Klaus Johannis întoarce spatele „monstruoasei coaliţii” din Chişinău. Cine sunt occidentalii care fac jocuri anti-românești și anti-europene la Chișinău?

O adevărată bombă a explodat vineri seara la Chişinău, chiar în toiul negocierilor privind formării unei noi coaliţii de guvernământ, ca urmare a alegerilor din 30 noiembrie 2014. Klaus Johannis, preşedintele României, şi-a anulat vizita pe care trebuia să o efectueze în Republica Moldova între 21-23 ianuarie 2014, şi care urma, să fie prima sa vizită într-o altă ţară, ca preşedinte în funcţie, scrie George Dumitru în LINK, preluat de Romanian Global News.



Discuţiile despre formarea unei noi coaliţii nu au ajuns până acum la niciun rezultat. Însă prelungirea negocierilor nu constituia pentru partea română un motiv de anulare a vizitei. Partidele pro-europene care se află la putere în Republica Moldova din 2009 au obţinut 55 mandate din 101 şi se presupunea că se vor înţelege cumva, înaintea vizitei, sau măcar după aceasta. Pe 8 ianuarie 2014, Johannis confirmase intenţia sa de a veni la Chişinău pe 21-23 ianuarie.

Nu prelungirea negocierilor politice a fost cauza anulării vizitei la Chişinău a preşedintelui României. Pe 12 ianuarie, Vlad Filat (PLDM) şi Marian Lupu (PDM) au anunţat că negocierile cu Mihai Ghimpu (PL) sunt dificile şi, în consecinţă, vor deschide discuţiile cu PCRM (Partidul Comuniştilor). Spectrul venirii la putere a comuniştilor şi riscul ca Johannis, sosit în vizită la Chişinău, să fie nevoit să dea mâna cu Vladimir Voronin, liderul comunist proaspăt vopsit în „european", a dus la decizia de anulare a vizitei.

PCRM – partidul urii antiromâneşti

Prezenţa PCRM în coaliţia de la Chişinău, ar răci foarte tare relaţiile dintre România şi Republica Moldova. Regimul Voronin a prigonit Mitropolia Basarabiei aparţinând de Patriarhia Română şi a acuzat România la Consiliul Europei de agresiune, din cauza reactivării acestei organizări bisericeşti. A încercat să scoată din şcoli manualele de „Limba română" şi „Istoria Românilor" şi a fost împiedicat numai de manifestaţiile de masă, organizate de elevii, studenţii şi profesorii din Chişinău. Bolşevicii antiromâni ai lui Voronin au dat o lege prin care cei care susţin identitatea românească vor fi „neutralizaţi".

Actul normativ prevede „neutralizarea...necontenitelor tentative de demoldovenizare, de negare a existenţei naţiunii moldoveneşti şi a statalităţii moldoveneşti, de discreditare a istoriei Moldovei, de ignorare a etnonimului "moldoveni" şi glotonimului "limba moldovenească".

Demenţa comunistă a atins apogeul în aprilie 2009. După alegerile din 5 aprilie 2009, câştigate de PCRM, pe 7 aprilie 2009, mii de demonstranţi, majoritatea studenţi, au protestat împotriva fraudelor electorale. Provocatori care s-au bucurat de sprijinul unor personaje din interiorul regimului comunist au incendiat clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului. La ordinul Moscovei, Voronin a acuzat pe nedrept România pentru violenţe şi a expulzat ambasadorul român. Voronin a ordonat impunerea vizelor pentru cetăţenii români, încălcând astfel şi acordul UE-Moldova dar şi legea prin care Parlamentul R. Moldova a adoptat acordul respectiv.

Delirul a continuat şi în campania electorală din 2010, când România a constituit principala temă a PCRM. Comuniştii au încercat să batjocorească ajutorul acordat cu generozitate de România Republicii Moldova. Ca urmare a inundaţiilor din valea Prutului, România a acordat un ajutor de 15 milioane de euro, cu care s-au construit de la temelie două sate distruse de inundaţii, Nemţeni şi Cotul Morii. PCRM a difuzat în replică un film în care pretindea că inundaţiile au fost provocate de români, care au aruncat dintr-un elicopter o bombă care a distrus digul de la Nemţeni.

