relaxa, caci urmeaza barocamera si testul de oxigen, pentru care te baga intr-o incinta presurizata in care cresc presiunea controlat, te coboara pana la 30 de metri in patru-cinci minute, te readuc la 18 metri si acolo iti dau sa respiri oxigen pur timp de o jumatate de ora. LINK
In mod normal, daca ai trecut de examenul ORL, la barocamera nu ar trebui sa ai emotii, totul ar trebui sa mearga foarte bine, dar despre testul de oxigen nu vei sti daca esti capabil sau nu sa il treci decat daca il faci, rezultatul lui nu are nimic de-a face nici cu antrenamentul , nici nu marimea, nici cu nimic! La testul de oxigen nu pica foarte multi dintre cei care il dau, cam un om din 10-15.
Odata admis in curs, urmeaza probele de la centrul de scafandri, apnee un minut, inot 50 de metri contratimp, nu-mi mai aduc aminte timpul limita, dar nu e unul sa nu poata fi atins, si inot cinci sute de metri fara limita de timp, trebuie doar sa-i faci.
De aici incolo, sansele sa mai fii respins din curs scad, dar ele exista inca, vorbesc despre cursul de baza, caci la cele avansate, sunt multi care sunt trimisi acasa din curs.
Asa cum iti spuneam, la cel de baza, odata intrat, ar trebui sa fii prea prost sau prea delasator sa nu reusesti sa-l termini, fie si ultimul.
Prima saptamana se face numai teorie, dai un examen in urma caruia esti admis la instructia sub apa si primesti dreptul de a opera compresorul cu care se incarca buteliile, si apoi sa te tii, nenica!
Sute de kilometri de alergare si inot in urmatoarele trei saptamani, mii de flotari si de ce-or mai fi ele pe acolo, dupa care, in luna a doua incepe boieria, scufundari propriu-zise, e agrement, ce sa mai!
In luna a treia, o sa le faci pe alea specifice, scufundari de noapte, navigatie dupa busola, cautare-salvare, geniu... LINK
Domnule Pârvu, nu v-am întrebat degeaba. Pasiunea scufundărilor am avut-o şi eu acum vreo ... 50 de ani! Eram într-un fel de echipă cu ing. Iuliu Gavril Morariu şi dr. Teodor Nalbant (fie-i păcatele iertate) şi ne ocupam cu fotografia subacvatică. Din păcate, totul era atât de scump încât am fost nevoit să renunţ la "distracţie". Apoi, când aveam posibilităţi, nu mai aveam timp. Acum, când am şi timp şi posibilităţi, nu mai corespund fizic ...
Off topic Mdea... Ca să-l citez pe unchiul meu, când ai douăzeci de ani și ai cu ce, n-ai în ce, când ai cincizeci și ai în ce, nu ai cu ce. De-aia în viață e bine să le faci pe toate la timpul lor. Oricum, tot respectul meu pentru dumneavoastră și ceilalți pionieri ai branșei! Și un pic de on topic. Dintre toate sloganurile de pe tricourile celor de la GNFOS, cel mai mult îmi place
"We are the men that your wife dreams about!"
Și ca o completare la postările mele precedente, cursul de bază se termină cu un exercițiu tactic complex de 48 de ore, în care puneai în aplicare tot ce ai învățat până în acel moment și al cărui scenariu nu îl aflai decât cu o jumătate de oră înainte de a începe. Încă o completare. Eu nu am făcut decât cursul de bază și o reciclare, am colegi care au făcut cursul de luptă, și toți, fără excepție, mi-au spus: "Stai cuminte! E pistol cu apă pe lângă cursul de luptă!" Și cea mai pregnantă amintire de acolo, de la cursul de bază, cu toate că l-am făcut între 15 iunie și 15 septembrie, e frigul! după ore multe de stat în apă, frigul paralizant, frigul ăla de care nu poți scăpa oricâtă mișcare ai face, frigul ăla care-ți taie curentul, frigul care-ți întunecă rațiunea!
Informațiile mele-s vechi, și oricum acolo lumea era destul de reținută în a vorbi cu cineva străin, nu știu foarte multe, de-aia am și postat aici. Dacă vrei, pot da niște telefoane și pot actualiza acele informații în privat. Cursul de bază era trei luni, eu l-am prins pe ăla intensiv, sanchi, l-au redus că nu aveau bani, înainte era cinci luni. După bază, noi, cei care veneam de la cercetare, nu îl puteam face decât pe cel de luptă, care dura... nu pot să jur, dar așa-mi aduc aminte, tot trei luni. La el se adăuga cel de șef de scufundare, pe care îl făceai simultan cu una din reciclarile pe care le făceai anual. Reciclarea dura o lună. Cei care erau din curte, după bază, puteau lua diferite direcții, luptă, mare adâncime, deminare... Ele nu se amestecau, erau specialități diferite. E adevărat că erau și oameni care făceau mai multe cursuri, dar asta era mai degrabă excepția decât regula, și totul era în funcție de nevoi. Centrul 39 scafandri mai organiza contracost și cursuri care aveau mai degrabă treabă cu civilii, gen sudură subacvatică, control nedistructiv, la care participau civili trimiși de diverși angajatori. La ele participau și militari, habar nu am dacă își plăteau ei cursul sau erau trimiși de unități, bănuiesc că a doua variantă e cea corectă, fiindcă știu că erau scumpe al dracului cursurile alea.
Forums
