@Bushes, Link-ul ăla nu mai ajunge nicăieri! Până la urmă am găsit sursa, HotNews şi autorul, nespălatul de Dan Tapălagă. Păcat că Victor Rebengiuc a folosit "şerveţelele" pe care le-a pus pe masă în decembrie 1989. Are nevoie de ele Tapalagă! LINK Din nou regret că a trebuit să predau Makarovul ...
Într-o democrație alegerile – libere și corecte – dau cetățenilor posibilitatea de a alege dintre mai multe oferte politice existente pe cea care le apare a fi cea mai potrivită aspirațiilor lor. Toate ofertele sunt respectabile și respectate. Una singură întrunește majoritatea voturilor. Cei investiți cu puterea de a pune în executare oferta preferată, o vor face cu grija de a integra în acest proces interesele minorității, în așa fel încât diferența legitimă de opțiuni să nu constituie cauză a divizării națiunii. Oferta aleasă prin vot majoritar este platforma pe care, după scrutin, se clădesc solidaritatea și unitatea națională. Alegerile nu consacră dictatura majorității și nu legitimează terorismul minorității. La români, însă, de vreo zece ani încoace, alegerile par un alt fel de revoluție. Nu numai în campanie (care, inevitabil, polarizează cetățenii) dar și după anunțarea rezultatelor forțele concurente se comportă ca și când nu ar fi fost vorba de un concurs între soluții alternative ci de o luptă între “bine” și “rău”, între “revoluție” și “contra-revoluție”, între “democrație” și “dictatură” ca două sisteme incompatibile care se exclud reciproc. Cel care câștigă alegerile se simte îndemnat și legitimat să îl excludă pe celălalt, să îl desființeze, să îl anihileze. Cel care le pierde se simte trecut în ilegalitate și de acolo duce o luptă de partizani cu învingătorul. Dacă alegerile sunt o revoluție ceea ce le urmează este un război civil. Câștigătorii proclamă “recuperarea” țării (!!) când de fapt ei nu au primit decât un mandat – limitat ca atribuții și ca durată – spre a administra o țară care este a tuturor. Perdanții, transformați într-un fel de apatrizi, sunt astfel împinși spre revendicarea țării care li “s-a luat”, când de fapt nu li s-a luat decât puterea de a guverna o țară pe care o au în comun cu ceilalți. Acest radicalism se explică, dincolo de unele aberații comportamentale interne ținând de precaritatea culturii politice autohtone, prin aceea că alegerile din România au caracter geo-politic, ele aducând în luptă puteri străine care doresc să controleze țara și, în acest scop, nu îi permit dotarea cu o conducere națională puternică, populară, competentă, independentă, deci, cu adevărat legitimă. Partidele românești nu sunt fețe ale aceleiași monede democrate întrucât ele au devenit – nu neapărat cu știința sau cu voia lor – măștile sub care se ascund jucători externi care se bat pentru a domina strategic România din perspectiva unor interese, abia acelea, ireconciliabile. Ceea ce am văzut din ziua primului tur de scrutin și până în duminica celui de al doilea tur, cu ecouri care încă nu s-au terminat (inclusiv aseară târziu, prin fața casei mele s-a perindat o coloană de demonstranți care strigau, nu știu cui, “Demsia!”), a fost o adevărată lovitură de stat. Voturile românilor (cred eu corect exprimate și numărate dar influențate prin acțiuni de intoxicare și manipulare ample), inclusiv problemele în mare măsură artificiale ale votului diasporei, au fost doar alibiul pentru lovitura de stat. Cu câteva luni înainte, avuseseră loc alegeri prezidențiale în Slovacia. În acele alegeri premierul socialist Robert Fico pleca drept favorit indiscutabil. În final a pierdut în favoarea unui independent aproape necunoscut, apărut în ultimul moment. Am fost consultat atunci de mai mulți lideri politici români în legătură cu semnificația acelor alegeri. I-am prevenit că lucrurile