„Europeanul" Voronin este tot marioneta Moscovei

Vlad Filat şi Marian Lupu pretind că PCRM s-a schimbat şi a devenit european, iar Voronin personal nu mai este unealta Moscovei ci este „statalist". Dar Vladimir Voronin nu este deloc european. PCRM a refuzat să voteze în Parlament Acordul de Asociere încheiat cu UE, deputaţii comunişti părăsind sala. Pentru această legislatură PCRM şi-a anunţat deja priorităţile. În primul rând „întărirea neutralităţii" Republicii Moldova. Aceasta este o directivă a Moscovei ce vizează împiedicarea apropierii Republicii Moldova de NATO. Un alt mare obiectiv al PCRM este „sărbătorirea a 70 de ani de la Marea Victorie". Aceasta este o mare acţiune de propagandă a regimului Putin, desfăşurată sub pretextul victoriei URSS în cel de-al doilea război mondial, la 9 mai 1945. La Chişinău, acest eveniment este transformat într-un prilej de delir antiromânesc. Intrarea trupelor sovietice în Chişinău în august 1944 este considerată „eliberarea de sub jugul româno-fascist", iar anexarea Basarabiei la URSS în 1940 este considerată tot eliberare.

Astfel, Vlad Filat şi Marian Lupu vor veni la Bucureşti cu mâna întinsă pentru sprijin financiar şi politico-diplomatic, în timp ce la Chişinău vor serba împreună cu aliatul lor Voronin eliberarea de sub jugul invadatorilor români.

Un alt punct important pe care PCRM ar vrea să-l negocieze cu aliaţii din PLDM şi PDM este „acordarea unui statut special, social-cultural raionului Taraclia". Taraclia este un raion cu majoritate bulgărească iar sintagma PCRM înseamnă de fapt acordarea statutului de autonomie teritorială pe criterii etnice, după modelul Găgăuziei. Acesta este o comandă a Moscovei care doreşte să ameninţe Republica Moldova cu secesiunea unor raioane etnice în cazul apropierii de UE-NATO. Voronin, pe care Lupu şi Filat îl prezintă ca „statalist", are deja un plan pentru dezmembrarea Republicii Moldova.

Neruşinarea lui Voronin este maximă, pentru că reprezentantul său la negocierile cu Filat şi Lupu este Artur Reşetnicov, fostul director al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS). Pe timpul regimului comunist, Reşetnicov transformase SIS într-o unealtă antiromânească a FSB, cum se numeşte în prezent KGB-ul rusesc. În anul 2011 Procuratura Generală a stabilit că, în anul 2009, SIS a ascultat telefoanele lui A. Tănase, M. Godea, V. Nagacevschi, pe atunci vicepreşedinţi în PLDM, partidul lui Filat. Dar pe Filat nu-l deranjează. Poate ne va spune acum că şi fostul şef al securiştilor moldoveni este un mare european, la fel ca Voronin.

Sub mandatul lui Reşetnicov, SIS a întreprins mai multe operaţiuni subversive împotriva României, atât singur cât şi împreună cu FSB-ul rusesc, aşa că apariţia lui Reşetnicov ca negociator al unei „coaliţii europene" nu poate decât să ridice multe sprâncene la Bucureşti, acolo de unde Filat şi Lupu aşeaptă un sprijin „necondiţionat, ferm şi constant". Este de ajuns să mai adăugăm doar că Reşetnicov a ameninţat România cu dezmembrarea teritorială.

Dacă PCRM este reprezentat în comisia de negocieri de Reşetnicov, fostul său securist-şef, PDM, partidul lui Marian Lupu şi Vlad Plahotniuc este reprezentat la aceleaşi negocieri de Sergiu (Serghei) Sîrbu, fostul jurist al PCRM, vopsit în „democrat european". Cei doi negociază o „coaliţie europeană", iar România ar trebui să aplaude rezultatul muncii lor, în numele „stabilităţii" şi „integrării europene" şi să finanţeze la greu un viitor guvern de bandiţi sovietici cu mască europeană.

Guvernul de la Chişinău a scos în anul 2010 gardul de sârmă ghimpată de la frontiera cu România, ce data din perioada sovietică. Gestul a înfuriat PCRM care a declanşat o campanie apocaliptică prin care cerea menţinerea „gardului protector" de la Prut. În lipsa acestuia, mistreţii ar veni din România şi ar strica ogoarele basarabenilor. În schimb, vacile şi oile din Republica Moldova, lăsate fără „gardul protector" ar sări ca proastele în Prut şi s-ar îneca. „Democratul" Sergiu Sârbu, pe atunci deputat comunist, a declarat în parlament că, în lipsa sârmei ghimpate ce separa românii, lupii din România trec Prutul şi devorează moldoveni.

Coaliţia pune punct parcursului european

O coaliţie parlamentară a PLDM şi PDM cu PCRM ar însemna sfârşitul parcursului european al Republicii Moldova. PCRM s-a manifestat virulent împotriva integrării europene, prin boicot parlamentar, acţiuni de stradă şi altele de acelaşi gen. Cine poate garanta că aceşti indivizi vor susţine integrarea europeană de acum încolo?

Republica Moldova are mari restanţe în ce priveşte reformele, deşi pretinde că ar fi „premiantul" Parteneriatului Estic. UE este interesată în special de reforma în justiţie, însă Republica Moldova are cea mai coruptă justiţie din lume, situându-se pe locul 144 în topul alcătuit de World Economic Forum. Aceeaşi republică, avidă de bani europeni şi româneşti, este şi pe locul 102 în lume în ce priveşte „risipa banilor publici". Din asemenea motive, există serioase reticenţe în UE privind presupusa integrare europeană a Republicii Moldova. Succesele în această privinţă au fost obţinute în primul rând ca urmare a unor extraordinare insistenţe şi presiuni ale reprezentanţilor români la Consiliul European, Comisia Europeană, guvernele statelor membre UE etc, în ajutorul „fraţilor de peste Prut". Se pune întrebarea ce motivaţie ar mai avea România să facă aşa ceva în sprijinul unei coaliţii ce include comuniştii.

La rândul lor, „europenii" din conducerea de la Chişinău au arătat multe dovezi de ostilitate faţă de România, de la ura lui Marian Lupu împotriva denumirii de „limba română" la tentativa lui Filat de înlocuire a manualelor de „Istoria Românilor" sau înscenarea organelor moldoveneşti împotriva ataşatului român al Apărării.

Unica şansă a Republicii Moldova de a scăpa de dependenţa gazului rusesc este gazoductul Iaşi-Ungheni, în care România a investit milioane de euro, diferenţa fiind acoperită de fonduri UE, acordate tot ca urmare a insistenţelor României. În schimb, partea de conductă de pe malul moldovenesc a costat dublu pe unitatea de măsură faţă de segmentul românesc, deşi lucrările au fost executate de aceeaşi firmă. Conducta din Republica Moldova a ieşit pe malul Prutului cu câteva sute de metri în amonte de conducta ce vine din România, prin încălcarea proiectului, ceea ce a dus la noi întârzieri. Conducta trebuia să treacă pe terenurile cumpărate anterior de nişte şmecheri de dragul banilor plătiţi pentru terenurile expropiate. Tot moldovenii au orchestrat o campanie în presa lor prin care au avut neruşinarea să încerce să atribuie părţii române întârzierile. A apărut astfel suspiciunea că guvernanţii moldoveni nu sunt interesaţi atât de independenţa energetică, cât aveau nevoie de gazoductul Iaşi-Ungheni ca argument pentru a obţine de la ruşi comisioane cât mai mari la importul de gaze de la Gazprom. România a suportat multe afronturi din partea „europenilor" de la Chişinău, gândindu-se la binele celor aproape trei milioane de români basarabeni, nicidecum la guvernanţii corupţi şi antiromâni. Includerea partidului antiromânesc PCRM în coaliţie ar fi însă o insultă gravă, de neacceptat pentru România, practic cel mai important susţinător al Republicii Moldova.

Romanian Global News atrage atenția asupra unor demersuri cel puțin suspecte ale unor ambasade de la Chisinău dar și ale reprezentantului delegației UE la Chișinău care fac presiuni, insistând pentru intrarea criminalului Vladimir Voronin în coaliția de guvernare de la Chișinău.

Nici finlandezul Pirkka Tapiola, nici ambasadorul german și nici cel suedez nu sunt mai responsabili decât Bucureștiul față de cei trei milioane de români din R. Moldova.

Nu putem să credem că excelențele lor, ambasadorii, împreună cu Tapiola nu sunt la curent cu cele două recente întâlniri discrete ale lui Artur Reşetnicov cu "diplomați" ai Ambasadei Rusiei la Chișinău...Sau poate știu de aceste întâlniri și tocmai de asta insistă...

EXCLUSIV Dan Dungaciu, despre situaţia din Republica Moldova: „Viţelul deştept“, între România şi Rusia

Vă mai amintiţi celebra formulă „viţelul deştept suge de la două vaci” atribuită fostului preşedinte ucrainean Leonid Kucima şi asumată copios şi de fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin? Formula este expresia cea mai concisă a ambiguităţii „inteligente” a acestui spaţiu, a dorinţei de a fi şi cu Estul, şi cu Vestul, dar nici cu unul, nici cu altul până la capăt.