se vor petrece la fel în România căci, în asemenea țări, nu se admite ca toată puterea să fie dată unei singure forțe politice; cu atât mai mult cu cât acea forță este una reală și foarte populară, deci oricând aptă să recurgă la sprijin popular pentru o politică națională (nu naționalistă). De aceea sfatul meu a fost ca fie Ponta să creeze o largă coaliție populară renunțând la Pactul de coabitare și denunțând MCV-ul cu orice risc (ceea ce ar fi consolidat atașamentul milioanelor de cetățeni care votaseră pentru demiterea lui Traian Băsescu și i-ar fi fidelizat baronii PSD care, hăituiți de DNA, acum au defectat spre a-și salva pielea prin tranzacții individuale), fie să se caute un lider “independent” care să fie promovat, cu susținerea discretă a principalelor forțe democratice, ca lider atipic dacă nu chiar anti-sistem. Nu am fost ascultat. Mi s-a zis dinnou că rezultatele alegerilor sunt decise de voturile românești. Partea cea mai gravă acum este că executarea loviturii de stat nu s-a putut face decât recurgându-se la grupări și forțe fascistoide și legionaroide. Tineri violenți au strigat pe stradă (în România și în străinătate) “Jos comunismul!”, fără să știe prea bine ce este acela și de ce strigă. Așa au strigat și batalioanele de asalt naziste în Germania interbelică. Peste câteva luni, la fel ca pe timpul ascensiunii naziste, acești tineri vor striga “Jos evreii!” Tot așa, fără să știe de ce. Și sub greutatea acestor strigăte ale străzii, distilate în justițiarismul de asemenea fascistoid al supra-structurilor politice reprezentate de unii ca Monica Macovei sau Sorin Ioniță, vom ajunge să vedem că jos, cât se poate de jos a fost adusă națiunea română dimpreună cu visele ei europene. Ceea ce este absolut necesar și urgent acum, este ca Victor Ponta, care, spre a evita concentrarea întregii puteri politice într-o singură mână, trebuie să rămână premier (sau în orice caz PSD trebuie să rămână la guvernare), să încerce a-i sprijini pe Klaus Iohannis și ACL să se desprindă de forțele fascistoide care tind să îi ia sub control (tot așa cum Hitler s-a desprins de Rohm și SA – scuzată fie-mi comparația). Diplomația română va avea acum misiunea de a-i convinge pe jucătorii globali și regionali care au stat în spatele loviturii de stat sau al celor care au suferit grave pierderi de influență în România din cauza ei, că susținerea misticismului justițiar-populist de tip fascistoid care a fost folosit până acum spre a slăbi capacitatea românilor de a-și promova interesele naționale în lume, se va întoarce, în cele din urmă, împotriva lor. Ce-a fost a fost. Acum România trebuie restituită românilor; tuturor românilor. Altminteri vechii demoni care au mai însângerat și altădată Europa se vor ridica dinnou. Atunci nu vor mai fi nici învinși nici învingători ci numai supraviețuitori.
Întreb şi io: a mai fost o asemenea situaţie în 25 de ani de "democraţie"? Respectiv "euromaidane" organizate peste tot? Cozi în afară au fost mereu, centre de votare puţine au fost mereu, singura diferenţă a fost că nu s-a mai putut fura după metoda Bakonski (Baconschi). Cu toate acestea, au putut vota de trei ori mai multe persoane din diaspora (raportat la alegerile de până acum). Nu e bine, Guvernul n-a avut bască! Pe unde am scris (cât timp am fost lăsat), am cerut demisia Guvernului şi alegeri anticipate. Vorba lui Behehe: Hristos pe cruce, Baraba la Cotroceni! Evident exagerez, Ponta nu este Hristos!
Pe principiul: "pe civil il poti militariza dar pe militar nu-l mai poti civiliza", am ales un avatar suav deoarece sunt o iubitoare de natura... )) iar cu "bilutele"...ahhhh...am zis ca suna mai gingas... asa...ca mine
Forums
)) iar cu "bilutele"...ahhhh...am zis ca suna mai gingas... asa...ca mine 