Unde a dus această şmecherie ucraineană, am văzut. Unde va duce versiunea ei moldovenească, urmează să vedem. Căci apare astăzi, după alegerile parlamentare din 30 noiembrie (în care cele trei partide proeuropene PLDM, PD şi PL au câştigat majoritatea), în timpul negocierilor pentru crearea unei coaliţii de guvernare, din nou, aceeaşi atmosferă. Pluteşte în aer acelaşi iz de „viţel deştept” care vrea să fie şi cu Estul şi cu Vestul şi, dacă se poate, să îi păcălească pe toţi în acelaşi timp, scrie în exclusivitate pentru „Adevărul“, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române. Primul semn a fost cererea precipitată a preşedintelui R. Moldova, NicolaeTimofti, către Curtea Constituţională, prin care cerea amânarea interpelării Partidului Liberal vizând constituţionalitatea Articolului 11 care prevede aşa zisa neutralitate a R. Moldova. De ce a fost nevoie de această intervenţie? Şi de ce acum? Probabil pentru că cercul din jurul preşedinţiei a înţeles cât de iluzorie şi neconstituţională este „neutralitatea” R. Moldova şi a vrut să amâne deznodământul. Cel mai probabil, Curtea ar fi invalidat Articolul 11, aşa cum a invalidat, tot la propunerea liberalilor, Articolului 13 care stipula că limba vorbită în republica vecină este „limba moldovenească cu grafie latină”. Cine se teme, de fapt, de anularea neutralităţii R. Moldova? Şi de ce?

Al doilea element a fost blocarea datelor privind identitatea ale Recensământului populaţiei din R. Moldova din 2014. Rezultatele au fost fără precedent, indicând creşteri spectaculoase în rândul celor care vorbesc limba română (de la 16,2% în 2004 la 40,3% în 2014) sau cei care se declară români (de la 1,86% în 2004 la 23,2% în 2014). Autorităţile au blocat aceste date (şi numai pe acestea!), care au apărut, ulterior, pe surse. În al treilea rând, au început negocierile în vederea unei cooptări la guvernare a Partidului Comuniştilor (şi eliminarea Partidului Liberal), în numele unei „coaliţii mai largi” şi a „consolidării societăţii”. O veritabilă „monstruoasă coaliţie”. Asemenea gesturi, care culminează cu potenţiala aducere la guvernare a PCRM (direct sau indirect), vor genera consecinţe aproape fără precedent: pe plan intern, perpetuarea corupţiei şi atenuarea proceselor de reformă necesare pentru continuarea agendei europene; pe plan regional, crearea unei „zone tampon”, fără identitate şi profil; pe plan bilateral, reînceperea unei confruntări identitare între Bucureşti şi Chişinău; iar pe plan geopolitic, victoria post electorală a Rusiei în R. Moldova care îşi vede, astfel, realizate toate obiectivele, în ciuda faptului că părea învinsă la urne. Dar să le luăm pe rând.

Miza geopolitică regională Miza geopolitică a regiunii în 2015 este relaţia Vestului cu Moscova. Căderea economică a Rusie generată în primul rând de sancţiunile economice şi de scăderea dramatică a preţului petrolului, au adus Moscova într-o situţie fără precedent. În această confruntare cu Occidentul, Rusia nu poate câştiga. Dar şansa ei este enorma problemă pe care o poate genera: o Rusie care cade economic este incomparabil mai greu şi mai costisitor de gestionat. Şi nimeni nu vrea asta. Acesta este motivul pentru care mesajele de acomodare şi găsire a unei soluţii sunt tot mai evidente, de la poziţiile Germaniei, tot mai nuanţate, până la cele ale „ministrului de externe” european Frederica Mogherini. Iar una dintre mizele acestei negocieri (dincolo de ridicarea reciporcă a sancţiunilor) este geopolitică, respectiv crearea unei „zone tampon” convenabile pentru ambele părţi şi care să satisfacă dorinţa de „europenizare fără integrare a Europei”, pe de-o parte, dar şi temerile faţă de apartenenţa „străinătăţi apropiate” la spaţiul euroatlantic din partea Rusiei. Dacă în ceea ce priveşte confruntarea directă dintre Occident şi Rusia România nu are ce face sau ce spune, în ceea ce priveşte viitoarea „zonă tampon” poate şi trebuie să se pronunţe.

Şi asta pentru motivul că R. Moldova este menită, alături de Ucraina sau Belarus, de a fi parte a acelui „buffer”, a acelei „zone gri”, plasată undeva între lumi, fără identitate precisă, cu o suveranitate mereu negociată şi apartenenţe vagi. Cooptarea la guvernare a comuniştilor, partid care nu a votat Acordul de Asociere, dar nici nu l-a respins, înseamnă pentru toată lumea tocmai semnalul că R. Moldova se pregăteşte pentru viitorul statut de „zonă tampon”, respectiv plasarea acesteia în zona gri, în care o presiunea integraţionistă reală pe Bruxelles nu va mai fi pusă decât de formă. Iar o parte însemnată a Bruxellesului se pare că ar fi foarte mulţumită de asemenea rezultat... „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti”! Aşa suna slogan electoral al unui partid democrat şi proeuropean în ultimele alegeri. Astăzi, acelaşi partid deschide indecent uşa guvernării lui Voronin şi comuniştilor săi... Ce (mai) înseamnă Partidul Comuniştilor azi? Primul răspuns pe care îl primeşti este că e partidul care şi-a schimbat năravul şi s-a decis să sprijine parcursul european.

Răspunsul este superficial. În realitate, cum spuneam, PCRM nu a votat în Parlament pentru Acordul de Asociere, doar a ieşit din sală. Deci, dacă nu e împotrivă, nu e nici pro. A-l vinde acum ca pro-european şi a jubila că vine la guvernare e cel puţin hazardat. Chestiunea poate stârni entuziasm la Varşovia sau Budapesta, dar de la Bucureşti sau Chişinău o asemenea atitudine e ridicolă. Şi asta pentru că, de-a lungul timpului, disputa Bucureşti – Chişinău nu a apărut (doar) de la orientarea ne-europeană şi pro-rusă a R. Moldova pe timpul guvernării comuniste a lui Voronin (dincolo de episodul respingerii Memorandumului Kozak), cât, mai ales, din pricina profilului identitar al acestui partid, respectiv un moldovenism extrem, de formulă sovietică, şi virulent anti-România. PCRM este, din acest punct de vedere, un partid identitar militant şi agresiv: este cel care a oficializat aşa numita Concepţie naţională a R. Moldova, în care majoritatea etnică moldovenească este violent subliniată, iar „românii” sunt doar o minoritate printre multe altele. Tot comuniştii sunt cei care au încurajat şi girat faimosul Dicţionar moldovenesc - românesc, au scos TVR din republică, au expulzat jurnalişti români, au izgonit profesori şi preoţi din R. Moldova, au închis firme din România, au pus vize cetăţenilor României, au vrut să impună „istoria integrată” în detrimentul Istoriei Românilor, au preamărit „eliberarea” sovietică şi au vituperat împotriva „ocupaţiei” româneşti, au expulzat diplomaţi români (inclusiv ambasadorul), iar de 7 aprilie, sub conducerea lor, tinerii de la Chişinău au fost arestaţi, bătuţi, asasinaţi pe stradă, iar frontiera cu România închisă. (Şi toate aceste concomitent cu declararea în 2005, de către PCRM, a „integrări europene” ca obiectivul principal de politică externă sau de implementarea de zor a Planului de Acţiuni UE-RM.)

Nu a existat niciun regret, niciodată, despre toate acestea. Şi toată moştenirea anti-România a acestui partid este acum, subit, ştearsă din peisaj. Cu ce drept? A oculta această chestiune este cel puţin indecent, iar amnezia unor jurnalişti sau politicieni - vinovată. Să inocentezi astăzi PCRM sau să îi inviţi la guvernare înseamnă jignirea tuturor celor care au avut de suferit în cei opt ani de guvernare comunistă. Şi, nu în ultimul rând, o palmă la adresa României. Rusia pierde la urne, dar câştigă la... negocieri Intrarea R. Moldova pe traseul „viţelului deştept” şi cooptarea PCRM la guvernare (fie direct fie prin susţinerea unui guvern minoritar PLDM - PD) va genera o serie de consecinţe cu impact regional şi bilateral major.
1. Prin eliminarea PL de la guvernare şi cooptarea comuniştilor, Federaţia Rusă va obţine tot ce şi-a dorit, respectiv diminuarea reformelor pro-europene, scoaterea completă de pe agendă a chestiunii NATO, garanţia – prin PCRM – că R. Moldova va balansa în continuare între Est şi Vest, siguranţa că nicio apropiere periculoasă de România nu se va produce, din moment ce PCRM va fi garantul cel mai explicit al menţinerii „dosarului moldovenist” ca grilă de relaţionare cu Bucureştiul.
2. Pe plan intern, cârdăşia PLDM şi PD cu comuniştii va duce la măcinarea până la implozie a unora dintre aceste partide democratice (în special PLDM), iar politicieni care până mai ieri constituiau garanţii incontestabile de europenitate, se vor transforma, mâine, în spectre.
3. Polarizarea internă din R. Moldova se va radicaliza, iar bătălia cea mai mare se va da cu ocazia alegerilor pentru Primăria Chişinăului (iunie 2015), când Dorin Chirtoacă, vicepreşedintel PL, va fi singur împotriva tuturor. Chişinăul va fi ultima redută pe care „monstruoasa coaliţie” va dori să o cucerească.
4. România va fi pusă într-o situaţie aproape imposibilă. Nu va putea contesta explicit retorica „pro-europeană” a Chişinăului, dar nici nu poate gira o Alinaţă susţinută direct sau indirect de către PCRM, cel mai anti-românesc partid din R. Moldova (alături de Partidul Socialiştilor, al lui Igor Dodon, ultimul find însă un biet emul al lui Vladimir Voronin în proiectul moldovenist sovietic). Repetăm: dacă alte state europene pot face abstracţie de profilul anti-România al viitoarei coaliţii cu PCRM, Bucureştiul nu poate face asta fără să se compromită iremediabil. Oricât se va încerca aşa ceva, societatea româneacă nu va permite o decolorare identitară completă a relaţiei dintre cele două maluri ale Prutului. Iar cine crede că atitudinea identitară a PCRM faţă de România se va schimba în viitor, nu înţelege nimic din realităţile R. Moldova.
5. Teoretic, o guvernare cu PCRM va asigura cele 61 de voturi pentru alegerea preşedintelui R. Moldova anul care vine. Asta înseamnă că o formulă extinsă cu PCRM va avea şansă, teoretic, să se menţină la guvernare până în... 2018, anul la care Bucureştiul va sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Care va fi atunci atmosfera de la Chişinău şi relaţia dintre România şi R. Moldova, nu e greu de intuit.
6. În atare condiţii, presiunea pe Bucureşti e enormă. Se ridica inclusiv problema oportunităţii vizitei preşedintelui României din data de 22-23 ianuarie la Chişinău.

A te grăbi să girezi o construcţie guvernamentală cu PCRM înseamnă a călca pe aceeşi greblă pe care a mai călcat un preşedinte român, în 2005, când s-a grăbit să îl îmbrăţişeze (tot) pe europeanul Vladimir Voronin, iar relaţia s-a transformat, treptat, în jigniri şi înjurături birjăreşti venite de peste Prut, persecuţii şi expulzări pentru cetăţenii României, acuze la adresa oficialilor români. Regretele preşedintelui României pentru graba de a gira ce nu putea fi girat, au fost tardive şi inutile. Iar dacă din lecţia aceasta nu se va învăţa nimic, politica externă a României în viitori ani se pregăteşte să pice la cel mai important examen al său: relaţia cu R. Moldova. Dan Dungaciu

„Cineva se întreba alaltăieri pe facebook, cum adică autorităţile folosesc mişcarea unionistă pentru provocări. Ieri am văzut cum. Dacă vrei ca la mitingul din 16 mai să vină atâta lume câtă şi-a dorit să vină, nu-l reţii pe George Simion. Dacă vrei să vină mai multă lume, atunci îl reţii absolut neîntemeiat pe George Simion. Dacă vrei ca lumea care va veni la miting să fie calmă, îl eliberezi imediat pe Simion. Dacă vrei să superi tare lumea, îl declari pe George Simion non grata în Moldova pentru cinci ani. Dacă vrei ca lumea care vrea să vină la miting să fie calmă, televiziunea Publika nu trebuie să spună nimic despre expulzarea lui Simion, aşa cum nu a spus nimic despre mitingul de la 3 mai. Dacă vrei să aţâţi spiritele, faci o zi întreagă de Breaking News la Publika cu expulzarea lui Simion. Urmărim mai departe ce au pus la cale Plahotniuc şi cu SIS”, a comentat jurnalistul Constantin Cheianu.